The Sunday Times și denaturarea adevărului istoric de Ziua Holocaustului
De Ziua Comemorării Holocaustului (27 ianuarie), ziarul londonez Sunday Times a publicat un poster de mari dimensiuni (o așa-zisă caricatură) înfățișându-l pe Benjamin Netanyahu pe post de zidar înălțând un perete cu mortar amestecat cu rămășițe omenești clar musulmane-palestiniene.
Iată și o analiză sumară a afișului publicat de Sunday Times despre care ni se spune că este cel mai bine vândut ziar britanic de calitate.
Tom Gross writes:
Today is International Holocaust Memorial Day. This date was chosen because it marks the anniversary of the liberation of Auschwitz. It is supposed to be a day to help educate a younger generation about the Holocaust.
But instead, some Western media are increasingly attempting to libel the state of Israel with grotesque imagery.
Below is the cartoon that the (London) Sunday Times chose to run today, to mark Holocaust Memorial Day.
In the print edition of the paper, this cartoon was so big that it went from the top of page 21 all the way to under the fold of the page. (i.e. it stretched about 60 percent of the way down the page) The Sunday Times is a large broadsheet, with each page the same size as a page on, for example, The International Herald Tribune. The cartoon was in full color.
The Sunday Times is Britain’s biggest selling quality newspaper.
The anti-Israel cartoon the Sunday Times used to mark Holocaust Memorial Day, http://www.tomgrossmedia.com/mideastdispatches/archives/001332.html
O analiză interesantă legată de modul în care se face propagandă împotriva evreilor este publicată și pe site-ul inliniedreapta.net. Temele propagandistice care se regăsesc în cadrul articolului din Sunday Times nu sunt noi. Unele dintre ele pot fi regăsite sub diferite forme încă din Evul Mediu.
Un articol de Daniel Francesco pentru http://inliniedreapta.net
„Nici Tamisa n-ar putea spăla jegul mental și moral al unor imbecili care de Ziua Comemorării Holocaustului au produs și au publicat în săptămânalul londonez Sunday Times o așa-zisă caricatură înfățișându-l pe Benjamin Netanyahu pe post de zidar înalțând un perete cu mortar amestecat cu rămășițe omenești clar musulmane-palestinene. De pe mistrie se scurg picături de sânge iar nasul primului-ministru israelian este și el roșu, o aluzie directă cât se poate de transparentă la o altă calomnie idioată: că evreii beau sânge omenesc.
Această caricatură a fost publicată pe 27 ianuarie, chiar de Ziua Holocaustului, prilej de aducere aminte a martiriului poporului evreu, ceea ce face ca ofensa să nu fie o calomnie oarecare, una dintre multele pe care le condamnăm ca pe niște acte care nu țin seama de istorie și de faptele curente.
Ridicarea zidului de securitate israelian a fost necesară pentru a opri infiltrările de teroriști islamiști din teritoriile palestiene care au atacat ani de-a rândul populația civilă din orașele evreiești, în special prin aruncarea în aer a autobuzelor. Acest zid de securitate este răspunsul unui guvern responsabil în fața provocărilor pe care le are de înfruntat în relație cu “partenerii” săi din Autoritatea Palestiniană, care una spun și alta fac. E de amintit aici și organizația teroristă Hamas din Gaza, al cărui obiectiv este distrugerea statului Israel și eliminarea fizică a tuturor evreilor.
Cu câteva zile în urmă în Israel au avut loc alegeri generale, iar singura democrație din Orientul Apropiat – asta nu înțelege Hussein Barack O. – a demonstrat încă o data că o dezbatere politică aprinsă înseamnă respect pentru viața și libertatea concetățenilor pe care partidele îi reprezintă.
Un săptămânal idiot trebuia să publice o caricatură idioată sub semnătura unuia care poartă aceeași marca de idiot. El se numește Gerald Scarfe și nu este singurul din această tagmă. Lui i se alătură un purtător de cuvânt al saptămânalului, care a spus că opera lui Scarfe este “una din caricaturile robuste” îndreptată împotriva lui Netanyahu ca personaj politic și că nu trebuie interpretată altfel. Aiurea! De parcă lumea este compusă numai din idioți care nu înțeleg decât ce le spune Sunday Times și Gerald Scarfe.
Nu este o noutate această explozie de anti-semitism pe față din viața politică britanică. Cotidianul israelian Jerusalem Post a republicat o declarație a lui David Ward, un parlamentar Liberal-Democrat care a spus că “evreii cauzează suferințe zi de zi palestinienilor” și că el nu înțelege cum de pot face asta așa de repede de când au fost ei înșiși de curând “eliberați din lagărele de exterminare”. Întrucât partidul l-a criticat, David Ward și-a cerut scuze deoarece cuvintele sale au afectat sensibilitatea multora chiar înainte de Ziua Holocaustului, dar că rămâne un critic al statului Israel.
