Petru Lascău – Patru mituri ale societății contemporane
În cadrul acestei predici, care face parte dintr-o serie de predici intitulată Probleme de moralitate contemporană,
Patru mituri ale societății contemporane este cea de-a doua predică din serie unde Petru Lascău vorbește despre patru mituri ale societății contemporane. El are în vedere ceea ce spune Chuck Colson, anume că lumea este dominată de patru mituri foarte mari și aceste mituri sunt cei patru călăreți ai apocalipsei vremurilor noastre.
1. Mitul bunătăți omului. Omul este bun
Omul s- a născut bun, dar la corupt societatea după cum se exprima filosoful iluminist francez Jean Jacques Rousseau. De la minutul 13 este o relatare referitoare la unul dintre evreii supraviețuitori ai Holocaustului care au venit la procesul lui Eichman. Ideea era cea a depravării ființei umane și că fiecare dintre nou suntem capabili de lucruri abdominale, aspect care m-a dus cu gândul la cartea lui William Golding, Împăratul muștelor (Lord of the Flies).
2. Utopia lumii ideale.
Este mitul că natura umană poate fi perfecționată de guvern, de sistemul de guvernare. Este mitul că Noul Ierusalim va fi construit cu instrumentarul politic. Crearea unei lumi perfecte de către om este o utopie, ceva irealizabil. În secolul XX au fost mai mulți oameni omorâți de propriile guverne decât în oricare alt secol. Deși se afirmă că oamenii sunt egali totuși unii au devenit mai egali decât alții. În această lume în care trăim nu există utopie mai puternică decât ideile, o idee este cea mai puternică utopie. În numele unei idei utopice Stalin a omorât 20 milioane de oameni. Comuniștii doreau bu doar crearea unei lumi noi, ci și a unui om nou, ceea ce este o altă utopie. Salvarea din această utopie este numai credința în Dumnezeu deoarece doar El este cel care poate crea o societate nouă.
3 Mitul relativității valorilor morale
Acest mit îl regăsim în postmodernism unde nu mai există un adevăr absolut la care oamenii să se relaționeze ppentru că adevărul este relativ, fiecare are propriul adevăr, adevărul este în noi, fiecare dintre noi are propriile repere și valori morale. Acest mit șterge distincția dintre bine și rău. În consecință societatea devine suna preferințelor indivizilor ei astfel că toleranța devine substituită adevărului. Nu ne mai interesează ce este adevărat sau neadevărat trebuie să fim toleranți, Noi suntem dumnezei și stabilim ce este bine și ce este rău.
4. Mitul individualismului radical.
Eu contez și nu noi. „Noi” nu există. Ni-i trăim într-o comunitate și trebuie să fim parte din ea.
Cu toate acestea trebuie să avem în vedere și faptul că dintr-o altă perspectivă se tinde către anularea individualismului în favoarea colectivismului. Omul și valorile sale individuale trebuie să se supună intereselor societății. vezi în acest sens Evgheni Zamiatin, Noi. Asta se întâmplă în orice societate totalitară pentru că individul nu contează, ci statul, partidul, lunea utopică.
Așadar, îndemnul final al pastorului Petru Lascău este acela de a ne înnoi mintea și a discerne lucrurile din jurul nostru.
Partajează asta:
1982-2022: 40 de ani de la eliberarea din închisoare a fraților Silviu Cioată, Mircea Cioată, Nelu Toader, Petre Furnea și Constantin Georgescu
Acum 40 de ani, prin Decretul Prezidenţial 200/27 iulie 1982, au fost eliberaţi din închisoare fraţii Silviu Cioată (1931-1997), Mircea Cioată (n.1933), Nelu Toader (1940-2012), Petre Furnea (n.1933) şi Constantin Georgescu (n.1939). Fraţii au stat în arest timp de nouă luni, primele trei luni la Securitate şi următoarele şase luni la Penitenciarul din Caragiale, jud. Dâmboviţa, fiind condamnaţi pentru transportul ilegal de Biblii, în ceea ce Securitatea a numit lotul “Canal 81” Acuzaţi de „complicitate la contrabandă” şi „difuzarea fără autorizaţie a unor imprimate grafice şi fonice” au fost condamnaţi prin sentinţa nr. 368/6 martie 1982 astfel: Constantin Georgescu şase ani închisoare, Petru Furnea cu Ioan Holzmann şi Silviu Cioată la cinci ani şi şase luni, Horst Feder, Mircea Cioată şi Ioan Toader la cinci ani şi trei luni.
Text și imagine Bogdan Emanuel Răduț preluate prim intermediul paginii de Facebook a fratelui Virgil Achihai
https://www.facebook.com/100002428963291/posts/5291759574248289/?d=n
În completarea celor de mai sus scrise de istoricul Bogdan Emanuel Răduț, Eugenia Rosian a menționat următoarele:
Interesant. Decretul este semnat pe 27 iulie, ei au fost eliberati pe 30 iulie cu exceptia fratelui Costel Georgescu, care a fost eliberat o zi mai tarziu, pe 31iulie. A fost luat la un interogatoriu sever, chiar in ultima zi, cand de fapt figura drept eliberat.
