Evanghelicii din România și revoluția din decembrie 1989
După 40 de ani de comunism, românii și-au luat „porția de libertate” în decembrie 1989.
În toamna acestui an, în calitate de istoric și cercetător, voi participa la o conferință internațională cu o comunicare despre implicarea baptiștilor din România, dar și a celorlalți credincioși evanghelici în evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care au avut ca și consecință prăbușirea comunismului.
Dată fiind tema particulară, lansez un apel prin care îi rog pe cititori să-mi semnaleze sau să-mi transmită mărturii, articole, cărți sau orice alt tip de sursă despre implicarea evanghelicilor din România în revoluția din decembrie 1989.
De asemenea, dacă sunt persoane care au participat la evenimentele amintite și vor să-mi spună mărturia dumnealor îi rog să lase un comentariu sau să mă contacteze.
Precizez faptul că sunt istoric și am publicat mai multe cărți și studii despre istoria evanghelicilor din România, iar informațiile le voi folosi în scop științific cu menționarea surselor. Scopul acestui demers este acela de a prezenta rolul credinței și a credincioșilor în prăbușirea comunismului din România.
Cărți publicate:
Marius Silveșan, Istoria unui secol de educație teologică baptistă în România : de la Școala de Misiune la Institutul Teologic Baptist din București (1921-2021), Editura Carmel Print, Arad, 2021. (312 p). (ISBN -978-006-9631-11-9).
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, (410 p). (ISBN 978-606-537-145-3).
Marius Silveșan; Vasile Bel, Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România între anii 1907-1947, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017. (281 p). (ISBN 978-973-53-2138-3)
Marius Silveșan; Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, (136 p). (ISBN 978-973-53-1177-3).
Ioan Bunaciu, Marius Silveșan, Pelerin spre patria cerească, , f. edit., București, 2013, (184 p).
Cu prețuire, Marius Silveșan
Tel. 0724915782
E-mail: marius.silvesan@yahoo.com
Partajează asta:
Istoricul Denis Deletant la lansarea cărții În căutarea României.
Partajează asta:
Despre libertate cu Otniel Bunaciu – Prodocens Media
Partajează asta:
Dănuț Mănăstireanu – Moștenirea comunismului
Marxismul, baza ideologică a comunismului, încearcă să răstoarne Evanghelia creștină. El prezintă o versiune specifică a antropologiei (studiul experienței umane), a soteriologiei (doctrina mântuirii) și a escatologiei (studiul sfârșitului) și pretinde că oferă salvare pentru o lume în criză. În timp, această viziune utopică s-a transformat într-o realitate distopică și a făcut peste o sută de milioane de victime.
Când comunismul s-a prăbușit ca sistem politic, poporul eliberat s-a așteptat ca lucrurile să se schimbe peste noapte, la fel cum s-a întâmplat cu evreii după ce au părăsit Egiptul (Exodul 16:1-3). Dar curând și-au dat seama că, deși ei ieșiseră din comunism, comunismul nu ieșise încă din ei. Zidul Berlinului a căzut în vara anului 1989, dar un zid a rămas în continuare în mințile și inimile oamenilor. Moștenirea continuă a comunismului este prezentă sub diverse forme în societățile și bisericile din Europa Centrală și de Est.
Cotește articolul integral pe https://danutm.wordpress.com/2023/03/01/mostenirea-comunismului/#like-35063
În acest articol Dănuț prezintă în prima parte caracteristicile marxismului ca bază ideologică a comunismului, idei prelucrate și de Lenin, de unde marxism-leninismul, iar în partea a doua impactul acestor idei asupra bisericilor creștine din Europa Centrală și de Est. De remarcat că, precum Zidul Berlinului construit în august 1961 și prăbușit în noiembrie 1989, zid care a devenit simbolul divizării Europei, tot așa un zid imaginar a rămas în mințile și inimile oamenilor din această parte a lumii arătând că deși comunismul se prăbușise, ideile sale erau și sunt încă prezente sub diverse forme și astăzi.
Partajează asta:
Interviu cu pastorul Pavel Nicolescu (2007), unul dintre liderii ALRC
Interviu cu pastorul Pavel realizat în anul 2007 de Ioan Panican pentru Forumul Civic Creștin
Pavel Nicolescu este unul dintre liderii ALRC (ComiteComitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (pe scurt, ALRC).
În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu, pe care am avut onoarea să-l întâlnesc și personal, vorbește despre perioada comunistă și relația Bisericii cu Statul.
Deși în unele aspecte văd lucrurile puțin diferit aspectele prezentate aici, în fapt ideile pentru că nu prezintă date istorice, sunt interesante și valoroase pentru modul în care este abordată problema.
