Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România (1977) – update
Update: Acest articol este o republicare la care am adăugat informații noi.
Ideea acestui articol mi-a fost sugerată indirect de doi prieteni: Bogdan Emanuel Răduț și Cristi Țepeș. Emanuel Răduț a amintit în cartea Cultele Neoprotestante în statul socialist (1965-1990), pp. 51-53 despre Scrisoarea celor 6 evanghelici citită la Radio Europa Liberă în luna aprilie 1977.
RFE (Radio Free Europe – Radio Europa Liberă) – tismaneanu.wordpress.com
Pornind de la informațiile lui am dorit să aprofundez subiectul și, inevitabil, m-am îndreptat către Iosif Țon, Confruntări, carte pe care am citit-o când mă documentam pentru redactarea tezei de doctorat. Încercând să mă edific asupra ceea ce s-a întâmplat în aprilie 1977 am observat că Țon nu precizează clar diferența dintre documentul Chemarea la adevăr și documentul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Dată fiind această situație m-am îndreptat către Dorin Dobrincu care tratează subiectul în cadrul articolului „Libertate religioasă și contestare în România lui Nicolae Ceaușescu: Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC).” Recitind cu atenție articolul lui Dorin Dobrincu am înțeles faptul că în aprilie 1977 evanghelicii români atrăgeau atenția asupra a ceea ce se întâmpla în România prin intermediul a două documente. Este vorba de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România și Chemarea la adevăr, care era un preambul al primului. Informații suplimentare am obținut consultând Revista Religion in Communist Lands, editată de către Keston Center care, coroborate cu cele obținute anterior, le-am transpus în scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351 la secțiunea rezervată formelor specifice de opoziție față de regimul comunist după 1965.
Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977
Imboldul de a scrie despre acțiunea reprezentanților evanghelici din aprilie 1977 a fost dat și de Cristi Țepeș, cu care m-am întâlnit ieri la lansarea cărții mele. În acest context, Cristi a menționat faptul că pe 5 aprilie (în fapt 4 aprilie) se împlinesc 36 de ani de la difuzarea scrisorii și de la arestarea semnatarilor (Iosif Țon, Constantin Caraman, Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Radu Dumitrescu, Silviu Cioată).
Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com)
Cristi Țepeș a vorbit despre acest moment și în cadrul unui scurt interviu acordat lui Alin Cristea, redactorul blogului România Evanghelică. Interviul cu Cristi Țepeș și informațiile publicate de Dorin Dobrincu în articolul despre ALRC menționat mai sus au fost publicate de Alin Cristea sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977, material preluat și de mine AICI.
După publicarea articolului, Cristi Țepeș mi-a scris următoarele:
Fac o precizare. Documentul a fost difuzat pe 4 aprilie 1977 seara foarte târziu iar Iosif Ton a fost arestat a doua zi dimineața de la familia Mihai Stan din Iași, unde găzduise peste noapte. Era duminica dimineața, când toți l-am așteptat să vina la biserica unde trebuia sa termine o predica pe care o începuse în seara dinainte. Biserica era plina și el n-a mai apărut… Lacrimi, rugăciuni, revolta, …
Eu i-am răspuns
În ceea ce privește evenimentul/evenimentele la care m-am referit în articol, sursele documentare pe care le-am găsit menționează că Scrisoarea a fost difuzată la Radio Europa Liberă în seara zilei de duminică, 3 aprilie 1977 la ora 23, iar arestarea a avut loc luni, 4 aprilie. Sergiu Grossu amintește despre acest eveniment dar încă nu am citit relatarea sa.
Un articol din 1978 apărut în Revista Religion in Communist Lands, deci destul de aproape de eveniment, menționează ca dată de difuzare 3 aprilie iar ca dată a arestării, luni, 4 aprilie 1977.
Dorin Dobrincu menționează la rândul lui tot data de 3 aprilie, dată menționată și de mine în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351.
Ceea ce spune Dobrincu este preluat de Alin Cristea care a publicat informația sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977.
