Sărbătoarea Paștelui în atenția organelor de Partid
Articolul de față reprezintă o incursiune succintă în problema religiei. Specific, documentul la care fac referire tratează problema stabilirii repausului legal pentru Sărbătoarea Pascală.
Articolul Sărbătoarea Paștelui în atenția organelor de Partid a fost publicat în Revista Creștinul Azi, Nr. 2/2012 , pp. 16-17.
Erată: Nota 6 are legătură cu nota 3 și ar fi trebuit să arate așa: ANIC, Fond CC al P.C.R., Cancelarie, Dosar 165/1950, ff. 51-52
*
5 aprilie 2013: Lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)
Astăzi s-au împlinit doi ani de la lansarea cărții mele despre istoria baptiștilor în prima perioadă a comunismului românesc.Între timp s-a dovedit faptul că lucrarea are la bază o cercetare serioasă constituindu-se într-un element de referință pe domeniul ei de analiză.
Nu am cunoștință că între timp să fi apărut o altă lucrare complexă privind istoria baptiștilor din perspectiva relației Biserică – Stat în perioada 1948-1965, una care să se bazeze și pe analiza competentă a documentelor de arhivă, nu doar pe mărturii orale.
Lansarea cărții a constituit și prilejul întâlnirii cu Cristi Țepeș care în interviul acordat lui Alin Cristea a vorbit despre momentul aprilie 1977, cunoscut în termeni populari ca cel al difuzării Scrisorii celor 6 evanghelici. Subiectul va fi analizat atât de Dorin Dobrincu, cât și de mine împreună cu Bogdan Emanuel Răduț. Împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț am realizat cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977).
Mai jos aveți materialul redactat în anul 2013 după lansarea cărții:
În data de 5 aprilie 2013, a avut loc la Institutul Teologic Baptist din București lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965.
M-am bucurat de prezența unor profesori, pastori, cercetători, studenți dar și a unora care lucrează în alte domenii de activitate. Le mulțumesc tuturor celor care au participat la acest eveniment.
La sfârșit am făcut și câteva poze printre care și una cu doamna profesoară Ecaterina Lung, alături de domnii profesorii Otniel Bunaciu și Daniel Mariș.
La eveniment au fost prezenți printre alții: Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung – Facultatea de Istorie Universitatea din București, Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu – Facultatea de Teologie Baptistă Univesritatea din București, Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș – Institutul Teologic Baptist din București (ITBB), Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș Institutul Teologic Baptist, Pastor Virgil Achihai – Președintele Alianței Evanghelice din România.
Alături de cei menționați mai sus, la acest eveniment au mai participat: Conf. Univ. Dr. Octavian Baban – ITBB, Lect. Univ. Dr. Sorin Bădrăgan – ITBB, Cristi Țepeș – realizator TVR, Criti Pavel – realizator RVE, Ruben Ologeanu – Revista Creștinul Azi, Pastor Trandafir Popovici – ITBB, Biserica Baptistă Golgota București, Lect. Univ. Dr. Cristian Caraman – Institutul Teologic Timotheus București, Pastor Constantin Ghioancă – Biserica Baptistă Adonai București, Cercetător Cosmin Budeancă – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Irina Pandelaș – Palatul Parlamentului, Prof Dragoș Predescu – București, Profesor Daniel Andreșoi – București, FAMILIA SILVEȘAN în variantă extinsă, Radu Iroftei – Biblioteca Centrală Universitară București (BCU), Marius Gliga – ITBB, Simona Nica – ITBB, Cristiana Gherghin (Faur) care mi-a realizat graficul de la p. 108.
Surpriza plăcută la acest eveniment a fost și prezența lui Alin Cristea de la România Evanghelică. Până acum ne-am întâlnit de trei ori: 1. Worshop-ul de istorie orală pe istoria evanghelicilor – Iași 2009, Simpozionul internațional Secularizarea şi Europa contemporană – particularităţile Europei Centrale şi de Est – Oradea 2010, Lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965 – București 2013.
Pastor Liviu Olah – Om al Rugaciunii
agnus dei - english + romanian blog
Photo credit Facebook
Fratele Pastor Liviu Olah, fost pastor la Biserica Baptista „Emanuel”-Oradea, unde in 3 ani s-au pocait 600 de suflete, ceea ce nu s-a mai intamplat in Bisericile de romani baptiste sau penticostale nici pana atunci si nu stiu de atunci incoace. Acum doar cei de la Toflea i-a depasit si e bine ca au facut-o!
