Începuturile baptismului modern în Romania (III). Constantin Adorian – Evanghelia trece la români
În primul articol privitor la începuturile baptismului modern în România am scris despre zonele geografice în care s-a răspândit credința baptistă în secolul XIX precum și despre botezul nou testamental. Am continuat în articolulul doi să scriu despre baptismul în Muntenia, formarea Bisericii Batiste Germane din București și apoi a primei Biserici Baptiste Române din București care l-a ales ca păstor pe Constantin Adorian.
Cel de-al treilea articol din această serie prezintă o scurtă biografie a pastorului și liderului comunității baptiste românești, Constantin Adorian. Răsfoind această filă de istorie cititorii vor descoperii o personalitate complexă care a avut un rol fundamental în definirea direcțiilor de acțiune ale baptiștilor români.
Biografia lui Constantin Adorian este o parte din cartea mea Bisericile Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), lucrare care tratează istoria baptiștilor din România pe parcursul primei perioade a comunismului românesc.
CONSTANTIN ADORIAN
Constantin Adorian este un pionier al credinței baptiste în România. Născut la data de 15 iulie 1882 în Bucureşti, a fost botezat în aprilie 1903 în aceiași localitate de către Carl Scharschmidt şi a fost ordinat ca pastor în Bucureşti în anul 1913[1] de către o comisie formată din Teodor Sida, Gheorghe Slev şi B Scharschmidt[2]. După ce a activat o perioadă ca pastor acesta a trebuit să plece pe front, unde a stat între anii 1916-1918[3].
Constantin Adorian este cel care a pus bazele bisericii baptiste române din București care număra la început cinci membri, ajungând ca după o munca neobosită pe câmpul Evangheliei de 40 de ani, la moartea sa în anul 1954 biserica să numere câteva sute de membri[4].
În privința studiilor documentele menționează Seminarul Teologic Baptist[5] și Liceul Matricol Droghist[6].
Constantin Adorian a fost primul președinte al Uniunii Baptiste (1919-1925), membru fondator[7], primul director al Seminarului Teologic Baptist (1922-1925) și profesor de Vechiul Testament[8] în cadrul aceleiași instituții. De asemenea acesta a fost și vicepreședinte al Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. (1951[9]-1954[10]). În anul 1946 acesta era președintele Cercului Predicatorilor și al Diaconilor care reunea comunitățile baptiste I, II, III și IV din București[11].
Conform fișei de evidență a datelor sale acesta era în anul 1949 predicator în biserica baptistă din bulevardul Nicolae Titulescu[12].
În cadrul unui articol din anul 1954 Constantin Adorian este prezentat ca fiind plin de o dorință arzătoare pentru lucrul Domnului. De asemenea acesta avea „o mare bucurie de a merge și de a fi trimis ori unde era nevoie, oricât de departe ar fi fost o biserică care îl chema.” [13] În privința sfaturilor pe care acesta le dădea se menționează că ele erau „întotdeauna sfaturi părintești pentru tinerii păstori care i le cereau, iar experiențele sale bogate din lucrarea Evangheliei serveau ca un imbold pentru toți.” [14]
Putem spune că „a încetat din viață omul, dar lucrarea lui mai dăinuiește” [15] și astăzi.
Ca pastor Constantin Adorian „era de o blândețe și bunătate de neîntrecut.” [16] Acesta a cheltuit „tot ce a avut rămânând sărac dar gata să se sacrifice pentru membrii bisericii, pe care i-a iubit în mod dezinteresat și sincer reprecupețind nici o osteneală când era vorba de frații și surorile lui.”[17] A dat dovadă de devotament pentru cauza Domnului. Datorită caracterului și acțiunilor sale „era iubit de marea mulțime a tuturor prietenilor săi oriunde se afla fie în străinătate între diferite personalități, fie în mijlocul celor de aici, unde dădea atenție celui mai umil membru.”[18] Câștiga simpatia oamenilor prin zâmbetul său care completa astfel portretul unui om al lui Dumnezeu care nu dorea nimic pentru el ci pentru gloria Mântuitorului său Isus Hristos[19].
[1] Acesta a fost angajat ca pastor în anul 1912 cf. „Fratelui Constantin Adorian” în AUBCBR, dosar 100/1949 vol. III, f. 1.
