Nicolae si Elena Ceausescu precum si alti lideri comunisti țineau Pastile si Craciunul desi erau atei convinsi
Descurajarea tinerilor de a frecventa bisericile şi blocarea oricăror manifestări cu caracter religios nu-i împiedicau pe mai-marii PMR – şi ulterior ai PCR – să petreacă în mod tradiţional, alături de familiile lor, Paştile, Crăciunul şi alte sărbători creştine.
Până în 1989, dacă deţineai vreo funcţie de conducere pe la vreo întreprindere sau dacă lucrai în sistemul judiciar ori în Armată nu era bine să fii văzut pe la biserică. Nici „tovarăşelor” nu le era îngăduit să poarte, la serviciu, pandantive în formă de cruce sau să-şi aducă ouă roşii în pacheţelul cu mâncare. În ceea ce-i priveşte pe tineri, ei erau chemaţi la şcoală în duminica Paştilor, chipurile pentru „activităţi recreativ-educative”.
Religia fusese eliminată din programa de studiu, iar seminariile şi institutele teologice erau atent supravegheate de către autorităţile comuniste. Unii spun că partidul şi Securitatea puseseră la punct chiar şi un plan de racolare a feţelor bisericeşti pentru a ţine sub control „fenomenul”. Dar în pofida măsurilor de izolare a clericilor şi a lăcaşelor de cult, românii nu au pierdut contactul cu Biserica. Dimpotrivă. Anii ce au urmat evenimentelor din 1989 au demonstrat setea oamenilor de a-şi asigura libertatea religioasă.
Pe de altă parte, ironia sorţii a făcut ca mulţi dintre liderii comunişti, şi mai ales părinţii şi copiii lor, să respecte – în ascuns, ce-i drept – obiceiurile creştine. Iată un prim argument şi un posibil început de explicaţie: potrivit documentelor păstrate în arhivele Mitropoliei Olteniei, tatăl lui Nicolae Ceauşescu, Andruţă Ceauşescu, a fost consilier parohial la Scorniceşti până la moartea sa (1969).
Zoia Ceauşescu ţinea post
De Paşti şi de Crăciun, în familia lui Nicolae Ceauşescu erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători. Mai mult, apropiaţii copiilor familiei Ceauşescu susţin că Zoia era o fire foarte religioasă şi că ţinea toate posturile de peste an, rânduite de Biserică.
O altă mărturie în legătură cu modul în care Elena şi Nicolae Ceauşescu înţelegeau să se raporteze la tradiţie vine de la Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov. Ea relatează următorul episod, în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu („La curtea lui Ceauşescu”): „Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii.”
Suzana Andreiaş povesteşte cum odată n-a făcut cozonac de Paşti pentru familia Ceauşescu. „Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu.
«Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, îşi aminteşte Suzana Andreiaş.
Citește mai multe pe site-ul Revistei Historia
Partajează asta:
Erori de procedura in procesul lui Isus
Conspiraţia politică a fariseilor şi a saducheilor împotriva Lui Hristos a generat un şir de ilegalităţi ce au culminat cu răstignirea Celui care a marcat ireversibil istoria umanităţii. Căpeteniile religioase ale iudeilor au încălcat toate procedurile prevăzute de legea ebraică în cazul acuzaţilor. La rându‑i, guvernatorul roman Ponţiu Pilat le‑a dat satisfacţie acestora, tot din raţiuni politice, deşi, potrivit principiilor dreptului roman, Isus nu se făcea vinovat de nimic. …. mai mult
„Hristos în faţa lui Pilat“, 1880, Musee d’Orsay, Paris. (Foto: Guliver/Getty Images)
Sursa: Revista Historia
Partajează asta:
Istoria sarbatorii Pastelui
Pentru prima data, Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. In aceasta data, evreii au parasit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Iesirea) din Vechiul Testament ne ofera instructiunile date de Dumnezeu pentru sarbatorirea Pastilor in timpul lui Moise. Evreii din antichitate isi aminteau de faptul ca Dumnezeu […] citește mai departe
Partajează asta:
Credinţa la români – cât, cum şi în ce mai credem azi?
Într-o lume care pare a fi tot mai secularizată, laicizată, mai putem vorbi de o dimensiune religioasă a existenţei noastre? Sau trăim mai degrabă într-un spaţiu care s-a rupt total de sacru?