Vezi articolul original 92 de cuvinte mai mult
Mărturie Dumitru Lungu despre transportul ilegal de Biblii în România comunistă (25.01.2015)
Mărturia domnului Dumitru Lungu despre transportul ilegal de Biblii în România comunistă.
Înregistrarea a fost realizată la Biserica Creștină Baptistă Nădejdea din București în data de 25 ianuarie 2015 cu prilejul lansării în Capitală a romanului Ambasadorul scris de Cătălin Dupu.Tema romanului este tocmai aceasta: transportul ilegal de Biblii în România comunistă, anii 80 ai secolului XX.
Având în vedere că mărturia din ianuarie 2015, cât și cea din toamna anului 2013 cu prilejul serbării a 80 de ani de istorie a Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București au în vedere rezistența evanghelicilor în comunism și transportul ilegal de Biblii, cunoscut sub numele de colportaj de material religios am considerat util să le pun împreună.
Mai jos aveți mărturia din 2013.

În mărturia sa, Lungu Dumitru, membru în Biserica Nădejdea, fost secretar al bisericii și persoana care se ocupă de cateheza noilor veniți, vorbește despre câteva aspecte importante din perioada comunistă. primul dintre ele este biserica din case, iar al doilea transportul ilegal de Biblii și literatură religioasă.
Se amintește deasemenea, despre cutremurul din 1977 și grupurile de rugăciune care se întâlneau în casele credincioșilor în perioada comunistă (minutul 4).
În mărturia sa veți regăsi informații despre depozitul de Biblii din casa sa (de la minutul 5) care a fost descoperit ca urmare a arestării lui Constantin Caraman în anul 1984 pe peronul Gării de Nord.
20 iunie 1976 a venit primul transport cu Biblii, material religios scris, dar și audio împreună cu casetofoane.
„Lucrarea a mers până în 1984, concomitent cu Biserica din case, până în 9 noiembrie când din greșeala fratelui Constantin Caraman de la frații penticostali, care tot venea la mine și lua cărți [aceasta a încetat].
Eu i-am spus: „Frate, nu mai veni că dumneata ești urmărit” N-a înțeles!
Joi seara l-a prins pe el cu geanta plină cu Biblii, l-a luat la Securitate, l-a strâns cu ușa și le-a spus: „Depozitul se află în strada Dichesei nr … la fratele Lungu.”
Vineri seara eu am venit de la servici, ei au venit la ora 6 (18). Eu am ajuns la ora 9 (21). Era o lumină colo …. ”
În continuare fratele Lungu relatează percheziția efectuată de Securitate. Menționez și alte detalii care nu sunt prinse în această mărturie. Astfel, materialul religios era atât de bine ascuns încât nu a fost găsit de către cei care percheziționau casa, însă ofițerul care conducea percheziția avea informații că materialul este în locația respectivă, astfel că fratele Lungu a trebuit să se deconspire singur ca să nu trebuiască să mai aducă câinii sau mai rău să dărâme zidurile. După confiscarea materialului religios s-a întocmit procesului verbal din care sunt redate în facsimil două fragmente în carte. Eu l-am văzut integral și pot confirma veridicitatea lui.
Informațiile din mărturia sa sunt transpuse în scris și în cartea NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU 1933-2013. 80 DE ANI DE LUMINĂ CREȘTINĂ LA MARGINE DE BUCUREȘTI, carte care costă 15 lei și poate fi achiziționată de toți cei interesați.
Implicarea dânsului în distribuția de material religios în perioada comunistă este redată la paginile 114-117. Nu voi reda acum decât partea de final unde vorbește despre modul în care a fost descoperit depozitul de Biblii și material religios.
pp. 116-117 „Mai târziu am aflat cum au dat de mine.

Fratele Constantin Caraman de la frații penticostali a fost pe la mine , deși l-am avertizat să nu vină fiind o persoană urmărită de tovarăși, și a luat ceva material (cărți, biblii, casetofoane), iar în drum spre Gara de Nord a fost urmărit și arestat [În mărturia de la biserică acesta menționează că interceptarea și arestarea au avut loc pe peronul Gării de Nord] pe data de 8 noiembrie 1984. Sub presiune la interogatoriu a dat adresa mea și astfel a doua seară, vineri (vinerea neagră) 9 noiembrie 1984 Securitatea a ajuns la mine.
