Arhive categorie: Reflecții creștine

Maxima zilei – 26 mai 2015


Apus de soare în București (10 mai 2015)

Firea omului adesea refuză să se supună înțelepciunii.

F. M. Dostoievski, Idiotul, p. 51

Maxima zilei – 8 mai 2015


CH Spurgeon despre pocăință

 

https://www.facebook.com

Pastor Elisei Pecheanu, Toma, zis Geamăn…(Ioan 20:24/a)


Caravaggio - La incredulidad de santo Tomás (Toma)Din însemnătatea numelui ce-l poartă, reiese clar că Toma a mai avut un frate geamăn, dar nu se ştie sigur cine a fost acesta. Nici o problemă. Vom afla când ne vom întâlni cu Toma acolo sus în veşnicie. Poate că va fi şi fratele lui geamăn acolo şi-l vom putea întâlni personal. Dar de ce oare a ascuns Duhul Sfânt acest amănunt de noi, cei din vremurile viitoare ?  Poate ar trebui să ne punem noi alte întrebări, şi anume : Nu cumva eu sunt fratele geamăn al lui Toma ? Sau : Aş dori eu să devin frate geamăn al lui Toma ? Prin ascunderea numelui acestuia, locul rămâne liber. Ocupă-l tu. O zicală veche spune astfel: „ Prietenii ţi-i alegi tu singur, dar fraţii ţi-i dă Dumnezeu”. Eu cred că Toma din Scripturi este, sau dacă nu încă, poate deveni fratele meu şi al tău, frate geamăn. Iată ce apreciază Scriptura (Duhul Sfânt) la fratele nostru geamăn, Toma:

1.      Este gata să meargă cu Domnul său în Iudeea să moară împreună cu El (Ioan 11:16).

Lazăr murise, surorile acestuia, Maria şi Marta, au trimis vestea aceasta tristă Domnului Isus chemându-L în ajutor, Domnul mai zăboveşte două zile, apoi se hotărăşte să meargă în Betania să săvârşească minunea învierii din morţi a lui Lazăr. Ucenicii Săi protestează ştiind despre intenţia iudeilor de a-L omorî pe Domnul, iar Toma intervine chemându-i pe toţi să-L urmeze pe Domnul Isus, chiar şi în moarte. Ca să ai parte cu Domnul Isus şi aici şi-n veşnicie trebuie să accepţi moartea Sa în locul tău şi să fii gata să te identifici cu Hristos Domnul în moartea Sa şi în învierea Sa. „ Şi Să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia Suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui ;”(Filipeni 3:10). Tu dragul meu creştin, în ce stare te afli ?

2.      Este sincer, mărturisind că nu înţelege unde se va duce Domnul Isus şi nici calea într-acolo (Ioan 14:6).

Înainte de moartea Sa pe Golgota, Domnul promite ucenicilor Săi că se va duce să pregătească un loc minunat în Casa Tatălui pentru ei, spunându-le : „Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo”. Intervenţia promtă a lui Toma este: Doamne, nu ştim… cum putem şti ? El „ştia” dar nu „înţelegea”. Şi noi ştim multe din Scripturi dar nu avem pretenţia că le înţelegem pe toate… Doamne, ajută-ne să credem şi să pricepem prin Duhul Sfânt tot ce ne este necesar pentru mântuirea sufletului,  iar celelalte, ascunse de ochii noştri, ştim că Îţi aparţin numai Ţie ( Deut.  29:29).

3.      Este unicul mărturisitor în felul lui, faţă de Domnul Isus Cel înviat din morţi (Ioan 20:28).

Domnul meu şi Dumnezeul meu” a zis Toma privind cu uimire la mâinile Domnului ce purtau semnele răstignirii pe cruce. Nici unul dintre ucenici nu a mai depus o astfel de mărturie. Mărturia  lui Toma a rămas peste veacuri, pentru noi, ca o lecţie minunată de teologie practică. Tu ce mărturie ai depus în faţa Celui înviat din morţi şi viu în vecii vecilor ?

Pastor, Elisei Pecheanu

Editorialul a fost publicat pentru prima dată în anul 2011 la adresa:
https://istorieevanghelica.ro/2011/05/01/toma-zis-geaman%E2%80%A6ioan-2024a/

Nicolae Geantă: Lansare de carte la librăria DIVERTA Câmpina (1 aprilie 2015)


Nicolae Geantă, Iubire cu mâini rupte - 1 Aprilie Diverta

 

http://nicolaegeanta.blogspot.ro

Costel Ghioancă, „Je suis Charlie” și întrebarea „A lovi, sau a nu lovi?”


