Herlo Teodor (Petru) – schiță biografică
Acest material prezintă scurte informații biografice despre pastorul baptist Herlo Teodor (Petru) pe baza informațiilor publicate de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria bisericilor baptiste din România și Marius Silveșan în lucrarea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
Oarecum inedit în cazul acestui pastor este faptul că în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R este condamnat la doi ani (1 an închisoare și 1 an interdicție corecțională), dar face recurs la Deva împotriva sentinței de condamnare, iar tribunalul îl achită.
Fotografiile inserate fac parte din albumul Biserica Baptistă Petroșani de pe contul Facebook al lui Alin Cristea.
*
“Biserica din Petroşani s-a înfiinţat după anul 1944, prin credincioşii baptişti stabiliţi aici în căutare de lucru. În jurul anului 1954 se stabilea aici şi familia Herlo Petru, din Cermei, judeţul Arad, care s-a dovedit foarte activă în organizarea bisericii. După venirea în Petroşani, această familie s-a stabilit pe strada Cărbunelui nr. 5, unde, până în anul 1955, au avut loc şi întrunirile bisericii.
Biserica Baptistă Petroșani – sursa Alin Cristea
Pe data de 5 septembrie 1955, biserica s-a constituit statutar, iar pe data de 24 septembrie 1956, a primit autorizaţia de funcţionare. Tot în anul 1956 a fost cumpărat şi imobilul de pe strada Aurel Vlaicu nr. 3, care a fost folosit ca locaş de închinare. Un rol important în realizarea acestui proiect l-a avut Herlo Petru.
În jurul anului 1960, pastor al bisericii devenea Herlo Petru, dar în anul 1959, Departamentul Cultelor a introdus o nouă metodă pentru intimidarea pastorilor şi conducătorilor bisericii prin aplicarea articolului 256, din Codul Penal, care prevedea închisoarea de la 6 luni la 2 ani pentru cei care îndeplineau anumite funcţii fără autorizaţie din partea Statului.
Teodor Herlo, Gligor Cristea, Buni Cocar, Teodor Cenușe – sursa Alin Cristea
În anul 1961, în urma arondării bisericilor, numărul pastorilor baptişti a fost redus de la 550 la 180, astfel că pastorul Herlo Petru nu mai figura pe schema Uniunii Baptiste, dar a continuat să predice în biserică şi să organizeze programele acesteia.
Tribunalul din Petroşani i-a intentat un proces şi, în baza articolului 256, l-a condamnat la 2 ani de detenţie; a fost, însă, achitat în recurs de către Tribunalul din Deva, în urma dovezii că, din momentul în care fusese anunţat că nu mai era pastor, nu mai oficiase acte de cult (anume botezul, cina şi cununiile religioase) în biserică.”
Ioan Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste din România, Editura Universităţii Emanuel şi Editura Făclia, Oradea, 2006. Transcrierea a fost realizată de Alin Cristea
*
Pastorul Ioan Bunaciu îl menționează cu numele de Herlo Petru, dar documentele de arhivă îl menționează sub numele de Herlo Teodor.
*
Despre cazul pastorului Herlo Teodor de la Petroșani condamnat în anul 1961 în baza prevederilor noului Codului Penal al R.P.R. am scris și eu în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), p. 340.
Pastorul Herlo Teodor din Petroșani a fost condamnat în anul 1961 de către Tribunalul Popular al orașului Petroșani în baza noilor prevederi ale Codului Penal al R.P:R. ,,la 1 an închisoare corecțională și 1 an de interdicție corecțională constând în cele prev. – de art. 58 pct. 2 și 3 cod penal”.
Ca răspuns la condamnarea sa, Herlo Teodor face recurs la Tribunalul regional Deva, ,,care cu decizia penală 2.169/1961 din 13 oct.1961” l-a achitat de orice penalitate și a trecut cheltuielile penale în sarcina statului.” (p. 340)
Pastorul Herlo Teodor a fost acuzat de faptul că a continuat să îndeplinească funcția de pastor după ce i-a fost retrasă recunoașterea de către Departamentul Cultelor.