Am verificat pe calendar și 4 aprilie 1977 a fost într-o zi de luni, ceea ce confirmă că menționarea datei de 3 aprilie ca fiind duminică este corectă. În consecință, este posibil ca el să fi predicat duminică seara și să-l fi așteptat să revină luni seara, sau poate este vorba de evenimente diferite?
Mă poate ajuta cineva cu data arestării lui Iosif Țon? A fost arestat pe 4 aprilie sau pe 5 așa cum își amintește Cristi?
Voi reveni cu informații suplimentare despre protestul celor 6 evanghelici și represaliile autorităților.
Partajează asta:
Conferinţa Naţională de Educaţie BCER-UBCE 4-6 octombrie 2012
Pentru alte detalii vezi http://emyradut.blogspot.ro
Între 4-6 octombrie 2012 va avea loc Conferinta Nationala de Educatie – BCER-UBCE.
o Revelația, inspirația, ineranța
o Răspunsuri la atacuri asupra canonului Bibliei Autoritatea Bibliei
Sesiunea 2: Rolul Bibliei în edificarea Bisericii prin:
o Predicare
o Școala duminicală
o Studiul Bibliei în grupuri mici
Sesiunea 3: Relevanța Bibliei
o Biblia în epoca modernă
o Relevanța Bibliei pentru generația postmodernă
Sesiunea 4: Rolul Bibliei în transformarea societății
o Valorile morale
o Valorile culturale
Partajează asta:
Protestanți, neoprotestanți, evanghelici? Ce sunt baptiștii?
Un material mai vechi pe care l-am găsit în draft și am considerat că merită publicat.
Emanuel Răduț a lansat pe blogul său o dezbatere legată de identitatea evanghelicilor din România, respectiv a Creștinilor după Evanghelie prin întrebarea Protestanți sau neoprotestanți? Cine sunt Creștinii după Evanghelie? Fiind la curent cu preocupările sale pe care a avut amabilitatea să mi le împărtășească am lăsat un comentariu la articolul său.
Cred că termenul neoprotestant este mai vechi în uzanța românilor decât perioada comunistă. Nu am acum la îndemână documentele pe care le-am văzut dar din câte îmi aduc aminte am întâlnit acest termen, cu referire la baptiști, și în perioada interbelică. Referitor la uzanța acestui termen în limba română există mai multe opinii care converg către idea că acest termen provine din mediul religios (ortodox) și a fost „împrumutat” de către politicieni. Prin această etichetare se dorea și realizarea unei separații între direcțiile principale ale creștinismului și mă leg aici de întrebarea pe care Emanuel a pus-o acestui articol. Ce suntem ei? Protestanți sau altceva? și au considerat că nu sunt protestanți sau ca să reformulez protestanți mai noi și atunci li s-a spus neoprotestanți. Pe de altă parte nu sunt de acord cu formulă că toate confesiunile „evanghelice” ar fi protestante fiindcă deja avem diferențieri majore din punct de vedere doctrinar. Să luăm spre exemplu cazul Bisericii Adventiste care este o confesiune nouă apărută în secolul XIX și în a cărei doctrină se evidențiază caracteristica perioadei moderne și contemporane, respectiv accentul pe sfârșitul lumii. Prin această afirmație nu vreau să spun că în perioada Reformei Protestante din secolul XVI nu au existat preocupări în direcția asta, dar preocuparea lor majoră era mântuirea și trăirea unei vieți de sfințenie nu sfârșitul lumii.
Pe de altă parte din discuțiile pe care le-am avut cu diferite persoane pe această temă am înțeles că termenul „neoprotestant” se regăsește doar în spațiul Europei de Est cu acest înțeles pentru că în Occident termenul are alte valențe trimițând la un neo protestantism, la o teologie liberală. Posibil și spun asta pentru că nu am argumente și este mai mult o presupoziție a mea ca istoric, ca eticheta de neoprotestant să fi fost folosită și în disputa pe tărâm religios în spațiul românesc din dorința bisericilor istorice, referire în acest caz la BOR de a demonstra că baptiștii spre exemplu care sunt cei mai vechi dintre denominațiunile evanghelice nu au vechime istorică. De fapt presupoziția mea a plecat de la un comentariu pe site-ul istorieevanghelica.ro, comentariu căruia i-am răspuns printr-un articol separat: Este permisă persecuția baptiștilor (evanghelicilor) pe motiv că nu au vechime istorică?
