Arhive categorie: Comunism

DOCUMENTAR Agerpres: 70 de ani de la instalarea guvernului condus de dr. Petru Groza


La 6 martie 2015 se împlinesc 70 de ani de la instalarea guvernului condus de dr. Petru Groza, primul guvern din istoria României cu majoritatea formată din membri ai PCR.

Instalarea Guvernului condus de dr. Petru Groza, la 6 martie 1945
Foto: (c) Arhiva AGERPRES

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, profitând de prezența Armatei Roșii, Uniunea Sovietică și-a impus dominația în estul Europei, inclusiv în România.

După instalarea, la 6 decembrie 1944, a guvernului condus de generalul Nicolae Rădescu, în București și în țară au fost organizate, de către comuniști, demonstrații de protest împotriva generalului. Agitațiile au culminat cu manifestația din 24 februarie 1945, care s-a soldat cu victime.

În aceste condiții, la București a sosit adjunctul ministrului de Externe sovietic, Andrei Ianuarevici Vîșinski. Acesta a cerut regelui Mihai I demiterea generalului Rădescu și formarea unui guvern al Frontului Național Democrat.

La refuzul regelui, în București au fost concentrate unități sovietice de blindate, a fost dezarmat batalionul de gardă al Marelui Stat Major, a fost interzisă legătura cu armatele române de pe front, radioul și presa au trecut sub control sovietic.

În urma acestor măsuri, la 1 martie 1945, generalul Rădescu a demisionat. În fruntea noului guvern a fost desemnat prințul Barbu Știrbey, dar nici acest guvern nu l-a mulțumit pe Vîșinski, amenințându-l pe rege că dacă nu-l numește pe Petru Groza prim-ministru, România urma să fie lichidată ca stat independent.

După noi presiuni, regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) a cedat, și, la 6 martie 1945, i-a încredințat lui Petru Groza formarea noului guvern, primul guvern din istoria României format în mare majoritate din membri ai PCR. În guvern au mai intrat reprezentanți ai Frontului Plugarilor, PNȚ — aripa Anton Alexandrescu, PNL — aripa Gheorghe Tătărescu și PSD.

Cabinetul condus de dr. Petru Groza este considerat a fi primul guvern cu majoritate comunistă aflat în fruntea țării și cel care a deschis calea comunizării României.

Impunerea, de către Uniunea Sovietică, a acestui guvern a provocat o stare conflictuală între suveran și executiv. În 1946 și 1947, PCR a devenit principala forță politică din România. Programul său politic prevedea abolirea monarhiei și instaurarea unui regim republican în România. Acest lucru s-a întâmplat la 30 decembrie 1947, când președintele Consiliului de Miniștri, dr. Petru Groza, i-a prezentat regelui actul de abdicare, care fusese deja redactat.

Izolarea era completă, în condițiile în care oricum Bucureștii și restul țării erau sub ocupația trupelor sovietice: telefoanele fuseseră deconectate, Palatul Elisabeta era înconjurat de trupele diviziei ”Tudor Vladimirescu”. În aceste circumstanțe, Mihai I a semnat, în numele său și al urmașilor săi, documentul abdicării de la prerogativele regale.

Instalarea Guvernului condus de Petru Groza (ctr.-stg.), la 6 martie 1945. Foto: (c) Arhiva AGERPRES

A fost convocată imediat o ședință fulger a Consiliului de Miniștri la care a participat și președintele Camerei Deputaților, Mihail Sadoveanu. Petru Groza a prezentat actul de abdicare și s-a emis o proclamație în care se consemna ”hotărârea de instaurare în România a unei forme republicane de guvernământ”.

În aceeași zi, într-o ședință extraordinară, Adunarea Deputaților a proclamat Republica Populară Română.

Regele Mihai I a părăsit teritoriul României la 3 ianuarie 1948, începând un lung exil.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega; editor: Anca Pandea)

http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/03/06/documentar-70-de-ani-de-la-instalarea-guvernului-condus-de-dr-petru-groza-09-45-49

Marius Silveșan despre cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu


cartea-ambasadorul-de-catalin-dupuÎn cadrul evenimentului „O seară pentru suflet” desfășurat la Biserica Baptistă „Nădejdea” din București, am avut câteva considerații despre cartea Ambasadorul, scrisă de Cătălin Dupu.

