Arhive categorie: Evanghelici

Isus al meu prieten bun


The Messenger

Speranța și prietenii

Anca Rus

Emma și Cristi Repede

What Makes Evangelicalism Evangelical?


The evangelical movement in America emerged in the twentieth century as conservative Protestants sought to perpetuate an intentional continuity with biblical Christianity. While the roots of the movement can be traced through centuries prior to its emergence in twentieth century America, its organizational shape appeared mainly in the years after World War II. And, as anyone who considers the movement with a careful eye understands, evangelical definition has been a central preoccupation of the movement from the moment of its inception.

 The word “evangelical” long predates the coalescence of the evangelical coalition of the last century. The word has been applied to Methodism in the eighteenth century, to nonconformists and low church Protestants in Great Britain in the nineteenth century, and to a host of groups, churches, and movements ever since. As early as the nineteenth century, frustration and confusion arose over the use and misuse of the term. The seventh Earl of Shaftesbury expressed the late-nineteenth century frustration when he declared, “I know what constituted an evangelical in former times . . . I have no clear notion what constitutes one now.”

In this light, one is tempted to identify with the late Justice Potter Stewart, who during deliberations of the U. S. Supreme Court in a 1964 case concerning pornography, simply declared: “I know it when I see it.”

In the most common usage of the term, it works in almost this very sense. An evangelical is recognized by a passion for the Gospel of Jesus Christ, by a deep commitment to biblical truth, by a sense of urgency to see lost persons hear the Gospel, and by a commitment to personal holiness and the local church. In any event, this is what we should hope to recognize as authentically evangelical.

But there is more to the question, of course. Honesty requires that the term be defined by its necessity. In this sense, evangelical has been and still remains a crucial term because we simply cannot live without it. Some word has to define what it means to be a conservative Protestant who is not, quite simply, a Roman Catholic, nor a theological liberal. While Catholics and liberal Protestants may speak of themselves in terms of an evangelical spirit (and both have), the term makes no sense as applied to a movement unless it is held to be clearly distinct from both Roman Catholicism and Protestant Liberalism. Yet, there is more to the story of course, since the evangelical movement was also born out of a deep concern to identify a posture distinct from that of Protestant Fundamentalism.

There have been attempts to replace the term with something more useful, but such efforts have met with little success. The reason for this is quite simple – the word really does accomplish what it sets out to do. It functions as a descriptor for many millions of Christians for whom no other aggregate denominator is appropriate. The word has enduring value precisely because we cannot operate without it.

That is not to say that its use is uncontroversial. Dissatisfaction with the term was evident among many of the young leaders of the “New Evangelicalism” which emerged with such energy in the years just after World War II. Driven by a determination to distinguish themselves from separatistic Fundamentalism on the one hand, and Protestant Liberalism on the other hand, these ambitious founders of contemporary evangelicalism laid hold of the only term that seemed to describe their identity and aspirations. What other term would serve so well?

During the 1970s and 1980s, laments over the word and its usage led figures such as William J. Abraham to argue that the word is an “essentially contested concept” – a concept borrowed from the world of philosophy. Abraham, a leading intellectual figure on the evangelical left, argued that the term was almost always used in the context of theological judgment. Yet, he asserted, “There is no single essence or one particular condition that captures the achievement concerned or will be agreed upon by all evangelicals.” Of course, even in making his argument, Abraham had little choice but to use the term “evangelicals” even as he argued that the concept is “essentially contested.”

In my view, evangelical definition must be placed within three distinct but overlapping contexts. We should consider evangelicalism in historical, phenomenological, and normative senses. None of these can stand alone, and I will argue that all three are needed in order to understand evangelicalism and to consider the question of evangelical identity.

In its historical usage, in the English-speaking world the term goes back at least to the early eighteenth century. D. W. Bebbington traces evangelical history to the spiritual awakenings of that era and to and to the famed ministries of figures such as George Whitefield and the brothers John and Charles Wesley. In this sense, the earliest evangelicals were British Methodists and their spiritual cousins, whose infectious love for the Gospel, concern for social justice, and commitment to holy living shaped the religious life of both the British Isles and North America.

