Cine este și ce-și dorește PRODOCENS Media ? (Prima parte)
Cu siguranță unii dintre dvs. v-ați pus următoarea întrebare: cine este Prodocens Media și cu ce se ocupă ?
Deși sunt câteva luni bune de când cu pași mărunți ne-am început activitatea și am reușit să realizăm și să postăm diverse materiale video în mediul online, până acum nu ne-am prezentat într-un mod oficial astfel încât dvs. să ne cunoașteți și mai mult decât atât să înțelegeți ce ne dorim și unde vrem să ajungem.
Asociația PRODOCENS Media este o organizație non profit care se adresează vorbitorilor de limba română prin intermediul celor mai noi metode de comunicare în masă, și anume: internetul ca suport de transmitere a informațiilor folosind următoarele trei aplicații ale acestuia: TV ONLINE, RADIO ONLINE și SOCIAL MEDIA, formând împreună Trustul Media PRODOCENS.
De ce PRODOCENS Media și nu alt nume? Numele PRODOCENS este format din două cuvinte din limba latină: “pro” care înseamnă “pentru” și “docens” care vine de la “a învăța”, “învățătură”. În acest cuvânt, PRODOCENS, regăsind-se nucleul misiunii pe care am început-o și anume:
- Promovarea învățăturii și valorilor creștine într-un mod cât mai practic având ca suport Biblia și numai Biblia.
- Promovarea educației academice, a școlii, a lecturii și științei în special în rândul copiilor și tinerilor care din nefericire sunt din ce în ce mai puțin interesați de scoală, lectură și dobândirea de cunoștințe care sa-i ajute în viață.
De ce un trust media și nu altceva? Pentru că în fiecare zi mass-media ne afectează profund și ea constituie o prezență constantă în viața noastră. Alte instituții pot avea un impact mai puternic, dar nu unul atât de persistent și adânc cum o face astăzi mass-media prin mijloacele ei: televiziune, radio, internet. De multe ori am fost dezamăgit de ceea ce mass-media promovează în mediul tradițional (TV, Radio), dar si în cel modern (internet). Cu siguranță și din această cauză am fost motivat să pun la dispoziție niște resurse cu scopul de a oferi o alternativă pozitivă la subcultura și non-valoarea promovată în mod agresiv.
De ce o implicare în media? Pentru că am simțit că trebuie să fac ceva, deși până acum câteva luni nu am avut nici o experiență în acest domeniu. De aceea sunt recunoscător celor din echipa mea, o echipă de voluntari extraordinari care lucrează cu entuziasm pentru promovarea valorilor menționate mai sus și care împreună învață să fie cât mai buni în ceea ce fac.
Știu că ne-am angajat într-o luptă dură și de uzura și că nu ne va fi ușor …dar cu siguranță merită, iar orice efort cât de mic va fi răsplătit.
Va urma !
Cătălin Vasile
Fondator Prodocens Media
Pentru mai multe detalii despre activitatea Prodocens Media și modul în care puteți sprijini această lucrare accesați
https://www.facebook.com/prodocens
Partajează asta:
Câteva informații despre Biblia editată de Patriarhul Justinian Marina în 1968
Recent am avut ocazia să văd ediția Bibliei tipărită la București (1968) în timpul Patriarhului Justinian Marina și m-am gândit să împărtășesc câteva opinii pe marginea acestei lucrări.
Înainte de a spune câteva cuvinte despre această ediție a Bibliei am să mă refer la un articol al lui Adrian Nicolae Petcu publicat în Ziarul Lumina, iunie 2011, semnalat și de mine AICI.
În virtutea bunelor relații dintre Anglia şi România, în perioada interbelică, contactele dintre Biserica Ortodoxă Română şi cea Anglicană fuseseră extrem de cordiale. Instalarea comunismului în România a condus inevitabil la ruperea relațiilor dintre cele două Biserici, după cum cerea puterea sovietică prin vocea patriarhului Alexei al Moscovei la conferința interortodoxă din 1948.