 

Klaus Iohannis: „În dosarele CNSAS se află memoria comunismului. Nu avem dreptul s-o trecem sub tăcere.”


Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a vizitat, luni, 26 ianuarie 2015, „depozitele de arhivă ale CNSAS (Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității), aflate în Popeşti Leordeni. Cu această ocazie, șeful statului şi-a exprimat dorința de a deschide un muzeu al comunismului.”
Ca și istoric și cercetător al perioadei comuniste nu pot decât să consider încurajator acest semnal pe care îl transmite șeful statului. Cei care ați studiat la CNSAS știți foarte bine problemele cu care se confruntă cercetătorii.

Iată mai jos două pasaje din materialul celor de la Realitatea.net referitoare la vizita președintelui țării la depozitele CNSAS de la Popești Leordeni și reafirmarea de către acesta a necesității deschiderii unui Muzeu al Comunismului. Proiectul Muzeului Comunismului nu este nou, dar poate că această idee se va și materializa.

„Mi se pare foarte important să nu trecem prea repede peste istoria noastră recentă. Am spus și, din păcate, după ce am aflat astăzi, pot să reafirm: nu am reușit să cunoaștem destul de bine istoria noastră recentă, vorbesc aici de anii comunismului. Este nevoie de o studiere mult mai atentă și, în final, de o reconciliere a noastră cu istoria noastră recentă. Acest lucru nu s-a întâmplat acum și fără această etapă este greu de crezut să putem să trecem pur și simplu mai departe”

„Arhivele fostei Securități reprezintă o parte din istoria poporului nostru. Dosarele întocmite de poliția politică închid în paginile lor nenumărate vieți de oameni nevinovați. Mâine voi vizita arhivele păstrate de CNSAS la Popești-Leordeni. CNSAS deține, după Germania și Polonia, a treia arhivă ca mărime, preluată de la fostele servicii secrete comuniste. În aceste dosare se află memoria comunismului și nu avem dreptul s-o trecem sub tăcere. Dimpotrivă, ea va avea o contribuție importantă la deschiderea unui Muzeu al Comunismului, despre care am vorbit la Timișoara imediat după alegeri”, a scris, pe pagina personală de Facebook, Klaus Iohannis.”

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/iohannis-in-dosarele-cnsas-se-afla-memoria-comunismului-nu-avem-dreptul-s-o-trecem-sub-tacere_1617239.html#ixzz3PxpMA3rt

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

  • Am înțeles ca si aici avem de a face cu o problema de fonduri. Aceasta este o problema care se poate rezolva relativ usor pentru a permite modernizarea arhivei.
  • Este un lucru care se leagă de o idee de a mea un pic mai veche, am enunțat acum câteva luni un concept la care tin in continuare: un muzeu al comunismului in Romania, si cu siguranță aceasta arhiva va contribui si cu piese la acest muzeu, dar si cu informații.
  • Mi se pare foarte important sa nu trecem prea repede peste istoria noastră recenta.
  • Nu am reușit sa cunoaștem suficient de bine istoria noastră recenta, si vorbesc aici de anii comunismului.
  • Este nevoie de o studiere mult mai atenta si in final de o reconciliere a noastră cu istoria noastră recentă.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19202207-ora-10-00-presedintele-klaus-iohannis-viziteaza-arhivele-cnsas.htm

Billy Graham – Convocation 1992 (video about Russia, Romania)


Marea Albastra

Billy Graham vorbește despre experiența sa cu privire la Rusia-președinții ei și patriarhul ei, apoi răspunde la întrebări despre evanghelism – obstacole/oportunități, vizita în Ungaria și România, parteneriatul cu Olford, despre cuvântul evanghelic, Bill Bright, Bob Jones, Bush și războiul/pacea, islam, Karl Bart, Emil Brunner etc.

Mulțumesc lui  Flaviu Gavril Știr pentru această informație și pentru semnalarea materialului video.

https://vimeo.com/31279094

 

Ioan Bunaciu, 90 de ani


DSC_8191Ioan Bunaciu, pastor și profesor universitar, născut la 7 ianuarie 1925 în comuna Gurba județul Arad, serbează astăzi 90 de ani. Acesta este una dintre personalitățile baptiștilor din România, cu o contribuție deosebita în formarea personalului de cult, cu precădere a pastorilor, într-o perioadă în care educația teologică era restricționată și controlată de Stat prin Departamentul Cultelor. A absolvit Institutului de Științe Economice și Planificare (ISEP) în anul 1949. Între 1947-1950 frecventează Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va absolvi în anul 1950.

