Arhive categorie: Biografii

Pastorul Mihai Huşanu (1931-2026) a trecut la Domnul


Mihai Huşanu

Prezint mai jos o biografie a pastorului Mihai Huşanu primită de la pastorul Ionel Tuțac, fapt pentru care îi mulțumesc. Biografie care a fost publicată între timp pe Facebook (vezi link la final) Poate voi reveni cu unele completări, dar menționez până atunci că puteți găsi informații în interviul realizat de Dr. Ionel Tuțac, în interviul acordat Denisei Bodeanu, Neoprotestanții din Transilvania în timpul regimului comunist, la Ioan Bunaciu în mai multe cărți, la Marius Silveşan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare şi rezistență 1948-1965, Daniel Mitrofan. Pigmei şi uriaşi (numele conspirativ Mihu, Carmen Chivu Duță, Cultele din România.

“Pastorul Mihai Hușanu s-a născut în 17 august 1931 în satul Uncești, fosta comună Bunesti, din fostul județ Baia, actualmente județul Suceava.
A auzit Evanghelia în anul 1947, iar la vârsta de 16 ani, în data de 15 august a fost botezat de către pionierul credinței baptiste din Bucovina, pastorul Silvestru Ungureanu.
Începând cu anul 1948 a slujit în bisericile din Bucovina și Moldova, fiind apreciat pentru stilul său poetic, clar și pentru pasiunea sa pentru mântuirea celor pierduți.
În luna ianuarie a anului 1954, în timp ce era student în anul III la Seminar, a fost trimis să păstorească Biserica Baptistă nr.1 din cartierul Mănăștur, Cluj Napoca.
După absolvirea Seminarului Teologic Baptist din București, în data de 6 august, a fost ordinat ca păstor al Bisericii din cartierul Mănăștur. Din comisia de ordinare au făcut parte frații Alexa Popovici, Ioan Dan și Traian Bădău.
În decembrie 1975 a fost ales secretar al Comunității Bisericilor Baptiste Cluj, iar după o perioadă de timp a fost ales președinte.
La Congresul Cultului Baptist din anul 1984 a fost ales președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, slujbă pe care a deținut-o până la Congresul din anul 1988. În perioada cât a fost președinte s-au construit 11 lăcașe de cult baptist, un lucru remarcabil pentru acele vremuri.
A continuat să slujească în calitatea de președinte al Comunității Baptiste Cluj până în anul 1991.
În anul 1985 l-a invitat pe renumitul evanghelist Billy Graham să vină în România, lucru care a fost acceptat de regimul comunist. Fratele Hușanu l-a însoțit pe renumitul evanghelist american în turneul său prin România.
După ieșirea la pensie, în anul 1991, a slujit, pentru o perioadă scurtă, ca păstor în bisericile din Sebeș și Blaj.
La finalul anului 1992 a plecat în vizită la fiica sa Lidia, în America, având ocazia să predice în aproape toate bisericile românești.
După întoarcerea în țară, la 1 aprilie 1994, a fost ales ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste Betel din cartierul Mănăștur, iar după ordinarea ca păstori a fraților Marius Sabâu și Adi Tămaș, a slujit ca păstor senior al Bisericii.
A scris cartea de predici „Harul Credinței”.
A plecat în veșnicie în data de 7 martie 2026”.

Biografia a fost publicată aici:

https://www.facebook.com/share/p/18AYT2muQe/?mibextid=wwXIfr

Observații:

1. Rămâne de clarificat rolul lui Mihai Hușanu în vizita lui Billy Graham în România care a avut loc în anul 1985. Cei care ați citit cartea Denisei Bodeanu poate mă ajutați. Eu nu am acces la carte acum.

2. A semnat un acord de colaborare cu Securitatea în 196, iar apoi este propus spre recrutare prin 1984. Aspectele trebuie clarificate pe baza dosarelor de arhivă. Din unele informații publicate rezultă faptul că lucrurile nu au decurs cum îşi dorea Securitatea motiv pentru care este scos din rețea (vezi Marius Silveşan)

3. A avut un rol important în tipărirea Bibliei Cornilescu în anul 1987 alături de pastorul Vasile Talpoş care a fost secretar general al cultului baptist (1984-1988).

Iată şi interviul realizat de pastorul Dr. Ionel Tuțac

Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu i s-a oferit titlul de Profesor Emerit de către Universitatea din București


Din cunoștințele noastre, Profesorul Otniel Bunaciu este cel de-al doilea profesor baptist român căruia i-a fost oferită distincția de Profesor Emerit de către Universitatea din București. Primul a fost Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș despre care am scris la momentul respectiv.

Îl felicităm și noi pe domnul profesor Otniel Bunaciu și considerăm că acordarea acestei distincții este o încununare a aactivității sale academice.

Iată mai jos anunțul postat oe pagina de Facebook a Facultății de Teologie Baptistă (FTB) din cadrul Universității din București:

🎓 Profesor Emerit – Prof. univ. dr. Otniel-Ioan Bunaciu 🎓

FTB anunță cu bucurie oferirea titlului de Profesor Emerit domnului profesor universitar Otniel-Ioan Bunaciu, o personalitate marcantă a învățământului teologic universitar din România.

Domnul profesor Otniel-Ioan Bunaciu activează în cadrul Universității din București din anul 1991, deține titlul de profesor universitar din 2006 și a exercitat, din 2003 până în 2025, funcția de Decan al Facultății de Teologie Baptistă. Sub conducerea sa, facultatea a cunoscut o dezvoltare instituțională semnificativă, prin consolidarea programelor de studii universitare și postuniversitare și prin înființarea primei școli doctorale teologice baptiste din România.