Pentru a pune situația în context menționez că „în anul 1960 se modifică Codul Penal prin introducerea unei precizări care pedepsea penal persoanele care oficiau acte de cult fără a avea aprobările legale. Ca urmare a modificării Codului Penal erau pedepsiți și cei care oficiau acte de cult fără aprobările legale. (…) Prin Decretul Lege Nr. 212 pentru modificarea Codului Penal, publicat în Buletinul Oficial, Nr. 8 din 17 iunie 1960, la art. 1, pct. 44 s-a adăugat la art. 256 din vechiul Cod Penal, alineatul 3 cu următorul cuprins: «Pedeapsa prevăzută la alineatul 1 se aplică și persoanelor care îndeplinesc funcții clericale sau administrative fără recunoașterea Departamentului Cultelor, precum și cei celor care, nerespectând îndatoririle ce le revin, permit să se îndeplinească astfel de funcții fără această recunoaștere.” (pp. 165-166)
Partajează asta:
Evenimentul Zilei.ro: ADEVĂRUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII: 8 martie sărbătorește o BAIE de SÂNGE și o MINCIUNĂ mondială
Povestea Zilei Internaționale a Femeii începe cam așa: în anul 1911, o activistă socialistă din Germania, Clara Zetkin, a organizat pentru prima oară ceea ce urma să se numească Ziua Internațională a Femeii, ca un simbol al luptei pentru drepturile femeilor care munceau. În 1917, Lenin a proclamat oficial ziua de 8 martie ca fiind Ziua Femeii în Uniunea Sovietică, iar de atunci tot mai multe țări au împrumutat această sărbătoare.
http://www.evz.ro/care-este-de-fapt-povestea-zilei-de-8-martie.html
Vezi povestea detaliată a nașterii acestei zile a femeilor în cadrul articolului
ADEVĂRUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII: 8 martie sărbătorește o BAIE de SÂNGE și o MINCIUNĂ mondială
http://www.evz.ro/ziua-anti-femeii-gingasul-8-martie-este-manjit-cu-sange
Partajează asta:
Marius Corduneanu : Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului
Diego Riviera, The Arsenal (1928)
Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului. Din păcate până și filosofii s-au cam molipsit de boala care ar fi trebuit doar studiată! Nici nu mai înțeleg despre ce revoluție mai poate fi vorba când mai toți îs deja setați de revoluțiile socialiste? Cum ar fi o realitate monistă care-și trădează mereu caracterul dualist? Ce plictiseală ar fi în lumea în care socialismul nu ar avea țapi ispășitori, victime ceremoniale asupra cărora să-și verse toate frustrările funciare! Așadar, dragi camarazi, la arme sau pe arme?
https://alonewithothers.wordpress.com/2016/02/09/viva-la-revolucion-2/
Partajează asta:
The Gospel Coalition : 3 Ways Our Culture Is Different than Every Other Culture in History
We live in a turbulent cultural moment. The world around us is rapidly changing, and we face many challenges unprecedented in the history of the church. Augustine fought the Pelagians; Aquinas synthesized Aristotle; Luther strove with his conscience; Zwingli wielded an axe; but probably none of them ever dreamed of a world in which people could choose their gender. Secularizing late-modernity is a strange, new animal.
Identifying the historical and global isolation of our culture does not discredit it. “Weird” does not always equal “wrong.” Nonetheless, seeing ourselves in a broader perspective can go a long way toward humbling and opening us up to where Scripture wants to transform our thinking. I say “our” thinking because our first impulse in cultural critique shouldn’t be bashing others, but searching our own hearts. Since culture isn’t what we see but what we see through—the glasses, not the landscape—we’re often more “conformed to this world” (Rom. 12:2) than we realize.
Three Modern Eccentricities
Here are three ways our culture is eccentric in its basic instincts about God, morality, and life—ways we tend to see things differently not only than Solomon, Jesus, and Paul, but also Aristotle, the Aztecs, and Attila the Hun.