Later, the term was applied to the nonconformists and low church Anglicans who stood apart from the influence of Anglo-Catholicism in the Church of England and from the developing theological liberalism that had already reached into both Anglican and non-conformist churches and institutions. In this sense, a figure like Charles Spurgeon, the great Baptist preacher of nineteenth century London, is seen as a paradigmatic evangelical type – and one who was already deeply concerned about theological compromise within evangelical circles.

In the United States, the term was often applied as it had been in European contexts – as a synonym for Protestant. The heirs of the Reformation were simply described as evangelical as a way of stressing a positive identity other than just being known as non-Catholic.

In the early twentieth century, the term was often applied to a spirit of evangelism and Gospel energy. But, as the nation was rocked by the Fundamentalist/Modernist controversy in so many churches anddenominations, the word caught the attention of some conservative Protestants who steadfastly opposed theological liberalism, but who also wanted to distinguish themselves from Fundamentalism.

The controversies and church battles between the Fundamentalist and Modernist forces in the early decades of the twentieth century revealed rival understandings of the Christian faith. The Modernists claimed to be saving Christianity by accommodating Christian theology to the anti-supernaturalism that increasingly shaped the thought life and worldview of the intellectual classes. They adopted higher-critical approaches to the Bible and its interpretation, revised virtually all of Christianity’s core doctrines, and transformed the life of denominations, institutions, and churches that had formerly held to far more conservative beliefs. They relativized the creeds and gained control of the organizational infrastructures of most of the mainline Protestant denominations.

The Fundamentalists pledged themselves to oppose this theological revolution and return to the “fundamentals of the faith.” They sought to resist and to reverse the liberal trends within their churches and denominations, and battle after battle ensued. The Fundamentalists mounted a massive movement, holding Bible conferences and establishing networks of preachers and laypersons. But, in the end, battle after battle was lost. The governing structures of the mainline denominations were filled with either liberals or their “moderate” supporters.

In the years between the two great wars, the Fundamentalists generally separated from the established denominations, forming their own universe of Bible colleges, seminaries, publishing houses, and even denominations. After the public humiliations of the Scopes Trial and other developments, Fundamentalism began to drop out of the nation’s intellectual conversation. Liberals controlled the denominations, the established denominational colleges and seminaries, and the prestigious pulpits. The Fundamentalists were relegated to a constellation of Bible colleges, newspapers, Bible conferences, and publishing houses. They also seized upon new technologies, particularly radio, in order to get their message to a mass audience.

After World War II was over, a movement of young leaders, pastors, theologians, evangelists, and organizers came together in an effort to create a new conservative alternative to Fundamentalism. They were, in fact, the founding fathers of modern evangelicalism – men such as Billy Graham, Harold John Ockenga, Carl F. H. Henry, and Charles Fuller. Some, such as Carl Henry, E. J. Carnell, Gleason Archer, and Kenneth Kantzer, pursued doctoral degrees at prestigious universities in order to gain access to the larger intellectual conversation. These “New Evangelicals,” as they styled themselves, were determined to maintain a clear and unquestioned commitment to theological orthodoxy and to oppose theological liberalism in all its forms. Yet, they also wanted to distinguish themselves and their movement from Fundamentalism, which they identified with anti-intellectualism, a lack of serious theological engagement, a withdrawal from social responsibility, and an eccentric list of theological preoccupations.

Over time, these leaders created their own constellation of churches, evangelistic associations, colleges and universities, theological seminaries, publishing houses, and mission agencies. They sought to unify conservative Protestants into a coherent and credible movement. In their view, the movement should appeal to conservatives still remaining within the liberal denominations, as well as to Fundamentalists who had grown weary of the debates and factionalism of the Fundamentalist movement. They established a central periodical, Christianity Today, launched in 1956 as a conservative alternative to the liberal The Christian Century. As founding editor Carl F. H. Henry made clear, Christianity Today would engage the issues of the day from a posture of intellectual engagement and credibility.

Over the last half of the twentieth century, these leaders and their heirs had built a massive evangelical movement that, by the last quarter of that century, had captured the attention of the larger public, even if it failed to make much headway toward the recovery of the mainline denominations. Through their colleges and seminaries, publishing houses and periodicals, media empires and extensive networks, the evangelicals created a major “third force” in American life, distinguished from both a newly-assertive Catholicism and the mainline Protestant denominations even then in marked numerical decline.

