Arhive etichetă: Elisei Pecheanu

Valoarea Bisericii răscumpărate în ochii lui Dumnezeu


Zaharia 2:8/b “ căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.”

Purtăm în inimile noastre bucuria apartenenţei la Biserica lui Hristos pe care El însuşi a definit-o ca fiind  „Biserica Mea ” (Matei 16:18). Credem în unicitatea şi în pluralitatea Bisericii. În planul lui Dumnezeu există o singură Biserică sub conducerea lui Hristos prin Duhul Sfânt. Totalitatea credincioşilor de pe pământ şi din ceruri formează Biserica Universală. În acelaşi timp, aici pe pământ Biserica se manifestă într-o formă plurală, adică acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Domnului Isus, El promite prezenţa Sa prin Duhul Sfânt (Matei 18:20). Totalitatea credincioşilor în Domnul Isus dintr-o localitate formează deci Biserica lui Hristos, locală. Iubesc foarte mult pasajul biblic enunţat mai sus care ne asigură de preţuirea lui Dumnezeu ca şi credincioşi ai Săi. Atât de mult ne preţuieşte Dumnezeu şi ne poartă de grijă încât ne asigură de faptul că dacă cineva se atinge de noi, se atinge de fapt de lumina ochilor Săi. Acest enunţ nu ne scuteşte de necazuri şi încercări. Nu, „ El n-a promis doar cerul senin, nici flori pe Cale fără pelin…”(Ioan 16:33 „în lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”) Dar atenţie, dacă cineva va avea îndrăzneala să se atingă de cei mântuiţi să nu uite faptul că deja a atentat la „lumina ochilor lui Dumnezeu”, fapt care atrage mânia şi judecata veşnică a lui Dumnezeu. Aşa dar, având această extraordinară promisiune, să rămânem credincioşi Domnului Isus ca şi mădulare scumpe în Trupul Său, Biserica Sa, şi să lăsăm în mâinile Sale viaţa noastră, să ne-o binecuvânteze, să ne-o ocrotească şi să ne-o pregătească pentru veşnicie.

De ce este aşa de scumpă Biserica lui Hristos în ochii lui Dumnezeu ?

  1. Biserica lui Hristos este o taină ascunsă din veacuri în Dumnezeu

(Efeseni 1:4 „În El Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…”)

Înainte de a fi ceva, înainte de orice creaţie, în planul lui Dumnezeu exista deja „Biserica lui Hristos” ca o taină. Ceva ascuns de mintea oamenilor care au fost creaţi ulterior întocmirii acestui plan, dar ceva real în mintea şi în ochii lui Dumnezeu (Efeseni 1:4). Scopul divin era acesta : „ pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni 3:10-11) Suntem deci privilegiaţii lui Dumnezeu.

2.      Biserica lui Hristos este răscumpărată prin Jertfa Sa Supremă de la Calvar

(Efeseni 1:7„ În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său…”)Aşa se profeţise (Isaia 53), aşa s-a şi întâmplat (Luca 23:34). Biserica a fost răscumpărată prin sângele Domnului Isus, Fiul Lui Dumnezeu (Ioan 3:16). Suntem deci iubiţii lui Dumnezeu, noi cei ce credem în jertfa Lui şi ne-am pocăit de păcatele noastre.

3.      Biserica lui Hristos este pregătită să devină Mireasa lui Hristos pentru veşnicii

(Efeseni 1:11,12 „ În El am fost făcuţi şi moştenitori… ca să slujim de laudă slavei Sale…”) Apostolul Ioan în cartea sa Apocalipsa vorbeşte foarte clar despre acest mare adevăr gata să fie descoperit lumilor pentru veşnicii (Apocalipsa 19:6-8; 21:2,9; 22:17) Suntem deci binecuvântaţii lui Dumnezeu. Tu dragul meu, faci parte din Biserica lui Hristos ?

Pastor, Elisei Pecheanu

Trupul nostru este Templul Duhului Sfânt


1 Corinteni 3:16 “ Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi ? “

Iată dragii mei încă o valoare cu care Dumnezeu Creatorul ne-a binecuvântat pe fiecare în parte, şi anume trupul nostru. Filozofiile vremii au avut atitudini foarte diferite uneori în ceea ce priveşte trupul uman. Concepţia biblică ne învaţă că trupul nostru, deşi vremelnic datorită păcatului, este totuşi o valoare datorită următoarelor considerente:

  1. Creaţia sa.

Trupul nostru este opera lui Dumnezeu. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului…” (Gen.2:7/a) Aşa cum o operă de artă este valoroasă prin valoarea autorului ei, tot aşa trupul nostru are valoare datorită valorii de necontestat a Creatorului Dumnezeu. Imaginaţi-vă sfatul divin şi apoi punerea în practică a sfatului divin, a sfatului Sfintei Treimi. „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră… Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Gen. 1:26,27) Nu uita dragul meu că trupul tău este opera lui Dumnezeu. Ai grijă de această mare şi valoroasă operă. Îngrijeşte-ţi trupul (Matei 6:17), păzeşte-ţi trupul de orice i-ar putea face rău, apreciază şi mulţumeşte-I  lui Dumnezeu pentru trupul care ţi l-a dat. Nu-l vinde pentru nimic din lumea aceasta nimănui. Dă-i-l lui Dumnezeu. Lui îi aparţine. (Romani 12:1) Nu uita că însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus (Cuvântul) „S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (pentru o vreme ca să ne poată mântui ,  Ioan 1:14)

2. Destinaţia sa.

Prin creaţie trupul trebuia să poarte suflarea de viaţă de la Dumnezeu. „… i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Gen. 2:7/b) Apostolul Pavel vorbeşte despre trupul nostru ca fiind o „casă pământească a cortului nostru trupesc” (2 Cor.5:1) care la moarte „se desface”. Înţeleptul Solomon în Cartea Eclesiastul 12:1,7 zice : „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău… până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost (trupul), şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”. Mai mult însă este faptul că în momentul pocăinţei, omul devine „Templul lui Dumnezeu” (1 Cor. 3:16) „şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” Iată cât de mult prețuiește Dumnezeu Creatorul fiinţa umană. Vrea să locuiască în fiecare dintre noi, să ne conducă viaţa şi să ne binecuvânteze. Acceptă-L !

3. Învierea sa.

Domnul Isus vorbeşte despre învierea morţilor, adică trupurile înmormântate vor fi trezite la viaţă la ceasul hotărât de Dumnezeu şi la porunca Lui (Ioan 5:28,29). Apostolul Pavel explică învierea astfel : „Trupul este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire” (1 Cor.15:42). Învierea din morţi dă trupului nostru o valoare veşnică. Ai grijă deci de trupul tău (Efeseni 5:29/a) şi nu fă nici un rău trupului altuia. Respectă ceea ce Dumnezeu respectă. Eu şi tu avem valoare eternă cu Dumnezeu.

Pastor, Elisei Pecheanu

Maxima zilei – 12 septembrie 2012


Nu va fi nimeni condamnat că a iubit prea mult

Pastor, Elisei Pecheanu

 

 

 

O zi de duminică în imagini (13). Biserica Baptistă Nădejdea 26 august 2012 (9) Iosua Faur și Daniel Ursaciuc


Duminică, 26 august 2012, în Biserica Baptistă Nădejdea ne-am bucurat de prezența fratelui Daniel Ursaciuc, lider coordonator în Biserica Română Izvorul Vieții din Londra, care ne-a vorbit despre modalitățile în care putem să-i slujim lui Dumnezeu. Totodată această zi de duminică a fost un bun prilej ca Biserica Baptistă Nădejdea să-i mulțumească lui Iosua Faur pentru slujirea sa în această biserică în ultimii trei ani de zile și în special pe parcursul ultimului an academic (2011-2012).

Tinerii BCB Nădejdea aducând laudă Domnului

*

Ilinca Tritean, cea care a condus grupul de tineri dar și biserica în închinare prin muzică

Iosua Faur mulțumind Bisericii Nădejdea pentru timpul petrecut împreună pe parcursul anului universitar 2011-2012

Un moment de rugăciune alături de Daniel Ursaciuc, Pastor Elisei Pecheanu, Iosua Faur. Acest moment a fost un bun prilej de mulțumire pentru ceea ce Domnul a îngăduit să se realizeze până la momentul respectiv.

Pastorul Bisericii Nădejdea, Elisei Pecheanu îi mulțumește lui Iosua pentru slujirea sa în Biserica Nădejdea, binecuvântându-l la plecare.

Ilea Adrian demonstrează faptul că bucuria din inimă poate fi exprimată și prin cântarea de laudă la adresa lui Dumnezeu.

Și cei mici îl laudă pe Dumnezeu. Naomi Ursaciuc

Pastorul Elisei Pecheanu

Și cei mai în vârstă au un cuvânt de spus. Lungu Dumitru cu siguranță are ce împărtășii bisericii

Cartea Legii

Cuvântul lui Dumnezeu este o candelă pentru viețile noastre vor să spună Daniel Ursaciuc și pastorul Elisei Pecheanu

Albumul foto este disponibil si pe pagina de facebook istorieevanghelica

Valoarea de necontestat a sufletului uman


Matei 16:26 “ Şi ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul ? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său ?”

Ce este oare sufletul ? Are omul suflet ? A văzut vreodată cineva un suflet de om ? L-a putut identifica sau l-a putut pipăi cineva vreodată ? A putut fi stabilită ştiinţific de cineva entitatea sufletului uman ? Iată dragi cititori numai câteva din mulţimea întrebărilor care se ridică chiar şi în secolul nostru cu privire la fiinţa umană. Desigur un răspuns autorizat la oricare întrebare privitoare la existenţa umană poate fi dat numai de Biblie. Această Carte Sfântă, Biblia, ne vorbeşte cu toată autoritatea despre om ca fiind fiinţa creată de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa (Geneza 1:26; 2:7). Trupul a fost făcut din ţărâna pământului iar sufletul i-a fost dat de către Dumnezeu prin „suflare de viaţă”, astfel omul a devenit „un suflet viu”. La moarte aceste două entităţi se despart pentru o vreme până la învierea din morţi. Împăratul Solomon în cartea sa Eclesiastul 12:1,7 spune astfel „ Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tăupână nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.” De aceea sufletul omului are valoare. Lumea în care noi trăim se pare că a uitat de tot faptul că sufletul omului are o valoare incontestabilă. Majoritatea caută numai folosul trupului. De suflet îi lasă pe alţii să se îngrijească după moartea lor. Rugăciuni, pomeni, slujbe, parastase, … mai pot oare face ceva pentru sufletul plecat de această lume ? Biblia spune un nu categoric. De aceea Domnul Isus Hristos ne avertizează pe toţi prin cele două întrebări din textul biblic enunţat.

1. Sufletul omului are o valoare mai mare decât valoarea întregii lumi create de Dumnezeu. Sufletul omului are valoare veşnică.

