La 4 aprilie 1944, o flotă aeriană anglo-americană, s-a ridicat din sudul Italiei, a traversat Dunărea şi a lovit Bucureştiul la ora prinzului. Rezultatul – 2994 morţi şi tot atîţia răniţi. Mii de case au disparut sub suflul exploziilor. Cartierele Gara de Nord, pînă-n Calea Victoriei, Grant, Griviţa, Giuleşti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme. Morţii au fost îngropaţi într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naţionale, într-o atmosferă de durere şi consternare totală. Bucureştiul făcea cunoştinţă în acea zi cu vitregiile războiului. Pînă tunci, frontul fusese departe, şi locuitorii lui se legănau în iluzia că va fi ocolit de nenorociri. Vor urma şi alte bombardamente, dar acesta a fost cel mai distrugător.

http://www.stelian-tanase.ro/bombardamentul-de-la-4-aprilie-1944/

https://vimeo.com/60264404

La 4 aprilie 1944, câteva sute de bombardiere americane, plecate din Italia şi care aveau drept ţintă Ploieştiul, au bombardat Capitala, vizând triajul Gării de Nord. Din păcate, numeroşi refugiaţi din nordul Moldovei, ocupată de Armata Roşie, se găseau acolo. Zona Griviţa a fost complet devastată. Mihail Sebastian scria în jurnal, la 8 aprilie: „Ieri după-amiază am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă.”
Bilanţul oficial? Morţi 2942, răniţi 2126. Aproape 3000 de morţi într-o singură zi, toţi, civili nevinovaţi.

http://adevarul.ro/cultura/istorie/bombardamentul-4-aprilie-1944

În acea zi de marti, Bucurestiul era scaldat de razele calde ale soarelui primavaratic, dar la hotare bubuiau tunurile: rusii calcau deja pamantul romanesc, dinspre nord-est. Cu tancurile si cu puhoi de pedestrime, se apropiau de Harlau si de Cotnari.

Nimic nu tulbura insa linistea populatiei civile in Capitala, afara de exercitiul de aparare antiaeriana, anuntat din ajun. Conform programului, inainte de pranz au pornit sa vuiasca sirenele. Alarma? As, exercitiu.

Peste o jumatate de ora, aceleasi sirene vesteau incetarea exercitiului, iar peste inca ora au inceput sa sune din nou. Alta alarma? Alta incetare? Desigur, continuarea exercitiului. Eram obisnuiti, aproape in fiecare saptamana se efectuau asemenea „repetitii”. La radio, se transmitea muzica, lumea isi vedea de treaba.

Deodata, din cer a inceput sa rasune un uruit de motoare. Am iesit in strada: la inaltime mare pluteau oranduite in patrat zeci de puncte stralucitoare, care pareau mai curand jucarii, decat o amenintare. Apoi s-au auzit vuiete, iar pamantul a inceput sa se cutremure, cu case cu tot.

Explozii, bubuituri, schije, apoi liniste. Bombardamentul a durat cam un sfert de ora, dupa care lumea a inceput sa prinda curaj, fiecare itindu-se din coltul unde se pitise.

In directia Garii de Nord, o coloana groasa de fum negru intuneca cerul, apoi altele doua, iar mai la stanga o flacara apocaliptica falfaia sinistru.

Peste cateva minute, uruitul de motoare s-a auzit din nou. De randul acesta, era clar ca nu-i gluma si multimea s-a repezit spre adaposturile in care fusese instruita la „exercitii”. Alte explozii, alte bubuituri, schije si alta liniste.

Timp de o ora incheiata, peste 300 de avioane lansasera „covorul de bombe”, care a facut orasul nefunctionabil: alimentarea cu energie a incetat, alimentarea cu apa la fel, liniile telefonice au amutit, iar trotuarele si caldaramurile rascolite de munitie si acoperite cu moloz au devenit aproape impracticabile.

Conform cifrelor oficiale, numarul victimelor umane in aceasta prima zi a bombardamentelor se ridica la 2.942 morti si 2.126 raniti. Printre cei disparuti s-a numarat actorul V. Vasilache (din celebrul cuplu „Stroe si Vasilache”).

Poetul simbolist Ion Minulescu, desi casa sa din Cotroceni nu fusese atinsa de bombe, a suferit un soc in urma caruia a facut ulterior infarct si a decedat pe 11 aprilie.