Masacrul tulburător petrecut ieri la sediul redacției jurnalistice Charlie Hebdo a îngrozit întreaga planetă și a stârnit opinia publică. Aș face câteva scurte observații legate de acest eveniment trist, plecând de la o întrebare pe care o găsești, din când în când, prin anumite cărți: Cum ar arăta lumea, dacă într-o zi, peste tot pământul, s-ar anula orice fel de lege și justiție omenească, fiecare având dreptul să facă tot ce dorește, fără a fi tras la răspundere?

index

Cel mai probabil, o astfel de „libertate” ar deschide o cutie a Pandorei, plină de lăcomie, ură, violență și tot felul de spurcăciuni. O fiară hidoasă care s-ar grăbi să înroșească planeta noastră, deja rănită, ar fi „Bestia răzbunării”, sau „a reglării conturilor”.

„Răzbunare, dulce răzbunare…” este gândul transformat în tortură, care-i neliniștește și le tulbură somnul multor oameni. De nu s-ar teme de vreun fel de justiție (omenească sau divină), cei cu gâtul însetat de răzbunare, ar ridica mâna împotriva multora pe care nu-i mai consideră semeni ai lor, aidoma strămoșului lor, Cain, inventatorul mentalității că semenii (frații) nu trebuie să mai fie sub „paza”, ci sub pizma noastră.

Așadar, evenimentul cumplit exprimat prin sloganul „Je suis Charlie”, aduce în actualitate mult dezbătuta întrebare: „A lovi , sau a nu lovi”? Răspunsul potrivit îl oferă Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru: „Cei ce erau cu Isus, au văzut ce avea să se întâmple şi au zis:“Doamne, să lovim cu sabia?” Şi unul din ei a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Isus a luat cuvântul şi a zis: “Lăsaţi-i! Până aici!” Şi S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat.” (Luca 22:49-51)

Așa procedează Domnul Isus, răspunde la lovitură prin vindecare. Este specialitatea Lui. Așa a făcut la Golgota: primind cea mai mare lovitură (mânia lui Dumnezeu cauzată de păcatele noastre), Isus oferă cea mai mare vindecare (viață veșnică pentru toți cei ce cred în El).

Așa au procedat toți urmașii adevărați ai Domnului Isus (nu lupii îmbrăcați în blană de oaie), toți cei ce au zăcut în închisorile comuniste, fiind loviți fără milă de călăii lor împietriți de ură. Au răspuns la lovituri prin priviri pline de iubire, prin iertare, prin a săruta mâna care le-a umplut trupul de durere. Și nu de puține ori s-a produs minunea: răspunsul creștinilor la lovituri a produs vindecarea. Călăii au găsit mântuirea și s-au transformat – precum Saul din Tars – din prigonitori în prigoniți.

Cred că „Je suis Charile” ar trebui să ne amintească încă odată de iubirea nemăsurată a Domnului Isus Hristos și de unicitatea vieților acelora care sunt urmașii Săi. Cred că cei ce sunt creștini, în adevăratul sens al cuvântului, nu ar găsi deloc dulce gustul răzbunării, chiar dacă într-o zi toate legile ar fi suspendate. Ei ar face precum Stăpânul lor: ar iubi!

Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro

Mesajul de Crăciun al Președintelui Uniunii Baptiste din România


Şi Maria a zis: „Sufletul meu mărește pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mîntuitorul meu, pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. Pentru că Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfînt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămînzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mînile goale.   (Evanghelia după Luca 1:46-53)

Textul evanghelistului Luca ne prezintă cântarea cu care Maria a răspuns la întâlnirea cu îngerul care a anunțat-o că Dumnezeu are un plan deosebit cu viața ei. De-a lungul istoriei au existat oameni a căror texte au avut un impact deosebit asupra lumii. Un asemenea exemplu este Manifestul comunist al lui Karl Marx, o analiză care a contribuit la formarea ideologiei ce a stat la baza sistemelor comuniste totalitare. Pentru mai bine de jumătate de veac numeroase țări și  popoare au fost afectate de acest sistem politic. Poate oare fi la fel de “periculos” pentru lume acest cântec al Mariei, o adolescentă din Orientul mijlociu, într-o lume în care ea nu putea avea o poziție de autoritate? Maria era femeie și pentru că era și însărcinată fără ca să fie căsătorită se găsea în situația de a fi respinsă și condamnată atât de familia ei cât și de societatea din care făcea parte. Acest text, preluat de credincioșii creștini de-a lungul veacurilor a fost considerat de mai multe ori ca având un potențial revoluționar. În urmă cu 100 de ani, William Temple care era Arhiepiscop de Cantebury, a atenționat misionarii englezi din India să nu citească textul acesta în public deoarece se temea că ar putea fi înțeles ca o chemare la revoluție și creștinii se aflau sub suspiciunea că ar promova anarhia. Întrebarea ce se pune pentru noi, astăzi este dacă în timpul sărbătoririi nașterii Mântuitorului cântarea Mariei ne poate inspira să urmăm viziunea pe care vestea adusă de înger a generat-o în sufletul și înțelegerea ei. Aceasta viziune se confrunta cu indiferenta ce caracterizează lumea noastră când este vorba de Dumnezeu, indiferenta care uneori se reflecta chiar și în viata bisericilor.