„… ce ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul ?” Iată cât de valoros şi scump este sufletul omului în ochii lui Dumnezeu, Creatorul. Poate cineva evalua cât costă pământul cu tot ce este pe el ? Poate oare vre-un om să câştige toată lumea şi tot pământul ? Nu, cu siguranţă. Şi totuşi Mântuitorul Isus, ipotetic vorbeşte de un om care ar putea câştiga toată lumea dar dacă şi-ar pierde sufletul nu-i foloseşte la nimic deoarece pământul cu tot ce este pe el va arde (2 Petru 3:10), iar sufletul este de natură spirituală şi este veşnic.

2. Sufletul omului, odată pierdut, nu mai poate fi răscumpărat cu nimic din lumea materială.

„… ce ar da un om în schimb pentru sufletul său ?” Psalmistul vorbeşte de aceste adevăruri în psalmul 49:7-8. Dar în bunătatea Sa, Dumnezeu a trimis în lumea noastră pe Fiul Său să ne răscumpere din pierzarea în care ne găseam cu toţi datorită păcatului. Noi nu ne putem răscumpăra nici pe noi înşine, nici unii pe alţii şi nici să plătim preţul răscumpărării. El, Mântuitorul a plătit pe Golgota acest mare preţ al răscumpărării mele şi a tale. Să credem în El din toată inima noastră şi vom avea parte de răscumpărare şi fericire veşnică cu El (Ioan 5:24).

Pastor, Elisei Pecheanu

Valoarea plinătăţii credinciosului cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu


Efeseni 5:18 „ Nu vă îmbătaţi de vin (alcool), aceasta este destrăbălare.

Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

1.      Plinătatea credinciosului cu Duhul Sfânt este un deziderat divin.

Dumnezeu are nevoie de oameni credincioşi care să fie conlucrători cu El pe ogorul Evangheliei ( 1 Corinteni 3:9) în vederea mântuirii păcătoşilor prin credinţa în vestea bună adusă de către Domnul Isus pe pământ. El nu se poate folosi de vase murdare, spiritual vorbind, de „credincioşi destrăbălaţi”. El, Dumnezeu, nu se poate folosi de vase murdare, sau pline cu altceva ( 2 Corinteni 6:14-18). Apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt ne atrage atenţia asupra acestui mare pericol care ne paşte la fiecare pas pe fiecare dintre noi. Avem un duşman comun, diavolul. Acesta ne vrea să fim pocăiţi doar cu numele şi să purtăm în inimile noastre şi alte lucruri necurate. Dezideratul divin este clar : Fiţi plini de Duh !

2.      Plinătatea credinciosului cu Duhul Sfânt este un imperativ divin.

Biblia nu spune: „dacă vrea cineva…”; „dacă îi place cuiva…”; „ dacă îi convine cuiva…”; „ dacă nu deranjează pe cineva… „ ; „ dacă, dacă, dacă…! Nu. Categoric, NU ! Aici şi oriunde în Scriptură, plinătatea cu Duhul Sfânt pentru noi este şi rămâne un imperativ divin : Fiţi plini de Duh ! Dumnezeu a făcut totul pentru ca acest deziderat divin şi imperativ divin să fie posibil de îndeplinit. Hristos a murit pe Golgota pentru păcatele noastre, a înviat a treia zi, S-a înălţat la dreapta Tatălui, a trimis pe Duhul Sfânt pe pământ să locuiască în inimile celor credincioşi. Acum totul depinde de mine şi de tine. El a promis că va reveni să-Şi ia Biserica Sa de pe pământ. De aceea : Fiţi plini de Duh !

  1. 3.      Plinătatea credinciosului cu Duhul Sfânt este un har divin.

Ce mare minune ! Ce mare binecuvântare ! Ce uimitoare posibilitate ! Să fim umpluţi cu prezenţa divină prin cea de-a treia Persoană din Dumnezeire, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Merităm noi acest har ? Merităm noi această cinste ? Merităm noi această onoare să devenim Temple divine ? răspunsul este : NU, nu merităm. Dar avem har de la Dumnezeu. Harul este ceva nemeritat, şi noi avem acest har divin. Prim pocăinţă sinceră (Marcu 1:15), prin credinţă veritabilă în Domnul Isus, dată sfinţilor odată pentru totdeauna (2 Petru 1:1), prin ascultare deplină de Dumnezeu (1 Petru 1:22; Iacov 1:22), printr-o devotare permanentă şi totală faţă de Dumnezeu ( Romani 6:11-14), rămânem în har.

Deci, Fiţi plini de Duh !

Pastor, Elisei Pecheanu

Valoarea prezenţei credinciosului la Adunare


Psalmul 84:4 „ Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta ! Căci ei tot mai pot să Te laude.”

Psalmul 122:1 „Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului !”

Mai este nevoie azi, în vremea performanţelor uimitoare ale informaticii, să mai mergem la Adunare ? Avem programe religioase care se transmit la televizor, la radio, pe internet. Avem posibilitatea să folosim internetul pe telefonul mobil, adică poţi fi oriunde, şi pe telefonul personal să participi virtual la un serviciu divin. De aceea simt nevoia să pun încă o dată, la modul cel mai serios, întrebarea : Mai este nevoie să venim la Adunare ? Mai are valoare pentru noi strângerea laolaltă în prezenţa Duhului Sfânt al lui Dumnezeu ? Cu siguranţă, răspunsul meu, bazat pe Sfânta Scriptură, este şi va fi mereu, DA. Are valoare adunarea laolaltă a copiilor lui Dumnezeu sub directa călăuzire a Duhului Sfânt.  Iată două argumente biblice:

1.      Argumentul părtăşiei frăţeşti.

Cred că sunteţi toţi de acord că una este să stai în faţa televizorului sau a computerului şi să participi „virtual” la adunare, aceasta fiind numai o realitate virtuală, poate chiar şi o teleprezenţă sau o teleexistenţă, virtuale desigur, şi alta este „părtăşia frăţească” care se realizează în Adunare între cei prezenţi acolo. Acolo ne salutăm, ne spunem „bun venit”, cântăm, ne rugăm, ne auzim, ne vedem, dăm mâna unii cu alţii, comunicăm, empatizăm, simţim unii cu alţii, ne copleşeşte prezenţa Domnului prin Duhul Sfânt, plângem cu cei ce plâng, ne bucurăm cu cei ce se bucură… Lumea nu cunoaşte realitatea părtăşiei frăţeşti în Domnul. Iată cum explică ea (lumea) acest termen : „PĂRTĂŞ’IE s. v. |avantajare||, |favorizare||, |patimă||, |părtinire||, |protejare||, subiectivism.” (DEX) Cred că niciuna din aceste definiţii nu explică nimic clar din realitatea spirituală şi fizică a părtăşiei frăţeşti adevărate, biblice. Apostolul Ioan în prima sa epistolă avea dreptate când a spus : „Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” (1 Ioan 3:1)  De aceea, de dragul părtăşiei frăţeşti, vă îndemnăm pe toţi, veniţi la Adunare !

2.      Argumentul prezenţei autorităţii divine.

Am să vă aduc aminte, celor ce sunteţi familiarizaţi cu Biblia, un exemplu foarte clar. Evanghelistul Luca în cartea sa Faptele Apostolilor, capitolul 4, ne relatează o întâmplare din viaţa Bisericii primare şi a apostolilor Petru şi Ioan. După vindecarea ologului din naştere (cap.3) ei, apostolii, predicau cu putere Evanghelia, aceasta deranjând mult autorităţile religioase ale vremii. „ Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă”, i-au ameninţat să nu mai vorbească în numele lui Isus, le-au poruncit să tacă şi le-au dat drumul. Vă aduceţi aminte unde s-au dus aceştia ? „ La ai lor…”(F.Ap. 4:23), adică la Adunare. Acolo au avut părtăşie în prezenţa Domnului. Au împărtăşit experienţa lor celorlalţi credincioşi şi s-au rugat împreună Domnului. Rezultatul ? „S-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” (F.Ap. 4:31) Domnul era cu ei şi se manifesta între ei cu putere şi autoritate.  Veniţi deci la adunare, Domnul este prezent în Ea ! (Mt.18:20)

Pastor, Elisei Pecheanu

Maxima zilei – 23 iulie 2012


Păcatul acceptat în viața ta, te va duce mai departe decât vrei.

Elisei Pecheanu

Valoarea predicării Evangheliei


Apoi (Isus) le-a zis : „ Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi  Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.”

Marcu 16:15-16

Evanghelia, vestea bună adusă de însuşi Domnul Isus  Fiul lui Dumnezeu în lumea noastră (Marcu 1:15), trebuie acum propovăduită (predicată) de către toţi acei ce au crezut deja în Ea şi în El. Aceasta presupune acceptarea faptului că fără Hristos eşti pierdut în păcatele tale şi aceasta pentru veci de veci (Efeseni 2:1-5), că prin pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, poţi primi iertare şi înfierea în marea familie a lui Dumnezeu (Ioan 1:12-13), şi că odată mântuit eşti dator să păstrezi această mântuire ducând-o „ cu frică şi cutremur până la capăt” (Filipeni 2:12), adică până la moarte ca apoi să poţi căpăta cununa vieţii (Apocalipsa 2:10) şi să fii apoi pentru veci de veci împreună cu Mântuitorul tău personal, Isus Hristos, Domnul. (Apocalipsa 21:3-4; 22:3-5)

1.      Predicarea Evangheliei este o poruncă dată de Domnul Isus Hristos urmaşilor Săi.

Fiecare credincios este chemat să predice Evanghelie. Fie prin cuvânt, fie prin faptă, fie prin exemplul personal de trăire printre semeni, toţi avem aceeaşi poruncă primită din partea Domnului Isus. „Duceţi-vă… şi propovăduiţi Evanghelia…” Dacă te consideri un urmaş al Domnului Isus, întreabă-te şi răspunde-ţi sincer, tu împlineşti această poruncă ?

2.      Predicarea Evangheliei trebuie auzită de către toţi oamenii.

Domnul Isus a spus : „ propovăduiţi Evanghelia la orice făptură…” Toţi oamenii trebuie să audă vestea bună a salvării de la moarte veşnică. Dumnezeu iubeşte în egală măsură pe toţi oamenii de pe pământ. Numai atunci când această Evanghelie a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea… atunci va veni sfârşitul. (Matei 24:14) Ştiu toţi cei din jurul tău că eşti pocăit ?

3.      Predicarea Evangheliei ajută pe oameni să decidă fiecare în dreptul lui.

Mântuitorul ne-a spus clar că vor fi oameni care vor crede şi vor fi oameni care nu vor crede Evanghelia. Aceasta oferă libertate de conştiinţă şi de alegere fiecărui om. Dumnezeu nu va putea fi acuzat de nimeni în ziua judecăţii. Jertfa supremă adusă de Domnul Isus pe Golgota a fost şi este încă valabilă pentru oricine care crede. Dar cine nu va crede va fi osândit din vina lui personală. Nu toţi oamenii se vor pocăi. Aceasta nu din vina lui Dumnezeu care ar fi predestinat pe unii pentru rai şi pe alţii pentru iad, ci din vina oamenilor care au respins în mod voit şi conştient dragostea lui Dumnezeu.

