Era mai bine în comunism? O convorbire cu tortionarul Frant Tandara
Toționarul Franț Ţandără a incetat din viata la 2 mai 2004, la Giurgiu, fara a fi vreodata anchetat de organele competente pentru crimele comise. Interviul de fata a reprezentat ultima marturie pe care acesta a dorit sa o lase pentru mass-media din Romania.
De multe ori spun ca era mai bine in comunism, dar apoi ma intreb: „cum era bine?“. Caci romanul are un mare defect: uita repede. Si eu am mai uitat, dar n-am uitat faptele rele pe care le-am facut, sa stiti. Aproape toate, in intregime, le stiu. Ca le ocolesc este altceva caci, sa stiti, un criminal se fereste foarte mult. Un criminal fuge. Dar intotdeauna apare adevarul in fata lui si asta este foarte dureros. Iar eu, daca v-am spus toate astea este pentru ca stiu ca un om care nu are trecutul pus la punct nu poate avea viitor. Nu este om ala. Comunistii nu au fost rai cu totii… Erau si oameni cumsecade printre ei, oameni care si-au vazut de treaba lor, profesionisti. Ca erau activisti si membri cotizanti. aia cotizanti isi vedeau de treaba lor. Iar Iliescu spune ca au fost 3.800.000 de comunisti! Nu se poate asa ceva! Nu trebuie sa-i bagam pe toti in aceeasi oala. Au fost membri care au facut rau acestei tari si membri care si-au vazut de treaba lor.
Cititi aici interviul tulburător de Fabian Anton realizat la 21 martie 2002 în Giurgiu cu un tortionar lucid dar nepocait.
Interviu semnalat de remembering7
Documentar despre Traian Dorz și Oastea Domnului în perioada comunistă
Preluat prin intermediul blogului Agnes dei
Cum ar fi arătat istoria evanghelicilor dacă n-ar fi existat dorința de supraviețuire?
Pornind de la de la argumentația lui Iosif Țon din anul 1989 prezentată și de mine sub titlul Iosif Țon despre supraviețuirea Bisericii sub comunism, coraborat cu o felicitare de Crăciun primită de la Episcopul greco-catolic de Oradea, Marius Cruceru se întreabă în cadrul articolului “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton cum ar fi arătat istoria baptiștilor și a celorlați evanghelici în comunism dacă nu ar fi fost dorința de supraviețuire. Fiind o problemă de istorie contrafactuală, personal îmi este greu să ofer un astfel de răspuns deși încerc în cadrul cercetărilor mele să înțeleg care au fost motivațiile acțiunilor liderilor evanghelici din perioada comunistă. În acest context lansez următoarea întrebare: Se poate realiza o disociere între liderii evanghelici și instituția pe care aceștia o reprezentau din punct de vedere administrativ în perioada comunistă? Spre exemplu, putem face o disociere între acțiunile unor lideri baptiști, care s-au ”apropiat” mai mult de autorități decât considerăm noi acum că trebuia, și Uniunea Baptistă, văzută în acest caz ca un organ administrativ, ca o instituție? Revenind la problema supraviețuirii, a jertfirii de sine, iată ce scrie Marius Cruceru:
Am primit o felicitare de la Episcopul Greco-Catolic de Oradea-Mare. Pe felicitare erau aşezaţi cu mîndrie doar episcopii care au murit în temniţele comuniste.
Nu m-am putut abţine să întreb: oare cum ar fi arătat şi istoria noastră, a baptiştilor, dacă nu am fi dorit atît de mult să supravieţuim cu orice preţ, să ne apărăm orchestrele de mandoline şi serviciile, clădirile şi podurile.
Ce-i foloseşte copilului să-i explice mă-sa că s-a curvit ca să le aducă cozonac de Crăciun, ca să nu mai mănînce pîine? Ce diferită ar fi fost istoria pastorului Wurmbrand dacă sora Sabina nu l-ar mi mînat spre pupitru cu vorbele: “Decît un şoţ laş, mai bine fără… “.
Oare cum ar fi arătat istoria baptiştilor, a penticostalilor, a creştinilor după Evanghelie, adventiştilor, dacă am fi luat calea greco-catolicilor.
Sursa: “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton by Marius Cruceru
Voi reveni cu detalii despre poziția exprimată de Richard Wurmbrand în Congresul cultelor din anul 1948 la care face referire Marius Cruceru în partea de final al articolului său.
Se caută colaboratori în proiectul „În Memoriam Biserica subterană”
Pe blogul Răscumpărarea memoriei a apărut următorul anunț:
Se caută colaboratori în proiectul „În Memoriam Biserica subterană”
Prin colaboratori sper că ați înțeles altceva decât ochi albaștri și numele conspirativ
Caut oameni care să dorească să lucreze în echipă pentru ca împreună să dăm viață proiectului „In memoriam Biserica subterană”. Am primit deja sugestii și mesaje care mi-au confirmat că este necesară și urgentă demararea acestei acțiuni.
Așadar, dacă îți place să lucrezi în echipă, dacă ai disponibilitate pentru a oferi voluntar o parte din timpul tău, dacă consideri că este necesară cunoașterea şi conservarea memoriei Bisericii subterane din România comunistă, atunci trimite un email la adresa rascumpararea.memoriei@gmail.com
Doamne ajută!
Sursa: Răscumpărarea memoriei
Personal mi-am anunțat intenția într-o discuție cu Vasilică Croitor de a colabora la realizarea unui volum de documente despre Bisericile Evanghelice din România în Arhiva Departamentului Cultelor (Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte conform noii denumiri). Ca urmare a acestui fapt am postat la articolul menționat mai sus de pe site-ul Răscumpărarea memoriei următorul mesaj:
Vasilică, reiterez și pe această cale disponibilitatea de a colabora în cadrul acestui proiect. Personal m-am gândit și propun aici ca direcție de cercetare în cadrul proiectului pe care îl inițiezi, realizarea unui volum de documente despre Bisericile Evanghelice din România în Arhiva Departamentului Cultelor (Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte conform noii denumiri). Așa cum m-ai rugat scriu aici câteva date despre mine:
Cercetător doctorand în cadrul Facultății de Istorie din Universitatea București, absolvent al instituției menționate sunt implicat în cercetarea istoriei comunităților evanghelice din România pe parcursul perioadei comuniste și nu numai. Direcția de cercetare menționată precum și istoria socială trebuiesc încadrate în aria mea de preocupare referitoare la istoria contemporană a românilor.
Mai multe detalii dacă sunt necesare se găsesc aici:
https://istorieevanghelica.wordpress.com/about/
Iosif Țon despre supravietuirea Bisericii în comunism
Marius Cruceru publică în cadrul postului “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton mesajul lui Iosif Țon la Revival Forum 1989 care a avut ca temă persecuția în România, mesaj în care este tratată dorința de supraviețuire a creștinilor și a Bisericii. Aspecte privind modul în care Iosif Țon a înțeles supraviețuirea și ”persecuțiile” la care a fost supus de către autoritățile române în perioada comunistă au fost publicate și în cartea Confesiuni, apărută în mai multe ediții la Editura Cartea Creștină Oradea.
Un demers necesar. Recuperarea istoriei Bisericii subterane
Vasilică Croitor propune pe blogul Răscumpărarea memoriei inițierea unui proiect care să aibă ca finalitate recuperarea istoriei Bisericii subterane sub numele „În memoriam Biserica subterană”. Pentru argumentarea acestui demers, Vasilică Croitor scrie următoarele:
De când am început să aprofundez subiectul persecuției Bisericii asist cu durere cum istoria ni se scurge printre degete. În general, generația tânără are cunoștințe vagi și haotice despre perioada comunistă. Tragic este că această confuzie se accentuează în timp ce suntem contemporani cu mulți eroi ai credinței. Și totuși, mărturiile lor sunt necunoscute, iar curajul lor nu va inspira pe nimeni câtă vreme vor rămâne anonimi.
Pentru că timpul nu iartă, este imperios necesar să grăbim recuperarea acestei istorii. De aceea am inițiat un proiect intitulat „In memoriam Biserica subterană”.
De-a lungul timpului am discutat cu multe persoane care au materiale de mare valoare pentru memoria Bisericii persecutate din România: documente (de anchetă, percheziție, confiscări), fotografii, casete audio, video, benzi de magnetofon, cărți și caiete cu cântări scrise de mână, diverse obiecte cu care se împodobeau casele credincioșilor, acte originale, instrumente la care au scris sau au cântat compozitori creștini, scrisori și corespondență între cei persecutați etc. Read more…
Ca istoric nu pot decât să subscriu acestui demers atât de necesar pentru înțelegerea istoriei comunităților evanghelice din România.
Vorbe care contează: ,,Dictaturile totalitare au urmărit cu diabolică obstinație distrugerea persoanei morale”
Dictaturile totalitare au urmărit cu diabolica obstinație distrugerea persoanei morale și plăsmuirea, cu orice preț, a “Omului Nou”. S-au născocit astfel adevărate laboratoare ale torturii (fizice si psihologice) menite sa transforme deținuții (…) în instrumente obediente, decerebrare, ale unui sistem presupus a fi etern.
Lacrimile de durere- cântec al Bisericii subterane în perioada comunistă
Lacrimile de durere era un cîntec creştin pe care îl cântam cu lacrimi de emoţie în perioada persecuţiei comuniste. Cântecul era, în egală măsură, expresia durerii şi a speranţei în eliberarea de opresiunea sufocantă sub care ne ţinea regimul comunist. Ca şi în cazul mai tuturor imnurilor pe care le cântam în perioada aceea, nu ştiu cine este autorul muzicii şi al textului. Redau mai jos textul original al cântecului (veţi înţelege imediat de ce trebuie să fac asta). Din pacate, n-am reuşit încă să găsesc o înregistrare muzicală a acestei versiuni. Poate mă ajută cineva în acest sens.
Lacrimile de durere când se vor sfârşi?
O, poporul meu, liber când vei fi?
Lanţul greu sfăr’mându-l,
Ca un şoim să zbor aş vrea,
Să zbor spre ţara mea.
/:Inima zboară spre ceruri:/Gândul se-avântă departe…
Acolo-i ţara mea!
Oare-atâtea chinuri grele când se vor sfârşi?Oare pentru noi dreptatea va-nflori?
Lanţul greu sfăr’mându-l,
Ca un şoim să zbor aş vrea,
Să zbor spre ţara mea.
Sursa Dănuț Mănăstireanu