Partajează asta:
30 decembrie 1947 – abdicarea forțată a regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare Române
30 decembrie 1947 este o zi cu o însemnătate negativă în istoria recentă a românilor marcând trecerea de la forma de guvernământ istorică a românilor, respectiv monarhia, la o altă formă, republica populară, impusă prin forță de ocupantul sovietic. Acest moment este menționat într-un mic text pe Facebook de către doamna profesoară Ecaterina Lung, cadru didactic al Facultății de Istorie, Universitatea din București.
Iată textul la care am făcut referire:
Știu că nimeni nu mai are chef de lecții de istorie, dar meseria mea e de profesor, deci nu mă pot abține.
Pe 30 decembrie 1947, acum 75 de ani, în vreme ce România se afla sub ocupație sovietică, era abolită monarhia și proclamată republica.
Mi-a picat fisa de-abia acum de ce a fost aleasă exact acea dată, deși sunt sigură că multă lume știa deja.
Pe 30 decembrie 1922 lua ființă Uniunea Sovietică, astfel încât ocupanții își luau singuri un cadou de aniversare, legând, pe vecie, cum credeau ei, destinele României de cele ale marii surori de la Răsărit. Țările ”surori” urmau să aniverseze în aceeași zi a anului momentele lor fondatoare. Din fericire, ”pe vecie” sau ”pentru totdeauna” sunt intervale de timp finite, în politică.
Referitor la acest moment Petru Groza s-a adresat regelui Mihai astfel:
“Majestate, până acum, Țara a fost învățată să vă iubească pe dv. De-acum înainte o s-o învățăm să ne iubească pe noi.” Petru Groza
Astfel, 30 decembrie 1947 marchează nu numai schimbarea regimului politic, aș zice eu cumva într-un mod oficial statuat apoi prin Constituția din 1948, dar și cea a formei de guvernământ în condițiile în care monarhia era un obstacol important, sau poate chiar ultimul în instaurarea pe deplin a comunismului în România.
Iată și un cântec din perioada comunistă în care era slăvită Republica
Evident că și Biserica a avut de suferit o serie de schimbări și a fost într-o anumită măsură transformată din punct de vedere instituțional. În ceea ce privește Bisericile Creștine Baptiste am tratat acest subiect în cadrul cărții care tratează evoluția instituțională a baptiștilor și relația Biserică – Stat pentru perioada 1948-1965 (vezi detalii AICI)
Partajează asta:
15 noiembrie 1987-15 noiembrie 2022: 35 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Brașov
La 15 noiembrie 1987 la Brașov a avut loc o revoltă a muncitorilor de la Uzina Steagul Roșu. Au trecut de atunci 35 de ani, iar ziua de 15 noiembrie 1987 va rămâne „Ziua care nu se uită”. Istoria ne ajută nu numai în cunoașterea trecutului, ci și în modul în care ne construim viitorul. Îmi doresc ca lupta lor pentru libertate și adevăr să constituie și pentru noi un model de urmat. De aceea, să nu precupețim niciun efort în proclamarea adevărului.
Partajează asta:
Teofil Stanciu – Cine sunt adevărații creștini?
Persistă o convingere care poate fi formulată cam așa: dacă vin vremuri grele, se „cern” adevărații creștini. Nu e imposibil, dar istoria (recentă și veche) ne învață că, de fapt, lucrurile nu se simplifică.
E suficient să citești o istorie mai puțin triumfalistă a Bisericii sau să-l citești pe Wurmbrand ca să vezi că, de fapt, în perioadele de prigoană, lucrurile sunt tot amestecate: există oameni care se opun fățiș, există disidenți discreți, există colaboratori șantajați, există colaboratori entuziaști și există necombatanții. N-am epuizat toate posibilitățile, evident.
Ce vreau să spun e că, cel mai probabil, așteptarea ca lucrurile să se cearnă la modul vizibil e iluzorie. Iar unul dintre cele mai importante motive este că nu avem acces la motivațiile oamenilor. Putem foarte bine să facem lucruri greșite cu motivații corecte și viceversa. Personal, cred că ar trebui luptat cu reflexul de a cerne permanent bunii și răii în mod absolut și de a aștepta ca ei să fie clar separați în lumea de dincoace. Pur și simplu, oamenii sunt incapabili să se judece definitiv unii pe alții. Întotdeauna ne scapă ceva.
Asta nu înseamnă că răul nu trebuie denunțat, că toți sunt o apă și un pământ, indiferent dacă au rezistat (vor rezista) eroic sau au colaborat (vor colabora) entuziast cu propriii opresori. Nicidecum. Dar să nu ne mai hrănim, zic, cu iluzia că lucrurile se vor clarifica și că vom vedea și noi clar în sfârșit. Nu cred că vom avea parte de un asemenea lux. Mereu va trebui să ne confruntăm cu realități complexe și cu alegeri dificile.