4.      Predicarea Evangheliei este un har care va avea sfârşit.

De aceea să predicăm Evanghelia cât mai este timp, să ascultăm Evanghelia cât mai este har, să credem Evanghelia cât uşa  Împărăţiei mai este încă deschisă şi să trecem de partea lui Dumnezeu care încă ne cheamă la El pentru că ne iubeşte. (Ioan 3:16)

pastor, Elisei Pecheanu

Valoarea rugăciunii înălţate către Dumnezeu


 „ Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.”

Psalmul 5:3

Am putea defini rugăciunea credinciosului înălţată către Dumnezeu prin apropierea acestuia de divinitate, invocarea divinităţii, comunicarea acestuia cu divinitatea, precum şi încrederea acordată autorităţii divine asupra tuturor problemelor vieţii cotidiene. Marele apostol Pavel îi învață pe credincioşii din Biserica din Tesalonic astfel : „rugaţi-vă neîncetat” (1 Tes.5:17). Da, credinciosul adevărat nu poate trăi spiritual fără rugăciune, adică fără să comunice cu Dumnezeul lui în orice moment al zilei sau al nopţii. Accesul în prezenţa lui Dumnezeu este permis oricând celor ce-L caută din toată inima. Aş dori însă acum să medităm puţin împreună asupra a ceea ce ne spune psalmistul David în textul mai sus menţionat, şi anume rugăciunea de dimineaţă. O nouă zi înseamnă pentru noi ceva necunoscut, noi provocări, evenimente care ne pot surprinde, situaţii neaşteptate, etc. Rugăciunea de dimineaţă este cheia rezolvării cu succes a tuturor acestor situaţii prevăzute şi neprevăzute. De ce ?

1.      Rugăciunea asigură părtăşia noastră cu Dumnezeu.

El, Dumnezeu, este sus în ceruri iar noi aici jos pe pământ. Cu toate acestea, în ciuda distanţei infinite  între noi şi El, în ciuda faptului că El este sfânt şi noi păcătoşi, prin rugăciune noi ne dăm acordul apropierii reciproce. Noi îl chemăm şi El vine la noi. Ce binecuvântată zi este aceea petrecută în prezenţa lui Dumnezeu. Să ştii că ai vorbit încă dis de dimineaţă cu El şi o poţi face în orice moment al zilei, iar El te aude, te ascultă, şi îţi vorbeşte. Cea mai binecuvântată companie este compania lui Dumnezeu. Despre Enoh citim că „umbla cu Dumnezeu” (Geneza 5:24). Aceasta i-a asigurat o părtăşie specială cu Dumnezeu şi i-a garantat răpirea. Tu eşti dispus în fiecare dimineaţă să ai părtăşie cu Dumnezeu asigurată pe tot parcursul zilei ? Roagă-te !

2.      Rugăciunea asigură biruinţa, după voia Domnului, asupra tuturor greutăţilor zilei.

Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici următorul lucru : „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” (Matei 7:7,8)  Nu există zi de la Dumnezeu în care să nu avem nevoie să cerem ceva, să căutăm ceva sau să batem la vre-o uşă necunoscută. De aceea rugăciunea de dimineaţă făcută cu credinţă ne va asigura prezenţă mâinii binecuvântate a lui Dumnezeu care poate da, poate descoperi şi poate deschide. Vrei şi tu să experimenteze aceste binecuvântări ? Roagă-te !

3.      Rugăciunea asigură pacea sufletului.

David ne învaţă să fim gata să aşteptăm imediat după ce ne-am rugat Domnului cu credinţă. „  Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.” Ştii cui te-ai rugat, unui Dumnezeu atotputernic, Tatălui tău ceresc.  Crezi în dragostea Celui în faţa căruia te-ai rugat. Isus, Mântuitorul te iubeşte. Duhul Sfânt locuieşte în tine. Acum e normal să aştepţi în tăcere, în pace sfântă şi cu răbdare răspunsul la rugăciune. De aceea, roagă-te şi aşteaptă !

Pastor, Elisei Pecheanu

Valoarea inestimabilă a cântării de laudă adusă Domnului


„Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa”. Şi pe când cânta cântăreţul din arfă, mâna Domnului a fost peste Elisei.

Şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul:…”

2 Împăraţi 3:15

Dragi cititori,

Mesajul conţinut în acest editorial doresc să fie o reală încurajare pentru toţi mântuiţii Domnului,care ştiu să cânte, care chiar cântă şi care ar trebui să cânte din toată inima Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Cel ce este viu în vecii vecilor.

Proorocul Elisei a fost chemat de către cei trei împăraţi: Ioram, Iosafat şi împăratul Edomului, să fie întrebat despre războiul ce-l vor purta împotriva împăratului Moabului. Lăsând la o parte dispreţul pe care-l afişează proorocul Elisei faţă de Ioram, dispreţ pe care-l manifesta de fapt Domnul faţă de acest împărat apostat, remarcăm faptul că Elisei proorocul este gata să primească mesajul din partea Domnului, dar nu oricum. Nu în strigătele de război, nu în zăngănitul armelor, nu în teama şi frica inspirată de duşmanul declarat, ci… în liniştea adusă de o cântare. „Să vină întâi cântăreţul cu arfa ! Aduceţi-l !” a zis proorocul Elisei. „Şi pe când cânta cântăreţul din arfă, mâna Domnului a fost peste Elisei. Şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul:…”

Fie în vreme de „pace”, fie în vreme de „război”, în orice vreme, noi avem nevoie toţi de mâna Domnului care să vină peste noi cum a venit peste proorocul Elisei. Din această relatare istorică constatăm că mâna Domnului este gata să vină în ajutor oricui, oricând, dar nu oricum ! De data aceasta, în sunetul cântării cu arfa. Cântarea de laudă adusă Domnului ne ajută să simţim atingerea binecuvântată a mâinii Domnului.

Un amănunt demn de remarcat în relatarea istorică este faptul că, aflându-se că proorocul Elisei era prezent în marea oştire a împăraţilor poporului lui Dumnezeu, nu este chemat la ordine în faţa lor, a împăraţilor, ci ei, împăraţii, „s-au pogorât la el.”(v.12) În timpul cântării de laudă, ca să poţi fi înălţat în prezenţa Domnului, mai întâi trebuie să te cobori de pe toate înălţimile umane pe care de prea multe ori ne cocoţăm singuri. Cântarea te înalţă dacă mai întâi te-ai coborât, te-ai smerit în tine însuţi. Trebuie să recunoaştem că suntem în faţa Domnului şi că avem nevoie de El.

Este nevoie apoi de linişte, linişte totală. Orice zgomot produs pe câmpul de bătălie trebuie să înceteze. Să se audă numai cântarea. Aceasta are un mesaj şi o melodie. Elemente esenţiale, vitale existenţei şi rezistenţei noastre spirituale în confruntările spirituale. Mare atenţie deci la ce cuvinte rostim atunci când cântăm şi chiar la melodia cântării. Aceasta ne va sensibiliza sufletul şi mintea noastră. Să nu cântăm de dragul cântării ci de dragul Domnului, şi nu ca să umplem timpul cu o cântare ci să folosim înţelept timpul.

Numai după ce cântăreţul a început cântarea de laudă adusă Domnului, numai atunci proorocul Elisei a putut spune : ,, Aşa vorbeşte Domnul …”  Iată ce importantă este cântarea de laudă în pregătirea noastră pentru a putea auzi glasul Domnului. Dragi cântăreţi, dragi fraţi şi surori, să fim deci cu luare aminte la valoarea inestimabilă a cântării de laudă adusă Domnului.

Pastor, Elisei Pecheanu

Martori ai învierii Domnului Isus Hristos


Faptele apostolilor 4:33 „ Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.”

M

-am întrebat uneori de ce Domnul Isus nu S-a arătat personal întregii lumi de atunci, în puterea învierii Sale din morţi, şi S-a arătat numai celor ce-L urmaseră până atunci prin credinţă. Dacă după înălţarea Sa la ceruri, misiunea celor ce crezuseră în El era să-I fie martori până la marginile pământului, atunci n-ar fi fost mai bine să se fi arătat El direct tuturor neamurilor de pe pământ ? Nu era mai productivă o astfel de abordare a problemei mântuirii tuturor neamurilor ? Nu ar fi fost mai uşor să cucereşti pământul întreg dovedindu-le tuturor că ai înviat din morţi şi că eşti viu în veci de veci ? Poate era şi pentru noi „mai uşor”, să nu tot spui altora şi să fii necrezut, batjocorit… Nu, categoric nu ! Nu, pentru că aşa a hotărât Dumnezeu. Dacă era mai bine „altfel”, atunci cu siguranţă că atoateştiutorul Dumnezeu proceda „altfel”. În înţelepciunea Sa a ales să procedeze aşa cum citim în Sfânta Scriptură: Fiul a venit pe pământ întrupat de la Duhul Sfânt prin fecioara Maria, a murit pe crucea de pe Golgota în locul nostru, a fost îngropat şi a treia zi a înviat din morţi, S-a înălţat la dreapta Tatălui şi va reveni în curând pe planeta noastră în mod vizibil să-Şi ridice Biserica Sa şi să judece vii şi morţii. De atunci, din ziua înălţării Sale la ceruri, apoi după coborârea Duhului Sfânt, şi până la sfârşitul tuturor lucrurilor El a ales să se folosească de oameni, da, de oameni mântuiţi şi umpluţi de prezenţa şi puterea Duhului Său Cel Sfânt. Astfel de martori vrea Domnul Isus Hristos să aibă pe pământ în toate generaţiile. Martori ai învierii Sale. Atât şi nimic mai mult, nici mai puţin. Doar martori ai Lui. Eu şi tu suntem chemaţi în generaţia noastră să-I fim martori credincioşi pe acest pământ printre semenii noştri.

1.      Aceasta este o mare cinste pentru noi.

Dumnezeu, Marele Stăpân, Tatăl nostru, vrea să-I fim colaboratori în lucrarea de mântuire a celorlalţi păcătoşi din generaţia noastră. El a ales „să nu poată fără noi”. Ne vrea cu gelozie să purtăm alături de El „jugul” mărturiei. Nu ne lasă singuri niciodată. Aşa ne-a promis şi aşa împlineşte. Este cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor. Apostolii au considerat la justa valoare cinstea acordată de către Domnul lor. S-au achitat onorabil în faţa Celui Atotputernic. Unii chiar cu preţul vieţii lor au plătit mărturia depusă. Slavă Domnului !

