Arhive categorie: libertate

Biserica Baptistă „Sfânta Treime” din București la 90 de ani (1932-2022) – (video)


Un scurt montaj video despre principalele momente din istoria de 90 de ani a bisericii via Alin Cristea în Monografia Cultului Baptist din România. 100 de chestiuni (10-12)

Biserica și-a început lucrarea în anul 1932 cu 11 membri, iar 5 ani mai târziu, în 1937 ajunge la 200 membri, pastor fiind fratele Gheorghe Pop.

În anul 1938 biserica se mută într-un alt spațiu, iar adunarea a fost frecventată și de Richard Wurmbrand până la arestarea sa.

În anul 1956, când în Polonia și Ungaria au loc revolte anticomuniste, biserica se mută într-un nou lăcaș de închinare amenajat în clădirea achiziționată în strada (în prezent Șoseaua) Mihai Bravu, Nr. 106 unde va rămâne până în anul 1983.

În perioada cât biserica s-a întâlnit în lăcașul din Șoseaua Mihai Bravu, aceasta a avut aproximativ 400 membri, un număr important nu numai pentru perioada comunistă, cât și pentru cea postcomunistă. În istoric se menționează faptul că în această perioadă, posibil 1974, s-a organizat prima evanghelizare liberă din țară în urma căreia se pocăiesc 163 de persoane și are loc primul botez liber din țară. Ca și istoric cred că se impun niște clarificări aici. În primul rând cred că cei care au furnizat datele se referă la perioada comunistă, pentru că altfel avem o dilemă foarte mare. Nu a existat o evanghelizare liberă organizată de baptiști de la 1856-1974? Ce înseamnă evanghelizare liberă știut fiind faptul că anul 1974 este un moment în care regimul virează din ce în ce mai mult către național comunism, o accentuare a ideologizării și exacerbare a cultului personalității conducătorului, respectiv Nicolae Ceaușescu. Aceleași observații se aplică și afirmației că în anul 1974 a avut loc primul botez liber din țară. Care sunt caracteristicile unui botez liber? Ce îl diferențiază de unul controlat? Departamentul Cultelor nu a mai fost informat de ținerea unui botez nou testamental? Nu s-a mai cerut liste cu candidații? Discuția este mai complexă aici și trebuie luate în considerare acțiunile de contestare și răspuns, un rol important avându-l Iosif Țon, dar și acțiunile Uniunii Baptiste, aspecte despre care am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România : între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, precum și în Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă 1975 scrisă împreună cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț.

Pastor principal al bisericii este Vasile Alexandru Taloș care rămâne pastor până în anii ‘90 când plecă și pune bazele Bisericii Baptiste Buna Vestire din București.

În anul 1980 predică în Biserica din Mihai Bravu, cum era cunoscută Biserica Baptistă Sfânta Treime în epocă, evanghelistul Samuel Kemaleson de la World Vision International.

În anul 1983 în contextul sistematizării urbane impusă de Ceaușescu și a demolărilor din zonă pentru lărgirea străzii Mihai Bravu, clădirea Bisericii Baptiste Sfânta Treime este demolată. Tot în același an, 1983, după mai multe intervenții la Departamentul Cultelor, la Guvern și alte autorități, intervenții menționate de pastorul de arunci al bisericii, Vasile Taloș, se obține un imobil pe strada Profesor Iuliu Valaori, Nr. 20.

În anul 1984 se încep lucrările de amenajare a clădirii din strada Iuliu Valaori, care a fost proprietatea unui grec, confiscată de regimul comunist. La momentul respectiv biserica avea 770 membri.

Sfârșitul anilor ‘80 a dus la prăbușirea regimului comunist, la schimbări în societate și în cultul baptist, mai mici decât în primul caz. Biserica a trecut prin perioade de glorie și de frământări. În prezent se pregătește de centenarul pe care îl va celebra în anul 2032.

Soli Deo Gloria!

Evanghelicii din România și revoluția din decembrie 1989


După 40 de ani de comunism, românii și-au luat „porția de libertate” în decembrie 1989.

În toamna acestui an, în calitate de istoric și cercetător, voi participa la o conferință internațională cu o comunicare despre implicarea baptiștilor din România, dar și a celorlalți credincioși evanghelici în evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care au avut ca și consecință prăbușirea comunismului.
Dată fiind tema particulară, lansez un apel prin care îi rog pe cititori să-mi semnaleze sau să-mi transmită mărturii, articole, cărți sau orice alt tip de sursă despre implicarea evanghelicilor din România în revoluția din decembrie 1989.
De asemenea, dacă sunt persoane care au participat la evenimentele amintite și vor să-mi spună mărturia dumnealor îi rog să lase un comentariu sau să mă contacteze.
Precizez faptul că sunt istoric și am publicat mai multe cărți și studii despre istoria evanghelicilor din România, iar informațiile le voi folosi în scop științific cu menționarea surselor. Scopul acestui demers este acela de a prezenta rolul credinței și a credincioșilor în prăbușirea comunismului din România.