By the 1970s, it was impossible to speak knowledgeably about religion in America without acknowledging the existence and influence of the Evangelicals. This did not mean, however, that observers of the movement had a clear grasp of what constituted evangelical identity. Frankly, it did not even mean that the leaders of the movement shared a common understanding of evangelical identity among themselves.

The challenge of defining evangelical identity remains one of the most important challenges for the movement – and one that entails no small amount of controversy. This much is clear – there is no way for any responsible evangelical to avoid this challenge. To do so is to consign the word to eventual meaninglessness, and to deny evangelicals the right and responsibility to define themselves in theological terms. That is far too high a price to pay.

Adapted from R. Albert Mohler Jr.’s weblog at www.albertmohler.com.

http://www.christianpost.com/news/what-makes-evangelicalism-evangelical-55110/

“Rascumpararea memoriei” – un an de la lansare (7.IX.2010-7.IX.2011)


 Pe 7 septembrie 2011 s-a implinit un an de la lansarea cartii “Rascumpararea memoriei”. O carte care tratează istoria cultului penticostal în perioada comunistă, dar și societatea și regimul politic. Cele 387 de pagini ale lucrării cuprind 12 capitole, anexe, bibliografie, indice de nume și indice de locuri. În partea de început cititorii pot parcurge referințele critice, cuvântul înainte, prefața precum și argumentul unde autorul își motivează demersul.

 

Bisericile penticostala, adventista si evanghelica nu mai sunt recunoscute de legea cultelor din Ungaria


Parlamentul ungar a aprobat o nouă lege a cultelor care va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012 în urma căreia vor fi recunoscute doar 14 comunități religioase. Printre aceste comunități se numără și Biserica Baptistă. Dintre comunitățile nerecunoscute fac parte, printre altele, Biserica Evanghelică Metodistă, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Biserica Penticostală și Armata Salvării. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a protestat alături de alți activiști și apărători ai drepturilor omului împotriva legii. Conform unei scrisori deschise adresate Consiliului Uniunii Europene, semnată de foști membri ai opoziției liberale, legea încalcă libertatea religioasă.

Dr Kalman Meszaros, Președintele Uniunii Baptiste din Ungaria, consideră legea binevenită întrucât guvernul a decis să trateze comunitatea baptistă la fel ca pe celelalte biserici istorice. Iar acest lucru este binevenit întrucât baptiștii au fost recunoscuți în Ungaria din 1895, iar predecesorii lor, anabaptiștii, au fost rpezenți începând cu 1523. Este regretabil, a afirmat Kalman Meszaros, că noua lege nu arată suficient interes pentru comunitățile religioase independente. Baptiștii din Ungaria sunt organizați în 368 de biserici locale care însumează un număr de 12 000 de credincioși.

Președintele comunității adventiste din Ungaria, Tamas Ocsai, este dezamăgit de noua lege mai ales că reprezentanții guvernului au promis anterior adventiștilor recunoaștere deplină. În momentul de față, comunitatea adventistă numără 4600 de membri în 110 biserici. Metodiștii au 2000 de membri în 34 de biserici. Conform declarațiilor lor, metodiștii vor continua să solicite recunoașterea oficială contând pe sprijinul bisericilor deja recunoscute.

Printre cele paisprezece culte religioase recunoscute în Ungaria se numără și trei comunități evreiești. Organizațiile religioase care vor dori să obțină recunoaștere oficială trebuie printre altele să fi existat de cel puțin 20 de ani în Ungaria și să respecte rpevederile constituționale. Actuala lege se aplică și în cazul orelor de religie din școli care sunt finanțade de către stat.

După intrarea în vigoare a legii se estimează că circa 300 de comunități și organizații religioase nu vor mai exista.

Ruben Ologeanu

Sursa: http://revistacrestinulazi.ro/

Articole similare

O nouă lege în Ungaria – doar 14 biserici recunoscute oficial

Botez Nou -Testamental şi sărbătoarea secerișului la Biserica Baptistă din Chitighaz, Ungaria


Botezul

Punerea mâinilor

Biserica Baptistă din Chitighaz a îmbrăcat straie de sărbătoare în prima duminică a lunii august. Pe 7 august s-a ţinut o dublă sărbătoare, un botez Nou-Testamental şi sărbătoarea secerişului. Petru Rotar L-a urmat pe Domnul Isus în apa botezului, actul botezului fiind săvârşit de pastorul Csaba Borzási