Au încercat să răspundă la aceste întrebări şi să comenteze subiectul credinţei la români, invitaţii Rodicăi Culcer în emisiunea „Judecă tu”: Madeea Axinciuc – conferenţiar la Universitatea Bucureşti, directorul Programului pentru Studii Religioase de la Universitate, Vasile Ernu – scriitor, Tereza Brânduşa Palade – profesor universitar la SNSPA şi eseist, Simion Pop, sociolog şi antropolog, alături de invitaţii permanenţi – Mihai Neamţu, teolog şi filosof, Andrei Cornea – scriitor şi filosof. VEZI EMISIUNEA INTEGRALĂ
Deşi se află încă în topul celor mai credibile instituţii din România, alături de armată, biserica trece printr-un trend descendent în ceea ce priveşte încrederea populaţiei. Astfel, faţă de ianuarie 2009, când procentul de încredere în biserică era de 89,3 la sută, în ianuarie 2011 acesta a scăzut la 81,3 la sută.
Nevoia de religiozitate există încă, spune Brânduşa Palade, însă tendinţa este ca ea să se dezinstituţionalizeze, astfel că asistăm la o căutare religioasă care nu mai îmbracă neapărat forme tradiţionale – din acest punct de vedere putem vorbi de o anumită secularizare. Însă nevoia de religie există şi asta se vede şi în apariţia unor noi mişcări religioase – unele numite „secte”, altele mai puţin formale şi instituţionalizate, care au mai mult succes decât în trecut şi care tind să compenseze aparentul fenomen de secularizare.
Mihail Neamţu afirmă că nu există credinţă fără practică şi nu există o transmitere a credinţelor fără interacţiunea dintre cei care cunosc mai mult şi cei care cunosc mai puţin. „Credinţa pentru mine este şi o practică este şi o interogaţie, pe care nu poţi să o eviţi atunci când întâlneşti lucruri fundamentale pentru viaţa omenească: suferinţa, moartea, iubirea”.
Madeea Axinciuc subliniază că este important să ne întrebăm în ce credem, de fapt, şi cum am ajuns la această credinţă? „Cât din ceea ce spunem că este credinţă vine din noi ca gest autentic sau este inculcat prin tradiţie, prin obişnuinţă, prin ideologizare, prin sistemul care ne obligă să preluăm deformat ded la bun început haine care nu ni se potrivesc?”, se întreabă invitata emisiunii.
Potrivit lui Andrei Cornea, laicizarea, secularizarea reprezintă un mare avantaj pentru credinţă (nu neapărat şi pentru biserici), deoarece credinţa nu mai trebuie să fie amestecată cu ipocrizia: cine crede este liber să creadă, dar nu mai este obligat de mecanismele conformismului social să se încadreze într-o stare de fapt recomandabilă. Nu mai există o obligaţie socială să fii un om credincios.
Tindem să vedem religia personalist, individualist şi uităm de practicile cotidiene care o susţin zi de zi, e de părere Simion Pop. Practici precum spovedania, împărtăşania, participarea la liturghie stimulează, hrănesc credinţa şi creează o relaţie şi o dispoziţie faţă de divinitate care este foarte concretă, nu e doar rezultatul unei adeziuni personale.
Scriitorul Vasile Ernu spune că îşi asumă un rol de intelectual secular (laic), având însă o educaţie religioasă protestantă, în care raportarea faţă de stat are anumite caracteristici: în mediul protestant este asumată o ruptură fundmentală faţă de stat, acesta fiind văzut ca un element care aduce mai degrabă o influenţă nefastă asupra bisericii. În România, comunismul a fost un mecanism de secularizare forţată, fapt care explică şi revenirea masivă după 1989 la religie. Vasile Ernu vorbeşte despre dimensiunea privată a religiei. „Eu privesc spaţiul religios ca pe un spațiu intim, fiecare îşi asumă în spaţiu privat credinţa, religia”, subliniază scriitorul, afirmând totodată că este deranjat de prezenţa bisericii şi a icoanelor în şcoli.
Sursa: TVR
Partajează asta:
Vasile Ernu, ”Comunismul a fost un mecanism de secularizare forţată”
În România, comunismul a fost un mecanism de secularizare forţată, fapt care explică şi revenirea masivă după 1989 la religie.
