Apariții editoriale (19) Gabriel Liiceanu, Dragul meu turnător

Povestea fascinanta a dosarului de urmărire informativa de securitate al lui Gabriel Liiceanu și a întâlnirii fata în fata cu principalului turnător din acesta. O cartea despre paranoia regimului comunist și despre adaptarea turnătorilor la capitalismul de după.
În ziua aceea telefonul a sunat lung la secretariatul editurii. Secretara, care tocmai umplea doua cești de cafea din cafetiera pusa pe pervazul ferestrei cu priveliște spre soclul unde fusese cândva statuia lui Lenin, a trebuit sa traverseze camera sa ocolească biroul.
– Humanitas! a raspuns, multumita ca aiunsese la telefon la timp.
Un domn, actionar la „S.C. Humanitas S.A.”, voia sa-si vanda. actiunile. Cum trebuia sa procedeze? Secretara mi-a transmis după o vreme mesajul.
Telefonul primit la editura m-a trezit dintr-o torpoare în care ma complăceam de câțiva ani buni. Mai precis, din 2006, de când avusesem prima oara în fata propriul meu „dosar de urmărire informativa”, deschis în 1971 și depozitat vreme de peste trei decenii în Arhivele Securității. Si atunci aflasem. Dumnezeule! mi-am zis. Au trecut peste doua decenii de când cel mai activ, după cum rezulta din Dosar, dintre turnătorii mei din anii 70 devenise, în 1991, acționar la Humanitas. La societatea comerciala care luase naștere la inițiativa mea! Cum se ajunsese aici?
„Mie mi se pare ca nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusa pe masa de disecție a Securității n-ar trebui sa tacă. Fiecare bucățică din această experiență satanică, oricât de mărunta ar fi ea, ar trebui adusă în conștiința celorlalți, împreună cu cei care, pierzându-și calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putință.“ – Gabriel LIICEANU
Click AICI pentru a citi mai multe pagini din carte
Nelson Mandela – „Curajul nu este absenţa fricii. Este triumful asupra ei”

Nelson Mandela (Manager Express)
„Curajul nu este absența fricii. Este triumful asupra ei”
Maxima zilei – 7 decembrie 2013
Oamenii sunt aici pe pământ spre binele semenilor lor.
Deci, ori învață-i, ori rabdă-i.
Marcus Aurelius
Lucrurile pe care noi le putem învăța din viața lui Nelson Mandela
Cei de la BuzzFeed împreună cu CNN au realizat în urmă cu câteva luni un clip despre lucrurile pe care noi le putem învăța din viața lui Nelson Mandela. Ele pot fi grupate într-o serie de principii esențiale:
* Curajul – așa cum el însuși sublinia, „curajul este triumful asupra fricii”
* Multă muncă – „cu multă muncă vine și progesul”, spunea Mandela
* Convingeri – Convingerea lui că toți oamenii trebuie să fie egali l-a ambiționat să schimbe un întreg sistem. Tocmai de aceea el afirma că „trebuie să te mândrești mereu cu convingerile tale”
* Compasiune – „Trebuie să arăți compasiune tuturor”, sublinia Mandela în discursurile sale
Gheorghe Modoran, Metodele de lucru ale Securităţii
Securitatea a constituit brațul înarmat al Partidului Comunist. Comunismul, ca sistem ideologic ateu, afirma deschis că religia este o ideologie obscurantistă care trebuie eliminată cu orice chip. Lenin învăța că orice idee despre Dumnezeu, despre credință „este o mârșăvie periculoasă. Milioane de păcate, fapte reprobabile, acte de violență și agresiune fizică sunt mult mai puțin primejdioase decât noțiunea subtilă, religioasă, de divinitate”. Astfel, se afirma în modul cel mai cinic că „un popă moral este mai primejdios decât un violator”. De aceea, idealul comunismului era crearea unei societăți fără Dumnezeu și fără religie.
Îndepărtându-L pe Dumnezeu din conștiința oamenilor, comunismul dorea să devină el însuși o religie cu propriile