În faţa numeroşilor credincioşi baptişti din localitate şi din împrejurimi, Petru Rotar a depus o mărturie despre credinţa lui în Dumnezeu. Domnul Rotar a povestit că s-a născut într-o familie creştină ortodoxă, de mic copil a umblat la biserică după care a urmat o perioadă îndelungată când a abandonat orice lăcaş sfânt. Căsătorindu-se într-o familie de baptişti, la zile de sărbătoare a mai dat pe la biserica baptistă din Chitighaz. În urmă cu cinci ani a fost solicitat de fraţii din comunitatea baptistă din Chitighaz să participe la o acţiune cu titlul „Mesagerii ziditori”, care are drept scop construirea de biserici în diferite părţi ale lumii. A petrecut câteva săptămâni la Manchester, unde l-a primit pe Domnul Isus în viaţa lui, iar decizia definitivă a luat-o la sfârşitul anului trecut.
Botezul
Punerea mâinilor
La eveniment au slujit corul şi fanfara bisericii, iar Cuvântul Domnului a fost vestit de Alexandru Bodor, pastorul mai multor biserici bilingve din judeţul Bihor. Actul botezului a fost oficiat de către pastorul Csaba Borzási, care pentru prima dată a fost gazda şi protagonistul unui asemenea eveniment ca şi pastor.
– M-am pregătit cu emoţii pentru acest eveniment. Primul lucru din viaţa omului totdeauna aduce multe emoţii. Te tem să nu l-aş candidatul în apă sau să nu-l scapi, să iasă toate bine. Dar ne-am rugat, Domnul a fost cu noi şi toate au mers bine. A fost o experienţă pozitivă pentru că am văzut viaţa unui om schimbat. Mărturia lui şi bucuria din biserică au fost recompensă – ne-a mărturisit Csaba Borzási.
– Acum o singură persoană a decis să-L urmeze pe Domnul în apa botezului. Dacă ştiu bine au mai fost şi alţi candidaţi…
– Da, patru candidaţi au umblat la cateheză, însă ei nu s-au decis încă. Aceştia sunt interesaţi de lucrurile spirituale, dar din anumite motive s-au retras. Sperăm ca la următorul botez nu numai ei trei să fie, ci şi mai mulţi.
– Aţi lansat încă odată un apel către cei care au fost prezenţi ca să-L urmeze pe Domnul Isus. Care sunt speranţele Dumneavoastră?
– Sper ca să nu fie în zadar Cuvântul rostit, adică oamenii să ia în serios Cuvântul lui Dumnezeu şi mesajul acesta. Sper că Duhul lui Dumnezeu va lucra în inimile tuturor care au fost prezenţi şi au auzit predica şi mesajul, nu numai cei din afară, dar şi copiii care au crescut aici sau adulţii care frecventează de ani buni biserica. Sper că va veni vremea curând când şi ei se decid ca să se alăture bisericii şi în urmarea lui Cristos.
– Aţi spus că a fost bine să vedeţi cum se schimbă viaţa unui om când îşi predă viaţa în mâna Domnului. Ce v-a convins pe Dumneavoastră că această persoană şi-a schimbat viaţa cu adevărat? Cum poate să se convingă un pastor despre acest lucru?
– În primul rând, prin vorbire. Îi pun întrebări să văd cum gândeşte, cum trăieşte şi se văd şi roadele credinţei în viaţa lui. O viaţă schimbată se recunoaşte. Omul schimbat se comportă altfel. Nu se încrede în El, ci se încrede în Dumnezeu, Îl caută pe Dumnezeu, caută Biserica lui Cristos. Asta se vede în viaţa fratelui nostru botezat.
– După-masă are loc Sărbătoarea Secerişului. Ce înseamnă această sărbătoare?
– Sărbătoarea Secerişului de obicei o sărbătorim vara, însă vremea secerişului spiritual este în mâna Domnului. Sărbătorind Sărbătoarea Secerişului ne aducem aminte de cuvintele Domnului Isus că secerişul este deja aici, numai să ne rugăm pentru lucrători în Secerişul Domnului şi să mulţumim pentru bogăţia pe care ne-a dat-o Cristos în viaţa noastră şi pe plan spiritual.
După botez a urmat rugăciunea de binecuvântare şi urările de bine din partea bisericii şi celor adunaţi. Chitighăzenii l-au avut în mijlocul lor pe pastorul Alexandru Bodor, care are contacte cu biserici baptiste româneşti din Ungaria din anul 1989 şi pe care le poartă mereu în rugăciune.
– Eu am cunoscut ceva din auzite despre bisericile baptiste româneşti din Ungaria şi întotdeauna am dorit să iau legătura cu ele, să le vizitez, mai ales că am crescut în condiţii în care am învăţat de mic şi limba maghiară şi limba română, şi m-am gândit că m-aş descurca foarte bine aici unde se vorbesc ambele limbi. N-am avut posibilitatea să trec graniţa până după Revoluţie, pentru că nu mi s-a aprobat paşaportul. M-am bucurat când am avut posibilitatea să vin să-i cunosc pe fraţi, să ne reînnoim legăturile cu fraţii. De mai mulţi ani de zile îi port în inimă, mă rog pentru ei, pentru păstorii bisericilor, pentru fraţi, ca Dumnezeu să-i ajute să fie în ţara asta o lumină, o mărturie pentru Isus Cristos, pentru Evanghelie, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Doresc ca prin ei şi alţi români care sunt aici să-L cunoască pe Domnul. Oameni care cunosc ambele limbi, pot să fie unelte în mâna Domnului, prin care Evanghelia poate să ajungă şi la cei care vorbesc româneşte, şi la cei care vorbesc ungureşte.
Citește articolul integral pe http://foaiaromaneasca.blogspot.com/

