A murit Aurel Popescu
Daniel Brânzei anunță pe blogul său, că fratele Aurel Popescu, predicator baptist, lider de opinie, luptător împotriva comunismului și om de o mare noblețe și sensibilitate spirituala a trecut la cele veșnice.
Aurel Popescu a inițiat alături de Pavel Nicolescu în anul 1979 Comitetul Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (ALRC), acțiune considerată de către Dănuţ Mănăstireanu ca fiind ,,singura contestare pe baze ideologice a regimului comunist din România.” Datorită acțiunilor sale Aurel Popescu a fost anchetat, arestat iar ulterior forţat să părăsească ţara.
Aurel Popescu și Pavel Nicolescu în Sacramento, California cu ocazia Convenției din 2004.
Puteți citi mai multe despre Aurel Popescu în cartea Amintiri cu sfinți al lui Daniel Brânzei
Partajează asta:
Constantin Caraman despre colaborarea cu conducerea politică comunistă
Colaborarea cu regimul comunist a implicat mai multe lucruri. Unele mai grave altele poate mai puţin grave, depinde din ce punct de vedere priveşti lucrurile. Pentru Constantin Caraman, implicat activ în Biserica subterană, a colabora cu conducerea politică din perioada comunistă ,,însemna să faci multe compromisuri”, fapt pe care nu l-a acceptat niciodată.
Pentru a înţelege ce însemna pentru el colaborarea cu conducerea comunistă şi de ce nu a acceptat acest lucru, vă invit să-i citiţi mărturia într-un interviu cu Silviu Despa care dezvăluie purtarea de grijă al lui Dumnezeu.
În final vă las răspunsul lui la o întrebare care este la fel de actuală astăzi ca acum 20 de ani.
Întrebare: mulţi au colaborat cu conducerea politică de atunci. Dvs de ce nu aţi făcut-o?
Constantin Caraman: A colabora cu ei însemna să faci multe compromisuri. […] Eu nu pot să-i critic pe cei care au condus, pentru că au făcut totuşi o lucrare, să fiu sincer, ei au făcut un lucru ca să se poată menţine… cu toate că lucrarea lui Dumnezeu se putea menţine şi fără o aprobare oficială.
Partajează asta:
Richard Wurmbrand despre Constantin Caraman
Constantin Caraman, ,,cel mai faimos penticostal român persecutat”, după cum îl prezintă Lect. univ. dr. Valeriu Andreiescu în Istoria Bisericii Penticostale, pastor penticostal și colaborator de încredere al lui Richard Wurmbrand a fost închis timp de 15 luni datorită implicării sale în activitatea subterană de distribuire a materialului religios în România și URSS. Urmărit de Securitate, Constantin Caraman a fost anchetat, arestat şi ,,a executat munci forţate la „Canalul morţii” Dunăre-Marea Neagră între 1951 – 1952. El a devenit mai târziu un reprezentat al tuturor creştinilor persecutaţi şi a fost din nou închis (1963 – 1964; 1971 – 1972; 1977).”
Despre el, Richard Wurmbrand scrie următoarele:
La întoarcerea în țară ,,am fost de asemenea sărutat de Constantin Caraman, unul din principalii oameni de legătură între Misiunea noastră și pastorii care nu fuseseră aici cunoscuţi de stat. Prin el noi am putut aduce alinarea familiilor care fuseseră persecutate.
Și el a fost în închisoare de trei ori. A muncit ca deţinut, ca și soţia mea, la construirea canalului Dunăre – Marea Neagră. O câtă cruzime a fost în acel loc!” p.17
Ce a fost special la reîntâlnirea acestor doi oameni? Ne-o spune chiar Wurmbrand atunci când scrie că acest ,,sărut , [primit de la Constantin Caraman, nu înseamna] atât de mult o atingere a două perechi de buze, cât aceiaşi simţire a două inimi iubitoare” , iar Constantin Caraman nu avea doar o inimă iubitoare ci şi o bucurie interioară extraordinară.
,,Am privit fața strălucitoare a lui Caraman, fostul muncitor-sclav. Pe buze avea un zâmbet triumfător și atât de iubitor! Privindu-l nimeni nu și-a putut închipui prin ce trecuse el de fapt.” p.18
Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, Editura Stephanus, București, 1994, p.17, p.18.
Pentru a-l cunoaşte pe acest om extraordinar vă invit să-i citiţi mărturia, povestea fascinantă a vieţii şi încercărilor prin care a trecut într-un interviu care dezvăluie măreţia lui Dumnezeu.