foto: romaniacurata.ro
dogme şi ritualuri, care să ia locul creștinismului. Comunismul s-a dovedit însă o religie intolerantă și fanatică, o religie a urii și a luptei de clasă care, în România, începând cu 23 august 1944, s-a luptat să instaureze dictatura proletariatului și cultul materialismului ateu, făcând uz de teroare, de persecuții sângeroase, de temnițe și lagăre de exterminare.
Direcția Generală a Securității Poporului (DGSP) a fost înființată prin Decretul-lege nr. 221/28 august 1948 şi era sinteza eforturilor făcute de PCR în perioada 1945-1948 pentru edificarea unui aparat de supraveghere şi represiune cât mai redutabil. Securitatea a devenit instrumentul de bază pentru consolidarea regimului comunist din România
Securitatea fusese de la început proiectată de liderii comunişti ca o organizaţie care „să stârpească, prin intermediul forţei fizice şi al presiunii psihologice, prin intermediul dosarului şi al delaţiunilor, orice manifestare contrară regimului comunist”. Gabriel Liiceanu a denumit acest program „Marele Proiect represiv”. Acest proiect se folosea de o vastă armată de informatori.
Rețeaua informativă, ca principal mijloc de culegere de informații, era alcătuită din informatori, colaboratori, rezidenți și gazde ale caselor de întâlniri. Informatorii constituiau cea mai importantă sursă de informare din această rețea. În consecință, Securitatea punea accent pe recrutarea unor persoane capabile să intre în intimitatea elementelor supravegheate, pentru a le cunoaște planurile și intențiile ilicite, în vederea contracarării acestora cu maximum de operativitate și eficiență.
Securitatea a încercat să impună delațiunea ca o obligație legală, chiar și atunci când era vorba de membri din propria familie. Părinți care nu și-au trădat copiii, soți care nu și-au trădat soțiile, membrii care nu și-au trădat frații de credință au avut de suferit și au fost chiar arestați pentru omisiune de denunț.
Articolul integral poate fi citit în Revista Curierul Adventist
Nelson Mandela „Nu mă judecați după succesul avut”