Ispita izolării de lume și de problemele sale este o amenințare permanenta nu numai pentru relevanta mesajului bisericilor creștine, dar si pentru puterea care trebuie sa însoțească mesajul acestora.

Uneori indiferenta fata de realitatea nevoilor lumii poate fi rezultatul unor dorințe pioase sau chiar spirituale. Intrebarea este insa cum împlinește Dumnezeu viziunea aceasta de transformarea lumii? Maria intelege ca Dumnezeu a hotarat sa se arate in Hristos, venind in lume pentru a fi  prezenta care transforma. Transformarea adusa de prezenta lui Hristos cel intrupat este cea mai mare revolutie pe care a trait-o lumea.

Adolescenta din Israel de acum doua mii de ani a înțeles din vestea îngerului ca Dumnezeu o cuprinde si pe ea în revoluția Sa. Fara sa fi cercetat istoria, fara sa fi facut studii politice sau sociologice si fără experiența in economie, Maria recunoaște ca Dumnezeu poate face o revoluție care sa transforme lumea.

Dumnezeu face o revoluție morala prin care a  arătat putere cu braţul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor. Lumea dorita de Dumnezeu este o lume careia ii pasa de cei slabi si marginalizați si nu numai cei care sunt mandri in inima lor. In viziunea sociala propusa, autoritatea nu este una a dictaturii, ci a slujirii semenilor pentru ca Dumnezeu a răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriți. Economia lumii pe care o dorește Dumnezeu nu cauta doar profitul cu orice preț, ci este preocupata in primul rând de cei a căror existenta este amenințată deoarece Dumnezeu pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți.

Orânduirile politice încercă sa găsească soluții prin care sa transforme lumea. În același timp știm ca Dumnezeu are un scop pentru lumea pe care a creat-o și un scop care este realizarea Împărăției Sale. Evanghelia are un impact spiritual dar și politic, social și economic. Din acest motiv, biserica participa la transformarea lumii potrivit scopului lui Dumnezeu.

Cu ocazia sărbătoririi nașterii Mântuitorului Isus Hristos, cântarea Mariei ne aduce aminte ca Dumnezeu a ales sa se implice în lume, întrupându-se ca un prunc. Dragostea lui Dumnezeu este aducătoare de speranță deoarece mărturisește această acțiune divina în lume dar, este în același timp, o provocare pentru implicarea comunității de credincioși în transformarea lumii potrivit scopului lui Dumnezeu.

Otniel Ioan Bunaciu
22 decembrie 2014
Sursa: Revista Creştinul Azi

Costel Ghioancă: Papa Francisc are dreptate… dar numai pe jumătate!


Creştinii care cunosc puţină istorie nu se lasă uşor impresionaţi de traiectoriile mentalităţilor şi perspectivelor contemporane. Da, chiar şi atunci când e vorba de Papa Francisc. Personalitate de talie mondială şi, desigur, model pentru mulţi oameni, Papa s-a pronunţat de curând asupra unor probleme vechi de când lumea: chestiuni legate de homosexualitate şi divorţ.

images

Potrivit relatărilor de pe site-ulwww.huffingtonpost.com, Papa a declarat în faţa a circa 70.00 de mii de credincioşi că „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi. De aceea, ne surprinde în permanenţă, deschizându-ne inimile şi conducându-ne pe drumuri neaşteptate.” Evident, cum noi trebuie să ne asemănăm cu Dumnezeu ar trebui să fim și noi netemători și toleranți cu chestiuni precum homosexualitatea și celelalte.

Cei care se opun unor astfel de acomodări la cultura decăzută în care trăim nu vor avea chiar o viață ușoară. Spre exemplu, se pare că din cauza opoziției față de noua viziune papală, cardinalul Raymond Burke va fi retrogradat.

Eu nu pot decât să spun că Papa Francisc are dreptate, dar numai pe jumătate! Are dreptate când spune că „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi”. Normal, El este în controlul istoriei. Și, fie vorba între noi, aceste lucruri nu sunt chiar atât de inedite. Parcă s-a mai confruntat El cu asemenea „noutăți” prin Sodoma și Gomora, prin Roma antică, prin Evul Mediu, prin modernitate și până astăzi. De fiecare dată Dumnezeu, „același ieri, azi și în veci” a dovedit că este Domn peste toate izvodirile minții umane și a dus mai departe planul Său: a pregătit un popor din care să se nască Mesia, a înfăptuit lucrarea de mântuire prin moartea lui Hristos pe Golgota, L-a înălțat pe Hristos la cer și i-a „pus totul sub picioare”, L-a trimis pe Duhul Sfânt, și-a zidit și își zidește Biserica și urmează ca Hristos să revină a doua oară.

Da, nimic nu l-a speriat și nu l-a oprit pe Dumnezeu. El își face lucrarea mai departe. Adevărurile Sale absolute și planurile desăvârșite nu vor fi clătinate de nimicnicia umană.

Dumnezeu nu se sperie și nu are nimic de pierdut. Aici Papa are dreptate. Ce nu a spus Papa Francisc e faptul că avem noi pentru ce să ne temem. Decadența morală a coincis întotdeauna în istorie cu perioade de mare suferință: escaladarea bolilor, a abuzurilor asupra persoanelor defavorizate, sărăcia, creșterea numărului de orfani, lipsa de compasiune pentru semeni, o rată ridicată a mortalității. Istoria arată că îndepărtarea de adevărurile absolute ale lui Dumnezeu a dus la decadența pluriformă a societăților și chiar a marilor imperii.

Atunci când nu mai știm să deosebim binele de rău – sau când nici măcar nu mai îndrăznim să gândim în acești termeni – când adevărații credincioși sunt „surzi și orbi”, când ne dărâmăm singuri valorile morale, propriul eșafodaj pe care existăm ca ființe sociale, avem de ce să ne temem. Nu ne putem aștepta la „vremuri roz”, oricât de mult ar fi promovată această culoare prin tot felul de parade…

Dumnezeu își va duce planurile mai departe. Domnia lui nu poate fi clintită. Adevărații creștini, însă, trebuie să-și deschidă gura. Iubindu-i pe semenii noștri, trebuie să avem curajul de a afirma că binecuvântarea noastră ca familii și națiuni depinde de ascultarea de Dumnezeu. Trebuie să proclamăm că avem un Domn. El nu are de ce să se teamă, însă noi trebuie să ne temem de El. Autonomia umană nu este în ultimă instanță decât o iluzie provizorie.

Pastor Costel Ghioancă

Sursa: http://bisericaadonai.ro

Chemați să căpătăm trecere!


heavenhighway.blogspot.com

Când a văzut împăratul pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui. Şi împăratul a întins Esterei toiagul împărătesc, pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat, şi a atins vârful toiagului.
Împăratul i-a zis: „Ce ai tu, împărăteasă Estero, şi ce ceri? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, îţi voi da.” (Estera 5:2-3)

Cât de repede a trecut vacanţa şi iată: „începe școala”. Acesta este refrenul pe care-l auzim tot mai des zilele acestea. Și într-adevăr începe școala, iar părinții fac eforturi mari să le cumpere copiilor cele necesare pentru începutul noului an şcolar. De la ghiozdane, caiete, culori, stilouri până la încălţăminte şi multe altele. Toate acestea ei le fac pentru că ai lor copii să învețe și astfel să capete trecere. A căpăta trecere este o mare binecuvântare pe care o adresăm fiecăruia dintre dumneavoastră.

În societatea contemporană a devenit un imperativ să căpătăm trecere. Dar sensul poate fi și unul pozitiv, dacă ne referim la a căpăta trecere datorită propriilor noastre competențe, a unei pregătiri proprii și a unei atitudini demne. Cu toate acestea, nu întotdeauna copiii Domnului au căpătat trecere. Uneori, din cauza credinței în Dumnezeu, unii copii şi unii frați au fost nedreptățiți şi opriţi din ascensiunea lor, deși societatea ar fi putut câștiga de pe urma pregătirii și eticii lor. De aceea, mă rog să păzească Dumnezeu generaţiile de azi de asemenea opresiuni.

Pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat în vremea împărătesei Estera trebuie să privim în Biblie. Estera este luată din casa unchiului ei Mardoheu şi dusă la casa împăratului, unde avea să fie învăţată și pregătită spre a deveni regină. Biblia ne spune că multe fete au fost selectate pentru scopul acesta, dar dintre toate, Estera a căpătat trecere şi a fost aleasă împărăteasă.