Partajează asta:
Biserica strămoșească și asociațiile religioase baptiste, adventiste și CDE în Basarabia – 1941
Un exemplu de (ne)respectare a libertății religioase.
Autoritățile române, după eliberarea Basarabiei de sub stăpânirea sovietică în vara anului 1941, prin Ministerul Instrucţiei, Educaţiei, Cultelor şi Artelor, Subsecretariatul de Stat al Cultelor şi Artelor, Direcţiunea Cultelor, se adresau preefecţilor din judeţe pentru ca aceştia să susţină biserica strămoşească în condiţiile în care erau primite ,,reclamaţiuni din întreaga ţară că membri asociaţiilor religioase baptiste, adventiste de ziua a 7-a şi creştini după Evanghelie desvoltă o intensă propagandă printre creştinii ortodoxi. Ministerul socoteşte că nu mai poate îngădui o operă de prozelitism, în aceste vremuri când fiii Neamului îşi varsă sângele pentru apărarea credinţei strămoşeşti”, mai ales că după retragerea bolşevicilor din Basarabia zeci de biserici fuseseră pângărite.
Sursa: Prof. Ştefan Plugaru, Huşi, ,,Fondul Mitropoliei Basarabiei de la Arhiva Naţională a Republicii Moldova – posibilitatea reconstituirii trecutului unei eparhii romanești”, în Revista AGERO Stuttgart
Partajează asta:
The Other Romania. Cold War Broadcasting
The Other Romania. Cold War Broadcasting
Miercuri, 27 aprilie 2011, ora 11.00, va avea loc, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, o dubla lansare de carte (Cold War Broadcasting: Impact on the Soviet Union and Eastern Europe: A Collection of Studies and Documents, CEU Press, 2010; Radio Free Europe and Radio Liberty: The CIA Years and Beyond, Stanford University Press, 2010), cu participarea editorului/ autorului, dl. A. Ross Johnson, fostul director al postului de radio Europa Libera, research fellow & adviser to the RFE/RL Archive Project at the Hoover Institution, Stanford University.
Lansarea de carte va fi urmata de o masa rotunda, moderata de Damiana Otoiu, director al Departamentului exil si minoritati, IICCMER, la care vor participa: dl. A. Ross Johnson, Hoover Institution; dl. Mihnea Berindei, cercetator CNRS si membru al Consiliului stiintific al IICCMER; dl. Dorin Dobrincu, director al Arhivelor Nationale ale Romaniei si dl. Stephen Ruken, secretarRadio Free Europe
adjunct al Ambasadei SUA din Bucuresti.
Sursa: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Partajează asta:
De ce religia catolică a cumanilor nu i-a influenţat pe români. Interviu cu Neagu Djuvara
Bătălia de la Kalka, 1223 (reconstituire). Cavaleria mongolă a zdrobit forţele reunite ale slavilor ruşi şi ale cumanilorCumanii, mongolii și ortodoxia
Există mai multe motive pentru care invazia mongolă şi ultimii ani ai dominaţiei cumane pe teritoriul viitoarelor Ţări Române merită luate în calcul pentru subiectul pe care îl tratăm: • Evenimentele din jurul anului 1241 şi perioada ce a urmat au fost determinante pentru formarea statelor medievale româneşti. • Cumanii – care, pentru o vreme, au fost consideraţi stăpânii zonelor extracarpatice – ar fi putut să fie în etnogeneza noastră ce au fost francii pentru francezi, bulgarii pentru slavii sudici sau ungurii în Panonia. Ei ar fi putut să dea numele, limba şi chiar religia noului stat. Niciuna dintre acestea nu s-a petrecut. • Documentele indică o discrepanţă între credinţa populaţiei autohtone şi cea îmbrăţişată urgent în 1223 de cumani. • Invazia tătărască pune capăt pe de o parte migraţiilor diverselor popoare, iar pe de alta, acţiunilor de propagandă directă a Bisericii Romane în acest spaţiu. • Există numeroase dovezi care indică faptul că Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti, şi înaintaşii săi fac parte din elita populaţiei cumane. De aici apare întrebarea, era el catolic? Şi dacă da, de ce fiul său Nicolae Alexandru decide mutarea mitropoliei de la Vicina în capitala sa de la Curtea de Argeş, confirmând naşterea noului stat sub jurisdicţia constantinopolitană?
