Arhive etichetă: Iosif Țon

Apariții editoriale (21) Marius Silveșan, Bogdan Emanuel Răduț – CULTELE NEOPROTESTANTE ŞI DREPTURILE OMULUI. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977)


Cultele neoprotestante si drepturile omului - coperta 1

După o muncă susținută, editarea unor documente, coroborarea lor cu informații memorialistice și cu cele oferite de alte surse sunt bucuros să anunț finalizarea unui nou proiect privind istoria evanghelicilor în comunism la care un aport considerabil l-a avut prietenul și colaboratorul meu, istoricul Bogdan Emanuel Răduț.

Prin intermediul acestei cărți, noi, autorii am dorit să aducem în atenția celor interesați un document valoros pentru înțelegerea mișcării de rezistență religioasă din perioada comunistă, împreună cu implicațiile pe care l-a avut această acțiune. Tema centrală a cărții o reprezintă acțiunea de protest inițiată de 6 creștini evanghelici români cunoscută în mod popular sub denumirea de Scrisoarea celor 6. Documentul protest, cum a fost considerată această scrisoare, purta numele de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Semnată de Iosif Țon, Pavel Nicolescu, Aurel Popescu, Silviu Cioată, Constantin Caraman, Radu Dumitrescu, memoriul de protest a fost difuzat la Radio Europa Liberă în data de 2 aprilie 1977. Prin intermediul acestui document autorii atrăgeau atenția asupra faptului că în ciuda unor aparențe în România încă exista persecuție religioasă.

Lucrarea noastră se bazează pe documente de arhivă inedite identificate în arhive din România și străinătate, precum și pe mărturiile unora dintre participanți.

Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977) a apărut la Editura Risoprint din Cluj-Napoca, are 136 de pagini. Prefața lucrării este scrisă de către Iosif Țon.

Despre această acțiune de protest am mai scris în cadrul următoarelor postări:

CRISTI ȚEPEȘ ȘI DORIN DOBRINCU DESPRE MOMENTUL APRILIE 1977

SCRISOARE DESCHISĂ A REPREZENTANȚILOR CULTELOR NEOPROTESTANTE DIN ROMÂNIA (1977) – UPDATE

IOSIF ȚON – mesaj de sărbători


La mulți ani, Iosif Țon!


Iosif Țon la Centenarul Ioanid&Carman - dec 2012

Iosif Țon despre Dumitru Cornilescu: „Un om de o umilință desăvârșită”


În cadrul cercetării mele am găsit într-unul din dosare interceptarea unei scrisori adresată de Iosif Țon, probabil din Anglia, pastorului Pascu Geabou din Alexandria. Scrisoarea a fost expediată în primăvara anului 1971, posibil luna martie. În cadrul acestei scrisori, Iosif Țon prezintă o scurtă biografie a lui Dumitru Cornilescu, relatează câteva aspecte privitoare la întâlnirea sa de 4 zile cu Cornilescu în Elveția în anul 1970, vizita lui Cornilescu în SUA (1965). Se amintește și despre pastorul Dănilă Pascu din Clevland, ca fiind primul baptist preocupat de activitatea lui Dumitru Cornilescu.

Dumitru Cornilescu (semneletimpului.ro - 11.07.2013)În partea de final a scrisorii, Iosif Țon militează pentru ca baptiștii români să-și exprime public recunoștința față de faptul că Dumitru Cornilescu a dat românilor posibilitatea de a citi Biblia în limba română modernă, aspect care permite și înțelegerea acesteia.

Acesta este contextul în care Iosif Țon realizează o scurtă caracterizare a lui Dumitru Cornilescu, care în aprilie 1971 urma să împlinească 80 de ani.

„În acele 4 zile [în care am stat la Cornilescu], am mai cunoscut ceva: în Cornilescu l-am cunoscut pe cel mai smerit creștin pe care l-am întâlnit vreodată. O simplitate și o umilință cum nu mi-am  putut închipui că poate să existe. Eu sunt convins că omul acesta a fost unul dintre cei mai de seamă lucrători din via Domnului în țara noastră în acest veac, dar sunt de asemenea convins că ultimul care ar admite acest lucru ar fi Cornilescu însuși. Dacă mi s-ar cere să-l caracterizez pe scurt, cred că aceasta este cea mai bună caracterizare: „Un om de o umilință desăvârșită.”

Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România (1977) – update


Update: Acest articol este o republicare la care am adăugat informații noi.

Ideea acestui articol mi-a fost sugerată indirect de doi prieteni: Bogdan Emanuel Răduț și Cristi Țepeș. Emanuel Răduț a amintit în cartea Cultele Neoprotestante în statul socialist (1965-1990), pp. 51-53 despre Scrisoarea celor 6 evanghelici citită la Radio Europa Liberă în luna aprilie 1977.

RFE (Radio Free Europe - Radio Europa Liberă) - tismaneanu.wordpress.com - 7.04.2013

RFE (Radio Free Europe – Radio Europa Liberă) – tismaneanu.wordpress.com

Pornind de la informațiile lui am dorit să aprofundez subiectul și, inevitabil, m-am îndreptat către Iosif Țon, Confruntări, carte pe care am citit-o când mă documentam pentru redactarea tezei de doctorat. Încercând să mă edific asupra ceea ce s-a întâmplat în aprilie 1977 am observat că Țon nu precizează clar diferența dintre documentul Chemarea la adevăr și documentul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. Dată fiind această situație m-am îndreptat către Dorin Dobrincu care tratează subiectul în cadrul articolului „Libertate religioasă și contestare în România lui Nicolae Ceaușescu: Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC).” Recitind cu atenție articolul lui Dorin Dobrincu am înțeles faptul că în aprilie 1977 evanghelicii români atrăgeau atenția asupra a ceea ce se întâmpla în România prin intermediul a două documente. Este vorba de Cultele neoprotestante și drepturile omului în România și Chemarea la adevăr, care era un preambul al primului. Informații suplimentare am obținut consultând Revista Religion in Communist Lands, editată de către Keston Center care, coroborate cu cele obținute anterior, le-am transpus în scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351  la secțiunea rezervată formelor specifice de opoziție față de regimul comunist după 1965.

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Iosif Țon predicând la Biserica Baptistă Mihai Bravu 1977

Imboldul de a scrie despre acțiunea reprezentanților evanghelici din aprilie 1977 a fost dat și de Cristi Țepeș, cu care m-am întâlnit ieri la lansarea cărții mele. În acest context, Cristi a menționat faptul că pe 5 aprilie (în fapt 4 aprilie) se împlinesc 36 de ani de la difuzarea scrisorii și de la arestarea semnatarilor (Iosif Țon, Constantin Caraman, Aurel Popescu, Pavel Nicolescu, Radu Dumitrescu, Silviu Cioată).

Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com) - nov 2011

Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com)

Cristi Țepeș a vorbit despre acest moment și în cadrul unui scurt interviu acordat lui Alin Cristea, redactorul blogului România Evanghelică. Interviul cu Cristi Țepeș și informațiile publicate de Dorin Dobrincu în articolul despre ALRC menționat mai sus au fost publicate de Alin Cristea sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977, material preluat și de mine AICI.

După publicarea articolului, Cristi Țepeș mi-a scris următoarele:

Fac o precizare. Documentul a fost difuzat pe 4 aprilie 1977 seara foarte târziu iar Iosif Ton a fost arestat a doua zi dimineața de la familia Mihai Stan din Iași, unde găzduise peste noapte. Era duminica dimineața, când toți l-am așteptat să vina la biserica unde trebuia sa termine o predica pe care o începuse în seara dinainte. Biserica era plina și el n-a mai apărut… Lacrimi, rugăciuni, revolta, …

Eu i-am răspuns

În ceea ce privește evenimentul/evenimentele la care m-am referit în articol, sursele documentare pe care le-am găsit menționează că Scrisoarea a fost difuzată la Radio Europa Liberă în seara zilei de duminică, 3 aprilie 1977 la ora 23, iar arestarea a avut loc luni, 4 aprilie. Sergiu Grossu amintește despre acest eveniment dar încă nu am citit relatarea sa.
Un articol din 1978 apărut în Revista Religion in Communist Lands, deci destul de aproape de eveniment, menționează ca dată de difuzare 3 aprilie iar ca dată a arestării, luni, 4 aprilie 1977.
Dorin Dobrincu menționează la rândul lui tot data de 3 aprilie, dată menționată și de mine în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 350-351.
Ceea ce spune Dobrincu este preluat de Alin Cristea care a publicat informația sub titlul Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977.
Am verificat pe calendar și 4 aprilie 1977 a fost într-o zi de luni, ceea ce confirmă că menționarea datei de 3 aprilie ca fiind duminică este corectă. În consecință, este posibil ca el să fi predicat duminică seara și să-l fi așteptat să revină luni seara, sau poate este vorba de evenimente diferite?

Mă poate ajuta cineva cu data arestării lui Iosif Țon? A fost arestat pe 4 aprilie sau pe 5 așa cum își amintește Cristi?

Voi reveni cu informații suplimentare despre protestul celor 6 evanghelici și represaliile autorităților.

Cristi Țepeș și Dorin Dobrincu despre momentul Aprilie 1977


Un material cu mai multe detalii despre contextul realizării și difuzării memoriului de protest la postul de Radio Europa Liberă. Materialul publicat de Alin Cristea aici vine ca o completare la ceea ce am publicat cu putin timp înainte despre Scrisoare deschisă a reprezentanților cultelor neoprotestante din România difuzată în data de 3 aprilie 1977.

Romania Evanghelica

“În Congresul Uniunii Baptiste, desfășurat între 4-6 februarie 1977, după amânări îndelungate, s-au auzit voci critice față de raporturile dintre cult și stat, îndeosebi Departamentul Cultelor. Numărul mare al incidentelor dintre credincioși și autorități au a determinat noul Consiliu al Uniunii Baptiste să ceară statului să-și redefinească atitudinea față de baptiști. Însă relația cu Departamentul Cultelor era în continuare dificilă.

În urma unor discuții, Iosif Țon, Pavel Nicolescu (pastori) și Aurelian Popescu (inginer) au decis alcătuirea unei lucrări în care să arate că persecuțiile contraveneau tratatelor internaționale semnate de România. Rod al colaborării celor trei și fundamentat pe textele tratatelor internaționale și, mai ales, pe numeroase date referitoare la cazuri de persecuție, adunate din toată țara, studiul a fost intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. În același timp, a fost realizat un alt material, sugestiv denumit Chemarea la adevăr, care se dorea o introducere la precedentul…

Vezi articolul original 546 de cuvinte mai mult

Interviu cu Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC


Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com) - nov 2011

Pavel Nicolescu – centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com

Pavel Nicolescu, personalitate marcantă a vieții evanghelice românești a acordat un interviu în anul 2007 cu prilejul unei vizite în România. În cadrul acestui interviu Pavel Nicolescu vorbește pe scurt despre acțiunile Comitetului Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC) dar și despre persecuțiile religioase și formele acesteia în perioada comunistă și cea postcomunistă.

Recomand acest interviu tuturor celor care vor să cunoască mai multe despre istoria evanghelicilor sub comunism.

Veți regăsi și puncte de vedere proprii referitoare la situația evanghelicilor și relațiile acestora cu statul comunist.

Pavel Nicolescu consideră că moartea unor pastori precum pastorii Radu Cruceru sau Gherman s-a datorat Securității.

Despre Pavel Nicolescu, inițiatorul ALRC am scris în 2011 următoarele:

Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar, România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.

Dănuț Mănăstireanu, care l-a cunoscut pe Pavel Nicolescu în anii 70 ai secolului XX în contextul „mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă”, realizează un scurt portret al acestui lider în cadrul primului articol din seria de articole despre ALRC.

L-am cunoscut pe Pavel Nicolescu în contextul mișcărilor revendicative ale baptiștilor legate de libertatea religioasă la mijlocul anilor 1970. Mi-a plăcut enorm de mult mintea lui strălucită, pasiunea lui pentru Cristos și  de ce să nu spun, radicalismul lui politic, foarte diferit de angajarea foarte calculată a lui Iosif Ţon, pe care cu toții  inclusiv Pavel, îl consideram atunci mentorul nostru. De asemenea, veneam amândoi din mediul creștin după Evanghelie.

http://danutm.wordpress.com/2010/02/08/comitetul-alrc-1/

Mulțumesc lui Emanuel Răduț pentru semnalarea acestui interviu.

Dacă sunteți interesați de acest subiect mai puteți citi și:

PAVEL NICOLESCU – INITIATORUL ALRC (FOTO)

ALRC-UL S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ ÎL APERE PE IOSIF ŢON?

AUREL POPESCU

ALRC

Dosar SSJ nr. 03 – Documente, Marturii, Memorii (ALRC)

Seria de articole ale lui Dănuț Mănăstireanu despre ALRC

Comitetul ALRC – 1 – Depre Pavel Nicolescu

Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat

Comitetul ALRC – 2 – Adresa catre Consiliul de Stat

Comitetul ALRC – 3 – Declaratie de constituire

Comitetul ALRC – 4 – Incetati prigoana

Dobrincu – Locul ALRC in opozitia anticomunista din Romania

Comitetul ALRC – 5 – Scrisoare Aurel Popescu si Iosif Ton

Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu, cunoscuti lideri progresisti ai credinciosilor baptisti din România. (…)

Subsemnatii Popescu Aurel, domiciliat in Bucuresti, si Ton Iosif, domiciliat in Cluj, credem ca este necesar sa definim si sa ne facem cunoscuta pozitia fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta (ALRC), afiliat la organizatia „Solidaritatea Crestina Internationala“, cu sediul in Elvetia.

1. Consideram ca motivatia pentru aparitia unui asemenea comitet exista, adica in România persecutia religioasa este o realitate simtita de toti cei ce practica in mod deschis si dinamic o credinta religioasa. (…)

Noi, Popescu Aurel si Ton Iosif, am fost chemati de Dumnezeu la predicarea Evangheliei si, cu toate ca impartasim durerea si obiectivele fratilor nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta, consideram ca nu suntem chemati la a ne inrola in acest comitet si de aceea raminem la chemarea noastra de predicatori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca noi nu vom mai vorbi si scrie despre suferintele fratilor nostri, ci doar ca noi nu ne simtim chemati la a ne include intr-un comitet a carui preocupare principala este aceasta activitate in apararea fratilor.

Am reprodus acest pasaj deoarece îl consider exemplificator pentru poziția adoptată de cei doi lideri față de ALRC. De asemenea, am vrut să mă edific eu însumi asupra apartenenței sau ne apartenenței lui Aurel Popescu la ALRC fiindcă aveam un material în care se vorbea de faptul că el ar fi făcut la un moment dat parte din ALRC. Emy Răduț mi-a spus că informația apare la Alexa Popovici în cartea Istoria baptiștilor din România 1856-1989 iar eu eram oarecum contrariat  de faptul că Aurel Popescu a făcut parte din ALRC dar nu l-am regăsit printre cei 9 credincioși care au format în primăvara anului 1978 (mai 1978) ALRC-ul.

Documentându-mă pentru acest articol am găsit o informație interesantă la Mircea Rusnac care aruncă o lumină nouă, cel puțin din punctul meu de vedere, asupra acestei situații.

Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca și inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuțiile la care erau supuși neoprotestanții de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante și drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creștini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menționate numele baptiștilor Ţon, Nicolescu, învățător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creștin după Evanghelie. A doua zi, toți aceștia au fost arestați  Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei sase autori au fost anchetați şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberați. Vor fi rearestați în toamnă. Temporar, de teama reacțiilor externe, au fost încetate persecuțiile, în special cele împotriva copiilor.

http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/

Comitetul ALRC – 6 – Marionetele din Conducerea Cultului Baptist

Un nou articol despre ALRC

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 5 Comitetul ALRC  (interviu cu Dănuț Mănăstireanu realizat de Ligia Dobrincu)

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 6 Navigatorii

„În toate mişcările astea erau oameni care doreau să facă zgomot pentru a pleca. Chiar unii dintre tinerii cu care eu am fost implicat au dorit, măcar într-o oarecare măsură, să plece din ţară. (…) Însă pentru mulţi dintre cei care au aderat la ALRC, convingerea mea este că n-au făcut-o pentru a pleca, spre deosebire de mişcarea Goma, în care , cred eu, cea mai mare parte a semnatarilor au văzut în asta un mijloc de a pleca din ţară. (…) După părerea mea, folosul ALRC a fost în radicalismul contestării ideologiei comuniste pe care Pavel şi cei din grup au realizat-o dar, din păcate, impactul pe termen lung a fost destul de redus pentru că ei au fost cu toţii împinşi în afară din ţară.” În această perioadă, mai ales anii 80 -81 şi DM a fost foarte atent supravegheat.

(Interviu realizat de Ligia Dobrincu.)

Veți găsi aici și informații despre organizația Navigatorii

Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 7 Surprizele dosarului de Securitate

Un alt fragment din interviul realizat de Ligia Dobrincu, fragment în cadrul căruia Dănuț povestește despre reținerea sa de către Securitate, anchetări, presiuni și alte șicane. Veți regăsi amintit aici și cazul lui Constantin Sfatcu de la Iași care  făcea colportaj de Biblii și a fost acuzat că a încercat să omoare un polițist. Îmi este cunoscut cazul pentru că l-am întâlnit în cadrul unor documente din Fondul Gabany. De asemnea, Dănuț amintește și de cazul lui Vasile Răscol de la Penticostali.

În iarna 1986/1987, un fost coleg de liceu şi prieten foarte bun, Constantin Sfatcu a fost condamnat pentru colportaj de Biblii la 10 ani de închisoare, fiind acuzat că a încercat să omoare poliţistul care l-a oprit. „Bineînţeles că era o acuzaţie fabricată. Niciun om care transportă Biblii nu omoară poliţişti”. Cu ceva timp în urmă, în 1976, un penticostal din Bucureşti, Vasile Rascol fusese condamnat pentru colportaj de Biblii la doi ani. Dar „la sfârşitul anilor ’80 nu mai îndrăznea nimeni să lanseze asemenea acuzaţii”, de aceea încercarea de a ucide un poliţist era o acuzaţie mai eficientă.

 

Mircea Rusnac – Contribuţii bănăţene la mişcarea de opoziţie religioasă anticomunistă A.L.R.C. (1978)


Un articol interesant al lui Mircea Rusnac despre ALRC.

Veti regasi citindu-l aspecte interesante despre ALRC. Menționez acum doar precizarea unor aspecte referitoare la Iosif Țon și Aurel Popescu în contextul ALRC-ului.

Dacă veți accesa articolul pe blogul Istoria Banatului veți găsi în cadrul comentariilor informații utile și completări binevenite.

Articolul a fost preluat de aici: http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/01/mircea-rusnac-contributii-banatene-la-miscarea-de-opozitie-religioasa-anticomunista-a-l-r-c-1978/

 În faza târzie a comunismului românesc (anii 1970-1980), acţiunile de opoziţie faţă de regim au îmbrăcat câteva forme distincte. Pe lângă mişcarea de disidenţă culturală, reprezentată în primul rând de Paul Goma şi de adepţii săi, au avut loc tot mai multe tulburări muncitoreşti (Valea Jiului, S.L.O.M.R., Braşov), însă au crescut mult în amploare şi reacţiile religioase faţă de aplicarea forţată a materialismului ateist. În cadrul acesteia din urmă, un rol important l-au jucat reprezentanţii cultelor neoprotestante, care pe toată perioada existenţei regimului comunist au avut de întâmpinat mari neajunsuri, interdicţii şi persecuţii din partea acestuia. A apărut în consecinţă, în mod firesc, o acţiune de opoziţie din partea acestora, în special din partea baptiştilor, grupul religios cel mai important din rândurile lor. În primăvara anului 1978 aceştia pregăteau lansarea Comitetului Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (A.L.R.C.), cea mai organizată formă de opoziţie religioasă la care s-a ajuns. Acum ea este considerată de mulţi chiar fiind singura formă de contestare formulată pe baze ideologice faţă de regimul comunist din România. După 1990 însă, A.L.R.C. a rămas foarte puţin cunoscută istoricilor, în special datorită unor prejudecăţi manifestate faţă de minorităţile religioase din ţară. Cu excepţia unor analişti proveniţi din rândurile lor, mişcarea baptistă a rămas în afara atenţiei publicului larg. La fel ca şi în cazul S.L.O.M.R., vom încerca să facem lumină în această chestiune, mai ales că Banatul a jucat şi aici un rol dintre cele mai importante.

                        După cum aprecia istoricul Dorin Dobrincu, provenit el însuşi din rândul neoprotestanţilor, după 1973 în cadrul baptiştilor au început să apară disensiuni, deoarece mulţi credincioşi constatau cooperarea dintre Uniunea Baptistă şi statul ateu, reprezentat în special de Departamentul Cultelor. Deja era cunoscut faptul că orice fel de mişcare de contestare apărută era rapid reprimată de către organele statului. Totuşi, tânărul pastor Iosif Ţon a redactat în 1973 o scrisoare de protest semnată de încă 50 de pastori, între care: Vasile Taloş, Vasile Brânzei, Iosif Serac şi Pascu Geabou. Era o mişcare de continuitate faţă de atitudinea manifestată anterior de Richard Wurmbrand şi care acum se baza şi pe o susţinere din afara ţării. În acea perioadă, pe plan internaţional se făceau pregătiri pentru organizarea Conferinţei Europene de la Helsinki, iar în Statele Unite se purtau negocieri pentru acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România. În consecinţă, după câteva luni de discuţii (decembrie 1973 – martie 1974), restricţiile aplicate iniţial neoprotestanţilor au fost ridicate. De acest răgaz au beneficiat atunci şi celelalte confesiuni evanghelice care aveau un statut legal.

                        În 1974, acelaşi Iosif Ţon a redactat un text intitulat Locul creştinului în socialism. A fost supus timp de şase luni arestului la domiciliu, fiindu-i confiscată întreaga bibliotecă. El însă a refuzat să colaboreze cu Securitatea, aşa cum i s-a propus. În cele din urmă a trebuit să fie eliberat, din nou ca urmare a unor intervenţii externe.

                        Din 1976, autorităţile comuniste au înăsprit situaţia credincioşilor evanghelici. Au avut loc concedieri şi retrogradări din funcţii ale acestora, s-au aplicat amenzi pentru participarea la adunări din locuinţe particulare şi au fost exercitate presiuni asupra elevilor şi studenţilor de a nu mai frecventa bisericile evanghelice. În acelaşi an, Iosif Ţon a fost concediat de la Seminarul baptist din Bucureşti, fapt care a declanşat o grevă a studenţilor de acolo. Studenţii bănăţeni Dimitrie Ianculovici şi Ionel Prejban au fost exmatriculaţi.

                        Pastorii Ţon şi Pavel Nicolescu (în unele variante Niculescu), ca şi inginerul Aurelian Popescu, au hotărât să alcătuiască o lucrare în care să descrie persecuţiile la care erau supuşi neoprotestanţii de către regimul comunist din România. Studiul s-a intitulat Cultele neoprotestante şi drepturile omului în România, având o introducere numită Chemarea la adevăr. Printre autori se aflau şi penticostali şi creştini după Evanghelie. Textul lor a fost difuzat de către Radio Europa Liberă la 3 aprilie 1977. Erau menţionate numele baptiştilor Ţon, Nicolescu, învăţător Radu Dumitrescu, inginer Aurelian Popescu, ca şi predicatorul penticostal Constantin Caraman şi dr. Silviu Cioată, creştin după Evanghelie. A doua zi, toţi aceştia au fost arestaţi. Tot atunci fuseseră reţinuţi şi disidenţii Paul Goma şi Vlad Georgescu. Cei şase autori au fost anchetaţi şi bătuţi timp de 6 săptămâni, apoi eliberaţi. Vor fi rearestaţi în toamnă. Temporar, de teama reacţiilor externe, au fost încetate persecuţiile, în special cele împotriva copiilor.

                        În mai 1978 era anunţată în mod oficial crearea A.L.R.C. Atunci a fost trimisă o adresă către Consiliul de Stat de către nouă credincioşi baptişti, care semnau în mod expres documentul. Ei anunţau cu acel prilej că hotărâseră să creeze un „comitet creştin cu caracter interconfesional privind apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă în ţara noastră, care să aibă activitate permanentă în semnalarea cazurilor de persecuţie religioasă şi de studiere a fenomenului religios în contextul societăţii socialiste.” Se anunţa totodată că acest comitet ceruse deja afilierea la „Christian Solidarity International” de la Zürich. Semnau: Pavel Nicolescu (Bucureşti), Nicolae Traian Bogdan (Timişoara), Emerich Juhasz (Timişoara), Ioan Brisc (Timişoara), Petru Cocîrţeu (Caransebeş), Ioan Moldovan (Timişoara), Nicolae Rădoi (Caransebeş), Ludovic Osvath (Zalău) şi Dimitrie Ianculovici (Timişoara). Aşadar, dintre cei nouă membri fondatori ai A.L.R.C., şapte proveneau din Banat (5 din Timişoara şi 2 din Caransebeş), iar câte unul erau din Bucureşti şi din Zalău.

                        Declaraţia de constituire a comitetului a fost şi ea transmisă autorităţilor, fiind semnată de cei nouă sus-amintiţi. Ea conţinea cinci puncte, în care afirma că toate confesiunile creştine erau prigonite în România comunistă, nefiind reprezentate în mod demn de ierarhii oficiali, care deveneau „instrumente tot mai docile” ale autorităţilor, acestea aplicând „forme din ce în ce mai subtile şi mai represive.” Semnatarii erau totuşi convinşi de faptul că religia avea de jucat un rol de „factor moral, social şi spiritual”, fiind un „ferment în lupta pentru apărarea demnităţii umane, pentru libertate şi pentru respectarea drepturilor omului.” Ei făceau referire la Constituţia R.S.R., care garanta libertatea de asociere şi de întrunire, ca şi libertatea cuvântului şi a presei, şi la o serie de rezoluţii internaţionale, precum: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Actul final de la Helsinki, anunţând constituirea în România a A.L.R.C. Aceasta avea şase scopuri: afirmarea valorilor morale şi spirituale ale religiei creştine, apărarea libertăţii religioase şi de conştiinţă, apărarea şi ajutorarea tuturor celor persecutaţi din cauza convingerilor religioase, promovarea legăturilor interconfesionale între creştinii din România şi cei din străinătate, informarea opiniei publice din ţară şi străinătate în privinţa persecuţiei religioase din România, analizarea fenomenului religios în contextul societăţii socialiste. Membrii Comitetului solicitau a fi primiţi în organizaţia „Internaţionala Solidarităţii Creştine”. Din rândul lor, erau desemnaţi drept purtători de cuvânt Nicolescu şi Ianculovici. Pe atunci, conform credinciosului Doru Radu, la Timişoara circula expresia potrivit căreia „ce fac ei înseamnă a şterge secera şi ciocanul de pe steagul partidului.”

                        Tot atunci, întemeietorii A.L.R.C. au trimis autorităţilor şi textul intitulat Încetaţi prigoana! El aprecia că „prigoana religioasă din România, cu discriminările la care sunt supuşi credincioşii, îndeosebi cei neoprotestanţi, devine pe zi ce trece un fapt tot mai vizibil şi imposibil de tăgăduit.” Documentul amintea conducătorilor partidului comunist că ei se angajaseră să respecte drepturile constituţionale ale românilor şi că România a semnat o serie de acorduri internaţionale care garantau libertatea de conştiinţă, a cuvântului, a întrunirilor paşnice. Cu toate acestea, „sute de mii de cetăţeni români sunt împiedicaţi în practica crezului lor” şi supuşi persecuţiilor din motive religioase. Documentul mai preciza: „Este timpul să vă ţineţi cuvântul dat în faţa întregului popor şi în faţa forurilor internaţionale, este timpul să dispuneţi încetarea prigoanei.” Erau enumerate în continuare o serie de discriminări privind învăţământul religios, obligativitatea de a depune jurământ de loialitate faţă de politica partidului bazată pe concepţia materialist-atee, inegalitatea în privinţa ocupării funcţiilor şi a salarizării, neconcordanţa între Constituţie şi Decretul de organizare şi funcţionare a Departamentului Cultelor, precum şi amestecul „ilegal şi abuziv” al acestuia în viaţa spirituală a bisericilor creştine. În consecinţă, se solicita revenirea la legalitate a Departamentului Cultelor.

                        La 5 iulie 1978, A.L.R.C. a adresat Consiliului de Stat, Ministerului Justiţiei, Departamentului Cultelor şi Uniunii Baptiste un Program de revendicări, semnat acum de 27 de membri cu caracter interconfesional. Şi-au manifestat solidaritatea cu acesta şi Iosif Ţon şi Aurelian Popescu, însă fără a adera la noul organism. Din aceste motive, membrii A.L.R.C. au ajuns să îl suspecteze pe Ţon chiar de trecere de partea conducerii Uniunii Baptiste şi de implicare în acţiuni de „calmare” a protestatarilor. Într-o scrisoare ulterioară a A.L.R.C., cei din conducerea Uniunii Baptiste erau etichetaţi drept „marionete”.

                        Programul amintit avea 24 de puncte, cu revendicări cuprinzând majoritatea religiilor existente în România. El cerea dreptul asociaţiilor religioase de a exista şi de a fi recunoscute, dreptul Bisericii romano-catolice de a avea un statut juridic, reînfiinţarea Bisericii greco-catolice, restabilirea cultului adventist reformist, recunoaşterea mişcării Oastea Domnului, drepturi la educaţie, presă, manifestări religioase etc. În final se spunea: „Noi nu suntem marxişti, ci creştini.” Între semnatarii săi se numărau şi un ortodox şi un penticostal.

                        Reacţiile autorităţilor comuniste nu s-au lăsat aşteptate. Dimitrie Ianculovici a fost concediat, iar în 1979 a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru parazitism, fiind şi după aceea arestat de mai multe ori şi maltratat. La 6 septembrie 1978, Uniunea Baptistă condamna A.L.R.C., considerându-l „grup ilegal”. Cei nouă fondatori erau excluşi din cultul baptist. Pe lângă ei, din Comunitatea baptistă Timişoara au mai fost excluşi şi Viorel Vuc, Ioan Teleagă, Martin Mihuţ şi Gheorghe Munteanu.

                        Într-o altă scrisoare deschisă aparţinând A.L.R.C., de la sfârşitul anului 1978, erau descrise pe larg încălcările drepturilor omului care se produseseră asupra credincioşilor baptişti din Caransebeş în luna octombrie. Comitetul Comunităţii Bisericilor Baptiste din Timişoara a încercat să înlăture printr-o circulară comitetul ales al bisericii din localitate şi să impună un alt comitet. Însă biserica locală, întrunită în adunare generală, nu a cedat acestei tentative şi a decis să-şi menţină comitetul ales. În consecinţă, Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste din R.S.R. a hotărât în şedinţa din 31 august să excludă din biserică pe membrii comitetului şi alte persoane, considerate ca aparţinând unei organizaţii „ilegale”. În acest sens a fost emisă circulara Uniunii cu nr. 950 din 5 septembrie 1978. Dar biserica baptistă din Caransebeş a respins şi această hotărâre.

                        La 12 octombrie 1978, membrii Comitetului Executiv al Uniunii şi al Comunităţii din Timişoara s-au deplasat la Caransebeş pentru a impune decizia luată. În cursul dimineţii, ei au încercat să-i determine pe unii membri ai bisericii să se pronunţe împotriva comitetului bisericii şi să provoace chiar dezordini pentru a da prilejul Uniunii să acţioneze. În coordonare cu autorităţile locale, în seara de 13 octombrie ei au încercat, fără a reuşi, să blocheze intrarea în biserică a membrilor comitetului local. Nereuşind nici să ia cuvântul în faţa credincioşilor, delegaţii au propus înfiinţarea unei noi biserici prin întocmirea unei liste cu cei care acceptau această variantă. Au fost adunate 131 de semnături, anunţându-se că se va alege alt comitet. Noul pastor a fost numit Ioan Gavagină, însă restul credincioşilor au protestat vehement în faţa acestor măsuri abuzive.

                        În dimineaţa de 15 octombrie, noul pastor Gavagină, care era rău văzut de credincioşi şi mai fusese o dată alungat de aceştia, a fost împiedicat în mod paşnic să oficieze botezul programat. În continuare, serviciul divin şi botezul s-au putut desfăşura în linişte. La final, către ora 13,30, bărbaţii, femeile şi copiii care luaseră parte la slujbă au plecat către casele lor. Însă drumul le-a fost barat de maşini ale Miliţiei şi Securităţii. Scrisoarea deschisă descria astfel momentele care au urmat:

                        „Credincioşii Rădoi Nicolae, Cocîrţeu Petru, Juhasz Emerich şi alţii sunt imobilizaţi şi târâţi spre maşinile Miliţiei; se produce un vacarm de nedescris şi femeile ţipă şi caută să-şi smulgă bărbaţii din mâinile miliţienilor, care lovesc unde nimeresc cu bastoane de cauciuc – femei sunt trântite la pământ şi sângele începe să curgă.

                        Împinse în maşini, victimile sunt lovite fără milă şi martori oculari declară că la Miliţie, când au coborât din maşini, erau învineţiţi şi plini de sânge. Cocîrţeu era purtat pe braţe, iar Rădoi era încovoiat. Aceiași martori declară că ţipetele n-au contenit multă vreme în camerele Miliţiei, care în ciuda legii lovea oameni paşnici şi nevinovaţi.”

                        În după amiaza aceleiaşi zile, după ora de rugăciune, un grup de credincioşi baptişti s-au îndreptat dinspre biserică înspre sediul Miliţiei, pentru a afla ce se întâmpla cu cei arestaţi. În fruntea lor se afla Ionel Prejban. Dar la rândul său, acesta „s-a pomenit înfăşcat şi lovit în mod barbar în faţa mulţimii stupefiate şi înfiorate de spaimă. Loviturile şi ţipetele au continuat şi în sediul Miliţiei.”

                        După anchetă, Rădoi, Cocîrţeu şi Prejban au fost deferiţi justiţiei. Juhasz a încasat 50 de lovituri cu bastonul de cauciuc, fiind bătuţi şi fiul lui Nicolae Rădoi, în vârstă de 17 ani, precum şi credinciosul Moise Codreanu din Oţelu Roşu. Acesta din urmă şi Petru Vuc au primit amenzi de câte 2.000 de lei, iar Ioan Teleagă de 1.000 de lei. Victimele principale ale torturii mai prezentau semne vizibile şi după trei zile, atunci când a avut loc procesul. Pedepsele primite de ei au fost: un an şi jumătate de închisoare pentru Nicolae Rădoi, un an pentru Petru Cocîrţeu şi opt luni pentru Ionel Prejban. Alţi membri ai A.L.R.C. au fost condamnaţi la câte trei luni. Printre cei care, în continuare, au decedat în condiţii suspecte se numărau şi Nicolae Traian Bogdan din Timişoara şi pastorul Ioan Gherman din Orşova.

                        Cu toate aceste acte de represiune, A.L.R.C. a continuat să existe şi să monitorizeze situaţia din România. La 20 februarie 1979, Pavel Nicolescu trimitea la Paris lui Sergiu Grossu o listă cu 16 deţinuţi aflaţi în închisorile din România pentru convingerile lor religioase. Printre aceştia se numărau baptişti, penticostali, adventişti şi un ortodox. A.L.R.C. lua în acest mod apărarea tuturor credincioşilor persecutaţi, indiferent de confesiunea lor, inclusiv ortodocşi. Dar curând campania ateistă a regimului a reînceput, cu şi mai multă vigoare. În anii următori, liderii şi mulţi membri ai A.L.R.C. au fost expulzaţi din ţară, iar organizaţia lor a fost redusă la tăcere. Ea se va reorganiza peste hotare, în Statele Unite.

                        În acest fel, regimul comunist din România mai „câştiga” o bătălie dusă împotriva opoziţiei pe care a întâmpinat-o pe multiple planuri în decursul existenţei sale. Chiar dacă după 1980 nu s-au mai produs acte de rezistenţă religioasă atât de făţişe precum constituirea A.L.R.C. şi mişcarea de la Caransebeş, cultele neoprotestante se aflau şi pe mai departe într-un raport dificil cu statul ateu. Opoziţia surdă a continuat, iar finalul confruntării nu a survenit decât în decembrie 1989, când populaţia României, inclusiv credincioşii neoprotestanţi, a eliminat regimul totalitar existent până atunci.

Bibliografie:

Dorin Dobrincu, Libertate religioasă şi contestare în România lui Nicolae Ceauşescu. Comitetul Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă (A.L.R.C.), în Analele Sighet, 10, Anii 1973-1989. Cronica unui sfârşit de sistem, Bucureşti, 2003, p. 203-227.

http://danutm.wordpress.com/

http://dezvaluiri.wordpress.com/alrc-dcaratii-si-reactii/

https://istorieevanghelica.wordpress.com/tag/alrc/

Centenar Ioanid&Caraman – 11-12 Mesaj Iosif Țon p.1, p.2.


Mesaj Iosif Țon – p. 1

*

Mesaj Iosif Țon – p. 2

Afis Centenar Ioanid&Caraman (rascumparareamemorieie.wordpress.com)

Articole relaționate

CENTENAR COSTACHE IOANID ȘI CONSTANTIN CARAMAN LA BISERICA PENTICOSTALĂ FILADELFIA. BUCUREȘTI 9 DECEMBRIE 2012

CENTENAR IOANID&CARAMAN – 1 ELENA RĂSCOL DESPRE CONSTANTIN CARAMAN

CENTENAR IOANID&CARAMAN – 2 CRISTIAN VASILE ROSKE EVOCĂRI DESPRE CONSTANTIN CARAMAN SI COSTACHE IOANID

CENTENAR IOANID&CARAMAN – 3 ILEANA CERNAT, PENTRU CINE – POEZIE DE COSTACHE IOANID

CENTENAR CARAMAN&IOANID – 4 VIRGIL ACHIHAI, AMINTIRI DESPRE CONSTANTIN CARAMAN

CENTENARUL IOANID & CARAMAN. FOTO

CENTENAR IOANID&CARAMAN – 5 CRISTI TEPES, EVOCARE CONSTANTIN CARAMAN, COSTACHE IOANID

CENTENAR IOANID&CARAMAN – 6 CRISTI ȚEPEȘ, DE DRAGUL TĂU (CÂNTARE)CENTENAR IOANID&CARAMAN – 7 CRISTI ȚEPEȘ – EVOCARE ACȚIUNI DE REZISTENTA ÎN COMUNISM. 1977 CENTENAR IOANID&CARAMAN – 8 CONSTANTIN CARAMAN AMINTIRI DESPRE PERSECUTIA DE LA CANALUL DUNARE MAREA NEAGRĂ

CENTENAR IOANID&CARAMAN – 9 FRATELE SERGHI. MĂRTURIE DESPRE INAUGURAREA LOCAȘULUI DE ÎNCHINARE DIN SEBASTIAN ÎN 1979

CENTENAR IOANID&CARAMAN – 10 FRATELE IOAN MIHALAȘ. EVOCARE CONSTANTIN CARAMAN

Centenar Costache Ioanid și Constantin Caraman la Biserica Penticostală Filadelfia. București 9 decembrie 2012


Conform anunțului pastorului Vasilică Croitor, duminică 9 decembrie 2012, începând cu ora 18, Biserica Penticostală Filadelfia din București celebrează 100 de ani de la nașterea a două personalități ale lumii creștine contemporane românești, Costache Ioanid și Cristian Caraman.

Conform anunțului de pe blogul Răscumpărarea Memoriei la eveniment vor participa:

Cristian Vasile Roske

Virgl Achihai

Iosif Țon – înseamnă că nu mai participă la serviciul de la Diakonia

Lidia Răscol

Cristi Țepeș – în calitate de realizator TV (filmare)

Ioan Mihalaș

Vasilică Croitor – care va veni cu informații noi despre Constantin Caraman în urma documentării realizată în Arhiva CNSAS

Costache Ioanid (1912 – 1987) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români, atât în România cât și în străinătate. Multe dintre poeziile sale au fost puse pe melodii, fiind astfel cântate în bisericile, în special neoprotestante, din întreaga Românie și de peste hotare. (www.stiricrestine.ro )

Constantin Caraman (1912-2001), ,,cel mai faimos penticostal român persecutat”, după cum îl prezintă Lect. univ. dr. Valeriu Andreiescu în Istoria Bisericii Penticostale, pastor penticostal și colaborator de încredere al lui Richard Wurmbrand a fost închis timp de 15 luni datorită implicării sale în activitatea subterană de distribuire a materialului religios în România și URSS. Urmărit de Securitate, Constantin Caraman a fost anchetat, arestat şi  ,,a executat munci forţate la „Canalul morţii” Dunăre-Marea Neagră între 1951 – 1952. El a devenit mai târziu un reprezentat al tuturor creştinilor persecutaţi şi a fost din nou închis (1963 – 1964; 1971 – 1972; 1977).”

Despre el, Richard Wurmbrand scrie următoarele:

La întoarcerea în țară ,,am fost de asemenea sărutat de Constantin Caraman, unul din principalii oameni de legătură între Misiunea noastră și pastorii care nu fuseseră aici cunoscuţi de stat. Prin el noi am putut aduce alinarea familiilor care fuseseră persecutate.

Și el a fost în închisoare de trei ori. A muncit ca deţinut, ca și soţia mea, la construirea canalului Dunăre – Marea Neagră. O câtă cruzime a fost în acel loc!” p.17

Ce a fost special la reîntâlnirea acestor doi oameni? Ne-o spune chiar Wurmbrand atunci când scrie că acest ,,sărut , [primit de la Constantin Caraman, nu înseamna] atât de mult o atingere a două perechi de buze, cât aceiaşi simţire a două inimi iubitoare” , iar  Constantin Caraman nu avea doar o inimă iubitoare ci şi o bucurie interioară extraordinară.

,,Am privit fața strălucitoare a lui Caraman, fostul muncitor-sclav. Pe buze avea un zâmbet triumfător și atât de iubitor! Privindu-l  nimeni nu și-a putut închipui prin ce trecuse el de fapt.” p.18

Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință,  Editura Stephanus, București, 1994, p.17, p.18.

Pentru a-l cunoaște pe acest om extraordinar vă invit să-i citiți și mărturia, povestea fascinantă a vieții și încercărilor prin care a trecut, într-un interviu care dezvăluie măreția lui Dumnezeu.

afis-centenar Ioanid, Caraman

Referințe:

Invitație CENTENAR Caraman & Ioanid – 9 Decembrie

100 de ani – Costache Ioanid si Constantin Caraman

100 de ani de la nașterea lui Costache Ioanid și Constantin Caraman

RICHARD WURMBRAND DESPRE CONSTANTIN CARAMAN

Rezistenţa anticomunistă penticostală – Constantin Caraman

http://www.cuvantuladevarului.ro/Iulie201212

Rectificare: Iosif Țon la Biserica Diakonia – București 9 decembrie 2012


Biserica Diakonia m-a rugat sa anunț faptul că venirea fratelui Iosif Ton s-a amânat pentru data de 9 decembrie 2012 la ora 18. Articolul a fost publicat AICI și acum îl republic cu menționarea schimbărilor intervenite.

Serviciu de celebrare cu pastorul Iosif Ton

Iosif Ton

Duminică 9 Decembrie 2012, orele 18:00, 

Vă invităm la un serviciu special de celebrare în care îl avem invitat pe pastorul Iosif Ton. Acesta va aduce un mesaj pentru încurajarea, învățarea și zidirea atât a membrilor cât și a vizitatorilor Bisericii Diakonia.

http://biserica-diakonia.ro

Iosif Țon la Biserica Diakonia – București 2 decembrie 2012


Biserica Diakonia a afișat următorul anunț pe site-ul său:

Serviciu de celebrare cu pastorul Iosif Ton

Iosif Ton

Duminică 2 Decembrie 2012, orele 11:00, 

Vă invităm la un serviciu special de celebrare în care îl avem invitat pe pastorul Iosif Ton. Acesta va aduce un mesaj pentru încurajarea, învățarea și zidirea atât a membrilor cât și a vizitatorilor Bisericii Diakonia.

http://biserica-diakonia.ro

Serviciul special de celebrare s-a amânat pentru data de 9 decembrie la ora 18

Cele mai recente trei cărți ale lui Iosif Țon pot fi descărcate în format pdf


Later edit: cărțile nu mai sunt disponibile pentru descărcare, dar am actualizat link-ul către site-ul actual al profesorului Iosif Țon.

Articolul inițial

După asocierea lui Iosif Țon cu mișcarea străjerilor, poziția blogosferei evanghelice care va determina Uniunea Baptistă să își exprime o poziție față de ceea ce a devenit cazul Iosif Țon – Străjerii, acesta și-a argumentat teologia prin intermediul mai multor mesaje, precum și prin intermediul unor cărți disponibile acum spre download celor interesați.

Cărțile publicate în luna iunie 2012 disponibile pentru vizualizare la adresa http://iosifton.ro/biografie:

Puncte de Cotitura in Istoria Crestinismului – Despre multele schimbari din cei 2000 de ani din istoria crestinismului. Iosif Ton conclude cartea cu o lista de 14 schimbari de paradigma (tranzitii teologice) ale lui Peter Wagner (IT este de acord doar cu o parte din ele).

Apasă pe copertă pentru a descărca cartea în format pdf

O Evanghelie Completă – Aceasta lucrare a fost scrisa “în vara anului 2011 ca pe un material de lucru pentru întâlnirea pe care a avut-o la Atlanta cu un grup de pastori şi teologi baptişti români care trăiesc în America.”

Apasă pe copertă pentru a descărca cartea în format pdf

Manifestul Împărăției lui Dumnezeu. Un “manifest al planului lui Dumnezeu, plan exprimat prin cuvintele Fiului lui Dumnezeu: Vie Împărăţia Ta, adică, facă-se pe pământ voia Ta cum se face în ceruri.” Iosif Ton arata cum “Biserica trebuie să devină modelul de comunitate a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. O comunitate care oglindeşte relaţiile din Sfânta Treime.

(observ la Iosif Țon o înclinare spre manifetse după ce în anii 70 a publicat lucrarea Locul creștinului în comunism redenumită Manifestul creștin revine acum cu o altă carte ce include în titlul său termenul manifest)

Apasă pe copertă pentru a descărca cartea în format pdf

Pe site-ul istorieevanghelică.ro cei interesați pot accesa informații referitoare la cazul Iosif Țon – Străjerii disponibile atât în pagina principală unde pot fi regăsite în căutări după cuvintele Iosif Țon, străjerii, cât și în cadrul a două pagini, respectiv: Cazul iosif țon- listă articole pe istorie evanghelică și Cazul Iosif Țon – străjerii.

Biserica Baptistă Emanuel din Ploiești – scurt istoric


In toamna anului 1925 un grup de cativa muncitori din Ardeal, care erau de credinta baptista, au venit in Ploiesti pentru a-si cauta un loc de munca. Dupa ce si-au gasit de lucru, au hotarit infiintarea unui grup de rugaciune si studiu biblic, iar uneori  aveau si cate un serviciu divin.

In ianuarie 1926 au luat hotarirea sa se intilneasca In mod regulat cu totii in casa unuia dintre ei care avea o camera mai incapatoare pe str. Costea Gradinarul, slujitorul acestui grup (diacon responsabil) fiind fr. Nicolae Iancu si fr. Gheorghe Vulpescu care a fost desemnat de Uniunea Baptista sa supravegheze acest inceput al lucrarii din Ploiesti. El era slujitor la Valenii de Munte, fiind cel mai aproape de Ploiesti dintre toti slujitorii Domnului din acea vreme.

Pe data de 26 ianuarie 1930, grupul de credinciosi s-a constituit in biserica, alegandu-l ca pastor pe fr.Marinica Dumitrascu.
Pastorul Marinica Dumitrascu a fost un vrednic slujitor al Domnului care a organizat foarte bine biserica nou infiintata, incepand o lucrare foarte eficienta care a ridicat nivelul spiritual si misionar al Bisericii. Astfel, numarul de credinciosi a crescut, fapt care a dus la schimbarea locatiei intr-un alt spatiu mai mare si intr-o zona centrala, pe str. Locotenent Ionel Agraru.

In zilele de 20 si 21 mai 1934, a avut loc Conferinta Cercului Vechiului Regat si astfel a luat fiinta Comunitatea Crestina Baptista de Ploiesti, avandu-l ca presedinte pe fr.Marinica Dumitrascu.

La aceasta Conferinta de constituire a Comunitatii de Ploiesti au participat printre altii: dr.Everett Gill, Johann Fleischer, Constantin Adorian, Lucasa Sezonov, Jean Staneschi si altii.

Aceasta Comunitate cuprindea urmatoarele biserici:
-Greceanca-infiintata de fr Marinica Dumitrascu
-Valenii de Munte-unde presedintele impreuna cu fr Comisel au sprijinit lucrarea
-Drajna-unde au fost ajutati de fr. Drajneanu, fr. Buzea si  de fr. Pais Dumitru
-Filipestii de Padure-impreuna cu fr. Ionescu Tudor
-Moreni-impreuna cu fr Saioc, iar ulterior fr Vingatof Nicolae.
-Tintea-impreuna cu fratii: Nitescu, Fechete si Duma

In anul 1934,  Biserica a lansat liste de subscriptie pentru strangerea unui fond de edil, in vederea construirii unei case de rugaciune. Desi s-au adunat prea putini bani si cu toate ca  fondul de edil era prea mic, intre anii 1936-1939, s-a construit un nou locas de inchinare pe str. Soimului nr.2, proprietate a Bisericii.

In anul 1940 s-au inchis si sigilat lacasurile de inchinare, iar Cultul Baptist a trecut in ilegalitate, nemaifiind recunoscut de Stat, ceea ce a condus la o scadere considerabila a nr de credinciosi, atit in Ploiesti cit si in celelalte biserici mai sus mentionate. In acelasi timp, s-a desfiintat si Comunitatea de Ploiesti.
Datorita acestui fapt, unii frati mai curajosi se adunau in casele unora dintre ei, prin rotatie, pentru rugaciune si mentinerea aprinsa a facliei Evangheliei.
Intre anii 1944-1945 s-a rupt sigiliul locasului de inchinare. Biserica si-a reluat activiatea cu un nr de 56 de credinciosi, nr redus fata de anii anteriori, cand in biserica se adunau intre 100-150 de credinciosi.

In anul 1945 s-a format un grup coral care, pe parcursul anilor, a avut urmatorii dirijori: Haica Dumitru, Leric Ioan, Cruceru Radu, Lidia  Cruceru, Seiceanu Emanuel, Claudiu Bucur, Pustai Nicolae, iar in prezent fr. Eduard Teodorescu.
Fr. Dumitrascu  a fost un bun pastor, organizator, lucrator dedicat pe ogorul Evangheliei  si un neinfricat luptator pentru obtinerea libertatii religioase in tara. In anul 1946, fratele a plecat la Domnul.

In scurta perioada de libertate intre anii 1945-1946, bisericile din Moreni si Greceanca nu au crescut numeric, ci din contra, s-au desfiintat. In anul 1948 a aparut o noua filiala a bisericii in orasul Campina in familia fr Pop Augustin. In perioada anilor 1956-1958 a fost ales pastor fr Radulescu Titu, avand si filialele din Tintea si Filipestii de Padure. Ca pionieri ai lucrarii si colaboratori ai fr Marinica Dumitrascu, au fost urmatorii frati: Seiceanu Constantin, Tocaci Gheorghe, Constantinescu Ioan, Bologan Antip, Andreiciuc Mardare, Haica Dumitru, ing.Hubert Lank si Stroe Constantin, frati care au continuat lucrarea inceputa de fr Marinica Dumitrascu. Dupa  fr Marinica Dumitrascu, povara slujirii a fost preluata de fratele Seiceanu Constantin, fiind si diacon ordinat al bisericii, un om dedicat lucrarii Domnului. Fr Seiceanu Constantin a avut o familie numeroasa,  toti copiii dansului fiind implicati in biserica in diferite activitati (fr Seiceanu Emanuel a fost zeci de ani dirijorul corului).

Incepand cu anul 1948 si pina in prezent, mentionam urmatorii frati care s-au implicat in mod deosebit in slujire si in Comitet ca diaconi sau presbiteri ordinati: Gheorghe Vasile, Bucur Cornel, Seiceanu Emanuel, Seiceanu George, Tocaci Ioan, Tocaci George, Mateescu Adrian, Ionita Gheorghe, Stefoni Avraam, Gliga Ioan, Vasile Ion, Vlad Daniel, Toader Vasile.

In anul 1950, Biserica din Ploiesti l-a ales ca pastor pe fr Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti, care s-a ocupat atit de slujirea pastorala, predicarea Evangheliei cit si de partea muzicala a Bisericii, in mod deosebit de cor. Dupa 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentantii Ministerului Cultelor:
-in anul 1954 in una din sedintele Comunitatii Baptiste de Bucuresti se impotrivea introducerii reglementarii serviciilor divine in bisericile baptiste
-in anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptista la ora aceea.

In anul 1958, pastor al Bisericii a fost ales fr Radu Cruceru, de asemeni absolvent al Seminarului Baptist din Bucuresti si pastor al Cercului de Biserici Turnu Magurele. Datorita slujirii sale, biserica a avut parte de o organizare corespunzatoare, atit din punct de vedere al desfasurarii serviciilor divine, cit si din punct de vedere administrativ. Cu toate restrictiile impuse de autoritati, a reusit sa aduca imbunatatiri cladirii bisericii. De fr Radu Cruceru se leaga si infiintarea orchestrei bisericii care, in urma transferului fr Radu Cruceru la Iasi, a fost preluata de fr Gheorghe Valentin. Orchestra a cunoscut si perioade mai dificile cand nu a putut functiona, desfiintandu-se. Unul dintre oamenii care s-au implicat in reluarea activitatii orchestrei, a fost fr Andrei, membru al bisericii Providenta, pastorita in acea vreme de fr. Bunaciu Ioan. Alti dirijori de orchestra care au slujit din aceasta pozitie pe Domnul au fost: Puiulet Olivia, Stan Nicolae, Tincu Marin, Mocanu Dan si, in prezent, fr. Gheorghe Valentin.

Dupa fr Radu Cruceru, pentru o perioada de doi ani pastor al Bisericii a fost fr Popa Petre care a fost destituit de la Revista-Indrumatorul crestin baptist.

In anul 1973 a venit de la studii fr Ton Iosif care a fost angajat atit ca profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti cit si ca pastor al bisericii din Ploiesti, unde s-a mutat impreuna cu familia. Odata cu venirea fr Ton situatia spirituala a Bisericii s-a imbunatatit considerabil, perioada de pastorire a fr Ton raminind una de referinta pentru biserica noastra. Fr Ton predica cu putere Cuvintul lui Dumnezeu asa ca biserica a cunoscut in acea perioada o crestere semnificativa.In aceasta perioada fr Ton a scris mai multe memorii la adresa conducerii de stat si de partid din acea vreme impreuna cu alti pastori din Comunitatea de Bucuresti si din tara ajungand  chiar pana la greva foamei timp de 21 de zile. Datorita faptului ca la cutremurul din 1977,  locuinta sa a fost grav avariata si neavand un alt loc unde sa locuiasca impreuna cu familia, a hotarit sa plece la Oradea.
Dupa plecarea fr Ton la Oradea, biserica a fost condusa de fr Stefoni Avraam, diacon ordinat, care a slujit cu credinciosie biserica, implicandu-se cu devotament in activitatea bisericii, desi avea si serviciu.

Incepind cu anul 1980, biserica a ales ca pastor pe fr Cimpean Ioan, care a desfasurat o activiate foarte rodnica in cadrul bisericii, a Comunitatii si a Cultului.
Casa de rugaciune era o cladire veche, avariata la cutremurul din 1977, de aceea  intre anii 1982-1984, sub coordonarea fr pastor Cimpeanu Ioan, s-a trecut la construirea unui nou lacas de inchinaciune ce cuprinde cca 500 de locuri, un proiect care s-a desfasurat in conditii foarte grele si cu riscuri majore venite din partea  regimului comunist.

In aceasta perioada s-au ridicat pentru slujire mai multi tineri dintre care remarcam aici pe fr Vasile Ion care a fost ordinat in decembrie 1987. Fr Vasile a desfasurat o activitate fructuoasa In Biserica din Ploiesti, iar in anul 1989 s-a mutat impreuna cu familia la Campina, preluand lucrarea de slujire de acolo ca pastor al Cercului pastoral Campina.

Dupa finalizarea constructiei cladirii Bisericii din Ploiesti si dupa Revoutia din 1989, s-a trecut la construirea casei pastorale, amplasata in curtea Bisericii.
In aceeasi perioada de timp s-a renovat biserica din Filipestii de Padure, s-a amenajat un lacas de inchinaciune la Targoviste, Dragodana, Stefesti(1992) si Poienarii Burchii (1994-1996).

Timpul de slujire al fr pastor Cimpean Ioan a fost de 15 ani dupa care, la 30 noiembrie 1995, a plecat in vesnicie in urma unui accident de masina.
In aceasta perioada, biserica a cunoscut o crestere semnificativa atat din punct de vedere numeric, cat si spiritual. Mai multi frati s-au implicat in misiune dintre care amintim:
– fr. Cozmiuc Mircea la Comarnic
-fr. Alexandru Titus la Stefesti
-fr. Enea Ionel la Mizil si mai apoi la Radila, biserica infiintata in anul 2006
-Gheorghiu Cristian la Poienarii Burchii care actualmente pastoreste Biserica din Moreni, biserica plantata  in anul 2005

Pe linga bisericile filiale mentionate, Biserica noastra mai are si alte biserici plantate unde se implica cu daruire frati din Biserica noastra:
-Catunu-fr Adrian Mihai
-Poienarii Burchii-fr Ovidiu Dobre
-Stefesti-fr Herman Gabriel
-Radila-fr Enea Ionel

Un lucru demn de remarcat aici pentru care ii multumim lui Dumnezeu este faptul ca in toate bisericile filiale plantate pina acum, Domnul ne-a ajutat sa construim Case de rugaciune.

O alta prioritate a Bisericii noastre a fost educarea copiilor nostri in spiritul invataturii Sfintelor Scripturi,si as vrea sa remarc citiva dintre invatatorii care au trudit in aceasta lucrare: Gheorghe Vasile, Seicean Lidia, Cimpeanu Mariana, Gherasim Magdalena, Voiculescu Marilena, Puiulet Olivia, Circioiu Marta, Beti Goldstein, Stigelbauer Iulica.

As vrea sa remarc si atentia acordata de Biserica noastra  gestionarii si administrarii resurselor financiare, avand mereu oameni competenti care s-au ocupat de acest aspect, dintre care enumeram aici pe urmatorii: Moise Martin, Bologan Antip; din 1954 pina in 1975 a fost casier fr Gheorghe Vasile, iar de atunci pina astazi, fr Gliga Ioan.

La inceputul anului 1997, Biserica din Ploiesti a mai deschis o filiala in orasul Mizil, o Biserica de romi in parteneriat cu Biserica Baptista Providenta din Bucuresti pastorita de fr Otniel Bunaciu.

Dupa plecarea in vesnicie a fr Cimpean, Biserica din Ploiesti a fost girata aproximativ doi ani de fr.Talpos Vasile, rectorul Institutului Teologic Baptist din Bucuresti.

In anul 1997, biserica a hotarat angajarea unui pastor, in persoana fr Ursu Mircea, care datorita unui accident suferit chiar in acea perioada, a hotarit sa nu mai dea curs invitatiei fratilor din Ploiesti.

In aceste conditii si dat fiind faptul ca girarea bisericii se facea in conditii deosebit de grele, avind in vedere nivelul de implicare a fr Talpos in Biserica Nadejdea din Bucuresti unde era pastor coordonator, la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti, Comunitatea Baptista de Bucuresti si Uniunea Baptista, s-a impus angajarea unui alt pastor, lucrul acesta materializindu-se in persoana fr. Irinel Cazacu care este pastor si astazi.
In aceasta perioada, din 1997 si pana astazi, Biserica s-a implicat in mai multe proiecte, dispunand de resurse umane pentru o implicare serioasa in diverse arii de slujire.

Unul din proiectele care merita remarcate aici este plantarea celei de a doua biserici in zona de vest a municipiului Ploiesti si apoi demararea lucrarilor de constructie la aceasta biserica, care se afla intr-o faza avansata.

Sunt multe alte lucruri care s-au intimplat in si cu Biserica noastra in cei 85 de ani de existenta, lucruri pentru care putem astazi sa multumim, dar sunt si lucruri pentru care trebuie sa ne pocaim si sa ne smerim, dar peste toate putem spune ca am vazut mana buna a Dumnezeului nostru care ne-a ocrotit, ne-a pazit, ne-a calauzit si ne-a binecuvantat.

Pastor Irinel Cazacu

Articol preluat de pe http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/

Iosif Țon despre mișcarea ”Străjerii.”


În România, mișcarea aceasta a început acum șase ani (2005) prin câțiva pastori baptiști. Aceștia organizează întruniri în diferite orașe din țară. De obicei, mai întâi au trei zile de ”scoală de vindecare”, în care vin bolnavii care sufăr de diferite boli. Pastorii ”străjeri” le țin cursuri în care le explică bazele vieții creștine și procesul prin care credinciosul, practicând diferite păcate, ajunge sub stăpânirea duhurilor acestor păcate. Li se explică necesitatea pocăinței de aceste păcate, despre spălarea de păcate prin sângele Domnului Isus, despre împăcarea cu Dumnezeu și re-umplerea cu Duhul Sfânt și despre eliberare și vindecare. La urmă sunt învățați să proclame o serie de învățături biblice despre ceea ce suntem noi în Cristos și despre libertatea noastră în Cristos. Prin aceste declarații, se așteaptă eliberarea și vindecarea lor.
După această ”școală de vindecare”, se face o conferință de trei zile de post și rugăciune pentru trezire spirituală, în cadrul căreia se țin predici și studii pe teme legate de trezirea spirituală.
La aceste întruniri participă persoane din toate cultele. S-a calculat că până în toamna anului trecut (2010), numărul total de participanți la aceste întruniri a fost apropximativ 50.000 (cincizeci de mii) de persoane.
O precizare foarte importantă: ”Străjerii” nu sunt o organizație, ci sunt o mișcare. Dacă ar fi o organizație, ar avea un statut și o mărturisire de credință, și ar avea membri, care ar trebui să accepte și să semneze mărturisirea de credință. Fiindcă sunt o mișcare, toți participanții la întruniri, inclusiv vorbitorii, vin acolo cu propria lor credință (teologie) și nimeni nu le impune să accepte o altă credință (teologie). Chiar și între pastorii care conduc această mișcare există diferențe teologice. Ei și le cunosc, dar se acceptă unii pe alții așa cum sunt și se unesc doar pentru a promova vindecarea bolnavilor și pentru trezire spirituală.
O altă precizare foarte importantă: Unii dintre conducătorii ”Străjerilor” au fost în Africa, la pastorul Chris  Oyakhilome, în Nigeria și în Africa de Sud, și au fost puternic influențați de acest pastor. Alți conducători ai ”Străjerilor” n-au fost în Africa și nu sunt de acord cu unele dintre învățăturile și practicile de acolo. Aceasta este o puternică dovadă că nu toți ”Străjerii” au aceeași teologie, dar se acceptă unii pe alții în ciuda diferențelor lor.
La o întâlnire a conducătorilor ”Stăjerilor” din decembrie 2010 s-a formulat și s-a publicat o declarație că mișcarea ”Străjerilor” din Romania nu este legată de nici o organizație din străinătate și în aceasta s-a cuprins și organizația pastorului Chris din Africa.

Iosif Țon,  De ce m-am asociat cu ”Strajerii”

Iosif Ton – 56. De ce m-am asociat cu ”Strajerii”


În cartea mea ”Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus, sub călăuzirea Duhului Sfânt,” am inclus o lungă introducere cu titlul ”Bazele teologice ale vieții spirtituale”. În această introducere, discut starea spiritulă a bisericilor evanghelice din România. Consider că este important să vă semnalez aici câteva dintre observațiile făcute acolo. Iată o observație de principiu:
”În întreaga mea carieră de predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, un scop principal al predicilor mele a fost acela de a produce oameni de caracter! Acum când am văzut că toată Biblia este doar istoria modului în care Sfânta Treime lucrează să formeze oameni după chipul şi asemănarea Lor, am început să lucrez şi mai sistematic la lecţii despre transformarea caracterului şi despre schimbarea comportamentului.” (pag.27)
Când vorbesc despre caracter și comportament, am în gând persoane cu pasiune pentru integritate și cu aversiune față de păcat. Dar, iată ce am constatat în bisericile noastre din România.

Citez din nou din ”Introducere”:

”Când vine cineva din lume într-o biserică evanghelică (baptistă, creştin după Evanghelie sau penticostală) şi vede că toată lumea cântă şi aude rugăciuni înflăcărate ale unor credincioşi şi apoi aude predica, are impresia că a intrat într-un colţ de cer. El sau ea înţelege lucrarea de mântuire a Domnului Isus, Îl primeşte pe Domnul Isus în inimă şi trăieşte o adevărată convertire şi naştere din nou. Consecinţa imediată este bucuria mântuirii, dragostea dintâi şi o viaţă curată, plăcută Domnului. Dar, ceva mai târziu, persoana aceasta observă că şi cei credincioşi, adică membrii acelei biserici pe care îi credea sfinţi, se vorbesc de rău, sau se ceartă, sau mint, sau înşeală. Lucrul acesta o şochează şi îl întreabă pe un credincios: „Dar, cum, şi între pocăiţi se întâmplă asemenea lucruri?”  La care, cel credincios răspunde pios. „Dragă, dar nimeni nu poate fi sfânt în lumea aceasta! Toţi avem defecte şi toţi greşim. Dar, dacă ne cerem iertare, Domnul este bun şi ne iartă.”
Persoana de curând întoarsă la Domnul trăieşte un şoc. Unii sunt atât de dezamăgiţi, sau chiar scandalizaţi, încât se întorc înapoi în lume. Alţii, însă, îşi pierd doar pasiunea pentru o viaţă curată şi acceptă că nu-i o tragedie prea mare dacă încep şi ei din nou să mintă, să înşele, să se certe, etc., numai să aibă grijă ”să mărturisească”, „să se pocăiască”, în sensul de a-și cere formal iertare printr-o rugăciune, pentru ca apoi să continue în practici păcătoase. Desigur, ei continuă apoi să vină la adunare şi să participe la toate activităţile din adunare.
Să ne oprim şi să căutăm să înţelegem ce se întâmplă pe plan spiritual în această persoană. Lucrul pe care l-a primit această persoană când s-a convertit a fost relaţia sau părtăşia personală cu Dumnezeu. Bucuria mântuirii îi venea din această relaţie vie, reală cu Dumnezeu. Această relaţie cu Dumnezeu dădea conţinut nou vieţii ei spirituale. Dar noi am citit deja că avem părtăşie cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt numai câtă vreme umblăm în lumină! În momentul în care începem să minţim, să înşelăm, să vorbim de rău, Îl întristăm pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:25-32 şi 5:1-6). Păcatul ne separă de Dumnezeu şi înainte şi după convertire! Persoana aceasta care „s-a dat pe brazdă”, a învăţat să facă compromisuri, să tolereze păcatul în propria viaţă, L-a supărat pe Duhul Sfânt şi şi-a pierdut părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul. Pierzând această părtăşie, care dădea conţinut şi plinătate vieţii, persoana aceea intră din nou în golul spiritual pe care îl avea înainte de convertire! Dragostea dintâi dispare. Bucuria mântuirii nu mai este. Citirea Cuvântului şi rugăciunea nu mai sunt atrăgătoare, fiindcă părtăşia cu Dumnezeu este blocată. Persoana aceasta trăieşte o panică, dar repede învaţă să accepte golul acesta, fără însă să spună cuiva – poate nu-şi spune nici ei însăşi – că îl are. Ea continuă să vorbească evlavios, participă la tot ce se întâmplă în adunare, dar toate acestea sunt acum forme goale de conţinut.
Acesta este golul spiritual din multe biserici evanghelice. Viaţa abundentă, clocotitoare şi împlinitoare a dispărut şi au rămas doar formele fără conţinut.                                                                                  Astăzi, când atâţia credincioşi – şi chiar şi pastori – au intrat in diferite afaceri şi în diferite forme de corupţie. Iată de ce viaţa adevărată din biserici s-a stins și totul este rece, fără putere, fără lumină.
Un credincios aflat într-o astfel de stare şi o biserică ajunsă în situaţia aceasta are nevoie de ceea ce noi numim trezire spirituală. În limba engleză i se spune revival, care se poate traduce prin „reînviere”, sau „revitalizare.” Întotdeauna o trezire, sau o reînviere sau revitalizare, începe prin recunoaşterea că păcatele niciodata nu sunt după voia lui Dumnezeu, și că nu sunt tolerabile în viața credinciosului; dar de la acestea se trece imediat și categoric la ruperea categorică cu orice păcat din propria viaţă, însoțită de o nouă predare totală Domnului şi  de o dorinţă şi hotărâre răvăşitoare după sfinţenie.” (Pag. 30-32)
Repet apoi întrebarea, pentru mine obsedantă și chinuitoare:
„Pentru mine personal, aceasta a fost multă vreme o întrebare chinuitoare: De ce nu producem noi oameni de mare caracter? Este adevărat că eu am văzut legătura dintre relaţia personală cu Dumnezeu şi trăirea în lumină, adică trăirea unei vieţi morale, dar am ajuns să văd şi faptul că eu sunt o voce singulară în a predica acest lucru. Am văzut că majoritatea teologilor şi a predicatorilor evanghelici se limitează în mare măsură la predici despre răscumpărare, despre iertare, despre dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu şi nu trec de la acestea, printr-o legătură logică, la formarea caracterului cristic şi la trăirea morală.
Semnificativ pentru mine a fost faptul că acum vreo cinci ani am predicat într-o biserică baptistă şi am explicat marea noastră deficienţă că noi ne concentrăm pe iertare şi nu trecem de la aceasta la transformare şi am repetat de mai multe ori că noi vrem iertare fără transformare. Pastorul bisericii este, după părerea mea, unul dintre cei mai buni şi mai spirituali pastori baptişti din ţară. Am fost surprins că după ce am încheiat eu, s-a ridicat şi a spus bisericii cu mare mirare dar cu totală acceptare că într-adevăr noi ne limităm la iertare şi nu punem accentul necesar pe transformare. Desigur că   m-a bucurat faptul că el a acceptat aşa de total afirmaţia mea, dar m-a întristat faptul că această lipsă a accentului necesar pe transformare venea pentru el ca o noutate!
Realitatea este că marea majoritate a teologilor evanghelici fac din răscumpărare centrul teologiei lor şi au mare dificultate în a include în mod logic şi structural în sistemul lor teologic a lucrării de sfinţire a vieţii, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, transformarea caracterului şi moralitatea vieţii.
De ce-i aşa? De unde vine această limitare la lucrarea de mântuire de păcate, fără a o lega organic şi logic de lucrarea de sfinţire a vieţii?” (Pag. 34-35)
Pot să rezum totul spunând că  întristarea mea venea din faptul că vedeam că o mare parte a credincioșilor evanghelici nu se lasă convinși să o rupă cu păcatul și să urmărească cu pasiune o trăire în sfințenie.
Pe fundalul acestei întristări am ajuns să fac cunoștință cu mișcarea ”Străjerilor”.
Lucrarea lor principală a căpătat numele de ”vindecare prin eliberare”. Ea a început prin doi predicatori englezi, Derek Prince și Peter Horobin. Acesta din urmă a descris această lucrare într-un volum masiv, întitulat chiar așa: ”Vindecare prin eliberare” (publicat și în românește la Oradea în 2009).
Iată ideile teologice principale ale mișcării ”Străjerilor”:
1. În spatele fiecărui păcat stă un duh necurat: duh de minciună, duh de mânie, duh de curvie, duh de ceartă, duh de gelozie, etc..
2. Când o persoană, care este deja întoarsă la Dumnezeu, comite un păcat, duhul acelui păcat capătă ”un prilej” (Efeseni 4:27), o intrare, un cap de pod în acea persoană. Principiul spiritual fundamental în acest domeniu este formulat de Pavel în Romani 6:16 (adresat credincioșilor!): ”Nu știți că dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați?” Când credinciosul comite păcate, el se dăruiește duhurilor acelor păcate, care pun stăpânire pe el. Ilustrația cea mai clară este în cuvintele apostolului Petru adresate lui Anania: ”Pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sânt?” (Fapte 5:3).
3. Duhurile necurate intrate în cel credincios, în cele din urmă, rup legătura credinciosului cu Domnul Isus și Îl scot afară pe Duhul Sfânt. Aceasta este partea teologică cea mai contestată a acestui sistem de gândire teologică, dar ea poate fi clar argumentată biblic și o vom face în altă parte.
4. Duhurile necurate intrate în cel credincios pot produce și adeseori produc boli. Între textele folosite pentru justificarea acestei afirmații sunt: ”Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi și nu puțini dorm” (1 Corinteni 11:30) și ”Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14).
5. Când un credincios a ajuns în situația să fie bolnav datorită duhurilor rele care au intrat în el prin păcate (nu toate bolile sunt produse astfel!), atunci se poate reversa situația: când păcatele sunt identificate și se produce adevărata pocăință, când se obține spălarea lor prin sângele Domnului Isus, când duhurile rele sunt alungate afară și este readusă în lăuntru prezența Duhului Sfânt, are loc și vindecarea de boala (sau bolile) produsă (sau produse) prin păcate și prin duhurile rele.
6. Un credincios bine informat despre aceste lucruri poate să se pocăiască, să se elibereze și să se vindece direct, prin dialog cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt. Dar, în cele mai multe cazuri este nevoie de un consilier spiritual care să-l ajute pe credincios în tot procesul acesta. Uneori se organizează ”școli de vindecare” de câteva zile, în care unui număr de bolnavi li se explică toate aceste fenomene și în final sunt ajutați, fie individual, fie în grup, să facă pașii necesari pentru a ajunge la vindecare prin eliberare.
7. La sfârșitul procesului și după obținerea eliberării și a vindecării, consilierii îi spun celui vindecat: ”Du-te și să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple mai rău”. Există multe cazuri în care cel vindecat se întoarce, după o vreme, la vechile păcate și… își pierde vindecarea, îi revine boala!
Aceasta este Credința și practica ”Străjerilor” din România.
Gândiți-vă că eu eram preocupat de fenomenul trăirii în păcat a multor credincioși din bisericile noastre și nu știam cum să-i conving să se oprească din a nu mai păcătui!  Și iată că, prin ceea ce făceau ”Străjerii”, descopeream cel mai puternic argument împotriva ”jocului” cu păcatul!                                                                    Iată de ce m-am asociat cu această mișcare!
Încerc aici să mă exprim cât mai clar cu putință. Întreg procesul acesta de consiliere, de pocăință, de eliberare și de vindecare este important în sine însuși, deoarece în bisericile noastre sunt foarte mulți credincioși care sunt ”apăsați de diavolul” (Fapte 10:38). Iată de ce consider că ceea ce fac ”Străjerii” pentru eliberarea credincioșilor evanghelici de păcate și de duhurile acestor păcate este o acțiune necesară și binevenită.
Aici este necesară o precizare foarte importantă. ”Străjerii” nu afirmă că toate bolile ar fi produse de păcate. În expunerile lor, ei arată că unele boli au cauze fizice, cum ar fi lipsa unor substanțe în organism (iod, calciu, etc.), sau intrarea unor microbi sau viruși în organism; alte boli sunt produce de păcate sau vicii (alcoolism, vrăjitorie, etc.) ale înaintașilor (părinți, bunici, străbunici); alte boli sau handicapuri au fost permise de Dumnezeu ca prin ele ”să se arate lucrările lui Dumnezeu” (cazul orbului din naștere, Ioan 9: 1-3); dar medicii în general spun că o mare parte dintre boli nu au cauze fizice, ci ”psihice” , ceea ce înseamnă de fapt ”spirituale.”
Afirmația că ”străjerii” ar spune că toate bolile sau handicapurile s-ar datora unui păcat sau unor păcate specifice în viața bolnavului sunt făcute de cei care nu ascultă cu atenție ce se spune și care au intenția să blămeze și să discrediteze cu orice preț această mișcare.
Conducătorii acestei mișcări nu sunt oameni perfecți. Ei fac și greșeli. Dar, a scoate în evidență greșelile lor ca indivizi și a le trâmbița pe bloguri și apoi a spune că aceste greșeli  definesc și compromit întreaga mișcare este o metodă de discreditare care poate fi folosită împortiva oricărei mișcări, ba chiar și împotriva oricărui cult religios. Cei care o folosesc ar trebui să știe că ea este ca un bumerang: se întoarce spre cel ce-l aruncă.

Citeste mai departe…

Seminar Iosif Ton – Sfintire, Desavarsire, Asemanare Cu Cristos


Remember 1981 – Iosif Ton la Biserica Baptista Nr. 1 Zalau


La multi ani, Iosif Ton


Iosif Țon (foto Alin Cristea)

*

Baptiștii din România: când religia trebuie înțeleasă înainte de a fi urmată


Botezul si credinta la baptistiÎn primul episod din seria de articole dedicată cultelor și credințelor religioase care au pătruns în România,VerticalNews vă spune povestea Bisericii Baptiste, o confesiune ce numără 127.000 de credincioși la noi în țară – potrivit recensământului din anul 2002. Trăsătura cea mai evidentă a acestui cult, ce îl diferențiază de alte confesiuni creștine, este botezul adulților. Botezul copiilor este respins din mai multe motive.

Baptiștii susțin că oamenii trebuie să se boteze în cunoștință de cauză, ca urmare a mărturisirii credinței lor în Isus Hristos (copiii nu sunt capabili să își mărturisească această credință). Pe de altă parte, botezul copiilor nu este menționat în Biblie, deși nu ea îl interzice nicăieri. De aici rezultă o altă trăsătură a acestui cult: baptiștii cred în supremația Sfintei Scripturi. Din punctul lor de vedere, pentru ca un aspect să devină practică religiosă, nu este suficient ca el să fie în concordanță cu Biblia. El trebuie să fie menționat explicit în Biblie.

Nu înțelegeam scopul botezului la adulți dacă aveam deja un botez”

Melania A., o tânără de 24 de ani din Ploiești, a renunțat la credința ortodoxă și s-a botezat într-o biserică baptistă la 20 de ani, când era studentă în anul III de facultate. La acea vreme venea deja cu regularitate la biserica baptistă de mai bine de trei ani, dar nu s-a grăbit să treacă la cultul baptist, deoarece voia să reflecteze îndelung la pasul pe care era urma să îl facă. „Nu înțelegeam scopul botezului la adulți dacă aveam deja un botez”, a povestit ea pentru VerticalNews. Apoi a înțeles că, din perspectiva confesiunii pe care avea să o îmbrățișeze, botezul se putea petrece numai când un om are rațiune pentru a alege în cunoștință de cauză.
La baptiști, botezul nu este o taină, așa cum este considerat la ortodocși sau la catolici. Pentru ei, Duhul Sfânt nu se coboară în momentul scufundării în apă: actul botezului este doar un simbol pentru moartea, îngroparea și învierea lui Hristos și o exprimare publică a credinței în Hristos. „Am înțeles că apa în sine nu este miraculoasă, ci este un simbol pentru ceva ce s-a întâmplat deja între mine și Dumnezeu: cufundarea în Hristos”, explică Melania.
Pentru a deveni membru într-o biserică baptistă, credinciosul trebuie să își mărturisească public credința în Isus Hristos ca Mântuitor, act urmat de botez. Pentru copiii nou-născuţi există un serviciu religios de binecuvântare, diferit de botez.

„Toate femeile aveau batic în cap”

Melania spune că a părăsit Biserica Ortodoxă deoarece voia să învețe ceva din creștinism, dar și pentru comunitatea de credincioși baptiști care este foarte strânsă: „La ortodocși întrebam ceva și mi se răspundea abstract, iar eu aveam nevoie de explicații concrete, ca să înțeleg”.
Când era în clasa a XI-a (avea 17 ani), Melaniei i-a atras atenția o colegă de clasă, membră a Bisericii Creștine după Evanghelie: „Eu o întrebam despre Hristos, pocăință, Biblie. Am întrebat-o deoarece întrebasem și preoți, dar nu-mi dădeau răspunsuri practice și nu înțelegeam”. Colega sa a dus-o la Biserica Creștină după Evanghelie, dar Melaniei nu i-a plăcut. „Erau mai stricți. Toate femeile aveau batic în cap. Și fetele: de la 12-13 ani își puneau batic”. Femeile baptiste nu poartă în timpul serviciului religios decât o bentiță sau o eșarfă.
Melania și-a continuat căutările: „Eu m-am rugat foarte mult pentru că îmi dădeam seama că Dumnezeu mă vrea într-o biserică evanghelică”. Într-o zi, la biserica Creștinilor după Evanghelie a întâlnit o fată care a dus-o la o biserică baptistă, pentru că acolo veniseră în vizită câțiva baptiști americani. Din acel moment s-a dus acolo cu regularitate. Familiei și prietenilor săi li s-a părut ciudată schimbarea deoarece nu înțelegeau care este diferența. Până la urmă, toți au acceptat.

De ce nu se dansează la nunțile baptiste

Comunitatea este foarte închegată, iar 60-70 de membri vin duminică de duminică la biserică, spune ea. „Ai cu cine să vorbești. Când nu reușești la prieteni, în biserică sigur găsești pe cineva. Ne ajutăm între noi, dar dacă este vorba de ceva contrar Bibliei, atunci ești mustrat. Dacă tu greșești, e normal ca acea comunitate să îți spună că ai greșit”. Pentru fapte foarte grave (corupție, crimă), un membru al bisericii este dat afară fără discuții, mai dezvăluie tânăra.
Sunt organizate diferite acțiuni de ajutorare a săracilor, fie baptiști, fie de altă confesiune (spre exemplu, biserica Metanoia a strâns bani pentru ajutorarea sătenilor afectați de inundațiile grave din ultimii ani).
În Biserica Baptistă nu există nicio taină. Împărtășania este numită Cină, dar nu este o taină ca în Biserica Ortodoxă: baptiștii nu cred că pâinea și vinul (sau sucul de struguri fără alcool în unele biserici) se transformă în trupul și sângele lui Hristos. Pentru ei, pâinea și vinul sunt doar simboluri ale trupului lui Isus. Baptiștii nu consumă deloc băuturi alcoolice (exceptând Cina) și nici nu dansează (nici măcar la nunți, deoarece vor să păstreze atmosfera sfântă pe tot parcusul evenimentului; din perspectivă baptistă, dansul duce la mișcări și gesturi indecente).

O întrebare spinoasă: unde ajung pruncii nebotezați după moarte?

Credința baptistă își are rădăcinile în Mișcarea separatistă engleză (care includea creștini ce s-au separat de Biserica Anglicană în secolele XVI, XVII, XVIII, nemulțumiți de abuzurile, erorile și lipsa de reformare a acesteia).
În 1606, englezul John Smyth a rupt legăturile cu Biserica Anglicană și a început să organizeze întâlniri cu alți 60-70 de separatiști. Dar persecutarea acestor nonconformiști l-a determinat pe Smyth să plece în exil în Amsterdam, alături de adepții săi. Acolo a fost înființată, în 1609, cea mai veche biserică baptistă din lume, John Smyth fiind pastorul ei.
În același an, Smyth s-a botezat singur, iar apoi i-a botezat și pe ceilalți. Credea cu tărie că doar adulții credincioși se pot boteza, iar actul trebuia realizat ca urmare a unei mărturisiri personale a credinței. Potrivit interpretării sale a Bibliei, copiii care mureau nebotezați nu aveau să fie damnați (în religia catolică, ei ajung într-un spațiu intermediar între rai și iad numit „limbo” („margine” în limba română); Biserica Ortodoxă evită să se pronunțe asupra acestei chestiuni, susținând că soarta copiilor nebotezați e la mila lui Dumnezeu).
Succesorul lui Smyth, Thomas Helwys, i-a călăuzit pe membrii bisericii înapoi în Anglia în1611. Noua practică s-a răspândit rapid în insulele britanice, iar în 1638 Roger Williams a înființat prima congregație baptistă din coloniile nord-americane. La ora actuală, în lume există în jur de 120 de milioane de baptiști, potrivit datelor de care dispune Secretariatul de Stat pentru Culte din România.

Baptiștii, în spațiul românesc de pe vremea Imperiului Otoman

În România, începutul mișcării baptiste este legat de venirea unei familii de imigranți germani în capitala Țării Românești – București – în anul 1856. Veniți din Hamburg pentru afaceri, ei au înființat prima biserică baptistă formată din etnici germani. Noua confesiune a pătruns în actualul spațiu al României și pe o filieră estică: astfel, imigranți baptiști din sudul Ucrainei au ajuns în Dobrogea și au înființat o biserică baptistă în anul 1862 la Cataloi (astăzi un sat al comunei Frecăței din județul Tulcea, la acea vreme parte din Imperiul Otoman). În anul 1870 s-a înființat și Biserica Baptistă din Tulcea.
Însă cultul baptist a prins rădăcinile cele mai adânci în Transilvania, datorită unor misionari germani și maghiari. Prima biserică baptistă de limbă română a fost înființată în anul 1886 în localitatea Cheșa (Bihor). Bisericile baptiste s-au raspândit cu rapiditate în Bihor, în zona Aradului și în zona podișului Someșan. Aceste regiuni sunt și astăzi zonele cu cea mai mare concentrare de baptiști din România.
În 1920, baptiştii din România s-au organizat pe plan naţional în Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste. În prezent, Cultul Creştin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România este unul dintre cele 18 culte religioase recunoscute de stat, având aproximativ 1.800 de biserici baptiste deservite de 800 de pastori şi misionari. Personalul duhovnicesc şi de specialitate este pregătit în cadrul şcolilor cultului.
Cultul Creştin Baptist are în România opt licee teologice, două şcoli postliceale şi două instituţii de învăţământ superior unde sunt pregătiți pastorii cultului: Institutul Teologic Baptist din Bucureşti şi Universitatea Emanuel din Oradea. De asemenea, în cadrul Universităţii din Bucureşti funcţionează Facultatea de Teologie Baptistă–Litere şi Asistenţă Socială, iar în cadrul Universităţii din Oradea funcţionează specializarea Teologie Baptistă–Litere. Uniunea Baptistă din România editează periodicul “Creștinul – Azi” – revista oficială a Cultului.

Baptiștii resping moaștele și cultul sfinților

Cei mai mulți baptiști sunt evanghelici ca doctrină, dar apar diferențe de la o congregație la alta deoarece bisericile locale se bucură de autonomie. Printre principiile doctrinale comune se numără:

  • credința într-un singur Dumnezeu
  • nașterea din Fecioara Maria
  • existența miracolelor
  • învierea lui Hristos
  • mântuire prin credința în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și prin mărturisirea acestei credințe
  • întoarcerea lui Hristos în glorie pe pământ când morții vor învia, iar Isus îi va judeca pe toți

Totodată, ei afirmă principiile Reformei din secolul al XVI-lea:

  • Sola Scriptura – Numai Scriptura
  • Sola Fidae – Numai Credinţa
  • Sola Gratia – Numai Harul
  • Soli Deo Gloria – Numai lui Dumnezeu i se cuvine slava

Potrivit acestor principii, singura autoritate în materie de credinţă şi practică religioasă este atribuită Bibliei, ca fiind inspirată în totalitate de Duhul lui Dumnezeu. Mântuirea se dobândeşte numai prin credinţa în Isus Hristos şi prin harul lui Dumnezeu. Este înlăturat tot ceea ce este considerat ca fiind tradiţie ulterioară secolului I d. Hr.: nu este recunoscut rolul de mijlocitor al sfinților, al Fecioarei Maria, rolul şi autoritatea clerului bisericesc, cinstirea icoanelor, statuilor şi a moaştelor.

Predica și scurta lecție de istorie

Locul central în slujba bisericească îl are predica, iar aceasta are rolul de a mărturisi credința în Isus Hristos, de a explica Scripturile și de a îndruma credincioșii spre o relație personală cu Dumnezeu. Fiecare credincios baptist este îndrumat să studieze zilnic Biblia și să răspândească în lume cuvântul Evangheliei.
Melania a explicat pentru VerticalNews cum se desfășoară un serviciu religios într-o biserică baptistă: duminica, el începe cu o serie de cântece: „Toată lumea cântă și credincioșii pot fi acompaniați de instrumente muzicale: cor, tobe, chitară, orgă, pian – depinde de biserică. După vreo 15 minute se spune o rugăciune. Apoi se citește un psalm din Biblie sau o meditație. Urmează din nou cântece, iar finalul este predica, ce poate dura între 30 și 60 de minute”.
De-a lungul anului, predicile sunt organizate tematic. De pildă, timp de un semestru sau chiar un an, pastorul va citi și vorbi numai despre „Evanghelia lui Luca”. După ce a epuizat-o, se trece la alte texte biblice sau la o temă precum dragostea sau credința. Fiecare verset, după ce este citit de pastor, este comentat din punct de vedere istoric și teologic. Nu este uitată nici partea practică: la sfârșit, oamenii sunt sfătuiți cum să aplice în zilele de astăzi pildele din Scripturi.
Baptiştii sărbătoresc Duminica – ziua învierii Domnului, ca zi de închinare săptămânală, precum şi sărbătorile anuale legate de evenimentele principale ale istoriei mântuirii: Naşterea Mântuitorului, Botezul Domnului, Săptămâna Patimilor, Învierea Domnului, Înălţarea  Domnului Isus Hristos şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Pastorii baptiști nu primesc bani de la statul român

Principiul libertății religioase și a libertății conștiinței este foarte important în comunitatea baptistă. Din punctul lor de vedere, credința este o chestiune „privată” – între Dumnezeu și individ. Din acest motiv nu este nevoie de medierea preoților sau a sfinților. Mai mult, baptiștii afirmă “preoția tuturor credincioșilor”, numită și „preoția universală”. Prin aceasta, ei consideră că fiecare credincios are din partea lui Dumnezeu o chemare (vocație) de a sluji lui Dumnezeu în cadrul bisericii și a lumii. Totodată, se sugerează că în rândurile lor nu există o distincţie între clerici şi laici. În cadrul bisericilor, pe lângă simplii fraţi şi surori, există pastori, prezbiteri și diaconi. În cadrul cultului baptist nu există o ierarhie: fiecare biserică baptistă este autonomă.
De asemenea, credincioșii afirmă principiul separării bisericii de stat. Prin acest principiu, ei consideră că statul nu trebuie să se amestece în viața bisericilor.
Datorită credinţei în separarea bisericii de stat, baptiştii din Romania nu acceptă subvenţii de la stat pentru salarizarea personalului de cult. Ei cred că este datoria liber consimţită a fiecărui credincios să contribuie la susţinerea spirituală şi materială a bisericii de care aparţine. Astfel, salariile pastorilor sunt plătite de către Biserica Baptistă și nu de către statul român.

CONTROVERSE. Pastor celebru, turnător la Securitate

În anul 2007, pastorul baptist Iosif Ton, cunoscut pentru predicile sale difuzate la Europa Liberă înainte de anul 1989, a recunoscut că a colaborat cu Securitatea și că și-a turnat inclusiv frații baptiști înainte de a pleca în Statele Unite ale Americii în anul 1981. Mai exact, în anii 1963-1964, perioadă în care a fost angajat ca ghid pentru turiștii străini care mergeau pe litoral. Și-a turnat și doi cunoscuți baptiști din Cluj care au avut de suferit din cauza lui.

http://verticalnews.ro/cum-sunt-baptistii-din-romania/

ALRC-ul s-a înfiinţat ca să îl apere pe Iosif Ţon?


Nicolae Rădoi, publică pe blogul său un articol în cadrul căruia se acreditează ideea că ALRC(Comitetul Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință) a fost înființat cu scopul de a-l apăra pe Iosif Țon, precum și că persecuțiile membrilor ALRC s-ar fi datorat trădării lui Iosif Țon. Din materialele pe care le-am citit despre ALRC am înțeles faptul că acesta a avut ca model acțiunile lui Paul Goma precum și că un comitet asemănător fusese înființat în anii 70 în Rusia Sovietică. Afirmațiile lui Viorel Vuc trebuiesc coroborate cu documente de arhivă și cu alte mărturii.