Care este secretul ascensiunii Esterei? Ce putem noi învăța din experiența ei și cum putem aplica aceasta la viața noastră?

 

  • În primul rând credem că Dumnezeu a avut un plan deosebit cu ea, fapt care reiese și din cuvintele lui Mardoheu: „Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?”. Personal cred că toţi aceia care capătă trecere, nu o capătă datorită capacităţilor lor, ci pentru că Dumnezeu are un plan cu ei, şi deoarece are un plan, Dumnezeu dă capacitați, frumuseţe, trecere.

 

  • În al doilea rând credem că Esterea a căpătat trecere datorită educației primite de la unchiul ei, Mardoheu. Şcoala nu trebuie să înlocuiască responsabilitatea pe care o avem ca şi părinţi în a ne educa copiii. Unii părinţi sunt musafiri în casa lor. Mulţi copii şi adolescenţi se plâng că părinţii lor sunt prea ocupaţi şi nu au timp de ei. Am auzit mărturii ale părinţilor care spuneau aşa: până să meargă la şcoală mă înţelegeam cu el, nu vorbea cuvinte nepotrivite. Până să meargă a școală cântam cu ei, mă jucam, petreceam timp. Dragi părinţi, şcoala este bună, dar nu lăsați educaţia copiilor doar pe mâna ei. Mardoheu nu a abandonat-o pe Esterea niciodată. A căutat să fie în preajma ei la palat, a căutat să îi aducă aminte tot ce a învăţat-o în anii petrecuţi în casa lui. În Cuvântul Domnului găsim scris: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera!” (Gal. 6:7). Când un agricultor seamănă grâu, va culege grâu. Așadar, haideți să fim preocupați să semănăm în ei valorile Domnului Isus ca la vremea potrivită să secerăm roade vrednice de împărăția lui Dumnezeu!

 

  • În al treilea rând Esterea a căpătat trecere datorită postului şi rugăciunii. Fiindcă Mardoheu nu a vrut să se închine în faţa lui Haman, acesta a urzit un plan să-l distrugă pe omul lui Dumnezeu. Şi azi Satana și ai lui fac la fel. Haman a pregătit pentru Mardoheu o spânzurătoare, dar cât de minunat zice Scriptura: cine sapă groapa altuia cade el în ea. Dumnezeu aduce răul împotriva celui rău, iar cel neprihănit este scăpat, Slavă Domnului. La coborârea de pe muntele schimbării la faţă Domnul Isus a spus ucenicilor care au falimentat în a ajuta un tată care avea un băiat bolnav de epilepsie: unii draci nu ies decât cu post și rugăciune. Câte cuvinte rele, câte murdării nu vor vedea şi învăţa copiii noştrii şi anul acesta. Dar să nu ne speriem, ci haideţi să postim şi să ne rugăm şi Domnul va lucra.

Vrem ca ai noștri să treacă cu bine și acest nou an școlar.
Dumnezeu să-i facă cap și nu coadă, Dumnezeu să fie cu ei!

Amin!

Pastor, Ovidiu Rusnac

Prof Miroslav Volf despre relația dintre crestinism si islam


Prof. Miroslav Volf a fost întrebat despre modul în care vede relația dintre creștinism și islam, iar această înregistrare prezintă răspunsul său la această problematică controversată denumită și crislam, concept care vorbește despre o încercare de sincretism religios între creștinism și islam.
Prof. Volf vorbește și despre documentul de la Yale în contextul în care acesta afirmă că are un angajament creștin profund.
Pornind de la mărturia sa creștină el afirmă că nu trebuie să ne schimbăm credința, dar acest lucru nu ne împiedică să intrăm în dialog cu cei de alte religii, respectiv cu religia islamică.
Face apoi referire la filosofie și la studierea timp de trei ani a unei lucrări/serii a filosofului german Nitetzsche cu care mărturisește că se află în puternic dezacord și cu toate acestea a învățat multe lucruri de la acesta. Profesorul Miroslav Volf trece apoi de la Nietzsche la problema în dezbatere (relația creștinism-islam) afirmând că se poate un dialog cu cei de religie islamică depunând în felul acesta mărturie despre valorile creștine.

Miroslav Volf îi răspunde lui Mihail Neamțu cu privire la problematica iertării


După intervenția lui Mihail Neamțu, om de cultură și mai nou și om politic, Miroslav Volf îi răspunde teologic la problema ridicată în povestirea despre Beniuc și I.D. Sârbu legată de problema iertării.