Arhive etichetă: Gheorghe Modoran

1982-2022: 40 de ani de la eliberarea din închisoare a fraților Silviu Cioată, Mircea Cioată, Nelu Toader, Petre Furnea și Constantin Georgescu


Acum 40 de ani, prin Decretul Prezidenţial 200/27 iulie 1982, au fost eliberaţi din închisoare fraţii Silviu Cioată (1931-1997), Mircea Cioată (n.1933), Nelu Toader (1940-2012), Petre Furnea (n.1933) şi Constantin Georgescu (n.1939). Fraţii au stat în arest timp de nouă luni, primele trei luni la Securitate şi următoarele şase luni la Penitenciarul din Caragiale, jud. Dâmboviţa, fiind condamnaţi pentru transportul ilegal de Biblii, în ceea ce Securitatea a numit lotul “Canal 81” Acuzaţi de „complicitate la contrabandă” şi „difuzarea fără autorizaţie a unor imprimate grafice şi fonice” au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 368/6 martie 1982 astfel: Constantin Georgescu şase ani închisoare, Petru Furnea cu Ioan Holzmann şi Silviu Cioată la cinci ani şi şase luni, Horst Feder, Mircea Cioată şi Ioan Toader la cinci ani şi trei luni.

Text și imagine Bogdan Emanuel Răduț preluate prim intermediul paginii de Facebook a fratelui Virgil Achihai

https://www.facebook.com/100002428963291/posts/5291759574248289/?d=n

În completarea celor de mai sus scrise de istoricul Bogdan Emanuel Răduț, Eugenia Rosian a menționat următoarele:

Interesant. Decretul este semnat pe 27 iulie, ei au fost eliberati pe 30 iulie cu exceptia fratelui Costel Georgescu, care a fost eliberat o zi mai tarziu, pe 31iulie. A fost luat la un interogatoriu sever, chiar in ultima zi, cand de fapt figura drept eliberat.

Liviu Giorgescu, fiul lui Costel Georgescu, aduce clarificări suplimentare:

Tatal meu a fost strigat in dimineata zilei de 30 cu ëliberatul Georgescu” A fost scos din celula, imbracat in civil, a luat toate hainele (era imbracat gros de iarna, cu cizme) si a fost dus la penitenciarul Rahova, lasat im masina la soare mai bine de o ora, apoi incarcerat din nou, imbracat in zeghe, hainele civile aruncate in fundul depozitului. Despre eliberare nimic. A fost dus in celula, acolo l-a intalnit pe Nicu Litoiu, pusese o bomba artizanala la primaria din Ploiesti, dar se pocaise stand in celula cu Klaus Wagner. El i-a fost sprijin tatalui meu in acea noapte, l-a incurajat. Nimeni nu mai spunea ceva de eliberare. A doua zi dimineata a fost elberat. Ancheta a fost din data de 20 iunie pentru el si Klaus, cand au fost transferati la securitatea de pe Rahovei. Generalul care l-a anchetat pe tatal meu ii spunea ca se vor intalni in acea vara la plaja la mare, lucru pe care tatal meu nu il putea crede. Cu generalul nu ne-am intalnit, dar in luna august eram la mare impreuna cu o buna parte din cei care au fost închiși.

Post Scriptum

Din câte știu istoricul Gheorghe Modoran studia documentele referitoare la operațiunea „Canal 81”. Nu știu dacă a și publicat ceva referitor la acest subiect. De asemenea, de acest subiect era interesat și istoricul Bogdan Emanuel Răduț, autorul textului de mai sus, cel care în prezent scrie o teză de doctorat pe istoria Creștinilor după Evanghelie din România.

La mulți ani, Gheorghe Modoran !


Gheorghe Modoran este istoric, calitate în care este autor al mai multor articole de specialitate privind istoria evanghelicilor din România în perioada comunistă.

pustiulrosu.com

De asemenea, Lect. univ. dr. Gheorghe Modoran este și autorul volumului Biserica prin pustiul roșu. Rezistență și compromis în adventismul din România în perioada comunistă (1948-1965)

Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu

Domnia sa a fost și participant la Conferința științifică: Bisericile Evanghelice din România în secolul XX: aspecte istorice și identitare pe care am inițiat-o în data de 31 martie 2015 la Institutul Teologic Baptist din București. Din nefericire nu am mai găsit pozele realizate cu acel prilej.

Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii


Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile

foto: romaniacurata.ro

dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.

Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România

Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.

Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.

Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.

Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist

Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii


Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.

Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile

foto: romaniacurata.ro

dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.

Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România

Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.

Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.

Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.

Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist

Ce fel de istorie ne-am dori să lecturăm despre Biserică în perioada comunistă?