Partajează asta:
Profesorul baptist Alexa Popovici student la Institutul Teologic Ortodox
Despre Alexa Popovici, una din personalitățile marcante ale baptiștilor români, se știu multe lucruri. Unele dintre ele au fost prezentate chiar de dânsul în cartea Istoria baptiștilor din România. Alexa Popovici a fost redactor al Revistei Cultului baptist, ”Farul Creștin”, care apărea la Arad în perioada 1940-1941 (suspendată de către regimul antonescian) și 1944-1948, când revista își încetează apariția si va fi reluată după decembrie 1989. A fost profesor la Seminarul Teologic Baptist între anii 1946-1965 și director al acestuia până în anul 1965, când este demis din funcția de profesor și director de către comitetul Uniunii Baptiste sub motivația că ar fi trimis o circulară unor pastori fără a înștiința Uniunea și Departamentul Cultelor, încălcând astfel prevederile articolului 25 din Legea Cultelor promulgată în anul 1948. După demiterea din funcția de profesor și director al Seminarului Teologic Baptist din București a fost angajat ca arhivar în cadrul Uniunii Baptiste. Interesant în acest proces este faptul că Nicolae Covaci, colegul său de slujire dar și de studii la Institutul Teologic Ortodox în perioada 1951-1952 nu s-a opus măsurii de desfacere a contractului de muncă în primăvara anului 1965. Activitatea pastorală și-a început-o în anul 1940 când a fost ordinat ca pastor la Arad, slujind comunitatea baptistă din România până la plecare sa în Statele Unite ale Americii la sfârșitul anilor 60.
Ceea ce se știe mai puțin despre Alexa Popovici este faptul că el a urmat atât cursurile Seminarului Teologic Baptist (1933-1937) ,cât și pe cele ale Institutului Teologic Ortodox din București (1951-1955).
Documentul menționează faptul că Alexa Popovici, în calitatea sa de student al Institutului Teologic Ortodox din București, a promovat cu succes toate examenele, însă nu i s-a permis să susțină examenul final de licențiere în teologie ortodoxă deoarece, conform regulamentului Institutului, se puteau prezenta la acest examen doar candidații aparținând cultului ortodox. Despre Nicolae Covaci care a absolvit în același timp cu Alexa Popovici anul I la instituția menționată nu am deocamdată date. În cazul in care voi găsi informații privind situația sa de student la teologie ortodoxă voi reveni cu detalii.
Următorul document este un extras din registrul matricol al Institutului Teologic Ortodox care prezintă situația școlară a studentului Popovici S. Alexandru pe parcursul celor patru ani de studii. Conform foii matricole, cea mai mică medie generală în cadrul anilor de studii a fost 8.18, fiind înregistrată la sfârșitul anului II de studii, iar cea mai mare 9.30 la finalul anului IV. Mediile generale aferente celor patru ani de studii teologice, precum și media generală 8.58, dovedesc faptul că Alexa Popovici s-a aflat printre cei mai buni studenți ai Institutului Teologic Ortodox din București
Partajează asta:
A apărut Statul şi Biserica în România Comunistă
Bogdan Emanuel Răduţ – Statul şi Biserica în România Comunistă (1948-1965). Între demnitate şi compromis, Cuvânt înainte de Lector univ. dr. Alexandru Oşca (Universitatea din Craiova), Editura Sitech, Craiova, 2010, 140 pag.
Cuprinsul lucrării:
Cuvânt Înainte
Introducere
1. Instaurarea regimului comunist în România
1.1. Consideraţii generale
1.2. Context intern
1.3. Determinări externe
1.4. Impactul reformelor promovate începând cu guvernul
Petru Groza asupra spiritualităţii româneşti
2. Studiu comparativ privind legislaţia cultică în regimul democratic şi în regimul comunist
2.1. Cadrul legislativ de existenţă a cultelor în timpul
regimului monarhiei constituţionale
2.2. Cadrul de existenţă şi de funcţionare a cultelor
în timpul Republicii Populare Române
3. Raporturile dintre stat, partidul comunist şi biserică în regimul comunist
3.1. Concepţia comunistă faţă de religie
3.2. Culte recunoscute în Republica Populară Română
3.3. Regimul cultelor nerecunoscute de stat
3.4. Relațiile între conducerea Bisericilor universale
și bisericile de pe teritoriul României
3.5. Represiunea regimului comunist împotriva bisericii
și slujitorilor ei
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Partajează asta:
Ferenc Visky – A Short Biography
Ferenc Visky (July 1, 1918 – October 5, 2005) was a minister in the Hungarian Reformed Church in Transylvania and a leader of evangelical revival in Romania who spent several years in prison under the Communist rule of that country.
Ferenc Visky (the native form of the name is Visky Ferenc; this page uses the western name order) was born in Egri (Satu Mare county), which at that time was part of Hungary, becoming part of Romania in 1920.
In 1936, he finished secondary school in Satu Mare, and fled across the border into Hungary with his best friend, the poet Sándor Gellért, to study theology at Debrecen University. While still a university student, he came into contact with the Reformed renewal movement associated with the CE (Christian Endeavor) Bethany Association under the direction of Dr. Aladár Szabó.
After graduating, he served for a while as assistant minister under Dr. Endre Kincses in Mateszalka. At the end of the Second World War, he married Júlia Sollich from Budapest and together they decided to move back to Transylvania. In 1944, they secretly crossed the border into Transylvania and began their service in Egri.
In 1958, he was arrested together with 18 associates, mainly other ministers, and in the so-called “Bethany-ists trial on September 6, he was sentenced to 22 years in prison and forced labor for “the crime of organization against socialist public order”; he spent most of his sentence in the prison at Gherla. His wife and their seven children,(the oldest was twelve, the youngest was two years old) were deported to the Bǎrǎgan. In 1964 the entire family was unexpectedly released.
Partajează asta:
Necesitatea înfiinţării unei comisii care să analizeze impactul pe care comunismul l-a avut asupra formării şi dezvoltării Cultului Penticostal
Comunismul a afectat nu numai viața politică ci și cea socială și religioasă a românilor. Timp de peste patru decenii, comunismul ca și religie politică și-a propus înlocuirea lui Dumnezeu cu sine însuși. În anii 50 Stalin era tătucul nostru, cel căruia trebuia să-i dăm slavă și cinstire. După ce acesta a murit , comuniști au condamnat comportamentul și acțiunile sale. Mitul invincibilității acestuia s-a spulberat. Treptat a apărut o destindere în plan politic care s-a reflectat într-o anumită măsură și în plan religios. Curând însă în România avea să se construiască un alt mit, cel al lui Ceaușescu. La rândul să și acesta solicita să fie slăvit și cinstit, adorat de milioane de oameni așa cum creștinii îl adoră pe Dumnezeu. În 1989, dintr-o dată acest dumnezeu care părea la rândul lui invincibil a căzut. A venit o perioadă de libertate politică și religioasă dar și de reconsiderare a trecutului. Timp de 20 de ani am avut timp să reconstruim ceea ce ni s-a dărâmat în perioada comunistă și să revalorizăm relația cu Dumnezeu. Să ne verificăm fiecare din noi și să vedem dacă suntem pe calea veșniciei, dacă nu să ne întoarcem de unde am căzut și să mergem în direcția corectă. Această verificare, autoanaliză este necesară în toate compartimentele societății și cu atât mai necesară în Biserică, instituția căreia românii îi acordă o încredere sporită. Tocmai de aceea Adunarea Generală a Comunității Regionale Constanța a emis o rezoluție prin care cere înființarea unei comisii la nivelul cultului care să analizeze în mod obiectiv ,,impactul comunismului asupra formării și dezvoltării Cultului Penticostal”.
REZOLUȚIE
Adunarea Generală a Comunităţii Regionale Penticostale Constanţa, întrunită în data de 4 septembrie 2010 la Galaţi, a adoptat următoarea rezoluţie:
Având în vedere faptul că în urmă cu 4 ani CRPC a adresat Congresului Cultului Penticostal o rezoluţie care nu a primit niciun fel de răspuns până în prezent, ne adresăm astăzi din nou Congresului Cultului Penticostal care va avea loc la Bistriţa în 9 noiembrie 2010.
Suntem în punctul în care realităţile istorice făcute publice ne silesc să fim oneşti cu privire la trecutul mişcării penticostale din România în perioada comunistă. Chemăm aşadar Cultul Penticostal din România să analizeze şi să voteze următoarele propuneri:
- Înfiinţarea unei comisii la nivelul cultului care să analizeze impactul pe care comunismul l-a avut asupra formării şi dezvoltării Cultului Penticostal.
- Asumarea trecutului printr-o declaraţie publică, urmată de o pocăinţă publică. Considerăm că declararea unui post la nivel naţional ar fi cea mai bună reacţie imediată faţă de trecutul împovărător.