Înțelegem asta ca pe un subterfugiu în sensul că “îmi cer scuze, dar rămân cu aceleași idei”. Un individ la fel ca și Gerald Scarfe și Sunday Times…”
Partajează asta:
Alianța Evanghelică din România sesizează CNA
Nu cu mult timp în urmă prezentam reacția Cultului Baptist față de afirmațiile lui Gigi Becali sub titlul Protestul Cultului Baptist față de afirmațiile intolerante ale lui Gigi Becali. Iată că acum, sesizarea Uniunii Baptiste este urmată de cea a Alianței Evanghelice din România.
Mulțumesc lui Emanuel Răduț pentru menționarea demersului AER.
Partajează asta:
Autobiografia lui Nicolae Ceausescu – documentar
Documentarul, regizat de Andrei Ujică, este realizat exclusiv din imagini de arhivă, obținute de la TVR şi de la Arhiva Națională de Filme, și prezintă inclusiv scena judecații soților Ceaușescu, din decembrie ’89. În cadrul acestuia au fost incluse și imagini inedite, care nu au fost niciodată difuzate.
Regizor Andrei Ujică
„Documentarul „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, este rezultatul montajului a sute de ore de imagini de arhivă cu dictatorul comunist.” „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, de Andrei Ujică – la Festivalul de Film de la New York – VIDEO, http://www.mediafax.ro
Ca unul care am văzut acest film la cinematograf îl recomand tuturor celor interesați de istoria recentă a românilor și nu numai.
Nicolae Ceaușescu secvență din Autobiografia lui Nicolae ceaușescu (evz.ro)
Filmul „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, în regia lui Andrei Ujică, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun documentar est-european, în cadrul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar de la Jihlava (26 – 31 octombrie), Cehia. EVZ.ro
Partajează asta:
Protestul Cultului Creștin Baptist față de afirmațiile intolerante ale lui Gigigi Becali
În cadrul unor emisiuni televizate difuzate la postul România TV Gigi Becali a făcut declarații intolerante la adresa creștinilor evanghelici din România nominalizându-i pe baptiști. Acesta afirmă că baptiștii sunt o sectă și că el nu are nevoie de voturile lor. Cum candidează în sectorul 6 cred că nu o să primească voturile credincioșilor evanghelici care au drept de vot și și-l vor exercita în acest sector.
Sesizare din partea Cultului Crestin Baptist din Romania
Partajează asta:
Educația nu se poate face prin vulgaritate!
superbebe.ro
Educația nu se poate face prin vulgaritate, pornind de la premisa că tinerii oricum sunt familiarizați cu „expresiile licențioase.”
Partajează asta:
Scrisoare deschisă către conducerea Bibliotecii Academiei Române
Semnalez aici un demers al lui Emanuel Conțac, un cercetător tânăr care și-a tocit coatele și în Biblioteca Academiei, instituție, care în loc să încurajeze cercetarea și valorificarea materialelor de care dispune are mai degrabă o atitudine de descurajare a cercetării și a punerii în circulația științifică a valorilor culturale. Consider că demersul lui Emanuel Conțac este binevenit și de dorit să nu rămână singular.
Pățaniile mele la Biblioteca Academiei Române sunt fără număr, fără număr. (Detalii AICI despre paradisul de la BAR.)
Acum că aproape am isprăvit cercetarea la Biblioteca Universității din Cambridge, trag linie și socotesc.
Și decid că trebuie neapărat să-i scriu dlui director al BAR. Ceea ce am și făcut în dimineața asta.
O copie a scrisorii a fost trimisă și șefului serviciului „Manuscrise / Carte rară”.
Nu mă iluzionez că o picătură ar putea trece prin stâncă. Ar fi nevoie de multe picături (chinezești) pentru a schimba mentalitățile dinozauriene de la Biblioteca Academiei Române. Nu știu alții cum sunt, dar eu aleg să-mi fac datoria.
Mai jos textul scrisorii.