Jesus Daily e cea mai activă pagină Facebook


Cu 8,2 milioane de fani care generează 3,4 milioane de interacţiuni săptămânal, pagina Jesus Daily a fost declarată cea mai activă pagină de Facebook, scrie The New York Times.

religie pe facebookInteracţiunile de pe Jesus Daily le întrec chiar şi pe cele de pe pagina lui Justin Bieber care, deşi are 35 de milioane de fani, nu generează „decât” 630.000 de comentarii şi like-uri într-o săptămână.

Jesus Daily, pagină a cărei descriere o prezintă ca „paina lui Iisus Christos”, este moderată de un nutriţionist, Aaron Tabor, care postează zilnic versete biblice scurte, întrebări, poze şi linkuri către site-uri cu profil religios.

Potrivit aceleiaşi surse, 31% dintre utilizatorii americani ai reţelei Facebook şi 24% dintre toţi utilizatorii şi-au publicat pe profil informaţii privind orientarea religioasă.

(Foto:  carmel.pasi.ro)

http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Jesus-Daily-e-cea-mai-activa-pagina-Facebook-4153.html

Înfruntând regimul totalitar comunist cu legea în mână.


În deschiderea programului de toamnă al Centrului Areopagus vă invităm Joi, 8 septembrie 2011 de la ora 19:00 să luaţi parte la un dialog deosebit în cadrul forumului „Înfruntând regimul totalitar comunist cu legea în mână.”

 Suntem onoraţi să îi avem ca invitaţi pe domnul Silviu Rogobete, Consul General al României în Cape Town, Africa de Sus, împreună cu domnul Nelu Prodan, avocat, Consul Onorific al României în SUA.

 În timpul regimului comunist avocatul Nelu Prodan a apărat creştini evanghelici dizidenţi.  Actualmente profesează în SUA şi este Consul onorific al României în această ţară.

 Forumul va avea loc la sediul Centrului Areopagus din Calea Martirilor 104, Timişoara.

2011-09-08
http://www.areopagus.ro/

Conferința Națională de Misiune a Departamentului de Misiune al UBR


În perioada 7-8 septembrie 2011 va avea loc la Lugoj Conferința Națională de Misiune a Departamentului de Misiune al UBR. La această conferință vor participa Președintele UBR, Otniel Ioan Bunaciu, Secretarul General UBR Ionel Tuțac, Vicepreședintele cu misiunea din cadrul UBR, Viorel Candrianu și coordonatorul aceluiași departament, Alex Vlașin. Sunt invitați și așteptați președinții comunităților baptiste locale din România alături de vicepreședinții cu misiunea pentru a discuta aspectele lucrării misionare, dar și strategiile misionare folosite.