Mărturia fratelui Viorel Vuc despre înfiinţarea ALRC-ului (în toamna lui 1977, şi nu în 1975, cum îşi aminteşte acesta) (aici) şi despre evenimentele ulterioare de la Caransebeş din 1978 este extrem de importantă. Un lucru care a ieşit la iveală din această mărturie este faptul că Asociaţia pentru Libertatea Religioasă şi de Conştiinţă (ALRC) a fost iniţiată din dorinţa de a-l asista pe Iosif Ţon în timpul în care era anchetat de Securitate în anul 1977. Iată o parte a dialogului cu Daniel Mitrofan în care Viorel Vuc precizează câteva lucruri:
Referitor la înfiinţarea Comitetului ALRC… Cum a pornit iniţiativa? Împreună cu fratele Petrică Cocîrţeu, în anul 1975, pe când ne întorceam de la Turnu Severin,
– Prin ce dată? – Cam pe 15 septembrie… Fratele Iosif Ţon, era anchetat, era 75 anul, „n-ar trebui şi noi tinerii să facem o hârtie către guvern, chiar lui Ceausescu, să spunem că şi noi ne solidarizăm cu el?” Toţi am zis: facem, cu orice risc. Ştiam că bine nu ne aştepta.
Cei care au decis să formeze organizaţia ALRC au ştiut că se expun primejdiilor mari, inclusiv morţii, dar şi-au asumt aceste riscuri din dorinţa de a-l asista pe Iosif Ţon. Scrisoarea lor Încetaţi prigoana (publicată la Europa Liberă în mai 1978)în care expuneau cazuri concrete de persecuţie a credincioşilor din România,  a fost un document care i-a uimit pe securişti şi i-a determinat să oprească pentru o perioadă persecuţiile, inclusiv interogarea lui Iosif Ţon.
Câteva luni mai târziu, când membrii ALRC-ului ce erau în comitetul Bisericii Baptiste din Caransebeş au ajuns ţinta atacurilor Securităţii, ar fi fost rândul lui Iosif Ţon să ia apărarea acestora. În loc să îi apere, Iosif Ţon i-a atacat printr-o Scrisoare deschisă publicată în noiembrie 1978 în care apăra acţiunile samavolnice ale conducerii Uniunii Baptiste de la Bucureşti şi ale autorităţilor locale ce acţionau (şi unii şi alţii) la cererea Securităţii. Scrisoarea lui Iosif Ţon, care incrimina pe membrii comitetului ALRC, a dat mâna liberă autorităţilor să condamne la închisoare pe trei din acei vajnici luptători pentru libertate religioasă, luptă de care beneficiase şi Iosif Ţon în primăvare anului 1978.
În concluzie, comitetul ALRC se formează din dorinţa de a-l ajuta pe Iosif Ţon în confruntările sale cu Securitatea, acţiune prin care se voia exprimată ideea că tinerii din România sunt alături de acesta şi sunt gata să se sacrifice pentru a asigura altora libertatea religioasă şi de conştiinţă.
Iosif Ţon, care fusese apărat de acei tineri idealişti în lupta pentru revendicări în care se angajaseră riscându-şi viaţa, trădează atât pe aceştia, cât şi idealurile lor şi oferă Securităţii scuza să îi condamne la închisoare. În acea instanţă Iosif Ţon s-a dat de partea trădătorilor de la Uniune (devenind el însuşi un trădător), şi de partea Securităţii care în cooperare au pus în închisoare pe fraţii săi. Iosif Ţon a înfăptuit toate acestea fără nici o mustrare de conştiinţă. Să fi fost de vină duhul care spune că l-a primit prin contactul cu carismaticul Ted Kent? (…)
Iosif Ţon a întors rău pentru bine. Datorită lui trei membri ai ALRC-ului au ajuns în închisoare (Ionel Prejban, Petre Cocârţeu şi Nicolae Rădoi), unul a fost asasinat (Traian Bogdan) şi alţii au fost capacitaţi să renunţe la o luptă în care s-au trezit trădaţi de cel pe care l-au apărat de furia Securităţii. (…)

Iosif Țon predică azi, 24 iulie 2011, la Biserica Baptistă Română din Atlanta


Iosif Țon. Foto Alin Cristea

Iosif Țon va predica azi, 24 iulie 2011, la Biserica Baptistă Română din Atlanta, în cadrul serviciului religios care începe la ora 18.00 (01.00 – Ora României din 25 iulie 2011).

Pentru mai multe detalii

http://romaniaevanghelica.wordpress.com/2011/07/24/iosif-ton-predica-azi-la-biserica-baptista-romana-din-atlanta/

Pozitia Romanian Baptist Association fata de Iosif Ton


“…Avand in vedere situația creata de noua orientare teologica a fratelui Iosif Țon, de confuzia creata de predicile și afirmațiile dansului din ultimele șapte luni, propunem tuturor pastorilor și bisericilor din RBA luarea unei poziții comune, prin care sa aparam membrii din bisericile noastre de pericolul alunecarilor doctrinare, in care cu durere, constatam ca traiește fratele Iosif Țon.

– Am regretat decizia pripita și nefondata prin care dansul a parasit in mod rautacios una din bisericile RBA unde era membru, fara sa ne dea șansa sa intervenim pentru clarificarea și aplanarea oricarei neințelegeri.

– Ne exprimam ingrijorarea profunda și dezacordul fața de invațatura teologica nebiblica și periculoasa pe carefratele Iosif Țon o propovăduiește în ultima vreme și sfătuim toate bisericile să evite orice colaborare cu dânsul până la pocăința dânsului și până la revenirea dânsului la Cuvântul lui Dumnezeu și Mărturisirea noastră de credință.

– Ne exprimăm regretul că în toată această perioadă de timp fratele Iosif Țon a refuzat orice fel de stare de vorbă cu noi, preferând să frecventeze alte biserici, unde a răspândit zvonul că ar fi fost exclus din rândul baptiștilor, lucru neconform cu realitatea.

Sperăm că această poziție a noastră îl va determina pe fratele Iosif Țon să se gândească mai serios la situația dânsului și ne rugăm ca Dumnezeu să-l ajute să înțeleagă că drumul pe care se află este nebiblic, periculos și un exemplu negativ pentru întreaga frățietate creștină română. Ne rugăm pentru îndreptarea fratelui Iosif Țon și pentru revenirea dânsului printre noi.

Pănă atunci, nădăjduim că veți vedea în această rezoluție preocuparea noastră pentru păstrarea învățăturii biblice sănătoase, pentru protejarea credincioșilor împotriva strecurării învățăturilor nimicitoare și pentru păstrarea unității și a armoniei în bisericile RBA.
citeste mai departe

Ne doare despartirea de Iosif Ton


Expresia “ne doare despărţirea de Ţon”, pe buzele lui Paul Negruţ, avea farmecul unei flori de mătură amplasate graţios în mijlocul unui strat de arpagică proaspătă …

Dionis Bodiu în cadrul articolului Meandrele Congresului

Seminar Iosif Ton – Doua Imparatii in conflict – Seminar 1 (din 19)


Articole similare.

Două Împărații în conflict. Seminarii biblice cu prof. dr. Iosif Țon

Doua Imparatii in conflict. Seminarii biblice cu prof. dr. Iosif Ton


Doua Împărații în conflict dorește sa conștientizeze credincioșii de faptul ca se alfa într-un război spiritual din momentul în care au trecut de sub împărăția întunericului în cea a lui Dumnezeu. În aceasta lupta, victoria este asigurata de faptul ca Isus Cristos l-a învins pe dușman și ne-a dat noua autoritate asupra împărăției întunericului.

libraria-crestina.ro via România Evanghelică

Iosif Ton – 55. Ce mai urmeaza


Am parcurs un drum lung de explicare pas cu pas a unui crez biblic care pornește de la învățătura Domnului Isus Cristos.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, miercuri 30 martie 2011 vom pleca spre România, pentru un turneu de aproape două luni. Chiar și în perioada aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să mai pot scrie unele articole, dar cu siguranță la intervale mai mari de timp. Astăzi vreau să vă spun care sunt subiectele cele mai arzătoare despre care vreau să scriu. Totul va porni de la bazele care au fost deja definite în aceste puncte:

1.  Planul lui Dumnezeu este să-și facă fii care seamănă cu Tatăl lor și pe care să-i pună stăpâni și administratori peste întreaga creație.

2.  Asemănarea cu Dumnezeu este formulată prin aceste trei țeluri: sfințenie, desăvârșire și asemănare cu Cristos.

3.  În școala Domnului Isus, transformarea ucenicilor s-a făcut treptat, existând și falimente totale (Iuda), și înfrângeri dureroase (lepădarea lui Petru) și salturi spectaculare (transformarea lui Ioan din fiul tunetului în apostolul iubirii). Domnul Isus lucrează la transformarea noastră folosind aceleași metode pe care le-a folosit cu ucenicii Săi.

Citeste mai departe…

Iosif Ton – 54. Schimbarea gandirii noastre


Cei care ați citit cu atenție articolele de până acum ați putut vedea că eu lucrez cu întreaga Biblie. Fac lucrul acesta deoarece ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17).

Este momentul să formulez aici mai sistematic modul meu de abordare a Scripturii. Punctul meu de plecare este învățătura Domnului Isus din cele patru Evanghelii. Domnul Isus îmi dă cadrul general al concepției mele despre lume și viață. Domnul Isus este atât Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, care S-a întrupat și ne-a adus învățătura direct de la Dumnezeu Tatăl, cât și Omul Isus din Nazaret care și-a format  gândirea totalmente din cărțile lui Moise (Legea), din prooroci și din Psalmi.  Acesta este miracolul Celui care este în același timp Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, cât și Om adevărat din Om adevărat.

Apostolii Pavel, Iacov, Petru, și Ioan au înțeles perfect învățătura Domnului Isus și au continuat-o și au explicat-o pentru primii creștini și pentru toată lumea de atunci încoace. Nu există contradicție între Vechiul Testament și Noul Testament și nu există contradicție între Evanghelii și epistole.

Citeste mai departe…

Iosif Ton – 53. Gandirea Fiului lui Dumnezeu


În Filipeni capitolul 2, apostolul Pavel ne cheamă să dezvoltăm în noi o gândire ca a lui Isus Cristos, și ne arată că esența acestei gândiri este smerenia care duce la golire de sine și la ascultare de Dumnezeu până la moarte și încă moarte de cruce (Filipeni 2: 5-8).

Am arătat de asemenea că smerenia este o trăsătură fundamentală a Persoanelor din  Sfânta Treime, în care fiecare Persoană trăiește pentru ceilalți doi și dă tot ce are celorlalți doi.  Una din afirmațiile fundamentale ale acestei serii de articole este că Persoanele din Sfânta Treime ne invită să facem parte din această Familie a lui Dumnezeu. Dar, dacă vrem să fim parte din această Familie, trebuie să avem aceleași trăsături fundamentale care caracterizează Familia. Mai exact, Dumnezeu a hotărât din veșnicie să devenim asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel dintâi născut dintre mai mulți frați (Romani 8:29).

Atunci, ce înseamnă să fim după chipul Fiului? În Evanghelia după Ioan, capitolul 5, găsim cea mai detaliată și mai profundă descriere pe care Și-o face Fiul lui Dumnezeu și spre aceasta ne îndreptăm acum atenția. Domnul Isus a vindecat un olog și iudeii au protestat că a făcut lucrul acesta în ziua de sabat.  Domnul Isus le spune că El lucrează fiindcă și Tatăl Său lucrează. Această afirmație stârnește un scandal și mai mare fiindcă prin ea afirmă, de fapt, că El este egal cu Dumnezeu. Domnul Isus nu neagă acest lucru, ci le explică în profunzime ce fel de relație există între El și Dumnezeu.

Citeste mai departe…

Iosif Ton – 52. Atentie la falsa modestie


Am ajuns să explorăm împreună învățăturile din Scripturi despre viața de dincolo de această viață. Atât Domnul Isus cât și apostolul Pavel ne învață că există o continuitate între viața de aici și viața de dincolo și amândoi ne învață că ceea ce suntem și ceea ce facem aici, determină ceea ce vom fi și ceea ce vom face acolo.

Aici trebuie să ne oprim și să facem o clarificare și o delimitare. Sistemul de credință protestantă, care pune în centrul atenției moartea lui Isus pentru păcatele noastre și credința noastră în acest eveniment, spune că această credință este singurul lucru care ne trebuie ca să mergem în cer. Ei spun că totul se reduce la formula dată de Luther, sola grația și sola fide – numai prin har și numai prin credință. Concluzia logică a acestui sistem de credință este că în cer toți vom fi egali și prin urmare textele care vorbesc despre răsplătire în cer și despre a fi mare în cer sunt doar ”metafore”, care nu trebuie luate literal și, la urma urmei, este bine să trecem peste ele și să nu ne batem capul cu ele.

Cei care au adoptat acest sistem de credință spun că nu trebuie să te străduiești să-ți formezi un caracter nou, pentru că lucrul acesta ar fi un fel de ”mântuire prin fapte”. La urma urmei, dacă totul este prin har, înseamnă că Domnul face totul și noi trebuie doar să credem în El și ”să-L lăsăm pe El să lucreze”.  Am auzit un credincios care spunea cu mare sinceritate și cu mare evlavie: ”Eu nu mai trebuie să fac nimic; Domnul face totul”.  În acest sistem de credință ideea de bază este că prin credință în jertfa de pe cruce primești biletul de intrare în cer și acesta este singurul lucru care îți trebuie.

Citeste mai departe…

%d blogeri au apreciat: