Ce citesc astăzi în revista Biserica Ortodoxă Română, anul 70, nr. 9–10, 1952, p. 570–571?

„În anul şcolar 1951–1952 au urmat cursurile Institutelor noastre Teologice şi doi pastori baptişti: Alexa Popovici şi N. Covaci. La sfârşitul anului şcolar, cei doi studenţi baptişti au adresat Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Justinian următoarea scrisoare de mulţumire:

Înalt Prea Sfinţite,

La finele unui an de studii, petrecut în Institutele Teologice Ortodoxe de grad Universitar, subsemnaţii pastori baptişti Alexa Popovici și Nicolae Covaci, vă aducem călduroasele noastre mulţumiri pentru bunăvoinţa şi sprijinul ce ni l-ați acordat, aprobând ca să studiem teologia ortodoxă.

Acest an de studii a fost creator de noi făgaşe şi prefaţează o nouă conduită în raporturile dintre Culte. Credem că acest fapt e o dovadă grăitoare că toţi credincioşii Domnului nostru Iisus Hristos, fără deosebire de confesiunea căreia îi aparţin, pot trăi laolaltă în pace şi să se iubească aşa cum a dorit şi cerut Mântuitorul.

Sperăm că Dumnezeu ne va ajuta să putem continua studiile în Institutele Teologice Ortodoxe, atât spre folosul nostru şi al cultului Creştin-Baptist căruia aparţinem, cât şi spre consolidarea raporturilor de armonie ce există astăzi între Cultele religioase din ţara noastră.

Vaisamar

Emanuel, alias Vaisamar, ne prezintă pe blogul său un crâmpei din ceea ce a însemnat istoria evanghelică  românească pe parcursul perioadei comuniste prin publicarea unei scrisori de mulțumire adresată de către doi pastori baptiști ,Alexa Popovici respectiv Nicolae Covaci, patriarhului Justinian Marina. Așa cum am menționat şi în comentariul de pe blogul lui Emanuel, fenomenul efectuării studiilor în cadrul Institutului Teologic Ortodox este unul interesant, însă nu mă pot pronunța asupra lui pentru ca nu l-am studiat.  Am să mă refer la cazurile unor lideri baptiști care au studiat la Institutul Teologic Protestant din Cluj deoarece acesta, alături de Institutul Teologic Ortodox, erau recunoscute ca și instituții de învățământ superior spre deosebire de Seminarul Teologic Baptist din București care era  acreditat ca și instituție de învățământ mediu. În acest articol îi voi menționa pe pastorii și profesorii universitari Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București între anii 1970-1988, și Vasile Talpoș, succesorul său în funcția de director al Seminarului și actualul rector al Institutului Teologic Baptist din București. Ambii au urmat Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj în perioada comunistă, însă la intervale diferite unul față de celălalt.  Revenind la Alexa Popovici, aș dori să menționez faptul că el și Ioan Bunaciu au urmat instituții de învățământ superior aparținând cultului ortodox -Institutul Teologic Ortodox din București- respectiv evanghelic, -Institutul Teologic Protestant din Cluj- în aceeași perioadă, respectiv 1951-1956.  Despre perioada studiilor pastorului Ioan Bunaciu am scris în cadrul articolului  Ioan Bunaciu. Umblând pe ape printre stânci (II). În ceea ce-l privește pe  Alexa Popovici voi reveni cu amănunte într-un post viitor, prezentând și situația sa școlară pe parcursul celor 4 ani de la Institutul Teologic Ortodox din București, precum și motivele pentru care nu a obținut licența în teologie ortodoxă. Un alt aspect despre care vreau să vorbesc aici plecând de la comentariile  articolului despre Alexa Popovici și Nicolae Covaci de pe blogul Vaismar este cel al relațiilor dintre baptiști și ortodocși în perioada comunistă, relații pe care personal le consider destul de complexe, suportând mai multe interpretări. Una dintre acestea se referă la faptul că statul s-a folosit de cultele neoprotestante pentru a face presiune asupra Bisericii Ortodoxe. Un argument în favoarea acestei teze este și numărul relativ redus al membrilor  cultelor neoprotestante la momentul recunoașterii oficiale a acestora de către statul român, respectiv 1948. O altă interpretare este aceea reliefată în comentariile de pe blogul lui Vaisamar, precum și de către Ioan Bunaciu. Ambele părți vorbesc de o cooperare între culte și, chiar mai mult decât atât,  de o ”înfrățire” dacă ar fi să dăm crezare propagandei oficiale. Personal, consider că realitatea a fost una complexă și că adevărul este undeva la mijloc. Astfel, deși intențiile statului au fost acelea de a realiza un echilibru și în viața religioasă, baptiștii, alături de ceilalți neoprotestanți,,  și-au consolidat treptat poziția însă nu au reprezentat niciodată acel grup de presiune care să pună realmente probleme Bisericii Ortodoxe și nici nu cred că acesta era obiectivul pe care evanghelicii îl urmăreau în activitatea lor. Pe de altă parte,  BOR nu a încetat să-i ”monitorizeze” pe baptiști și pe ceilalți neoprotestanți, pe care îi denumea în documentele interne cu termenul de sectanți, și să le creeze probleme. Au fost destule cazuri, iar unele dintre ele sunt prezentate și în documentele Departamentului Cultelor, când preoții ortodocşi i-au denunțat pe pastorii baptiști la Departamentul Cultelor pentru acțiuni pe care ei le numeau ,,propagandă religioasă”.  În fapt era  o problemă de eficiență și de exemplu personal care îi atrăgea pe oameni către neoprotestanți. Cert este că datorită ”vegherii Partidului Stat” nu s-au mai înregistrat în relația dintre ortodocşi și neoprotestanți ”excesele” din perioada interbelică. La nivelul conducerilor cultelor a existat o anumită înțelegere și un spirit de ecumenism care a fost benefic atât pentru enoriașii ortodocși, cât și pentru cei neoprotestanți.