Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală – Adonai București, 18 noiembrie 2018

În Primul război mondial existau doar câteva facțiuni protestante în România. Printre acestea se numără și baptiștii.
Care a fost rolul acestora în marea unire? Au fost ei dizidenți, împotrivitori unirii, așa cum presupun unii? Cum au străbătut ei vremuri așa de frumoase pentru această națiune, dar așa de complicate, cu niște convingeri ferm ancorate în Scripturi?
Formatul întâlnirii va fi unul antrenant, de tipul întrebări și răspunsuri, împreună cu invitații noștri speciali.
În compania pastorului Vasile Bel, autor al cărții „Baptiștii și marea unire din 1918” și a istoricului Dr. Marius Silveșan vom analiza aspectele istorice ale relației baptiștilor cu Marea unire.
De asemenea, vom analiza și latura teologică a baptiștilor împreună cu Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.” În ce mod teologia și practica baptiștilor le-au influențat convingerile politice și cetățenești.
De asemenea Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, ne va ajuta să înțelegem mai bine lumea de la începutul veacului trecut, abordând aspectele socio-culturale ale României acelor vremuri.
Moderatorul serii va fi Dr. Ștefan Cornu, pastor al bisericii gazdă, biserica Adonai.
Va fi un timp de reflecție asupra trecutului și asupra unor oameni care nu s-au sfiit să creadă și să trăiască potrivit Sfintelor Scripturi în vremuri în care ar fi putut fi înțeleși total greșit.
https://www.facebook.com/events/305829010017795
Istorie Baptistă: În vizită de lucru, la revistele noastre baptiste de la B.C.U.
Vasile Bel și Daniel Stoica, doi oameni pasionați de istoria baptistă, dar și colecționari de documente, reviste, cărți vechi, au fost la sfârșitul lunii octombrie la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj pentru a studia colecția de reviste baptiste pe care această instituție o deține. Cu acest prilej aceștia au primit aprobarea de a scana revistele baptiste aflate în depozitele BCU Cluj urmând ca acestea să fie disponibile spre cercetare și pe site-ul bibliotecii.
Partea cea mai grea a fost făcută, aceea de identificare a materialului și punerea acestuia la dispoziția celor interesați. Rămâne acum partea cea mai ușoară, este evident o glumă, aceea de a cerceta aceste documente și a scrie o istorie obiectivă care să respecte canoanele ștințifice. O istorie sine ira et studio.
— Read on istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/11/in-vizita-la-revistele-noastre-baptiste.html
Omul evanghelic – in perioada 2-9 noiembrie reducere 40% la comenzi online
Omul evanghelic – in perioada 2-9 noiembrie reducere 40% la comenzi online
Omul evanghelic – in perioada 2-9 noiembrie reducere 40% la comenzi online
Prologos.ro: Centennial Homecoming – Brăila 25-26 august 2018
Mihai Ciucă anunță evenimentul anului pentru baptiștii brăileni:
Au mai rămas doar trei săptămâni până la evenimentul anului pentru baptiștii brăileni, întrunirea lor cu fiii (și nepoții) bisericii, răspândiți în țară sau în diaspora, un adevărat Centennial Homecoming. O ocazie unică de reconectare între generații, de revigorare a unor relații slăbite și de celebrare a unui veac de mărturie baptistă în orașul Brăila. Au slujit aici mulți oameni vrednici și rezultatele au fost pe măsură. Din biserică au plecat mulți fii care au făcut și fac cinste Împărăției acolo unde au ajuns. Ne mândrim cu ei și ne simțim binecuvântați pentru înaintașii noștri, cei care au aprins flacăra credinței și au transmis-o, din generație în generație, până acum.
Cu acest prilej vor fi lansate si doua carti.
În primul rând, Virgil Sezonov își va lansa cu această ocazie volumul său de debut, intitulat sugestiv Întoarcerea Acasă, conținând poezii creștine.

Cea de-a doua carte este semnată de Mihai Ciucă și se intitulează 1918-2018 istoria baptiștilor brăileni în imagini date și documente : repere ale unui veac de mărturie

Despre acest volum, autorul menționează că este un album special, gen „o sută de ani în o sută de pagini”. Cu formatul A4 pe orizontal, acesta include un istoric în date, bilingv român-englez, multe fotografii, precum și o selecție de documente de arhivă. Tiparul, de data aceasta este offset color. Coperta, la fel cu cea a volumului de poezie, a fost pusă „în scenă” de către Cristiana Faur.
Pentru mai multe informatii despre acest eveniment și un preview, o pregustare, cu patru pagini accesați linkul de mai jos.
https://prologos.ro/braila/centennial-homecoming-braila-25-26-august-2018/