Nelson Mandela (Manager Express)
“Nu ma judecați după succesul avut, ci după cât de multe ori am fost jos și m-am ridicat din nou. Nu sunt un sfânt, decât dacă considerați sfânt un păcătos care nu se dă bătut”
9 Things You Should Know About the Council of Trent
Yesterday (4 December) marked the 450th anniversary of the closing of the Council of Trent (1545-1563), one of the most significant series of meetings in Christian history. Here are nine things evangelicals should know about the Council and the decrees that it issued:
1. The Council of Trent was the most important movement of the Catholic Counter-Reformation, the Catholic Church’s first significant reply to the growing Protestants Reformation. The primary purpose of the council was tocondemn and refute the beliefs of the Protestants, such as Martin Luther and John Calvin, and also to make the set of beliefs in Catholicism even clearer.Approximately forty clergymen, mainly Catholic bishops, were in attendance during the twenty-five times over the next eighteen years that the Council convened.
2. Protestants endorse justification by faith alone (sola fide) apart from anything (including good works), a position the Catholic Church condemned as heresy. During the the sixth session, the Council issued a decree saying that, „If any one saith, that the justice received is not preserved and also increased before God through good works; but that the said works are merely the fruits and signs of Justification obtained, but not a cause of the increase thereof; let him be anathema.”
3. The Protestant Reformers rejected the Apocrypha as part of the biblical canon. (The term Apocrypha (Gr., hidden) is a collection of ancient Jewish writings and is the title given to these books, which were written between 300 and 30 B.C., in the era between the Old and New Testaments.) During the the fourth session, the Council issued a decreedamning anyone who rejected these books:
. . . if any one receive not, as sacred and canonical, the said books entire with all their parts, as they have been used to be read in the Catholic Church, and as they are contained in the old Latin vulgate edition; and knowingly and deliberately contemn the traditions aforesaid; let him be anathema.
Many doctrines unique to Catholicism, such as the teachings of purgatory, prayers for the dead, and salvation by works, are found in these books.
4. During the Protestant Reformation, the doctrine of transubstantiation was heavily criticized as an Aristotelian „pseudophilosophy.” The 13th session reaffirmed and defined transubstantiation as „that wonderful and singular conversion of the whole substance of the bread into the Body, and of the whole substance of the wine into the Blood – the species only of the bread and wine remaining – which conversion indeed the Catholic Church most aptly calls Transubstantiation.”
5. Protestants claimed that the only source and norm for the Christian faith was Holy Scripture (the canonical Bible without the Apocrypha). The doctrine of Sola Scripturawas rejected at Trent. The Council affirmed two sources of special revelation: Holy Scripture (e.g., all the books included in the Latin Vulgate version) and traditions of the church (including the „unwritten traditions”).
6. In Catholic theology, an indulgence is a remission of temporal punishment due to sin, the guilt of which has been forgiven. Under Catholic teaching, every sin must be purifiedeither here on earth or after death in a state called purgatory. The selling of indulgences was not part of official Catholic teaching, though in Martin Luther’s era, the practice had become common. (Luther was appalled by the sermon of an indulgence vendor named John Tetzel who said, „As soon as the coin in the coffer rings, the soul from purgatory springs.”) The Council called for the reform of the practice, yet damned those who „say that indulgences are useless or that the Church does not have the power to grant them.”
7. In Catholic theology, purgatory is a place or condition of temporal punishment for those who denied yet were not free from „venial” sins (a lesser sin that does not result in a complete separation from God and eternal damnation in hell). The council affirmed the doctrine of purgatory and damned anyone who claimed „that after the grace of justification has been received the guilt is so remitted and the debt of eternal punishment so blotted out for any repentant sinner, that no debt of temporal punishment remains to be paid.”
8. In the 24 session, the council issued decrees on marriage which affirmed the excellence of celibacy, condemned concubinage, and made the validity of marriage dependent upon the wedding taking place before a priest and two witnesses. In the case of a divorce, the right of the innocent party to marry again was denied so long as the other party was alive, even if the other party had committed adultery.
9. At the request of Pope Gregory XIII, the Council approved a plan to correct the errors to the Julian calendar that would allow for a more consistent and accurate scheduling of the feast of Easter. The reform included reducing the number of leap years in four centuries from 100 to 97. Although Protestant countries in Europe initially refused to adopt the „Gregorian calendar” (also known as the Western or Christian calendar), it eventually became the most widely accepted and used civil calendar in the world.
(Note: The declarations and anathemas of the Council of Trent have never been revoked. The decrees of the Council of Trent are confirmed by both the Second Vatican Council (1962-1965) and the official „Catechism of the Catholic Church” (1992).)
Nelson Mandela „Iertarea dușmanului – o politică de stat care a funcționat”
Ceea ce a însemnat Nelson Mandela pentru Africa de Sud dar și pentru lumea întreagă prin modelul său este surprins de Silviu Rogoberte, fost consulul general al României la Cape Town, Africa de Sud, în cadrul unui articol pentru HotNews.ro. Iertarea dușmanului – o politică de stat care a funcționat, consider că este un titlu sugestiv pentru sintetiza într-o frază o viață de om așa cum a fost.
Deși am menționat articolul în cadrul materialului realizat despre Nelson Mandela, am considerat oportun să-l semnalez și separat tocmai pentru importanța materialului și modul în care Silviu Rogobete a reușit să surprindă în cuvinte o viață și o activitatea atât de complexă, bazată pe bunătate și iertare, inclusiv a dușmanului.
Articolul la care am făcut referire poate fi citit accesând link-ul de mai jos.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16142704-iertarea-dusmanului-politica-stat-care-functionat.htm
Nelson Mandela 1918-2013 „o viață întinsă miraculos împotriva tuturor circumstanțelor”

