SALONTA: 6.000 DE BIBLII GRATUITE, HRANĂ PENTRU SUFLETUL BIHORENILOR
Gary Blackard – manager Xerox, despre relevanţa Bibliei la locul de muncă
O nouă carte de management intern integrează credinţa creştină în activităţile de lucru ale companiei.
Vice-preşedintele de Operaţiuni al companiei Xerox, Gary Blackard semnează cartea intitulată „Relevanţa la locul de muncă. Impactul Bibliei asupra muncii”şi spune că lucrarea nu se adresează doar liderilor, ci tuturor celor care vor să vadă efectul convingerilor lor religioase asupra muncii pe care o depun.
Cu o experienţă de 20 în lucrul cu firme din topul celor mai profitabile 100 companii, Blackard spune că manualul pe care l-a scris conţine informaţii preţioase despre cum să ai succes la serviciu, bazându-te pe disciplina spirituală, cum să încorporezi Biblia în rolurile de leadership şi cum să fii mai creativ şi strategic orientându-te după principiile biblice.
„Adevărul e că bisericile nu discută specific despre modul în care creştinii ar trebui să se comporte la lucru,” spune Blackard într-un interiu pentru Christian Post. „Am văzut lucruri remarcabile întâmplându-se atunci când creştinii învaţă să îşi aplice credinţa la locul de muncă.”
O familie din California a fost amendată de primărie pentru că a găzduit o întâlnire de studiu biblic.
La doar câteva zile de la vestea că SUA critică România pentru libertatea religioasă, publicaţia The Christian Post relatează despre un incident inedit care a avut loc într-un stat american. O familie din California a fost amendată de primărie pentru că a găzduit o întâlnire de studiu biblic.
Cuplul din San Juan Capistrano au primit o amendă de 300 de dolari pentru activitatea religioasă care, potrivit autorităţilor, a încălcat codul municipal. Regulamentul cu pricina interzice funcţionarea organizaţiilor „religioase, non-profit sau a fraternităţilor” în zone rezidenţiale fără un „permis condiţional”, relatează Capistrano Dispatch.
Stephanie Fromm, proprietarul casei, s-a arătat indignat de decizia autorităţilor: „cum îndrăznesc să ne spună că nu putem face ce vrem la noi în casă? (…) Normal ar fi să pot fiu ospitalieră în propriul cămin.”
Codul municipal este o lege „reactivă”, scrie Christian Post, indicând că este aplicat pe baza unei plângeri. Fromm a recunoscut că este o persoană care s-a plâns de activităţile respective, însă a menţionat că studiul s-a desfăşurat în casă şi că singurul zgomot ar fi putut fi cel al radioului, care era pus în surdină în timp ce musafirii conversau.
Brad Dacus, președintele Pacific Justice Institute a emis o declaraţie de presă în care apreciază că „a impune necesitatea unui permis pentru studiul biblic acasă este ceva scandalos.”
Bisericile din Argentina celebreaza `Luna Bibliei`
În Argentina, asemenea multor alte țări din America Latină, luna septembrie este una aparte, fiind dedicată celebrării Bibliei.
Prin urmare, aceasta se va caracteriza prin organizarea mai multor conferinţe, seminarii şi întâlniri între tineri, asigură o scrisoare emisă de către Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB).
“Traversarea unei luni întregi, în fiecare an, prin concentrare specială asupra Bibliei, reprezintă un ajutor în mărtusirea Cuvântului, ca nutrient esenţial al credinţei şi angajamentului în viaţă şi dreptate” – afirmă pastorul Gerardo Oberman, membru al Bisericii Reformate din Argentina, Biserica Evanghelică River Plate (IERP).
Apreciez Biblia ca cea mai importantă carte
Apreciez Biblia ca cea mai importantă carte, cand este vorba despre Dumnezeu, şi cred că poate fi folosită de orice om pentru a descoperii ce doreşte Dumnezeu de la El şi ce-i oferă Dumnezeu.
Versiunea Cornilescu va fi revizuita cu supervizarea SBIR si nu oprita de BOR
În chestiunea copyrightului pentru versiunea Cornilescu, Derek Hill, coordonatorul departamentului BFBS care se ocupă de problema drepturilor de autor a recomandat SBIR următoarele:
BFBS(care are copyright pentru versiunea Cornilescu)va ajuta SBIR să revizuiască textul, ca parte a unui proces care să implice un consultant de traduceri şi un comitet de traduceri. Prin aceasta se doreşte crearea unei versiuni imparţiale.
Asta înseamnă că revizuirea textului lui Cornilescu, făcută până acum „la liber”, după inspiraţie şi la heirup, va fi supervizată de SBIR, organizaţie în care sunt reprezentate toate cultele evanghelice.
Aşadar, nici vorbă că BOR ar încerca să restrângă circulaţia versiunii Cornilescu. Ce se urmăreşte (în mod legitim, în opinia mea) este ieşirea din această situaţie nefirească, în care un text consacrat este „îmbunătăţit” în fel şi chip, în mod abuziv.
Emanuel Conțac, În chestiunea copyrightului pentru versiunea Cornilescu. Lămuriri suplimentare
Este legitima discriminarea si persecutarea protestantilor pe motiv ca nu au vechime istorica?
Întrebarea care dă titlul acestui articol este în opinia noastră una legitimă, care se naște în urma comentariului primit de la George Enache, la articolul ONU: Monopol ortodox în religia Republicii Moldova.
Măcar prioritate are tot o religie crestina …si nu altceva. Dati slava lui Dumnezeu pentru asta, ca altfel poate ingaduie ceva mai rau si stiti la ce ma refer.
2. Ar fi chiar culmea ca sa nu fie ortodoxia religia cu prioritate în Moldova, doar cine a aparat tara asta? Toti domnitorii cu ostile lor care si-au varsat sangele pentru tara asta, pentru credinta lor ortodoxa, si acum veniti voi protestantii sa va cereti partea, voi care nu ati facut nimic pentru ea. Eu sunt din Romania, dar daca ar fi sa piara ortodoxia vreodata, în Moldova va fi ultimul loc unde ar pieri. Insa nu o sa piara, pentru ca ea este biserica lui Hristos pe care nici portile iadului nu o vor birui, precum zice în Scriptura. Ea a fost, este si va fi, in schimb toate miile astea de religii pe care voi le-ai inventat dezvoltat si dus mai departe prin alte ramificatii nu au fost ci au apărut, si nu au continuitatea de care se zice în Biblie ca nu vor pierii. (?) Doar o religie poate sa duca sprea adevărata cale, si aici vorbim ori de ortodoxie, ori de catolicism, doar aceastea au avut continuitate de cand a venit Hristos si pana acum. Restul au apărut în mintea unor oameni care nu au avut nici o treaba cu Dumnezeu, ci doar s-au revoltat pentru anumite probleme si dintr-o data s-au trezit cu un numar mare de adepți.
Studiati istoria ca stiu ca nu va place, pentru ca nu va avantajeaza pe voi deloc, pentru ca nu aveti istorie si nu sunteti in istorie. Aveti istorie de două trei sute de ani, pe cand ortodoxia are de 2000 de ani.
După cum se observă, mesajul acreditează ideea că persecuția protestanților de către ortodocși este ceva normal și că ei ar trebui să accepte acest lucru, dat fiind faptul că nu au vechime istorică. Pe de altă parte a afirma că protestantismul nu are istorie deoarece a apărut în istorie acum cinci sute de ani; este un fapt neadevărat și neștiințific. În ceea ce privește originea ortodoxiei, pe ce bază putem afirmă că ea este de origine divină? Putem afirma cu certitudine ca la rândul ei ortodoxia a apărut ca urmare a unei decizii omenești, motiv care nu justifică absolut deloc acțiunile pe care aceasta le-a inițiat împotriva altor biserici creștine. Dacă tot vorbim de vechime amintim aici afirmația Mântuitorului: „Cei din urmă vor fi cei dintâi” care demonstrează faptul că Împărăția Cerurilor se ia cu năvală și că nu vechimea contează ci faptele dovedite de smerenia inimii.
În ceea ce privește faptele pe care raportorul ONU le aduce în discuție, în urma lecturării articolului se constată faptul că acesta nu aduce în discuție vechimea Bisericii Ortodoxe, ci discriminările la care aceasta supune celelalte culte.
În Moldova s-a constatat monopolul bisericii ortodoxe în detrimentul celorlalte culte religioase.
Bielefeldt recunoaște libertatea religioasă din Moldova și faptul că este un stat laic, dar atrage atenția asupra unei concepții ce poate duce la situații periculoase – aceea că „doar o singură tradiție religioasă trebuie să servească drept element constitutiv sau stâlp al societății.”
Oficialul ONU a dat exemple în care credincioșii baptiști nu au putut fi îngropați în cimitirele comunitare ortodoxe, sau în care simboluri sau așezăminte ale altor religii au fost profanate.
Suntem în secolul XXI și vorbim de libertate religioasă. În ceea ce privește vechimea, după cum se știe, și protestanții au o genealogie care merge până în vremea Domnului Isus, nu numai ortodocșii. Cu toate acestea, din punctul nostru de vedere problema nu constă în vechime ci în valori, și schimbările pe care le-au promovat ortodoxia, catolicismul și protestantismul, valori care au modelat diferit spațiul occidental de cel răsăritean. Există o serie de discuții și studii referitoare la rolul ortodoxiei în viața Țărilor Române, care reliefează faptul că noi nu suntem ortodocși de 2000 de ani, precum și faptul că alegerea religiei s-a datorat unor considerente politice. Dacă Vaticanul ar fi oferit domnitorilor români recunoașterea statutului pe care ei îl doreau împreună cu privilegiile care ar fi decurs din acest fapt, domnitorii români ar fi îmbrățișat religia catolică. Alegerea și menținerea ortodoxiei s-a datorat, dincolo de considerentele personale, considerentelor politice. În ceea ce privește protestantismul, acesta a fost perceput ca pe ceva străin datorită originii occidentale, dar și a faptului că era religia îmbrățișată de către unguri, sași, secui. Atunci când se amintește de rolul domnitorilor români în apărarea ortodoxiei, George Enache, are în vedere cu precădere pericolul otoman, însă consider că și acest aspect trebuie nuanțat. Spun acest lucru deoarece în facultate m-am ocupat la un moment dat de un aspect similar, anume de ce nu ne-au transformat otomanii în pașalâc. Ca urmare a studierii mai multor surse am ajuns la concluzia că acest lucru s-a datorat unei conjuncturi internaționale, situației interne din Imperiul Otoman, precum și a intereselor strategice ale Imperiului care aveau mai multe avantaje din exploatarea teritoriului nostru prin intermediul unor obligații în natură sau bani, decât prin ocuparea teritoriului și impunerea statutului de pașalâc(după cum istoricii au demonstrat, Bulgaria, deși a fost integrată în Imperiul Otoman, a avut un regim economic -de exploatare- mai blând decât noi.) Prin aceasta am vrut doar să aduc în discuție mitul independenței. Nu am studiat evoluția culturală și religioasă a Bulgariei în timpul ocupației otomane, însă consider că dincolo de dezavantajele de ordin economic, au existat indubitabil și avantaje ale statutului de „independență controlată” a Țărilor Române pe parcursul Evului Mediu.
Un alt aspect care merită adus în discuție este rolul protestantismului în viața culturală a românilor. Iată că deși nu „au istorie”, protestanții au făcut istorie. Când mă refer la rolul cultural am în vedere celebrarea slujbelor religioase și traducerea Bibliei și a celorlalte cărți de cult în limbile naționale, respectiv limba română.
Un aspect foarte important în acest context este acela al reciprocității. Astfel, în Occident, Biserica Ortodoxă se bucură de libertate religioasă, de recunoaștere, aspecte care includ și libertatea prozelitismului. A face prozelitism în Occident pe teritoriul protestant(vezi spre exemplu America) este ceva normal pentru ortodoxie, însă nu este de acord să acorde aceeași libertate religioasă și protestantismului în spațiul răsăritean, acolo unde este religie majoritară.
Pentru completarea informațiilor prezentate în cadrul acestui articol, precum și pentru a înțelege evoluția din punct de vedere religios a românilor, recomand o serie de articole și cărți, referințe care pot fi completate și cu alte resurse identificate de către cititori.
Cele 6 ipostaze ale creștinului din România
Razvan Theodorescu: E o enormitate a afirma ca ne-am nascut ortodocşi
De ce religia catolică a cumanilor nu i-a influenţat pe români. Interviu cu Neagu Djuvara
Baptisti sunt protestanti sau neoprotestanti?
Cine sunt creştinii după Evanghelie?
John Stott, Esența creștinismului în 10 cuvinte
Dorin Dobrincu, Legea cultelor: text, subtext si context
Intoleranţă religioasă reciprocă – lumea creştină vs. lumea musulmană
BOR și atitudinea fata de societatea civila via Contributors
Calvin si baptistii – 3 – Origini baptiste. Puritanismul englez via Persona
Cine sunt baptistii? Preambul al Statutului Cultului Creștin Baptist
Cum înțeleg baptiștii notiunea de traditie
Marius Cruceru despre elementele distinctive și definitorii ale Bisericii baptiste
Biserica Creștin Baptistă ”apără Omul și demnitatea umană”
Cărți
George Hancocock-Ștefan, Impactul Reformei asupra Românilor între 1517-1645
Paul Negruț, Biserica și Statul
Giovani Filoramo (coord.), Istoria religiilor
Earle E. Cairns, Creștinismul de-a lungul secolelor. O istorie a Bisericii Creștine
Daniel Barbu, „Etica ortodoxă și „spiritul” românesc„, în Daniel Barbu (coord. ), Firea românilor
Iosif Țon, Credința adevărată
William R. Estep, Istoria anabaptiștilor
Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalist
Experimentează un an „feminitatea biblică”
O tânără autoare a unui blog evanghelic şi-a propus să trăiască un an respectând toate instrucţiunile Bibliei privind femeile. Scopul ei – promovarea egalităţii între sexe.