[2] „ Evidența datelor predicatorului Adorian Constantin”, (intrarea nr. 768 din luna august 1950) în AUBCBR, dosar 100/1949, vol. III Fișe pastori.
[3] „Fratelui Constantin Adorian” în AUBCBR, dosar 100/1949 vol. III, f. 1.
[4] Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R., „O pierdere simțitoare” în Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, pp. 1-2.
[5] Din Hamburg.
[6] „Fratelui Constantin Adorian” în AUBCBR, dosar 100/1949 vol. III, f. 1.
[7] Dumitru Baban., „Fratele Constantin Adorian” în Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, p. 4.
[8] Ibidem.
[9] Pentru anul 1951 vezi articolul „Comitetul Uniunii” în Îndrumătorul Creștin Baptist,An VI, nr. 5-6, mai-iunie 1951, p. 8.
[10] Constantin Adorian moare în anul 1954.
[11] ACNSAS, fond Documentar, dosar 6902 vol. 2, f. 41.
[12] „Evidenţa datelor predicatorului Adorian Constantin”, (intrarea nr. 768 din luna august 1950) în AUBCBR, dosar 100/1949, vol. III, f. 1.
[13] Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R., „O pierdere simțitoare” în Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, p. 1.
[14] Ibidem.
[15] Alexandru Balc., „Un veteran a trecut pe celălalt țărm” în Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, p. 2.
[16] F. W. Schuller, „Omul și lucrarea. Un tribut prietenesc, fratelui meu Constantin Adorian” în Îndrumătorul Creștin Baptist, Anul IX, Nr. 1-3, ianuarie-martie 1954, pp. 5-6.
[17] Ibidem, p. 6.
[18] Ibidem.
Partajează asta:
Începuturile baptismului modern în România (II)
În primul articol din seria referitoare la istoria baptiștilor din România (Începuturile baptismului modern în România (I)), respectiv perioada modernă, am prezentat zonele geografice unde putem vorbi de un început al baptismului în România. De asemenea în primul articol am prezentat ce semnificație are botezul pentru baptiști și semnificația acestuia în doctrina baptistă.
Articolul de față își propune să continue explorarea istoriei comunității baptiste din România în secolului al XIX – lea prin prezentarea modului în care credința baptistă ajunge în București, fondarea și recunoașterea de către autorități a primei biserici baptiste de limbă germană la mijlocul secolului XIX. Explorarea continuă cu prezentarea unor informații referitoare la modul în care credința baptistă s-a răspândit printre români și cum s-a format prima biserică baptistă de limba română în București care îl va alege pe Constantin Adorian, un român cu studii la Hamburg, ca păstor al ei.
Cuvinte cheie: baptiști, istoria baptiștilor, România, secolul XIX, baptiști germani, Constantin Adorian, Muntenia, Gerhard Oncken, Karl Johann Scharschmidt, București, libertate religioasă, Biserica Baptistă Germană din București, București, Prima Biserică Baptistă Română, Muntenia.
Muntenia
Particularitatea secolului al XIX-lea și relațiile pe care România le avea cu Prusia și ulterior cu Germania a permis multor germani să vină la București. Odată sosiți în România, baptiștii germani au împărtășit credința lor printre conaționali astfel că în anul 1856 se întemeiază prima biserică baptistă de limbă germană în București prin activitatea misionară a lui Karl Johann Scharschmidt, tămplar de meserie, botezat la Hamburg, de Gerhard Onken care avea ca și mott-o al activității sale: „fiecare baptist un misionar”. Scharsmidt, care s-a mutat de la Hamburg în Ungaria, a fost implicat direct și profund în activitatea misionară. Rezultatul muncii misionare în care a avut și suportul soției sale Augusta, a fost fondarea la București a unei asociații cu scopul de a răspândi tractate religioase. Ca urmare a acestei activități misionare se pun bazele la București ale unei mici comunități baptiste de limbă germană care avea nevoie de îndrumare spirituală, Scharsmidt neputând fi ordinat ca pastor. În acest context acesta i-a scris lui Gerhard Oncken ca rugămintea de a trimite pe cineva care să călăuzească spiritual comunitatea baptistă din România. Răspunsul a venit prin trimiterea la București a lui Heinrich Koch, care a ajuns în anul 1861. Un an mai tărziu, respectiv 1862 a avut loc primul botez în București. Au fost botezați atunci Franz și Maria Tabory care mai apoi s-au implicat în lucrarea misionară din Sarajevo. (Ian M. Randall& D.B., „Romania, Baptist history” in Studies in Baptist history and thought, vol. 33 A Dictonary of European Baptist Life and Thought, p. 436). Începând cu anul 1865, baptiștilor din Vechiul Regat le-au fost recunoscute drepturile religioase, moment din care au putut întocmi şi tine registre de stare civilă. Am menționat Vechiul Regat deoarece în Transilvania baptiștii aveau recunoaștere legală în baza unor legi care funcționau în Imperiul Austro-Ungar, situația care s-a menținut o perioadă de timp și după Unirea de la 1918. Anul 1865 a devenit astfel unul de referință pentru comunitatea baptistă din București care număra în anul 1864 doisprezece membri. Am spus că acest moment este unul de referință deoarece acum „magistrul orașului București acordă baptiștilor drepturi egale cu și luteranilor de a-și întocmi și conduce (?) registre de stare civilă (înainte de punerea în aplicare a Codului Civil din anul 1866).” (D.B, Istoria creștinilor baptiști, vol. I p. 4 [7] ).