În 1956 a obținut licența în teologie la Institutul Teologic Reformat din Cluj (1951-1956), iar în 1974 doctoratul la același institut.

În ceea ce privește slujirea creștină, Ioan Bunaciu și-a început activitatea pe câmpul Evangheliei în anul 1950 ca pastor DSC_8189la Biserica Baptistă din Lugoj[1] (1950-1951)[2]. În iunie 1951 se căsătorește cu Otilia Turcu din Almaş, iar din toamna aceluiași an devine pastor al Bisericii Baptiste Mănăştur-Cluj (1951-1956), precum şi student al Institutului Teologic Protestant din Cluj. În anul 1953 devine secretar al Comunității baptiste din Cluj. Din anul 1955 este profesor la Seminarul Teologic Baptist din București, iar din 1957 pastor al Bisericii Baptiste Providența din București. A fost director al Seminarului Teologic Baptist din București (1970-1988), continuându-și slujirea în mediul academic[3] și după revoluție ca profesor universitar în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, precum și în cadrul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București până în anul 2010.

Despre activitatea academică și pastorală cei interesați pot găsi detalii și în ultima carte realizată de profesorul Ioan Bunaciu împreună cu mine, Pelerin spre patria cerească. Lucrarea se dorește a fi una biografică, dar fără să se limiteze la acest aspect. În introducerea cărții stau scrise următoarele:

Notă asupra ediției

Prin intermediul acestei cărți dorim să prezentăm activitatea academică și slujirea cultică a pastorului și profesorului Ioan Bunaciu. Documentele identificate în cadrul Arhivei Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (ACNSAS) vin să completeze informațiile despre activitatea profesională a acestuia și să prezinte care au fost legăturile sale cu fosta Securitate.
În cadrul acestei lucrări se regăsește o autobiografie a profesorului Bunaciu intitulată Predicarea Evangheliei și tracasările Securității, în care acesta prezintă succint aspecte din activitatea sa pe parcursul perioadei comuniste și post comuniste, dar și un material despre Martiri noștri în perioada anilor ’40, care are referiri și la perioada comunistă.
 O altă parte a acestei cărți se intitulează Propaganda ateistă în România anilor ’50 și tratează aspecte din activitatea Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii, cunoscută și sub numele de SRSC răspunzând astfel solicitării celor interesați de acest subiect.
Materialul Ioan Bunaciu, un călător spre patria cerească împreună cu Interviu cu pastorul și profesorul Ioan Bunaciu, în care acesta vorbește despre viața și slujirea sa, despre personalitățile baptiștilor cu care a intrat în contact, le considerăm a fi instrumente utile celor care vor să înțeleagă viața bisericilor baptiste sub comunism.
În partea de final a acestei cărți se regăsește secțiunea Anexe, în care cititorii vor regăsi documente care să susțină afirmațiile referitoare la poziția pastorului și profesorului Ioan Bunaciu în raport cu autoritățile, precum și caracterizările unora dintre cei care l-au avut sub observație.
Acest demers istoric „conține analize și interpretări echilibrate alături de comparații cu fapte, situații si personaje din aceleași vremuri.”[4]

Ne dorim ca această carte să fie de  folos celor care vor să cunoască adevărul.


[1] În anul 1950 acesta păstorea 153 de suflete. AUBCBR, 1949, dosar 92, vol. I, f. 37.

[2] Informația este confirmată și de Țunea Ioachim în cadrul articolului Țunea Ioachim, „Obținerea titlului de «Doctor în Teologie» de către pastorul Ioan Bunaciu”, în  Îndrumătorul Creștin Baptist, anul XXX, nr. 3-4,  p. 3.

[3] Pastorul și profesorul universitar Ioan Bunaciu a publicat mai multe cărți care acoperă domeniul teologiei, arheologiei biblice precum și al istoriei baptiștilor.

[4] Liviu Țăranu, „Studiu introductiv” în Avram Bunaciu: Biografie. Reflecții. Corespondență/ cuv. înainte: acad. Florin Constantiniu; postf.: prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu; îngrijitor ed., studiu introductiv, note și indice: Liviu Țăranu. – București: Editura Enciclopedică, 2011, p. 13.