1. God is in the dock.
I’m currently writing my doctoral dissertation on Anselm (1033–1109). I’m always amazed by how exercised he was by the problem of divine mercy. Throughout his writings he labored over the question: how can a just and righteous God pass over sins and spare the undeserving?
Today we have the opposite problem. Divine mercy is assumed, and divine justice must be explained. How could a good and loving God ever judge people? (This is one of the top seven objections to Christianity Tim Keller tackles in The Reason for God.)
What’s so striking to me isn’t that Anselm and American culture have different answers, but that they’re asking different questions. For an 11th-century monk, it simply never occurred to him that God, rather than man, would be the one needing to be justified. C. S. Lewis captured this distinction well: “The ancient man approached God (or even the gods) as the accused person approaches his judge. For the modern man, the roles are quite reversed. He is the judge: God is in the dock.”
Perhaps the greatest example of this role reversal is the rise of atheism, a relatively rare phenomenon before the modern West. There are some scattered examples in pre-modern times of various kinds of materialism or agnosticism, but they’re strikingly sparse. For every one Lucretius or Democritus, you can find entire centuries and nations that know nothing but priests, monks, imams, lamas, shamans, sages, and sorcerers.
2. Morality is about self-expression.
In most cultures throughout history it was assumed that external reality is fixed—and that the basic point of life is to conform ourselves to it in some way. Buddha and Plato agree on this point; they only differ on what the conforming process looks like.
Our culture, by contrast, tends to exalt human desire and aspiration such that the point of life is for external reality to be conformed to it. To paraphrase Lewis: For the wise men of old the cardinal problem had been how to conform the soul to reality; today it’s how to subdue reality to the wishes of men.
In the late-modern West we’ve reduced truth to a personal construct and lost confidence in reason’s ability to access external reality. Thus the only foul in ethics is “harm,” and the only requirement for sexual behavior is “consent.” Basically, for many in our culture, you should be able to do anything you want so long as you don’t inhibit someone else’s self-expression.
Plato could have at least understood Buddha’s four noble truths. Buddha would have comprehended Plato’s advocacy for reason and justice. Both would be only perplexed and exasperated with the modern mantra “be true to yourself.”
3. Life is starved of transcendence.
In most ancient cultures, life and meaning were relatively stable. You didn’t have people like Albert Camus contemplating whether the absurdity of human existence necessitated suicide among the ancient Mongols, Mayans, or Vikings. As Brother Lippo Lippi put it in Robert Browning’s poem, “This world’s no blot for us, nor blank; it means intensely, and means good: to find its meaning is my meat and drink.”
Many today lack this sense of objective meaning; we are starved of transcendence, community, stability; we’re aching to find something big to live for; we feel listless, adrift, barren. Think of Nietzsche’s anguish in proclaiming the death of God in the late 19th century—in a milder, semiconscious way, this is how many feel today.
Our standard of living has risen, but so have our suicide rates; we are smarter, but more uncertain; surrounded with pleasure, but less fulfilled; able to do almost anything but uncertain whether to do anything.
I believe much of the sexual confusion and brokenness in our culture is the result of this deeper, existential void. We use things like sex and money to address basic questions of identity and fulfillment. As Kellerrecently observed, “In ancient cultures people had sex and made money to build a community; today, they do so to build an identity.” Or as Trevin Wax puts it, “One reason our culture is so sex-saturated is that we are so transcendence-starved.”
How Should We Respond?
Gospel faithfulness demands we engage our culture with both truth and love, yielding neither to compromise on the one side nor escapism on the other. This means we cannot simply bemoan the encroaching cultural darkness, swatting at the errors around us with our theological club. As TGC’sTheological Vision for Ministry puts it, “It is not enough that the church should counter the values of the dominant culture. We must be a counterculture for the common good.”
In responding to these metaphysical, ethical, and existential Copernican revolutions in our culture, I believe we must work hard to establish the corresponding subversive biblical doctrine in each of three areas: (1) a high view of God, (2) a thoroughgoing notion of repentance, and (3) a transcendent vision of worship.
1. God is transcendent.
2. Life comes through death.
3. Beholding God is our goal
http://www.thegospelcoalition.org
Partajează asta:
Ruben Ologeanu :Doamna Alina Mungiu Pippidi și banii norvegienilor
Săptămâna trecută doamna Alina Mungiu Pippidi a scris un articol în care realiza o legătură între protestele pentru familia Bodnariu și manipularea Rusiei. Scopul era, în opinia doamnei Pippidi, acțiuni împotriva Occidentului. Printre răspunsurile pe care persoane din mediul evanghelic sau din afara acestuia l-au dat articolului menționat voi publica acum articolul lui Ruben Ologeanu.
Răspunsuri au mai oferit Emanuel Conțac și Ioan Brie, Viorel Iuga, dar și Dorin Dobrincu. Acesta din urmă într-un comentariu scurt și concis pe Facebook. Cu siguranță au mai fost și alte răspunsuri, dar pe cele menționate le-am citit integral și mi-au rămas în minte.
Un articol interesant despre acest subiect a scris și Teofil Stanciu din Oradea.
Articolul lui Ruben Ologeanu încearcă să atragă atenția asupra unor derapaje. În ceea ce privește derapajele din media românească am citit un articol interesant pe portalul celor de la Deutsche Welle în care Horațiu Pepine, autorul articolului, menționa că atunci când sunt probleme sau se dorește discreditarea unor acțiuni se face trimitere la Rusia. Se asociază acțiunea respectivă cu interesele Moscovei cu consecințe grave uneori la nivelul mentalului colectiv.
În dezbaterea publică românească, Rusia ocupă o poziție privilegiată. Lăsând la o parte analizele politice și strategice profesioniste (infime ca număr), presa e invadată de numeroase demascări ale propagandei rusești, care ar fi reușit să se infiltreze în cele mai ascunse cotloane ale vieții publice din România și Europa occidentală.
În ceea ce privește cazul Bodnariu trebuie precizat foarte clar că poziția exprimată de doamna Alina Mungiu Pippidi nu este conformă cu realitatea, evanghelicii din România sau diaspora sunt pro occidentali și nu pro ruși.
Iată mai jos articolul integral al lui Ruben Ologeanu publicat pe blocnotes.ro și preluat cu permisiunea autorului
Nu am pus la îndoială raționamentul și buna credință a doamnei Alina Mungiu Pippidi nici când a pus pe hârtie piesa Evangheliștii, nici săptămâna trecută când a înfierat cu dușmănie campaniile împotriva deciziei Barnevernet de a lua în mod abuziv copiii familiei Bodnariu și ai altor familii. Dar de data aceasta aserțiunile doamnei Alina Mungiu Pippidi au stârnit o stare de uluire rar întâlnită.
Doamna anterior menționată susține cu subiect și predicat că toate mitingurile acestea sunt organizate de Putin și au drept scop destabilizarea Occidentului. Cu alte cuvinte, miile de oameni din diferite părți ale țării și ale lumii sunt adunați sub comanda lui Putin pentru a deturna democrația Occidentală spre o societate totalitară. Argumentul suprem al doamnei Alina Mungiu Pippidi este faptul că lozincile „sunt printate color și într-o engleză impecabilă.” Ori, se știe, singurii vorbitori de engleză impecabilă și singurii deținători de imprimante color sunt, evident, rușii.
Este dreptul autoarei să lanseze ipoteze în stânga și în dreapta, dar când face acest lucru pe o platformă finanțată de organizația Vellenes Fellesorganisasjon din Norvegia, parcă ipotezele domniei sale nu mai sunt atât de credibile și nici de bună credință. Și nici ale lui Moise Guran când vine vorba despre cazul Bodnariu aflat în aceeași postură. Dar cel puțin cel din urmă nu este atât de vocal pe tema enunțată.
Ar mai fi și alte lucruri de zis, dar mă sună Putin.
Partajează asta:
Cristian Câmpeanu – Presa este liberă atunci când se confruntă cu abuzurile statului
Presa este liberă atunci când se confruntă cu abuzurile statului, nu când este în cârdășie cu statul social-democrat pentru a ascunde realitățile incomode.
Cristian Câmpeanu
http://inliniedreapta.net/jurnal/progresism-si-democratie-norvegiana/
Partajează asta:
Un punct de vedere privind dezbaterea „Cazul Bodnariu – de la ei la noi”
Duminică, 31 ianuarie 2016, Biserica Baptistă Adonai din București a organizat o dezbatere privind educația și drepturile copilului în România contemporană.
Au participat la această dezbatere: Dr. Octavian Baban – teolog, Denis – Roxana Gavrilă – jurist, Dr. Alexandru Vlașin – specialist în asistență socială, Dr. Marius Silveșan – istoric. Moderator a fost Dr. Costel Ghioancă – pastorul Bisericii Adonai. În sală au fost în jur de 60-70 de persoane interesate de acest subiect printre aceștia și jurnalistul evanghelic Alin Cristea din Oradea.
Dezbaterea a fost una multifațetată și interesantă prin opiniile exprimate de specialiști în teologie, drept, asistență socială și istorie. Referirile la cazul Bodnariu au fost doar tangențiale.
Octavian Baban, pastor și profesor universitar, a prezentat punctul de vedere al unui teolog. A prezentat punctul de vedere al Bibliei privind educația copiilor. Au fost exprimate cu această ocazie gânduri frumoase și profunde. Concluzia a fost aceea că este nevoie o disciplinare a copiilor (a nu se confunda cu bătaie) realizată cu dragoste și înțelepciune.
În calitate de jurist, Roxana Gavrilă a avut intervenții documentate prin prezentarea legislației românești privitoare la drepturile copiilor, la drepturile și obligațiile părinților. Au fost avute în vedere și sancțiunile pe care le prevede legea în cazul protecției copiilor. Participanții, dar și cei care au urmărit transmisia live realizată de Prodocens Media au putut observa faptul că există similitudini între legislația românească și cea norvegiană privitoare la drepturile copiilor. Evident că există și diferențe, dar dezbaterea nu s-a concentrat pe aceste aspecte. Cert este că și legislația românească are prevederi referitoare la drepturile copiilor, dar nu avem încă pârghiile, instrumentele de aplicare a acestora. Abuzuri au loc și în România fiind nevoie de o mărire a capacității instituționale pentru un răspuns promt și adecvat la astfel de probleme. Legislația există aceasta trebuind respectată și aplicată. Roxana Gavrilă în calitate de jurist a evidențiat faptul că și legislația românească prevede interzicerea pedepsirii copiilor.
Dovezile au venit din diferitele legi, din Constituție sau Codul Penal.
De la cadrul juridic trecem la cel al asistenței sociale, a modului în care efectiv instituțiile cu atribuții în domeniu intervin în cazurile sociale. Dr. Alexandru Vlașin, profesor universitar și specialist în asistență socială, a evidențiat cazuri în care instituțiile abilitate intervin. Acesta a făcut referire și la cazurile în care a lucrat cu copiii străzii, iar unii dintre aceștia i-au spus că nu le arată dragoste. Contrariat a aflat că pentru acei copii proveniți de la case de copii dragostea era percepută prin aplicarea bătăii. Nu ne iubiți pentru că nu ne bateți a fost reproșul pe care aceștia l-au adus. A fost nevoie să le explice că dragostea nu înseamnă bătaie. Un asistent social, cu atât mai mult cu cât are o reală cu Dumnezeu se va dedica muncii sale și va transmite dragostea primită de la Creator și către copii.
Cea de-a patra poziție a fost exprimată de mine în calitate de istoric. Am adus în discuție aspecte legate de educația religioasă în perioada comunistă și modul în care aceasta a fost reglementată de către stat. Am făcut trimitere și la cartea lui Eric Vogelin, Religiile politice pentru că sistemul comunist are caracteristicile unei religii politice. Prin urmare, bătălia nu se mai să doar sub aspect legislativ, sub aspect formal, ci la nivel de mental. O bătălie pentru controlarea minții oamenilor. Am vorbit de un control al educației religioase nu numai la nivelul general al societății, ci și în mod particular în biserici (referire în special la cele evanghelice). Printre întrebările care mi-au fost puse au fost și două care au suscitat un interes mai mare. Prima dintre ele s-a referit la democratie, concret dacă ne putem referi la acest sistem politic în termeni de religie politică. Am răspuns că nu m-am gândit la această asociere, dar într-o anumită măsură putem vorbi, chiar dacă caracteristicile față de comunism sunt diferite.
Cea de-a doua întrebare s-a referit la ciclicitatea istoriei. Ne mai putem confrunta în România cu aspecte din perioada comunistă ? Este posibil, dar acum avem exercițiul democratic, putem protesta, veghea ca astfel de lucruri să nu se mai repete.
Ca un gând final pot spune că dezbaterea a fost interesantă, dar și utilă. Fiecare dintre participanți a căutat să argumenteze cu puncte de vedere din domeniul de autoritate fără a se lansa în acuzații la adresa vreunei persoane sau instituții.
Marius Silveșan
Partajează asta:
Nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice ~ Beniamin Faragau
Romani 14:1
Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.
Poate va intrebati, ce fel de indemn este asta de anul nou? Dragii mei, care dintre voi stie ce se va intampla in urmatoarele cinci luni cu vietile noastre? Nimeni, absolut nimeni. Dumnezeu a pus o cortina intre ziua de azi si ziua de maine si nu trebuie sa mergem nici la ghicitori, nici la vrajitori. Toate lucrurile astea sunt interzise in Biblie. Ci, trebuie sa ne atarnam de Dumnezeu, sa umblam cu El prin credinta. Dar, cu siguranta ca si in anul acesta vor fi batalii de dat, lucruri de realizat. Dragii mei, si in anul acesta va fi nevoie de fiecare strop de energie pe care o avem, sa o punem laolalta , sa conjugam puterile noastre pentru a da bataliile care vor sta inaintea noastra.
Sunt foarte multe…
Vezi articolul original 169 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Marius Silveșan, „Identitatea baptistă și comunismul în România” în volumul Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism, Polirom, Iași, 2015
La Editura Polirom din Iași a apărut de curând volumul Identități sociale, culturale, etnice și religioase în comunism avându-i ca și coordonatori pe Cosmin Budeancă și Florentin Olteanu. Îmi exprim și pe această cale gratitudinea pentru munca depusă și interesul arătat în direcția pregătirii simpozionului și a editării acestui volum către toți cei implicați.
Prin intermediul acestui studiu ne propunem să abordăm interacțiunea dintre baptiști și comunismul din România. Avem în vedere modul în care baptiști își definesc identitatea, dar și modul în care aceasta a fost percepută de către comunism ca sistem ideologic, dar și de către reprezentanții comunismului românesc.
Pentru abordarea acestor subiecte prezentăm în partea de început informații despre originea baptiștilor având în vedere rădăcinile și crezurile acestora. Pornind de aici avem în vedere aspecte care privesc modul în care baptiștii își definesc identitatea precum și de valorile pe care le promovează. Interacțiunea baptiștilor cu comunismul în România este tratată prin prisma valorilor baptiste și valorilor comuniste, evidențiind faptul că aveau valori divergente, dar și valori comune cu un mod diferit de transpunere a acestora în viața comunității. Am considerăm, de asemenea, relevant să prezentăm modul în care erau percepuți baptiștii de către comunism din punct de vedere ideologic, cât și practic, referindu-ne în acest ultim caz la modul în care era înțeles baptismul ca doctrină religioasă, precum și credincioșii baptiști de către cei care transpuneau în practică ideologia comunistă.
Istorie Evanghelica 