Dezgheţul din 1955 a oferit ocazia reînnodării contactelor dintre cele două Biserici, mai ales prin vizita, din iunie 1965, a arhiepiscopului Arthur Ramsey de Canterbury în România. Un an mai târziu, patriarhul Justinian Marina răspundea la invitația acestuia, fiind primit la Londra ca un șef de stat, vizitând numeroase mănăstiri, participând la anumite servicii religioase, fiind în mijlocul credincioșilor români din capitala britanică. Patriarhul român a fost primit inclusiv de regina Elisabeta a Marii Britanii, care i-a oferit în dar un automobil Rolls Royce. Față de gestul reginei, patriarhul i-a spus: „Majestate, vă mulțumesc! Sunteți foarte generoasă, dar sunt informat că sunteți președinta Societății Biblice Britanice. Patriarhii români de dinaintea mea au editat fiecare câte o Biblie, care le poartă numele. Eu am mai mult de 10 ani și nu am izbutit să am o Biblie. Vă rog, în locul mașinii, dați-mi hârtie şi materiale de legătorie, ca să pot tipări și eu Biblia!” Astfel, au fost publicate cele 20.000 de exemplare ale Bibliei de la 1968.
Adrian Nicolae Petcu
http://ziarullumina.ro/memoria-bisericii/iunie-1966-vizita-patriarhului-justinian-marina-anglia
Din articolul pe care l-am reprodus mai sus reiese faptul că relațiile dintre Biserica Anglicană și cea Ortodoxă au fost foarte cordiale în perioada interbelică, dar s-au răcit ca urmare a instaurării unui regim de factură comunistă în România. După anul 1955 putem vorbi, conform lui Adrian Nicolae Petcu, de o reînnodare a contactelor dintre cele două Biserici. Acestea se concretizează, „mai ales prin vizita, din iunie 1965, a arhiepiscopului Arthur Ramsey de Canterbury în România, urmată, un an mai târziu de vizita Patriarhului Justinian Marina la Londra. În cadrul acestei vizite, Patriarhul Justinian Marina a fost primit chiar de regina Elisabeta care, conform celor menționate de domnul Adrian Petcu, i-ar fi oferit în dar un automobil Rolls Royce, pe care l-a refuzat. În locul mașinii, patriarhul român solicită reginei Elisabeta, care era președinta Societății Biblice Britanice, hârtie și materiale de legătorie ca să poată tipări Biblia, una care să-i poarte numele. În finalul articolului citat se menționează că patriarhul a primit materialele solicitate și astfel „au fost publicate cele 20.000 de exemplare ale Bibliei de la 1968.” Informația este interesantă, deoarece în Cuvântul către cititori al Bibliei de la 1968 scris de către Justinian Marina se menționează cifra de 100.000 de exemplare.
Tot în Cuvântul către cititori se menționează că ediția a fost corectată gramatical și actualizată din punctul de vedere al limbii, dar și sprijinul primit din partea Societății Biblice Britanice pentru tipărirea edițiilor anterioare ale Bibliei sau ale Noului Testament, referire indirectă și la edițiile Cornilescu. Pentru mai multe detalii despre ediția Dumitru Cornilescu a se vedea lucrarea lui Emanuel Conțac, Cornilescu: din culisele publicării cele mai citite traduceri a Sfintei Scripturi.
Patriarhul Justinian Marina scrie în Cuvântul către cititori că selectarea versiunilor, respectiv a traducerilor folosite în Biblia din 1968, s-a realizat de către Sfântul Sinod al BOR în anul 1967. A rezultat o lucrare de 1400 de pagini ce a fost tipărită în România cu sprijinul Societății Biblice Unite. Acest aspect este menționat chiar de Justinian Marina care scrie în Cuvântul către cititori despre sprijinul „Societății Biblice Unite” (United Bible Societies) cu sediul la Londra, care s-a oferit să trimită în dar hârtia specială ‘Bibeldruck’ pentru tipărirea noii Biblii în limba română în 100.000 de exemplare.
Având în vedere informațiile publicate de Adrian Nicolae Petcu în Ziarul „Lumina” rezultă că patriarhul ar fi primit hârtia ca urmare a discuției cu regina Elisabeta în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Anglia, dar și faptul că s-ar fi tipărit 100.000 de exemplare și nu 20.000. Nu știu ce surse a avut domnul Petcu, care este și specialist pe viața religioasă în România comunistă, dar un posibil răspuns al discrepanței dintre cele două date ar putea fi acela că informația a fost prezentată diferit de-a lungul timpului.