***
Acad. Florin Filip
Director General,
Biblioteca Academiei Române
Calea Victoriei, 125,
Sector 1, 010071,
Bucureşti
Stimate Domnule Director Florin Filip,
Dat fiind că în trecut m-am lovit în numeroase rânduri de tarifele excesive (de fapt, aberante) aplicate de Biblioteca…
Vezi articolul original 327 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Octavian Paler, Paradoxul vremurilor noastre
Paradoxul vremurilor noastre în istorie este cã avem
clãdiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrãzi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumpãrãm mai mult, dar ne bucurãm mai putin.Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesãbuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervãm prea tare,
Ne culcãm prea târziu, ne sculãm prea obositi,
Citim prea putin, ne uitãm prea mult la televizor si ne rugãm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile…
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învãtat cum sã ne câstigãm existenta,
dar nu cum sã ne facem o viatã, am adãugat ani vietii si nu viatã anilor.
Am ajuns pânã la Lunã sî înapoi, dar avem probleme când
trebuie sã traversãm strada sã facem cunostintã cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am fãcut lucruri mai mari, dar nu mai bune.
Am curãtat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecãtile noastre.
Scriem mai mult, dar învãtãm mai putin.
Plãnuim mai multe, dar realizãm mai putine.
Am învãtat sã ne grabim, dar nu si sã asteptãm.
Am construit mai multe calculatoare sã detinã mai multe informatii, sã producã mai multe copii ca niciodatã, dar comunicãm din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete/lenese;
vremurile oamenilor mari si caracterelor meschine;
vremurile profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar cãmine destrãmate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unicã folosintã, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie la liniste, la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceastã scrisoare si în care poti decide fie sã împãrtãsesti acest punct de vedere, fie sã stergi acest mesaj.
Amintese-ti sã-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru cã nu vor fi lângã tine o eternitate.
Aminteste-ti sã spui o vorbã bunã copilului care te venereazã
pentru cã acel copil va creste curând si va pleca de lângã tine.
Aminteste-ti sã-l îmbrãtisezi cu dragoste pe cel de lângã tine
pentru cã aceasta este singura comoarã pe care o poti oferi cu inima si nu te costã nimic.
Aminteste-ti sã spui „TE IUBESC” partenerului si persoanelor pe care le îndrãgesti,
dar mai ales sã o spui din inimã.
O sãrutare si o îmbrãtisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteste-ti sã-i tii pe cei dragi de mânã si sã pretuiesti acel moment
pentru cã într-o zi acea persoanã nu va mai fi lângã tine.
Fã-ti timp sã iubesti, fã-ti timp sã vorbesti, fã-ti timp sã împãrtãsesti gândurile pretioase pe care le ai.
[Octavian Paler]
Partajează asta:
Și morții creștinilor baptiști sunt periculoși – Protestul AER față de amendamentele BOR la Legea cimitirelor
În timp ce mă documentam pentru articolul privitor la începuturile baptismului în România am văzut acest subtitlul: Și morții creștinilor baptiști sunt periculoși. Deși în contextul respectiv acesta făcea referire la situația baptiștilor în perioada interbelică, l-am asociat cu situația prezentă și comunicatul Alianței Evanghelice din România.
Ce se întâmpla în perioada modernă (sec. XIX) și în perioada interbelică referitor la cimitire era faptul că baptiștilor nu li se dădea voie să-și îngroape morții în cimitirele luterane (sec XIX) și în cele ortodoxe. Am remarcat faptul că în perioada de început baptiștii din România au avut de înfruntat o anumită animozitate și din partea Bisericii Luterane. Relația nu tocmai pozitivă dintre Biserica Ortodoxă și cea Baptistă în România a fost cea dintre o confesiune majoritară și una minoritară. Nu știu cum s-ar fi relaționat baptiștii dacă ar fi fost majoritari. Revenind la ideea anterioară m-am referit la relația dintre majoritar și minoritar deoarece cu ceva timp în urmă discutam despre acest subiect cu un pastor baptist din Budapesta și el îmi spunea că în Ungaria baptiștii s-au confruntat cu o situație similară cu cea din România numai că animozitatea nu a venit din partea Bisericii Ortodoxe deoarece nu aceasta era confesiunea majoritară ci din partea Bisericii Catolice.
După instaurarea comunismului, noul regim a reglementat și raporturile dintre culte și cu toate acestea au existat cazuri, mai ales în mediul rural unde preoții nu le-au permis baptiștilor să-și îngroape morții în cimitirele ortodoxe. Cel puțin un caz de acest gen mi-a fost povestit de către pastorul Elisei Pecheanu, iar altele le-am întâlnit în documentele Departamentului Cultelor.
Un caz interesant a fost cel al mamei tovarășului Bunaciu, Avram Bunaciu, fost ministru de externe între anii 1948-1949, 1957-1958, 1958-1961. Aceasta era de confesiune baptistă lucru pe care îl știa atât fiul acesteia cât și de către consătenii acesteia. La moartea acesteia survenită prin anii 60 nu le-a fost permis baptiștilor nici măcar să-i oficieze serviciul religios de înmormântare deși era prezent acolo și Alexa Popovici.
Așadar situația de astăzi pare să indice revenirea la niște practici din trecut.
Mai jos comunicatul Alianței Evanghelice din România
Partajează asta:
Originile Creştinismului, Iaşi: Polirom, 2002
Lăpugean Emanuel Zaharia
Aşa cum îi spune şi numele, “Originile Creştinismului” este o carte plină de informaţii despre creştinism, cu informaţii foarte timpurii, începând chiar din perioada inter-testamentală şi continuând până mai târziu, în secolele III-IV. Cartea nu are un singur autor, ci este defapt o colecţie de studii şi articole tematice puse laolaltă, ceea ce o face şi mai interesantă, deoarece, nu este o carte care să favorizeze unele părţi. În general autorii sunt francezi, şi în procentaj mare, catolici; însă sunt şi protestanţi.
Cartea aceasta, nu este o carte de doctrină, deşi dezbate şi unele subiecte de acest gen, ci în general este o carte mai mult istorică, care aduce informaţii despre Iudaism, Crestinişm, şi evoluţia acestuia din urmă. Cartea este structurată pe capitole mari, cu teme largi cum ar fi: Introducerea, Iudaismul, Răspândirea Credinţei în Hristos, şi Expansiunea Creştinismului, iar acestea la rândul lor dezbat teme diferite, contexte existente atunci. Partea defectuasă a cărţii este că nu deţine concluzii finale, asta probabil pentru a nu fi părtinitoare cu vreuna din religiile creştine. Subtitlurile cărţii sunt mereu întrebări, ceea ce este bine, căci ajută cititorul să înţeleagă mai bine ce urmează ca autorul să exprime în scris.
Dovezile aduse de autorii acestor articole care formează cartea, sunt dovezi întemeiate pe versete biblice, însă, acolo unde Biblia nu vorbeşte, autorii aduc şi dovezi istorice, ei împletind puternic datele Istorice cu cele Biblice. Mărturiile istoricilor precum Flavius Josephus, Eusebiu, Hegesip, Pliniu cel Bătrân şi Filon din Alexandria, au avut un cuvânt de spus în istoria Creştinismului.
Autorii dau însă prea mare credibilitate Istoricului Evreu Flavius Josephus. Acesta nu era creştin, însă scria despre Creştini. Nu putem avea siguranţă deplină în scrierile lui, mai ales în locurile în care Istoria Biblica se contrazice uşor cu Istoria formulată de Josephus, mai ales că acesta era în strânsă legătură cu împăraţii romani: Titus şi Vespasian, care au fost doi dintre cei mai cruzi persecutori, atât ai Creştinismului, cât şi ai Iudaismului.
Cartea mai prezintă şi mediul în care s-au scris unele scrieri, explică foarte bine şi mult unele contexte istorice în care Creştinismul a apărut şi s-a dezvoltat, şi punctează şi contextul doctrinar în care Creştinismul s-a dezvoltat. Astfel, este prezentată istoria religioasă, atât î.Hr., cât şi d.Hr.. Este minunat de remarcat faptul că în perioada intertestamentală, deşi era o tăcere de 400 de ani din partea lui Dumnezeu pentru poporul Israel)Profeţii n-au mai vorbit), totuşi, Dumnezeu pregătea cadrul perfect în care avea să vină Mesia.
În partea de Introducere a cărţii, există şi nişte hărţi, care ajută foarte mult cititorul să înţeleagă unele informaţii. Fără acele mape, (chiar cea a Qumramului este expusă), cititorului i-ar fi greu să înţeleagă esenţa unor lucruri, datorită interpretării greşite a contextului. Apreciabilă este şi publicarea unui tabel istoric interesant care începe cu date din jumătatea secolului I, î.Hr., şi se termină cu date din jumătatea secolului al II-lea după Hristos. Tabelul Istoriei Generale este pus în paralel cu tabelul Istoriei Religioase, ceea ce ajută la înţelegerea modului şi contextului de apariţie a Creştinismului.
Ca un punct minus, din cauza faptului că este o carte cu mai multe articole şi studii, unele articole mai reiau informaţii din celelalte articole, dar asta poate fi spre binele cititorului, ca să reţină mai uşor. Unele articole sunt foarte greoaie de citit şi de înţeles, însă majoritatea sunt foarte plăcute. Din nou, ca punct minus, deşi informaţiile sunt într-o ordine cronologică, totuşi de multe ori ordinea informaţiilor este destul de haotică, nu ca timp ci ca editare a subcapitolelor, ca exemplu, începe un subiect, vorbeşte foarte puţin, lasă cititorul în neclar, apoi trece la alt subiect.