Un neîntrecut povestitor, profesorul Neagu Djuvara nu poate să-şi reprime pornirea de a oferi cititorilor şi ascultătorilor săi o privire de ansamblu asupra controverselor istorice care i se înfăţişează. În rândurile de mai jos vă propunem o incursiune în trecutul îndepărtat pentru a desluşi cum de o populaţie războinică – foarte numeroasă prin părţile noastre – a îmbrăţişat deodată creştinismul. Asta, deşi timp de câteva decenii i-a ucis, cu mare cruzime, pe trimişii Papei. Dialogul cu profesorul Djuvara ne aduce fulgerător şi în actualitate, dar nu fără legătură cu tema centrală.
George Rădulescu: Cum au devenit cumanii creştini, domnule profesor?
Neagu Djuvara: Ceea ce se ştie din documentele rămase este că ei nu erau creştini la sfârşitul veacului al XII-lea. Regatul ungar, de care depindea Transilvania, era extrem de îngrijorat de existenţa acestor barbari, mai ales că ei treceau des peste Carpaţi şi făceau ravagii. În plus, nu uitaţi că Regatul ungar nu era numai vasal Papei, ci era numit regat apostolic cu rol misionar direct. Papa se interesa foarte mult de ceea ce se întâmpla acolo. Au fost cazuri în care Regele era excomunicat. Regii unguri se comportau ca nişte purtători de cuvânt, ca nişte îndatoraţi faţă de suzeranul lor în vederea răspândirii creştinismului, trimiţând timp de zeci de ani, peste Carpaţi, grupuri de dominicani sau de alţi călugări propagandişti catolici care, în general, erau căsăpiţi.În ce context s-a produs trecerea bruscă la creştinism a cumanilor?
În momentul în care a avut loc prima încercare a fiilor şi a nepoţilor lui Ginghis Han de a înainta spre Apus – era un fel de tatonare a terenului. Să ştiţi că e un fenomen extraordinar… Gândiţi-vă cum un asemenea imperiu a ajuns la o astfel de organizare, aproape perfectă, în foarte puţine decenii. Trebuie să o spunem direct: Ginghis Han a fost genial! Până a ajunge stăpân peste mai multe mici triburi de mongoli, Ginghis Han era un reprezentant minor, şef peste câteva mii de oameni. S-a făcut un film pe care l-am văzut acum câţiva ani, de către un cineast rus de generaţie nouă, în care îi spuneau după numele lui mongol şi în care îi prezentau întreaga viaţă.
În 1241, marea invazie mongolă a măturat toate puterile militare ale vremii. Nici chiar temuţii cavaleri teutoni nu le-au putut sta în faţă
Aşa cum a fost Muammar al-Gaddafi în Libia, reprezentantul unui trib minor…
Da, la origine. În paranteză fie spus, am auzit ca zvon, pe când eram în Africa – Nigerul avea graniţă cu Libia şi era în dispută cu această ţară pentru nişte linii de frontieră –, cum că Gaddafi ar fi copilul din flori al unui ofiţer italian. Nu m-ar mira deloc… Figura lui, când era tânăr, nu era tipic arabă sau berberă. Şi Olanda a avut experienţe istorice cu astfel de metişi. Ăştia, metişii, sunt ăi mai îndrăciţi. Uitaţi-vă ce sentiment de apropiere avea Gaddafi faţă de Italia…Revenind la Ginghis Han, mongoli, cumani şi creştinarea acestora din urmă…
În momentul în care urmaşii lui Ginghis Han hotărăsc să înainteze spre Vest, Imperiul mongol cucerise deja nordul Chinei şi ajunsese în Persia, dar nu se gândise să treacă peste Siberia, să ajungă dincolo de Urali. Când hotărăsc această tentativă, fac mai întâi un fel de campanie de tatonare. Aceasta se termină în 1223, pe un fluviu care dă în Marea Neagră, pe direcţia Crimeei, şi care se cheamă Kalka. Bătălia de la Kalka e un moment istoric pentru că, întâia oară, cumanii – cărora ruşii le spuneau „oamenii stepei“ – erau uniţi. Un orientalist britanic, care l-a influenţat şi pe Nicolae Iorga, a arătat acest lucru în cartea Imperiul cumanilor, subliniind că atunci când era un pericol extern cumanii îşi alegeau un rege. Erau destul de organizaţi, dar şi foarte agresivi. Vecinul lor de la nord era Marele Cnezat al Kievului cu care se aflau în permanentă bătălie. Cu toate acestea, închipuiţi-vă că era vorba şi de înrudiri între cele două tabere. Kuten, regele pe care îl aveau „cumanii albi“ în acel moment, al bătăliei de la Kalka, era socrul Marelui Cneaz al Galiţiei. Cumanii din nord îşi spuneau „albi“, iar cei din părţile noastre, din Moldova şi din Muntenia, erau „cumanii negri“. Aici nu e vorba despre vreo chestiune de calitate, ci despre cumanii principali („albi“) şi cei periferici („negri“). Trebuie să spunem, ca o paranteză, şi că femeile cumane erau de o mare frumuseţe.Prin urmare, „cumanii albi“ şi „cumanii negri“, văzând pericolul comun, se aliază.
