Cum ar fi arătat istoria evanghelicilor dacă n-ar fi existat dorința de supraviețuire?
Pornind de la de la argumentația lui Iosif Țon din anul 1989 prezentată și de mine sub titlul Iosif Țon despre supraviețuirea Bisericii sub comunism, coraborat cu o felicitare de Crăciun primită de la Episcopul greco-catolic de Oradea, Marius Cruceru se întreabă în cadrul articolului “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton cum ar fi arătat istoria baptiștilor și a celorlați evanghelici în comunism dacă nu ar fi fost dorința de supraviețuire. Fiind o problemă de istorie contrafactuală, personal îmi este greu să ofer un astfel de răspuns deși încerc în cadrul cercetărilor mele să înțeleg care au fost motivațiile acțiunilor liderilor evanghelici din perioada comunistă. În acest context lansez următoarea întrebare: Se poate realiza o disociere între liderii evanghelici și instituția pe care aceștia o reprezentau din punct de vedere administrativ în perioada comunistă? Spre exemplu, putem face o disociere între acțiunile unor lideri baptiști, care s-au ”apropiat” mai mult de autorități decât considerăm noi acum că trebuia, și Uniunea Baptistă, văzută în acest caz ca un organ administrativ, ca o instituție? Revenind la problema supraviețuirii, a jertfirii de sine, iată ce scrie Marius Cruceru:
Am primit o felicitare de la Episcopul Greco-Catolic de Oradea-Mare. Pe felicitare erau aşezaţi cu mîndrie doar episcopii care au murit în temniţele comuniste.
Nu m-am putut abţine să întreb: oare cum ar fi arătat şi istoria noastră, a baptiştilor, dacă nu am fi dorit atît de mult să supravieţuim cu orice preţ, să ne apărăm orchestrele de mandoline şi serviciile, clădirile şi podurile.
Ce-i foloseşte copilului să-i explice mă-sa că s-a curvit ca să le aducă cozonac de Crăciun, ca să nu mai mănînce pîine? Ce diferită ar fi fost istoria pastorului Wurmbrand dacă sora Sabina nu l-ar mi mînat spre pupitru cu vorbele: “Decît un şoţ laş, mai bine fără… “.
Oare cum ar fi arătat istoria baptiştilor, a penticostalilor, a creştinilor după Evanghelie, adventiştilor, dacă am fi luat calea greco-catolicilor.
Sursa: “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton by Marius Cruceru
Voi reveni cu detalii despre poziția exprimată de Richard Wurmbrand în Congresul cultelor din anul 1948 la care face referire Marius Cruceru în partea de final al articolului său.
Arca lui Noe va fi reprodusă în SUA
Mai mulți investitori vor construi, în 3 ani, o replică a arcei lui Noe,
la dimensiunile descrise în Biblie.

Noua arcă a lui Noe va fi parte a Muzeului Creației din Kentucky (SUA) şi va atrage anual cca. 1,6 milioane de vizitatori, conform estimărilor lui Mike Zovath, co-fondator al proiectului Răspunsuri la Geneza. Zovath crede că o replică a faimoasei arce va îndepărta îndoielile multora cu privire la Potop şi cu privire la posibilitatea construirii arcei.
Arca va fi parte a unui complex care va include, între altele, un cinematograf 5-D în interiorul unei replici a Turnului Babel, un acvariu, o grădină zoologică, o replică a Nazaretului în care a crescut Iisus, notează christianpost.com. De asemenea, replica arcei va fi însoţită de o expoziţie cu caracter educativ despre geologia Potopului. Echipa care lucrează la proiect include mai mulţi doctori în ştiinţe care se vor asigura că proiectul păstrează acurateţea ştiinţifică. „Nu suntem în nici un caz anti-ştiinţă. Noi suntem pro-ştiinţă”, a declarat Mark Looy, co-fondator al Muzeului Creaţiei.
