Cum percep românii trecutul comunist (un nou sondaj IICCMER-CSOP)
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu CSOP (Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţei) anunţă prezentarea celui de-al doilea sondaj de opinie privind percepţia românilor asupra regimului comunist.
Sondajul va fi prezentat în cadrul unei conferinţe de presă joi, 9 decembrie, ora 10.30, la sediul instituţiei, str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 5, ap. 11. IICCMER va pune la dispoziţia celor interesaţi o sinteză a studiului asupra opiniei publice.
Evenimentul va fi deschis de Ioan Stanomir, preşedinte executiv al IICCMER. Din partea institutului vor prezenta rezultatele şi concluziile cercetării sociologice doamna Raluca Grosescu şi domnul Bogdan Cristian Iacob, din partea CNSAS doamna Germina Nagâţ, iar din partea Arhivelor Naţionale ale României domnul Dorin Dobrincu. CSOP va fi reprezentat de domnii Horia Domnariu şi Alexandru Chivu.
Prezentul sondaj este rezultatul parteneriatului dintre IICCMER şi CSOP în scopul elaborării unor rapoarte de cercetare sociologică, care să urmărească marile teme legate de memoria şi istoria regimului comunist. Sondajele din cadrul acestui parteneriat sunt realizate gratuit de către CSOP.
Considerăm că un astfel de parteneriat este util nu doar IICCMER, ci şi altor instituţii ale statului român, în scopul realizării unor strategii publice pentru o educaţie democratică fundamentată pe asumarea trecutului comunist.
Evanghelizarea lui Billy Graham în România comunistă(1985) – arhivă foto
Emanuel Conţac, a publicat pe blogul vaisamar câteva fotografii cu Billy Graham, realizate în timpul vizitei sale în România. Eu le-am adunat din postările lui, am integrat comentariile la fiecare fotografie și am mai adăugat câteva fotografii la cele existente. Dacă printre cei care citesc acest articol sunt persoane care mai au fotografii cu vizita lui Billy Graham în România sau cu alte evenimente care pot constitui o mărturie evanghelică îi rog să mă anunțe. Ajutați-mă să completez numele persoanelor prezente în fotografii.

Billy Graham la Suceava 1985. Teoctist Arpașu, Billy Graham, Vasile Talpoș (între Teoctist și Billy Graham)
Fotoghicitoare cu Billy Graham

Talpoș Vasile, Billy Graham, Hușanu Mihai. În spate Franklin Graham
Billy Graham la Suceviţa. 1985

Billy Graham la Sucevița 1985. În stânga, lângă Billy Graham, se află Constantin Gross, supraveghetorul Filialei Suceava a Cultului Penticostal.

Vizită la Mănăstirea Suceviţa. Ghidajul este oferit de maica Adriana.

Billy Graham la Arad
Billy Graham in Communist România

Billy Graham, Remus Rus (în stânga lui BG), Vasile Talpoș (rândul 3, al 2 de la stânga la dreapta)

Remus Rus, traducătorul lui Billy Graham, fotografie actuală

Franklin Graham, fiul lui Billy Graham
Sursele fotografiilor:
Fotoghicitoare cu Billy Graham
Billy Graham la Suceviţa. 1985
Cruciada evanghelistică a lui Billy Graham în România comunistă – arhivă video 1985
Asociația Evanghelistică Billy Graham (BGEA), a realizat propriul documentar despre vizita lui Billy Graham în România. Spre deosebire de varianta TVR disponibilă mai jos, în cadrul acestei variante sunt integrate imagini și de la cruciada evanghelistică din 2008 al lui Franklin Graham. Dacă în documentarul TVR inspirat din cartea Afecereea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România este scos în evidență controlul statului în cadrul documentarului BGEA, accentul se pune pe latura misionară a vizitei lui Billy Graham dar și a fiului său Franklin Graham.
Iată și articolul care însoțește documentarul video
Asociația Evanghelistică Billy Graham (BGEA) sărbătorește zilele acestea 60 de ani de activitate în acțiuni de vestire a Evangheliei. Asociația a organizat în întreaga lume, de-a lungul deceniilor, serii de prezentări, seminare, programe de radio și televiziune, articole și resurse în publicații print și online.
Evanghelistul Billy Graham a fondat asociația în 1950 cu un singur scop, acela de a-i ajuta pe oameni să descopere o relație personală cu Dumnezeu, care vine prin cunoașterea lui Iisus Christos. Textul biblic luat ca motto a fost cel din Evanghelia după Marcu 16:15, „Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură.”
Cu ocazia aniversării a 6 decenii de activitate a Asociației Evanghelistice Billy Graham, mai multe materiale publicitare au fost deja mediatizate pe online și pe marile canale tv americane. Între ele se află și o serie de imagini și înregistrări video foarte rare din cadrul vizitei lui Billy Graham în țările din fostul bloc comunist est-european. Un clip cu titlul „Am spus Da” prezintă imagini unice din țara noastră, inclusiv mărturia Monicăi Stuparu, o româncă ce a răspuns apelului la convertire făcut de Billy Graham în 1985, în Timișoara.
În acel an Monica Stuparu era o tânără comunistă, membră a PCR. Decizia ei de a se converti la creștinism, într-o țară în care ateismul era la putere, a pus-o în fața unei serii întregi de riscuri: acela de persecuție, de a-și pierde locul de muncă. După 23 de ani când reprezentanții asociației s-au întors în România la Franklin Graham Festival, Monica Stuparu a activat ca consilier din partea echipei române. „Privind înapoi, îmi dau seama că Dumnezeu a vrut ca eu să fiu acolo, să particip la acel program divin”, afirmă Monica Stuparu privind înapoi la anul 1985.
Astăzi, în urma susținerii la nivel mondial, BGEA activează în întreaga lume, atât prin programe de evanghelizare în masă, televiziune, radio, internet cât și prin instruire evanghelistică pentru a pregăti alți predicatori. Billy Graham (n. 1918) este probabil cel mai cunoscut evanghelist contemporan, fiind predicatorul și consilierul multor președinți ai Americii. Autor al multor titluri care au ajuns best-seller, el este în mod constant în topul Gallup „Cei mai admirați 10 oameni ai lumii”. A fost pe coperta marilor reviste ale lumii Time, Newsweek, Life. Acțiunile de evanghelizare pe care le-a susținut în lume au inclus prezentări atât în în marile biserici ale lumii dar și în zonele secularizate, cum ar fi Madison Square Garden. Începând cu anul 1977 lui Billy Graham i s-a permis accesul în acțiuni creștine și în țările comuniste. Din anul 2000 fiul său Franklin Graham a preluat conducerea BGEA.
I Answered yes. Billy Graham in Romania
Atașez la acest post și documentarul difuzat de TVR. Comentariile despre acest documentar le găsiți aici.
Afacerea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985): reportajul TVR acum și pe youtube
Așa cum am anunțat aici, preluând informația de pe blogul Persona, înregistrarea pe site-ul TVR este disponibilă aici:
*
1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 1
*
1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 2
*
Preaching to Catholics-Orthodoxes & Jews In Romania Billy Graham 1985
Relația dintre vinovăție directă și vinovăție morală
Extrem de interesant [scrie Vladimir Tismăneanu], mi se pare studiul propus ca dezbatere, scris de dr. Robert D. Reisz, “despre vinovati si vinovatii in procesul comunismului”. Bine-informat, atent la nuante, dovedind acea seriozitate analitica si constiinta morala pe care nu a regasim, din pacate, in atatea interventii zgomotoase si adeseori de o imensa ipocrizie care contesta insasi legitimitatea demersului confruntarii continue cu trecutul traumatic. […] Iata cateva din temele explorate: […] Relatia dintre vinovatie directa si vinovatie morala; Regimul totalitar si transferul responsabilitatii morale individuale; Ar fi putut ideologia comunista sa produca o societate care sa nu fie totalitara? Scrie Robert Reisz: “ Nu incerc in acest text, in nici un fel sa relativizez crimele comise in perioada menționată, nu consider insa principala problema a unui proces al comunismuluicea de identificare sau de analizare a faptelor, pe care le consider dincolo de orice dubiu, ci aceea de interpretare a sensului dat ‘vinovatiei’”. Ceea ce implica recunoasterea primatului ideologiei in sistemul totalitar, comunist sau fascist, faptul ca aceste regimuri utopic-revolutionare, inspirate de religii seculare, erau experimente exacerbate de inginerie sociala, de “purificare” prin “îmbunatățirea parcului uman” (Robert Reisz il citeaza pe Peter Sloterdijk), actiuni sistematice de reconstructie a conditiei umane prin persecutarea si chiar eliminarea fizica a grupurilor considerate “nedemne de a trai”.
Vladimir Tismăneanu, “Colloquium politicum”: O excelenta revista despre universul politicului
“Colloquium politicum” este o revistă semestrială de analiză pluridisciplinara a politicului, care apare pare sub egida Centrului interdisciplinar de studii regionale, avându-i ca editori pe Vasile Docea, Robert Reisz si Smaranda Vultur. Primul numar (ianuarie-iunie 2010) a fost publicat a la Editura Universitatii de Vest din Timișoara.
Afacerea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985): reportajul TVR acum și pe youtube
Acest post este un update la cel anterior despre vizita lui Billy Graham în România. Spre deosebire de varianta inițială am reformulat informația referitoare la Remus Rus și am inserat comentariul lui Emanuel Conțac. Pe această cale mulțumesc lui Emanuel Conțac pentru precizare și lui Ionuț Tătaru, pentru faptul că mi-a pus la dispoziție varianta downloada-tă a documentarului TVR, din care am tăiat partea care nu se referea la Billy Graham și l-am postat pe youtube.
Duminică 28 noiembrie 2010, în cadrul emisiunii Reportajele Jurnalului, TVR1 a difuzat un scurt documentar despre vizita lui Billy Graham în România desfășurată în luna septembrie a anului 1985, documentar pe care l-am anunțat aici și aici. Este interesant de observat faptul că poziția oficială din partea organizatorilor a fost oferită de către traducătorul lui Billy Graham, Remus Rus. Vizionând documentarul mi-a venit în minte o idee: colaborator până la moarte, inspirată de postarea lui Emanuel Conțac cu titlul Numai moartea i-a întrerupt colaborarea cu Securitatea.
Update:
După publicarea articolului inițial în care menționam faptul că Remus Rus este sursa ,,Apostol”, Emanuel Conțac mi-a lăsat următorul comentariu:
Nu cred că Remus Rus este sursa “Apostol”. Pare să fie “Biologul”. Această sursă știe atât engleză, cât și germană, e ortodoxă și e luată în calcul ca posibil traducător al lui Billy Graham. Cred că “Apostol” e altcineva.
Așa cum am anunțat aici, preluând informația de pe blogul Persona, înregistrarea pe site-ul TVR este disponibilă aici:
CRPC militează pentru respectul față de eroii și martirii bisericii care au suferit prigoana comunistă
Comunitatea Regională Penticostală Constanța a prezentat în anul 2006 conducerii cultului penticostal o rezoluție privind colaborarea cu Securitatea a personalului de cult unde se exprimă clar punctul de vedere al acesteia față de problema deconspirării. Prin prezentarea acestei rezoluții vrea să dau și un răspuns celor care m-au acuzat că aș fi pro sau contra inițiativei pastorului Vasilică Croitor de Răscumpărare a memoriei, cu atât mai mult cu cât CRPC, din care acesta face parte, se exprimă fără echivoc asupra relației dintre Biserică și Stat în perioada comunistă. Vasilică Croitor, autorul cărții despre istoria Bisericii Penticostale în perioada comunistă reiterează prin acest articol poziția sa față de colaborarea cu Securitatea a personalului de cult militând pentru o analiză personală și o rezolvare individuală prin mărturisire și pocăință de către fiecare slujitor în parte. ,,Dacă această rezoluție ar fi primit un răspuns decent, cartea Răscumpărarea memoriei nu s-ar fi scris”.Poziția mea se identifică în acest caz cu cea a lui Vasilică Croitor, militând pentru recuperarea memoriei recente și asumarea trecutului de către fiecare persoană în parte.
În anul 2006 am prezentat această Rezoluție fratelui Riviș Tipei, la Galați. Am găsit-o recent pe situl CRPC pe care ne pregătim să îl înnoim în zilele următoare. Dacă această rezoluție ar fi primit un răspuns decent, cartea Răscumpărarea memoriei nu s-ar fi scris. Congresul de la Timișoara a fost împiedicat să discute rezoluția, cu promisiunea că se va ocupa de ea Consiliul Bisericesc. Restul e istorie…
Informare privind credincioșii baptiști din Caraș-Severin (1980)
Prin intermediul acestui document doresc să prezint modul cum acționa Departamentul Cultelor în relațiile cu bisericile evanghelice. În acest caz este vorba de Biserica Creștin Baptistă din comuna Eftimie Murgu județul Caraș-Severin. Obiectul acestei informări îl constituie cumpărarea de către credincioșii baptiști a 32 de instrumente muzicale -mandoline, chitare, acordeoane-. Problema inspectorului și a organelor statului este următoarea:
1. Au cumpărat instrumentele pe cont propriu dar cu acordul pastorului și al comitetului bisericii
2. Statul militează pentru îndoctrinarea tinerilor și copiilor cu valorile comuniste, nu cu cele creștine
3. Formarea unei orchestre în cadrul bisericii nu era privită cu ochi buni deoarece era un mijloc de revigorare a vieții religioase și submina autoritatea secretarului cu propaganda din cadrul comunei.
Partea a doua a acestui document prezintă măsurile întreprinse de către inspector după cum urmează:
În discuțiile repetate pe care inspectorul teritorial le-a avut cu pastorul Dănilă Ciortuz i s-au pus în vedere următoarele:
-să retragă adresa pe care biserica a înaintat-o organelor locale
– educația religioasă a copiilor (nu repetiții) să se facă în cadrul serviciilor religioase și nu și/sau în alte zile
– se interzic repetițiile muzicale cu scop religios într-un cadru organizat la biserică sau în casele membrilor.
Etapa următoare este amenințarea:
,,În caz contrar, organele locale s-au angajat să aplice prevederile articolului 153/1970, articolul 1, litera ”d” pentru organizarea activităților în case particulare”
Efectul? ,,Au încetat activitățile cu copii, în case particulare și la biserică”
Pare cam laudativă această exprimare și posibil să nu fi fost întrutotul conformă cu realitatea. Când afirm asta am în vedere două aspecte:
1. Presiunile la care au fost supuși credincioșii, pastorul și comitetul să fi fost mult mai mari decât cele menționate în document
2. Informarea este redactată de către inspectorul principal și trimisă șefilor săi de la Departamentul Cultelor, dorind în acest fel să arate că poate gestiona problemele din teritoriu.