Interesant este și faptul că regina i-a oferit în dar patriarhului o mașină Rolls Royce, precum și acela că „a fost primit la Londra ca un șef de stat.” Nu cunosc ce tipuri de cadouri se ofereau cu prilejul unor astfel de vizite, dar cazul de față este unul atipic. Putem spune că patriarhul Justinian Marina a primit un cadou care nu putea fi refuzat, dar s-a folosit de el ca să facă rost de bani pentru tipărirea Bibliei. În felul acesta, autorităților române le era mai greu să refuze cererea de tipărire a Bibliei pentru că era în joc și imaginea României. Merită menționate și conexiunile politice ale patriarhului, atitudinile și discursurile sale fapt pentru care un scriitor l-a numit „Patriarhul roșu”. Pe Wikipedia, la biografia patriarhului este prezentată și o declarație șocantă a acestuia:
“Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!”
Am făcut referirile la activitatea patriarhului Justinian Marina (1948-1977), tocmai pentru a crea o imagine de ansamblu a contextului care i-a permis să obțină fondurile necesare tipăririi Bibliei. Pe de altă parte, anul 1968 poate să aibă o semnificație pentru tipărirea Bibliei și prin faptul că România dorea să creeze în Occident imaginea, aparentă dealtfel, că în România ar fi existat libertate religioasă. Cu toate acestea nu trebuie minimalizat rolul patriarhului în tot acest demers la finalul căruia s-a reușit tipărirea Bibliei.
Anul 1968 rămâne în memoria colectivă ca cel al „Primăverii de la Praga”, termen care face referire la reformele din Cehoslovacia înăbușite în sânge de către armata și tancurile sovietice ajutați de aliații Uniunii Sovietice din cadrul Pactului de la Varșovia, exceptând România.
Consider ca aceasta ediție este, dincolo de importanța ei intrinsecă, și un valoros document istoric.
Partajează asta:
Leninismul, între extincție ireversibilă și atracție recurentă
Un articol foarte interesant al domnului Vladimir Tismăneanu în care acesta prezintă unele din caracteristicile leninismului, printre care și cea de religie politică, dar vorbește și despre atracția recurentă a acestei ideologii.
Post-comunismul înseamnă o luptă continuă pentru a trece peste “rămășițele leninismului”, iar a vorbi despre nevoia de restaurare a presupuselor valori democratice ale leninismului este pur și simplu expresia ignoranței istorice și cecității morale. Leninismul nu poate fi fundamentul politicii adevărului tocmai pentru că este o doctrină revoluționară neo-machiavelică care relativizează, distorsionează și instrumentalizează în mod fundamental utilitarist și cu dispreț orice noțiune de adevăr obiectiv. Este simptomatic modul în care Slavoj Žižek și admiratorii săi au deturnat conceptul unui politici originate în adevăr de la disidenți precum Aleksandr Soljenițîn și Václav Havel (vezi Sebastian Budgen, Stathis Kouvelakis, Slavoj Žižek (eds.), Lenin Reloaded: Toward a Politics of Truth, Durham and London: Duke University Press, 2007).
Am propus cândva termenul de “ruine leniniste” (Leninist debris), în mod limpede o prelucrare a conceptului iluminant al lui Ken Jowitt de moștenire leninistă, ca o constelație civilizațională, incluzând sentimente puternice, nostalgii…
Vezi articolul original 829 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Cum să răscumperi vremea pe Facebook? (7 pași)
Fotocredit: Moldova Creștină.md
1. Planifică înainte să intri pe Facebook
De fiecare dată când intri fără nici un plan vei risipi multă vreme și doar vei reacționa, nu vei acționa. Deci, nu mai fă așa. În agenda ta sau pe o foaie de hârtie scrie o listă cu tot ce vrei să faci, adică o listă cu toate sarcinile tale cât vei sta pe Internet. Faptul că vei avea o listă te va face să acționezi organizat și să nu pierzi timpul în zadar.
2. Alcătuiește postări care să răspundă nevoilor prietenilor tăi
Planifică bine postarea care vrei tu să o pui și pornește de la nevoile pe care le au prietenii tăi din rețea. Atunci postările tale vor fi relevante când vor răspunde nevoilor lor.
/ 2. Publică postarea
Primul lucru când intri în rețea este să publici postarea ta pregătită cu grijă și atenție din timp și așa ca să fie cu har și dreasă cu sare, cum spune apostolul.