„Vom încerca să le arătăm vizitatorilor noștri că înregistrările Bibliei despre creație, Potop, Turnul Babel şi venirea lui Christos pe pământ sunt istorice”, a mai spus Looy.
Proiectul de construire a arcei lui Noe va costa 24,5 milioane de dolari. Guvernatorul Steve Bashear speră că proiectul va aduce 900 de noi locuri de muncă.
O replică a arcei lui Noe a fost construită şi în Olanda, de constructorul Johan Huibers, un susţinător al creaţionismului biblic.
Sursa: semneletimpului.ro
Doi pastori baptişti studiază la ortodocşi în 1951-1952!
Ce citesc astăzi în revista Biserica Ortodoxă Română, anul 70, nr. 9–10, 1952, p. 570–571?
„În anul şcolar 1951–1952 au urmat cursurile Institutelor noastre Teologice şi doi pastori baptişti: Alexa Popovici şi N. Covaci. La sfârşitul anului şcolar, cei doi studenţi baptişti au adresat Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Justinian următoarea scrisoare de mulţumire:
Înalt Prea Sfinţite,
La finele unui an de studii, petrecut în Institutele Teologice Ortodoxe de grad Universitar, subsemnaţii pastori baptişti Alexa Popovici și Nicolae Covaci, vă aducem călduroasele noastre mulţumiri pentru bunăvoinţa şi sprijinul ce ni l-ați acordat, aprobând ca să studiem teologia ortodoxă.
Acest an de studii a fost creator de noi făgaşe şi prefaţează o nouă conduită în raporturile dintre Culte. Credem că acest fapt e o dovadă grăitoare că toţi credincioşii Domnului nostru Iisus Hristos, fără deosebire de confesiunea căreia îi aparţin, pot trăi laolaltă în pace şi să se iubească aşa cum a dorit şi cerut Mântuitorul.
Sperăm că Dumnezeu ne va ajuta să putem continua studiile în Institutele Teologice Ortodoxe, atât spre folosul nostru şi al cultului Creştin-Baptist căruia aparţinem, cât şi spre consolidarea raporturilor de armonie ce există astăzi între Cultele religioase din ţara noastră.
Emanuel, alias Vaisamar, ne prezintă pe blogul său un crâmpei din ceea ce a însemnat istoria evanghelică românească pe parcursul perioadei comuniste prin publicarea unei scrisori de mulțumire adresată de către doi pastori baptiști ,Alexa Popovici respectiv Nicolae Covaci, patriarhului Justinian Marina. Așa cum am menționat şi în comentariul de pe blogul lui Emanuel, fenomenul efectuării studiilor în cadrul Institutului Teologic Ortodox este unul interesant, însă nu mă pot pronunța asupra lui pentru ca nu l-am studiat. Am să mă refer la cazurile unor lideri baptiști care au studiat la Institutul Teologic Protestant din Cluj deoarece acesta, alături de Institutul Teologic Ortodox, erau recunoscute ca și instituții de învățământ superior spre deosebire de Seminarul Teologic Baptist din București care era acreditat ca și instituție de învățământ mediu. În acest articol îi voi menționa pe pastorii și profesorii universitari Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București între anii 1970-1988, și Vasile Talpoș, succesorul său în funcția de director al Seminarului și actualul rector al Institutului Teologic Baptist din București. Ambii au urmat Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj în perioada comunistă, însă la intervale diferite unul față de celălalt. Revenind la Alexa Popovici, aș dori să menționez faptul că el și Ioan Bunaciu au urmat instituții de învățământ superior aparținând cultului ortodox -Institutul Teologic Ortodox din București- respectiv evanghelic, -Institutul Teologic Protestant din Cluj- în aceeași perioadă, respectiv 1951-1956. Despre perioada studiilor pastorului Ioan Bunaciu am scris în cadrul articolului Ioan Bunaciu. Umblând pe ape printre stânci (II). În ceea ce-l privește pe Alexa Popovici voi reveni cu amănunte într-un post viitor, prezentând