Nicolae Manolescu – Studiul istoric promovat de adepții (…) corectitudinii politice (…) dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele
Studiul istoric promovat de adepții, pe față sau nu, ai corectitudinii politice, își demitizează eroii și le coboară faptele în banalitate, dărâmă statuile și vandalizează moral monumentele. „Romanul național“ își alimentează euforia din înălțarea de statui, corectitudinea politică, din dărâmarea lor.
Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei
Partajează asta:
România literară – Political correctness în studiul istoriei
Convingerea mea, scrie Nicolae Manolescu, este că ideologia n-are ce căuta în studiul istoriei. Studiul istoric nu e un cameleon care-și modifică după împrejurări culoarea. (…)
E clar că adevărul nu e unul singur și nici definitiv, de vreme ce realitatea însăși este contradictorie și în permanentă evoluție. Ceea ce istoricul n-are dreptul să facă este să eludeze, fie și parțial, realitatea: adevărul fiind uneori ambivalent, discursul istoric trebuie să fie, el, congruent.
Nicolae Manolescu, Political correctness în studiul istoriei
https://romanialiterara.com/2022/02/political-correctness-in-studiul-istoriei/
Partajează asta:
Mihai Ciucă – Chemarea lor [a evanghelicilor] este spre o cu totul altă luptă, spre aceea a schimbării societăți
Chemarea lor [a evanghelicilor] este spre o cu totul altă luptă, spre aceea a schimbării societății prin renașterea spirituală a indivizilor, unul câte unul. Pe plan politic li se cere să dea dovadă de pragmatism și să-și ofere votul celui care e dispus să continue decomunizarea țării.
Mihai Ciucă via Alexandru Nădăban
Partajează asta:
Horia Dumitru Oprea – „o lume nouă pare că se configurează acum, o lume în care, tot mai divizați, oamenii simt nevoia să se adapteze”.
O lume nouă pare că se configurează acum, o lume în care, tot mai divizați, oamenii simt nevoia să se adapteze. Între libertate și mica lor siguranță, oamenii o aleg întotdeauna pe a doua, oricât ar susține că o preferă pe cealaltă. Destui au găsit mijlocul de a suprima orice veleitate reflexivă a inteligenței lor și deja simt plăcerea libertăţii încadrate. Alții, poziționați comod în ţarcul strâmt al egoismului, confundă propria lor părere cu realitatea obiectivă, având iluzia de a debita adevăruri remarcabile și pretenția de a fi credibili.
https://istoriiregasite.wordpress.com/2021/12/30/patrie-democratie-si-covid/
Partajează asta:
Lucian Bălănescu despre legalism
Poți să ai o ținută tradițională, să cânți doar muzică corală, să ai anumite reguli în biserică, să fii destul de solemn în închinare și să respingi o manifestare contempăorană și să nu fii legalist.
Poți să-ți asumi niște libertăți, să faci parte dintr-o biserică vibrantă și cu manifestare contemporană; poți să te îmbraci avangardist, să consumi o bună parte din ce-ți oferă cultura – ca să fii relevant în evanghelizare- și totuși să fii legalist.
Legalismul nu-l vom defini în funcție de acțiunile noastre, ci în primul rând în funcție de ceea ce credem. Astfel legalismul este orice practică sau credință care este adăugată la Evanghelie și care, în final, compromite suficiența și unicitatea lui Hristos la cruce.
Partajează asta:
Alin Cristea – „rugăciunea nu are sens decât împreună cu celelalte trei fundamente ale bisericii”
Rugăciunea nu are sens decât împreună cu celelalte trei fundamente ale bisericii: învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâinii.
Alin Cristea: De toate (45)
Partajează asta:
Alin Cristea, Dumnezeu nu se grăbește
Dumnezeu nu se grabeste.
Motorul lui Dumnezeu nu functioneaza cu TIMP, precum viata oamenilor.
Planul de rascumparare a fost intocmit INAINTE de intemeierea lumii.
Mintuirea oamenilor si rascumpararea cosmosului a fost realizata de Insusi Fiul lui Dumnezeu, care acum sta la dreapta lui Dumnezeu. Duhul Sfint a fost trimis ca sa dovedeasca lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata.
Pacatul, neprihanirea, judecata nu se definesc terestrial printr-o formula einsteiniana.
ODIHNA este un concept teologic, nu munca.
Starea de tihna – in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata – dobindita IN Hristos, prin credinta in El, si avind nadejdea invierii mortilor si a slavei DIVINE, este ceea ce ofera Dumnezeu, care nu se grabeste.
Oamenilor le place sa creada ca Dumnezeu isi face TIMP pentru fiecare dintre ei. Dar Dumnezeu nu ofera TIMP, ci ODIHNA.
Martirilor crestini nu le-a oferit si nu le ofera TIMP, ci ODIHNA si slava vesnica.