3. Răspunde la mesajele personale
Partajează asta:
Cultura Vieții.ro: Poți să fii creștin, sau poți să ai succes: eliminarea lentă a creștinilor din profesiile intelectuale și din politică
„Zi de zi, devine tot mai dificil să fii atât un bun creștin, cât și un avocat, un medic sau un funcționar public de succes. Și acesta este și scopul”, consideră Jonathon van Maren, director de comunicare al Centrului Canadian pentru Reformă Bioetică, scriitor și orator pro-viață. Articol publicat în original pe LifeSiteNews.
Mereu consider fascinante călătoriile în țările fost comuniste – combinația între arhitectura sovietică decrepită și modernitatea occidentală, reziliența oamenilor și, mai presus de toate, modul în care, în atât de multe cazuri, creștinismul a ajutat popoarele oprimate să își păstreze familiile, moștenirea culturală și speranța. Există atât de multe lecții pe care occidentalii le-ar putea învăța din modul în care s-a propășit comunismul și în care liderii comuniști au încercat să oprime, să priveze de drepturi și să omogenizeze popoarele aflate sub conducerea lor.
Într-adevăr, există similitudini izbitoare între modul în care comuniștii totalitari din blocul estic și marxiștii culturali de aici, din Vest, încearcă să își impună ideologia seculară și anticreștină.
O asemănare m-a frapat în Budapesta săptămâna trecută, când doamna care era ghidul nostru turistic ne-a oprit pe treptele Catedralei Sf. Ștefan pentru a ne explica prin ce metode „se ocupau” comuniștii maghiari de creștini. Nu se punea problema să nu poți fi creștin, a spus ea. Puteai să te rogi acasă, să faci slujbe acasă împreună cu familia și chiar să te botezi și să mergi la biserică. În schimb, în cuvintele ghidei, aveai de ales:
„Puteai ori să fii creștin, ori să ai succes.”
Un caz relevant: pentru faptul că familia ei era creștină și ea era botezată, sora sa a fost prima membră a familiei care a putut urma studii superioare, după dezintegrarea Uniunii Sovietice.
Această tactică este utilizată predilect de către marxiștii culturali (sau „seculariști”, ca să folosesc termenul mai familiar) și aici în Occident. Încă avem libertate religioasă în Canada – putem să ne rugăm împreună cu familia, să mergem la biserică și să avem orice păreri alegem. Ceea ce încearcă, însă, să facă marxiștii culturali este să ofere oamenilor aceeași „alegere” în Occident: poți să fii creștin, sau poți să ai succes.
Una dintre cele mai ușoare modalități de a-i împinge pe creștini la periferia societății este de a aplica încet, dar sigur, politici care îi exclud pe aceștia din profesiile de elită tradiționale, cum ar fi cele din domeniul dreptului sau al medicinii. Or, tocmai acest lucru îl fac de ceva vreme „forțele de ordine” culturale ale secularismului – și ritmul accelerează. Nu este un război fățiș împotriva creștinismului, încă: mai degrabă, sunt o mulțime de lovituri mici, dar cumulat, mortale.
De exemplu, Colegiul Medicilor și al Chirurgilor din Ontario a înaintat recent o propunere care ar forța medicii să ofere avorturi și contraceptive în anumite circumstanțe și i-ar constrânge să facă trimiteri pentru acestea în practic orice circumstanțe. Conform LifeSiteNews.
Citește articolul integral pe site-ul culturavietii.ro
Partajează asta:
Costel Ghioancă: Apel pentru dreptul de a nu vedea atrocităţile teroriste
Dragi creştini (şi necreştini),
Cred că este deja un fapt uşor de observat că întreaga mass-media este infectată – pe lângă alte bo
li mai vechi ale ei – de noua modă în materie de senzaţional şi sete de sânge: difuzarea abuzivă, şi dincolo de orice limită a decenţei, a multor execuţii şi atrocităţi comise de grupările teroriste din lumea întreagă.
Nu mai poţi intra pe un site de ştiri şi nici măcar pe ”extensia virtuală a societății noastre” (așa-numitul FB), fără a fi copleșit de imagini macabre, care rămân pe retina chiar și a celui mai vânjos bărbat. Cum să tot dăm like-uri și share-uri la asemenea imagini?
Ce se află în spatele unor asemenea mecanisme sociale?
- Cred că pentru o mare parte dintre utilizatorii IT, click-urile care promovează asemenea imagini înfiorătoare nu sunt altceva decât inerția consumatorului virtual robotizat, cel de tip zombi. Filtrul rațiunii sale este demult scos din uz și tot ceea ce mai contează este să-și facă norma zilnică de ”like-uri”, așteptând resemnat ziua următoare, când o va lua de la capăt…
- O a doua categorie sunt curioșii cronici, cei ce nu se pot abține până când psihicul lor nu este lovit de unda de șoc. Este ca un fel de drog pentru unii. Da, toți suntem curioși din fire și mai scăpăm câte un click și atunci când nu ar trebui să o facem, dar unii nu pot trăi dacă nu află despre orice accident, scandal și crimă, cu cât mai sângeroase, cu atât mai bine – a (nu) se vedea știrile de la ora 5!
- În fine, o altă categorie de oameni este formată din cei cu bun simț. Oameni sinceri și sensibili la ceea ce se întâmplă în lume la ora actuală. O mare parte dintre ei sunt creștini, și prin promovarea acestor grozăvii mediatizate ei cred, de fapt, că fac un lucru bun: vor sensibiliza opinia publică, vor pune în mișcare resorturile ONG-urilor, îi vor determina pe creștini să se roage pentru cei persecutați, îi vor trezi pe guvernanții noștri etc.
De ce nu este bine să (mai) promovăm asemenea imagini șocante?
Cred că este timpul să ne oprim. Măcar unii dintre noi, cei ce înțeleg ce vreau să spun. Fac un apel sincer pentru dreptul de a nu vedea atrocitățile teroriste. Sintetizez doar câteva argumente:
- Imaginile cu execuțiile în direct nu ”scapă” în spațiul media, în mod accidental. Ele sunt deversate intenționat în lumea întreagă. Chiar filmările care se fac sunt profesionale, din mai multe unghiuri etc. Este foarte clar că scopul acestor filmulețe și imagini nu este de a-i determina pe creștini să se roage, ci acela de a semăna panica în lumea întreagă. Teroriștii își promovează acțiunile, ferocitatea și logistica de care dispun pe banii și pe lipsa de vigilenţă a unora dintre noi.
- Nu faceți confuzia că este vorba despre informare. Mass-media nu mai este de multă vreme un mijloc de informare, ci adesea este, fie o sursă de sub-informare, fie de dezinformare. Mass-media este o instituție de consum. Ea vinde un produs pe care oamenii îl cumpără. Punct. Dacă nu ar exista ”cerere”, nici ei nu ar mai promova ”oferta” teroriștilor. Aș face o apreciere – știu că unii nu veți rezona cu mine – și aș spune că mediatizarea acțiunilor teroriste nu va duce la limitarea persecuțiilor și atrocităților comise de ei, ci se va întâmpla exact invers: vor oferi în continuare ”material” de propagandă, faptele lor vor crește în număr și duritate.
- Este adevărat că unii creștini au fost sensibilizați prin ceea ce au văzut și se roagă mai mult pentru biserica persecutată, decât au făcut-o înainte. Întreb, totuși, oare de așa ceva avem nevoie pentru sensibilizarea bisericii lui Hristos? Nu mai credem în puterea Cuvântului lui Dumnezeu? Sunt cu totul de acord să umplem internetul de versete biblice care tratează problema suferinței, a martirajului, a atitudinilor pe care creștinii trebuie să le aibă, a perspectivei eterne unice în creștinism. De ce nu facem așa? Fraților, nu putem să ne lăsăm cu totul cuceriți de imagine! În Cuvântul lui Dumnezeu este putere și oamenii pot fi sensibilizați mai mult decât prin orice altceva. Altminteri, poate vom ajunge și la biserică să punem colaje de imagini și filme și vom trage predica pe dreapta. Dar, de două mii de ani se tot predică, fiindcă avem încredere că prin Cuvântul lui Dumnezeu inimile pot fi străpunse.
- Bărbaților, nu uitați că avem neveste și copii. Eu nu spun că nu ar trebui să plângem cu cei ce suferă din cauza persecuțiilor, că nu ar trebui să ne rugăm pentru ei, dar înseamnă asta că trebuie să abdicăm de la responsabilitatea pe care o avem față de familiile noastre? Nu suntem noi datori să purtăm de grijă, în primul rând, celor din casa noastră? Să ne lăsăm nevestele și copii pradă unor asemenea imagini groaznice? Acesta este modul în care îi ocrotim și îi îngrijim? Desigur, întrebările sunt retorice.
Nu mai aduc alte argumente, deși aș putea să o fac, dar repet: să ne oprim. Vă rog pe toți cei care înțelegeți mesajul transmis în acest articol să vă uniți împreună cu mine și să spunem „Nu!” mediatizării acțiunilor teroriste. Nu vrem să rămânem indiferenți, dar să avem o abordare biblică, bazată pe încrederea în Dumnezeu și în Cuvântul Său.
Vă mărturisesc faptul că iau foarte în serios posibilitatea de a-mi închide contul de FB. Sau, cel puțin să ”regândesc” lista de prieteni. Sper ca mesajul acesta să îi sensibilizeze măcar pe unii dintre voi, chiar dacă eu nu am apelat la imagini, ci la cuvinte…
Cu dragoste în Hristos Domnul,
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/apel-pentru-dreptul-de-a-nu-vedea-atrocitatile-teroriste/
Partajează asta:
9 things you should know about Auschwitz and Nazi extermination camps
Today marks the 70th anniversary of the liberation of the Nazi German concentration and extermination camp Auschwitz. The first extermination of prisoners took place in September 1941, and Auschwitz II–Birkenau went on to become a major site of the Nazi „Final Solution to the Jewish question.” Here are nine things you should know about the Nazi extermination camps:
1. Hitler’s official plan for genocide was developed at the Wannsee Conference on January 20, 1942. Fifteen Nazi leaders, which included a number of state secretaries, senior officials, party leaders, SS officers, and other leaders of government departments, held the meeting to discuss plans for a „final solution to the Jewish question in Europe.” (The Nazis used the euphemistic phrases „Final Solution to the Jewish Question” and „Final Solution” to refer to the genocide of the Jews.) In the course of the meeting, Nazi official Reinhard Heydrich outlined how European Jews would be rounded up and sent to extermination camps.
2. The Nazis distinguished between extermination camps and concentration camps. The interchangeable terms extermination camp (Vernichtungslager) and death camp (Todeslager) refer to camps whose primary function was genocide. Unlike concentration camps, the Nazis did not expect the majority of prisoners taken to the extermination camps to survive more than a few hours after arrival. In the early years of the Holocaust, the Jews were primarily sent to concentration camps (where they would often die of torture and starvation), but from 1942 onwards they were mostly deported to the extermination camps.
3. Genocide at extermination camps was initially carried out in the form of mass shootings. However, the shootings proved to be too psychologically damaging to those being asked to pull the triggers. The Nazis next tried mass killing by blowing victims up with explosives, but that also was found unsuitable. The Nazis settled on gassing their victims (usually with carbon monoxide or a cyanide-based pesticide). Stationary gas chambers could kill 2,000 people at once. Once in the chambers, about one-third of the victims died immediately, though death could take up to 20 minutes.
4. The use of camps equipped with gas chambers for the purpose of systematic mass extermination of peoples was a unique feature of the Holocaust and unprecedented in history. Never before had there existed places with the express purpose of killing people en masse. These were extermination camps established at Auschwitz, Belzec, Chełmno, Jasenovac, Majdanek, Maly Trostenets, Sobibor, and Treblinka. For political and logistical reasons, the most infamous extermination camps were in Occupied Poland, since Poland had the greatest number of Jews living in Europe.
5. At various concentration and extermination camps, the Nazis conducted medical experiments on their prisoners, which included placing subjects in pressure chambers, testing drugs on them, freezing them, attempting to change eye color by injecting chemicals into children’s eyes, and various amputations and other surgeries that were often conducted without anesthesia. The most notorious of these Nazi physicians was Dr. Josef Mengele, who worked in Auschwitz. According to one witness, Mengele sewed together a set of twins named Guido and Ina, who were about 4 years old, from the back in an attempt to create Siamese twins. Their parents were able to get some morphine and kill them to end their suffering.
6. All the Nazis’ enemies imprisoned at Auschwitz were given special badges to mark them out: yellow stars for the Jews, a brown triangle for Roma (Gypsies), a pink triangle for gay prisoners, a purple triangle for Jehovah’s witnesses, a black triangle for people who were deemed „asocial elements” (mentally ill, pacifists, prostitutes), and many more marking out each minority.
7. About 200,000 inmates of the camp between 1940-45 survived. Out of a total of about 7,000 guards at Auschwitz, including 170 female staff, 750 were prosecuted and punished once Nazi Germany was defeated.
8. The most commonly cited figure for the total number of Jews killed is six million — around 78 percent of the 7.3 million Jews in occupied Europe at the time. Additionally, the Nazis murdered approximately two to three million Soviet POWs, two million ethnic Poles, up to 1,500,000 Romani, 200,000 handicapped, political and religious dissenters, 15,000 homosexuals, and 5,000 Jehovah’s Witnesses, bringing the total genocide toll to around 11 million.
9. The silent footage shown in this video is from film that was taken by a Soviet military film crew over a period of months beginning on January 27, 1945, the day that Auschwitz was liberated.
Excerpts from „Oswiecim” („Auschwitz”)
The silent footage shown in this video is from film that was taken by a Soviet military film crew over a period of months beginning on January 27, 1945, the day that Auschwitz was liberated.
United States Holocaust Memorial Museum on YouTube
Partajează asta:
Importanţa educaţiei în trăirea creştină – interviu cu Prof. Dr. Mihai Malancea
Mihai Malancea este doctorul în teologie, profesor universitar și pastor. Am avut onoarea să-l întâlnesc de câteva ori la București, dar și la Chișinău. Este un om extraordinar și un bun pedagog. Îl veți cunoaște mai bine urmărind acest interviu realizat de către Doina Bejenaru.
Suntem o generație care citim din ce în ce mai putin. Cititul ne plictisește, pentru că suntem captivați de noile tehnologii și toate
posibilitățile care ni le oferă telefoanele, tabletele și computerele. Paradoxal, dar adevărat, chiar dacă nu citim, zilnic suntem bombardați cu foarte multă informație pe care nu o putem asimila și folosi, pentru că nu e ceea de ce avem nevoie. Noile tehnologii ne ajută în foarte multe lucruri, dar în aceiași măsură ne radiază, ne obosesc mintea și ne afectează capacitatea de a ne concentra, de a memora.
Totuși, educația, cititul, sunt ingrediente care ar trebuie să facă parte din meniul nostru zilnic. Trebuie să ne hrănim mintea și sufletul cu lectură sănătoasă, cu mesajul care să ne zidească, să ne încurajeze, să ne îndrepte pe cărări drepte.
Sursa: Şcoala de Apologetică via http://www.stiricrestine.ro
Partajează asta:
86 de ani de la nașterea lui Martin Luther King Jr.
Astăzi, 15 ianuarie 2015, se împlinesc 86 de ani de la nașterea lui Martin Luther King Jr.
„Martin Luther King Jr. (n.15 ianuarie 1929, Atlanta, Georgia – d. 4 aprilie 1968, Memphis, Tennessee) a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii.
Cunoscut și sub abrevierea MLK, a organizat și a condus marșuri în favoarea dreptului la vot, pentru desegregare rasială și alte drepturi civice elementare pentru cetățenii de culoare nord-americani. Cele mai multe astfel de legi, și anume Civil Rights Act, Voting Rights Act, au fost promulgate sub președinția lui Lyndon B. Johnson.
În timpul unui marș pentru libertate (28 august 1963) a pronunțat unul dintre cele mai celebre discursuri: I have a dream (Am un vis).
L-a cunoscut pe John Fitzgerald Kennedy care i-a acordat sprijinul în lupta împotriva discriminării rasiale.
Martin Luther King a fost cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1964 pentru lupta împotriva segregației rasiale și discriminării rasiale. A depus eforturi în lupta împotriva sărăciei precum și a opririi războiului din Vietnam.
King a fost asasinat pe data de 4 aprilie 1968, în Memphis, Tennessee. După moartea sa i s-a acordat Medalia prezidențială pentru libertate în 1977 și Medalia de Aur în 2004; În 1986 ziua lui Martin Luther King a fost declarată zi federală în Statele Unite.”
http://ro.wikipedia.org/wiki/Martin_Luther_King
Partajează asta:
Ioan Bunaciu, 90 de ani
Ioan Bunaciu, pastor și profesor universitar, născut la 7 ianuarie 1925 în comuna Gurba județul Arad, serbează astăzi 90 de ani. Acesta este una dintre personalitățile baptiștilor din România, cu o contribuție deosebita în formarea personalului de cult, cu precădere a pastorilor, într-o perioadă în care educația teologică era restricționată și controlată de Stat prin Departamentul Cultelor. A absolvit Institutului de Științe Economice și Planificare (ISEP) în anul 1949. Între 1947-1950 frecventează Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va absolvi în anul 1950.