După primirea libertății de manifestare din punct de vedere religios baptiștii au crescut din punct de vedere numeric, astfel că la începutul secolului XX aveam mai multe comunități germane în România. Acesta este contextul în care, germanii baptiști din Dobrogea care au emigrat în America au trimis în anul 1908 doi predicatori pentru a vizita comunitățile germane din România, mai ales pe cea din București. „Unuia dintre ei, Beniamin Schlipf, îi plăcu aici și în urma unor invitații primite din partea Comunității din București, se stabili aici și sluji până în anul 1922 ca cetățean american. A putut să stea în țară în timpul războiului mondial [referire la primul război mondial] și să servească totodată și Biserica Luterană, iar după plecarea sa în America, Comunitatea germană a fost condusă de către predicatorul Carol Strobel până în anul 1928, când a fost înlocuit de către eminentul teolog Johan Fleischer.” (D.B, Istoria creștinilor baptiști, vol. I pp. 4-5 [7-8]).
Constantin Adorian – Evanghelia trece la români
Baptismulmodern în spațiul românesc și organizarea lor își are începutul în anul 1856, odată cu apariția primei biserici baptiste de limbă germană la București. Baptiștii germani s-au preocupat și de comunitatea românească astfel că treptat, „pas cu pas lucrarea s-a extins dinspre comunitatea germană spre români”, fapt care a făcut că până în anul 1912 să fie botezați și câțiva credincioși români[1]. Dat fiind faptul că lucrarea de misiune printre români a continuat s-a simțit nevoia organizării unei biserici a lor. În acest context anul 1912 devine crucial deoarece se reușește formarea primei biserici baptiste române în București pe strada Apele Minerale nr. 14-16[2]. Inaugurarea festivă a primei biserici baptiste române din București „a avut loc în prima duminică de după Crăciunul din 1912. Membrii fondatori au fost: Constantin Adorian, Ioan Barnea, N. Ianculescu, I. Haralambie, N. Șerbănescu cu soțiile lor și alte două persoane.”[3]
Primul pastor al Bisericii Baptiste Române a fost Constantin Adorian (1882-1954), care fusese convertit în 1902, prin intermediul lui F.W. Schuller. Acesta a fost botezat în aprilie 1903 în București de către Carl Scharschmidt şi a fost ordinat ca pastor al primei Biserici Baptiste Române din Bucureşti în anul 1913.
[1]Aurel Mateescu, „Prima biserică baptistă română în București: originre și dezvoltare” în Supliment Teologic „Creștinul azi” periodic de teologie baptistă, vol. III, nr. 1/2002, p. 52.
[2] Ibidem, p. 53.
Partajează asta:
Începuturile baptismului modern în România (I)
Articolul de față, integrează informații despre începuturile baptismului modern în România, înțelegând prin termenul modern o datare din punct de vedere istorică și nu o referire la doctrina baptistă. Cercetarea de față se dorește o completare a articolului Cum s-a format comunitatea baptistă din România .
Deschidem astfel o serie de articole privitoare la identitatea baptistă modelată de istoria comunității baptiste. În cadrul acestui prim articol articol am prezentat zonele geografice unde putem vorbi de un început al baptismului în România, semnificația botezului pentru baptiști și modul în care acesta este înțeles prin intermediul doctrinei baptiste. Partea de final a acestui articol aduce în atenția cititorilor succinte date statistice care evidențiază o creștere lentă dar constantă a baptiștilor în România.