și situația sa școlară pe parcursul celor 4 ani de la Institutul Teologic Ortodox din București, precum și motivele pentru care nu a obținut licența în teologie ortodoxă. Un alt aspect despre care vreau să vorbesc aici plecând de la comentariile articolului despre Alexa Popovici și Nicolae Covaci de pe blogul Vaismar este cel al relațiilor dintre baptiști și ortodocși în perioada comunistă, relații pe care personal le consider destul de complexe, suportând mai multe interpretări. Una dintre acestea se referă la faptul că statul s-a folosit de cultele neoprotestante pentru a face presiune asupra Bisericii Ortodoxe. Un argument în favoarea acestei teze este și numărul relativ redus al membrilor cultelor neoprotestante la momentul recunoașterii oficiale a acestora de către statul român, respectiv 1948. O altă interpretare este aceea reliefată în comentariile de pe blogul lui Vaisamar, precum și de către Ioan Bunaciu. Ambele părți vorbesc de o cooperare între culte și, chiar mai mult decât atât, de o ”înfrățire” dacă ar fi să dăm crezare propagandei oficiale. Personal, consider că realitatea a fost una complexă și că adevărul este undeva la mijloc. Astfel, deși intențiile statului au fost acelea de a realiza un echilibru și în viața religioasă, baptiștii, alături de ceilalți neoprotestanți,, și-au consolidat treptat poziția însă nu au reprezentat niciodată acel grup de presiune care să pună realmente probleme Bisericii Ortodoxe și nici nu cred că acesta era obiectivul pe care evanghelicii îl urmăreau în activitatea lor. Pe de altă parte, BOR nu a încetat să-i ”monitorizeze” pe baptiști și pe ceilalți neoprotestanți, pe care îi denumea în documentele interne cu termenul de sectanți, și să le creeze probleme. Au fost destule cazuri, iar unele dintre ele sunt prezentate și în documentele Departamentului Cultelor, când preoții ortodocşi i-au denunțat pe pastorii baptiști la Departamentul Cultelor pentru acțiuni pe care ei le numeau ,,propagandă religioasă”. În fapt era o problemă de eficiență și de exemplu personal care îi atrăgea pe oameni către neoprotestanți. Cert este că datorită ”vegherii Partidului Stat” nu s-au mai înregistrat în relația dintre ortodocşi și neoprotestanți ”excesele” din perioada interbelică. La nivelul conducerilor cultelor a existat o anumită înțelegere și un spirit de ecumenism care a fost benefic atât pentru enoriașii ortodocși, cât și pentru cei neoprotestanți.
A apărut Statul şi Biserica în România Comunistă
Bogdan Emanuel Răduţ – Statul şi Biserica în România Comunistă (1948-1965). Între demnitate şi compromis, Cuvânt înainte de Lector univ. dr. Alexandru Oşca (Universitatea din Craiova), Editura Sitech, Craiova, 2010, 140 pag.
Cuprinsul lucrării:
Cuvânt Înainte
Introducere
1. Instaurarea regimului comunist în România
1.1. Consideraţii generale
1.2. Context intern
1.3. Determinări externe
1.4. Impactul reformelor promovate începând cu guvernul
Petru Groza asupra spiritualităţii româneşti
2. Studiu comparativ privind legislaţia cultică în regimul democratic şi în regimul comunist
2.1. Cadrul legislativ de existenţă a cultelor în timpul
regimului monarhiei constituţionale
2.2. Cadrul de existenţă şi de funcţionare a cultelor
în timpul Republicii Populare Române
3. Raporturile dintre stat, partidul comunist şi biserică în regimul comunist
3.1. Concepţia comunistă faţă de religie
3.2. Culte recunoscute în Republica Populară Română
3.3. Regimul cultelor nerecunoscute de stat
3.4. Relațiile între conducerea Bisericilor universale
și bisericile de pe teritoriul României
3.5. Represiunea regimului comunist împotriva bisericii
și slujitorilor ei
Concluzii
Bibliografie
Anexe