Ce a urmat la interogatoriu știe Dumnezeu.
Mai menționez că i-am rugat ca din BIBLII să nu facă hârtie igienică.”
[Ei m-au întrebat de unde știu lucrul acesta, iar eu le-am spus că se cunoaște faptul că din Bibliile trimise de Societatea Biblică Britanică (?) ei au făcut hârtie igienică].
Personal (M.S.) știu că a fost un întreg scandal legat de acest aspect și am văzut chiar și un document din anii 80 unde se vorbea despre această acțiune a autorităților de la București.
Câteva informații despre Biblia editată de Patriarhul Justinian Marina în 1968
Recent am avut ocazia să văd ediția Bibliei tipărită la București (1968) în timpul Patriarhului Justinian Marina și m-am gândit să împărtășesc câteva opinii pe marginea acestei lucrări.
Înainte de a spune câteva cuvinte despre această ediție a Bibliei am să mă refer la un articol al lui Adrian Nicolae Petcu publicat în Ziarul Lumina, iunie 2011, semnalat și de mine AICI.
În virtutea bunelor relații dintre Anglia şi România, în perioada interbelică, contactele dintre Biserica Ortodoxă Română şi cea Anglicană fuseseră extrem de cordiale. Instalarea comunismului în România a condus inevitabil la ruperea relațiilor dintre cele două Biserici, după cum cerea puterea sovietică prin vocea patriarhului Alexei al Moscovei la conferința interortodoxă din 1948.
Dezgheţul din 1955 a oferit ocazia reînnodării contactelor dintre cele două Biserici, mai ales prin vizita, din iunie 1965, a arhiepiscopului Arthur Ramsey de Canterbury în România. Un an mai târziu, patriarhul Justinian Marina răspundea la invitația acestuia, fiind primit la Londra ca un șef de stat, vizitând numeroase mănăstiri, participând la anumite servicii religioase, fiind în mijlocul credincioșilor români din capitala britanică. Patriarhul român a fost primit inclusiv de regina Elisabeta a Marii Britanii, care i-a oferit în dar un automobil Rolls Royce. Față de gestul reginei, patriarhul i-a spus: „Majestate, vă mulțumesc! Sunteți foarte generoasă, dar sunt informat că sunteți președinta Societății Biblice Britanice. Patriarhii români de dinaintea mea au editat fiecare câte o Biblie, care le poartă numele. Eu am mai mult de 10 ani și nu am izbutit să am o Biblie. Vă rog, în locul mașinii, dați-mi hârtie şi materiale de legătorie, ca să pot tipări și eu Biblia!” Astfel, au fost publicate cele 20.000 de exemplare ale Bibliei de la 1968.
Adrian Nicolae Petcu
http://ziarullumina.ro/memoria-bisericii/iunie-1966-vizita-patriarhului-justinian-marina-anglia
Din articolul pe care l-am reprodus mai sus reiese faptul că relațiile dintre Biserica Anglicană și cea Ortodoxă au fost foarte cordiale în perioada interbelică, dar s-au răcit ca urmare a instaurării unui regim de factură comunistă în România. După anul 1955 putem vorbi, conform lui Adrian Nicolae Petcu, de o reînnodare a contactelor dintre cele două Biserici. Acestea se concretizează, „mai ales prin vizita, din iunie 1965, a arhiepiscopului Arthur Ramsey de Canterbury în România, urmată, un an mai târziu de vizita Patriarhului Justinian Marina la Londra. În cadrul acestei vizite, Patriarhul Justinian Marina a fost primit chiar de regina Elisabeta care, conform celor menționate de domnul Adrian Petcu, i-ar fi oferit în dar un automobil Rolls Royce, pe care l-a refuzat. În locul mașinii, patriarhul român solicită reginei Elisabeta, care era președinta Societății Biblice Britanice, hârtie și materiale de legătorie ca să poată tipări Biblia, una care să-i poarte numele. În finalul articolului citat se menționează că patriarhul a primit materialele solicitate și astfel „au fost publicate cele 20.000 de exemplare ale Bibliei de la 1968.” Informația este interesantă, deoarece în Cuvântul către cititori al Bibliei de la 1968 scris de către Justinian Marina se menționează cifra de 100.000 de exemplare.
