Prof Miroslav Volf despre relația dintre crestinism si islam
Prof. Miroslav Volf a fost întrebat despre modul în care vede relația dintre creștinism și islam, iar această înregistrare prezintă răspunsul său la această problematică controversată denumită și crislam, concept care vorbește despre o încercare de sincretism religios între creștinism și islam.
Prof. Volf vorbește și despre documentul de la Yale în contextul în care acesta afirmă că are un angajament creștin profund.
Pornind de la mărturia sa creștină el afirmă că nu trebuie să ne schimbăm credința, dar acest lucru nu ne împiedică să intrăm în dialog cu cei de alte religii, respectiv cu religia islamică.
Face apoi referire la filosofie și la studierea timp de trei ani a unei lucrări/serii a filosofului german Nitetzsche cu care mărturisește că se află în puternic dezacord și cu toate acestea a învățat multe lucruri de la acesta. Profesorul Miroslav Volf trece apoi de la Nietzsche la problema în dezbatere (relația creștinism-islam) afirmând că se poate un dialog cu cei de religie islamică depunând în felul acesta mărturie despre valorile creștine.
Partajează asta:
Miroslav Volf îi răspunde lui Mihail Neamțu cu privire la problematica iertării
După intervenția lui Mihail Neamțu, om de cultură și mai nou și om politic, Miroslav Volf îi răspunde teologic la problema ridicată în povestirea despre Beniuc și I.D. Sârbu legată de problema iertării.
Partajează asta:
Daniel Barbu despre sensul omului creștin
Partajează asta:
Alin Cristea „Adevărul nu-și schimbă natura în funcție de context…”
Adevărul nu-și schimbă natura în funcție de context…
Contextul își schimbă semnificația în funcție de… adevăr.
Partajează asta:
Costel Ghioancă, Barbă și pedeapsă
Din când în când suntem zguduiți de câte o calamitate naturală. Cutremurele, tsunami, alunecările de teren, inundaţiile, incendiile şi alte dezastre naturale sunt dovadă că lumea aceasta nu este niciodată „sigură”. Spre exemplu, Serbia a fost lovită, de curând, cu cele mai grave inundații din ultimul secol.
De ce? De ce se întâmplă așa? De ce au loc atât de multe nenorociri pe pământ?
Se pare că patriarhul Serbiei a intuit o legătura între… barbă și pedeapsă! Da, la ea mă refer, la „femeia cu barbă”, câștigătoare a Euro-ghinionului de anul acesta. Conform The Economist, în viziunea patriarhului, nenorocirile care au venit peste Serbia sunt pedeapsa divină pentru păcatele homo(sexualității), cu exponenți precum Conchita Wurst, femeia-cu-barbă.
Da, putem gândi și în felul acesta… Barba, în cazul mult mediatizat, nu e la locul ei, e de-a-ndoaselea. E pe invers. Încalcă legile naturii(ale). Este un dezastru (ne)natural. Și atunci, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, te poți aștepta și la alte dezastre, la o legătură între „barbă și pedeapsă”!
Cu toate acestea, aș spune că deși patriarhul are întrucâtva dreptate, este mult prea reductiv și selectiv în analiza domniei sale. Oare de ce nu vede și alte „bărbi” care nu sunt la locul lor? „Barba” lăcomiei, cea a corupției, a minciunii, a furturilor, a idolatriei, a fățărniciei, a nedreptății sociale, a divorțurilor, a avorturilor și câte altele! Oare aceste „bărbi” nu atrag și ele după sine tot felul de nenorociri? Răul din lume este o consecință a păcatului, fără îndoială, dar nu ține doar de barba Conchitei, ține de „barba” noastră a tuturor. Toți avem nevoie de pocăință și este bine ca atunci când vorbim despre păcat să avem curajul să-l denunțăm în toate formele sale.
Cred că până și patriarhul, care este și el om, trebuie să fie atent și să nu incrimineze doar anumite păcate, ci tot ceea ce Sfânta Scriptură numește păcat. La urma urmei, chiar și domnia sa pare-mi-se că are are… barbă!
Costel Ghioancă
Partajează asta:
Andrei Pleșu, Somnolenţă, tristeţe, frică [Despre Înviere şi despre viaţă]
Un articol interesant al lui Andrei Pleșu prin intermediul căruia suntem îndemnați să fim treji, să ne bucurăm și să nu ne temem.
Aceste trei aspecte sunt sintetizate de către autor la finalul articolului prin cuvintele:
Hristos a înviat! Treziţi-vă, bucuraţi-vă, nu vă temeţi!
Partajează asta:
Paul Washer, De ce avem nevoie de Isus?
Un mesaj de urmărit!
În cadrul acestuia, Paul Washer vorbește de Evanghelie și de necesitatea de a fi salvați, de faptul că Isus este singurul mijlocitor între om și Dumnezeu.
Preluat prin intermediul http://crestintotal.ro
Partajează asta:
Costel Ghioancă, Ateii religioși
Mai cu vreo două zile în urmă am vizionat o dezbatere aprinsă între Richard Dawkins, ateu și susținător feroce al evoluționismului, și cardinalul George Pell. Faptul acesta m-a determinat să mă gândesc din nou la aspecte care țin de ateism, doar că, de data aceasta semnalez pericolul ateismului religios.