Marius Silveșan, „Creștinii în «Epoca de Aur» a comunismului românesc” – postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu


După cum am anunțat aici, Cătălin Dupu s-a aplecat mai mult în ultima sa carte asupra unor aspecte care țin de istoria evanghelicilor din România în perioada comunistă. Cartea Ambasadorul este într-o anumită măsură un studiu de caz privind implicarea credincioșilor evanghelici în colportajul de literatură religioasă. Specific, în transportul și distribuirea de Biblii fără acordul autorităților.

Dat fiind această particularitate a cărții, în calitate de istoric m-am simțit onorat să realizez postfața acestei cărți.

cartea-ambasadorul-de-catalin-dupu

*

Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc

Postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu

De unde venim, în ce direcție ne îndreptăm, sunt întrebări pe care mulți din cei din jurul nostru și le pun. Ca și creștini știm că identitatea noastră este în Hristos și cu toate acestea suntem conștienți că noi trăim aici și acum. Într-o anumită măsură putem vorbi de o tensiune escatologică între ce este acum și ce va fi în viitor. Tocmai de aceea, consider că generația tânără are nevoie să cunoască ce a însemnat Epoca de Aur a comunismului românesc. Vorbim de o Românie care  trăia într-o Epocă  de Aur pictată peste tot în gri, una în care românii se confruntau cu lipsuri și prigoniri.

Pornind de la dorința de a face cunoscut pentru cei din ziua noastră ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă, autorul descrie într-un mod realist societatea românească a anilor ˈ70-ˈ80 ai secolului XX. Perioada menționată reprezintă doar un fragment din ceea ce a însemnat comunismul românesc și persecuțiile pe care Biserica le-a înfruntat. Pe lângă lipsurile materiale, creștinii se confruntau și cu lipsa Bibliilor în bisericile lor. Or, tocmai lipsa Sfintei Scripturi și încercarea de obținere a acesteia prin aducerea din Occident a dus la implicarea credincioșilor în acțiuni de colportaj cu literatură religioasă. Pornind de la această realitate, Cătălin Dupu reconstituie acțiunile creștinilor evanghelici în „Epoca de Aur” a comunismului românesc prin intermediul unei acțiuni de colportaj cu Biblii. Dramatismul reconstrucției este dat și de sentimentul de frică, frica fiind o condiție sine qua non a comunismului,  pus în paralel cu încrederea în Dumnezeu a personajelor sale. Remarcăm aici și integrarea cu succes a unor metafore precum miere, albine, stupi, limbaj codificat folosit de cei implicați în aducerea și distribuirea de Biblii.

Misiunea pe care credincioșii și-au asumat-o, una cu riscuri majore, este reflectată și în titlul romanului. Ambasadorul face trimitere la faptul că un creștin trebuie să-și asume identitatea de a fi un ambasador al valorilor creștine în orice perioadă istorică și în orice regim politic. Teza morală a cărții este că „menirea creștinului în lume este aceea de a fi un ambasador al Domnului Isus Hristos.” Ca ambasadori noi suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos, iar în această calitate „ambasadorul este imaginea cerului.”

De la a fi ambasador al cerului trecem la modul în care, atât acesta cât și activitățile lui, erau percepute în societatea comunistă. Vorbim de două concepte, ilegal vs. legal, pentru că dorim să evidențiem faptul că aveam o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase din România comunistă. O paralelă exemplificatoare o putem face și cu cartea lui George Orwell, 1984, unde Ministerul Adevărului se ocupa tocmai de falsificarea acestuia. Dacă ar fi să ne referim la conceptul de ilegal putem spune că acesta era unul care făcea parte din arsenalul propagandistic al comunismului. La un moment dat, Neculai, unul din personajele cărții, se întreabă de ce este ilegal să distribuie Biblii, la care i se răspunde:

„Biblia se distribuie numai după ce noi aprobăm.
– Unde scrie?
– Unde scrie? În actele noastre.
– Și legea?
Într-o secundă Tomescu se ridică de la birou și îl pălmui pe creștin.”