2.      Aceasta implică o mare responsabilitate din partea noastră.

Datoria noastră este de a dovedi că suntem martori ai învierii Domnului Isus din morţi. Dar cum poţi declara că eşti martor al acestui eveniment care a avut loc cu două mii de ani în urmă ? Foarte simplu şi foarte clar. Dacă eşti născut din nou prin Duhul Sfânt, dacă ai iertarea de păcate acordată prin jertfa Domnului Isus în urma pocăinţei şi a credinţei personale, dacă viaţa ta dovedeşte aceasta prin vorbire şi purtare, dacă Isus Hristos este Domnul vieţii tale, atunci poţi fi sigur că eşti un martor veritabil al Lui. Altfel, nu. Să ne cercetăm personal !

3.      Aceasta determină o mare binecuvântare.

Un mare har era peste toţi. Harul era de la Dumnezeu. Harul se cobora în urma mărturiei apostolilor. Harul cuprindea întreaga adunare a credincioşilor. Harul exprima prezenţa divină şi acordul divin asupra vieţii comunităţii credincioşilor. Păcatul lui Anania şi Safira a fost o încercare a Satanei de a opri harul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu rămâne în controlul tuturor lucrurilor. El ia atitudine şi un şi mai mare har se coboară peste martorii Lui. Fie şi peste noi toţi astăzi harul Domnului nostru Isus Hristos ! Amin.

Pastor, Elisei Pecheanu

Înălţarea la cer a Domnului Isus Hristos


 “Domnul a zis Domnului meu : “Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi supt picioarele Tale.”

Psalmul 110:1

1.      A fost profeţită în Sfintele Scripturi

Cu aproape o mie de ani înainte de a se împlini, înălţarea Domnului Isus la ceruri a fost anunţată prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care l-a inspirat pe psalmistul David să scrie în acest psalm adevărul cu privire la ceea ce se va întâmpla la împlinirea vremii. Domnul Isus Hristos a venit în lumea noastră, Şi-a împlinit misiunea de „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29), apoi S-a întors acasă în veşnicie să fie împreună cu Tatăl Său şi a trimis la noi pe Duhul Său Cel Sfânt. Toate aceste lucrări se regăsesc în profeţiile Bibliei, care este şi rămâne Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. De aceea trebuie să citim Scripturile, să iubim Cuvântul lui Dumnezeu, să credem ceea ce au spus proorocii îndemnaţi de Duhul Sfânt, şi să aşteptăm cu răbdare împlinirea în totalitate a ceea ce Scripturile au prevestit. Tu citeşti Biblia ?

2.      S-a împlinit întocmai cum, şi când Tatăl din ceruri a hotărât aceasta

David zice : „ Domnul a zis Domnului meu…” Pentru psalmistul David, Isus Hristos era Domn al său, deşi mai trebuia să treacă o mie de ani până când Domnul Isus Hristos trebuia să se întrupeze şi să fie cunoscut şi recunoscut ca Domn al celor credincioşi. Nu-L văzuse în trup, dar prin Duhul Sfânt înţelege şi crede că Isus Hristos este Domnul. Au trecut de la înălţarea Domnului aproape două mii de ani. Noi facem parte din generaţiile fericite de Domnul Isus care i-a spus lui Toma : „Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” (Ioan 20:29) Pentru Domnul Isus misiunea de răscumpărare a celor păcătoşi s-a împlinit după „ceasul” lui Dumnezeu (Ioan 2:4; 17:1/b). Credem din toată inima că şi momentul înălţării la cer a Domnului Isus s-a împlinit tot la porunca Tatălui, chiar atunci când „ Domnul a zis Domnului meu…”. Tu crezi în împlinirea cu exactitate a Sfintelor Scripturi ? (Matei 5:18)

3.      A însemnat întoarcerea la Tatăl a Fiului „ ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Filipeni 2:8/b)

Tatăl a zis Fiului : „ Şezi la dreapta Mea…”. Aceasta înseamnă : odihnă, slavă, recunoştinţă, glorie, autoritate, … toate pentru Fiul ascultător de Tatăl. Tot astfel se va întâmpla cu toţi acei ce-L vor primi pe Domnul Isus în inimile lor prin credinţă, ca Domn şi Mântuitor personal, în momentul luării în slavă a Bisericii răscumpărate. (Ioan 1:12, 13; Matei 25:34) Tu aştepţi cu răbdare răsplătirile Domnului ?

4.      A declanşat marea lucrare de supunere a tuturor vrăjmaşilor Domnului

…” până voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.” Aceasta se realizează acum prin propovăduirea Evangheliei până la marginile pământului ( Matei 24:14). Toţi păcătoşii sunt chemaţi la supunere prin pocăinţă şi credinţă personală în Domnul Isus Hristos (Matei 11:28). Cine nu se va supune astfel, de bună voie, va fi supus în mod obligatoriu, dar va suporta consecinţele veşnice ale nesupunerii sale. (Matei 25:41; Filipeni 2:10) Tu eşti supus prin credinţă Domnului Isus ? El, Domnul, S-a înălţat prin puterea Tatălui la ceruri. Este acum în slava Sa veşnică, la dreapta Tatălui. Va reveni însă în curând să-Şi ia la El Mireasa Sa, adică Biserica Sa. Ai mare grijă ca la revenirea Sa, să nu fii găsit ca vrăjmaş al Domnului, ci să fii găsit ca un supus prin credinţă şi pocăinţă personală, Domnului. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu pe toţi.

Pastor, Elisei Pecheanu

Doamne, dar cu acesta ce va fi ?


Ioan 21:21


Aceasta este întrebarea lui Petru adresată Domnului Isus cu privire la Ioan. Petru primise din partea Domnului reabilitarea publica în urma întrebării adresate acestuia de trei ori : „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?” şi în urma răspunsului întreit dat de acesta: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Este anunţat apoi de Domnul cu privire la felul în care va muri, proslăvind astfel chiar şi prin moarte pe Dumnezeu, adresându-i în final chemarea : „Vino după Mine.” Petru, urmându-L pe Domnul, vede venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, adică pe Ioan. Ştiind ce-i rezervă lui viitorul, deoarece Domnul îl anunţase, este acum motivat profund de curiozitatea umană cu privire la Ioan. De aceea îl abordează pe Domnul cu întrebarea directă : „Doamne, dar cu acesta ce va fi ?”

1. Aceasta este o întrebare care este de dorit în ceea ce priveşte relaţiile interumane, interfrăţeşti, relaţiile dintre membrii bisericii. Ea denotă interesul sincer cu privire la fratele de credinţă. Întrebarea lui Cain adresată lui Dumnezeu : „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu ?” scoate în evidenţă dezinteresul total faţă de comportamentul sau situaţia fratelui său. Biblia ne învaţă „ să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24) Să ne rugăm dar unii pentru alţii ca să putem avea o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, o mărturie publică benefică altora , spre mântuirea lor şi slava lui Dumnezeu.

2. Aceasta este o întrebare care n-ar trebui pusă niciodată dacă este motivată doar de o simplă şi bolnăvicioasă curiozitate. Domnul mustră pe Petru spunându-i : „ …ce-ţi pasă ţie ?…” Lucrul acesta nu-i place Domnului. El nu-Şi împarte slava cu nimeni. El nu descopere viitorul pentru nimeni doar de dragul capitalului informaţional. El este Domnul, Stăpânul. El ţine în mâna Sa viitorul fiecărei persoane şi nu divulgă pe nimeni, ci mai degrabă cheamă pe fiecare la pocăinţă personală şi sinceră.

3. Cred că mult mai benefică ne-ar fi fiecăruia dintre noi o altă întrebare pe care să I-o adresăm Domnului, şi anume : Doamne, dar cu MINE ce va fi ?
Petru aflase direct de la Domnul Isus ce va avea de făcut în viitor, adică păstorirea turmei Domnului (mieluşeii, oiţele şi oile), aflase despre felul în care îşi va sfârşi alergarea pe pământ, aflase despre faptul că însuşi Dumnezeu va fi proslăvit prin moartea sa, şi primise din partea Domnului chemarea directă : „Vino după Mine”. Tu vrei să ştii ce va fi cu tine? Dacă răspunsul tău este „DA” sincer, atunci fă următorii paşi : pocăieşte-te sincer ca şi Petru, crede din toată inima ca şi Petru, mărturiseşte-L pe Domnul cu toată puterea ca şi Petru, slujeşte-L pe Domnul cu toată viaţa ca şi Petru, urmează-L îndeaproape pe Domnul ca şi Petru. Cu siguranţă Domnul îţi va răspunde şi ţie , şi-mi va răspunde şi mie, ca şi lui Petru. Domnul este aproape să revină. Suntem urmaşii Lui cu adevărat ?

Pastor, Elisei Pecheanu

Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?


Ioan 21:15-17


După învierea Sa din morţi, Domnul Isus S-a arătat ucenicilor Săi în repetate rânduri, vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia Lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:3). Această întâlnire relatată de evanghelistul Ioan face parte din serialul sfânt de întâlniri ale Celui înviat din morţi cu discipolii Săi. De data aceasta întâlnirea are loc la Marea Tiberiadei. Şapte dintre ucenicii Domnului s-a dus la pescuit. N-au prins nimic în noaptea aceea, sunt întâmpinaţi dimineaţa pe ţărm de către Domnul lor, sunt întrebaţi dacă au ceva de mâncare, ei răspund cu sinceritate: „nu”, apoi sunt invitaţi la micul dejun pregătit de însuşi Domnul Isus : peste fript pe jăratic de cărbuni şi pâine. După ce au stat la masă, Domnul Isus se adresează public lui Petru cu întrebarea repetată de trei ori : Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ? De ce procedează Domnul Isus astfel ? De ce se adresează numai lui Petru ? De ce o face public ? De ce nu-l ia deoparte numai pe el ?… şi întrebările ar putea continua, de ce… ? de ce… ? de ce …? Iată ce ne spune Sfânta Scriptură :

1. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care a făcut public afirmaţia aceea foarte îndrăzneaţă, în părţile Cezareii lui Filip : „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (Matei 16:16)

2. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care a fost plin de încredere în puterea lui de a-L urma pe Domnul chiar şi la moarte, şi a făcut public această mărturisire : „Doamne, cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” (Luca 22:33)

3. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care S-a lepădat public, cu jurământ, că nu-L cunoaşte pe Domnul Isus : „Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe omul acesta.” (Matei 26:74)

Îndrăzneala lui Petru de a mărturisi adevărul ce-l purta în inimă avea la bază cu siguranţă iubirea fată de Domnul lui. Încrederea lui Petru în forţele lui proprii de a rămâne lângă Domnul lui chiar şi în moarte se baza tot pe iubirea acestuia faţă de Domnul Isus. Instabilitatea lui Petru demonstrată în ceasul greu al încercării a determinat plânsul acestuia cu amar (Luca 22:62), adică o pocăinţă sinceră ce izvora tot din dragostea sa faţă de Domnul său. Întrebarea Domnului Isus adresată lui Petru de trei ori avea menirea de a restabili la cote maxime iubirea păcătosului fată de Dumnezeul Lui. Se contura astfel şi un triunghi al dragostei fată de Dumnezeul Cel viu şi adevărat, faţă de ceilalţi mântuiţi şi faţă de semenii noştri. Simon, fiul lui Ioan, adică Petru era reabilitat public în faţa celorlalţi şase ucenici ai Domnului. Înţelegem dar din atitudinea şi din cuvintele Domnului Isus că cei ce slujesc pe alţii nu trebuie să o facă numai pentru că sunt plătiţi, obligaţi sau puşi, ci din dragoste faţă de Domnul Isus care ne-a iubit, ne-a răscumpărat şi ne-a pus în slujba Sa. Cei ce au cu adevărat dragoste în inima lor faţa de Domnul Isus vor avea întotdeauna ceva bun de oferit semenilor lor. Simon, fiul lui Ioana, este chemat public la slujirea în dragoste.