- Înfiinţarea unei comisii care să analizeze fiecare caz de colaborare cu Securitatea comunistă. Toţi pastorii din Cultul Penticostal să fie obligaţi să depună la această comisie o declaraţie notarială pe proprie răspundere că nu au avut angajament cu Securitatea, nu au dat informaţii la Securitate şi să îşi dea acordul pentru a fi verificaţi la CNSAS, iar rezultatele verificării să fie comunicate acestei comisii. Cei care refuză să facă astfel să îşi piardă dreptul de a sluji în bisericile penticostale.
- Reconsiderarea, în lumina Bibliei, a relaţiilor cu Statul şi implicarea în politică.
- Pentru a face posibilă reformarea instituției Cultului Penticostal și pentru crearea unui mediu sănătos în implementarea acestor măsuri, este necesară limitarea imediată a numărului de mandate în conducerea executivă a Cultului Penticostal la maxim două mandate succesive. Totodată, propunem ca fiecare dintre candidații desemnați la funcțiile executive la nivel central să prezinte în data alegerilor viziunea pe care o are pentru Cultul Penticostal.
Adoptată în Adunarea Generală a Comunităţii Regionale Penticostale Constanţa, la 4 septembrie 2010, în Galați.
Partajează asta:
Arhimandritul Ghiuș ,,Cunosc o singură întristare – aceea de a nu fi sfânt”
Părintele Benedict Ghiuș
Sursa: Creștin Ortodox.ro
Arhimandritul Ghiuș este un alt personaj al cărui portret este creionat de către Richard Wurmbrand în paginile cărții De la suferință la biruință. După arestare, ,,face ani grei de temniță și este eliberat în 1964, când au fost eliberați toți deținuții politici. După eliberare slujește la Catedrala Patriarhală până în 1974, când se pensionează și se retrage la Cernica.” Sursa: Creștin Ortodox.ro
Deși nu a fost evanghelic ca și confesiune, Wurmbrand îl descrie ca pe o persoană care trăia mesajul creștin.
Îmi aduc aminte de arhimandritul Ghiuș cu care am stat la închisoarea Jilava de lângă București. Întreaga închisoare era sub pământ. Deasupra celulelor subterane pășteau vitele.
Eu eram atunci în al optulea an al pedepsei mele, mă obișnuisem cu toate. Dar într-o zi a fost adus un grup de noi arestați, toți preoți ortodocși. Din când în când gardienii strigau: Toți preoții afară pe coridor! și îi băteau.
M-am așeza lângă preotul Ghiuș, pe care îl cunoscusem pe când eram amândoi liberi. Intenția mea era de a-l mângâia. Ești trist?, l-am întrebat. M-a privit frumos și mi-a răspuns: Cunosc o singură întristare – aceea de anu fi sfânt.
Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, pp.15-16
Partajează asta:
Wurmbrand despre Nicolae Moldoveanu
În cartea De la suferință la biruință apărută în limba română la Editura Stephanus în anul 1994(varianta pe care am citit-o), Wurmbrand rememorează o serie de întâmplări și fapte din perioada anilor petrecuți în România înainte de exilarea sa forțată petrecută în decembrie 1965. În acest context prezintă publicului românesc o serie de personalități ale vieții de credință de toate confesiunile care au rămas statornici pe cale chiar și atunci când au avut parte de anchete, arestări, bătăi și alte modalități de tortură cu scopul de a-i denunța pe cei aflați în libertate și pentru a se dezice de credința lor. Vom începe cu Nicolae Moldoveanu.
Din 1938 a făcut parte din Oastea Domnului (care a fost desființată de Biserica Ortodoxă în 1948).
Deoarece mișcarea și-a continuat activitatea, Nicolae Moldoveanu a fost arestat în 1959 și condamnat la 12 ani de închisoare, din care a executat 5 ani.
Compozitor a cca. 7.000 de cântece religioase, pe versuri de Traian Dorz, Costache Ioanid, Ion Marini, Nicolae Moldoveanu.Sursa: Lucrători români.ro
Față de fostul lui coleg de celulă din închisoarea Gherla, Richard Wurmbrand are următoarele cuvinte de apreciere:
Prima persoană, pe care am văzut-o, [la revenirea în România în anul 1990] a fost colegul meu de celulă Nicolae Moldoveanu, din Oastea Domnului, asemănătoare cu ,,Armata Mântuirii” în Apus, dar fără uniforme și fanfare. Fusesem împreună în închisoarea Gherla. Regimul era foarte aspru. Din când în când, gardienii strigau: Toată lumea culcat! Era iarnă. Nu aveam flanele, ce să mai vorbim de paltoane. Pe jos era beton rece, nu erau nici măcar paie, pentru căldură, prizonierii înjurau brutalitatea gardienilor. Moldoveanu nu proceda la fel. El credea că a lăuda pe Dumnezeu este mai bine decât să înjuri pe comuniști. Cu un zâmbet minunat pe buzele sale, el spunea: Să nu uităm unde ne aflăm. Hai să-ți cânt cântecul pe care tocmai l-am compus cât am stat culcat la pământ. Era un imn plin de bucurie, nădejde și laudă, care se cântă în numeroase țări.
Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, Editura Stephanus, București, 1994, p.15
Partajează asta:
Statul şi Biserica în România Comunistă (1948-1965)
Cartea domnului Bogdan Emanuel Răduţ – Statul şi Biserica în România Comunistă (1948-1965)– reprezintă o încercare reuşită – după aprecierea mea – de abordare a unui subiect foarte special: clerul din România comunistă şi relaţiile lui cu autorităţile de partid şi de stat. Ineditul lucrării rezultă nu atât din descrierea subiectului ca atare ci, mai degrabă, din felul în care este prezentată această descriere.
Lucrarea începe printr-un interesant excurs istoric, aparent departe de subiectul acesteia dar extrem de necesar pentru înţelegerea dinamicii fenomenului. Abordarea propusă de autor însoţeşte unul sau altul dintre aspecte în toată evoluţia lor, cu trimiteri interesante la statutul cultelor din România încă înainte de război, inclusiv cel formal, conferit prin legi şi decrete. Este interesantă, în această privinţă, paralela şi comparaţia între legislaţia cultică în perioada interbelică şi cea asumată în timpul regimului comunist.
Apoi, autorul prezintă sinteze dezvoltate despre rolul fiecărui cult important pentru progresul spiritual al comunităţilor, atitudinea enoriaşilor, dificultăţile şi pericolele la care se expuneau atunci când îşi promovau opţiunile şi credinţa. În lucrare sunt câteva exemple care subliniază solidaritatea dintre credincioşi şi ierarhii bisericilor sau cultelor în faţa riscurilor comune sau pericolelor propagandei laice.
Ideea unui studiu critic al surselor este, la fel, foarte utilă pentru că asigură o „punere în temă” a cititorului cu eforturile altor autori care şi-au dedicat studiile acestei problematici; reţine atenţia interesul autorului pentru contribuţiile cercetătorilor tineri şi foarte tineri care şi-au fundamentat studiile pe documente din arhive păstrate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi. Lucrările de memorialistică sunt frecvent invocate iar din rândul acestora nu lipsesc cele publicate prin grija pastorului Richard Wurmbrand sau Jurnalul fericirii al părintelui Nicolae Steinhardt.
Sunt, de asemenea, interesante trimiterile autorului la lucrările de sinteză ale istoricilor consacraţi care au tratat aspecte complexe ale istoriei contemporane a României, în special perioada de inceput a regimului comunist şi impactul acestuia asupra ansamblului mutaţiilor impuse de acesta în conştiinţa, spiritualitatea şi mentalitatea comunităţilor de români.
Cu multă grijă, cu pioşenie şi căldură se îndreaptă autorul către problematica suferinţelor îndurate de clerul diferitelor biserici şi culte – recunoscute sau nerecunoscute de către statul comunist; cititorul poate să lectureze liste întregi cu nume de ierarhi judecaţi pentru fapte închipuite şi întemniţaţi pentru foarte mulţi ani.
În concluzie, se poate aprecia că autorul a realizat o lucrare interesantă, documentată şi scrisă într-un stil ales, care satisface, deopotrivă, nevoia de cunoaştere a oricărui cititor interesat de istoria şi represiunea din timpul regimului comunist , dar oferă şi plăcerea unei lecturi agreabile, care îndeamnă la meditaţie şi la preţuire pentru jertfa părinţilor noştri spirituali.
Lector univ. dr. Alexandru Oşca (Universitatea din Craiova)
Mai multe detalii găsiți pe blogul lui Bogdan Emanuel Răduț
Considerăm acest demers istoriografic binevenit pentru înțelegerea raporturilor dintre statul comunist și Biserică. ca instituție. Interesant în acest context este faptul că deși ideologia comunistă era una atee, comuniști doreau înlocuirea moralei și eticii creștine cu morala și etica comunistă. Această caracteristică alături de pretenția ideologică a comunismului de a construi o lume mai bună, îl definesc ca fiind o religie politică.
Îl felicităm pe domnul Bogdan Emanuel Răduț pentru această lucrare care sperăm va fi complectată și cu alte studii și cărți despre relația Biserică-Stat.
Istorie Evanghelica 