În 1956 a obținut licența în teologie la Institutul Teologic Reformat din Cluj (1951-1956), iar în 1974 doctoratul la același institut.
În ceea ce privește slujirea creștină, Ioan Bunaciu și-a început activitatea pe câmpul Evangheliei în anul 1950 ca pastor 
la Biserica Baptistă din Lugoj[1] (1950-1951)[2]. În iunie 1951 se căsătorește cu Otilia Turcu din Almaş, iar din toamna aceluiași an devine pastor al Bisericii Baptiste Mănăştur-Cluj (1951-1956), precum şi student al Institutului Teologic Protestant din Cluj. În anul 1953 devine secretar al Comunității baptiste din Cluj. Din anul 1955 este profesor la Seminarul Teologic Baptist din București, iar din 1957 pastor al Bisericii Baptiste Providența din București. A fost director al Seminarului Teologic Baptist din București (1970-1988), continuându-și slujirea în mediul academic[3] și după revoluție ca profesor universitar în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, precum și în cadrul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București până în anul 2010.
Despre activitatea academică și pastorală cei interesați pot găsi detalii și în ultima carte realizată de profesorul Ioan Bunaciu împreună cu mine, Pelerin spre patria cerească. Lucrarea se dorește a fi una biografică, dar fără să se limiteze la acest aspect. În introducerea cărții stau scrise următoarele:
Notă asupra ediției
Prin intermediul acestei cărți dorim să prezentăm activitatea academică și slujirea cultică a pastorului și profesorului Ioan Bunaciu. Documentele identificate în cadrul Arhivei Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (ACNSAS) vin să completeze informațiile despre activitatea profesională a acestuia și să prezinte care au fost legăturile sale cu fosta Securitate.
În cadrul acestei lucrări se regăsește o autobiografie a profesorului Bunaciu intitulată Predicarea Evangheliei și tracasările Securității, în care acesta prezintă succint aspecte din activitatea sa pe parcursul perioadei comuniste și post comuniste, dar și un material despre Martiri noștri în perioada anilor ’40, care are referiri și la perioada comunistă.
O altă parte a acestei cărți se intitulează Propaganda ateistă în România anilor ’50 și tratează aspecte din activitatea Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii, cunoscută și sub numele de SRSC răspunzând astfel solicitării celor interesați de acest subiect.
Materialul Ioan Bunaciu, un călător spre patria cerească împreună cu Interviu cu pastorul și profesorul Ioan Bunaciu, în care acesta vorbește despre viața și slujirea sa, despre personalitățile baptiștilor cu care a intrat în contact, le considerăm a fi instrumente utile celor care vor să înțeleagă viața bisericilor baptiste sub comunism.
În partea de final a acestei cărți se regăsește secțiunea Anexe, în care cititorii vor regăsi documente care să susțină afirmațiile referitoare la poziția pastorului și profesorului Ioan Bunaciu în raport cu autoritățile, precum și caracterizările unora dintre cei care l-au avut sub observație.
Acest demers istoric „conține analize și interpretări echilibrate alături de comparații cu fapte, situații si personaje din aceleași vremuri.”[4]
Ne dorim ca această carte să fie de folos celor care vor să cunoască adevărul.
[1] În anul 1950 acesta păstorea 153 de suflete. AUBCBR, 1949, dosar 92, vol. I, f. 37.
[2] Informația este confirmată și de Țunea Ioachim în cadrul articolului Țunea Ioachim, „Obținerea titlului de «Doctor în Teologie» de către pastorul Ioan Bunaciu”, în Îndrumătorul Creștin Baptist, anul XXX, nr. 3-4, p. 3.
[3] Pastorul și profesorul universitar Ioan Bunaciu a publicat mai multe cărți care acoperă domeniul teologiei, arheologiei biblice precum și al istoriei baptiștilor.
[4] Liviu Țăranu, „Studiu introductiv” în Avram Bunaciu: Biografie. Reflecții. Corespondență/ cuv. înainte: acad. Florin Constantiniu; postf.: prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu; îngrijitor ed., studiu introductiv, note și indice: Liviu Țăranu. – București: Editura Enciclopedică, 2011, p. 13.
Istorie Evanghelica 