Cuvinte cheie: baptiști, istoria baptiștilor, România, recensăminte, statistică, botez, secolul XIX
Puritani (ndtimepilgrim.org)
„În secolul al XIX-lea, în București, vestul Transilvaniei, sudul Basarabiei, Bucovina şi Dobrogea coloniști și emigranți germani au răspândit doctrina privitoare la botezul adulților.” (Mihai Florin Răzvan, Cum s-a format comunitatea baptistă din România). Doctrina baptiștilor era opusă punctului de vedere tradițional privitor la botezul copiilor nou născuți prin faptul că aceștia consideră că botezul trebuie să fie administrat numai adulților. Prin termenul de adult în acest context am în vedere persoanele care sunt conștiente de separația existentă între om și Dumnezeu iar întoarcerea lor se poate realiza doar prin căință sinceră și personală aspect simbolizat prin actul botezului. Diferența de doctrină dintre cele două confesiuni: ortodoxă și baptistă este relevată de faptul că pentru cea dintâi actul botezului este o taină pe când pentru cea de a doua acesta reprezintă un act simbolic, un act de cult. În doctrina baptistă actul botezului simbolizează moartea omului vechi și aducerea la viață a omului nou transformat de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. (Pentru mai multe despre botez în doctrina baptistă vezi și Ioan Bunaciu, Exegeza textelor biblice controversate, Editura Universității din București, 1999, pp. 171-199). Transformarea simbolizată de actul botezului este un proces care nu se realizează dintr-o dată. Ținând cont de cele exprimate mai sus putem considera secolul al XIX-lea ca un nou început pentru credința baptistă în spațiul românesc.
În ceea ce privește evoluția numerică a baptiștilor din România, datele statistice relevă faptul că aceștia au avut o creștere lină ajungând în prezent la un procent de 0,6% din populația României. Potrivit datelor Recensământului din 1930, pe întreg teritoriul României, trăiau 60.562 credincioși baptiști, dintre care 10.286 în Transilvania, 6.770 în Banat şi 20.773 în Crişana şi Maramureş. De-a lungul secolului XX, numărul baptiștilor a crescut în mod constant. În 1978 erau 84.615, iar în 1988 – 117.715. (Informații preluate din cadrul unui articol publicat de Camelia Sisko pe Corso). Numărul baptiștilor din Romania în anul 2002 era de 129937, ceea ce reprezenta 0,6% din populația României, conform Institutului National de Statistica (http://www.recensamant.ro/). La recensământul din anul 2011 s-au declarat de confesiune baptistă 11.803 persoane ceea ce reprezenta un procent de 0,6% din populația recenzată. Baptiștii sunt răspândiți în toate județele țării dar au o pondere mai însemnată în vestul României (judeţele Bihor, Arad, , Caraş-Severin, Timiș, Sălaj, Cluj, Hunedoara).
Reprezentată grafic situația se prezintă astfel:
Grafic preluat de pe sitiricrestine.ro
Județele cu cel mai mare număr de baptiști, conform datele furnizate de Institutul Național de Statistică în data de 28 august 2012 sunt în ordine următoarele:
Baptiști
Bihor – 21839
Arad – 15882
Caraș-Severin – 11092
Timiș – 9738
Sălaj – 8299
Cluj – 74242
Mun. București – 2889
Va urma,
Articole relaționate:
Începuturile baptismului modern în România (II)
Partajează asta:
Cum s-a format comunitatea baptistă din România – Mihai Florin Răzvan
Nu toate informațiile prezentate în acest articol sunt conforme cu realitate însă consider că este un material care are la bază o anumită documentare și prezintă succint informații referitoare la începuturile baptismului modern în România. Nu se amintește în acest articol despre anabaptiști și nici despre alte filiere de pătrundere a confesiunii baptiste în România în afara cele germane. Ținând cont de controversatul articol despre penticostali scris de doamna Lavinia Betea, analizat de către Emanuel Conțac sub titlul Lavinia Betea „crede și nu cercetează”. Note de subsol la articolul din „Adevărul”, despre penticostali, am fost rezervat inițial în a menționa acest articol, dar am considerat că este un demers care are ca scop cunoașterea comunității baptiste din România.