O întrebare foarte bună care aduce în atenția celor interesați de trecutul Bisericii sub comunism cele două aspecte: compromis și rezistență. Profesorul Gheorghe Modoran menționează scurt și concis faptul că istoria trebuie luată și asumată așa cum este, așa cum s-a întâmplat, cu bune și mai puțin bune, cu lumini și umbre. Cu fapte de vitejie, de eroism, dar și cu căderi și colaboraționism atât din partea pastorilor, chiar și a celor care s-au aflat într-o opoziție mai mult sau mai puțin deschisă față de regimul comunist, dar și a laicilor, a credincioșilor Bisericii. Am folosit termenul Biserică tocmai pentru a evidenția că evenimentele sunt identice pentru toate bisericile creștine din România pe parcursul perioadei comuniste, bineînțeles ținând cont de particularitățile fiecăreia dintre acestea.

Ce fel de istorie ne-am dori să lecturăm despre Biserica Adventistă în perioada comunistă? Unii dintre noi ne-am dori să descoperim doar partea frumoasă, înălțătoare a istoriei. Am dori să fim mândri de istoria noastră, să simțim fiorul și emoțiile sufletului în fața marilor biruințe ale eroilor noștri. Dar ce lecții am putea învăța doar dintr-o viziune triumfalistă a bisericii? Că nu există înfrângeri și căderi, că nu au loc dezamăgiri și eșecuri de-a lungul confruntărilor de pe frontul marilor bătălii ale istoriei?

Alții ar dori o istorie cât mai aproape de realitate, pentru că doar Dumnezeu cunoaște istoria pe deplin reală și adevărată și aceasta este consemnată doar în arhivele cerului. Este o istorie cu lumini și umbre, cu eșecuri și biruințe, cu adâncimi și culmi, cu eroi și înfrânți.

https://www.facebook.com/pustiul.rosu

Apariții editoriale (14) Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu- Rezistență și compromis în adventismul din România (1944-1965), vol. 1


Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu

Cartea conține trei părți. Prima parte tratează despre măsurile restrictive și represive ale regimului comunist împotriva bisericilor, a pastorilor, a manifestărilor religioase etc., precum și răspunsul membrilor, al pastorilor și al conducerii față de aceste măsuri.
Partea a doua tratează principalele evenimente din Biserică și relația cu autoritățile comuniste în perioada lui Dumitru Florea, Ștefan Năilescu și Pavel Crișan.
Partea a treia prezintă relația unor conducători, a unor pastori și a unor membri laici cu Securitatea (cap. Pastorii și Securitatea), precum și aspecte luminoase ale rezistenței adventiste în fața tăvălugului Securității. Prefața cărții și Cuvânt înainte sunt semnate de Florin Lăiu și Aron Moldovan.
Pe pagina de facebook a cărții apare următorul cuprins
PARTEA I
O istorie asa cum a fost?
Schimbarea de regim din 1944
Dinamica dezvoltarii bisericilor neoprotestante
Iesirea din ilegalitate si reorganizarea bisericii
Misiunea bisericii intre libertate si persecutie
Masuri impotriva unor doctrine fundamentale
Masuri impotriva unor departamente si institutii ale bisericii
Masuri impotriva bisericilor locale
Masuri impotriva pastorilor

PARTEA a II-a
Biserica Adventista in perioada lui Dumitru Florea
Biserica Adventista in perioada lui Ștefan Năilescu
Biserica Adventista in perioada lui Pavel Crișan

Partea a III-a
Pastorii și Securitatea
Rezistența: membrii laici și pastori

„Biserica prin pustiul roșu” este o contribuție științifică în vederea unei istorii sincere a adventismului românesc. Subiectul cărții aduce în prim plan două poziții etice opuse, adesea prezente împreună în aceeași persoană: rezistența cu sacrificiu și compromisul sau trădarea. Cititorul va avea surprize în ambele sensuri. – Florin Lăiu
Gheorghe Modoran

Gheorghe Modoran

Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza”, din Iași (1973), pastor și director de departament în cadrul Conferinței Muntenia și al Uniunii Române (1980-2005), Gheorghe Modoran a avut constant preocupări în domeniul istoriei creștinismului. După o experiență îndelungată de predare a istoriei și religiei la Liceul Teologic Adventist “Ștefan Demetrescu” din București (1993-2006), a obținut, în 2007, titlul de doctor în istorie la aceeași universitate ieșeană. În prezent, este șef de departament la Institutul Teologic Adventist, unde predă, începând din anul 2006, istoria creștinismului și Istoria Bisericii Adventiste.

Am aflat de apariția acestei cărți prin intermediul comentariului lui Cristi de pe blogul lui Emanuel Conțac
%d blogeri au apreciat: