Subiectul „originii universului” este extrem de actual și controversat. Deși există mai multe teorii despre originea universului, două dintre ele sunt mai cunoscute: perspectiva creștină biblică asupra creației ex nihilo (din nimic), prin voința liberă a lui Dumnezeu și teoria evoluționistă, cunoscută sub numele de „Big Bang”.
Cele două teorii au părut a fi într-un contrast vizibil, până de curând când Papa Francisc, reprezentatul unui mare număr de creștini din lume, a afirmat că cele două perspective pot fi, de fapt, reconciliate:
„«Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa», a explicat Papa. «El a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenţia divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează», a mai spus Papa.” (sursa, „The Independent”, citat în www.gândul.info)
Să analizăm, pe scurt, această situație! Începem, mai întâi, cu teoria „Big Bang”!
Teoria „Big Bang” („marea explozie”) susține că universul, cu tot ce cuprinde el (materie, energie, spațiu, timp), provine dintr-un punct special denumit „singularitate”, punct caracterizat de o energie infinită. Fără a ști ce a cauzat acest lucru, acum circa 13,7 miliarde de ani, punctul acesta de mărime subnucleară a explodat într-un mod uimitor, creând universul cu toată complexitatea sa. De atunci și până azi, universul este într-o continuă expansiune în mod uniform și în toate direcțiile. Este de menționat că astrofizicienii nu pot explica momentul „zero” al acestui punct, ci iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia Big Bang.
Perspectiva creaționistă afirmă că Dumnezeu a creat (din nimic) „cerurile și pământul” (Geneza 1:1), nu folosind o „baghetă magică”, ci prin intermediul Cuvântului Său (Ioan 1:3). Dumnezeul etern și Atotputernic a decis să creeze universul cu tot ce cuprinde el, după bună plăcere a voii Sale, conform cu înțelepciunea și scopurile Sale desăvârșite. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26), distanțându-se calitativ de orice alt element al creației și fiind, prin urmare, responsabil direct față de Dumnezeu, Creatorul său.
Să revenim acum la opiniile Papei Francisc și la întrebarea noastră: „Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?” Pentru a da răspuns la această întrebare introducem în discuție și următoarele repere:
Prin urmare, adevărata întrebare este: „Ce fel de credință alegi?” O credință într-un Dumnezeu etern, Personal și Creator, față de care suntem responsabili și care ne dă un sens existenței noastre? Sau o credință într-o teorie ce susține „jocul întâmplării”, fără a putea explica „momentul zero” și care ne așază pe noi oamenii într-o autonomie și independență totală, caz în care nu avem sens în viață și repere morale absolute?! În cazul acesta, singura valoare a rasei umane rămâne „supraviețuirea speciei”, așa după cum au concluzionat mulți cercetători „credincioși în evoluționism”.
Din punctul meu de vedere, afirmațiile Papei Francisc sunt dubioase și periculoase, din mai multe motive:
„Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.” Sub nicio formă nu trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu cu o „baghetă magică în mână”, ci mai degrabă consultându-se în sânul Sfintei Treimi. A lăsa, totuși, să se înțeleagă – chiar și indirect – că Dumnezeu „nu poate face orice” înseamnă să punem sub semnul întrebării atotputernicia Lui.
În concluzie, nu putem afirma cu certitudine dacă o teorie de genul „Big Bang” a fost sau nu parte din actul creator a lui Dumnezeu. Ce putem afirma sigur, pe baza revelației biblice, este că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și că El nu a avut un act originar al creației – un „moment zero” – lăsând apoi totul în voia sorții. Dimpotrivă, Biblia ne vorbește despre o creație în mai multe acte, Dumnezeu fiind implicat direct în ele, de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu ar fi creat „Big Bang-ul”, El a creat și toate celelalte lucruri care există în univers, inclusiv pe om!
Pastor Costel Ghioancă
http://bisericaadonai.ro/poate-teoria-big-bang-sa-explice-creatia-biblica/
Un material interesant realizat de către Alinața Familiilor din România (AFR) publicat pe site-ul http://www.culturavietii.ro
culturavietii.ro
Câțiva jurnaliști făcuți „la apelul bocancilor” au răspândit, în ultimele zile, în publicații online și chiar pe un portal dedicat știrilor din învățământ informația FALSĂ că de la anul copiii nu vor mai studia, ca parte a trunchiului comun, disciplina „Religie”, ci o invenție tovărășească – „Etică și educație civică” (celor mai spre 40 de ani le aduce desigur aminte de „Etică și echitate socialistă”, una din materiile prin care se executa, înainte de 1989, spălarea creierelor copiilor cu „idealurile luminoase ale comunismului”). Premiul pentru zel îl merită Andreea Ion de la portalinvatamant.ro care scrie „Religia devine materie optionala. Ce disciplina ii ia locul” și Anca Murgoci – DCNews, „RELIGIA, scoasă din școli. RELIGIA, înlocuită cu “ETICA ȘI CULTURA CIVICĂ”.”
Dezinformarea a pornit de la faptul ca ar fi fost adoptată o propunere legislativă în acest sens a unui anumit deputat (nu-i mai pomenim numele aici).
Realitatea este că, nici vorbă, propunerea respectivă NU a fost adoptată. Ea urmează să intre în dezbatere la camera decizională a Parlamentului, Senatul, după alegerile prezidențiale (Senatul se află până atunci într-un fel de „vacanță electorală”). Prima sesizată, Camera Deputaților, a adoptattacit propunerea, fără vot, prin simpla depășire a termenului limită prevăzut de Constituție: dacă în 45 de zile de la înregistrarea ei la Biroul permanent, o propunere legislativă nu ajunge să primească vot final în plen, ea se consideră adoptată tacit, indiferent de ce s-a decis în comisii. În acest caz, comisia de specialitate, cea de Învățământ, recomandase plenului, cu 17-0 (!), respingerea propunerii. Din păcate, scandalurile politice interminabile au împiedicat votul în plen. Vot care, cu siguranță, ar fi fost categoric în favoarea respingerii solicitate de comisia de Învățământ.
Avem onoarea ṣi bucuria să vă invităm,
Vă reamintim că personalitatea incandescentă a eruditului ebraist, poetului și omului politic Ioan Alexandru este evocată și în alte contexte. Ioan Alexandru a fost fondatorul mișcării românești pentru viață, prin înființarea, la 15 mai 1990, a Asociației PRO VITA; totodată, a luat inițiativa, împreună cu pastorul baptist Petru Dugulescu, constituirii în 1992 a Grupului de rugăciune din Parlamentul României, care funcționează și astăzi.
La mijlocul anilor ‘90 am avut ocazia să particip la câteva cursuri de Vechiul Testament ale poetului. Studenţi şi universitari, feţe monahale, intelectuali şi oameni simpli de toate vârstele se adunau cu caiete de notiţe şi reportofoane într-un amfiteatru ticsit, din faţa căruia Maestrul oficia arzătorul ceremonial al reactualizării mesajului biblic primordial: “Să fie om după chipul şi asemănarea noastră!”. Podiumul şi catedra tremurau, când Maestrul în pulovăr rostea, din adâncurile rărunchilor şi ale credinţei sale, ebraicul ”Ruah!”* : cuvântul se întrupa în faţa noastră, iar pereţii şi ferestrele amfiteatrului erau martori, alături de privirile noastre uimite, la această minune. Nici un podium teatral, nici un amvon preoţesc nu aveau această putere de materializare a Duhului, devenit şi redevenit trup, pentru noi şi în noi, ca glasul copleşitor, sugrumat de emoţie şi copilăros al lui Ioan Alexandru.
Jumătăţile de măsură erau inacceptabile pentru el, iar puterea sa catalizatoare întru credinţă şi vibraţie patriotică asupra intelectualilor sceptici şi căldicei era uriaşă. De aceea era căutat de sute de învăţăcei, de ortodocşi, greco-catolici şi protestanţi, de aceea fusese hărţuit de autorităţile comuniste, de aceea după decembrie 1989 a devenit o personalitate publică proeminentă şi incomodă, de aceea s-a angajat în politică: pentru a reaşeza în matca credinţei şi a valorilor autentice destinul neamului românesc.
Sursa: http://www.culturavietii.ro
Creştinii care cunosc puţină istorie nu se lasă uşor impresionaţi de traiectoriile mentalităţilor şi perspectivelor contemporane. Da, chiar şi atunci când e vorba de Papa Francisc. Personalitate de talie mondială şi, desigur, model pentru mulţi oameni, Papa s-a pronunţat de curând asupra unor probleme vechi de când lumea: chestiuni legate de homosexualitate şi divorţ.
Potrivit relatărilor de pe site-ulwww.huffingtonpost.com, Papa a declarat în faţa a circa 70.00 de mii de credincioşi că „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi. De aceea, ne surprinde în permanenţă, deschizându-ne inimile şi conducându-ne pe drumuri neaşteptate.” Evident, cum noi trebuie să ne asemănăm cu Dumnezeu ar trebui să fim și noi netemători și toleranți cu chestiuni precum homosexualitatea și celelalte.
Cei care se opun unor astfel de acomodări la cultura decăzută în care trăim nu vor avea chiar o viață ușoară. Spre exemplu, se pare că din cauza opoziției față de noua viziune papală, cardinalul Raymond Burke va fi retrogradat.
Eu nu pot decât să spun că Papa Francisc are dreptate, dar numai pe jumătate! Are dreptate când spune că „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi”. Normal, El este în controlul istoriei. Și, fie vorba între noi, aceste lucruri nu sunt chiar atât de inedite. Parcă s-a mai confruntat El cu asemenea „noutăți” prin Sodoma și Gomora, prin Roma antică, prin Evul Mediu, prin modernitate și până astăzi. De fiecare dată Dumnezeu, „același ieri, azi și în veci” a dovedit că este Domn peste toate izvodirile minții umane și a dus mai departe planul Său: a pregătit un popor din care să se nască Mesia, a înfăptuit lucrarea de mântuire prin moartea lui Hristos pe Golgota, L-a înălțat pe Hristos la cer și i-a „pus totul sub picioare”, L-a trimis pe Duhul Sfânt, și-a zidit și își zidește Biserica și urmează ca Hristos să revină a doua oară.
Da, nimic nu l-a speriat și nu l-a oprit pe Dumnezeu. El își face lucrarea mai departe. Adevărurile Sale absolute și planurile desăvârșite nu vor fi clătinate de nimicnicia umană.
Dumnezeu nu se sperie și nu are nimic de pierdut. Aici Papa are dreptate. Ce nu a spus Papa Francisc e faptul că avem noi pentru ce să ne temem. Decadența morală a coincis întotdeauna în istorie cu perioade de mare suferință: escaladarea bolilor, a abuzurilor asupra persoanelor defavorizate, sărăcia, creșterea numărului de orfani, lipsa de compasiune pentru semeni, o rată ridicată a mortalității. Istoria arată că îndepărtarea de adevărurile absolute ale lui Dumnezeu a dus la decadența pluriformă a societăților și chiar a marilor imperii.
Atunci când nu mai știm să deosebim binele de rău – sau când nici măcar nu mai îndrăznim să gândim în acești termeni – când adevărații credincioși sunt „surzi și orbi”, când ne dărâmăm singuri valorile morale, propriul eșafodaj pe care existăm ca ființe sociale, avem de ce să ne temem. Nu ne putem aștepta la „vremuri roz”, oricât de mult ar fi promovată această culoare prin tot felul de parade…
Dumnezeu își va duce planurile mai departe. Domnia lui nu poate fi clintită. Adevărații creștini, însă, trebuie să-și deschidă gura. Iubindu-i pe semenii noștri, trebuie să avem curajul de a afirma că binecuvântarea noastră ca familii și națiuni depinde de ascultarea de Dumnezeu. Trebuie să proclamăm că avem un Domn. El nu are de ce să se teamă, însă noi trebuie să ne temem de El. Autonomia umană nu este în ultimă instanță decât o iluzie provizorie.
Pastor Costel Ghioancă
Sursa: http://bisericaadonai.ro
Alegerea unei persoane în funcția de Președinte al României are un impact important în viața societății românești în ansamblul ei dar și asupra vieții noastre ca Biserică, având în vedere rolul activ al acestuia în administrația statului.
În acest context, al începerii campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea dorește să facă în mod public câteva precizări.
Credincioșii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și din Diaspora sunt îndemnați să aducă în fața lui Dumnezeu, prin rugăciune consacrată, subiectul alegerii noului președinte.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea își asumă responsabilitatea pe care o are în influențarea pozitivă a societății, în apărarea libertății religioase și de conștiință a tuturor oamenilor precum și în slujirea semenilor, menținându-și în același timp neutralitatea deplină din punct de vedere politic.
Din acest motiv, Biserica Adventistă nu recomandă niciodată un anumit partid politic sau un anumit candidat. Cu toate acestea, ea subliniază importanța alegerii unei persoane pe baza atitudinilor sale față de principiile creștine și a standardelor morale promovate, indiferent de familia politică a acesteia.
Respectând opțiunile politice ale fiecărui credincios în parte, Biserica Adventistă recomandă membrilor săi ca, în calitate de cetăţeni români, cu drepturi depline, dincolo de orice preferințe și interese personale, să susţină persoane care au dovedit sau fac dovada că înțeleg și acceptă pe deplin importanța următoarelor puncte:
– Garantarea libertății religioase și de conștiință;
– Neutralitatea faţă de orice credinţă religioasă și promovarea egalității tuturor cultelor în faţa legii şi a autorităţilor publice;
– Respectarea separării dintre Biserică și Stat;
– Atașamentul deplin față de valorile creștine în domeniul familiei, al vieții și al demnității umane.
În același timp, Biserica Adventistă face un apel către candidați și către partidele politice care îi susțin pe aceștia, de a se distanța de tema polarizantă a apartenenței confesionale și de a se apropia mai mult de valorile biblice sau morale comune. România este patria tuturor cetățenilor ei, indiferent de apartenența religioasă.
Sugerarea unei legături între apartenența confesională și identitatea națională este contraproductivă, eronată și produce tensiuni religioase inutile, bazate pe impulsuri fundamentaliste, nespecifice unor țări moderne, europene.
Credem că nevoile reale ale cetățenilor și situația generală a României oferă mult mai multe oportunități de teme importante care pot aduce atât pacea socială cât și bunăstarea cetățenilor ei, indiferent de etnie sau apartenența confesională a acestora.
Asigurăm orice candidat și reprezentant al Statului Român de întreaga noastră prețuire și de faptul că ne vom ruga pentru binele patriei noastre România și pentru conducătorii ei așa cum ne învață Biblia în Întâia Epistolă câtre Timotei, capitolul 2:
Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.
Pastor Marius Munteanu
Președinte
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România
Sursa: http://adventist.ro via NewsNet Creștin
Cu greu am reușit, atunci când l-am văzut pentru întâia dată, să asociez vocea lui Iosif Țon cu chipul pe care-l aveam în față. Ani de zile, punctul de atracție al fiecărei duminici în familie era predica lui Iosif Țon, de la Europa Liberă, undeva imediat după știrile de la ora 14.00.
Veneau vecini care nu „prindeau” Europa Liberă să asculte. Se luau notițe. Se discuta. Oamenii se minunau de „profeția” că în câțiva ani comunismul avea să cadă. Revoluția ne-a lăsat oarecum nedumeriți și parcă ușor temători că s-ar putea ca vocea lui Țon să nu mai fie auzită pe undele radio.
Dincolo de această prezență radiofonică, Iosif Țon era o adevărată legendă a copilăriei mele. „Trezirea spirituală” de pe Simion Bărnuțiu, „căderea”, „Oxfordul”, reabilitarea, plecare forțată în străinătate cu amănunte de can-can (niciodată verificate). Vă puteți închipui cât de atent am ascultat, în acest context, prima predică live a acestei legende vii.
http://drezina.wordpress.com/2014/09/30/doi-batrani-controversati/
Vezi și
În cadrul acestui material puteți urmări prezentarea pe scurt a lucrării baptiste din Romania din secolul XIX până în perioada contemporană. Este o prezentare în 3 minute a istoriei baptiștilor din România.