Pastor, Elisei Pecheanu

Christos a înviat !


„ Christos a înviat ! ” Cu acest salut au fost întâmpinate femeile care dis de dimineaţă în ziua întâi a săptămânii au mers să caute pe Domnul Isus în mormânt, pregătite sa-I îmbălsămeze trupul . „ Nu este aici; ( le-a spus îngerul, aşa cum relatează evanghelistul Matei în cap. 28 versetele 5 şi 6 ) a înviat, după cum zisese . Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul.”
După îngerul venit din ceruri, ca într-un cor imens, de două mii de ani, rând pe rând, s-au alăturat femeile credincioase, ucenicii, străjerii de la mormânt, preoţii, fariseii şi cărturarii, duşmanii declaraţi ai Domnului, mii şi milioane de martori ai învierii din morţi a Domnului Isus Christos, şi eu şi tu, spunând din convingere sau poate din obişnuinţă: „Christos a înviat ! Cu adevărat a înviat !”
Fie ca bucuria întâlnirii cu Cel înviat din morţi şi viu în vecii vecilor să umple inimile noastre şi cu toată convingerea să putem cânta astăzi şi întotdeauna împreună cu toţi mântuiţii de pretutindeni: „ Christos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”

1. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască care contracarează verdictul uman şi nedrept rostit împotriva Fiului Său.
Dregătorul Pilat din Pont a rostit atunci în faţa preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor, marele adevăr : „ Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” (Luca 23:4) Chiar şi împăratul Irod L-a trimis înapoi la Pilat, negăsindu-I nici o vină. (Luca 23:11) Într-o ultimă încercare disperată de a-I da drumul Domnului Isus, Pilat strigă: „ Dar ce rău a făcut ? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor (fruntaşii şi norodul v.13) şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.” (Luca 23:22,23) Dumnezeu a intervenit şi prin actul învierii contracarează sentinţa umană, nedreaptă, rostită împotriva Fiului Său. Slăvit să fie numele Domnului în veci de veci !

2. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască prin care se dovedeşte încă o dată şi cu putere, că Isus este Mesia Cel promis şi prin care se conferă autoritate tuturor martorilor învierii de-a lungul veacurilor.
Lumea întreagă poate cunoaşte astfel prin mărturia celor credincioşi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel promis de veacuri şi Mântuitorul păcătoşilor care se pocăiesc şi cred. El este viu în veci de veci. Mormântul Lui este gol şi astăzi. Martorii Săi au puterea şi prezenţa Duhului Sfânt.

3. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască prin care se oferă tuturor certitudinea vieţii de după moarte şi speranţă celui credincios în învierea din morţi.
Da, există viaţă după moarte. Da, există învierea din morţi. Da, şi eu şi tu vom învia din morţi. Crezi din toată inima aceste adevăruri ? La această mare sărbătoare, şi tu poţi deveni copil de Dumnezeu.

Pastor, Elisei Pecheanu

Crucificarea Nazarineanului – Foto 1


În această seara la Biserica Baptistă Nădejdea a avut loc o reprezentare dramatică a crucificării Nazarineanului. Postez acum câteva fotografii realizate de mine. Vor mai urma și altele realizate de către Ionuț Tătaru precum și înregistrarea scenetei.

Repetiții și iar repetiții

*

Aspect din sală

Aspect din sală

*

*

Elisei Pecheanu

*

Vasile Talpoș

*

Isus crucificat

*

Crucea ca mărturie a învierii lui Isus

Buna vestire


Luca 1:26-38Îngerul (Gavril) a intrat la ea  ( la fecioara Maria) şi a  zis : “Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei !… iată că vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus…”

Deşi astăzi este întâi aprilie, cu permisiunea dumneavoastră, a distinşilor mei cititori, mă voi întoarce în timp cu o săptămână în urmă şi anume pe 25 Martie. Creştinii şi-au adus aminte atunci cu drag de momentul coborârii îngerului Gavril pe pământul nostru ca trimis al lui Dumnezeu, să o întâmpine pe fecioara Maria şi să o înştiinţeze că este aleasa lui Dumnezeu să îl nască pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, care devenea astfel asemenea nouă, oamenilor, cu scopul de a ne mântui de păcatele noastre prin jertfa Sa de pe Golgota. Vă invit să medităm puţin la relatarea Scripturilor şi să concluzionăm câteva aspecte ce merită reţinute în legătură cu persoana Mariei, mama Domnului nostru Isus Hristos.
  1. Maria este o persoana umană căreia i s-a făcut mare har (v.28/a). Ea a fost aleasă de Dumnezeu dintre toate femeile din toată lumea de atunci să îl nască pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. Ce alegere binecuvântată ! Ce slujire înaltă ! Tu ce har ai primit ?
  2. Maria este o persoană umană care are asigurată prezenţa lui Dumnezeu (v.28/b). Cea mai mare binecuvântare a unui muritor este să fie încredinţat de prezenţa divină alături de el. Tu ai această asigurare ? Eşti convins că Domnul este cu tine ?
  3. Maria este o persoană umană care primeşte „binecuvântarea între femei” (v.28/c). Era normal să capete această „binecuvântare” specială în urma harului rezervat şi oferit şi a prezenţei lui Dumnezeu asigurată alături de ea. Tu ai vre-o binecuvântare specială ?
  4. Maria este o persoană umană care se turbură, şi se întreabă singură ce putea să însemne lucrul acesta (v.29). Află de la îngerul Gavril că a căpătat „îndurare înaintea lui Dumnezeu”. Nu era vrednică, nu avea merite personale, era numai şi numai îndurarea lui Dumnezeu. Ştii că şi de tine s-a îndurat Dumnezeu când L-a trimis pe Fiul Său să moară pe Golgota ? Deşi nu înţelegi prea multe din „tainele” lui Dumnezeu, care uneori te tulbură, fii gata să accepţi pentru tine îndurarea lui Dumnezeu. El te iubeşte cu siguranţă.
  5. Maria este o persoană umană care acceptă cu umilinţă împlinirea hotărârii divine în şi prin fiinţa ei. „Maria a zis :”Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”(v.38). Câtă simplitate, câtă umilinţă, câtă smerenie, câtă ascultare… toate acestea pentru ca noi să ştim cum să ne raportăm la voia Domnului. Tu ce zici în faţa acestei voinţe supreme ? Eşti gata să asculţi şi să te declari rob al lui Dumnezeu ?
  6. Maria este o persoană umană care a ştiut să îndrepte întotdeauna privirile tuturora spre Isus (Ioan 2:5). La nunta din Cana Galileii, când nu mai aveau vin, Maria le-a spus celor îngrijoraţi : „Să faceţi orice vă va zice (El)” Şi eu şi tu avem menirea sfântă de a-i îndruma pe alţii spre Domnul Isus Hristos. El este ţinta supremă spre care tindem toţi.
  7. Maria este o persoană umană care a crezut în promisiune învierii din morţi a fiului ei Isus, Fiul lui Dumnezeu. Ea nu merge la mormânt duminică de dimineaţă împreună cu celelalte femei credincioase să ungă trupul mort cu miresme. Tu crezi în învierea Domnului ? Tu crezi în învierea morţilor ?
  8. Maria este o persoană umană care a ştiut să se alăture urmaşilor credincioşi ai Domnului Isus şi să aştepte în rugăciune revenirea Domnului Isus. Ultima apariţie biblică a Mariei este în Faptele Apostolilor 1:14. Tu îl aştepţi pe Domnul Isus ? Cum ?

Pastor, Elisei Pecheanu

Unde este inima ta ?


Luca 12:34Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.”

Î

ncă din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, căutătorii de comori înarmaţi cu uneltele specifice vremii în care au trăit (cazmale, lopeţi, hârleţe, detectoare de metale preţioase, maşini de teren 4×4…), au fost şi sunt încă o categorie de oameni speciali care vorbesc în şoaptă şi contra cost şi care sunt gata să scormonească pământul, mai ales noaptea, în speranţa că va veni şi pentru ei o vreme mai bună, o vreme a prosperităţii. Îmi aduc aminte din copilărie că în satul meu natal, în faţa casei bunicilor mei, era un deal despre care se vorbea în şoaptă că pe undeva… ar fi ascunsă o comoară şi că din când în când locul cu pricina ar fi cuprins de nişte flăcări care ard numai pentru câteva secunde şi apoi se sting. Cine le vedea trebuia să localizeze cu aproximaţie punctul fierbinte, şi apoi în taină să înceapă căutarea… Vă imaginaţi ce interes spectaculos stârneau aceste veşti printre cei tineri, mai ales că se spuneau în şoaptă şi nu oriunde şi oricui… De aici în acolo, nopţi nedormite, intrigi, invidii, ură, vrăjmăşie… toate în zadar deoarece nici până în ziua de azi n-am auzit că cineva ar fi descoperit… comoara de preţ ascunsă „pe deal”. Inima unora însă a rămas probabil tot pe acolo, lăsând ca moştenire urmaşilor lor… căutarea comorii ascunse. Da, mare adevăr a grăit Domnul Isus :  „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.”

  1. Inima omului este acolo unde îi este comoara de preţ.

Ascultaţi cu băgare de seamă despre ce vorbesc oamenii din jur, de felul cum vorbesc, şi de interesul pe care-l au in legătură cu subiectul propus de ei, de timpul petrecut acolo… Veţi auzi de afaceri, de bani, de maşini, de fotbal, de case, de multe şi multe alte lucruri. Da, cu siguranţă inima fiecărui om este acolo unde îi este şi comoara sa de preţ. Biblia ne îndeamnă să căutăm cu prioritate o alt comoară şi anume : Împărăţia lui Dumnezeu. (Matei 6:33) Aceasta este comoara cea mai de preţ pentru fiinţa umană. Tu ai această comoară ? Inima ta este legată de ceruri ? Prin Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, şi tu poţi fi un posesor al acestei importante şi veşnice comori. Fă un test de autoverificare. Vei vedea dacă într-adevăr ai această comoară sau nu o ai.