Cuvintul lui Dumnezeu este vestit, la timp si nelatimp, dar Dumnezeu nu se grabeste.
Oamenii se grabesc, pentru ca, in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata, TIMPUL ii condamna. Natura pacatoasa isi pune amprenta asupra fiecarei fiinte umane, care are nevoie de mintuire si nadejdea slavei.
Ritmul ODIHNEI lui Dumnezeu transforma vietile celor care cred in sacrificiul lui Isus din Nazaret, Fiul Omului si Fiului lui Dumnezeu, ca fiind momentul astral al omenirii.
Nici Isus nu s-a grabit, stiind bine pentru care ceas a venit.
Iona s-a grabit, dar Dumnezeu nu.
A implini voia lui Dumnezeu inseamna sa fii constient in cel mai profund mod de faptul ca Dumnezeu nu se grabeste.
Ceea ce zice Dumnezeu se implineste.
Intr-un mod pe care umanoizii il inteleg (tot mai) putin.
http://www.facebook.com/alin.cristea.9
Material preluat cu acordul autorului de aici
https://roevanghelica.wordpress.com/2021/07/25/dumnezeu-nu-se-grabeste
Partajează asta:
Realitatea la zi: Rolul creştinismului în istorie – Marius Silveşan, istoric
O emisiune în cadrul căreia istoricul Marius Silveșan și realizatorul emisiunii Realitatea la zi, Cătălin Vasile, fac o trecere succintă printr-o serie de perioade și evenimente istorice cu scopul de a evidenția rolul avut de creștinism de-a lungul istoriei.
Partajează asta:
Ioan Aurel Pop: „În aceste momente de sărbătoare, la 162 de ani de la dubla alegere a „domnului Unirii”, avem datoria să medităm la faptele acestor arhitecți de țară și să celebrăm amintirea lor, cu privirea îndreptată spre viitorul României”
La 24 ianuarie 1859, românii au pus marile puteri care chiverniseau Europa în fața faptului împlinit. Politica „faptului împlinit” este, de fapt, politica binelui și a interesului național, pe care marii oameni de stat de atunci au știut s-o împlinească. Ei nu au fost zei, nu au fost perfecți, s-au invidiat, s-au atacat în dueluri verbale și scrise, în pamflete sau în epigrame, dar au știut când și cum să construiască, nu numai case, palate, drumuri și căi ferate, porturi și silozuri, ci și Țara Românească. Fie și numai pentru această vocație a lor, transformată din idee în faptă, se cuvine să lăsăm deoparte ranchiuna, ironia și teribilismul demolator, să luăm pilda lor și să construim. În aceste momente de sărbătoare, la 162 de ani de la dubla alegere a „domnului Unirii”, avem datoria să medităm la faptele acestor arhitecți de țară și să celebrăm amintirea lor, cu privirea îndreptată spre viitorul României. Suntem datori să le reamintim mereu românilor ceea ce afirmase în anul 1862 Mihail Kogălniceanu, în deplină cunoștință de cauză, ca protagonist al marelui act de la 24 ianuarie 1859: „Unirea națiunea a făcut-o”.
Acad. Ioan Aurel Pop
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/unirea-natiunea-a-facut-o-159987.html
Partajează asta:
Ce este secularizarea? – Dicționar de idei și ideologii cu Mihai Maci și Dănuț Mănăstireanu
Secularizarea nu se referă la dispariția religiei, ci la cunoașterea acesteia. Pe de o parte, Modernitatea – cu deschiderea ei – duce la pierderea unității religioase a omului medieval european și la compararea sistemului lui de credințe și de practici ritualice cu cele ale altor culturi. Pe de alta, creștinismul însuși se divide (de la un moment dat tot mai accelerat), se confruntă – timp de peste un veac – și nu-și găsește liniștea decât depășind conflictul religios printr-un acord rațional. Știința ce se naște în secolul XVII va disloca explicațiile imediate și voluntariste ale tradiției, opunându-le nu doar procesul deductiv al cunoașterii moderne, ci și puterea modelatoare a tehnologiilor, care au schimbat fața lumii și destinele oamenilor. În fine, creștinismul însuși intră într-o lungă perioadă de reflecție, de la traducerea Bibliei în limbile vernaculare, la confruntarea cu alte tradiții, cu știința și cu lumea pe care modernitatea a construit-o. Secularizarea nu e nimic altceva decât proiecția felului în care lumea modernă se raportează la creștinism și acesta din urmă își înțelege rosturile în modernitate. Timpul pe care ne e dat a-l trăi nu e unul lipsit de religie; atâta doar că aceasta și-a pierdut rolul central și universal pe care-l avea pentru omul medieval. Provocarea secularizării nu e aceea a ateismului invadator, ci aceea a unei credințe, deopotrivă smerită și surâzătoare.
https://www.facebook.com/presura/posts/10223872688755315
Istorie Evanghelica 