Alături de participanții enumerați vor fi prezenți și misionari români delegați de comunități care lucrează în România sau în străinătate. În cadrul întâlnirii va fi făcută o evaluare a proiectelor misionare derulate în Serbia, Asia Centrală dar și a Campaniei Naționale de citire a Bibliei. În urma acestei conferințe se așteaptă rapoarte misionare concrete din teren de la fiecare comunitate. Se vor face, de asemenea, propuneri pentru proiecte misionare naționale și vor fi prezentate rapoarte ale conferințelor misionare precedente (oltenia și misiunea rurală).

Conferința este găzduită de școala creștină Harul din Lugoj.

http://revistacrestinulazi.ro/2011/09/conferinta-nationala-de-misiune-a-departamentului-de-misiune-al-ubr/

Cant lui Dumnezeu glorie – Orchestra Bisericii Penticostale Nr 1 Vicovu de Sus


Ordinul secret al Maresalului Antonescu privind deportarea crestinilor evanghelici in Transnistria


Ion Antonescu

Un aspect mai puțin cunoscut al istoriei recente este intenția Mareșalului Antonescu de a-i deporta pe creștinii evanghelici, considerași sectanți, la Bug, adică în Transnistria (teritoriul dintre Nistru și Bug -vezi harta). Ordinul secret preciza fără echivoc dispoziția ca „toți membrii sectelor religioase să fie trimiși imediat în organizațiile de pe Bug.” Menționăm faptul că baptiștii aveau statutul de asociație religioasă și au reușit în anul 1940, în ciuda opoziției Bisericii Ortodoxe, să obțină statutul de cult religios. Dată fiind evoluția situației internaționale (ne aflăm în timpul celui de-al doilea război mondial -1939-1945-), a opoziției Bisericii Ortodoxe, a deselor schimbări la conducerea Ministerului Cultelor, precum și a faptului că recunoașterea nu s-a realizat prin intermediul unui decret regal, așa cum se va întâmpla în toamna anului 1944, baptiștilor li se va retrage recunoașterea oficială, bisericile lor fiind închise între 1942-1944.  Mai mult decât atât, alături de ceilalți creștini evanghelici (penticostali, creștini după Evanghelie, adventiști), precum și de alte denominațiuni religioase încadrate în categoria sectelor, erau pasibili de deportare la Bug.

Unul din documentele pe care le-am identificat privind acest caz menționează următoarele:

Prefectura Jud. Muscel.

Comunicat Nr.10891 din 4 Iunie 1942

Către Primării și Posturile de Jandarmi.

               ,,Se aduce la cunoștință generală următoarele:

  1. Domnul Mareșal I. Antonescu, Conducătorul Statului, a hotărât ca toți membrii sectelor religioase să fie trimiși imediat în organizațiile de pe Bug.
  2. Pentru satisfacerea acestor dispozițiuni, autoritățile polițienești, jandarmerești și administrative vor întocmi de urgență tablouri de toți sectanții și asociațiuni religioase și îl vor înainta Prefecturii, spre a fi trimis Ministerului Afacerilor Interne care va lua măsuri de trimiterea acestora în Transnistria.
  3. Autoritățile jandarmerești împreună cu notarii vor stabili în comunele rurale după registrele sectanților, data când au fost înscriși fiecare membru, și la ce sectă au făcut declarații de trecere la oficiul de stare civilă.
  4. După efectuarea acestor operațiuni registrele se vor numerota, sigila și parafa după care se vor depune la preturi.

  Pastorii vor certifica exactitatea și numărul filelor; prezentul comunicat va fi aplicat în toate comunele din județ precum și în orașul Câmpul lung.

  Prefectul Jud. Muscel,

ss. General Nicolau.

Harta Romaniei in 1942 - Transnistria

Față de această situație, președintele cultului baptist, Constantin Adorian, a inițiat o serie de demersuri printre care și un memoriu către mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului. În cadrul acestui memoriu se menționau următoarele: „respectuos vă rugăm să binevoiți a da ordin să se revină asupra acestei măsuri, dându-se ordine lămurite și precise pentru ca creștinii baptiști să fie lăsați în pace pentru a-și putea vedea liniștiți de gospodăriile și ogoarele lor”.

Nu cunoaștem răspunsul autorităților și nici nu avem documente care să confirme faptul că ordinul de deportare a fost executat.