Liviu Giorgescu, fiul lui Costel Georgescu, aduce clarificări suplimentare:
Tatal meu a fost strigat in dimineata zilei de 30 cu ëliberatul Georgescu” A fost scos din celula, imbracat in civil, a luat toate hainele (era imbracat gros de iarna, cu cizme) si a fost dus la penitenciarul Rahova, lasat im masina la soare mai bine de o ora, apoi incarcerat din nou, imbracat in zeghe, hainele civile aruncate in fundul depozitului. Despre eliberare nimic. A fost dus in celula, acolo l-a intalnit pe Nicu Litoiu, pusese o bomba artizanala la primaria din Ploiesti, dar se pocaise stand in celula cu Klaus Wagner. El i-a fost sprijin tatalui meu in acea noapte, l-a incurajat. Nimeni nu mai spunea ceva de eliberare. A doua zi dimineata a fost elberat. Ancheta a fost din data de 20 iunie pentru el si Klaus, cand au fost transferati la securitatea de pe Rahovei. Generalul care l-a anchetat pe tatal meu ii spunea ca se vor intalni in acea vara la plaja la mare, lucru pe care tatal meu nu il putea crede. Cu generalul nu ne-am intalnit, dar in luna august eram la mare impreuna cu o buna parte din cei care au fost închiși.
Post Scriptum
Din câte știu istoricul Gheorghe Modoran studia documentele referitoare la operațiunea „Canal 81”. Nu știu dacă a și publicat ceva referitor la acest subiect. De asemenea, de acest subiect era interesat și istoricul Bogdan Emanuel Răduț, autorul textului de mai sus, cel care în prezent scrie o teză de doctorat pe istoria Creștinilor după Evanghelie din România.
Partajează asta:
Le Petite Fille de la Mer (Vangelis)
Partajează asta:
Conferința Căderea regimurilor comuniste în Europa și în România – Biblioteca Națională a României, 8 iunie 2022
Biblioteca Națională a României începe un ciclu de conferințe lunare care vă va prilejui întâlniri cu intelectuali români de marcă și cu subiectele calde ale zilei (plus subiectele din cărțile noi ale acelor intelectuali!).
Cel care deschide acest ciclu este scriitorul, profesorul, omul de televiziune etc. Stelian Tănase, nume binecunoscut dvs. – miercuri, 8 iunie a.c., de la ora 17h30, in sala #Atrium a #BiblioNatio, dl Tănase ne va vorbi despre cum s-a ajuns de la căderea regimurilor comuniste până la situația de azi din (Est)Europa.
În deschiderea evenimentului, un program artistic – o surpriză, și pentru invitat, și pentru cei ce vor participa.
După conferință, o ședință Q&A: invitatul va intra in dialog cu publicul.
Apoi, la final, o sesiune de autografe pe cea mai recentă carte a dlui Stelian Tănase.
https://www.facebook.com/100008814226504/posts/2843061819330931/?d=n
Partajează asta:
Nicolae Manolescu – Studiul istoric promovat de adepții (…) corectitudinii politice (…) dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele
Studiul istoric promovat de adepții, pe față sau nu, ai corectitudinii politice, își demitizează eroii și le coboară faptele în banalitate, dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele. „Romanul național“ își alimentează euforia din înălțarea de statui, corectitudinea politică, din dărâmarea lor.
Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei
Partajează asta:
Maxima zilei – 4 mai 2022
Fără spirit critic, istoriografia este literă moartă. Nicolae Manolescu
http://romanialiterara.com/2022/02/political-correctness-in-studiul-istoriei (via Alin Cristea)
Partajează asta:
Dela0.ro – Apostolii dezastrului: ce se întâmplă cu o societate care naufragiază în zel și soluții de purificare
Secolul XX a fost nu numai unul al totalitarismelor, ci și unul al extremelor. Totalitarismul în sine are ceva mistic, iar regimurile politice de factura totalitară sunt și religii politice. Regimul legionar din România nu a ieșit din acest tipar dat fiind elementele de misticism amestecate cu cele ale creștinismului ortodox fapt care duce la acțiuni de „purificare” a națiunii române de elementele străine atât din punct de vedere etnic, cât și religios. Minoritățile religioase, precum confesiunile evanghelice a and la rândul lor de suferit.
Textul de mai jos este parte dintr un un text publicat de Redacția Dela0.ro în data de 27 noiembrie 20212 care își propune o trecere în revistă succintă a caracteristicilor regimului legionar și a unor hotărâri legislative din perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941.
.
Foto: Revista Bunavestire
Între septembrie 1940 și februarie 1941, România a traversat 153 de zile de stat național-legionar.