Tot în Cuvântul către cititori se menționează că ediția a fost corectată gramatical și actualizată din punctul de vedere al limbii, dar și sprijinul primit din partea Societății Biblice Britanice pentru tipărirea edițiilor anterioare ale Bibliei sau ale Noului Testament, referire indirectă și la edițiile Cornilescu. Pentru mai multe detalii despre ediția Dumitru Cornilescu a se vedea lucrarea lui Emanuel Conțac, Cornilescu: din culisele publicării cele mai citite traduceri a Sfintei Scripturi.
Patriarhul Justinian Marina scrie în Cuvântul către cititori că selectarea versiunilor, respectiv a traducerilor folosite în Biblia din 1968, s-a realizat de către Sfântul Sinod al BOR în anul 1967. A rezultat o lucrare de 1400 de pagini ce a fost tipărită în România cu sprijinul Societății Biblice Unite. Acest aspect este menționat chiar de Justinian Marina care scrie în Cuvântul către cititori despre sprijinul „Societății Biblice Unite” (United Bible Societies) cu sediul la Londra, care s-a oferit să trimită în dar hârtia specială ‘Bibeldruck’ pentru tipărirea noii Biblii în limba română în 100.000 de exemplare.
Având în vedere informațiile publicate de Adrian Nicolae Petcu în Ziarul „Lumina” rezultă că patriarhul ar fi primit hârtia ca urmare a discuției cu regina Elisabeta în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Anglia, dar și faptul că s-ar fi tipărit 100.000 de exemplare și nu 20.000. Nu știu ce surse a avut domnul Petcu, care este și specialist pe viața religioasă în România comunistă, dar un posibil răspuns al discrepanței dintre cele două date ar putea fi acela că informația a fost prezentată diferit de-a lungul timpului.
Interesant este și faptul că regina i-a oferit în dar patriarhului o mașină Rolls Royce, precum și acela că „a fost primit la Londra ca un șef de stat.” Nu cunosc ce tipuri de cadouri se ofereau cu prilejul unor astfel de vizite, dar cazul de față este unul atipic. Putem spune că patriarhul Justinian Marina a primit un cadou care nu putea fi refuzat, dar s-a folosit de el ca să facă rost de bani pentru tipărirea Bibliei. În felul acesta, autorităților române le era mai greu să refuze cererea de tipărire a Bibliei pentru că era în joc și imaginea României. Merită menționate și conexiunile politice ale patriarhului, atitudinile și discursurile sale fapt pentru care un scriitor l-a numit „Patriarhul roșu”. Pe Wikipedia, la biografia patriarhului este prezentată și o declarație șocantă a acestuia:
“Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!”
Am făcut referirile la activitatea patriarhului Justinian Marina (1948-1977), tocmai pentru a crea o imagine de ansamblu a contextului care i-a permis să obțină fondurile necesare tipăririi Bibliei. Pe de altă parte, anul 1968 poate să aibă o semnificație pentru tipărirea Bibliei și prin faptul că România dorea să creeze în Occident imaginea, aparentă dealtfel, că în România ar fi existat libertate religioasă. Cu toate acestea nu trebuie minimalizat rolul patriarhului în tot acest demers la finalul căruia s-a reușit tipărirea Bibliei.
Anul 1968 rămâne în memoria colectivă ca cel al „Primăverii de la Praga”, termen care face referire la reformele din Cehoslovacia înăbușite în sânge de către armata și tancurile sovietice ajutați de aliații Uniunii Sovietice din cadrul Pactului de la Varșovia, exceptând România.
Consider ca aceasta ediție este, dincolo de importanța ei intrinsecă, și un valoros document istoric.
Apariții editoriale (27) Emanuel Conțac (ed), Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi
Semnalez și eu la rubrica apariții editoriale lucrarea lui Emanuel Conțac.
Până voi scrie un punct de vedere personal despre această lucrare, postez mai jos textul de pe coperta IV care este un extras din Prefața cărții scrisă de doamna Francisca Băltăceanu
Cartea lui Emanuel Conțac nu oferă doar amănunte biografice despre Dumitru Cornilescu, ci reconstruiește într-un fel o lume: pentru că raza de acțiune a Societății Biblice Britanice acoperea continentele. […] Și, dincolo de disensiunile uneori confesionale, adesea izvorâte doar din ambiții personale, ar trebui să fim mândri că a existat și în România această dragoste pentru Biblie care face să se dorească, să se întreprindă traducerea și răspândirea ei. Și, în acest context, elanul, stăruința, generozitatea, spiritul de jertfă cu care a lucrat Dumitru Cornilescu. Există în scrisori mai multe caracterizări pozitive ale persoanei lui, făcute de diverși oameni cu care a lucrat împreună, mai ales străini. Dar în special merită o reflecție aprofundată întrebarea: care i-au fost omeneștile satisfacții personale în această lucrare perseverentă, îndârjită, în condiții din ce în ce mai grele? Se zbate cu diferite dificultăți tehnice, trebuie să convingă diverși decidenți care nu-l cunosc personal și nici nu posedă limba română suficient ca să-i evalueze lucrarea, întâmpină opoziția unor autorități bisericești sau civile (până la interdicția de a i se colporta cartea la sate!), lipsa de bani, sărăcia tot mai mare, nevoia de a pleca din țară, boala între străini, editarea cărții fără numele celui care a tradus-o… Dar peste toate – un elan, aproape o încrâncenare de a face Biblia să ajungă la oameni, să fie accesibilă (iar dacă comparăm ediția din 1924 cu orice text biblic existent atunci în limba română, înțelegem mai bine entuziasmul celor care apreciau un text „în fine curgător”), de a face ca ea să fie iubită și trăită. […]
Era de multă vreme necesară o mai bună cunoaștere a istoriei acestei Biblii atât de răspândite, care a hrănit și hrănește viața atâtor oameni. Este un dar pentru noi și un fel de răsplată postumă pentru Dumitru Cornilescu faptul că acest studiu a fost realizat de un cercetător tânăr care știe să îmbine în chip rar întâlnit elanul și răbdarea în efortul de a săpa în biblioteci și arhive, acribia filologică, competența în domeniul complex al științelor biblice și un deosebit simț al limbii române, cum este Emanuel Conțac.
Ioan Bunaciu, 90 de ani
Ioan Bunaciu, pastor și profesor universitar, născut la 7 ianuarie 1925 în comuna Gurba județul Arad, serbează astăzi 90 de ani. Acesta este una dintre personalitățile baptiștilor din România, cu o contribuție deosebita în formarea personalului de cult, cu precădere a pastorilor, într-o perioadă în care educația teologică era restricționată și controlată de Stat prin Departamentul Cultelor. A absolvit Institutului de Științe Economice și Planificare (ISEP) în anul 1949. Între 1947-1950 frecventează Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va absolvi în anul 1950.
În 1956 a obținut licența în teologie la Institutul Teologic Reformat din Cluj (1951-1956), iar în 1974 doctoratul la același institut.
În ceea ce privește slujirea creștină, Ioan Bunaciu și-a început activitatea pe câmpul Evangheliei în anul 1950 ca pastor
la Biserica Baptistă din Lugoj[1] (1950-1951)[2]. În iunie 1951 se căsătorește cu Otilia Turcu din Almaş, iar din toamna aceluiași an devine pastor al Bisericii Baptiste Mănăştur-Cluj (1951-1956), precum şi student al Institutului Teologic Protestant din Cluj. În anul 1953 devine secretar al Comunității baptiste din Cluj. Din anul 1955 este profesor la Seminarul Teologic Baptist din București, iar din 1957 pastor al Bisericii Baptiste Providența din București. A fost director al Seminarului Teologic Baptist din București (1970-1988), continuându-și slujirea în mediul academic[3] și după revoluție ca profesor universitar în cadrul Institutului Teologic Baptist din București, precum și în cadrul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București până în anul 2010.
Despre activitatea academică și pastorală cei interesați pot găsi detalii și în ultima carte realizată de profesorul Ioan Bunaciu împreună cu mine, Pelerin spre patria cerească. Lucrarea se dorește a fi una biografică, dar fără să se limiteze la acest aspect. În introducerea cărții stau scrise următoarele:
Notă asupra ediției
Prin intermediul acestei cărți dorim să prezentăm activitatea academică și slujirea cultică a pastorului și profesorului Ioan Bunaciu. Documentele identificate în cadrul Arhivei Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (ACNSAS) vin să completeze informațiile despre activitatea profesională a acestuia și să prezinte care au fost legăturile sale cu fosta Securitate.
În cadrul acestei lucrări se regăsește o autobiografie a profesorului Bunaciu intitulată Predicarea Evangheliei și tracasările Securității, în care acesta prezintă succint aspecte din activitatea sa pe parcursul perioadei comuniste și post comuniste, dar și un material despre Martiri noștri în perioada anilor ’40, care are referiri și la perioada comunistă.
O altă parte a acestei cărți se intitulează Propaganda ateistă în România anilor ’50 și tratează aspecte din activitatea Societății pentru Răspândirea Științei și Culturii, cunoscută și sub numele de SRSC răspunzând astfel solicitării celor interesați de acest subiect.
Materialul Ioan Bunaciu, un călător spre patria cerească împreună cu Interviu cu pastorul și profesorul Ioan Bunaciu, în care acesta vorbește despre viața și slujirea sa, despre personalitățile baptiștilor cu care a intrat în contact, le considerăm a fi instrumente utile celor care vor să înțeleagă viața bisericilor baptiste sub comunism.
În partea de final a acestei cărți se regăsește secțiunea Anexe, în care cititorii vor regăsi documente care să susțină afirmațiile referitoare la poziția pastorului și profesorului Ioan Bunaciu în raport cu autoritățile, precum și caracterizările unora dintre cei care l-au avut sub observație.
Acest demers istoric „conține analize și interpretări echilibrate alături de comparații cu fapte, situații si personaje din aceleași vremuri.”[4]
Ne dorim ca această carte să fie de folos celor care vor să cunoască adevărul.
[1] În anul 1950 acesta păstorea 153 de suflete. AUBCBR, 1949, dosar 92, vol. I, f. 37.
[2] Informația este confirmată și de Țunea Ioachim în cadrul articolului Țunea Ioachim, „Obținerea titlului de «Doctor în Teologie» de către pastorul Ioan Bunaciu”, în Îndrumătorul Creștin Baptist, anul XXX, nr. 3-4, p. 3.
[3] Pastorul și profesorul universitar Ioan Bunaciu a publicat mai multe cărți care acoperă domeniul teologiei, arheologiei biblice precum și al istoriei baptiștilor.
[4] Liviu Țăranu, „Studiu introductiv” în Avram Bunaciu: Biografie. Reflecții. Corespondență/ cuv. înainte: acad. Florin Constantiniu; postf.: prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu; îngrijitor ed., studiu introductiv, note și indice: Liviu Țăranu. – București: Editura Enciclopedică, 2011, p. 13.
Marius Silveșan, „Creștinii în «Epoca de Aur» a comunismului românesc” – postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu
După cum am anunțat aici, Cătălin Dupu s-a aplecat mai mult în ultima sa carte asupra unor aspecte care țin de istoria evanghelicilor din România în perioada comunistă. Cartea Ambasadorul este într-o anumită măsură un studiu de caz privind implicarea credincioșilor evanghelici în colportajul de literatură religioasă. Specific, în transportul și distribuirea de Biblii fără acordul autorităților.
Dat fiind această particularitate a cărții, în calitate de istoric m-am simțit onorat să realizez postfața acestei cărți.
*
Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc
Postfață la cartea Ambasadorul de Cătălin Dupu
De unde venim, în ce direcție ne îndreptăm, sunt întrebări pe care mulți din cei din jurul nostru și le pun. Ca și creștini știm că identitatea noastră este în Hristos și cu toate acestea suntem conștienți că noi trăim aici și acum. Într-o anumită măsură putem vorbi de o tensiune escatologică între ce este acum și ce va fi în viitor. Tocmai de aceea, consider că generația tânără are nevoie să cunoască ce a însemnat Epoca de Aur a comunismului românesc. Vorbim de o Românie care trăia într-o Epocă de Aur pictată peste tot în gri, una în care românii se confruntau cu lipsuri și prigoniri.
Pornind de la dorința de a face cunoscut pentru cei din ziua noastră ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă, autorul descrie într-un mod realist societatea românească a anilor ˈ70-ˈ80 ai secolului XX. Perioada menționată reprezintă doar un fragment din ceea ce a însemnat comunismul românesc și persecuțiile pe care Biserica le-a înfruntat. Pe lângă lipsurile materiale, creștinii se confruntau și cu lipsa Bibliilor în bisericile lor. Or, tocmai lipsa Sfintei Scripturi și încercarea de obținere a acesteia prin aducerea din Occident a dus la implicarea credincioșilor în acțiuni de colportaj cu literatură religioasă. Pornind de la această realitate, Cătălin Dupu reconstituie acțiunile creștinilor evanghelici în „Epoca de Aur” a comunismului românesc prin intermediul unei acțiuni de colportaj cu Biblii. Dramatismul reconstrucției este dat și de sentimentul de frică, frica fiind o condiție sine qua non a comunismului, pus în paralel cu încrederea în Dumnezeu a personajelor sale. Remarcăm aici și integrarea cu succes a unor metafore precum miere, albine, stupi, limbaj codificat folosit de cei implicați în aducerea și distribuirea de Biblii.
Misiunea pe care credincioșii și-au asumat-o, una cu riscuri majore, este reflectată și în titlul romanului. Ambasadorul face trimitere la faptul că un creștin trebuie să-și asume identitatea de a fi un ambasador al valorilor creștine în orice perioadă istorică și în orice regim politic. Teza morală a cărții este că „menirea creștinului în lume este aceea de a fi un ambasador al Domnului Isus Hristos.” Ca ambasadori noi suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos, iar în această calitate „ambasadorul este imaginea cerului.”
De la a fi ambasador al cerului trecem la modul în care, atât acesta cât și activitățile lui, erau percepute în societatea comunistă. Vorbim de două concepte, ilegal vs. legal, pentru că dorim să evidențiem faptul că aveam o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase din România comunistă. O paralelă exemplificatoare o putem face și cu cartea lui George Orwell, 1984, unde Ministerul Adevărului se ocupa tocmai de falsificarea acestuia. Dacă ar fi să ne referim la conceptul de ilegal putem spune că acesta era unul care făcea parte din arsenalul propagandistic al comunismului. La un moment dat, Neculai, unul din personajele cărții, se întreabă de ce este ilegal să distribuie Biblii, la care i se răspunde:
„Biblia se distribuie numai după ce noi aprobăm.
– Unde scrie?
– Unde scrie? În actele noastre.
– Și legea?
Într-o secundă Tomescu se ridică de la birou și îl pălmui pe creștin.”
Exact acest lucru evidențiază care este diferența dintre legal și ilegal. Vorbim de faptul că la nivel de discurs statul garanta libertatea religioasă și dreptul la opinie, însă, în realitate, aceasta era îngrădită. Se cunoaște faptul că dincolo de persecuții, bisericile evanghelice (baptiste, penticostale, creștine după Evanghelie) s-au bucurat și de o anumită libertate, care în perioada interbelică, numită și perioada de aur a democrației românești, nu le-a fost oferită. Ținând cont de aspectele menționate, dar și de altele, putem afirma că în sistemul comunist au existat și oameni verticali, oameni care au iertat și au trecut peste anumite lucruri deși aceștia făceau parte din sistem.
O altă temă abordată este cea a culturii, a modului de petrecere a timpului liber. Autorul afirmă că ocupația principală a intelectualului în comunism „era cititul. Românul citea mult. De la romane polițiste la cărți de călătorii.” Referirile autorului la timpul liber au rolul de a realiza o radiografie a vieții intelectuale sub comunism, dar și să avertizeze că propaganda oficială prezenta altă realitate, una paralelă, iar „cărțile creștine erau… șase – șapte.” Acest fapt se datora cenzurii comuniste care „oprea apariția multor cărți care nu mergeau pe linia partidului, erau prea occidentale.”
Așadar, Biblia nu putea fi acceptată în condițiile în care Karl Marx considera că „religia este opiu pentru popor.” Prin critica pe care acesta o aducea religiei susținea că ea „are ca scop să-i mențină pe oameni în ignoranță și să-i împiedice să gândească liber, oferindu-le în schimb o fericire iluzorie, asemenea celei produse de opiu.” Cu toate aceste piedici credincioșii baptiști reușesc în anul 1987 să tipărească la București Biblia versiunea Dumitru Cornilescu. Relatarea autorului bazată pe fapte reale, documentate de mine în cartea despre istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, vrea să evidențieze o situație inedită. Aceea că, deși credincioșii erau persecutați, arestați, bătuți pentru implicarea în distribuirea de material religios, Partidul a permis tipărirea Bibliei la Tipografia Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Detaliile aveam să le cunoaște și să le deslușim ani mai târziu, dar realitatea acelor zile a avut un impact încurajator în viețile multor creștini.
Totodată, în această carte este abordată și problema colaborării cu Securitatea. Exemplificator, în acest sens, este următorul pasaj: „amândoi aflară că Securitatea știa clar că în acea noapte în portbagajul mașinii el avea un sac cu Biblii. De unde? De la unul sau mai mulți turnători.” O altă exprimare este, de asemenea, exemplificatoare: „Securitatea a dat de el, turnat fiind de un om de bine.” În acest context este oportun să facem o distincție între colaboratori și cei care au semnat un angajament constrânși, dar căruia nu i-au dat curs. Sunt aspecte importante și distincții care trebuie făcute pentru că istoria pe care o regăsim pe paginile acestei cărți nu este una distantă și rece, ci este una care ne privește pe noi și familiile noastre. Este una care identifică o problematică încă prezentă în discursul public din mediul laic și religios, cea a impactului comunismului asupra vieților noastre. Vorbim de un impact la nivel ideologic, dar și unul la nivel fizic pe care autorul îl creionează cu durere prin viața personajului Neculai care a fost bătut de Securitate până a paralizat ˗ relatare bazată pe fapte reale.
Este evidentă, în aceste condiții, dorința de implicare a credincioșilor evanghelici în Revoluția de la Timișoara din decembrie 1989. Conform mai multor mărturii, pastorul baptist Petru Dugulescu, una din figurile marcante ale revoluției de la Timișoara, împreună cu un grup de credincioși au „fost printre primii timișoreni care s-au alăturat în 16 decembrie 1989 protestului din fața casei lui László Tőkés”, fapt care a dat un nou impuls revoluției. Pastorul Petru Dugulescu fiind și cel care în decembrie 1989 din balconul Operei din Timișoara „a condus zeci de mii de români în rugăciunea Tatăl Nostru.”
După 1990 implicarea socială a credincioșilor evanghelici s-a extins prin fundații și organizații cu un rol deosebit în lucrarea cu copii străzii, cu bătrânii și alte categorii defavorizate. Trist este că aceste activități ale lor au fost înțelese ca mijloace de prozelitism religios și nu ca îndeplinirea unei îndatoriri sociale. Dar, în tot acest tumult mediatic și-a găsit „un loc cuvenit în mai multe orașe din țară, nu fără jertfe, și Radio Vocea Evangheliei.”
Proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu acțiunile în care credincioșii și bisericile s-au implicat după Revoluția din Decembrie 1989 duc istoria mai departe. O aduc în zilele noastre. Prin urmare, romanul Ambasadorul este și o carte de istorie, una care dorește să reconstruiască viața de zi cu zi așa cum a fost ea, cu bucuriile și tristețile sale. Una care ne arată că fericirea poate fi atinsă prin intermediul mulțumirii adresată Creatorului.
Cătălin Dupu, Ambasadorul, Editura Cetate Deva, Deva, 2014. Postfață de Marius Silveșan cu titlul „Creștinii în „Epoca de Aur” a comunismului românesc”
Mărturii personale: Iosif și Elisabeta Țon (14 Decembrie 2014)
În cadrul acestei înregistrări postată pe contul de You Tube a Centrului Creștin Caleb din Cluj-Napoca, de care am aflat prin intermediul blogului http://rodiagnusdei.wordpress.com, Iosif Țon și Elisabeta Țon își prezintă mărturiile. Urmărind acest material veți afla informații interesante din viața celor doi invitați.
Informații inedite despre Iosif Țon și implicarea acestuia în acțiunile de protest și rezistență din România comunistă puteți citi și în cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului: Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), realizată împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț.



