   2. Omul însuşi va ajunge în final acolo unde i-a fost comoara de preţ.

Biblia vorbeşte de faptul că pământul acesta va arde cu tot ce este pe el (2 Petru 3:10). Dacă inima ta a fost legată de acest pământ, nu uita că va veni ziua când el va dispărea prin foc. Adu-ţi aminte de nevasta lui Lot. S-a uitat înapoi spre Sodoma deoarece acolo îi era inima. Pentru aceasta a plătit cu viaţa şi pentru veşnicie (Geneza 19:26). Domnul Isus a spus : „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci stângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.” Nu vreau să fiu înţeles greşit. Avem nevoie de casă, de lucruri în casă, de bani, de îmbrăcăminte, de multe şi multe alte lucruri pentru existenţă. Tatăl nostru cel ceresc ştie că ave trebuinţă de ele (Matei 6:32/b) şi ni le va da pe deasupra. Datoria noastră este să dăm năvală şi să apucăm Împărăţia lui Dumnezeu , prin pocăinţă şi credinţă (Luca 16:16). Tu unde vei ajunge în ziua de pe urmă ? Să ne legăm dar inima de ceruri, de Domnul Isus, încă de aici de pe pământ, ca să putem fi acolo cu El  în veşnicie. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu !

Pastor, Elisei Pecheanu

Cutremur de pământ sau vizită divină


 „Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte ! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea de pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la  Cel ce vorbeşte din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul.”

Evrei 12:25,26

“Nu există nici o vizită divină, care ar putea avea o influentă atât de generală asupra păcătoşilor ca un cutremur de pământ.”

John Wesley

Memento mori !  Seminariştii Rusu Ioan şi Morocoş Nicolae ( decedaţi la 4 martie 1977)

A

stăzi se împlinesc 35 de ani de la cel mai puternic cutremur provocat in Romania. Patru Martie 1977, ora 21:22. Vineri seara. Se lăsase întunericul. Un vuiet puternic, ca vuietul unor ape mari a uimit omenirea care se pregătea încet, încet de culcare. Deodată totul în jur a început să se clatine. Casele, blocurile, copacii, şi chiar pământul se încovoia ca o spinare de animal sălbatic care încerca parcă să scape de povara de pe el scuturându-se în stânga, în dreapta, înainte, înapoi, şi chiar în spirală, ridicându-se şi apoi cu violenţă lăsându-se în jos. Era cutremur de pământ. Nu mai trecusem prin aşa ceva niciodată. Am aflat mai târziu faptul că seismul măsura 7,2 grade pe scara Richter, iar in Bucureşti a provocat cele mai mari pagube. În urma cutremurului şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane, alte 11.300 fiind rănite. Cei ce au trăit împreună cu mine acest „cutremurător” eveniment nu vor uita niciodată prin ce momente am trecut și mai ales  faptul că Dumnezeu în bunătatea Lui a îngăduit să mai rămânem în viaţă pe acest pământ. Eram în anul 3 la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În acest cutremur de pământ şi-au găsit sfârşitul vieţii pământeşti şi cei doi colegi ai mei de Seminar, Rusu Ioan şi Morocoş Nicolae. Eram toţi trei prieteni, fusesem o perioadă colegi de cameră în Seminar, iar cu Nicu Morocoş eram chiar şi coleg de bancă. Ei s-au dus, noi am rămas. De multe ori m-am gândit la cuvântul care zice : „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”(Exodul 9:16)  Atunci totul a fost pe neaşteptate. Am fost uluiţi de puterea Domnului. Biblia spune că tot aşa va fi şi la sfârşitul vremurilor. „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul.” Aceasta este vestea care cu siguranţă va surprinde pe mulţi. Să ascultăm deci acum de glasul Domnului care ne vorbeşte din ceruri şi care are toată puterea în cer şi pe pământ. Dacă vom face aşa vom fi în siguranţă în mâna Celui Atotputernic, Mântuitorul nostru, Domnul Isus Christos. Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi !

pastor, Elisei Pecheanu

Ecoul binecuvântat al inimii


„Odată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că „Puterea este a lui Dumnezeu.” A Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.” (Psalmul 62:11,12)

Vă mai aduceţi aminte de jocurile nevinovate ale copilăriei ? Când strigând unul după altul sau ascunşi fiind, ne căutam cu dorinţa de fi sau de a nu fi descoperiţi de către partenerii de joacă, descopeream ecoul propriei voci în unghierele sau vâlcelele întunecate… terenurile noastre autentice de joacă. Ce frumos era atunci ! Când o astfel de „minune” se întâmpla, toată joaca noastră se termina brusc, transformându-se într-un concurs de strigăte, care mai de care mai deosebit, lăudându-ne cu ecoul propriilor noastre glasuri… Descoperisem ceva nou pentru noi, copiii ! Ecoul.  Dar am crescut mari. Fiecare, în liniştea tainică a inimii, auzim un alt ecou, ecoul glasului divin. Taci, faci linişte, te retragi din mulţime, din zgomotul cotidian, … şi-ţi asculţi inima ! Ce se aude în inima ta ? Ce glasuri vorbesc ? Ce mesaj primeşti ? Ce-ţi spune ecoul produs în inimă ? Se aude ceva sau nu se aude nimic ?  O inimă împovărată, o inimă îngreuiată de păcate, o inimă suferindă, o inimă vinovată, o inimă plină de frica pedepsei… nu produce ecou binecuvântat ci mai de grabă un ecou al pedepsei eterne. De aceea Dumnezeu ne cheamă pe fiecare în parte prin cuvintele : „Fiule, dă-Mi inima ta, şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele.” (Proverbe 23:26) Vrei o inimă care să-ţi redea cu acurateţe ecoul glasului divin prin care să fii încurajat ? Dacă da, atunci dă-I inima ta Domnului Isus să ţi-o cureţe de păcat, să ţi-o vindece, şi las-o în mâna Lui s-o poată binecuvânta. Pocăieşte-te sincer, crede în jertfa Lui de la Calvar şi vei fi bucuros împreuna cu psalmistul care a auzit de două ori ceea ce Dumnezeu a spus o singură dată.  Ascultă cu atenţie ce zice David, omul lui Dumnezeu, şi vei fi binecuvântat.

Puterea este a lui Dumnezeu. Oare de câte ori am spus până acum „nu pot” ? Nu-i aşa că de foarte multe ori ? Nu pot să fac ceva bun, nu pot să zic ceva bun, nu pot să iubesc pe duşmani, nu pot să iert pe cei ce-mi fac rău, nu pot să cânt, nu pot să mă mai rog, nu pot să mai vin la adunare, nu pot să să-i mai ascult pe cei ce mint, nu pot să … nu pot, nu pot, nu mai pot !!! Da, aşa este, fără El, nu mai putem nimic. „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”(Ioan 15:5) a zis Domnul Isus. Dar se aude un glas, un ecou … puterea este a lui Dumnezeu. Slăvit să fie Numele Său ! Doamne eu nu mai pot… de aceea Te rog dă-mi şi mie putere din puterea Ta ! Vreau să pot spune şi eu împreună cu apostolul Pavel : „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

Bunătatea este a lui Dumnezeu. „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.” zice Domnul (Ieremia 31:3).  „ Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţa…” zice proorocul Ieremia.( Pl. Ieremia 3:21-23). Tu, crezi lucrul acesta ?

Răsplata este a lui Dumnezeu. „…veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii.”(Coloseni3:24) „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire !”(Evrei 10:35) Moise „avea ochii pironiţi spre răsplătire.” (Evrei 11:26) „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele Lui.” zice Domnul Isus. (Apocalipsa 21:12)

Doamne Tată, Îţi dau inima mea. Vreau ca în ea să se producă ecoul binecuvântat al Cuvântului Tău. Curăţă-o, sfinţeşte-o, păzeşte-o, păstrează-o în Mâna Ta.  Ajută-mă să nu uit niciodată că a Ta este puterea, bunătatea şi răsplata. Îţi mulţumesc Tată în numele Domnului Isus.

Pastor, Elisei Pecheanu

Înainte, tot înainte spre Canaanul ceresc !


Exodul 13:21 „ Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.

Ai fost ispitit vreodată să dai înapoi pe calea credinţei ? Ai avut vreodată calea întunecată înaintea ochilor tăi ?  Ai ajuns măcar o dată în viaţă la o răscruce de drumuri şi să nu ştii încotro s-o apuci ?  Ti s-a făcut vreodată negru în faţa ochilor tăi ?  Ai experimentat în viaţa ta vreodată dezorientarea spirituală ?  Ştii tu ce înseamnă călătorie fără călăuză  prin pustiul vieţii ?

Nu ştiu ce răspuns vei da tu acestor întrebări în faţa conştiinţei tale. Ştiu însă că sinceritatea creştină te va face să recunoşti că ai trecut pe acolo, de aceea vei fi gata să spui şi tu: Da, aşa este. Şi totuşi astăzi eşti aici în Biserică nu acolo în dezorientare, în întuneric, ci aici în lumina Domnului. Recunoaştem deci împreună că Domnul Isus a fost şi este Călăuza noastră permanentă, sigură şi binecuvântată. Numai ochii credinţei noastre să fie deschişi permanent asupra Călăuzei şi urechea deschisă să poată auzi clar vocea Sa binecuvântată.

Pe Calea credinţei nu-i drum `napoi. Evreii aveau permanent prezenţa Domnului înaintea lor tocmai ca să nu dea curs ispitirilor de a se întoarce înapoi în Egipt.  Doamne, de multe ori au vrut ei să se întoarcă în Egipt ! Dar Majestatea Divină mergea tot înaintea lor să-i atragă după El. Doamne, atrage-ne şi pe noi întotdeauna după Tine pe Calea credinţei, spre locul locuinţei tale ! Dacă Domnul îngăduie să ajungi într-o pustie, să treci prin ea, El nu te va lăsa singur, nu te va pierde, ci va avea grijă să te conducă prin ea !

Pe Calea credinţei avem satisfacţia prezenţei Domnului cu noi. Câtă mângâiere purtau în sufletele lor Moise, Aron, bătrânii lui Israel şi toţi evreii evlavioşi ştiind că nu sunt singuri ci că au parte de prezenţa Domnului alături de ei în această călătorie plină de obstacole, pericole şi peripeţii ! Norul prezenţei divine  îi însoţea la fiecare pas. Dacă ţinta călătoriei noastre este slava Domnului şi dacă Cuvântul Domnului este norma vieţii de zi cu zi, dacă sfatul Duhului Sfânt este ascultat permanent şi dacă providenţa divină este conduita faptelor noastre, atunci purtăm pe deplin în noi satisfacţia umblării cu Domnul Isus. Deşi nu-L putem vedea cu ochii aceştia de carne, totuşi Îi simţim prezenţa şi putem spune cu certitudine că mergem înainte prin credinţă.

