Pornind de la o fotografie preluată de pe pagina de Facebook a pastorului Liviu Căprar, l-am rugat pe fratele Mircea Bulatov să mă ajute în descoperirea contextului și personajelor care apar în fotografie.
Produsul final îl vedeți mai jos.

Mircea Bulatov mi-a mai scris următoarele: „Printre ceilalți tineri par să fie (nu sunt sigur) cei de la biserica din Tamaș de lângă Buftea unde făcea lucrări de misionariat și evanghelizare fratele Buni Cocar”.

Pentru înțelegerea necesității realizării lucrărilor din anii 80 am să reiau unele informații publicate în cadrul articolului 30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update

„Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta,  este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4.  Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari. Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. Pe parcursul anilor biserica a cunoscut o creștere constantă, astfel că în anul 1961 când pastor era Constantin Bălgrădeanu, se ajunsese la un număr de 180 de membrii. Cutremurul din 4 martie 1977 a afectat clădirea bisericii, iar credincioșii au reușit să facă doar niște reparații minore cu toate că o perioadă de timp s-au întâlnit în capela Seminarului Teologic Baptist din București situat pe strada Berzei Nr. 29. Directorul Seminarului în acea perioadă (1970-1988) era pastorul Ioan Bunaciu. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, iar numărul de credincioși a continuat să crească astfel că se impunea mărirea locașului. În lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România, Ioan Bunaciu menționează faptul că Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească”. (p. 126)

Pastorul bisericii din acea vreme, Buni Cocar, scrie următoarele în lucrarea autobiografică Și tata a plâns : „În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea,  fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.” (pp. 191-192)

Aceste modificări și construcții fără aprobarea autorităților, care oricum nu dădeau autorizații de construcție, a dus inevitabil la momentul demolării forțate de Rusalii 1985 despre care am scris AICI