Partajează asta:
Certificat de trecere la confesiunea baptistă al lui Simion Man (1942)
Emy Răduț prezintă pe blogul său un document care atestă trecerea lui Simion Man de la confesiunea ortodoxă la cea baptistă. Nu știu dacă este aceiași persoană cu pionierul credinței penticostale despre care scrie Vasilică Croitor, când și cum a trecut la denominațiunea penticostală, însă consider acest document relevant pentru istoria comunităților evanghelice din România.
Indubitabil acest certificat este un document istoric care vorbește despre modalitatea în care o persoană putea trece de la un cult la altul, în speță de la cel ortodox la cel baptist în anii 40 ai secolului XX.
Certificatul este din 14 martie 1942, iar în partea de jos scrie Nagyvárad (Oradea). Aceste informații coroborate cu trimiterea la legislația religioasă maghiară (legile din 1868 și 1895) și la textul bilingv (maghiar-român) fac trimitere la situația Oradei în anul 1942 care a fost cedată Ungariei prin al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940.
Harta României interbelice: în galben este marcată porțiunea cedată Ungariei în urma Dictatului de la Viena. (Wikipedia)
Menționăm și faptul că denominațiunea baptistă era recunoscută ca și cult religios în Transilvania cât timp aceasta era parte a Imperiului Austro-Ungar și probabil și în perioada septembrie 1940-1944. Acest fapt a determinat pe liderii baptiști care s-au aflat la conducerea Uniunii Baptiste în perioada interbelică să militeze pentru recunoașterea statului de cult religios în virtutea recunoașterii acestui statut în Transilvania și după unirea din 1918 (probabil până în 1928 când este promulgată legea cultelor) fără ca demersul lor să aibă finalitatea dorită.
Un alt amănunt interesant este faptul că în 1942 și ulterior în 1943 baptiștii sunt scoși în afara legii situație care durează până în august 1944.
Prezentăm mai jos documentul împreună cu comentariul lui Emy Răduț așa cum l-a publicat acesta.
Recent fratele Simion Man a trecut în veşnicie (13 mai 2012) la vârsta de 99 ani. Considerat cel mai bătrân pastor penticostal, prezentăm mai jos un document din 1944 cu ieşirea sa din cultul ortodox şi trecerea la cultul baptist:
Documentul mi-a fost oferit de pastorul Vasile Bel din Rohia (Maramureş)!
Sursa: http://emyradut.blogspot.com/2012/05/simion-man-baptist.html
Update
Conform informațiilor primite de la Emanuel Răduț (informații primite de la pastorul Vasile Bel), Simion Man la care face referire certificatul este una și aceiași persoană cu pastorul penticostal la care am făcut referire în articol.
Partajează asta:
O carte unicat – Cine sunt creştinii după Evanghelie?
Partajează asta:
Creştinismul între martiraj şi vedetism (2)
Realitatea ne doare, creştinismul contemporan pendulează între martiraj şi vedetism. Avem o mulţime de „trupe creştine” care toată săptămâna cântă lumii şi produc distracţie, iar duminica cântă la închinare. Am băgat lumea în biserică şi-n viaţa credincioşilor. Avem concerte creştine în timp ce alţii abia se unesc 3-5 să cânte o cântare şi câtă bucurie au. Avem titluri şi doctorate în teologie în timp ce fraţii din „lumea a treia” se bucură să asculte ceva din Cuvânt. Avem megabiserici luxoase în timp ce în ţările unde creştinismul e interzis fraţii se adună în clandestinitate prin păduri.
