Puterea făgăduintei Domnului Isus Hristos – Institutul Teologic Penticostal din București
În cadrul emisiunii Mapamond Creștin, Alfa Omega TV a prezentat un material despre obiectivele Institutului teologic Penticostal din București. Obiectivul major este acela de a sluji comunitatea penticostală din România prin formarea lucrătorilor de care acestea au nevoie.
Materialul despre ITP, deși are numai 10 minute (min. 6-16) reușește să surprindă o parte din activitățile desfășurate în cadrul instituției amintite precum și accentul pus de aceasta pe rugăciune și pe misiune (internă și externă). În partea de început îl veți vedea pe Emanuel Conțac la catedra și la tablă predând și explicând studenților. Alături de alți colegi profesori ai lui Emanuel în cadrul materialului veți avea ocazia să-l vedeți și să-l ascultați și pe Corneliu Constantineanu, rectorul ITP.
Bogdan Duca – Orientul Mijlociu între iluzia liberală şi iluzia islamică. Creştinismul în faţa ofensivei islamiste
Civilizaţia creştină s-a născut, format şi consolidat în Orientul Mijlociu. Acolo se găsesc majoritatea punctelor de reper ale Creştinismului: Ţara Sfântă, cu toate vestigiile sale, celebrele „Biserici ale Apocalipsei”, patru din principalele Patriarhii ale Bisericii, locurile unde s-au desfăşurat primele 7 Concilii ecumenice, deşerturile ce au generat monahismul, care la rândul său a fost fermentul culturii creştine de mai târziu, locul primelor mari şcoli teologice, centre de mare cultură, civilizaţie şi spiritualitate. În locul unei societăţi creştine înfloritoare, nu au mai rămas decât nişte comunităţi creştine îmbătrânite şi nişte vestigii. Dar nici acestor comunităţi şi vestigii nu li se mai îngăduie libertatea de a-şi trăi propria credinţă.
Islamul, religia dominantă în Orientul Apropiat, a fost temperat în efortul său de a dezintegra complet comunităţile creştine orientale doar de doi factori: toleranţa turcilor otomani şi descoperirea valorilor modernităţii politice, în secolul al XX-lea. Millet-ul otoman, care acorda protecţie şi autonomie comunităţilor religioase non-islamice recunoscute de Înalta Poartă, a temperat fanatismul arab şi i-a ferit pe creştini şi pe evrei de spectrul islamizării. Secolul XX a impus apariţia statelor moderne din lumea islamică, fundamentate pe principiul separării religiei de stat şi al toleranţei religioase.
Renaşterea islamistă, începută odată cu dispariţia protectoratelor occidentale asupra Orientului Apropiat, a determinat restaurarea, într-o formulă tot mai agresivă, a unei viziuni asupra lumii în care Islamul trebuie să deţină controlul cu orice preţ, sub necesitatea de a împlini o poruncă din partea lui Allah. Adversarii imediaţi au fost, desigur, occidentalii şi exponenţii unei viziuni occidentale asupra statului. Naţionalismul arab a devenit indisolubil legat de Islam şi de obligaţia de a trăi într-o societate care să se supună normelor acestuia.
Lunga pace otomană (în fapt un armistiţiu util menţinerii unităţii Imperiului Otoman) a fost înlocuită de o dublă iluzie: iluzia liberală şi cea islamică.
Iluzia liberală
Iluzia liberală este cea a universalităţii democraţiei liberale. Conform adepţilor acestei iluzii, orice stat poate să fie democratic, indiferent de datele culturale şi civilizaţionale ale populaţiei care locuieşte pe cuprinsul acelui stat. Este suficient doar un mimetism instituţional, pentru a garanta modernitatea. Efectul acestei iluzii a fost şi mai este încă simţit în lumea arabă.
Dezintegrarea Imperiului Otoman a dus la apariţia unor state „moderne” şi cu idealuri democratice. Din păcate pentru marea majoritate a cetăţenilor, aceste state au încăput pe mâna unor dictatori, mai mult sau mai puţin feroci, toţi decişi să îşi atragă simpatia puterilor civilizate şi să îşi protejeze puterea politică de proprii lor cetăţeni: musulmanii.
Jocul pervers şi dificil al diverşilor lideri orientali de a reprima nedemocratic renaşterea Islamului şi de a mima în faţa Occidentului modernitatea şi democraţia s-a sfărâmat, în ultimii ani, din pricina….propriilor lor aliaţi.
Puterile occidentale, mânate de iluzia liberală (bine „înarmată” la rândul ei de ideologii pe cât de odioase pe atât de populare: multiculturalism, „noua toleranţă”, corectitudine politică, tiermondism, etc. ) au creat condiţii pentru democratizarea autentică a statelor din Orientul apropiat, o democratizare pe cât de eficientă, pe atât de periculoasă.
Popoarele arabe eliberate de dictatori (de altfel destul de occidentali prin mentalitate, fie şi măcar prin pragmatismul lor) au ales nu democraţia liberală, ci Islamul integrist, antimodern şi anti-occidental. Iar primele victime ale acestei opţiuni au devenit creştinii.
Iluzia islamică
Desigur, adepţii „profetului” Mahomed pot să creadă că Islamul este o soluţie socială şi politică pentru problemele umanităţii. Pot să creadă şi că Sharia este cea mai corectă legislaţie cu putinţă. De la credinţe la fapte este o cale prea lungă, însă.
Iluzia islamistă este o iluzie ideologică. Spre deosebire de iluzia universalităţii liberalismului, iluzia islamistă nu este însă o boală (relativ) benignă. Ca orice ideologie, islamismul are o viziune dualistă: există un adevăr, revelat de „Profet” şi un ocean de minciuni ce trebuie neutralizat prin impunerea acestui adevăr.
Această neutralizare a început prin încurajarea, sub privirile mioape ale unui Occident care aplaudă tâmp „democraţiile” arabe, reinstaurării Shariei ca lege oficială, prin redeclanşarea prigoanei împotriva creştinilor, prin limitarea libertăţilor civile şi religioase până la limitele impuse de interpretările restrictive ale Coranului.
Acelaşi Occident miop păstrează o suspectă tăcere în faţa represiunilor inadmisibile, în modernitate, la care sunt supuşi creştinii. Executarea creştinilor într-un Afghanistan ocupat de trupe occidentale, masacrele din Sudan şi din islamicul Myanmar, incendierile de biserici din Irakul post-Hussein şi din Egiptul post-Mubarak, reislamizarea monumentelor din Turcia ce redevine, la presiunea inconştientă a Uniunii Europene, islamistă, se fac fără nicio reacţie fermă din partea unui Occident, altfel foarte grijuliu să limiteze libertatea de expresie şi opinie, pentru a nu fi jignite sentimentele emigranţilor musulmani.
Mass-media decisă să condamne periodic Israelul pentru că ia măsuri ferme împotriva terorismului islamic, urmăreşte, în schimb, cu stranie neutralitate şi falsă „obiectivitate” transformarea creştinilor copţi din Egipt în ţinte vii ale musulmanilor. (Pentru o mai exactă prezentare a persecuţiilor contra creştinilor recomand site-ul de limba engleză www.persecution.org )
Islamiştii cred că pot impune propria religie şi ideologie lumii. Evident, acest lucru este utopic. Civilizaţiile occidentale, în ciuda faptului că suferă, încă, de pe urma bolilor stângiste ale multiculturalismului, auto-inculpării şi unei absurde neotoleranţe, sunt prea puternice şi evoluate pentru a putea fi înghiţite şi digerate de o ideologie religioasă ce, în ciuda faptului că a dezvoltat îndemânare în utilizarea armelor moderne, este incapabilă să depăşească civilizaţional perioada Evului Mediu. De aceea, adepţii lui Mahomed nu sunt altceva decât victimele unei iluzii. Dar a unei iluzii însângerate…
Notă: Sinonimia dintre „islam” şi „islamism” este una intenţionată. Prin natura sa, Islamul este în acelaşi timp o religie şi o ideologie, având ca dimensiune principală acţiunea politică încă din timpul vieţii fondatorului său.
http://spunesitu.adevarul.ro/Societate/Analize/Orientul-Mijlociu-intre-iluzia-liberala-si-iluzia-islamica-Crestinismul-in-fata–ofensivei-islamiste-9699 via Bogdan Duca http://www.facebook.com/
Istoricul zilei mulțumirii (Thanksgiving Day)

Thanksgiving Day este o tradiție respectată în Statele Unite și Canada, care a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1621, în semn de recunoștință pentru recolta miraculoasă obținută în condiții climaterice dure.
În 1941, Congresul SUA a adoptat o rezoluție prin care a 4-a zi de joi din noiembrie a devenit oficial sărbătoare națională. În această zi familiile se strâng în jurul unei mese festive pentru a mulțumi (tradițional lui Dumnezeu) pentru lucrurile bune din acel an.
Noi descoperiri despre autorii sulurilor de la Marea Moartă
Noi descoperiri făcute de arheologii care studiază manuscrisele de la Marea Moartă lărgesc perspectiva existentă cu privire la cine ar fi putut redacta sulurile de la Qumran.
În prezent, nu există un consens între arheologi cu privire la cine ar fi putut scrie sulurile de la Marea Moartă.
Potrivit unei ramuri a arheologilor, cei care au scris materialele găsite în peșterile de la Qumran (Cisiordania) ar fi fost membri ai sectei esenienilor. Alți specialiști susțin că manuscrisele ar fi fost redactate de evrei din Ierusalim, care s-au refugiat în zona Qumran, în anul 70 d. Chr. Pentru a fugi din calea persecutorilor romani.
În lumina noilor descoperiri, o perspectivă care devine tot mai plauzibilă este aceea că sulurile au fost scrise de o sectă iudaică, însă nu există, momentan, garanții că ar fi vorba de secta esenienilor.
Arheologii au exclus ipoteza scrierii în Ierusalim și a depozitării în Qumran, după ce au descoperit că cele mai multe suluri sunt din fibră de in, nu de lână – care era materialul textil cel mai des utilizat în Israel din acea perioadă.
Cercetătorii au subliniat și importanța faptului că materialul făcuse parte din articole de îmbrăcăminte și că, deși oamenii obișnuiau să poarte țesături colorate, materialele găsite sunt de culoare albă. Hainele albe par să se potrivească descrierii pe care istoricul Iosif Flavius o făcea esenienilor, despre care deși nu menționa că ar fi folosit doar inul, scria că se îmbrăcau numai în alb.
În plus, așa cum susțin Orit Shamir şi Naama Sukenik, de la Autoritatea Israeliană pentru Anthichități, faptul că materialele sunt rareori peticite indică faptul că cei care purtaseră hainele nu erau săraci.
Aceeași idee o susține și Robert Cargill, profesor la Universitatea din Iowa, care spune că analizând artefactele (sticlăria și monedele) descoperite nu se poate ajunge la concluzia că locuitorii regiunii nu erau săraci. Totuși, afirmă profesorul, este dificil de spus sigur dacă este vorba de esenieni sau nu.
Scrise de-a lungul unei perioade care pornește cu 3 secole înainte de Christos și ajunge până în anul 70 după Christos, cele circa 900 de manuscrise de la Marea Moartă au fost descoperite de un păstor beduin, în anul 1947. Sulurile conțin o varietate de scrieri, inclusiv copii timpurii ale Bibliei iudaice, imnuri, calendare și psalmi, precum și alte lucrări scrise.
Surse: MSNBC, Live Science, Christian Post
Martin Luther: „Să te mistuie focul, pentru că ai pângărit adevărul Domnului!”

Să te mistuie focul, pentru că ai pângărit adevărul Domnului! – versiunea curentă, însă inexactă, a cuvintelor rostite de Martin Luther în ziua de 11 decembrie 1520, la Wittenberg, când a rupt definitiv cu Roma, ruptură previzibilă încă din 1517, când Luther a afişat, tot la Wittenberg, cele nouăzeci şi cinci de teze care marcau începutulReformei.
La 15 iunie 1520, papa Leon al X-lea (1513–1521) a promulgat bula Exurge Domine(„Ridică-te Doamne“), prin care se hotăra că „în scrierile lui Luther se află patruzeci şi una de propoziţii ori eretice, ori scandaloase, ori impertinente, care trebuie condamnate în bloc“. În termenii bulei, Luther era „un mistreţ sălbatic care răvăşeşte via Domnului“. Lui Luther i se acorda, după promulgarea bulei în provincia lui, un răgaz de şaizeci de zile pentru a-i adresa papei o retractare.
Bula a fost afişată la Brandenburg, în 29 septembrie, şi a ajuns la cunoştinţa lui Luther la 2 octombrie. A replicat cu două pamflete înflăcărate: Despre noua bulă şi Împotriva bulei lui Anticrist. Apoi, la 10 decembrie 1520, Luther a anunţat, pe tabla neagră a Universităţii din Wittenberg, că a doua zi dimineaţa va arde în public cărţile dreptului canonic (dreptul bisericesc), pentru a afirma simbolic propria sa libertate faţă de Roma şi independenţa dreptului civil faţă de cel bisericesc.
În ziua hotărâtă, studenţii şi profesorii îşi însoţesc maestrul şi colegul până în piaţa din faţa turnului Elstertor, unde era obiceiul să fie arse hainele ciumaţilor. Când se înălţă văpaia rugului, Luther aruncă în ea bula papală, precum şi Legea Canonică, spunând:“Pentru că ai mâhnit pe Sfântul Domnului [pe Isus], să te mistuie focul“.
Peste un an, în 1521, Luther a fost exclus din Imperiu în timpul Dietei de la Worms, după care s-a retras timp de zece luni (4 mai 1521–1 martie 1522), la Wartburg, unde a tradusNoul Testament (tipărit întâi în septembrie 1522 şi numit „Testamentul din Septembrie“), completat apoi cu Vechiul Testament (1534, cu importantă revizuire în 1546, textul de întemeiere a limbii literare germane).
Luther, fiu de ţăran, a studiat la Erfurt, unde a ajuns profesor de filozofie la Universitate (1505), a fost apoi călugăr augustinian, preot (1507), doctor în teologie. Avea o fire hotărâtă şi aprigă, uneori impulsivă, dar n-a promovat niciodată spiritul de persecuţie şi de intoleranţă.
sursa: Francois Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul lor istoric, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000 via http://istoriiregasite.wordpress.com
Cum se scrie Istoria baptiştilor în România
În cadrul unui articol consistent, Alin Cristea readuce în atenția cititorilor aspecte interesante referitoare la istoriografia baptistă contemporană. După cum menționează și autorul, articolul a apărut inițial în revista electronică Confesionala, Nr. 5 / 2007.
Sunt analizate trei cărți și trei autori:
1. Alexa Popovici – Istoria baptiștilor
2. Ioan Bunaciu – Istoria răspândirii credinței baptiste
3. Daniel Mitrofan – Pigmei și uriași
http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2011/11/23/cum-se-scrie-istoria-baptistilor-in-romania/
Între timp au mai apărut câteva cărți privitoare la istoria baptiștilor dintre care menționez:
Denisa Bodeanu – Neoprotestanții din Transilvania în timpul regimului comunist (conține un studiu introductiv de aprox 50 p și interviuri)
Denisa Bodeanu, Valentin Vasile – Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România 1985 (conține un studiu introductiv și documente privitoare la vizita evanghelistului american în România)
Ioan Bunaciu – Istoria Bisericilor Baptiste din România. Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.
Ioan Bunaciu – Umblând pe ape printre stânci (o carte memorialistică care s-a dorit un răspuns la cartea lui Daniel Mitrofan)
Ioan Bunaciu – Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei în Bisericile Baptiste din România 1874-1989 (portretele a peste 100 de lucrători pe ogorul Evangheliei). Editura Făclia, Oradea, 2011.
Iosif Sărac – Istoria „Memoriului celor 50” – documente, relatări, amintiri, date biografice ale pastorilor semnatari ai „Memoriului” din 1973 adunate și păstrate de Iosif Sărac. Editura Ramira, Arad, 2010.
TEME ȘI TEXTE DE REFLECȚIE PENTRU PERIOADA DE ASTEPTARE A SĂRBĂTORIRII NAȘTERII MÂNTUITORULUI (ADVENT) 2011
MESAJ DE ADVENT
TEME ȘI TEXTE DE REFLECȚIE PENTRU PERIOADA DE ASTEPTARE A SĂRBĂTORIRII NAȘTERII MÂNTUITORULUI (ADVENT) 2011
*
27 noiembrie 2011 – Prima duminică
Doamne, dă-ne harul să umblăm în lumină, urmându-l pe Isus Hristos, Domnul nostru.
Isaia 64:1-9
1 Corinteni 1:3-9
Marcu 13:24-37
Psalmul 80:1-7, 16-8
*
4 decembrie 2011- A doua duminică
Ajută-ne Doamne să ascultăm chemarea profeților și prin cercetarea Scritpurii să ne pocăim pentru a întâmpina cu bucurie venirea Domnul Isus Hristos care este viu și este împreună cu Tine și cu Duhul Tău cel Sfânt.
Isaia 40:1-11
2 Petru 3:8-15
Marcu 1:1-8
Psalmul 85:1-2, 8-13
*
11 decembrie 2011 – A treia duminică
Izbăvește-ne de slăbiciunile noastre Doamnne și arată-Ți puterea harului Tău în mijlocul nostru
Isaia 61:1-4, 8-11
1 Tesaloniceni 5:16-24
Ioan 1:6-8, 19-28
Psalmul 126
*
18 decembrie 2011 – A patra duminică
Curățește-ne conștiința Doamne și pregătește-ne pentru venirea Domnului Isus Hristos
2 Samuel 7:1-11, 16
Romani 16:25-27
Luca 1:26-38
Luca1:46-55
Cu stimă şi preţuire frăţească,
Otniel Ioan Bunaciu,
Preşedinte, Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
Mesaj advent 2011 – Otniel Ioan Bunaciu
MESAJ DE ADVENT
OTNIEL IOAN BUNACIU
Iubiți frați și surori în Hristos,
Primiți vă rog un salut frățesc cu ocazia apropierii sărbătorii nașterii Mântuitorului nostru. În această perioadă ne amintim de dragostea Tatălui care l-a trimis pe Fiul pentru a ne elibera din robia păcatului și îi suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru această revărsare a iubirii divine. Deși anul care se încheie a fost marcat de dezastre naturale cum a fost cutremurul din Japonia, de marile mișcări sociale din țările arabe și de o continuare a crizei economice în întreaga lumea, în calitate de credincioși suntem întăriți prin speranța noastră care este întemeiată în cunoașterea faptului că Dumnezeu domnește asupra lumii și a întregului univers pe care El l-a creat.
Anul trecut am îndemnat în această perioadă, credincioșii din bisericile din Uniunea Baptistă la un timp de așteptare și de pregătire a venirii Domnului (Advent), perioadă în care să ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune, post, meditație asupra Cuvântului. Venind împreună ca și copii ai lui Dumnezeu însuflețiți fiind de același Duh al lui Dumnezeu să fim împreună martori ai puterii de transformare a lui Dumnezeu în viețile noastre și în mod deosebit în comunitățile noastre.
Pentru cele patru duminici și săpămâni care anticipează sărbătoarea nașterii Mântuitorului sugerez, în cele ce urmează, câteva teme pentru reflecție și textele din Sfânta Scriptură folosite de credincioșii din lumea întreagă pentru inspirație în acest sezon de așteptarea a venirii Mântuitorului.
Harul si pacea sa va fie inmultite! 3. Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, la o nadejde vie 4. si la o mostenire nestricacioasa si neintinata, si care nu se poate vesteji, pastrata in ceruri pentru voi. 5. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu, prin credinta, pentru mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi! 6. In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari, 7. pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere, si care totusi este incercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos, (1 Petru 1:2-7)
Cu stimă şi preţuire frăţească,
Otniel Ioan Bunaciu,
Preşedinte, Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
Marturia unui fost lucrator din Securitate care L-a cunoscut pe Dumnezeu via remembering7
Din cultele religioase, biserica care a fost cel mai oprimata a fost cultul penticostal. Ortodocsii sau catolicii faceau voia noastra. Ce le spuneam sa faca, aia faceau. Penticostalii aveau ceva deosebit: lucrarea Duhului Sfant. In vremea aceea, la cabinetul 2 s-a pus problema daca putem sa starpim pe acesti penticostali. Articolul 30 din Constitutie nu ne dadea dreptul acesta. Asa ca am inceput sa actionam asa cum ne invatau instructorii nostri: cum sa lovim sub centura, ca cei din afara sa nu afle de crimele si marsaviile pe care le savarseam. In trei ani de zile au reusit sa faca din mine un călăau, un om care ucide cu sange rece nu oameni vinovati ci oameni nevinovati, copii ai lui Dumnezeu.
Trebuie sa stiti ca in fruntea cultului era un om de-al nostru care intotdeauna supraveghea activitatea cultului si se supara foarte mult cand cei care erau pusi sa faca conform planurilor noastre nu ascultau…
Citește continuarea în cadrul articolului Fragmente din marturia unui securist pocait – 1.
.