Reportaj TVR despre ,,Afacerea Evanghelistul” vizita lui Billy Graham în România (1985)
Ca urmare a lansării volumului de documente despre vizita lui Billy Graham în România editat de către Denisa Bodeanu și Valentin Vasile despre care am scris aici, precum și a interesului suscitat de acest subiect, Televiziunea Română a realizat un documentar despre ,,Afacerea Evanghelistul”. Referitor la acest ultim aspect, Denisa Bodeanu mi-a trimis următorul e-mail:
Informațiile mele pe tema abordată de tine sunt următoarele:
Reportajul este realizat de d-na Camelia Csiki de la TVR. Dacă totul merge bine și va reuși sa-l finalizeze, va fi difuzat duminica, 28 noiembrie la ora 20.30 pe TVR 1 (după Telejurnal).
Toate cele bune,
Denisa

Din informațiile referitoare la programul TVR postate pe site-ul http://tvr.ro înțeleg că reportajul ar putea fi difuzat în cadrul emisiunii Tema zilei care începe la ora 20.40.
19.40. Sport
20.00 Telejurnal
Omologarea tragerilor Joker, Loto 5/40, Loto 6/49 și Noroc
20.40 Tema zilei
Meteo
21.10 Ultimul mohican film
Articolele de pe site-ul Istorie evanghelică referitoare la cartea ,,Afacerea Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România (1985) în ordinea publicării sunt următoarele:
1. Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985)
2. Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985) update
3. Vasilică Croitor despre cartea Afacerea „Evanghelistul”. Vizita lui Billy Graham în România (1985)
5.”Acțiunea Evanghelistul”: vizita lui Billy Graham în România(1985) p.1-motivațiile statului
7. Informatori în dosarul „Evanghelistul” (Vizita lui Billy Graham în România, 1985).
Billy Graham în Coreea comunsită
La începutul anilor ’90, Billy Graham a realizat o campanie evanghelistică și în Coreea de Nord unde a vorbit studenților de la Universitatea Kim Il Sung din Phenian. Spre deosebire de vizita din România în Coreea acesta a fost primit și de președintele țării.

Revista Creștinul Azi, Nr.6-7, mai-iunie 1992, p.26
Vorbe care contează: Comunismul a fost mai mult decât o ideologie
Comunismul a fost mai mult decât o ideologie, iar rădăcinile sale se găsesc în domeniul ocult
Vasilică Croitor în cartea Răscumpărarea memoriei: Cultul penticostal în perioada comunistă, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2010, p.17


Cu ocazia aniversării a 6 decenii de activitate a Asociației Evanghelistice Billy Graham, mai multe materiale publicitare au fost deja mediatizate pe online și pe marile canale tv americane. Între ele se află și o serie de imagini și înregistrări video foarte rare din cadrul vizitei lui Billy Graham în țările din fostul bloc comunist est-european. Un clip cu titlul „Am spus Da” prezintă imagini unice din țara noastră, inclusiv mărturia Monicăi Stuparu, o româncă ce a răspuns apelului la convertire făcut de Billy Graham în 1985, în Timișoara.