De-a lungul anilor, a coordonat procesele de evaluare și asigurare a calității, a susținut formarea continuă a cadrelor didactice tinere și a avut un rol decisiv în acreditarea și modernizarea programelor de studiu. În calitate de membru CNADTCU a contribuit la menținerea standardele academice naționale prin asigurarea integrității academice și a validității calificărilor.

📅 Ceremonia de decernare a titlului de Profesor Emerit a avut loc astăzi, 21 ianuarie 2026, în prezența Președintelui Senatului Universității din București, domnul conf. univ. dr. Claudiu Buglea, precum și a personalului Facultății de Teologie Baptistă și al Institutului Teologic Baptist din București.

🙏 Mulțumim pentru dedicare, viziune și slujirea academică exemplară!

Felicitări, domnule Profesor Emerit!

https://www.facebook.com/share/p/17q5SEPZyv/?mibextid=wwXIfr

Forumul Dialogos : Cortul amintirilor – despre piedicile în calea credinței în timpul regimului comunist | invitat Ioan T Morar


Un dialog de calitate între Mirel Talpeș și Ioan T. Morar în calitate de invitat al acestei ediții a Forumului Dialogos.

Credința care s-a născut din suferință | Angela Peșchir | Oameni și povești


Basilica : 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, simbol al curajului, credinței și al iubirii de țară


Regina Maria (rador.ro)

În data de 29 octombrie 2025 s-au împlinit 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre cele mai puternice și iubite personalități din istoria națională.

Regina Maria s-a născut în data de 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Anglia, ca Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, fiind nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. La doar 17 ani, s-a căsătorit cu Principele Ferdinand, moștenitorul tronului României, devenind mai târziu regină, mamă și simbol național.

Într-una din numeroasele sale scrieri memorialistice, Majestatea Sa mărturisea că nu-și poate închipui lumea fără copii și că aceștia au fost „punctul central” al vieții ei. A fost scriitoare, promotoare a portului popular românesc și prima femeie membră a Academiei Franceze de Arte Frumoase.

Regina soldat

Regina Maria şi regele Ferdinand I decorând soldaţii distinși în luptele de la Mărăşeşti, 28 august 1917. Sursă foto: Arhivele Naționale ale României

În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria s-a aflat pe front, alături de soldați, în spitalele de campanie, purtând uniforma de soră medicală.

„Toată viața am fost puternic înzestrată cu darul milei”, scria Regina Maria în autobiografia Sa.

Era supranumită „Regina soldat” sau „Mama răniților” pentru prezența ei pe front, în timp ce Contele Charles de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței în România, scria: „Există un singur bărbat în România și acela este Regina”.

România în gând inimă și suflet

Regina Maria împreună cu sătenii din Bran. Sursă foto: Arhivele Naționale ale României

După război, Regina Maria a reprezentat România la Conferința de Pace de la Paris din 1919, pledând cu fermitate pentru recunoașterea internațională a României Mari. Suverana a fost primită cu onoruri la Paris, Londra și Washington, fiind considerată una dintre cele mai influente femei ale epocii.

Cunoscută pentru dragostea sa față de popor, artă și frumos, Regina Maria a fost autoare de scrieri memorialistice și a promovat portul popular românesc.

„Am România în gând, inimă și suflet”, mărturisea Majestatea Sa.

Regina Maria a trecut la Domnul în data de 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor, lăsând prin testament dorința ca trupul să-i fie înmormântat la Curtea de Argeș, iar inima să-i fie păstrată la capela Stella Maris din Balcic – „pentru că acolo am lăsat o parte din sufletul meu

29 octombrie 1875 s-a născut Regina Maria a României


Regina Maria a României s-a născut la 29 octombrie 1875, în Marea Britanie, într-o familie de rang înalt. Tatăl său a fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh și fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, iar mama sa, Maria Alexandrovna Romanov, a fost singura fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Regina Maria s-a implicat activ în sprijinirea armatei. FOTO: arhivă

Regina Maria s-a implicat activ în sprijinirea armatei. FOTO: arhivă

Regina Maria a jucat un rol esențial în istoria și dezvoltarea României moderne. Considerată o personalitate remarcabilă a diplomației românești, ea a contribuit decisiv la consolidarea relațiilor țării cu statele occidentale.

În timpul Primului Război Mondial, s-a implicat activ în sprijinirea armatei și a populației afectate. A coordonat activități de asistență medicală, a vizitat spitalele și a îngrijit răniții, devenind un simbol al curajului și devotamentului. Pentru aceste merite, a primit supranumele de „Regina Soldat” și „Mama răniților”.

https://adevarul.ro/istoria-zilei/29-octombrie-s-a-nascut-regina-maria-supranumita-2481928.html

Casa din Aiud în care a copilărit Iosif Țon


Fotografia este postată pe pagina de Facebook a lui Florin Lucaci și este însoțită de următorul mesaj:

“Intrarea pe prispa (târnațul) casei fratelui Iosif Țon, din Aiud. În această casă și-a petrecut el o parte din copilărie. Am vizitat locul acesta duminică, 14 septembrie.”

https://www.facebook.com/share/p/1ErNZ1PBgq/?mibextid=wwXIfr

Din răspunsul la un comentariu aflăm faptul că nu mai locuiește nimeni în casă, dar are cineva grijă de ea.

https://www.facebook.com/share/p/1ErNZ1PBgq/?mibextid=wwXIfr

Petru Lascău despre Iosif Țon


https://www.facebook.com/share/v/179ft6WAXM/?mibextid=wwXIfr

Iosif Țon – Viața în imagini


Cele mai semnificative momente din viața pastorului Iosif Țon surprinse în imagini

Înmormântare Prof. Dr. Iosif Țon (septembrie 2025)


Serviciul de înmormântare al celui care a fost pastorul Iosif Țon. Dumnezeu să mângâie familia