Pe Calea credinţei nu se stă pe loc ci se înaintează permanent. Evreii aveau ca semn al însoţirii divine în călătoria lor prin pustie stâlpul de nor ziua şi stâlpul de foc noaptea „pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.” Domnul Isus este pentru noi  „Lumina lumii” şi tot El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Cuvântul său este ca „o candelă” pentru noi. Toate aceste binecuvântări le avem tocmai pentru a putea înainta permanent pe această Cale.

Vă invit dragi cititori „să ne uită ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus” ca să putem ajunge în siguranţă în patria de sus, în Canaanul ceresc.

Pastor, Elisei Pecheanu

Un start binecuvantat


Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfășoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Evrei 12:1-2


A inceput noul an, 2012. Suntem la o distanta de trei saptamani de la luarea startului. Tu ai inceput bine ? Te-ai convins ca nici viata si nici timpul nu stau pe loc ? Nu este timp de pierdut cu lucruri inutile. Totul trebuie calculat si folosit cu intelepciune. Vom da in curand socoteala in fata Marelui Stapan de fiecare clipa irosita, de fiecare cuvant nefolositor. Am cautat in Scriptura si am gasit cateva lucruri foarte importante pentru fiecare dintre noi in vederea luarii unui start binecuvantat in alergarea crestina pentru anul care ne sta in fata. Inca nu este prea tarziu sa pornesti si tu si sa iei un start care sa te ajute pe drumul credintei.

1. Sa luam seama la inaintasii credintei si la semenii credinciosi contemporani noua.
„ Si noi dar, fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori…” Nu suntem singuri pe Calea credintei. Nu alergam individualist, in spiritul egoist. Formam o echipa, suntem un trup spiritual, suntem o familie. Trebuie sa luam seama la alergarea celor din jurul nostru, si sa luam aminte la felul de vietuire al celor mai tari in credinta si mai sfinti decat noi. Invatam unii de la altii si toti de la Domnul Isus. Suntem priviti de altii. Viata noastra este examinata atat de martorii de pa pamant cat si de cei din ceruri. Suntem o adevarata priveliste. Tu cum te relationezi la martorii co-alergatori cu tine ?

2. Sa fim vigilenti pe cale.
„ Sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne infasoara asa de lesne…” Avem un dusman comun, numle lui este diavolul. El ne va sta in cale tuturor prin piedicile puse si prin ademenirea pacatului. Depinde de noi daca acceptam compromisul sau alegem curatia pe cale. Se poate alerga foarte bine pe o cale curata nicidecum pe o cale cu obstacole. Alege curatia, alege calea dreapta, alege urmele pasilor Domnului Isus. Calea Lui este cea mai buna.

3. Sa alergam cu staruinta.
„ Sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte…” Odata porniti la drum, nu trebuie sa ne inselam singuri ocupandu-ne cu alte lucruri. Un singur lucru trebuieste, sa alergam cu staruinta. Trebuie sa parcurgem drumul stabilit de Domnul. Popasurile, relaxarile, odihna, retragerea, taifasul… nu-si au rost in alergarea pe calea credintei. Vom ramane in urma. Aceasta va aduce descurajare. De aceea, inainte, tot inainte pe Cale.

4.  Sa ne uitam foarte atenti la Tinta.
„ Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus…” Domnul ne-a binecuvantat cu o tinta precisa. Nu alegam in van, in necunoscut… Avem un model, avem urmele Lui, avem o tinta… este Isus Hristos Domnul. El a ajuns deja acasa. Este la dreapta lui Dumnezeu, Tatal. Acolo ne vrea si pe noi. De aceea suntem binecuvantati cu aceasta tinta precisa. Nimeni, daca este atent, nu se poate rataci pe Cale. Si eu si tu putem atinge tinta. Poate anul acesta , poate cel viitor… nu stim cand, dar privim cu bagare de seama la Tinta, si vrem sa nu gresim, sa nu ratam nici startul si nici alergarea. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu pe toti.

Pastor, Elisei Pecheanu

Angajamente sfinte


„Voi canta bunatatea si dreptatea; Tie, Doamne, Iti voi canta. Ma voi purta cu intelepciune pe o cale neprihanita. Cand vei veni la mine ? Voi umbla cu inima fara prihana, in mijlocul casei mele.” 

Psalmul 101:1,2

Psalmul 101 este unul dintre psalmii regali, imparatesti, scris de imparatul David. Acesta urmarea intocmirea si implinirea unui plan ideal de guvernare a imparatiei sale. Preocupat de aceasta el se exprima, se exteriorizeaza dandu-si pe fata gandurile care-l framanta. Verbele folosite sunt traduse in limba noastra la timpul viitor (voi canta, ma voi purta, voi umbla), demonstrand angajamentul solemn al imparatului in fata lui Dumnezeu. In original acestea indica mai de graba o actiune in plina desfasurare, o actiune prezenta si continua. Dorinta lui David era ca imparatia lui sa fie pe placul lui Dumnezeu de aceea tot ce intreprinde in sensul acesta este sub semnul unei intalniri iminente, inevitabile, intre el si Dumnezeu. De aceea in mijlocul angajamentelor facute el se intreaba, sau mai degraba Il intreaba pe Dumnezeu : „Cand vei veni la mine ?”

Dragi frati si surori, iubiti prieteni,

Traim vremea dintre cele doua veniri ale lui Hristos in lumea noastra. Suntem foarte aproape de cea de-a doua venire a lui Hristos pe acest pamant. Daca prima Sa venire a fost sub semnul milei si indurarii divine fata de noi, cea de-a doua venire va fi clar sub semnul judecatii divine. Acest mare adevar scriptural trebuie sa ne determine si pe noi la o revizuire amanuntita a comportamentului nostru. Privind la aceste doua versete din psalmul 101, desprind urmatoarele domenii in care trebuie neaparat facuta ordine in vederea intalnirii noastre cu Imparatul imparatilor si Domnul domnilor

  1. 1. Viata personala. „Voi canta bunatatea si dreptatea; Tie, Doamne, Iti voi canta.”

 

Iata o relatie ideala intre un muritor si Cel vesnic. O inima buna, vesela, curata, plina de cantarile de lauda la adresa lui Dumnezeu. O inima constienta de bunatea dar si de dreptatea lui Dumnezeu in relatie cu creatura Sa. Sa lasam dar inima in mana Atotputernicului Dumnezeu sa o curete in sangele Domnului Isus , sa o faca curata, si sa o umple de cantarea de lauda. Sa ne pazim dar inima mai mult decat orice caci din ea ies izvoarele vietii.

  1. 2. Casa (familia).Voi umbla cu inima fara prihana, in mijlocul casei mele.” 

 

Domnul ne-a incredintat o familie. Avem frati si surori, avem sau suntem parinti sau bunici, suntem sot sau sotie, avem copii de care vom raspunde inaintea lui Dumnezeu. Copiii vor invata de la parintii lor ce sa faca sau ce sa nu faca nu neaparat din sfatuire ci mai degraba din exemplul personal pe care acestia il dau prin viata lor. David se angajeaza inaintea Lui Dunmezeu sa umble cu inima fara prihana (fara pacat) in mijlocul casei lui. Era perfect constient de faptul ca este model pentru cei din jurul lui si ca va da socoteala de modelul dat urmasilor sai.

  1. 3. Biserica lui Hristos.   „ Ma voi purta cu intelepciune pe o cale neprihanita.”

 

Care este statutul tau in Biserica unde esti membru ? Ce atributii ai ? Cum ti le duci la indeplinire ? Biserica lui Hristos este pe Calea neprihanirii, pe urmele lui Hristos. Tu pe ce cale umbli ? Daca vrei sa apartii realmente Bisericii lui Hristos, atunci poarta-te cu intelepciune pe aceasta Cale, altfel… nu stiu ce vei face cand El, Domnul va veni si la tine. David traieste sub autoritatea aceste intrebari : Cand vei veni la mine ? El n-a stiut asa cum nici noi nu stim cand va fi aceasta. De aceea sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa facem ordine in relatia personala cu El, in relatia cu familia si in relatia cu Biserica Sa. Numai asa ne vom putea bucura din plin si pentru vesnicie in prezenta Mantuitorului, a Domnului Isus Hristos, care este gata sa vina a doua oara in lumea noastra, adica la mine si la tine.

.                                     Pastor, Elisei Pecheanu

Elisei Pecheanu, Asteptari binecuvantate (Matei 25:31-46)


Darul lui Dumnezeu


 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan 3:16)

Au trecut peste peste doua mii de ani de cand in lumea noastra s-a nascut Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nașterea Sa a impartit istoria in doua, „inainte de Hristos” si „dupa Hristos”. Chiar si ateii recunosc aceasta interventie in istoria omenirii noastre denumindu-le astfel: „inaintea erei noastre” si „era noastra”. Hristos Domnul s-a nascut prin fecioara Maria, venind in lumea noastra ca dar al lui Dumnezeu pentru noi toti. Era DARUL SUPREM al lui Dumnezeu oferit din dragoste fata de noi cei vinovati si pacatosi care meritam pedeapsa vesnica. In dragostea Sa, Dumnezeu ni L-a dat pe Fiul Sau sa vina la noi ca sa ne salveze de la moartea vesnica, luind prin intruparea Sa natura noastra si vina noastra sa o poarte inaintea lui Dumnezeu, dandu-ne iertare si viata vesnica prin credinta si pocainta noastra  pesonala. Versetul citat mai sus (Ioan 3:16) recunoscut ca si versetul de aur al intregii Scripturi ne arata cateva superlative :

1.      Cea mai mare dragoste.

„ … atat de mult a iubit Dumnezeu lumea…”  Oamenii au fost creati de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa (Geneza 1:26). Omenirea intreaga a pacatuit despartindu-se voit de Creatorul ei (Romani 3:23). Mania lui Dumnezeu ar fi putut nimici tutul intr-o clipa… dar Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4:8,16) si in dragoste Sa a dat tot ce a avut, adica pe Domnul Isus Hristos, ca sa nu fim pierduti pe vecie de la fata Lui (1 Ioan 4:9), devenind astfel cea mai mare dragoste cunoscuta vreodata.

2.      Cel mai mare dar.

„…incat a dat pe singurul Lui Fiu…”

Domnul Isus era singurul Fiu al lui Dumnezeu. Pe El L-a dat Dumnezeu pentru noi. Era tot ce avea mai scump. L-a dat sa se intrupeze, L-a dat sa creasca printre noi, L-a dat sa moara pe cruce purtand astfel pacatele noastre inaintea lui Dumnezeu, L-a dat sa fie ingropat, L-a inviat din morti aratand astfel ca I-a primit jertfa adusa pentru noi, L-a chemat la dreapta Sa si-L va trimite din nou la noi sa ne ia ca sa fim cu El pentru totdeauna.

