Maxima zilei – 22 iulie 2015

Nu contează cât zidești, ci cum zidești.
Ioan Alexandru Lăpugean
Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 2 Perioada Seminarului
După cum am anunțat AICI, revin cu prezentarea celorlalte părți ale dialogului avut cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean la Făget în data de 13 iulie 2015. În partea a doua discutăm despre perioada în care acesta a urmat Seminarul Teologic Baptist din București (1974-1978), unde a fost coleg printre alții cu Elisei Pecheanu și Buni Cocar.

Un eveniment major în timpul Seminarului a fost Memoriul de protest al seminariștilor din 1976. Elisei Pecheanu menționează că „doi colegi au fost exmatriculaţi după memoriul seminariştilor din 1976 (Ianculovici Dimitrie şi Prejban Ionel)”
Pastorul Ioan Lăpugean menționează că nu a vrut să semneze acest memoriu, dar l-a făcut la insistențele colegilor, în principal ale lui Buni Cocar. Prin intermediul acestui memoriu studenții cereau printre altele ca Iosif Țon să vină ca profesor la Seminar.
De asemenea, în data de 2 aprilie 1977 este citit la Europa Liberă un alt memoriu de protest cunoscut generic sub numele de Scrisoarea celor 6. Acest document este prezentat pe larg în cartea pe care am realizat-o cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977).
Dincolo de alte aspecte pastorul Lăpugean rememorează numele colegilor și al profesorilor, realizează scurte portrete ale acestora, printre care și pe cel al pastorului Elisei Pecheanu. În a doua parte a anilor 70 regăsim printre profesori pe Dr. Ioan Bunaciu (și-a luat doctoratul în 1974), Vasile Talpoș (profesor de Homiletică), Vasile Taloș (profesor de Vechiul Testament). Talpoș și Taloș au absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în promoția 1965-1969, cei doi fiind cei mai buni din anul respectiv la învățătură. Detalii despre acest aspect se găsește în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
Doresc să menționez că dialogul nu se oprește aici, el continuă atât cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean. cât și cu alte persoane.
Emanuel Zaharia Lăpugean – șeful promoției 2015 a Institutului Teologic Baptist din București
Emanuel – Zaharia Lăpugean, fiul pastorului Ioan Alexandru Lăpugean, este șeful promoției 2015 a Institutului Teologic Baptist din București.

La Biserica Creștină Baptistă Betel din Făget adresând salutul în calitate de șef de promoție (iulie 2015)
*

Emanuel – Zaharia Lăpugean alături de Rectorul ITBB, Conf. univ. dr. Daniel Mariș
*

Alături de tatăl lui, pastor Ioan Alexandru Lăpugean și Rectorul ITBB, Conf. univ. dr. Daniel Mariș
*

Alături de părinți, fratele lui și rectorul ITBB
*

Promoția 2015 împreună cu corpul profesoral și pastorii Costel Oglice, Ioan Alexandru Lăpugean, Ilie Bledea, Romică Iuga la serbarea de graduare de la BCB Betel Făget – iulie 2015
*

Emanuel – Zaharia Lăpugean, Iosif Lazăr, Timotei Popa, Raich Robert la BCB Nădejdea București
Vezi mai multe fotografii de la absolvire în cadrul albumului dedicat acestui eveniment la adresa https://www.facebook.com/istorieevanghelica/photos
Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean despre cartea Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din zona Făgetului
Prima parte a lunii iulie a însemnat pentru Biserica Baptistă Betel din localitatea Făget, județul Timiș, un moment de sărbătoare. Sărbătoarea a fost prilejuită de strângerea fraților și a surorilor în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, dar și a faptului că în biserica locală a avut loc serbarea de graduare a promoției 2015 a Institutului Teologic Baptist din București, eveniment despre care am scris în cadrul mai multor postări.
Acesta este cadrul în care a fost lansată cartea pastorului Ioan Alexandru Lăpugean, Mic Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din Zona Făgetului, dar și cel care mi-a prilejuit întâlnirea cu autorul. Profitând de această oportunitate am realizat un dialog mai amplu cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean pe teme de istoria baptiștilor. În cadrul acestei postări aveți un prim episod în care discutăm despre acest Mic almanah cu bisericile baptiste din zonă, dar și despre subiecte conexe care au legătură cu tema mai largă, cea a istoriei baptiștilor.
Dialogul a avut loc în dată de 13 iulie 2015 la Făget, județul Timiș, localitatea de domiciliu a autorului.
De la minutul 6.30 puteți urmări și o scurtă rememorare a vizitei evanghelistului american Billy Graham în România anului 1985.
Vezi și
Pastor Daniel Mariș la Biserica Baptistă Betel din Făget
Pastor Viorel Iuga la Biserica Creștină Baptistă Betel din Făget (12.07.201
Foto: Promoția 2015 a Institutului Teologic Baptist la Biserica Baptistă Betel din Făget
Apariții editoriale (32) – Ioan Alexandru Lăpugean, Mic Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din Zona Făgetului

Am deosebita bucurie să semnalez apariția unei noi lucrări privind istoria baptiștilor din România. Este vorba de lucrarea pastorului Lăpugean Ioan Alexandru, Mic Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din Zona Făgetului, Editura Cetate Deva, Deva, 2015, 215 p. (bibl +il).
Cartea costă 25 lei și poate fi comandată telefonic la numărul 0723386294.
Lucrarea de față este una complexă care cuprinde atât informații cât și fotografii semnificative privind credința creștină baptistă în zona Făget.
În cadrul cuvântului înainte pastorul pastorul Ioan Alexandru Lăpugean menționează că a prezentat în această carte, informații pe care le-a „adunat cu privire la începutul credinței baptiste, cu mai mult de un secol în urmă. Pe aceste meleaguri ale României sunt 66 de localități (conform recensământului din 1992), cu o populație de 32.775 locuitori. După 1989 frații au început să-și construiască clădiri noi și pe unele să le renoveze.” (p. 3)
O prezentare succintă a acestei cărți este realizată de către Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș.
„Cartea, Mic Almanah al Bisericilor Creștine Baptiste din Zona Făgetului, scrisă de pastorul Ioan A. Lăpugean se dovedește a fi rezultatul unei activități laborioase de cercetare a unor surse autentice, și de prezentare a unor aspecte importante din Mișcarea Baptistă privitoare la viața și lucrarea bisericilor baptiste din una din părțile de vest ale României de-a lungul deceniilor. După o scurtă prezentare istorico-geografică a zonei, autorul recurge la sumare incursiuni în istoria creștinismului universal cât și a începutului mișcării baptiste, atât în lume, cât și în România. Apoi, cartea se concentrează asupra zonei în care Domnul l-a așezat și l-a păstrat în slujirea Evangheliei timp de 34 de ani.” (p. 11)
Importanța acestei cărți este evidențiată și de către Ilie Bledea, pastor al Bisericii Creștine Baptiste „Betel” din Făget. Acesta menționează faptul că lucrarea „pastorului Lăpugean Ioan este foarte bine venită și necesară într-o vreme în care generația actuală este în pericolul de-a uita istoria.” (coperta 4)

Ioan Alexandru Lăpugean la biroul său
Ioan Alexandru Lăpugean „s-a născut la data de 13.02.1942, în localitatea Jupânești, județul Timiș, într-o familie de credincioși baptiști. A absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1978. Din 01.08.1978 a slujit lui Dumnezeu în Biserica Creștină Baptistă „Betel” din Făget, în Biserica Creștină Baptistă „Maranata” din Sintești și în alte biserici din jurul Făgetului, până în 01.12.2012, când s-a pensionat.
S-a căsătorit la 18 mai 1980 cu Ana Pătrașcu și Dumnezeu i-a binecuvântat cu cinci copii: Amiel Magdiel, Corneliu Otniel, Samuel, Iosif și Emanuel Zaharia.

Ioan și Ana Lăpugean
În anul 1992 a luat licența în teologie, iar în 2009 a terminat masteratul „Master of Ministry” la Covington Theological Seminary, Georgia, SUA.
A fost o perioadă vicepreședintele Comunității Baptiste Timișoara, membru în Comitetul Casei de Pensii și membru în Consiliul Uniunii Baptiste din România.” (p. 213)
Mic Almanah cu Bisericile Creștine Baptiste din Zona Făgetului este cea de-a doua lucrare de istoria baptiștilor din România care s-a lansat în acest an. Prima a fost Constantin Adorian. Un lider baptist vizionar realizată de către pastorii Daniel Mariș și Teodor Colda.
Iată și o discuție, un dialog cu autorul acestei cărți realizată în luna iulie 2015 la Făget, localitatea de domiciliu a autorului.