Da. Ei, alături de cele patru, cinci cnezate ruseşti de la nordul lor, luptă împotriva acestui val mongol şi sunt învinşi la Kalka. Acolo mor vreo nouă cnezi ruşi, dar regele cuman Kuten scapă.Credeţi că separaţia între Bisericile creştine, de Răsărit şi de Apus, produsă la 1054, era deja înţeleasă de popoare, la acea vreme, în anul 1223?
Eu cred că da, dar să nu uităm un lucru – la noi chestiunea era confuză. Noi nu aveam absolut niciun document înainte de naşterea voievodatului Ţării Româneşti. E clar însă că ţineam de Constantinopol. Dar să ne uităm la fraţii Asăneşti, care au făcut cel de-al doilea Ţarat Bulgar. Apropo – Asan e nume cuman. E foarte posibil ca fraţii Asăneşti, vorbitori de limbă română, să fi fost înrudiţi cu populaţia cumană. Cumanii pătrunseseră şi dincolo de Dunăre, dovadă că a mai rămas numele Kumanovo în Bulgaria. Asăneştii îi înving pe bizantini mai întâi cu ajutorul cumanilor. Revenind, regele cuman Kuten fuge din faţa primului val mongol, dar în acel moment valul s-a oprit. Asta este dovada că mongolii s-au gândit să vadă doar ce fel de rezistenţă vor întâmpina. Când vine valul cel mare al mongolilor, în anul 1241, acesta era împărţit în patru coloane, fiecare de câte 40-50.000 de oameni. Cele patru coloane au distrus, rând pe rând, cnezatele ruseşti, Polonia şi cunoşteau atât de bine situaţia regatelor din Europa încât aveau ordinul ca, la o dată precisă, să se reunească împotriva regelui Ungariei, Bela al IV-lea, recunoscut drept cel mai puternic rege din Europa Centrală. Ei bine, coloana din sud a mongolilor a trecut şi pe la Episcopatul cuman Milcovensis.
Invazia mongola din 1241 aproape a distrus ordinul cavalerilor teutoni şi rezistenţa statelor apuse. Totuşi atacurile din 1241 nu s-a repetat. Conducătorii mongoli s-au retras din cauza morţii hanului şi a luptelor interne ce au urmat între urmaşii acestuia
Dar cum s-a ajuns la Episcopatul Milcovensis?
Bun, după bătălia de la Kalka şi dezastrul cumanilor „negri“ şi „albi“, aliaţi cu ruşii, ei dau de veste înfrângerea regelui Ungariei, în 48 de ore. Cumanii, care de generaţii se opuneau creştinării, au trimis vorbă regelui maghiar, Andrei al II-lea, că vor să se creştineze. Acesta a găsit că-i atât de important momentul încât a trimis pe fiul său, viitorul rege Bela, şi pe arhiepiscopul Ungariei să-i creştineze, undeva pe Milcov, pe toţi cei 40.000 de ostaşi cumani, cu femeile şi copiii lor. Aşadar, i-au creştinat în rit apusean.Vă întrebam dacă exista oare această distincţie la nivelul oamenilor simpli.