Scriitorul Mihail Sebastian, venit intr-una din zonele lovite chiar a doua zi dupa bombardament, descria in urmatorii termeni peisajul sinistru pe care i-a fost dat sa-l vada:

„Am fost in cartierul Grivita. De la Gara la Bulevardul Basarab, nici o casa – nici una – n-a scapat neatinsa. Privelistea e sfasietoare. Se mai dezgroapa inca morti, se mai aud inca vaiete de sub daramaturi. La un colt de strada, trei femei boceau cu tipete ascutite, rupandu-si parul, sfasiindu-si hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase putin dimineata si peste toata mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de cosmar. N-am mai fost in stare sa trec dincolo de Basarab – si m-am intors acasa, cu un sentiment de sila, oroare si neputinta”.

Dar bombardamentul din 4 aprilie n-a fost decat un inceput. Raidurile reveneau periodic, scuturand bombele lor peste Capitala, peste Ploiesti, peste toata Valea Prahovei, peste nodurile de cale ferata.

Dupa cum nota ziarul Universul, numai in perioada cuprinsa intre 4 aprilie 1944 si 8 mai 1944, bombardamentele au produs urmatoarele stricaciuni, in afara miilor de victime umane:

• 13.925 imobile particulare

• 47 institutii de cultura

• 18 spitale si laboratoare

• 14 biserici si cimitire

• 21 intreprinderi civile

Coșmarul a lovit sistematic tara, pana in august 1944, cand bucurestenii au rasuflat usurati: in sfarsit, nu vor mai veni pe capul lor avioane cu bombe.

Nu bănuiau poate ca vor veni rusi cu tancuri, tot pe capul lor!

http://www.ziare.com/cultura/documentar/infernul-dezlantuit-asupra-capitalei-la-4-aprilie-1944-documentar-1356391

Au trecut 71 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucurestii, capitala României, au fost victima unui masiv bombardament terorist al aviatiei americane. Au fost vizate tinte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar si partea centrală a orasului. Ele nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iasi-Chisinău, iar luptele încetaseră de la sfârsitul lunii martie. Ostilitătile aveau să se reia abia la 20 august. Tinta principală era însă Gara de Nord, pentru că scopul bombardamentului era împiedicarea transporturilor militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietică, aliatul de atunci al americanilor, forta înaintarea spre vest. Potrivit ziarului Timpul din vremea respectivă, vânătorii români si germani, dar si servantii bateriilor antiaeriene au reusit să respingă cu succes valurile de bombardiere americane. Astfel, pe 4 aprilie ar fi fost doborâte 44 de aparate inamice, mai mult de o treime din numărul total cu care americanii au atacat. A doua zi, numărul avioanelor doborâte a fost de 54.

În bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane si au fost rănite alte 2.126. Mortii au fost îngropati într-un cimitir care va purta numele “4 aprilie” si care va fi desfiintat de autoritătile comuniste. În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuati, pentru a nu rămâne sub ocupatia sovietică, de unde urmau să fie repartizati în diferite locatii din Bucuresti, precum si din provincie. Erau mai ales femei, copii si batrâni, într-o stare de totală deprimare si derută. Îsi părăsiseră casa si averea agonisită, iar acum asteptau, flamânzi si obositi, intr-o gară pe care cei mai multi nu o văzuseră niciodată în viata lor. Cand s-a dat alarma, aproape toti au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti. Marea majoritate vor pieri arsi de bombe.

O serie de crime inutile… Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelarită populatia civilă, lipsită de aparare, au fost distruse importante bunuri materiale. S-a aplicat doctrina generalului Harris, de a distruge căminele si familiile militarilor de pe front, pentru ca acestia să nu mai aibă pentru ce lupta. (…)

Contemporanii au sesizat extrem de bine tactica aplicată de către anglo-americani, dar si cinismul ticălos al acestora.

Maruca Cantacuzino-Enescu nota după câtiva ani in jurnal, citez:

“…în tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare si revoltă, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, să deschidă bratele Armatelor Rosii «eliberatoare» care înaintau, amenintându-ne că altfel, ne vom cufunda, noi si bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud si acum vocea lugubră si tonul răstit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean. Acelasi speaker, fără îndoială, care, astăzi la Radio International, dojeneste tările ocupate că «se lasă conduse» de «tiranii de la Moscova», asa cum îl numeste Occidentul pe fostul său aliat din est. Ce logică!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, până la urmă, născute din necesitătile cauzei lor…”

https://mizeriaistoriei.wordpress.com