Exact acest lucru evidențiază care este diferența dintre legal și ilegal. Vorbim de faptul că la nivel de discurs statul garanta libertatea religioasă și dreptul la opinie, însă, în realitate, aceasta era îngrădită. Se cunoaște faptul că dincolo de persecuții, bisericile evanghelice (baptiste, penticostale, creștine după Evanghelie) s-au bucurat și de o anumită libertate, care în perioada interbelică, numită și perioada de aur a democrației românești, nu le-a fost oferită. Ținând cont de aspectele menționate, dar și de altele, putem afirma că în sistemul comunist au existat și oameni verticali, oameni care au iertat și au trecut peste anumite lucruri deși aceștia făceau parte din sistem.

O altă temă abordată este cea a culturii, a modului de petrecere a timpului liber. Autorul afirmă că ocupația principală a intelectualului în comunism „era cititul. Românul citea mult. De la romane polițiste la cărți de călătorii.” Referirile autorului la timpul liber au rolul de a realiza o radiografie a vieții intelectuale sub comunism, dar și să avertizeze că propaganda oficială prezenta altă realitate, una paralelă, iar „cărțile creștine erau… șase – șapte.” Acest fapt se datora cenzurii comuniste care „oprea apariția multor cărți care nu mergeau pe linia partidului, erau prea occidentale.”

Așadar, Biblia nu putea fi acceptată în condițiile în care Karl Marx considera că „religia este opiu pentru popor.” Prin critica pe care acesta o aducea religiei susținea că ea „are ca scop să-i mențină pe oameni în ignoranță și să-i împiedice să gândească liber, oferindu-le în schimb o fericire iluzorie, asemenea celei produse de opiu.” Cu toate aceste piedici credincioșii baptiști reușesc în anul 1987 să tipărească la București Biblia versiunea Dumitru Cornilescu. Relatarea autorului bazată pe fapte reale, documentate de mine în cartea despre istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, vrea să evidențieze o situație inedită. Aceea că, deși credincioșii erau persecutați, arestați, bătuți pentru implicarea în distribuirea de material religios, Partidul a permis tipărirea Bibliei la Tipografia Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Detaliile aveam să le cunoaște și să le deslușim ani mai târziu, dar realitatea acelor zile a avut un impact încurajator în viețile multor creștini.

Totodată, în această carte este abordată și problema colaborării cu Securitatea. Exemplificator, în acest sens, este următorul pasaj: „amândoi aflară că Securitatea știa clar că în acea noapte în portbagajul mașinii el avea un sac cu Biblii. De unde? De la unul sau mai mulți turnători.” O altă exprimare este, de asemenea, exemplificatoare: „Securitatea a dat de el, turnat fiind de un om de bine.” În acest context este oportun să facem o distincție între colaboratori și cei care au semnat un angajament constrânși, dar căruia nu i-au dat curs. Sunt aspecte importante și distincții care trebuie făcute pentru că istoria pe care o regăsim pe paginile acestei cărți nu este una distantă și rece, ci este una care ne privește pe noi și familiile noastre. Este una care identifică o problematică încă prezentă în discursul public din mediul laic și religios, cea a impactului comunismului asupra vieților noastre. Vorbim de un impact la nivel ideologic, dar și unul la nivel fizic pe care autorul îl creionează cu durere prin viața personajului Neculai care a fost bătut de Securitate până a paralizat ˗ relatare bazată pe fapte reale.

Este evidentă, în aceste condiții, dorința de implicare a credincioșilor evanghelici în Revoluția de la Timișoara din decembrie 1989. Conform mai multor mărturii, pastorul baptist Petru Dugulescu, una din figurile marcante ale revoluției de la Timișoara, împreună cu un grup de credincioși au „fost printre primii timișoreni care s-au alăturat în 16 decembrie 1989 protestului din fața casei lui László Tőkés”, fapt care a dat un nou impuls revoluției. Pastorul Petru Dugulescu fiind și cel care în decembrie 1989 din balconul Operei din Timișoara „a condus zeci de mii de români în rugăciunea Tatăl Nostru.”

După 1990 implicarea socială a credincioșilor evanghelici s-a extins prin fundații și organizații cu un rol deosebit în lucrarea cu copii străzii, cu bătrânii și alte categorii defavorizate. Trist este că aceste activități ale lor au fost înțelese ca mijloace de prozelitism religios și nu ca îndeplinirea unei îndatoriri sociale. Dar, în tot acest tumult mediatic și-a găsit „un loc cuvenit în mai multe orașe din țară, nu fără jertfe, și Radio Vocea Evangheliei.”

Proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu acțiunile în care credincioșii și bisericile s-au implicat după Revoluția din Decembrie 1989 duc istoria mai departe. O aduc în zilele noastre. Prin urmare, romanul Ambasadorul este și o carte de istorie, una care dorește să reconstruiască viața de zi cu zi așa cum a fost ea, cu bucuriile și tristețile sale. Una care ne arată că fericirea poate fi atinsă prin intermediul mulțumirii adresată Creatorului.

Cătălin Dupu, Ambasadorul, Editura Cetate Deva, Deva, 2014. Postfață de Marius Silveșan cu titlul „Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc”

Apariții editoriale (26) Cătălin Dupu, Ambasadorul


cartea-ambasadorul-de-catalin-dupu

 

Informațiile bibliografice sunt următoarele:

Cătălin Dupu, Ambasadorul, Editura Cetate Deva, Deva, 2014, 122 p. Postfață de Marius Silveșan

Lucrarea Ambasadorul, care este un roman istoric, este cea de a 12 carte scrisă de Cătălin Dupu prin intermediul căreia autorul transpune în scris o poveste reală privind transportul de Biblii în România comunistă, acțiune care se continuă cu informații despre viața personajelor și după anul 1990.

În prefața cărții autorul scrie următoarele:

      „Textul este necesar astăzi, ca și mâine, pentru a lăsa vie amintirea acelor credincioși din România și împrejurimi, care au fost gata, cu prețul închisorii sau chiar cel al morții, să ducă la propriu mesajul Bibliei, acolo unde era atât de puțin.

Trebuie precizat din start faptul că povestea nu are nimic exagerat, nimic adăugat doar de dragul unui efect; și pentru că generațiile de azi aleargă după senzații tari, în Ambasadorul avem mai mult decât atât – este credință adevărată.

Am avut ocazia să îi cunosc pe cei doi protagoniști ai cărții, Neculai și Dumitru, alături de soțiile lor (la unul dintre ei numele a fost schimbat în carte; așa s-a dorit.) M-a uimit la ei modestia, credința și dedicarea. Nu îi vorbeau de urât pe torționari, ci doar relatau faptele.

Când l-am întrebat pe Dumitru cum a reacționat în momentul în care a aflat cine a fost turnătorul, a zâmbit, mi-a povestit cele descrise în roman și a concluzionat: Asta a fost… Asta e viața…

Recomandăm cartea și acelora care țintesc numai spre adrenalină și doar aceea din fața computerului. A sosit clipa unei trăiri autentice, din toate punctele de vedere.

Câteva capitole din partea I am reușit să le transpun într-un film TV intitulat Cartea care a schimbat lumea. Interesul celor care l-au văzut pentru subiect, alături de alte semnale, m-au determinat să scriu aceste pagini. Textul a fost gata în mai puțin de șase luni în anul 2014, având doar câteva capitole, din prima parte, conturate din anul 2010. Între timp am publicat patru cărți.

Mulțumesc soției mele pentru timpul acordat să lucrez la această carte și prof. univ. dr. Otniel Ioan Bunaciu, actualul Președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, pentru discuțiile avute pe marginea unor subiecte tratate în roman.

Pentru unii, martirii sunt acei creștini care în primele secole și-au dat viața pentru credința creștină. Dar mai sunt și alți martiri, fără poze, picturi și alte cele. Sunt acei oameni de lângă noi, care de Dragul Domnului Isus Hristos, înainte de 1989, au renunțat la faima lumii pentru Gloria Cerească, Veșnică, alături de Mântuitor…

Romanul motivează la trăire creștinească autentică, cu fapte bine conturate și mai puține vorbe; dintr-un singur motiv – este Chemarea Împărăției, să ducem împreună Mesajul Unic al Salvării din Crucea Domnului Isus.

