Arhive categorie: Anunţuri

BCU Bucureşti, 29 octombrie 2024 – Centenar Dumitru Cornilescu


În contextul anului centenar 2024 (1924-2024) când se împlinesc 100 de ani de la publicarea Bibliei în limba română de către Dumitru Cornilescu au loc mai multe evenimente care au legătură cu acest fapt.

În acest context se încadrează şi„Evenimentul Centenar al Bibliei Cornilescu”, care va avea loc în data de 29 octombrie 2024 la Biblioteca Centrală Universitară și pe 31 octombrie 2024, la Muzeul Bibliei din Timișoara.

Evenimentul este organizat de Societatea Biblică Interconfesională din Romania (SBIR) și are ca invitați reprezentanți ai British and Foreign Bible Society – BFBS (Societatea Biblică Britanica – SBB), înfiinţată în anul 1804 in Regatul Unit, membră a SBU (Societate Biblică Unită- SBU care reunește 150 de societăţi biblice naţionale membre.

Dumitru Cornilescu (n 4 aprilie 1891, Slașoma, județul Mehedinți – d. 1975, Montreux, Elveția) este autorul uneia dintre traducerile în limba română ale Bibliei, publicată în 1921 de Societatea Evanghelică din România, organizație fondată de Dumitru Cornilescu și prințesa Ralu Callimachi. Această traducere a avut un impact semnificativ în spațiul românesc, devenind una dintre cele mai citite versiuni ale Bibliei în limba română. Biblia Cornilescu este apreciată pentru claritatea și acuratețea traducerii sale, iar stilul său literar a făcut ca textul să fie accesibil pentru un public variat. De-a lungul timpului, a devenit o sursă importantă pentru studiul biblic și o resursă esențială în viața spirituală a multor creștini din România și din diaspora.

În prezent, acest document este în custodia Societății Biblice Interconfesionale din România (SBIR), care continuă activitatea BFBS în România. În 2024, Societatea Biblică Interconfesională din România a publicat o ediție specială definitivă pentru a marca cea de a 100-a aniversare a textului din Biblia Cornilescu 1924. Textul publicat în 2024 nu a suferit schimbări, dar au fost corectate diverse erori și nec oncordanțe la nivelul ortografiei, ale trimiterilor biblice și ale punctuației.

Informații preluate de pe site ul Universității Hyperion din Bucureşti care anunță totodată prezența la eveniment a domnului Conf. univ. dr. Ionescu Mircea Felix Mălineşti în calitate de avocat şi specialist în domeniul proprietății intelectuale

http://bpuh.hyperion.ro/evenimentul-centenar-al-bibliei-cornilescu12316-2/

Institutul Teologic Baptist Bucureşti – Festivitatea de absolvire a promoției 2024


Comunicat admitere ITBB 2024-2025


Institutul Teologic Baptist din Bucureşti organizează concurs de admitere pentru domeniul: Teologie Baptistă Pastorală (program de licenţă, durata patru ani). 

➢ program de licenţă pentru învățământul cu frecvență

➢ program de licenţă ID

Examenul de admitere se organizează online și va avea loc în sesiunile: iulie si septembrie.

Candidaţii se pot înscrie pentru concursul de admitere la Secretariatul facultăţii în perioada: 9–16 iulie și 9–16septembrie 2024.

 

Program de licenţă pentru învățământul cu frecvență

➢ Probele pentru admitere – sesiunea de vară:

• 17 iulie 2024: Probă eliminatorie (probă orală) – Interviu şi Mărturisirea de Credinţă a Cultului Creştin Baptist din România

• 18 iulie 2024: Probă scrisă – Eseu cu tema Mărturia bisericii creștine în societatea contemporană.

➢ Probele pentru admitere – sesiunea de toamnă:

• 17 septembrie 2024: Probă eliminatorie (probă orală) – Interviu şi Mărturisirea de Credinţă a Cultului Creştin Baptist din România

• 18 septembrie 2024: Probă scrisă – Eseu cu tema Mărturia bisericii creștine în societatea contemporană.

 

Program de licență ID:

➢ Probele pentru admitere – sesiunea de toamnă:

• Concurs de dosare: nota de la Bacalaureat  și  un eseu scris pe tema: Mărturia bisericii creștine în societatea contemporană

 

Pentru detalii privind dosarul de înscriere, probele, tematica, bibliografia pentru examenul de admitere și datele de concurs vă rugăm să consultați site-ul www.itb.ro (secțiunea admitere), e-mail:secretariat@itb.ro sau telefon 021-3159108

Zilele educației baptiste bucureștene – București, 12-13 aprilie 2024


Zilele educației baptiste bucureștene este un eveniment care își propune să promoveze educația care se face în instituțiile de învățământ baptiste din București, respectiv la Institutul Teologic Baptist din București și Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București pentru nivel universitar, și la Liceul Teologic Baptist „Logos” din București pentru nivel preuniversitar.

RVE București aniversează 30 ani – Biserica Penticostală „Betel” București, 27 aprilie 2024


Ești pasionat de tehnologie și de credință?


Dacă ești pasionat de tehnologie și de credință. alătură-te comunității FaithTech România la evenimentul nostru de lansare!

Faith Tech este o comunitate globală de ucenicii ai lui Hristos, din domeniul tehnologiei. Existăm pentru a ajuta oamenii din domeniul tehnologic să aibă o comunitate în care își utilizeze abilitățile, pentru a-L glorifica pe Dumnezeu.

La evenimentul de lansare FaithTech România, vei avea ocazia:

•Să te conectezi cu alți credincioși pasionați de tehnologie din Romania

•Să afli mai multe despre misiunea FaithTech

•Să participi la sesiuni interactive si workshop-uri

•Să te implici in proiecte care folosesc tehnologia pentru a face o diferență in lume

Detalii eveniment:

• Data: 10 Aprilie 2024

• Ora: 19:00

• Locație: Fundația România Pro Culture, Str. Amilcar C. Săndulescu 3, București

Pentru a te înscrie la eveniment, te rugăm să completezi formularul de mai jos:

https://docs.google.com/…/1FAIpQLSc2MIcC4kU…/viewform…

Te așteptăm cu drag!

#FaithTechRomania#Tehnologie#Credință#Comunitate

Ce rol are tehnologia în planul lui Dumnezeu?


Într-o lume marcată de avansul tehnologic rapid și de schimbări sociale semnificative, întrebarea despre locul și rostul tehnologiei în contextul credinței creștine devine tot mai relevantă și mai profundă.
În mijlocul acestor inovații și provocări, cum se încadrează tehnologia în planul Lui Dumnezeu? Care sunt implicațiile etice și spirituale ale utilizării acesteia în lumina învățăturii creștine? Cum pot creştinii evita abuzul de tehnologie și promova o utilizare responsabilă a acesteia? Cum poate Biserica rămâne relevantă și fidelă învățăturilor Lui Dumnezeu într-o lume din ce în ce mai digitalizată?
Începând din 10 Aprilie 2024 vom ȋncerca să găsim răspunsurile la aceste ȋntrebări.
Mai multe detalii vor urma ȋn curând.

Mihai Ciucă, Pe urmele lui Robert Murray M’Cheyne (free ebook)


Mihai Ciucă, Pe urmele lui Robert Murray M’Cheyne. Istoricul Misiunii Scoțiene pentru evreii din Iași, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2020

Semnalez cu această ocazie nu numai disponibilitatea acestei lucrări scrisă cu acribie științifică de către Mihai Ciucă, dar şi site-ul https://istoriabaptistilor.ro unde veți găsi resurse valoroase pentru cunoașterea istoriei baptiștilor din România.

Postez mai jos o prezentare a acestei lucrări realizată de către Conf. univ. dr. Mihaela Bucin de la Universitatea din Szeged.

Istoricul Misiunii Scoțiene pentru evreii din Iași” transpune cititorul într-un trecut necunoscut al arealului românesc. Prin față ni se desfășoară un film cu personaje, evenimente și finaluri nebănuite, despre modul în care Dumnezeu a lucrat în acele timpuri, trimițând misionari care au activat printre evrei, dar în imediata vecinătate a românilor, oferindu-le și acestora o mână întinsă. Bibliografia și aparatul critic indică faptul că reconstrucția a fost migăloasă, restaurarea pieselor care alcătuiesc istoricul acelui trecut, rămas aproape in afara istoriei.

Pe lângă problema teologică, Mihai Ciucă a aprofundat și aspecte etnologice legate de cultura evreilor, de locul lor în societatea românească a timpului. Se dovedește un fin observator al modurilor în care reprezentanții Misiunii Scoțiene au interacționat cu românii și germanii din locurile în care au activat.

Volumul lui Mihai Ciucă nu ar trebui să rămână unul de nișă, fiindcă orice intelectual român are datoria sa cunoască și aceste perspective asupra istoriei misiunilor creștine de pe meleagurile românești.

Dr. Mihaela Bucin, University of Szeged

PS: Accesând site-ul site-ul https://istoriabaptistilor.ro veți avea posibilitatea să citiți integral această carte şi chiar să o descărcați în format PDF.

Viorel Sîntoiu împreună cu Simona & David Preuteasa la BCB Nǎdejdea Bucureşti (23.11.2023)


Aniversare 90 de ani de la înființarea BCB Nădejdea Bucureşti (1933-2023)


Anul 2023 este unul special pentru Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din Bucureşti datorită faptului că aniversează 90 de ani de la înființarea acesteia. Cu acest prilej vor avea loc trei seri de evanghelizare în zilele de miercuri (22.11), joi (23.11) şi vineri (24.11), precum şi servicii religioase în ziua de duminică, 26 noiembrie 2023, pentru a celebra îndurarea Domnului.

https://nadejdea.ro/2023/11/04/aniversare-90-de-ani-de-la-infiintarea-bcb-nadejdea/