Cărți publicate:

Marius Silveșan, Istoria unui secol de educație teologică baptistă în România : de la Școala de Misiune la Institutul Teologic Baptist din București (1921-2021), Editura Carmel Print, Arad, 2021. (312 p). (ISBN -978-006-9631-11-9).

Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, (410 p). (ISBN 978-606-537-145-3).

Marius Silveșan; Vasile Bel, Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România între anii 1907-1947, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2017. (281 p). (ISBN 978-973-53-2138-3)

Marius Silveșan; Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2014, (136 p). (ISBN 978-973-53-1177-3).

Ioan Bunaciu, Marius Silveșan, Pelerin spre patria cerească, , f. edit., București, 2013, (184 p).

Cu prețuire, Marius Silveșan
Tel. 0724915782
E-mail: marius.silvesan@yahoo.com

Istoricul Denis Deletant la lansarea cărții În căutarea României.


Despre libertate cu Otniel Bunaciu – Prodocens Media


Dănuț Mănăstireanu – Moștenirea comunismului


Marxismul, baza ideologică a comunismului, încearcă să răstoarne Evanghelia creștină. El prezintă o versiune specifică a antropologiei (studiul experienței umane), a soteriologiei (doctrina mântuirii) și a escatologiei (studiul sfârșitului) și pretinde că oferă salvare pentru o lume în criză. În timp, această viziune utopică s-a transformat într-o realitate distopică și a făcut peste o sută de milioane de victime.
Când comunismul s-a prăbușit ca sistem politic, poporul eliberat s-a așteptat ca lucrurile să se schimbe peste noapte, la fel cum s-a întâmplat cu evreii după ce au părăsit Egiptul (Exodul 16:1-3). Dar curând și-au dat seama că, deși ei ieșiseră din comunism, comunismul nu ieșise încă din ei. Zidul Berlinului a căzut în vara anului 1989, dar un zid a rămas în continuare în mințile și inimile oamenilor. Moștenirea continuă a comunismului este prezentă sub diverse forme în societățile și bisericile din Europa Centrală și de Est.

Cotește articolul integral pe https://danutm.wordpress.com/2023/03/01/mostenirea-comunismului/#like-35063

În acest articol Dănuț prezintă în prima parte caracteristicile marxismului ca bază ideologică a comunismului, idei prelucrate și de Lenin, de unde marxism-leninismul, iar în partea a doua impactul acestor idei asupra bisericilor creștine din Europa Centrală și de Est. De remarcat că, precum Zidul Berlinului construit în august 1961 și prăbușit în noiembrie 1989, zid care a devenit simbolul divizării Europei, tot așa un zid imaginar a rămas în mințile și inimile oamenilor din această parte a lumii arătând că deși comunismul se prăbușise, ideile sale erau și sunt încă prezente sub diverse forme și astăzi.

Interviu cu pastorul Pavel Nicolescu (2007), unul dintre liderii ALRC


Interviu cu pastorul Pavel realizat în anul 2007 de Ioan Panican pentru Forumul Civic Creștin

Pavel Nicolescu este unul dintre liderii ALRC (ComiteComitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (pe scurt, ALRC).

În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu, pe care am avut onoarea să-l întâlnesc și personal, vorbește despre perioada comunistă și relația Bisericii cu Statul.

Deși în unele aspecte văd lucrurile puțin diferit aspectele prezentate aici, în fapt ideile pentru că nu prezintă date istorice, sunt interesante și valoroase pentru modul în care este abordată problema.

30 decembrie 1947 – abdicarea forțată a regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare Române


30 decembrie 1947 este o zi cu o însemnătate negativă în istoria recentă a românilor marcând trecerea de la forma de guvernământ istorică a românilor, respectiv monarhia, la o altă formă, republica populară, impusă prin forță de ocupantul sovietic. Acest moment este menționat într-un mic text pe Facebook de către doamna profesoară Ecaterina Lung, cadru didactic al Facultății de Istorie, Universitatea din București.

Iată textul la care am făcut referire:

Știu că nimeni nu mai are chef de lecții de istorie, dar meseria mea e de profesor, deci nu mă pot abține.
Pe 30 decembrie 1947, acum 75 de ani, în vreme ce România se afla sub ocupație sovietică, era abolită monarhia și proclamată republica.
Mi-a picat fisa de-abia acum de ce a fost aleasă exact acea dată, deși sunt sigură că multă lume știa deja.
Pe 30 decembrie 1922 lua ființă Uniunea Sovietică, astfel încât ocupanții își luau singuri un cadou de aniversare, legând, pe vecie, cum credeau ei, destinele României de cele ale marii surori de la Răsărit. Țările ”surori” urmau să aniverseze în aceeași zi a anului momentele lor fondatoare. Din fericire, ”pe vecie” sau ”pentru totdeauna” sunt intervale de timp finite, în politică.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0rKBKXn4yATW9dTQezdWrUBhQAV7SGLFWytBZSDSXcUryA14CEjxwmTJ76JTxDGKSl&id=1335724097

Referitor la acest moment Petru Groza s-a adresat regelui Mihai astfel:

“Majestate, până acum, Țara a fost învățată să vă iubească pe dv. De-acum înainte o s-o învățăm să ne iubească pe noi.” Petru Groza

Astfel, 30 decembrie 1947 marchează nu numai schimbarea regimului politic, aș zice eu cumva într-un mod oficial statuat apoi prin Constituția din 1948, dar și cea a formei de guvernământ în condițiile în care monarhia era un obstacol important, sau poate chiar ultimul în instaurarea pe deplin a comunismului în România.

Iată și un cântec din perioada comunistă în care era slăvită Republica

Evident că și Biserica a avut de suferit o serie de schimbări și a fost într-o anumită măsură transformată din punct de vedere instituțional. În ceea ce privește Bisericile Creștine Baptiste am tratat acest subiect în cadrul cărții care tratează evoluția instituțională a baptiștilor și relația Biserică – Stat pentru perioada 1948-1965 (vezi detalii AICI)

5 minute de istorie cu Adrian Cioroianu: Marea Unire de la 1 decembrie 1918


15 noiembrie 1987-15 noiembrie 2022: 35 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Brașov


Foto Agerpres

La 15 noiembrie 1987 la Brașov a avut loc o revoltă a muncitorilor de la Uzina Steagul Roșu. Au trecut de atunci 35 de ani, iar ziua de 15 noiembrie 1987 va rămâne „Ziua care nu se uită”. Istoria ne ajută nu numai în cunoașterea trecutului, ci și în modul în care ne construim viitorul. Îmi doresc ca lupta lor pentru libertate și adevăr să constituie și pentru noi un model de urmat. De aceea, să nu precupețim niciun efort în proclamarea adevărului.

Teofil Stanciu – Cine sunt adevărații creștini?


Persistă o convingere care poate fi formulată cam așa: dacă vin vremuri grele, se „cern” adevărații creștini. Nu e imposibil, dar istoria (recentă și veche) ne învață că, de fapt, lucrurile nu se simplifică.

E suficient să citești o istorie mai puțin triumfalistă a Bisericii sau să-l citești pe Wurmbrand ca să vezi că, de fapt, în perioadele de prigoană, lucrurile sunt tot amestecate: există oameni care se opun fățiș, există disidenți discreți, există colaboratori șantajați, există colaboratori entuziaști și există necombatanții. N-am epuizat toate posibilitățile, evident.

Ce vreau să spun e că, cel mai probabil, așteptarea ca lucrurile să se cearnă la modul vizibil e iluzorie. Iar unul dintre cele mai importante motive este că nu avem acces la motivațiile oamenilor. Putem foarte bine să facem lucruri greșite cu motivații corecte și viceversa. Personal, cred că ar trebui luptat cu reflexul de a cerne permanent bunii și răii în mod absolut și de a aștepta ca ei să fie clar separați în lumea de dincoace. Pur și simplu, oamenii sunt incapabili să se judece definitiv unii pe alții. Întotdeauna ne scapă ceva.

Asta nu înseamnă că răul nu trebuie denunțat, că toți sunt o apă și un pământ, indiferent dacă au rezistat (vor rezista) eroic sau au colaborat (vor colabora) entuziast cu propriii opresori. Nicidecum. Dar să nu ne mai hrănim, zic, cu iluzia că lucrurile se vor clarifica și că vom vedea și noi clar în sfârșit. Nu cred că vom avea parte de un asemenea lux. Mereu va trebui să ne confruntăm cu realități complexe și cu alegeri dificile.

De aceea, avem nevoie de un discernământ care nu face împărțeli simpliste (deși, de acord, în ultimă instanță se va separa binele de rău), ci unul care va trebui să decanteze nuanțe. Nicio perioadă de persecuție cunoscută nu a împărțit vreodată creștinii doar în 2 tabere clare pentru toată lumea. Întotdeauna au fost mai multe tabere.

Obsesia purismului a făcut însă victime și după ce persecuțiile sau perioada dificilă a încetat. Satisfacția de a vedea pe cineva pus la stâlpul infamiei este în sine foarte problematică și discutabilă, din perspectivă creștină. Nu cred că o eventuală perioadă dificilă ne va scăpa de dileme, ci doar va aduce altele. Iar judecățile finale nu ne aparțin. După cum, de răspunderea judecăților temporare și temporale nu putem scăpa.

De discernământ ține să accepți că nu poți înțelege tot, în mod absolut, că nu poți suspenda orice evaluare și orice judecată, dar și că nu poți face judecăți simpliste, convenabile, situându-te singur în categoria „purilor” care au dreptul să spună orice despre oricine.

Sursa : https://www.facebook.com/552052348/posts/pfbid0YpRv8uBvX6jxUjmfMCFpzz9XMpTPesgCtRqFx27Nxa4nCsEmoakQzeatCEC8Q4YKl/?d=n

(Text preluat cu permisiunea autorului; titlul ne aparține -MS-)