Dublu asasinat la Sighişoara! Un fost pastor şi soţia sa, găsiţi morţi în propria casă
O crimă oribilă a zguduit liniştea unui cartier întreg din localitatea mureşeană Sighişoara. Doi bătrâni, un fost pastor protestant şi soţia lui, ambii trecuţi de 70 de ani, au fost omorâţi în propria casă. Trupurile fără suflu au fost descoperite chiar de fiica celor două victime.
Se presupune că asasinul a încercat să jefuiască locuinţa bătrânilor, având în vedere că toate sertarele şi dulapurile erau răscolite în momentul în care au fost descoperite cadavrele celor doi. Pentru a-şi ascunde urmele, criminalul a dat drumul la gaze si numai un miracol a făcut ca fiica victimelor să nu sfârşească şi ea, în urma unei explozii.
Procurorii nu au, până în momentul de faţă, o pistă clară în acest caz. Bătrânii au fost descoperiţi într-o baltă de sânge, morţile lor fiind deosebit de violente. Faptul că cei doi erau îmbrăcaţi în haine de lucru, indică anchetatorilor că evenimentul ar fi avut loc în urmă cu două zile, cadavrele fiind găsite ieri de mezina familiei.
Potrivit primelor informații, cuplul avea în casă o sumă mare de bani, deoarece se pregăteau să-și renoveze locuinţa. Vasile, în vârstă de 77 de ani, și Victoria Pintican, erau foarte bine văzuţi în comunitatea locală, iar decesul lor a fost un veritabil şoc pentru vecini.
Sursa: Ziarul Adevărul
Este vorba de pastorul baptist Vasile Pintican și soția acestuia Victoria, socrii lui Dionis Bodiu, care a realizat și un montaj foto pentru aceștia cu prilejul aniversării a 50 de ani de căsătorie.
În memoriam Vasile și Victorita Pintican
Studentii ITBB la săptămâna porților deschise organizată de Biblioteca Națională a României
Biblioteca Națională a României și-a redeschis porțile pentru a-și primi cititorii. După mai bine de la 20 de ani de la revoluție Biblioteca Națională îi întâmpină pe cititori într-un spațiu modern punându-le la dispoziție și o serie de facilități. Fiindcă trăim în era comunicări prima facilitate pe care doresc să o menționez este cea a internetului. La parter accesul se poate face prin intermediul rețelei wireless iar în sălile de lectură există prize UTP la care se poate conecta cablul de rețea.
Altă facilitate constă în faptul că cititorii nu trebuiesc să plătească nimic pentru a beneficia de serviciile puse la dispoziție de către bibliotecă (cu excepția cazurilor speciale) dat fiind faptul că permisul de acces este gratis. Cititorii pot veni cu calculatoarele personale pentru a scrie precum și cu aparatele foto atunci când doresc să fotografieze o carte sau o publicație periodică fără să plătească vreo taxă ca la Biblioteca Centrală Universitară. În interiorul bibliotecii există și posibilitatea de a efectua copii xerox după cum s-au exprimat cei care ne-au dat aceste informații.
Am remarcat de asemenea și faptul că la mezanin și la etajul I spații destinate lecturii materialelor pe care cititorii și le aduc de acasă.
Dat fiind faptul că între 23-27 aprilie 2012 a fost săptămâna porților deschise, un grup de studenți de la Institutul Teologic Baptist din București precum și de la Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea București împreună cu rectorul Institutului Teologic, Conf. univ. dr. Daniel Mariș, pastorul Trandafir Popovici și Asist. univ. drd. Teodor Colda au vizitat Biblioteca Națională.

*

Atât pentru studenți cât și pentru cadrele didactice a fost o experiență plăcută. Vizita face parte din acele acțiuni inițiate de către Institutul Teologic Baptist cu scopul formării pentru slujire a studenților.

Avem nădejdea că Domnul va face lucruri mari și ne-am bucurat că am putut participa la acest eveniment inițiat de către Biblioteca Institutului Teologic Baptist care își dorește ca prin astfel de manifestări să vină în sprijinul studenților dar și al cadrelor didactice.
Pelicula fotografică a surprins mult mai bine decât am reușit să exprimăm noi prin scris interesul pe care studenții l-au manifestat față de această inițiativă precum și cel manifestat față de oportunitățile de care pot beneficia în cadrul Bibliotecii Naționale. Din acest motiv cei interesați pot accesa și albumul foto disponibil la adresa de mai jos.
http://www.facebook.com/istorieevanghelica/
Marius Silveșan
Să ne rugăm pentru fratele Ioan Bunaciu

Fratele Ioan Bunaciu a fost internat de urgență aseară în spital pentru o pneumonie și insuficiență cardiacă. Din informațiile pe care le-am primit astăzi, am înțeles că starea sa este stabilă. Dacă tratamentul administrat își va face efectul și nu vor apărea complicații, săptămâna viitoare va ieși din spital.
Rugămintea dânsului este aceea de a nu fi vizitat dată fiind starea sa de sănătate precum și a colegilor de salon care au diferite complicații și operații precum cea pe cord deschis.
Deși nu sunt recomandate vizetele, putem să ne rugăm ca Domnul să-i dea sănătate și să se facă voia Lui în viața dânsului și în viața noastră.
Concertul de Paste al Corului BCB Nădejdea Bucuresti (15.04.2012)
Varianta completa.
Pentru a vedea melodiile separat introduceți titlul în căsuța de căutare din partea dreapta sau apăsați pe etichetele postului care se găsesc în partea de jos a acestei postări.
La multi ani, Simi Bâlc!

Simi Bâlc este pastor al Bisericii Creștine Baptiste Gura Râului, Comunitatea Sibiu, Lector universitar la Institutul Teologic Baptist din București.
Predica de Paște 2012 a pastorului Vasile Talpoș
Predica de Paste 2012 a pastorului Vasile Talpoș la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” București
Cristiana Gherghin & Sarah Facus (15.04.2012), La cruce sus
Cristiana Gherghin & Sarah Facus (15.04.2012) la BCB Nădejdea București
Concert de Paste BCB Nadejdea Bucuresti 2012, Mărire tie Isuse
Concertul de Paste al Corului Bisericii Crestine Baptiste „Nădejdea” Bucuresti sustinut in data de 15 Aprilie 2012.
Dirijori: Cristian Caraman.
La orgă: Adrian Puscas.
Maxima zilei – 22 aprilie 2012
Credința nu este un act săvârşit o singură dată, ci o neîntreruptă privire aruncată din inimă lui Dumnezeu.