Motivată de inconsecvenţa creştinilor care respectă doar acele norme biblice care li se potrivesc, Rachel Held Evans (Tennesse, SUA) a decis să le arate că dacă termenul „biblic” este folosit pentru a justifica doar lucruri care convin, el îşi pierde semnificaţia. Dacă creştinii realizează acest lucru, ei ar putea să se poarte cu mai multă iubire şi mai multă umilinţă în relaţiile cu ceilalţi, susţine Evans, citată de publicaţia The Slate.
Rachel s-a hotărât să încerce să trăiască după toate regulile pentru femei formulate în întreaga Biblie, în octombrie 2010. Pentru tânăra autoare a unui blog omonim, care se bucură de o largă popularitate între creştinii conservatori, proiectul înseamnă o campanie pro-egalitate, care se va finaliza cu publicarea unei cărţi, în mai puţin de o lună.
Intitulată „Un an de feminitate biblică”, lucrarea lui Rachel va spune experienţa încercării de a respecta ceea ce autoarea a numit „cele 10 porunci biblice ale feminităţii”. acestea includ „supunerea faţă de soţ în toate lucrurile, devotamentul faţă de datoriile casei, maternitatea, vestimentaţia modestă, acoperirea capului în timpul rugăciunii, interdicţia de a-şitunde părul, interdicţia de a-i învăţa pe alţii în cadrul bisericii, de a bârfi şi de a avea autoritate asupra unui bărbat.”
Evans spune că nu are nicio intenţie să ironizeze Biblia, ci doreşte să „investigheze creativ modul în care noi o aplicăm” la viaţa de zi cu zi. Într-o declaraţie pentruChristian Post, tânăra şi-a arătat „sprinul puternic pentru prezenţa femeilor la toate nivelurile de conducere din biserică”. Ea s-a declarat totodată „sceptică faţă de oricine pretinde că Biblia prezintă o singură metodă corectă pentru a fi femeie.”
Referindu-se la modul în care se raportează la Biblie personal, Evans mărturiseşte că există momente în care Biblia o emoţionează, dar sunt şi momente în care o tulbură sau o lasă confuză. „Din poziţia de interpret, recunosc faptul că înţelegerea mea asupra Bibliei este failibilă,” spune Evans. Tânăra declară că este dispusă să înveţe păstrându-şi „mintea deschisă” în timp ce cercetează probleme privind egalitatea sexelor.
„E puţin probabil că îmi voi schimba perspectiva egalitară, dar presupun că voi învăţa lucruri neaşteptate,” a mai spus Evans, care plănuieşte să includă în cartea sa şi exemple de femei care trăiesc astăzi după tradiţii practicate în vechime: ” o femeie poligamă, o menonită conservatoare, o evreică ortodoxă, o mamă care nu utilizează mijloace contraceptive, o fiică ce nu părăseşte casa familială”.
Potrivit The Slate, Rachel Evans e o voce puternică în spaţiul online, ea provocând numeroşi lideri evanghelici să îşi justifice poziţia. Luna trecută, tânăra a criticat dur declaraţia lui Donald Miller (un autor foarte vândut în SUA) care spunea că femeile nu sunt personaje principale în propriile lor „poveşti de dragoste”, fiindcă rolul femeii este să aştepte un Făt-Frumos care să îi „scrie” povestea vieţii. Miller a şters ulterior postarea de blog unde făcuse declaraţiile şi şi-a cerut scuze pentru jignirile aduse de acestea.
Experimentul lui Rachel Evans este similar provocării auto-lansate de A.J. Jacobs, editor al revistei Esquire, în 2006. Fără a fi un om religios, el a încercat să arate dacă şi cum se poate trăi după toate regulile Bibliei.
În România, fondatorul şi coordonatorul platformei Think Outside the Box, Magor Csibi a încercat şi el să trăiască o perioadă de timp după regulile Cărţii pe care „cu toţii spunem că o cunoaştem, dar puțini o şi respectăm,” după cum spunea chiar el. Proiectul nu a fost încă finalizat.
(Foto: internetmonk.com)
În chestiunea copyrightului pentru Biblia Cornilescu
Se zvoneşte pe bloguri şi prin emailuri că Biserica Ortodoxă Română intenționează să cumpere drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu, de la Societatea Biblică Britanică. Citește mai mult …