A fost o perioadă marcată de sute de asasinate politice, zeci de legi îndreptate împotriva minoritarilor și o mistică fascistă care dorea purificarea prin violență și zel religios. Urcarea la rang de sfânt a lui Corneliu Zelea Codreanu era dezideratul simbolic al epocii politice.
Regimul legionar nu ar fi fost posibil fără Mișcarea de la care își trăgea numele – dar nu ar fi fost posibil nici fără generalul Ion Antonescu (omul care avea să preia puterea totală în stat după februarie 1941 și să ducă România până la capăt pe drumul dezastruos al alianței cu Germania nazistă).
Fondatorii Legiunii Arhanghelului Mihail: Corneliu Zelea Codreanu (centru) alături de Ionel Moța, Tudose Popescu, Ilie Gârneață, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici. | Foto: Revista Bunavestire
O culme a crimelor comise sub statul național-legionar s-a atins la finalul lui noiembrie 1940, când în decurs de nici 24 de ore mai multe comandouri legionare au lichidat un întreg lot de prizonieri politici la Jilava, dar și pe istoricul Nicolae Iorga (la Strejnicu, în Prahova) sau pe economistul Virgil Madgearu (la Snagov).
Generalul Antonescu, Conducătorul statului, și Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare, aveau o imagine inocentă de sine. Credeau despre ei că se jertfesc total pentru patrie, se considerau hotărâți și stăpâni pe sine, cu onoarea nepătată și credința nezdruncinată.
Aparițiile lor în cămăși verzi, la diferitele evenimente publice organizate în timpul statului național-legionar, erau menite să-i portretizeze mesianic, ca pe niște oameni-scut împotriva plutocrației iudeo-masonice. Ei erau ultima nădejde, în miezul unei vâltori istorice pe care România – avea să se dovedească – nu a știut să o traverseze altfel decât prin fascism, Holocaust și fervoare.
E o caracteristică a regimurilor dictatoriale să lucreze cu sloganuri și idealuri înalte chiar în timp ce comit crime monstruoase. Statul național-legionar nu a făcut excepție acum 81 de ani: cât timp legionarii ucideau după bunul plac (cu justificarea că repară crimele comise împotriva lor în timpul dictaturii instaurate de Regele Carol al II-lea), cuvintele oficiale ale statului reprezentat de generalul Antonescu promiteau o dreaptă judecare a răspunderilor, o întemeiere pe curățenie sufletească și – nu în ultimul rând – respect pentru ființa omenească. (…)
Citește textul integral pe
https://beta.dela0.ro/apostolii-dezastrului/
Partajează asta:
Horia Dumitru Oprea – „o lume nouă pare că se configurează acum, o lume în care, tot mai divizați, oamenii simt nevoia să se adapteze”.
O lume nouă pare că se configurează acum, o lume în care, tot mai divizați, oamenii simt nevoia să se adapteze. Între libertate și mica lor siguranță, oamenii o aleg întotdeauna pe a doua, oricât ar susține că o preferă pe cealaltă. Destui au găsit mijlocul de a suprima orice veleitate reflexivă a inteligenței lor și deja simt plăcerea libertăţii încadrate. Alții, poziționați comod în ţarcul strâmt al egoismului, confundă propria lor părere cu realitatea obiectivă, având iluzia de a debita adevăruri remarcabile și pretenția de a fi credibili.
https://istoriiregasite.wordpress.com/2021/12/30/patrie-democratie-si-covid/
Partajează asta:
Revolta de la Brașov – 15 noiembrie 1987
Partajează asta:
„Când ultimul rege este spânzurat cu intestinele ultimului preot” – despre Revoluția franceză și radicalismele ei
Căutarea fericirii este una dintre dorințele vechi ale omului, dar și unul dintre conceptele Iluminismului, curent filosofic și de gândire care s-a manifestat în Europa, și nu numai, pe parcursul secolelor XVII și XVIII.
În acest context, ca urmare a evenimentelor revoluționare au rezultat și schimbări pozitive. După 1789 nu numai Franța, ci și Europa au fost schimbate la nivel instituțional, administrativ, social, cât și al paradigmei de gândire. Francezii au devenit din supuși cetățeni, iar drepturile și libertățile omului au fost exprimate în documente precum Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din august 1789.
Revoluția franceză (1789-1799), copilul Iluminismului, nu a fost doar „lapte și miere” cum s-ar putea crede, ci a avut și un caracter antireligios și anticreștin. Acest fapt a dus la persecuția mai multor creștini, iar unii dintre ei, inclusiv preoți, au plătit cu viața pentru credința lor.
„Când ultimul rege este spânzurat cu intestinele ultimului preot, rasa umană poate spera la fericire”.
La Bouche de Fer, ziar revoluționar, 11 iulie 1791.
Îndemnul meu este acela să veghem ca astfel de lucruri să nu se mai repete, dar nu avem certitudinea că vom și reuși, însă nici nu putem sta pasivi.