3.      Cel mai mare har.

„… pentruca oricine crede in El…”

Harul este oferta lui Dumnezeu nemeritata de niciunul dintre noi. Ce mare har ! Oricine... nu numai unora, ci oricui de pe pamant, oricui din toate timpurile. Oricine crede… nu prin fapte, nu cu bani, nu prin merite personale, ci numai prin credinta (Efeseni 2:8,9). Oricine crede in El… nu orice credinta, nu credinta in oricine… ci in El, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

4.      Cea mai mare binecuvantare.

„… sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Multe sunt binecuvantarile oferite de Dumnezeu celor ce cred in Hristos ca Mantuitor al lor personal. Dar cea mai mare binecuvântare este si ramane aceasta : viata vesnica. Aceasta inseamna ca noi vom fi primiti sa fim ca El si cu El pentru veci de veci.

Pastor, Elisei Pecheanu

Concertul de colinde al corului BCB Nădejdea din 2009


Înregistrare și editare video Ovidiu Ferenz

Partea 1

1)O noapte preasfintita-Do/la vioara dr.Cristian Caraman/Dirijor:Prof.Ema Talpos

2)La Betleem in noapte-Sol/Dirijor:Prof.dr.Cri­sian Caraman Mesaj:Pastor Costel Ghioanca

3)O Betleem oras micut-Fa/Dirijor:prof.Ema Talpos

4)S-a nascut in Betleem-dirijor:prof.dr.Cristi­an Caraman

5)La Betleem colo-n jos Mesaj:Pastor Coord.Prof.dr.Vasile Talpos

6)Fulgii de zapada-Mib/dirijor:prof.Lidia Talpos

7)Ingerii vestesc voios-Fa/dirijor:prof.Lidia Talpos

8)solo:Dorotheea Caraman-E seara deCraciun LApian/orga AP

Partea 2

Partea 3

Tu eşti gata ?


Ca să poţi răspunde afirmativ la această întrebare trebuie mai întâi să te pregăteşti. Nenorocirea cea mai mare este faptul că unii oameni se tot pregătesc şi … tot nu sunt gata niciodată. Întreaga lor viaţă este o prelungită si neterminată pregătire.  Este adevărat faptul că atâta timp cât trăim pe pământ suntem într-un proces continuu de pregătire, de cunoaştere, de explorare, de sfinţire, de aşteptare… dar să nu uităm că în fiecare moment al vieţii, la stadiul la care suntem, ni se cere să fim desăvârşiţi ca Tatăl nostru din ceruri. (Matei 5:48 „ Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”) Nu ştie nimeni dacă  clipa următoare celei prezente îi va mai aparţine sau nu. Aceasta ar putea fi exprimată plastic printr-o urcare pe treptele unei scări. Odată ajuns pe una din treptele scării, să fii gata să pleci în veşnicie, sau să fii gata să mai urci încă o treaptă. Sunt câteva referinţe biblice foarte importante cu privire la acest subiect. Iată care sunt acestea :

Fiţi gata (Matei 24:44; Luca 12:40; Tit 3:1; 1 Petru 3:15)

–          Pentru revenirea Domnului şi pentru orice lucru bun

–          Să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi

Staţi gata  (Efeseni  6:14)

–          Nimeni să nu fie luat prin surprindere de către ispititorul.

–          Îmbrăcaţi cu toată armătura lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi diavolului

Toate sunt gata  (Matei. 22:4)

–          Cerul este locul pregătit pentru oameni pregătiţi

Eu sunt gata  (Fapte 21:13)

–          Să se facă în viaţa mea voia Domnului. Gata pentru jug şi gata pentru jertfă.

Unii… nu vor fi găsiţi gata   (Matei 25:11.12)

–          Fecioarele neînţelepte au rămas afară …

El (Domnul) … este gata să judece vii şi morţii (1 Petru 4:5)

–          Gata să vină a doua oară cu măreţie, putere şi slavă, să aducă mântuirea celor mântuiţi şi osânda veşnică celor ce au respins mântuirea oferită în dar.

Să  ne rugăm lui Dumnezeu să ne binecuvânteze cu  înţelepciune ca să putem fi gata în orice moment al vieţii pentru orice lucrare bună şi pentru plecarea în veşnicie ca să fim împreună cu El. Să nu uităm niciodată : El este gata să revină… eu şi tu, suntem gata ?  Doamne ajută-ne !

Pastor, Elisei Pecheanu

ADVENTUL


Conform practicii bisericilor creştine, cu patru săptămâni incluzând patru duminici înainte de sărbătoarea Crăciunului, a naşterii Mântuitorului, începe această perioadă speciala de aşteptare, o perioadă de pregătire atât sufletească cât şi materială, administrativă, a fiecărui credincios şi a fiecărei familii în vederea întâmpinării marii sărbători creştine. Aşteptarea, ca stare de fapt, are mai multe dimensiuni, poate fi privită din mai multe perspective. Iată-le:

Dimensiunea umană a adventului. Viaţa, darul lui Dumnezeu pentru fiinţa umană, este în sinea ei o permanentă aşteptare, un advent prelungit. În călătoria sa pe acest pământ, omul în toate etapele vieţii sale, experimentează din plin tensiunea aşteptării şi a împlinirii pozitive a tuturor speranţelor şi năzuinţelor sufleteşti. Din momentul conceperii, apoi a naşterii, viaţa omului până la mormânt este o permanentă aşteptare… culminând cu aşteptarea momentului chemării în slava cerească pentru răsplata, bucuria şi odihna binemeritată după osteneala vremelniciei (Matei 25:21 „ Bine, rob bun şi credincios… intră în bucuria stăpânului tău.”  Tu ce aştepţi ?

Dimensiunea creştină a adventului. Binecuvântata promisiune din Eden făcută de către Dumnezeu, omului căzut în păcat, a iniţiat adventul, aşteptarea fericitei nădejdi a salvării prin Hristos, Mesia. „ Vrăşmăşie voi pune între tine (şarpe, Satana) şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15) A trebuit să treacă mii de ani până la împlinirea vremii şi nici o generaţie de oameni n-a trăit fără tensiunea adventului. Fiecare neam de oameni a aşteptat împlinirea în generaţia lor a fericitei promisiuni a venirii Salvatorului, a Mântuitorului, Mesia Cel binecuvântat. Şi la vremea hotărâtă, potrivită, Mesia a venit (Galateni 4:4,5). Cine L-a aşteptat atunci ? Cine L-a recunoscut atunci ? Cine L-a crezut atunci ? Cine L-a urmat atunci ? Sfintele Scripturi ne spun că au fost puţini care atunci au spus „da” Celui ce venise din ceruri să aducă împlinirea promisiunii divine din Eden. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, zămislit prin Duhul Sfânt, S-a născut în Betleemul din Iudeea prin fecioara Maria, a murit în locul nostru pe Golgota răstignit între doi tâlhari, a înviat prin puterea Tatălui a treia zi din mormânt, S-a înălţat la ceruri la patruzeci de zile de la înviere şi… ATENŢIE ! a promis că va reveni ca să-Şi ia Biserica Sa de pe pământ (Ioan 14:3). Azi trăim împreună tensiunea binecuvântată a celui de-al doilea advent. Din clipă în clipă Domnul poate reveni. Biserica Sa Îl aşteaptă. „ Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:20) Tu Îl aştepţi ?

Dimensiunea divină a adventului. Cu siguranţă putem vorbi şi despre aşteptarea pe care o manifestă Dumnezeu cu privire la omenire, la mine şi la tine.  Ce aşteaptă El de la noi ?

  1. O pocăinţă sinceră ( Marcu 1:15)
  2. O credinţa puternică (Evrei 11:1,6)
  3. O viaţă sfântă (1 Petru 1:15,16)
  4. O aşteptare permanentă a revenirii Sale (Luca 12:35-40)
  5. O slujire devotată (1 Timotei 4:9-16)
  6. O întâlnire binecuvântată în Slava Sa cerească (Ioan 17:24; Matei 10:32)

Pastor, Elisei Pecheanu

Mihail şi Gavril


Mihail = plăcut lui Dumnezeu

Daniel 10:13 „Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, și am ieșit biruitor.”
Daniel 10:21 „Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, în afară de voievodul vostru Mihail.”
Daniel 12:1-2 „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău.”
Apoc. 12:7 „Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul.”
Iuda 9 „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului… pentru trupul lui Moise.”

Gavril = slujitorul lui Dumnezeu

Daniel 8:16 … „ Gavrile, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.”

Daniel 9:21 … „ a venit repede în zbor iute, omul Gavriil…”

Luca 1:19 … „ Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis…”

Luca 1:26 … „ Îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu…”

Mihail şi Gavril sunt cele două căpetenii de îngeri buni din slava lui Dumnezeu, ale căror nume sunt descoperite prin Duhul Sfânt.  Acestea de mai sus sunt referinţele biblice cu privire la persoanele şi acţiunile lor. Dacă ar fi să combinăm cele două înţelesuri ale numelor acestor căpetenii de îngeri, amândouă împreună ar suna cam aşa : Slujitorul plăcut lui Dumnezeu.

În cartea Evrei la capitolul întâi, versetul patrusprezece citim : „ Nu sunt oare toţi (îngerii) duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea ?”

Nu este de mirare faptul că Dumnezeu are la dispoziţia Sa cete de îngeri slujitori (miliarde şi miliarde… Apocalipsa 5:11) pe care-i trimite să slujească pe oamenii credincioşi care sunt încă pe pământ şi care vor moşteni mântuirea. În Epistola lui Pavel către Biserica din  Efes la capitolul şase, versetul doisprezece aflăm că noi cei credincioşi avem de luptat ( aici pe pământ )       :        … „ împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Avem aşadar duşmani spirituali de temut. Dar nu suntem lăsaţi singuri şi nici la dispoziţia lor. Psalmul 34:7 „ Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.” Se cuvine dar să ne închinăm cu mulţumire înaintea lui Dumnezeu pentru toate lucrurile… şi pentru îngerii Săi slujitori pe care deşi nu-i putem vedea cu ochii aceştia de carne, totuşi îi simţim alături de noi prin efectul slujirii lor spre binele nostru. Îngerii buni ascultă de Dumnezeu, nu de noi. Tot ceea ce trebuie să facem noi ca să putem beneficia de ajutorul îngerilor buni este să ascultăm la rândul nostru numai şi numai de Dumnezeu, prin Cuvântul Domnului Isus şi prin puterea Duhului Sfânt, ca să putem şi noi fi numiţi slujitori plăcuţi lui Dumnezeu, şi să moştenim mântuirea Sa veşnică.

Doamne ajută-ne la aceasta !

Pastor, Elisei Pecheanu

%d blogeri au apreciat: