Ce-mi doresc de la Prodocens Media în anul 2016

Acest articol se datorează interesului și aprecierii mele pentru lucrarea pe care Prodocens Media o realizează, cu precădere în mediul online. De asemenea, mă simt legat în mod afectiv de această lucrare dată fiind relația de prietenie care mă leagă de fondatorul și directorul Prodocens Media, Cătălin Vasile.

Îmi aduc aminte și acum cu bucurie de momentul în care Cătălin mi-a împărtășit viziunea sa privind implicarea în lucrarea Domnului. Încă din toamna anului 2013 Cătălin Vasile avea viziune din partea lui Dumnezeu privind lucrarea, (slujirea prin) media.

Cătălin Vasile. Foto: Marius Silveșan
Viziunea Prodocens Media a fost exprimată în scris de către Cătălin Vasile, mesaj din cadrul căruia am selectat pasajul următor:
Numele PRODOCENS este format din două cuvinte din limba latină: “pro” care înseamnă “pentru” și “docens” care vine de la “a învăța”, “învățătură”. În acest cuvânt, PRODOCENS, regăsind-se nucleul misiunii pe care am început-o, și anume:
- Promovarea învățăturii și valorilor creștine într-un mod cât mai practic având ca suport Biblia și numai Biblia.
- Promovarea educației academice, a școlii, a lecturii și științei în special în rândul copiilor și tinerilor care din nefericire sunt din ce în ce mai puțin interesați de scoală, lectură și dobândirea de cunoștințe care sa-i ajute în viață.
Având ca bază însăși viziunea enunțată de Cătălin Vasile, iată sintetizat ceea ce-mi doresc de la Prodocens Media în anul 2016.
- Să continuie lucrarea de slujire în mediul online, dar și în cel „offline „
- Să aibă o echipă profesionistă care să se implice și în alte domenii decât filmare și editare video.
- Să producă mesaje proprii și să fie mai selectivă în ceea ce promovează prin share pe pagina proprie de Facebook.
- Îmi doresc ca Prodocens Media să devină un portal qualty de știri. Ceva similar cu Christianity Today.
- Ca persoană care activează în mediul academic îmi doresc ca Prodocens Media să se implice și în organizarea și susținerea de evenimente academice.
- Deși sunt mai multe posturi de radio cu mesaj creștin, Prodocens Radio este o inițiativă binevenită și necesară. Un post de radio care să-si traseze propria cale, cea a mesajului Evangheliei, într-o lume a relativismului.
- Prodocens Media să fie un instrument prin care Dumnezeu să lucreze la trezirea spirituală a bisericilor evanghelice și a credincioșilor. Mă bazez pe mesajul lui Cătălin Vasile adresat Bisericii Baptiste Nădejdea în 31 decembrie 2013, unul prin care îndemna biserica locală la trezire spirituală.
Cu drag,
Marius Silvesan
Cătălin Vasile – Nu voi uita niciodată ziua în care am fost mândru că sunt un creștin evanghelic

Nu voi uita niciodată ziua de sâmbătă, 19 Decembrie 2015, ziua în care într-adevăr m-am simțit mândru de comunitatea în care m-a așezat Dumnezeu atunci când, venind către Ambasada Norvegiei, am văzut câteva sute de oameni, tineri și mai în vârstă, mame și copii care pentru o vreme au renunțat la confortul propriu și la treburile zilnice pentru a fi alături de familia Bodnariu într-un protest pașnic, dar cu un impact major.
Am fost mândru fiindcă, în sfârșit după mulți ani, ca și creștin evanghelic și cetățean al acestei metropole, foarte potrivită pentru creștinii anonimi, am simțit că aparțin unei comunități evanghelice care vibrează, cu oameni care doresc să nu mai stea pasivi sub protecția zidurilor unei biserici, ascunși după amvoane și prin bănci și au decis să iasă, și cu putere să-și mărturisească crezul în ceea ce privește viața și familia.
Familia nu a fost creația omului, ci invenția lui Dumnezeu care în dragostea Lui cea mare ne-a mandatat să ducem viața mai departe prin copiii noștri pe care îi avem pentru o vreme, copii pe care îi iubim, îngrijim și-i educăm străduind-ne să le oferim ce este mai bun, și mai ales cunoașterea lui Dumnezeu.
Am fost mândru să știu că alături de noi, cei prezenți în fața Ambasadei Norvegiei, mai erau câteva mii care cu siguranță ne susțineau în rugăciune și care ar fi dorit să fie cu noi.
Am fost mândru să vad că în București suntem o comunitate care începe să respire, care e gata să treacă peste bariera confesională și să-și mărturisească în public valorile.
Am fost mândru să particip la acest protest cu inima, dar și cu uneltele pe care le-am pus la dispoziția Evangheliei, camerele video și foto cu ajutorul cărora am surprins și am dat mai departe din suflul acestui eveniment.
Sunt mulțumitor Tatălui Ceresc pentru că m-am născut și trăiesc în România, în această țară așezată la intersecția dintre secularismul vestic și extremismul oriental, dar și pentru că sunt chemat de Dumnezeu să slujesc aici alături de voi, cei pentru care valorile Împărăției sunt mai importante decât ceea ce lumea consideră valori.
Ziua de 19 decembrie a fost și un antrenament pentru că vor mai veni zile în care vom mai face asta, poate din cauza nedreptăților sau a prigonirii care se apropie cu pași mici, dar siguri de noi.
În aceasta zi am ieșit pentru familia Bodnariu …mâine vom ieși pentru TINE …sau chiar voi pentru mine.
Așa să ne ajute Dumnezeu !
Cu prețuire,
Cătălin Vasile,
Prodocens Media
Ruben Ologeanu – Când religia ucide este timpul sa privim spre o Persoană

Cu toate riscurile de rigoare, și ca om al bisericii, pot afirma ca sunt situații în care religia poate ucide. Singura soluție este schimbarea religiei cu o Persoană. Trecerea de la un sistem la o Persoana simplifică semnificativ perspectiva asupra vieții. Pentru ca Persoana despre care vorbesc este Viața Însăși: Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat.
Când religia ucide este timpul sa privim spre o Persoană.
Costel Ghioancă – Diversiunea pildei fiului risipitor în cazul Colectiv
Cel de-al doilea mesaj al pastorului Costel Ghioancă despre tragedia de la clubul Colectiv se referă la modul la modul în care a fost folosită Pilda fiului risipitor în cazul tragediei de la Colectiv. El atrage atenția că mesajul „Nu judecați” este construit în mod arbitrar pentru că NOI NU ÎI JUDECĂM PE CEI DIN COLECTIV, NE JUDECĂM PE NOI ÎNȘINE!
Mesajul este preluat cu permisiunea autorului.

Tragedia anului continuă, încă, în cazul clubului Colectiv. Durerea prin care trec cei direct implicaţi este cunoscută, poate, doar de către cei care au trecut prin situaţii similare. Este bine să facem tot ce putem pentru ei: să le vestim Evanghelia, să ne rugăm, să plângem cu ei, să-i ajutăm financiar, să-i consiliem etc. Toate sunt bune şi lucruri de aşteptat din partea copiilor lui Dumnezeu.
Nu pot să nu constat totuşi o diversiune spirituală privitoare la cazul situaţiei tragice de la Club. Este, aşa-numita, diversiune a pildei fiului risipitor. Ce e cu această pildă (parabolă)?
Pe scurt, pilda se găseşte în Evanghelia după Luca 15, şi face parte dintr-un triplet de pilde (”Pildele Bucuriei”), alături de pilda oiței pierdute și a bănuțului pierdut. Un fiu se răzvrătește împotriva tatălui său, îi cere partea de moștenire care i se cuvine și pleacă în lumea largă să-și trăiască viața. Trăiește într-un mod păcătos și iresponsabil, rămâne fără bani și prieteni, ajunge în zdrențe și muritor de foame. În cele din urmă, îi vine mintea la cap și hotărăște să se întoarcă acasă spre a fi primit nu ca fiu, ci ca un slujitor în casa tatălui. Prin contrast, tatăl îl primește cu multă bucurie și îl reabilitează potrivit cu statutul de fiu. Fratele lui mai mare se supără pentru această atitudine de bunăvoință și iertare arătată de tatăl față de fiul mic, și refuză să se bucure de întoarcerea acasă a ”fiului risipitor”.
Ideea acestei pilde este: Dumnezeu îi primește pe cei ce se pocăiesc, iar noi nu trebuie să judecăm pe nimeni care se întoarce la Tatăl din depravarea sa. Ce legătură are acest lucru cu situația de la Colectiv?
- Singurul mod în care se poate aplica biblic această pildă la cazul Colectiv este dacă dintre cei răniți (sau alții din anturajul lor) se pocăiesc. Atunci, noi trebuie să ne bucurăm, să-i primim cu drag în sânul părtășiei frățești și să nu spunem, ca ”fratele cel mare”: „Acesta este un păcătos! Un rocker și un satanist! Nu mă pot închina Domnului împreună cu el… !” Așa ceva este greșit! Dumnezeu poate ierta și primi pe oricine. Noi nu trebuie să ne credem mai buni decât ei, ci să ne bucurăm dacă Domnul le dă harul pocăinței și al credinței!
- Știți de vreun astfel de caz? Eu încă nu am aflat! Nu știu pe nimeni care să fi dorit să se pocăiască în urma evenimentului Colectiv, iar ”frații mai mari” să se fi supărat! Nu că așa ceva ar fi imposibil, dar încă nu am cunoștință să se fi întâmplat!
Atunci, de ce se face atât de mult caz cu pilda fiului risipitor? Această pildă nu ne spune să nu tragem învățăminte când se întâmplă tragedii, ci ne învață să nu-i judecăm pe cei ce se pocăiesc. Rolul diversionist în care este folosită pilda constă în a ne face să fugim de ideea de judecată! De ce, oare?
Iată concluziile:
- Dacă cei ce au murit în cazul Colectiv au fost oameni nemântuiți, ce altceva a fost evenimentul dacă nu judecată? Ce poate fi mai grav decât să mori în păcat și să nu mai ai harul pocăinței? Desigur, asta în cazul în care nu credem că oamenii mai pot fi mântuiți și după ce mor?!
- Dacă au murit ca oameni mântuiți, au murit într-un mod tulburător, dar au mers în brațele Tatălui, în fericire veșnică. Niciunul din cazurile de mai sus nu are legătură cu pilda fiului risipitor!
- Mesajul spiritual pentru noi toți ceilalți este: sunt eu pregătit să mă întâlnesc cu Domnul? Sunt o persoană pocăită? Acesta este mesajul, și rolul unor astfel de evenimente este tocmai să ne îndemne la smerenie și pocăință.
- Mesajul ”Nu mai judecați!”, construit în mod arbitrar pe baza pildei fiului risipitor, are rolul să ne adoarmă! NOI NU ÎI JUDECĂM PE CEI DIN COLECTIV, NE JUDECĂM PE NOI ÎNȘINE! Nu judecăm dacă au fost ei păcătoși sau nu, ne judecăm pe noi dacă suntem sau nu păcătoși. Nu judecăm unde au mers ei după moarte, judecăm unde vom merge noi dacă vom muri!
Regret că unii formatorii de opinie, în loc să-i îndemne pe oameni şi la pocăință, îi îndeamnă doar la umanism. Unii o fac intenționat, alții fără ca măcar să-și dea seama. Trebuie să fim oameni, dar să plăcem mai mult lui Dumnezeu decât oamenilor.
Pastor, Costel Ghioancă
Sursa: http://bisericaadonai.ro/diversiunea-pildei-fiului-risipitor-in-cazul-colectiv/
Costel Ghioancă – O perspectivă biblică despre Colectiv!
Costel Ghioancă, pastorul Bisericii Adonai din București, prezintă în acest material o perspectivă – pe care o consideră biblică – asupra a aceea ce s-a întâmplat la clubul Colectiv din București.
Mesajul este preluat cu permisiunea autorului.

Am vrut să scriu câteva rânduri despre tragicul eveniment de la clubul Colectiv, la o zi-două după incident. M-am abținut, fiindcă mi-am dat seama că oricât de rațional și biblic aș fi dorit să fiu, tot nu puteam scrie ”la rece”.
Acum lucrurile s-au mai așezat, dar mărturisesc că și acum scriu puțin ”la cald”, nu din pricina evenimentului în sine, ci fiindcă internetul a fost supraîncălzit de diverse opinii, câteva dintre ele fiind citite și de mine.
Nu doresc să comentez opiniile altora, fiecare are dreptul să se exprime după cum consideră de cuviință. Îmi propun doar să prezint și eu o perspectivă – pe care o consider a fi biblică – pentru cei interesați, și care o vor considera a fi de folos.
- Perioada dintre prima și a doua venire a lui Hristos se numește travaliu, și trebuie să ne așteptăm la evenimente dureroase: „Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” (Matei 24:7-8). Deci, să ne așteptăm la evenimente precum Colectiv-ul: au fost, sunt și vor mai fi! Până la venirea Domnului, omenirea se va afla sub felurite calamități.
- Dumnezeu este Suveran și Providențial. Deși noi putem vorbi despre ”accidente” și ”incidente”, din punctul de vedere al lui Dumnezeu nu există așa ceva. El cunoaște totul și rânduiește totul, în mod activ, sau permisiv. A-l exclude pe Dumnezeu – de dragul de a-l scuza – din cadrul evenimentelor cotidiene (fie ele și tragice) este o erezie: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.” (Matei 10:29). Dacă vrăbiile nu cad fără voia Tatălui, cu siguranță nici cei din Colectiv nu au căzut fără voia Lui.
- Dumnezeu folosește durerile în scopuri diferite, în cazul celor necredincioși, față de fiii Lui.
- În cazul celor necredincioși durerile duc, fie la pocăință, fie la împietrirea inimii și judecată. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbușe adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18).
- În cazul fiilor Săi, Dumnezeu urmărește scopuri diverse – disciplinarea, întărirea credinței și formarea caracterului christic: „Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului și nu te mâhni de pedepsele Lui! Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește.” (Prov. 3:11-12). A se vedea și Evrei 12:8, respectiv, 1 Petru 1:5-9.
- Când alții trec prin tragedii (indiferent cine ar fi ei), noi nu trebuie să ne considerăm mai buni decât ei. „Credeți voi, le-a răspuns Isus, că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au pățit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. Sau cei optsprezece inși peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Iersualim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”(Luca 13:2-5). Toți trebuie să ne smerim, să nu-i judecăm pe alții, și să ne întrebăm cum putem fi mai mult pe placul Domnului!
- Când alții trec prin tragedii trebuie să plângem împreună cu ei (Romani 12:15) și să-i îndemnăm la pocăință (Luca 13:2-5). Aici trebuie să dăm dovadă de echilibru: unii au căzut în extrema umanismului, fără a mai vorbi nimic despre Dumnezeu, iar alții s-au așezat pe scaunul judecătorului, aproape bucurându-se de necazul altora. Ambele extreme sunt greșite. Noi trebuie să-i iubim pe oameni, să simțim cu ei, dar să le îndreptăm mereu ochii spre Dumnezeu și să-i îndemnăm la pocăință și la răbdare în credință.
Concluzii:
- Evenimentul Colectiv are o fațetă umană și una spirituală: din punct de vedere uman vorbim despre nereguli ca cele ce au provocat ieșirea oamenilor în stradă, din punct de vedere spiritual vorbim despre un Dumnezeu Suveran care își împlinește planurile Sale.
- Cei ce au murit în Colectiv: au fost judecați (atingând limita harului), dacă au fost necredincioși și cu inima împietrită, sau au mers în brațele Tatălui ceresc dacă au fost fiii Lui.
- Cei ce au fost răniți în Colectiv: dacă sunt necredincioși vor face pași spre pocăință, sau spre o împietrire și mai mare, iar dacă sunt fiii Domnului vor beneficia de rezultatele disciplinării, sau ale celorlalte scopuri urmărite de Dumnezeu pentru ai Săi.
- Prin extensie, în cazul familiilor celor morți sau răniți, precum și în cazul tuturor spectatorilor la acest eveniment vor exista următoarele urmări: fie pași spre pocăință, sau spre împietrire (dacă vorbim despre cei necredincioși), fie disciplinare, răbdare, rafinarea credinței, formarea caracterului christic (dacă vorbim despre fiii și fiicele Domnului).
Fie ca Dumnezeu să-i mângâie pe toți cei îndurerați și să ne dea tuturor harul pocăinței și al credinței!
Pastor, Costel Ghioancă
Sursa: http://bisericaadonai.ro/o-perspectiva-biblica-despre-colectiv/
REVISTA România Evanghelică Nr. 5 – Octombrie 2015

Ioan Bunaciu (1925-2015) – Alin Cristea
Ioan Bunaciu (1925-2015) – o cronologie – Marius Silveșan
O pagină dintr-o carte: Pelerin spre patria cerească
Nu cred că e ușor să fii pastor – Teofil Stanciu
Biserica Baptistă din Dretea, jud. Cluj – 120 de ani
Alianţa Evanghelică din România – scurtă retrospectivă a celor 25 de ani de existenţă – Bogdan Emanuel Răduţ
Evanghelicul și cinematografia (1): Stare de fapt – Dionis Bodiu
Lumina și Lucia – Rodica Andrievici
Cununa rodirii – Speranța-Doina Cătană
Almanah evanghelic (5)
În cadrul numărului 5 al Revistei electronice „România Evanghelică” am scris o cronologie despre viața și activitatea pastorului și profesorului universitar Ioan Bunaciu
Pastorul Ioan Bunaciu a plecat la Domnul (1925-2015)

Ioan Bunaciu s-a născut la 7 ianuarie 1925 în Comuna Gurba, Județul Arad și a trecut în veșnicie la data de 31 octombrie 2015 la București.
În anul 1950 absolvă Seminarul Teologic Baptist din București, iar după aceea devine pastor la Biserica Baptistă Harul din Lugoj. De la Lugoj se mută la Biserica Baptistă Nr. 1 din Cluj pentru a putea urma în același timp Institutul Teologic Protestant din Cluj. În 1955 vine la București ca secretar la Seminarul Teologic Baptist din București și la scurt timp și profesor. În acest context se va muta de la Cluj la București și devine pastor al Bisericii Baptiste Providența. În perioada 1970-1988 a fost director al Seminarului Teologic Baptist din București, iar după Revoluția din decembrie 1989 în paralel cu activitatea didactică la Institutul Teologic Baptist din București a fost profesor universitar în cadrul Facultății de Teologie Baptistă a Universității din București și la Institutul Biblic Emanuel de la Oradea.
„A fost autor și co-autor a numeroase volume de istorie a baptiștilor din România precum și a câtorva comentarii biblice. A continuat să publice material cu caracter istoric și după 1989 în revista Creștinul azi, iar contribuția sa la istoria baptistă din România este de necontestat.
Ioan Bunaciu va fi înmormântat în București în Cimitirul Belu Evanghelic la o dată ce va fi comunicată ulterior.”
http://revistacrestinulazi.ro/2015/10/dr-ioan-bunaciu-a-plecat-la-domnul/
Mai jos reiau articolul scris cu ocazia zilei sale de naștere. Informațiile se bazează pe interviul pe care profesorul Ioan Bunaciu mi l-a acordat.
Ca unul care l-am cunoscut personal pot să spun că a fost un om al credinței, o persoană cu o memorie extraordinară, una care știa să se relaționeze cu oamenii și căruia nu-i plăcea să rămână dator nimănui.
Dumnezeu să-I mângâie pe cei rămași în urmă!
Ioan Bunaciu, pastor și profesor universitar, născut la 7 ianuarie 1925 în comuna Gurba județul Arad, serbează astăzi 90 de ani. Acesta este una dintre personalitățile baptiștilor din România, cu o contribuție deosebita în formarea personalului de cult, cu precădere a pastorilor, într-o perioadă în care educația teologică era restricționată și controlată de Stat prin Departamentul Cultelor. A absolvit Institutului de Științe Economice și Planificare (ISEP) în anul 1949. Între 1947-1950 frecventează Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va absolvi în anul 1950.
În 1956 a obținut licența în teologie la Institutul Teologic Reformat din Cluj (1951-1956), iar în 1974 doctoratul la același institut.
În ceea ce privește slujirea creștină, Ioan Bunaciu și-a început activitatea pe câmpul Evangheliei în anul 1950 ca pastor
la Biserica Baptistă din Lugoj[1] (1950-1951)[2]. În iunie 1951 se căsătorește cu Otilia Turcu din Almaş, iar din toamna aceluiași an devine pastor al Bisericii Baptiste Mănăştur-Cluj (1951-1956), precum şi student al Institutului Teologic Protestant din Cluj. În anul 1953 devine secretar al Comunității baptiste din Cluj. Din anul 1955 este profesor la Seminarul Teologic Baptist din București, iar din 1957 pastor al Bisericii Baptiste Providența din București. A fost director al Seminarului Teologic Baptist din București (1970-1988), continuându-și slujirea în mediul academic[3] și după revoluție ca profesor universitar în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, precum și în cadrul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București până în anul 2010.
Despre activitatea academică și pastorală cei interesați pot găsi detalii și în ultima carte realizată de profesorul Ioan Bunaciu împreună cu mine, Pelerin spre patria cerească. Lucrarea se dorește a fi una biografică, dar fără să se limiteze la acest aspect. În introducerea cărții stau scrise următoarele:
Notă asupra ediției
Prin intermediul acestei cărți dorim să prezentăm activitatea academică și slujirea cultică a pastorului și profesorului Ioan Bunaciu. Documentele identificate în cadrul Arhivei Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (ACNSAS) vin să completeze informațiile despre activitatea profesională a acestuia și să prezinte care au fost legăturile sale cu fosta Securitate.
În cadrul acestei lucrări se regăsește o autobiografie a profesorului Bunaciu intitulată Predicarea Evangheliei și tracasările Securității, în care acesta prezintă succint aspecte din activitatea sa pe parcursul perioadei comuniste și post comuniste, dar și un material despre Martiri noștri în perioada anilor ’40, care are referiri și la perioada comunistă.
O altă parte a acestei cărți se intitulează Propaganda ateistă în România anilor ’50 și tratează aspecte din activitatea Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii, cunoscută și sub numele de SRSC răspunzând astfel solicitării celor interesați de acest subiect.
Materialul Ioan Bunaciu, un călător spre patria cerească împreună cu Interviu cu pastorul și profesorul Ioan Bunaciu, în care acesta vorbește despre viața și slujirea sa, despre personalitățile baptiștilor cu care a intrat în contact, le considerăm a fi instrumente utile celor care vor să înțeleagă viața bisericilor baptiste sub comunism.
În partea de final a acestei cărți se regăsește secțiunea Anexe, în care cititorii vor regăsi documente care să susțină afirmațiile referitoare la poziția pastorului și profesorului Ioan Bunaciu în raport cu autoritățile, precum și caracterizările unora dintre cei care l-au avut sub observație.
Acest demers istoric „conține analize și interpretări echilibrate alături de comparații cu fapte, situații si personaje din aceleași vremuri.”[4]
Ne dorim ca această carte să fie de folos celor care vor să cunoască adevărul.
[1] În anul 1950 acesta păstorea 153 de suflete. AUBCBR, 1949, dosar 92, vol. I, f. 37.
[2] Informația este confirmată și de Țunea Ioachim în cadrul articolului Țunea Ioachim, „Obținerea titlului de «Doctor în Teologie» de către pastorul Ioan Bunaciu”, în Îndrumătorul Creștin Baptist, anul XXX, nr. 3-4, p. 3.
[3] Pastorul și profesorul universitar Ioan Bunaciu a publicat mai multe cărți care acoperă domeniul teologiei, arheologiei biblice precum și al istoriei baptiștilor.
[4] Liviu Țăranu, „Studiu introductiv” în Avram Bunaciu: Biografie. Reflecții. Corespondență/ cuv. înainte: acad. Florin Constantiniu; postf.: prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu; îngrijitor ed., studiu introductiv, note și indice: Liviu Țăranu. – București: Editura Enciclopedică, 2011, p. 13.
Revista Farul Creștin – Ce sunt baptiștii? Protestanți sau neoprotestanți?
În numărul din octombrie 2015 al Revistei Farul Creștin am un articol care se referă la identitatea baptistă.
Chestiunea am prezentat-o și în numărul din august al Revistei România Evanghelică

Romanialibera.ro – Cele zece TELEGRAME care au schimbat cursul ISTORIEI
Ziarul România liberă preia un articol interesant despre zece telegrame care au influențat istoria lumii. Acestea fac referire printre altele la telegrama care a dus la intrarea SUA în primul război mondial, la cea care a dus la declanșarea războiului burilor, dar și la telegrama lui George Kenan despre politica URSS.

Vreme de aproape 200 de ani, telegramele au fost cel mai eficient mijloc de telecomunicaţii şi chiar au infleunţat, în anumite momente, cursul istoriei.
Primul mesaj telegrafic din istorie a fost expediat de Samuel Morse în anul 1844. Mesajul, cu textul “What hath God wrought?” („Ce a făcut Dumnezeu?”), a fost un citat din Biblie.
Publicaţia electronică Listverse a publicat recent un clasament format din zece telegrame, considerate că au avut cel mai mare impact asupra istoriei.
Göring i-a transmis lui Hitler că vrea să preia puterea
Pe locul 10 este plasată o telegramă transmisă la data de 23 aprilie 1945 de Hermann Göring către Adolf Hitler. Göring fusese numit de Hitler, în anul 1941, drept înlocuitor oficial, în cazul în care Hitler ar fi ajuns în incapacitate de acţiune sau ar fi fost ucis sau răpit. (…)
Comunişti în Departamentul de Stat al SUA
Pe locul 9 în topul celor mai importante telegrame este plasat un mesaj al senatorului american Joseph McCarthy, trimis în februarie 1950 preşedintelui Truman.
Senatorul McCarthy declanşase în SUA o adevărată vânătoare de comunişti. La 9 februarie 1950, senatorul a ţinut un discurs public incendiar, apoi i-a trimis lui Truman o telegramă în care îl informa că 57 de angajaţi ai Departamentului de Stat sunt comunişti sau simpatizanţi ai comuniştilor. (…)
Mexicul putea recupera Texasul, de la Statele Unite, cu sprijinul Germaniei
Pe locul 8 în topul telegramelor istorice se află un mesaj transmis, în ianuarie 1917, de ministrul de Externe al Germaniei, Arthur Zimmermann, către ministrul (ambasadorul) Germaniei în Mexic, von Eckhardt.
Zimmermann îl informa pe ambasador că Germania consideră că SUA vor rămâne neutre pe timpul războiului. Conform textului telegramei, Germania urma să speculeze această conjunctură prin strângerea relaţiilor cu Mexic, căruia i-ar fi oferit suport financiar, precum şi sprijin pentru revendicarea unor teritorii pierdute în favoarea SUA – Texas, New Mexico şi Arizona.
Telegrama germană a fost decodificată de specialiştii britanici. O copie a acesteia i-a fost trimisă preşedintelui SUA, Wilson, prin intermediul ambasadorului britanic la Washington. Drept urmare, preşedintele SUA, care până atunci dorea neutralitatea SUA, a decis începerea pregătirilor pentru un război cu Germania. (…)
URSS – incapabilă să trăiască în pace cu Occidentul
Telegrama de pe locul 5 a fost expediată în anul 1946 de George Kennan, însărcinatul cu afaceri al SUA în URSS. A fost un mesaj foarte lung, de 8000 de cuvinte, în care diplomatul informa Departamentul de Stat al SUA despre situaţia din URSS şi despre modul cum urma să evolueze politica sovietică. Printre altele, Kennan arăta că URSS nu poate coexista paşnic, pe termen lung, cu ţările capitaliste, ci va încerca să le submineze. Kennan opina că, în relaţia cu URSS, presiunile economice şi militare vor fi mai eficiente decât diplomaţia.
Mesajul lui Kennan a stat la baza viitoarei politici a SUA faţă de URSS, iar însărcinatul cu afaceri Kennan a fost ridicat la rangul de ambasador în URSS.
Mickey Mouse, urmaşul lui Oswald
Prietenia capetelor încoronate: Willy şi Nicky
Împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea şi ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea erau veri şi, în acelaşi timp, buni prieteni. Ei corespondau adresându-se unul altuia cu diminutive din limba engleză, Willy şi Nicky.
Totuşi, ei aveau viziuni şi interese politice diferite.
Germania felicită Republica Transvaal
La 3 ianuarie 1896, împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, a aprobat expedierea unei telegrame către Paulus Ohm Kruger, preşedintele Republicii Transvaal din Africa – un stat nerecunoscut de Marea Britanie, care îl socotea colonie britanică.
După ce trupele lui Kruger au înăbuşit o răscoală, ucigând 65 de britanici, Wilhelm îl felicita pe liderul din Transvaal pentru faptul că a reuşit, fără să apeleze la „ajutorul puterii prietenilor”, “să restabilească pacea şi să menţină independenţa” statului Transvaal.
Guvernul de la Londra şi opinia publică britanică au fost extrem de nemulţumite de limbajul folosit de Germania, care considera Transvaal un stat legitim, dar şi de faptul că Germania sugera că i-ar putea acorda sprijin militar împotriva Angliei. Marea Britanie a decis să ia măsuri dure împotriva separatiştilor din Transvaal, care au condus la “Războiul burilor”, din anul 1899.
1939 – Telegrama baptiștilor către noul ministru al cultelor și artelor
Situația acelor ani pentru baptiști, dar și pentru ceilalți evanghelici, inclusiv pentru penticostali, care erau interziși din 1933, a fost una plină de neprevăzut și de probleme. A fost una cu perioade de acalmie, dar și perioade de persecuții destul de crunte, uneori chiar mai crunte decât cele pe care le-au îndurat unii credincioși în România comunistă.
Documentele consultate nu confirmă afirmația lui Alexa Popovici că la 14 decembrie 1938 toate bisericile baptiste au fost închise. Cu siguranță unele au fost închise, dar nu toate. Trebuie avut în vedere și contextul internațional, precum și intervențiile multiple făcute de Alianța Mondială Baptistă în sprijinul baptiștilor români.
Referitor la această telegramă, consider că baptiștii aveau motive să-l salute pe noul ministru după ce în perioada martie 1938 – februarie 1939 ministrul Educației Naționale, Cultelor și Artelor a fost Episcopul Nicolae Colan. Iar în timpul mandatului său a fost emisă și Decizia Nr. 26. 208 din 11 iunie 1938 privind reglementarea asociațiilor religioase și interzicerea sectelor, decizie care îi încadra pe baptiști în categoria asociațiilor religioase.
Pentru anul 1939, Alexa Popovici face referire la Nr. 31.999 din 15 iulie 1939 care relua în fapt prevederi din 1937 și 1938 ale altor decizii ministeriale. O astfel de prevedere era cea care prevedea necesitatea autorizării tuturor bisericilor baptiste, creștine după Evanghelie și adventiste, biserici care erau încadrate la asociații religioase. În ceea ce privește condițiile de autorizare ale unei asociații religioase, decizia din iulie 1939 solicita „un număr de cel puțin 100 de membrii, bărbați, cetățeni români, majori, capi de familie.”
Perioada a fost una complexă atât din punct de vedere politic cât și religios când putem vorbi de un climat de persecuție la adresa bisericilor evanghelice. Cu toate acestea, în 10 februarie 1940, baptiștii vor obține recunoașterea statutului de cult religios la nivelul întregii țări, a României Mari.
Farul Creștin, Nr. 6 / 1939, 11 februarie
„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise și sigilate”, consemnează Alexa Popovici în Istoria baptiștilor…
La 21 februarie 1939, la trei săptămîni de la numirea lui Nicolae Zigre ca ministru, acesta a primit vizita unei delegații baptiste compuse din Ioan R. Socaciu, Ioan Cocuț, Lucașa L. Sezonov, Marin Dumitrașcu și Dănilă Pascu. Aceștia au înmînat un memoriu cu plîngerile baptiștilor din toată țara și o cerere pentru deschiderea bisericilor baptiste.
La 31 martie 1939 au fost redeschise bisericile baptiste.
Dar decizia Ministerului Cultelor din iulie 1939 i-a încadrat pe baptiști în rîndul asociațiilor religioase, impunîndu-le anumite condiții care trebuiau îndeplinite pînă în 12 octombrie pentru a obține autorizația ministerială, altfel bisericile urmau să fie declarate ilegale și închise.
„La 12 octombrie 1939, bisericile au fost închise în cea mai mare parte, fiindcă nu aveau la acea dată…
Vezi articolul original 5 cuvinte mai mult