De aceea, avem nevoie de un discernământ care nu face împărțeli simpliste (deși, de acord, în ultimă instanță se va separa binele de rău), ci unul care va trebui să decanteze nuanțe. Nicio perioadă de persecuție cunoscută nu a împărțit vreodată creștinii doar în 2 tabere clare pentru toată lumea. Întotdeauna au fost mai multe tabere.
Obsesia purismului a făcut însă victime și după ce persecuțiile sau perioada dificilă a încetat. Satisfacția de a vedea pe cineva pus la stâlpul infamiei este în sine foarte problematică și discutabilă, din perspectivă creștină. Nu cred că o eventuală perioadă dificilă ne va scăpa de dileme, ci doar va aduce altele. Iar judecățile finale nu ne aparțin. După cum, de răspunderea judecăților temporare și temporale nu putem scăpa.
De discernământ ține să accepți că nu poți înțelege tot, în mod absolut, că nu poți suspenda orice evaluare și orice judecată, dar și că nu poți face judecăți simpliste, convenabile, situându-te singur în categoria „purilor” care au dreptul să spună orice despre oricine.
(Text preluat cu permisiunea autorului; titlul ne aparține -MS-)
Partajează asta:
Petru Lascău – Patru mituri ale societății contemporane
În cadrul acestei predici, care face parte dintr-o serie de predici intitulată Probleme de moralitate contemporană,
Patru mituri ale societății contemporane este cea de-a doua predică din serie unde Petru Lascău vorbește despre patru mituri ale societății contemporane. El are în vedere ceea ce spune Chuck Colson, anume că lumea este dominată de patru mituri foarte mari și aceste mituri sunt cei patru călăreți ai apocalipsei vremurilor noastre.
1. Mitul bunătăți omului. Omul este bun
Omul s- a născut bun, dar la corupt societatea după cum se exprima filosoful iluminist francez Jean Jacques Rousseau. De la minutul 13 este o relatare referitoare la unul dintre evreii supraviețuitori ai Holocaustului care au venit la procesul lui Eichman. Ideea era cea a depravării ființei umane și că fiecare dintre nou suntem capabili de lucruri abdominale, aspect care m-a dus cu gândul la cartea lui William Golding, Împăratul muștelor (Lord of the Flies).
2. Utopia lumii ideale.
Este mitul că natura umană poate fi perfecționată de guvern, de sistemul de guvernare. Este mitul că Noul Ierusalim va fi construit cu instrumentarul politic. Crearea unei lumi perfecte de către om este o utopie, ceva irealizabil. În secolul XX au fost mai mulți oameni omorâți de propriile guverne decât în oricare alt secol. Deși se afirmă că oamenii sunt egali totuși unii au devenit mai egali decât alții. În această lume în care trăim nu există utopie mai puternică decât ideile, o idee este cea mai puternică utopie. În numele unei idei utopice Stalin a omorât 20 milioane de oameni. Comuniștii doreau bu doar crearea unei lumi noi, ci și a unui om nou, ceea ce este o altă utopie. Salvarea din această utopie este numai credința în Dumnezeu deoarece doar El este cel care poate crea o societate nouă.
3 Mitul relativității valorilor morale
Acest mit îl regăsim în postmodernism unde nu mai există un adevăr absolut la care oamenii să se relaționeze ppentru că adevărul este relativ, fiecare are propriul adevăr, adevărul este în noi, fiecare dintre noi are propriile repere și valori morale. Acest mit șterge distincția dintre bine și rău. În consecință societatea devine suna preferințelor indivizilor ei astfel că toleranța devine substituită adevărului. Nu ne mai interesează ce este adevărat sau neadevărat trebuie să fim toleranți, Noi suntem dumnezei și stabilim ce este bine și ce este rău.
4. Mitul individualismului radical.
Eu contez și nu noi. „Noi” nu există. Ni-i trăim într-o comunitate și trebuie să fim parte din ea.
Cu toate acestea trebuie să avem în vedere și faptul că dintr-o altă perspectivă se tinde către anularea individualismului în favoarea colectivismului. Omul și valorile sale individuale trebuie să se supună intereselor societății. vezi în acest sens Evgheni Zamiatin, Noi. Asta se întâmplă în orice societate totalitară pentru că individul nu contează, ci statul, partidul, lunea utopică.
Așadar, îndemnul final al pastorului Petru Lascău este acela de a ne înnoi mintea și a discerne lucrurile din jurul nostru.
Istorie Evanghelica 