O abordare istorică complexă chiar dacă nu și completă a baptismului românesc în secolul XIX se regăsește în cadrul articolului Începuturile baptismului modern în România
Un articol de Mihai Florin Răzvan pentru adevărul.ro
În secolul al XIX-lea, în Bucureşti, vestul Transilvaniei, sudul Basarabiei, Bucovina şi Dobrogea colonişti şi emigranţi germani au răspândit doctrina potrivnică tainei botezului la nou-născuţi.
Conform recensământului general al populaţiei din 2002, 0,6 % dintre cetăţenii români (adică 129.937 locuitori) sunt adepţii credinţei baptiste. Foarte numeroşi în vestul României (judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Sălaj şi Hunedoara), baptiştii au apărut în România încă din secolul al XIX-lea. Atunci s-a răspândit printre români doctrina care consideră că botezul trebuie să fie acordat numai adulţilor creştini ce se căiesc de păcatul originar.
Muntenia, Transilvania, Dobrogea
După propriile socoteli, primii baptişti au sosit la Bucureşti în 1856. Tâmplarul Karl Johann Scharschmidt fusese botezat la Hamburg, de un anume Onken. Împreună cu câţiva apropriaţi, meseriaşul a practicat credinţa din Germania natală. Şi, alături de alţi conaţionali, a întemeiat o comunitate în „oraşul lui Bucur”. Din 1865, în Ţara Românească, le-au fost recunoscute drepturile religioase. Moment din care au putut întocmi şi ţine registre de stare civilă. La începutul secolului al XX-lea, în „Micul Paris” au sosit doi predicatori americani. Dintre care unul, Beniamin Schlipf, foarte zelos, a rămas în misiune până în 1922.
Între timp, baptismul apăruse, pe o altă filieră, şi în Transilvania. Infiltrarea a fost mai puternică în părţile Bihorului, Aradului, Timişoarei şi Clujului. Prima biserică baptistă peste Carpaţi a fost înfiinţată în anul 1875, fiind opera croitorului maghiar Novak Antal. Prin convertirea unui grup de reformaţi maghiari, Salonta a devenit un centru baptist important.
În fine, tot în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, baptişti germani s-au stabilit în Dobrogea (la Cataloi) şi în Basarabia (la Tarutino). Biserica germană din sudul Basarabiei a fost „cartierul general” al misionarilor baptişti.
Credinciosii din Mangalia in anul 1934 (bisericacrestinabaptistaemanuelmangalia)
Adorian, primul bucureştean baptist
În Bucureşti, primul pastor al Bisericii Baptiste Române a fost Constantin Adorian (1882-1954), un tânăr sărac, cunoscător al limbii germane, angajat al unei farmacii. Fusese convertit în 1902, prin intermediul lui F.W. Schuller, care i-a devenit şi cumnat. În 1908, Adorian a fost trimis la un congres european al baptiştilor. Era o modalitate prin care se încuraja convertirea populaţiei române.
Iată cum povesteşte Adorian acest moment important din viaţa sa şi a comunităţii: „În anul 1908 se ţinea, la Berlin, Congresul Baptist European. Comunitatea germană trebuia să trimită unul, cel mult doi delegaţi care să reprezinte Comunitatea şi să prezinte interesele Comunităţii. (…) Congresul a fost interesant pentru motivul că erau toate naţiunile europene reprezentate; englezi erau foarte mulţi. În prima duminică am fost la adunarea din Gubmerstrasse unde am fost prezentaţi. Am vorbit cu atâta ardoare, că plângeam cu hohot şi îi rugam să ne vie în ajutor să aducem Evanghelia poporului român care şade în mare întuneric”.
Când să-ţi ţină discursul, de emoţie, tânărul Adorian s-a poticnit. „Improvizai câteva crâmpeie din ce doream să le spui şi mă repezii într-un foc de a le spune ce doream pe scurt. Rushbrooke mă trase de haină căci el voia să traducă ce spuneam. Eu nu mai ţinui seama de nimic şi vorbii înainte şi terminai. Rushbrooke începu să râdă. (…) Se ţinu în fine marele concert şi ultima adunare de adio. Splendida şi impozanta adunare de adio – ne deterăm cu toţii mâna şi ne strecurarăm acasă. Eu plecam cu cele mai frumoase impresii din Berlin şi cu un ghiozdan plin cu referate germane şi engleze, cu cocarde cu insigne şi mici cadouri” (Constantin Adorian, Jurnalul comunităţii baptiste române).