Iar Biblia ne mai spune ceva:

Și tu poți fi un Ambasador…”

Pentru informații și comenzi scrieți la adresa birouapv@yahoo.com

Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987 de la Brașov


„5 noiembrie 1987, acum 27 de ani, era zi de alegeri după tiparul comunist. Nu se alegea nimic, se vota. A doua zi Scînteia anunţa rezultatul ştiut dinainte – 99,99%. Mai mult, poporul sărbătorea prin muncă. Fabricile erau pline de lume, care între timp se ducea şi la urnele păzite de Miliţie, activişti, Securitate. La „Steagul Roşu” Braşov la fel. Se operase o nouă curbă de sacrificiu, pentru că economia s-a zis era în criză. Planul hotărît nerealist de CC al PCR nu se realiza şi lumea nu îşi primise salariile În acest climat de tensiune, muncitorii de la fabrica de camioane Steagul roşu au ieşit din hale în stradă, au defilat prin oraş, s-au oprit în faţa sediului PCR al judeţului Braşov ( azi Prefectura). Au cerut să vorbească cu conducerea judeţului, ceea ce nu s-a întimplat deşi se găseau înăuntru la un festin, sărbătorind deja marea victorie în alegeri. Pe mese să găseau alimente şi băuturi care nu se mai aflau demult în magazine, vor constata prostestarii mai tîrziu. Cîteva mii de braşoveni s-au adunat în faţa sediului partidului, mulți locuitori s-au alăturat muncitorilor de la Steagul roşu.”
http://www.stelian-tanase.ro/de-ce-uitat-revolta-de-la-brasov/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+steliantanase+%28Stelian+T%C4%83nase%29

Revolta de la Brașov din anul 1987 a fost o acțiune de protest împotriva politicilor economice și sociale impuse în RS România de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu.
Primele proteste au început practic pe 14 noiembrie 1987, la Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturașii de salariu, în dreptul rubricii „Rețineri” era scris cuvântul „social”[4]. Fără să fie organizați dinainte, muncitorii au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. Oamenii au încercat să obțină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, însă șeful de secție din acea noapte i-a tratat cu dispreț și a anunțat conducerea administrativă despre întreruperea lucrului abia la ora 5 dimineața[4]. La ora 7.00 au sosit și muncitorii din schimbul I, așa că starea de agitație și protestele s-au amplificat. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ al uzinei, iar în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori erau adunați la porțile acesteia. În jurul orei 11.00 ei au luat hotărârea să meargă la sediul Comitetului Județean de Partid, ca să se facă ascultați. La ieșirea din întreprindere, majoritatea protestatarilor ezită și se retrag, iar coloana care pornește spre Consiliul Județean al P.C.R. este alcătuită doar din circa 400 de oameni[5].

Inițial, demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”[5]. În dreptul Spitalului Județean, ei au cântat imnul revoluției de la 1848, „Deșteaptă-te, române!”. Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic[4], iar oamenii au susținut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând[5].

Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid.”
http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Bra%C8%99ov

„Revolta

Practic, pe 14 noiembrie 1987, dupa ce muncitorii si-au primit salariile, in sectia 440 „Matrite” au inceput primele proteste. „Fluturasii” pe care acestia isi puteau citi avansul cuprindeau sumele injumatatite, la retineri fiind trecut un singur cuvant neinteles de nimeni: „social”.

„Eram strungar la sectia 440 si in seara de 14 noiembrie lucram in schimbul trei. Inainte sa incepem lucrul, unul dintre colegii nostri care tinea locul maistrului, acesta fiind plecat in concediu, a venit la noi cu fluturasii de salariu. Eram vreo 16-18 oameni adunati in atelier si cand am vazut ca mi se oprisera aproape 1.000 de lei, cam jumatate din cat castigam pe atunci, am spus ca nu mai lucrez. Pur si simplu. Si n-am fost singurul. Din cei 16 sau 18 cati eram acolo, toti am fost de acord sa intrerupem lucrul. Fara sa fi discutat dinainte” (Gheorghe Nitescu).

Pe timpul noptii, dupa ce muncitorii sectiei 440 au decis sa nu dea drumul masinilor, oamenii au incercat sa obtina cateva raspunsuri. Primul din conducerea intreprinderii la care muncitorii s-au dus a fost Valeriu Ghelase, inginer si ofiter de serviciu in acea noapte. Acesta i-a tratat cu autoritate si dispret, aruncandu-le un „o sa vedeti voi dimineata”. Acelasi Ghelase a anuntat conducerea administrativa abia dupa ora 5 dimineata, prea tarziu, pentru ca starea de agitatie a oamenilor nu mai putea fi controlata.