Citește și
Creştinismul între martiraj şi vedetism (1)
Partajează asta:
Creştinismul între martiraj şi vedetism (1)
Creștinismul contemporan este diferit de ceea ce a însemnat creştinismul primar, datorită multor modificări suferite de-a lungul celor aproape două milenii de istorie. Din ce a fost în ceea ce a ajuns nu este greu de realizat.
Creștinismul a apărut iniţial ca o „sectă” în sânul iudaismului. Gamaliel asocia lucrarea apostolilor de vestire a Domnului Isus cu alte tentative de scindare din trecut (Faptele Apostolilor 5:34-39). Apoi s-a dezvoltat şi răspândit ajungând în zilele noastre una din cele mai mari religii ale lumii. Dar în timpul acesta a trecut prin multe persecuţii şi mulţi credincioşi au suferit moarte de martir.
Partajează asta:
Christian Wölfkes, dulgherul care l-a întors pe Richard Wurmbrand la Dumnezeu
Când vorbim de creştini după Evanghelie nu putem să nu amintim de Alexandru Panaitescu, Florea Moisescu, Gheorghe Giuvelea, Ioan Severa, Marin Ionescu ş.a. Dar pe lângă aceştia au existat şi frați din cadrul Adunărilor Creştine după Evanghelie care au stat în umbră ascultând de Dumnezeu şi făcând voia Lui acolo unde El i-a așezat, dar având un impact asupra altor persoane. Acele rotiţe mici care pun în mişcare roţile mari. Un astfel de frate a fost Christian Wölfkes, un dulgher german (sas) din Braşov care l-a întors la credinţă pe evreul Richard Wurmbrand.
Evenimentul se întâmpla în 1937 într-un cătun din România. Despre Wölfkes aflăm că “fusese convertit la creştinism în timpul unei campanii de înviorare spirituală a Bisericii Luterane din România, condusă de pastorul Scherg. Mai târziu s-a alăturat unui grup de credincioşi care se numeau Creştini după Evanghelie.”[1] Cel care l-a adus la credinţă se numea Pitter şi era rotar. Spirit misionar, ajuns la o etate înaintată, Wölfkes era conştient de faptul că un creştin trebuie să fie lumină în lume.
Datorită faptului că într-o noapte, pe când era grav bolnav, un credincios evreu a vegheat lângă patul lui avea pe inimă aducerea evreilor la Domnul Cristos. Din pricina vârstei înaintate şi-a bolii nu putea să meargă în căutarea lor, aşa că se ruga zilnic Domnului să-i trimită pe cineva din poporul evreu la el. Când Richard Wurmbrand a ajuns în primavara lui 1937 în satul acela, pentru a se reface fiind bolnav şi slăbit, a fost ajutat de Wölfkes. Acesta i-a dat o Biblie şi i-a vorbit despre Domnul Isus Cristos ca împlinire a tuturor profeţiilor mesianice încât evreul Wurmbrand a devenit creştin, urmându-L pe Domnul. Chiar dacă i-a vorbit puţin acesta a fost marcat de atitudinea lui şi de credinţa pe care o avea.
Rugăciunile sale au fost ascultate şi-n acel an l-a adus la Domnul pe Richard Wurmbrand, un evreu ateu. După aceea i-a făcut cunoştinţă şi cu alţi evrei creştini pe care îi cunoştea. Chiar dacă Wölfkes a plecat în veşnicie în timpul războiului, Wurmbrand a continuat lucrarea printre evrei până acolo că în Bucureşti a luat fiinţă o Biserică de creştini evrei. Se poate considera un rod al rugăciunilor fratelui Wölfkes. Rămâne pentru noi un exemplu de dedicare dincolo de vârsta, boala şi sărăcia acelor ani.
[1] Richard Wurmbrand, Cristos pe uliţa evreiască, Editura Stephanus, Bucureşti, 1994, p.17
Un articol de Bogdan Emanuel Răduț
Istorie Evanghelica 