Maxima zilei – 11 februarie 2016
Cum se poate dezbăra de năravurile sale și unde poate să meargă cel care a căzut rob poftelor sale, de vreme ce s-a obișnuit să-și îndestuleze fără zăbavă atâtea nevoi pe care el însuși le-a scornit ? Ferecat cum este în singurătatea lui, nici nu-i mai pasă de ceilalți. Așa că oamenii au ajuns să agonisească o mulțime de bunuri, în schimb li s-au împuținat bucuriile.
Cu totul deosebit este drumul duhovniciei. Lumea își bate joc când aude de ascultare, de post de rugăciune, și totuși, ele sunt cărările ce duc spre adevărata libertate.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I, pp. 536-537.
Partajează asta:
Mărturie Silvia Tărniceriu – O viață de slujire în 30 de minute
Deși a trecut ceva timp de atunci îmi aduc aminte cu emoție de mărturia Silviei, o mărturie extraordinară a unui om care a umblat și umblă alături de Dumnezeu.
Am găsit și o scurtă biografie a Silviei Tărniceriu pe care o integrez aici.
I was born and raised in Romania, in the city of Iasi, the North-East part of the country, very close to the former Russian border. Though so close to my neighbor country, I had never seen a Russian person in all my childhood and teenage years.
Counting as the greatest blessing of my life the fact that I was born and raised in a Christian family, I thought,
Being the 8th out of a dozen children in the family, I learned to know what humiliation is, being mocked and looked down upon as one of “the repentants’ poor child”.
In my early “teen’s years”, I had to decide what I believe and why do I believe what I believe, in order to pay the price my Tata said we would have to pay as followers of Christ.
That brought me to the adolescent life when the price became harder to be paid and the world’s temptations more difficult to renounce.
The decision I took, I will never regret. What I regret is that I didn’t give Him the best of my life at that time. But I am glad that as I grow older and older, He makes Himself more and more known to me, giving me the best of this life and the assurance of the Eternal Life.
http://godknowsministry.com/silvias_biography
Pentru a înțelege mai bine umblarea sa cu Dumnezeu vă invit să vizionați înregistrarea video. Sunt 27 de minute, însă aceste minute înglobează în ele o viață de slujire și misiune.
Partajează asta:
Peter Rong, Credința creștină este în pericol (notițe de predică) – 18.10.2015
În dimineața zilei de duminică, 18 octombrie 2015, Biserica Creștină Baptistă Nădejdea din București l-a avut în mijlocul ei pe pastorul Peter Rong.
Foto: Marius Silveșan (arhivă)
Mesajul său a avut în centru credința creștină care se află sub asediul persecuțiilor, dar și al atacurilor unei moralități îndoielnice care tinde să se impună chiar și în bisericile evanghelice.
Iată mai jos câteva notițe realizate pe baza predicii susținute în această dimineață la Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București.
Scopul pentru care trebuie să venim la Biserică este să ne întâlnim cu Domnul Isus Hristos.
Credința noastră este în pericol datorită amenințărilor islamice, referire la persecuțiile de acolo.
Credința noastră este în pericol datorită decadenței morale din societate care amenință biserica. Pastorul Peter Rong a făcut referire la homosexualitate, prezentă nu atât în Biserică Catolică, ci chiar în bisericile baptiste. Referire la faptul că în America o biserică baptistă a oficiat o nuntă între persoane de același sex.
Noi avem nevoie de credință în Domnul Isus Hristos.
Noi suntem triști din cauza multor lucruri, dar Domnul ne spune în Evanghelia după Ioan, capitolul 14:1, să avem credință în Dumnezeu, să avem credință în El.
pastorul Peter Rong vorbește nu doar teoretic, ci cu experiențe din viața lui în care versetul din Ioan 14:1 l-a încurajat. Amintește de persecuția pe care a suferit-o în România, când a fost arestat de autoritățile române ca urmare a unui denunț din partea ambasadei Sudanului care l-au acuzat pe el și alți 7 sudanezi creștini de terorism. Au fost momente în care descurajarea a venit în inimă lui, dar cuvântul lui Isus din Ioan 14:1 a fost o încurajare.
Frați și surori trebuie să fim oameni adevărați, să fim oameni de credință este un îndemn, dar și un imperativ care a apărut în mesajul pastorului Peter Rong.
Oamenii care s-au pregătit –din punct de vedere spiritual- vor ajunge în cer.
Dacă nu înțelegem ceva trebuie să-l întrebăm pe Isus.
Cine pune întrebări crește, cine nu pune întrebări nu crește.
Toma l-a întrebat pe Isus care este calea, iar Isus i-a răspuns că El este calea, adevărul și viața.
Dacă îl întrebi pe Isus El ne va arăta direcția adevărată.
Domnul să ne ajute să schimbăm lumea, dar mai înainte trebuie să ne schimbăm pe noi. Sensul este acela de a ne lăsa schimbați, transformați de Isus.
Credința noastră creștină este în pericol, de aceea trebuie să ne rugăm în numele lui Isus Hristos.
Credința noastră în Isus Hristos ne ajută să predicăm Evanghelia cu putere.
Isus le-a spus ucenicilor că dacă vor avea credință în El vor face lucruri mai mari decât El.
Când cerem ceva să cerem în numele lui Isus. Să începem rugăciunea cu numele Domnului Isus Hristos și să ne încheiem rugăciunea tot în numele lui Isus Hristos.
Credința noastră este în pericol, de aceea trebuie să avem credință în numele lui Isus Hristos, să-L întrebăm.
Când va veni Domnul Isus Hristos va găsi El credință pe pământ?
Partajează asta:
Caută-L pe Domnul cu toată inima
„Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.” -Deuteronom 4:29
http://illbehonest.com/romana/cauta-l… de Bob Jennings
Partajează asta:
Paul Washer, Îl dorești pe Dumnezeu?
Nu cred că Iubirea este sa faci doar ceea ce trebuie. Nu cred că dragostea este doar păzirea poruncilor și nu cred că dragostea înseamnă doar a fi blând și răbdător. Acesta este doar felul cum arată dragostea, în trăire și în vorbire. Dar dragostea nu înseamnă nimic din toate acestea. Dragostea înseamna pasiune.
Permiteți-mi să vă pun o întrebare, „Ai într-adevăr o pasiune pentru Dumnezeu?”, „Îl dorești cu adevarat?” „Tânjești după EL?”
Paul Washer
Partajează asta:
Pavel Nicolescu – mesaj despre suferință la BCB „Nădejdea” București (2009)
Pavel Nicolescu (centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com) – nov 2011
În anul 2009 pastorul Pavel Nicolescu a venit la București pentru finalizarea studiilor de doctorat dacă am înțeles eu bine motivul vizitei. Dat fiind faptul că Prof. Dr. Vasile Talpoș îi era conducător de doctorat, Pavel Nicolescu a fost invitat să transmită un mesaj către Biserica Baptistă „Nădejdea” din București, biserică al cărei pastor coordonator era fratele profesor Vasile Talpoș.
Mesajul s-a bazat pe un pasaj din cartea lui Iov
*
În cadrul mesajului său, Pavel Nicolescu vorbește despre percepția comunistă asupra religiei (referire la Lenin), despre plecarea sa din România în anul 1979, dar și despre mesajul pe care Dumnezeu îl transmite prin intermediul cărții Iov.
Foarte interesante sunt și amintirile despre Alexa Popovici și Marcu Nichifor și modul în care aceștia făceau evanghelizare în Parcul Cișmigiu aflat în vecinătatea Seminarului Teologic Baptist din București. Este vorba de perioada interbelică și nu cea comunistă. Pavel Nicolescu menționează că Alexa Popovici se ducea și le dădea la oameni tractate, iar aceștia stăteau și se uitau la ei și îi întreba cine sunt. Răspunsul că este elev la Seminarul Teologic Baptist a dus la respingerea mesajului.
Marcu Nchifor avea altă tactică pe care o veți descoperi ascultând înregistrarea audio.
*
* *
Cu prilejul vizitei pastorului Pavel Nicolescu la Biserica Nădejde am avut ocazia să discut câteva aspecte despre cercetarea mea doctorală privind Biserica Baptistă din România în perioada comunistă. Cum la momentul respectiv eram la începutul cercetării mele nu i-am pus prea multe întrebări și nici pastorul Pavel Nicolescu nu avea timpul necesar atunci să dezvoltăm subiectul. Cu toate acestea am rămas de la dânsul cu câteva idei pe care le-am dezvoltat ulterior. După finalizarea studiilor de doctorat am publicat rezultatele cercetării mele în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România: între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), lucrare unde am inclus și un scurt portret al pastorului Pavel Nicolescu din care redau un fragment mai jos, cu scopul de a-l cunoaște pe cel care vorbește cu atâta îndrăzneală despre credința sa.
Pavel Nicolescu
Pastorul baptist Pavel Nicolescu[1], om de o erudiție deosebită[2], unul din liderii evanghelici ai României comuniste s-a născut la 27 aprilie 1936 în Ploiești, județul Prahova într-o familie de credincioși creștini după Evanghelie[3]. Între anii 1961-1965 a urmat Seminarul Teologic Baptist din București absolvindu-l ca șef de promoție. După absolvirea Seminarului, în anul 1966 s-a căsătorit cu Rut Pădeanu și au împreună trei copii[4]. În anul 1969 a început cursurile Facultății de Filozofie din București. Întrucât era absolvent al unei școli teologice și baptist declarat, a fost exmatriculat cu două săptămâni înainte de terminarea anului IV prin Dispoziția nr. 177 din 6 aprilie 1973 a Rectoratului Universității București, care nu menționa însă explicit motivul acestei măsuri[5]. În anul 1967 s-a angajat ca muncitor la Spitalul Clinic Fundeni din București. La 23 iunie 1974 a fost ales pastor de Biserica Baptistă din cartierul 23 August[6].
La scurt timp după alegerea sa ca pastor, în octombrie 1974 la locuința sa din București s-a „efectuat o percheziție în baza autorizației nr 955/B/1974 din 3.10.1974 eliberată de Procuratura Militară București, ocazie cu care au fost găsite și confiscate numeroase materiale religioase.”[7]
În urma percheziției, a materialelor găsite la locuința sa precum și a activității sale „a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzută și pedepsită de art. 166 aliniatul 2 din Codul Penal întrucât ar fi primit și răspândit materiale cu conținut anticomunist, ar fi transmis postului de radio «Europa Liberă» știri calomnioase la adresa regimului și pentru că ar fi purtat «discuții dușmănoase»[8]. A fost scos de sub „urmărire penală prin Ordonanța din 15.03.1977 a Direcției Procuraturilor Militare, dispunându-se totuși sancționarea lui pe linie administrativă cu «mustrare» potrivit art. 92, lit. «a» din Codul Penal.”[9]
Pavel Nicolescu este unul din fondatorii Comitetului Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase şi de Conştiinţă[10] (A.L.R.C.). Înființat în aprilie 1978, ALRC era o organizație care milita pentru respectarea drepturilor religioase. După „arestări, anchete, amenințări cu moartea, în 1979 a emigrat în Statele Unite unde și-a finalizat studiile obținând doctoratul în teologie.”[11] În anul 2009 acesta era pastor la Biserica Baptistă Română din New York alături de pastorul Levi Marian.
Partajează asta:
Costel Ghioancă, Barbă și pedeapsă
Din când în când suntem zguduiți de câte o calamitate naturală. Cutremurele, tsunami, alunecările de teren, inundaţiile, incendiile şi alte dezastre naturale sunt dovadă că lumea aceasta nu este niciodată „sigură”. Spre exemplu, Serbia a fost lovită, de curând, cu cele mai grave inundații din ultimul secol.
De ce? De ce se întâmplă așa? De ce au loc atât de multe nenorociri pe pământ?
Se pare că patriarhul Serbiei a intuit o legătura între… barbă și pedeapsă! Da, la ea mă refer, la „femeia cu barbă”, câștigătoare a Euro-ghinionului de anul acesta. Conform The Economist, în viziunea patriarhului, nenorocirile care au venit peste Serbia sunt pedeapsa divină pentru păcatele homo(sexualității), cu exponenți precum Conchita Wurst, femeia-cu-barbă.
Da, putem gândi și în felul acesta… Barba, în cazul mult mediatizat, nu e la locul ei, e de-a-ndoaselea. E pe invers. Încalcă legile naturii(ale). Este un dezastru (ne)natural. Și atunci, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, te poți aștepta și la alte dezastre, la o legătură între „barbă și pedeapsă”!
Cu toate acestea, aș spune că deși patriarhul are întrucâtva dreptate, este mult prea reductiv și selectiv în analiza domniei sale. Oare de ce nu vede și alte „bărbi” care nu sunt la locul lor? „Barba” lăcomiei, cea a corupției, a minciunii, a furturilor, a idolatriei, a fățărniciei, a nedreptății sociale, a divorțurilor, a avorturilor și câte altele! Oare aceste „bărbi” nu atrag și ele după sine tot felul de nenorociri? Răul din lume este o consecință a păcatului, fără îndoială, dar nu ține doar de barba Conchitei, ține de „barba” noastră a tuturor. Toți avem nevoie de pocăință și este bine ca atunci când vorbim despre păcat să avem curajul să-l denunțăm în toate formele sale.
Cred că până și patriarhul, care este și el om, trebuie să fie atent și să nu incrimineze doar anumite păcate, ci tot ceea ce Sfânta Scriptură numește păcat. La urma urmei, chiar și domnia sa pare-mi-se că are are… barbă!
Costel Ghioancă
Partajează asta:
Paul Washer, De ce avem nevoie de Isus?
Un mesaj de urmărit!
În cadrul acestuia, Paul Washer vorbește de Evanghelie și de necesitatea de a fi salvați, de faptul că Isus este singurul mijlocitor între om și Dumnezeu.
Preluat prin intermediul http://crestintotal.ro
Partajează asta:
De ce a fost creată femeia dintr-o coastă?
Geneza 2:21 ne spune clar că Dumnezeu a creat femeia luând una din coastele lui Adam. De ce? Ce semnificație are acest lucru atât pentru femei, cât și pentru bărbați?
Înainte de a încerca să dăm un răspuns este bine de notat că vrem să facem lumină asupra unui aspect mai obscur din narațiunea creației, uitându-ne la contextul în care apare pasajul acesta. Totuși, este elegant să afirmăm că nu vorbim despre singura interpretare „corectă” posibilă.
Despre Adam se spune că a fost creat din „țărâna pământului” (Ge. 2:7), dar și despre animale ni se spune același lucru: „Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului…” (Ge. 2:19a). Deci, atât Adam cât și lumea animală au fost create din „pământ”. Dar, în momentul în care Adam dă nume animalelor constată că „nu se găsește niciun ajutor care să i se potrivească” (Ge. 2:20).
Cu alte cuvinte, chiar dacă Adam avea „ceva în comun cu animalele”, (evoluționiștii să nu se grăbească să jubileze), cu siguranță avea și „ceva diferit de ele” (Adam era creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, Ge. 1:26). Deci, nu era suficient ca „ajutorul potrivit” să fie din proximitatea lui Adam, trebuia să fie chiar din el.
Așadar, Dumnezeu ia o coastă „din el” și o creează pe Eva, de unde și reacția lui Adam: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi “femeie”, pentru că a fost luată din om.” (Ge. 2:23).
Afirmația ar trebui înțeleasă ca referindu-se atât la originea femeii (din om), dar și la valoarea ei, fiind creată la fel ca Adam, „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Acesta este și motivul pentru care unirea dintre bărbat și femeie este unică și, dincolo de intimitatea fizică, implică fără îndoială o intimitate de natură sufletească și spirituală.
Aspectul valorii este reținut și de către reformatori, care atrag atenția că femeia nu a fost făcută din piciorul bărbatului (ca și cum ar fi fost inferioară lui) și nici din capul său (ca și cum i-ar fi fost superioară). Ea a fost luată din coasta lui (de lângă el), arătând prin aceasta că are o valoare egală cu bărbatul, amândoi fiind diferiți de lumea animală.
Partajează asta:
Creștinul olimpic
Un articol de Constantin Ghioancă
Aproape că nu este zi în care să nu auzi creștini care se plâng: că viața este prea grea, că nu e ușor să fii creștin, că sunt prea multe ispite, că lupta spirituală este prea mare, că sunt dezamăgiți de frați și câte altele…
Astăzi te invit să citești despre creștinul olimpic, cel sârguincios, hotărât, ambițios. Cel care vrea să reușească. Acestea fiind spuse, să privim la Pavel:
Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:24-27)
De la început trebuie să înțelegem că Pavel folosește aici un cumul de imagini din lumea întrecerilor sportive. Deci, este bine să înțelegem că ce spune apostolul aici ilustrează anumite principii, nu vorbim despre un text doctrinar în sine. Cum arată creștinul olimpic?
1. Este pasionat și determinat în trăirea pentru Domnul! Pavel spune că în jocurile olimpice toți aleargă dar numai unul capătă premiul. El nu vrea să spună că creștinii sunt în competiție unii cu alții și nici că doar unul dintre ei va primi premiul ceresc. Este doar o ilustrație care să întărească acest adevăr: „alergați, dar, în așa fel, încât să căpătați premiul!” Textul ne spune cum trebuie să alergăm. Toți trebuie să avem pasiunea și determinarea atletului care dorește să treacă primul linia de sosire.
2. Are viziune. Creștinul olimpic nu se lasă „purtat de val”. Dimpotrivă, vâslește în fiecare zi. Știe unde trebuie să ajungă. Are ținte clare: pentru sine, pentru familie, pentru biserica din care face parte. Nu trăiește haotic, instinctual. Se îndreaptă spre cer și este decis ca până ajunge acolo să semene cât mai mult cu Domnul său.
3. Este eficient. Când Pavel spune că „se luptă cu pumnul” nu ne îndeamnă nicidecum la bătaie. Vorbește despre eficiență. Cât de obositor este pentru un pugilist să lovească în vânt, fără să puncteze împotriva adversarului. Tot astfel, creștinul olimpic este eficient în acțiunile sale. Tocmai fiindcă știe încotro merge luptă strategic. Știe când și unde să „lovească”. Prețuiește rugăciunea, Cuvântul, părtășia frățească, timpul de calitate împreună cu familia sa. Are în viața sa lucruri pe care nu le negociază fiindcă vrea să fie eficient.
4. Anticipează răsplata. Creștinul olimpic este gata să lupte pentru credință, tocmai fiindcă nu se lasă prins în bălăriile acestei lumi. Știe că există un mare final și o mare răsplătire: se va întâlni cu însuși Mântuitorul său.
5. Dă dovadă de autocontrol. Creștinul olimpic știe să se înfrâneze. Este atent cu ce își cultivă mintea (nu cu abjecțiile de la „tembelizor”), își păzește limba, ochii, trupul și acțiunile sale. Încearcă să fie disciplinat: se trezește de dimineață, practică postul și rugăciunea, evită extravaganțele, trăind decent și fără să uite că se află într-o alergare.
În concluzie, să ne amintim că și în momentul de față suntem în competiție (cu noi înșine) și, mai ales, să ținem minte că toți putem fi creștini olimpici.
Alte articole din categoria Biserică și societate pot fi citite AICI
Istorie Evanghelica 