Cartea este foarte bună, şi poate fi recomandată celor ce sunt interesaţi de Creştinism. Bineînţeles, Biblia deţine adevărul suprem, însă Biblia nu deţine toate informaţiile, ea nefiind o carte de istorie. Cititorul va înţelege mult mai bine contextele apariţiei şi expansiunii Creştinismului, se va întări în cunoştinţe, şi îi va fi de folos şi în discuţiile apologetice cu unii care spun despre Domnul Isus Hristos că ar fi un mit. Totuşi Istoria generală, deşi nu deţine adevarul suprem, căci a suferit multe influenţe necreştine, merită citită, pentru a ne întări argumentele biblice.
Partajează asta:
Andrei PLEŞU despre Educația religioasă
„Până la un punct, educația religioasă se suprapune cu educaţia pur şi simplu. Cu buna creştere. În noaptea Învierii, lucrul acesta se verifică an de an. Curţile bisericilor se umplu de tot soiul de inşi care nu ştiu unde se află, nu ştiu ce se petrece în locul în care se află şi nici cum trebuie să se poarte în împrejurarea cu pricina. Sînt simultan necatehizaţi şi needucaţi. Te întrebi, inevitabil, de ce-au venit. Răspunsul e vădit: au venit să se distreze. Biserica e o versiune a discotecii. Atmosfera e cool, gaşca e în formă, viaţa de noapte e super-viaţă!” (…)
Vorbind despre educația religioasă care se face în școlile noastre, Andrei Pleșu remarca în cadrul acestui articol faptul că este „nevoie de o reformă tenace și profundă pentru ca studiul religiei să capete stil, bun-gust şi gust bun.”
Cu toate acestea, autorului îi e greu să înțeleagă „pe ce se bizuie alergia unora la ideea însăşi a unei
educaţii religioase cuviincioase. Bine condusă, ea nu poate decît să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei.” (…)
„E firesc să fii instruit mai întîi asupra ambianţei în care te-ai născut, să-i pricepi metabolismul, istoria, rostul. Nevoia de a înţelege ce înseamnă slujba Învierii, la care participi din copilărie, e, pînă una-alta, mai acută decît nevoia de a înţelege ritualurile vedice. Evident, cei de altă confesiune trebuie să aibă libertatea de a opta. Pentru ceilalţi însă, a face din cultura religioasă o îndeletnicire facultativă e a le oferi o libertate riscantă. Aud mereu că, prin educaţia religioasă din şcoală, se inculcă „victimelor“ o „ideologie“ gata făcută, pentru care nu li s-a dat şansa liberei alegeri. E un principiu pedagogic aiuritor. Dacă toţi copiii ar fi invitaţi să aleagă „liber“ între şcoală şi joacă, probabil că majoritatea ar alege joaca. Cum de nu se găseşte nimeni care să protesteze că bieţii elevi sînt obligaţi la o disciplină pe care n-au ales-o de bunăvoie? Faptul de a învăţa ce înseamnă 
liturghie, împărtăşanie, euharistie, agneţ, spovedanie, icoană ş.a.m.d. nu duce necesarmente la prizonierat confesional, bigotism sau hirotonisire. E plină lumea de atei născuţi în medii pioase. Ca să nu mai spun că, fără educaţie religioasă, nici ateu nu poţi să fii cu adevărat: rămîi doar captivul unei iraţionale idiosincrasii. Vrem libertate de opţiune? Atunci să proclamăm orice formă de învăţămînt drept facultativă. Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să studiez, în liceu, chimia organică. De ce m-ar întreba dacă vreau să studiez religia? La această întrebare nu există decît un singur răspuns: spre deosebire de chimia organică, religia e un „opium“… S-o trecem atunci, pe urmele lui Marx, la studiul opiaceelor. Deocamdată, nu mi-e clar de ce studiul religiilor e o „intoxicare“ insidioasă, iar propaganda antireligioasă nu. De ce s-ar interzice copiilor dreptul la o instrucţie completă, dreptul de a fi liberi în cunoştinţă de cauză şi, mai ales, dreptul de a fi bine educaţi nu prin decret social, nu pe bază de etichetă convenţională, ci prin participare la ordinea mai subtilă a lumii, pe care secularizarea o pune, arogant şi ignar, între paranteze? ”
Andrei Pleșu (Articol apărut în Dilema veche, nr. 220, 3 mai 2008)
Articolul integral poate fi citit AICI
Istorie Evanghelica 