La ce mă refer prin „ateism religios?” Nu doar la faptul că ateismul este o religie în sine, ci și la realitatea că pot fi persoane care să îmbrățișeze o anumită tradiție creștină și să nu creadă, totuși, în Dumnezeu!
Fac trimitere la un singur verset biblic, deși subiectul ar putea fi extins și în alte direcții. În Psalmul 14:1 citim că nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” Observați că nu se vorbește despre persoane precum Dawkins, care apără ateismul în fața spectatorilor, ci avem în vedere un soi de atei camuflați printre oamenii religioși. Ei pot merge la biserică precum toți ceilalți și pot să pară mai spirituali decât mulți dintre frații lor de „credință”.
Dar, ateul religios spune „în inima lui” că nu este Dumnezeu. Deci este vorba despre un limbaj al inimii, adică despre atitudini. Cu gura, acești oameni pot spune că Dumnezeu există, însă cu inima ei spun contrariul. Afirmă că Dumnezeu există, dar se poartă ca și cum n-ar exista! Cam despre asta e vorba și în „pilda bogatului nebun”.
Potrivit Scripturii, omul care crede în Dumnezeu are inima schimbată și trece printr-o transformare radicală (2 Cor. 5:17). El spune și cu gura, dar demonstrează și prin atitudinile inimii sale că se încrede în Dumnezeu și se supune voii Sale.
Ateii religioși sunt oameni care pot face multe pentru Domnul (așa după cum citim în Matei 7), însă oameni pe care Mântuitorul „niciodată nu i-a cunoscut”. Prin urmare este bine să ne întrebăm din când în când: „Oare ce spunem în inima noastră?”
Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/ateii-religiosi/
Partajează asta:
Este căsătoria între homosexuali creştină?
Este căsătoria între homosexuali creştină? Deşi pare ciudat să punem această întrebare, cred că este important să abordăm un astfel de subiect. Căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este o chestiune care stârneşte dezbateri doar în spaţiul laic, în special în zona legislaţiei, ci şi în sfera religioasă.
În cadrul unui curs de sociologia religiei, profesorul Thomas Schirrmacher semnala că există mai multe elemente creştine păstrate în cadrul căsătoriei dintre homosexuali, printre care: ideea de căsătorie pentru întreaga viaţă (partenerii „își jură credință” pentru tot restul vieții), principiul monogamiei (căsătoria este doar între două persoane și nu mai multe) și apoi, evident, întregul ceremonial „religios” (de la o persoană care să „oficieze” căsătoria, până la jurăminte, verighete și toatele celelalte aspecte specifice unei căsătorii dintre un bărbat și o femeie).
Deci, ce să răspundem la întrebarea noastră? Privind la căsătorie, așa cum a fost ea rânduită de Dumnezeu remarcăm un aspect esențial: „parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:27). Elementul acesta nu este unul secundar, ci însuși fundamentul pe care este zidită căsătoria: căsnicia creștină este doar între un bărbat și o femeie. Prin urmare, răspunsul este: Nu! Căsătoria între homosexuali nu este creștină. Chiar dacă se importă multe aspecte din căsnicia creștină, faptul că nu se realizează între un bărbat și o femeie înlătură aspectul esențial rânduit de Dumnezeu pentru acest act.
Totuși, aș vrea să facem o aplicație într-o altă direcție: valorile creștine au o influență asupra societății în care trăim! De multe ori suntem descurajați și ne întrebăm dacă avem vreun impact ca și creștini în lumea în care trăim. Chiar dacă uneori nu observăm, până și ateii sau homosexualii împrumută elemente din creștinism. Este important să continuăm să avem o mărturie creștină în societate. Este important să se audă mai des vocea creștinilor în spațiul public. Este important să ne spunem și noi părerea cu privire la problemele de interes general. Creștinii chiar au o influență în societate.
Eu nu spun că homosexualii, sau alții, care împrumută din creștinism doar ce le place lor fac un lucru bun. Ceea ce spun este că și indirect creștinii au o influență în societate. Și cu cât valorile creștine sunt mai prezente în societate, cresc șansele ca oamenii să întâlnească cea mai de seamă Valoare a creștinismului și anume, Adevărul, pe însuși Mântuitorul nostru care poate schimba viața omului în mod radical.
Costel Ghioancă
Partajează asta:
Dionis Bodiu „Mȃndria se tratează, cel mai adesea, cu sȃnge”
Ca să ne aducem aminte că suntem oameni, nu dumnezei, trebuie să moară, din când ȋn cȃnd cȃte unul dintre noi, fie prea curȃnd, fie ȋntr-un mod batjocoritor, fie ȋn condiţii cu totul absurde. Mȃndria se tratează, cel mai adesea, cu sȃnge. Cu sȃngele altuia, nu cu al celui plin de sine. Vinovaţii supravieţuiesc, de regulă, ȋnsă eu găsesc că acesta este un mare har: au ocazia să se căiască, să-şi verse pȃnă la ultima fărȃmă infatuarea şi, copilul vitreg al acesteia, dispreţul faţă de oameni. Mai greu este ȋnsă de asimilat preţul acestei căinţe: crucea umilinţei, a recunoaşterii a condiţiei ţărȃnii din care am fost plămădiţi.
http://dyobodiu.wordpress.com/2013/09/05/lacrima-lui-oprescu-popas-hermeneutic/
Istorie Evanghelica 