De altfel, dupa ora 7 au sosit muncitorii din schimbul I, ceea ce a amplificat protestul. Geamurile de la „Palat”, sediul administrativ al uzinei, au fost sparte, iar grupurile compacte de oameni se deplasau in sectii astfel incat, in jurul orei 8 dimineata, cateva mii de muncitori erau deja adunati la portile uzinei. Cu siguranta, acest moment a fost crucial in desfasurarea evenimentului.

Muncitorii revoltati se intrebau ce se poate face, unde ar putea merge pentru a fi ascultati. Evident, sediul Comitetului judetean de partid era locul cel mai potrivit, astfel incat coloana protestatarilor, mult mai mica de aceasta data, a decis sa paraseasca uzina. In jurul orei 10, linistea orasului era spulberata. In fata spitalului judetean s-a cantat „Desteapta-te romane!”, ceea ce a eliberat oamenii de teroare. A urmat „Jos Ceausescu!”, in sfarsit un slogan care spunea totul, iar in momentul in care coloana a ajuns in centrul orasului, muncitorii nu mai erau singuri. Mii de oameni, printre care elevi si studenti, aveau in sfarsit curajul sa protesteze. De altfel, unul dintre meritele protagonistilor este si faptul ca recunosc importanta pe care a avut-o sprijinul brasovenilor. Acest sprijin a facut posibila transformarea protestului dintr-unul social intr-unul politic, pentru ca trecerea de la „Vrem banii nostri” sau „Vrem mancare si caldura” la „Jos Ceausescu!” a reprezentat, in fond, o idee politica cu care nu pornisera initial la drum.

Sediul Comitetului judetean de partid si primaria orasului au fost ocupate de protestatari si devastate.”
http://www.revista22.ro/15-noiembrie-1987-brasov-259.html

Revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987

Vasilica Croitor despre cartea RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI la Alfa Omega TV


Interviul pastorului Vasilică Croitor la Alfa Omega Tv despre cartea Răscumpărarea memoriei: Cultul Penticostal în perioada comunistă și transcriptul primelor 9 minute.

Avatarul lui rodiagnus dei - english + romanian blog

Vasilica Croitoru Photo Agnus Dei Vasilica Croitoru Photo Agnus Dei

Emisiunea Calea, Adevărul și Viața cu Pastorul și Președintele Comunității Penticostale Constanța – Vasilică Croitor cu tema RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI – despre supraviețuirea bisericii penticostale în vremea comunistă. Informații interesante pe care nu le-ați mai auzit până acum!

Tudor Petan: Cum ati simtit nevoia pentru a va implica in aparitia acestei carti?

Vasilica Croitoru: In nevoia de a cunoaste istoria, eu cred, inerenta a fiintei umane. Trebuie sa ne cunoastem trecutul, sa ne cunoastem  chiar si urcusurile si coborasurile din formarea bisericii. Deci, ca pastor tanar, am fost foarte preocupat, chiar si inainte de pastoratie, in perioada studentiei. Am dorit sa cunosc  ce s-a intamplat cu biserica penticostala in geneza ei, in formarea ei. Dorinta de-a cunoaste istoria a fost ceva natural. Nu cred ca a fost activata de un eveniment anume. Dorinta de-a intelege precis ce s-a intamplat in perioada comunista, [acolo] au fost cateva momente…

Vezi articolul original 725 de cuvinte mai mult

La frontieră – un film document despre transportul ilegal de Biblii în România comunistă


La frontieră este un film filmul de mediu metraj inspirat după un caz real care spune povestea a doi distribuitori de Biblii din anul 1983 din România comunistă.

Dintre actori menționez: Cătălin Dupu, Mihai Dragoman

Partea a 2 – se intitulează Cartea care a schimbat lumea.

CARTEA CARE A SCHIMBAT LUMEA – trailer

CARTEA CARE A SCHIMBAT LUMEA este povestea adevărată a doi prieteni care în 1983 trebuie să facă un transport de Biblii. Nimănui nu îi este ușor. Oare vor reusi?
O producție New Image Impact – Alege Viața – Proiectul România. Scenariul și regia: Cătălin Dupu Imaginea și montajul: Florin Dima

Vedeți și mărturia fratelui Lungu Dumitru despre transportul ilegal de Biblii