Sursa: http://revistacrestinulazi.ro/2014/09/baptistii-din-romania-prezentare-video/
IPS Nicolae Corneanu (adevarul.ro)
Nicolae Corneanu s-a născut în 21 noiembrie 1923, la Caransebeş. A fost mitropolit al Banatului din februarie 1962. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Între anii 1942-1946 a urmat Facultatea de Teologie la Bucureşti. În aceeaşi perioadă a urmat cursurile Facultăţii de Filologie şi a celei de Litere. În 1949 şi-a sustinut teza de doctorat cu titlul „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului”.
În 1949 a devenit profesor suplinitor la Academia Teologică Ortodoxă Română din Caransebeş.
Între anii 1956-1958 a fost profesor de limbile greacă şi franceză la Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeş, iar în 1959 conferenţiar la Institutul Teologic din Sibiu, unde a predat teologia simbolică şi limba greacă. A conferenţiat la Oxford, la Universitatea Humboldt din Germania şi la Fundaţia „Pro Oriente” din Viena.
Începând din 1949, a activat în administraţia Mitropoliei Banatului ca secretar şi consilier.
La 15 decembrie 1960 a fost ales episcop al Episcopiei Aradului. La 17 februarie 1962 a fost ales arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi mitropolit al Banatului.
Sursa: http://www.agerpres.ro
Înscăunarea a avut loc la 4 martie 1962. Odată cu reînfiinţarea în1994 a Episcopiei de Caransebeş, funcţia de episcop de Caransebeş a fost preluată de Emilian Birdaş. Interimar, Corneanu a mai fost locţiitor de mitropolit al Ardealului (câteva luni în 1967) şi locţiitor de mitropolit al Olteniei (în anii 1967-1968).
La 4 martie 1990 l-a hirotonit ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei pe Daniel Ciobotea, actualul Patriarh al BOR. Nicolae Corneanu a fost primul şi singurul ierarh din Biserica Ortodoxă Română care a recunoscut, după Revoluţie, că a colaborat cu fosta Securitate. Corneanu şi-a cerut iertare astfel de la credincioşi. gestul său nu a fost urmat însă de niciun alt preot ortodox.
Poza și partea a doua a materialului sunt preluate de pe http://adevarul.ro/. Prima parte a articolului, care l-am preluat și eu cu menționarea sursei, se regăsește și pe site-ul Ziarului Adevărul de unde rezultă că autorul l-a copiat de pe site-ul AGERPRES fără a menționa sursa.
Semnalez aici un nou material în limba română a lui Stephen Etches, de data aceasta despre religiile lumii.
Pentru a downloada cartea apăsați pe copertă
Alte resurse de același autor găsiți aici:
Stephen Etches, Istoria Bisericii – p. 1 (free download)
Pe site-ul http://bisericaadonai.ro/ este publicat următorul anunț: Ne bucurăm să vă aducem la cunoştinţă ca puteţi descărca, gratis, o nouă carte despre istoria bisericii scrisă de dr. Stephen Etches. Puteţi vizualiza şi descărca cartea AICI .
Prin intermediul acestei cărți, cea de a doua tradusă în limba romană, după Doctrinele creștine, autorul, Dr. Stephen Etches, dorește să ofere cititorilor o privire de ansamblu asupra Bibliei prin urmărirea și identificarea principalelor teme ale Sfintelor Scripturi, așezarea lor pe o linie cronologică și furnizarea unor informații esențiale care țin de context. Scopul lucrării este acela de a-l…
Stephen Etches, Christian Doctrine – Ro
Cu permisiunea autorului pun la dispoziția celor interesați o carte despre doctrinele creștine. Cartea poate fi descărcată și distribuită de către cei interesați printr-un click pe imaginea de mai jos. Traducerea și adaptarea teologică a textului pentru limba română : Costel &Cristina Ghioancă
22/10/2013 in Cărţi, Religie, Teologie.
Istorie Baptistă
Barzilaiendan Cosmin Budeancă
Istorie Evanghelica 