Exista…Atunci de ce pelerinii occidentali care veneau la Ierusalim se împărtăşeau încă din potirul călugărilor greci de acolo, ştiut fiind că ortodocşii şi catolicii n-au comuniune euharistică?
În orice caz, din punct de vedere teologic, ortodocşii şi catolicii n-au fost şi nu sunt eretici unii faţă de alţii, ci schismatici. Asta înseamnă despărţire……şi în oficierea tainelor.
Acest lucru trebuie să fi existat şi la noi, chiar şi în bisericile cele mai vechi. De pildă, este o bisericuţă mică, la nord de Câmpulung, unde erau două altare. Eu cred că unul era pentru ritul Apusean şi unul pentru ritul Răsăritean. Nu era nicio duşmănie între cei care ţineau riturile respective. Duşmănia asta îngrozitoare a apărut după cucerirea Constantinopolului, la 1204.
Asediul Constantinopolelui produs în timpul celei de-a patra cruciade (1204)Totuşi, a fost şi Sinodul de la Ferrara, început la 1437…
Da, o încercare de reconciliere a penultimului împărat bizantin. Aceasta s-a început din motive politice, din cauza pericolului turcesc. Ghinionul a fost că patriarhul care semnase documentul de reconciliere, alături de împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul, a murit pe drum. Cel care a devenit patriarh în locul său era un duşman al reconcilierii. Atunci s-a răspândit expresia „Mai bine turbanul turcesc decât gheara Papei“. Dar să ştiţi un lucru: patriarhul de Constantinopol a dus-o mai bine sub turci, în sensul că, Mehmet al II-lea, după ce a luat oraşul, l-a chemat şi i-a încredinţat toţi creştinii împărăţiei. Deci, din momentul ocupaţiei turceşti, patriarhul a avut mai multă forţă politică decât înainte, când era egalul împăratului. Înainte, dacă era o dispută între patriarh şi împărat, acesta din urmă avea câştig de cauză pe motiv că el a fost uns de Dumnezeu.Aşadar, creştinarea cumanilor s-a făcut în rit apusean.
Creştinarea cumanilor s-a produs după 1223, undeva pe Milcov. Imediat s-a construit o catedrală, dar episcopia n-a ţinut decât puţin peste un deceniu. În anul 1239, cumanii, văzând că vine valul mongol, s-au speriat şi au cerut voie regelui Ungariei să intre în regatul său. Au trecut Carpaţii în masă. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a dovedit că n-au plecat chiar toţi, vezi cazul Basarab I. Cei care se căpătuiseră, strămoşii viitorilor boieri sau cnezi – „majores terrae“ – n-au plecat.Cronologie
271 Retragerea Aureliană. Teritoriul Daciei este părăsit de administraţia romană, însă creştinismul începuse deja să se răspândească, chiar dacă era o religie persecutată
286 Prima împărţire a Imperiului Roman între Diocleţian şi Galeriu
313 Edictul de la Milan, dat de împăratul Constantin, prin care religia creştină este permisă în imperiu
325, 381 Primele două Sinoade Ecumenice ale Bisericii în care se compune Crezul364 A doua împărţire între Valentinian (Apusul) şi Valens (Orientul)
379-395 Teodosie cel Mare este ultimul împărat al întregului Imperiu
395 Ultima împărţire a Imperiului între Honorius şi Arcadius
447, 589 Sinoadele de la Toledo, unde apare adaosul „Filioque“ în simbolul de credinţă-Crezul
451 Sinodul IV Ecumenic (Calcedon) lărgeşte jurisdicţia Constantinopolului asupra Pontului şi a Traciei
476 Imperiul Roman de Apus dispare472-519 Schisma acachiană (prima ruptură a celor două Biserici)
527-565 Împăratul Justinian recucereşte o parte din vechiul Imperiu de Apus. Imperiul Bizantin e la apogeu
602 Marea invazie avaro-slavă; structura populaţiei din Balcani se modifică radical
610 Sunt chemaţi sârbii de împăratul Heraclie la graniţa de vest a Imperiului
672 Bulgarii hanului Asparuh trec Dunărea şi supun triburile slave
692 Sinodul Trulan II stabileşte egalitate onorifică şi în drepturi între patriarhiile Roma şi Constantinopol
731-732 Împăratul Leon III Isaurul trece Iliricum Oriental, Italia de Sud, Creta şi Sicilia sub jurisdicţia Constantinopolului, spre marea nemulţumire a Romei
800 Papa Leon al III-lea încoronează un rege franc, pe Carol cel Mare, ca „împărat“ al Imperiului Roman de Apus, ceea ce era o jignire adusă împăratului din Constantinopol
860 Ruşii din Kiev atacă Constantinopolul
861-863 Disputa dintre Patriarhul ecumenic Fotie şi Papa Nicolae I în privinţa dorinţei de supremaţie a Papei peste toată Biserica (primatul papal). Papa excomunică pe Patriarhul Fotie şi clerul ortodox
863-886 Acţiunea de misionarism ortodox întreprinsă de Kiril şi Metodie în spaţiul slav (sârbi, bulgari şi slavi vestici). Cei doi compun alfabetul glagoritic şi pe cel chiril, precum şi Liturghia în slavă
864 Creştinarea bulgarilor sub hanul Boris, devenit Mihail I
866 Conflictul Roma-Bizanţ pentru creştinarea bulgarilor (deşi creştinaţi oficial de Constantinopol, Papa Nicolae I le trimite şi el misionari). Acţiunea Papei este condamnată de Patriarhul Fotie, care îl excomunică pe Nicolae I
893 Se reiau legăturile dintre cele două scaune patriarhale
896 Ungurii ajung în Câmpia Panoniei şi a Tisei
927-969 În timpul ţarului Petru I, împăratul bizantin recunoaşte un patriarh bulgar, dar acesta nu este validat de Biserica Constantinopolului
953 Gyula, al doilea demnitar al hanului maghiar, e creştinat la Constantinopol. El se întoarce în regiunea pe care o controlează, Alba Iulia, cu un episcop ortodox – Ierotei. Fiica lui Gyula, Şarolta, se căsătoreşte cu Gheza şi din căsătoria lor se naşte Vajk (Ştefan cel Sfânt al Ungariei)
988 Cneazul Vladimir al Kievului, căsătorit cu sora împăratului bizantin Vasile al II-lea, îi creştinează pe ruşi
997-1038 Ştefan cel Sfânt al Ungariei introduce ritul latin
1025 Ţaratul bulgar dispare, cucerit de împăratul bizantin Vasile al II-lea
1054 Schisma cea Mare: Patriarh ecumenic era Mihail Cerularie, iar Papă, Leon IX. Anatema a fost dată de Cardinalul Humbert de Silva Candida asupra Patriarhului ecumenic, asupra clericilor şi credincioşilor ortodocşi. Câteva zile mai târziu, Cerularie a rostit o anatemă similară împotriva Bisericii Romane. Abia în 1965, printr-o declaraţie comună, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora I au ridicat blestemele rostite în urmă cu 900 de ani
1071 Bătălia de la Manzikert, în care armata bizantină e înfrântă zdrobitor de turcii selgiucizi. Aceştia pătrund în Asia Mică
1096 Încep cruciadele. Căderea locurilor sfinte sub controlul necreştinilor a tulburat lumea creştină, iar la iniţiativa împăraţilor bizantini, sprijiniţi de papa, cavalerii occidentali au început o serie de războaie sfinte numite cruciade. Doar prima cruciadă şi-a atins ţinta fiind recucerit pentru o vreme Ierusalimul
1186 Răscoala fraţilor Petru şi Asan în Balcani împotriva Imperiului Bizantin. Apare cel de-al doilea Ţarat Bulgar
1191 Regele maghiar începe colonizarea saşilor în Transilvania
1187 Ierusalimul cade şi în mâinile sultanului Saladin. Va urma cruciada a III-a
1197-1207 Ioniţă Caloian, ajungând la conducerea Ţaratului Bulgar şi dorind titlul de împărat şi un patriarh pentru vlaho-bulgari, încheie o unire cu Roma în 1204, revocată ulterior
1204 Cruciada a IV-a e deturnată către Constantinopol. Apare Imperiul Latin (1204-1261), împăratul bizantin şi patriarhul se retrag la Niceea
1234 Scrisoarea Papei Grigore IX către regele maghiar Bela al IV-lea despre existenţa în episcopia cumanilor a unor clerici greci care îl încurcă pe episcopul catolic1235 Este recunoscută Patriarhia bulgară de la Târnovo de către patriarhul ecumenic; această patriarhie dispare în 1393, când e cucerită de turci
1241 Marea invazie tătărască1247 Diploma Cavalerilor Ioaniţi, în care sunt menţionate formaţiunile prestatale dintre Carpaţi şi Dunăre
1330 Bătălia de la Posada. Basarab I îl învinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou câştigând independenţa ţării sale
1347 Dragoş e trimis să înfiinţeze o marcă de apărare la est de Carpaţi. Aici e nucleul viitoarei Moldove
1359 Urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, mută mitropolia de la Vicina la Curtea de Argeş, iar Iachint devine primul mitropolit al Ţării Româneşti
1359 Bogdan I fuge din Maramureş în Moldova, unde pune bazele statului medieval moldovean
1401 După îndelungi tratative care au început cu Petru I Muşat, Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte Mitropolia Moldovei în timpul lui Alexandru cel Bun
Interviu cu profesorul Neagu Djuvara realizat de George Rădulescu. Interviul a fost preluat de pe site-ul site-ul Revistei Historia
Articole similare:
De ce suntem ortodocşi?
Razvan Theodorescu: E o enormitate a afirma ca ne-am nascut ortodocşi
Partajează asta:
Miracolul Moise in Insula Jindo din Coreea de Sud
Ambasadorul Frantei in Coreea de Sud din anul 1975 a fost primul care a vorbit despre miracolul care are loc, an de an, pe insula Jindo.
A scris un articol intr-un cotidian de limba franceza si, de atunci, fenomenul misterios a devenit celebru in toata lumea.
Nu o data, ci de doua ori pe an, locuitorii insulei Jindo asista la un adevarat miracol.
Pentru aproape o ora, insula lor este legata de insula Modo, aflata la 2,8 kilometri distanta, printr-un fenomen nemaivazut.
Practic, apele se desfac pe o latime de aproape 40 de metri, lasand libera o carare ce leaga cele 2 insule.
Cu fiecare astfel de ocazie, zeci sau poate sute de mii de localnici si de turisti participa la Festivalului “Miracolului lui Moise”.(mesaj primit prin e-mail)
Trecerea Marii Rosii de catre Israeliti in frunte cu Moise a fost un fenomen natural inexplicabil/explicabil sau un miracol ? Pentru a raspunde a se citi in Vechiul Testament,in cartea Exodul capitolul 14.Sursa: Daniel Lucescu
Partajează asta:
O scrisoare oferă detalii despre credinţa lui A. Lincoln
O scrisoare care oferă o perspectivă asupra credinţei în Dumnezeu a fostului preşedinte american Abraham Lincoln, a fost dată publicităţii în ajunul aniversării a 150 de ani de la debutul Războiului Civil.
- Abraham Lincoln (Foto: myclassiclyrics.com)
Scrisoarea a fost scrisă de William Herndon, în 1866. Herndon a fost avocat şi un confident al preşedintelui Lincoln. „Cunosc prea bine religia domnului Lincoln pentru a-mi permite chiar şi o umbră de îndoială; el este sau, cel puţin a fost, un teist şi un raţionalist, negând tot ce este neobişnuit – revelaţia sau inspiraţia supranaturală”, a scris Herndon. El a precizat că preşedintele Lincoln nu credea în nemurirea sufletului, notează huffingtonpost.com.
Scrisoarea a fost necunoscută publicului pentru mult timp, iar administratorii Colecţiei Raab, din Philadelphia, intenţionează să o vândă. Valoarea scrisorii este estimată la 35.000 de dolari.
Religia sau credinţa lui Abraham Lincoln au fost subiecte dezbătute îndelung de istorici, de-a lungul vremii. Lincoln nu a fost niciodată botezat, nu a fost membrul unei biserici anume şi nu obişnuia să vorbească despre credinţa sa.
Abraham Lincoln „credea în Dumnezeu, indiferent cât de dificilă ar putea să fie definirea credinţei” sale, a declarat Nathan Raab, vicepreşedintele Colecţiei Raab.
Sursa: semneletimpului.ro
Istorie Evanghelica 