Nelson Mandela (Manager Express)
Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud (1994-1999) și un luptător îndârjit împotriva segregării rasiale, a murit joi la vârsta de 95 de ani din cauza unor complicații apărute în urma unei infecții la plămâni. Acesta este considerat a fi arhitectul unei tranziții pașnice către democrație după trei secole de dominație a apartheidului.
Nelson Mandela, născut la sfârșitul primului război mondial,l în iulie 1918 în satul sud-african Mvezo, a fost primul președinte de culoare sud-african și unul dintre cei mai respectați oameni de stat din lume. A studiat dreptul, iar în 1952 a reușit să deschidă în Johannesburg prima firmă de avocatură condusă de oameni de culoare. De atunci a început și lupta sa împotriva legilor apartheidului. A fost lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist care se străduia să instituționalizeze segregația în Africa de Sud. A petrecut 27 de ani în detenție, în perioada 1964-1990. Din închisoare, el a devenit simbolul oprimării poporului său.
Negocierile conduse de Nelson Mandela în anii ’90 cu președintele sud-african F.W. de Klerk au condus la încheierea sistemului de segregare rasială din țara sa natală. Pentru eforturile lor, Mandela și Klerk au primit în 1993 Premiul Nobel pentru Pace.
Ceea ce a însemnat Nelson Mandela pentru Africa de Sud dar și pentru lumea întreagă prin modelul său este surprins de Silviu Rogoberte, fost consulul general al României la Cape Town, Africa de Sud, în cadrul unui articol pentru HotNews.ro. Iertarea dușmanului – o politică de stat care a funcționat, consider că este un titlu sugestiv pentru sintetiza într-o frază o viață de om așa cum a fost.
„95 de ani, o viata întinsă miraculos – împotriva tuturor circumstanțelor – pe parcursul unui secol, au marcat fără precedent istoria Africii de Sud și implicit, prin consecințe, istoria omenirii. Este probabil pentru prima data în istorie când iertarea dușmanului a fost ridicata la rang de politica de stat, și a funcționat.
Mai mult chiar, prin Comisia de Adevăr și Reconciliere conceputa de Nelson Mandela și Arhiepiscopul anglican Desmond Tutu, un principiu fundamental Biblic, “veți cunoaște Adevarul și Adevarul va va face liberi”, combinat cu idea iertării, au devenit baza acțiunii politice și chiar juridice. O națiune răvășita, aflata în pragul celui mai sângeros conflict imaginabil, a fost plasata ireversibil pe calea reconcilierii, a construcției unei societăți coerent-democratice în care exista loc pentru toți.
Numai un lider care a înțeles sa lase la porțile închisorii în care a stat 27 de ani orice resentiment sau ura împotriva celui care l-a trimis acolo pe nedrept, pentru a fi el însuși liber, putea sa așeze bazele unei astfel de politici. Mărturisirea de buna-voie a adevărului și iertarea dușmanului au avut puterea miraculoasa de a salva un stat aflat pe marginea prăpastiei.
Asta a fost posibil doar sub îndrumarea providențială a unui lider care a fost primul gata sa pună în practica ceea ce le-a cerut compatrioților săi. Din aceste motive este considerat de toți, indiferent de rasa, culoarea pielii, religie sau origini sociale Tata Madiba, Părintele întregii națiuni. Pentru asemenea fapte și-a câștigat dreptul de a fi model de umanitate la nivel global.
Prin natura slujbei pe care am avut-o am avut șansa sa experimentez, în modul cel mai direct în ultimii ani, magnitudinea prețuirii și a respectului pentru Madiba manifestate în propria lui țară. În fapt, Africa de Sud nu se poate imagina pe sine fără Madiba. ”
Resurse folosite
Upadate
După realizarea articolului de mai sus am mai găsit alte două surse care vin să vorbească despre viața și activitatea lui Nelson Mandela și dintr-un alt unghi, să prezinte și un alt punct de vedere.

Nelson Mandela a trecut în neființă. Neaeroloagele îl trec în ficțiune. E momentul să temperăm puțin idolatria.
Cam așa se poate rezuma articolul celor care editează site-ul inliniedreapta.net. În cadrul acestui articol se face referire la activitatea comunistă a lui Nelson Mandela, la implicarea pe parcursul anilor de început ai carierei politice în acțiuni considerate a fi teroriste. Totodată se fac referiri și la o serie de oameni politici pe care Nelson Mandela i-a admirat: Fidel Castro, Che Guevara, Yasser Arafat.


„Timp de ani de zile Mandela nu a găsit nimic de criticat la regimul criminal al lui Robert Mugabe din Zimbabwe. Prin tăcerea sa Mandela s-a făcut complice la brutalitățile, spolierea și foametea impuse asupra unei întregi națiuni de către un satrap sadic. Abia pe 25 iunie 2008 a catadicsit să atingă, tardiv, acest subiect: “În vecinătatea noastră am fost martori la… eșecul tragic al conducerii din Zimbabwe.” Slabă consolare pentru demnitatea nenumăratelor victime ale dictatorului Mugabe.”
Cel dea-l doilea articol la care fac referire este cel al lui Albert Mohler.