Şi în Bucovina, tot germanii
O imagine a metodelor de răspândire a credinţei baptiste în România ne oferă lucrarea memorialistică a „fratelui” Loghin Motrescu (Istoria baptiştilor din Bucovina). Acesta relatează evenimente din viaţa comunităţii din Bucovina, între anii 1911 şi 1943. În provincia din nordul României, primii baptişti proveneau din familiile de colonişti germani, stabilite în secolul al XIX-lea. Buni meseriaşi – cizmari, dulgheri, tâmplari, tăietori de lemne – coloniştii s-au împrietenit şi amestecat cu populaţia românească. Astfel au apărut biserici organizate la Cernăuți și în comuna Frătăuții Vechi.
Un misionar baptist important a fost Iohan Malișevschi, colportor de Biblii de origine poloneză se pare. Prin 1905, Societatea de Biblii Britanică din Transilvania l-a trimis în Bucovina. „Cu rucsacul plin de Biblii româneşti, germane, ucrainiene şi poloneze, în toate zilele, iarna și vara, pe vreme bună şi pe vreme rea, ani de-a rândul, neabătut şi neobosit”, Malişevschi a cutreierat provincia, răspândind credinţa baptistă, scrie Motrescu. „Începea satul sau oraşul de la o margine, din casă în casă şi din poartă-n poartă, oferind cu un preţ mic o carte sfântă”.
Românii au preluat învăţătura baptistă prin intermediul a doi muncitori plecaţi la lucru peste Carpaţi. Tinerii Păduche şi Calancea, originari din comuna Straja, au fost botezaţi în comuna Nadeci (jud. Cluj), de un pastor originar din Tăuţ (Bihor). Pe de altă parte, mai mulţi baptişti bucovineni au lucrat la o fabrică de cherestea din Mărăşeşti, în Vechiul Regat. După ce au predicat Evanghelia printre munteni, ei au atras câţiva adepţi la credinţa lor. Iar în Bucovina, din 1913, datează prima biserică baptistă română, la Pătrăuții de Jos.
Reguli pentru „fraţi”
Din 1919, bisericile baptiste au format Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste din România, condusă de un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar, un casier, 5 controlori şi 73 membri consilieri. Libertatea cultului a fost recunoscută prin lege. Iar Uniunea a redactat un statut, din care aflăm regulile sale de organizare.
O comunitate baptistă se forma în jurul unui predicator, a unei case de rugăciuni şi unei „şcoli de duminică pentru copii”. Membrii, care-şi spuneau între ei „fraţi”, erau primiţi doar prin botez. Doar comunitatea decidea cine putea fi hirotonisit ca „pastor”. Înainte de a fi ales, cel „ordinat” (numit) era cercetat. Dacă trecea bine testul, devenea „serv al confesiunii”, într-una din categoriile: premergător (care conducea comunitatea), predicator (păstorul sufletesc al comunităţii), bătrân (cel care avea grijă de membrii simpli), evanghelist (cel care lucra ca „vestitor” al Evangheliei), diacon (care manipula averea comunităţii sau ajuta orfanii şi văduvele) şi diaconeasă (care ajuta familiile văduvelor şi orfanilor, săracii, bolnavii).
Botezul noilor membri urma un ritual. Cel botezat venea în straie albe, simbol al neprihănirii sale. Pastorul purta în schimb vestminte negre. Botezul se oficia în „ape curgătoare, stătătoare sau în baptiseriu (clădire folosită pentru taina botezului, n.r.)”. Bărbaţii şi femeile se îmbrăcau şi se dezbrăcau în locuinţe separate, „eventual corturi”. Se cânta, se citeau predici, se înălţau rugi, iar cel botezat era scufundat, o singură dată, în apă. La final se ţinea „cina Domnului”, unde credincioşii împărţeau pâine şi vin.
Resping botezul nou-născuţilor
Cine şi când a întemeiat doctrina baptistă nu este clar nici acum istoricilor religiilor. Numeroase tratate de specialitate îl creditează pe englezul John Smyth (1570-1612), stabilit în Amsterdam (Olanda), printre primii pastori ai comunităţii. S-a remarcat prin contestarea botezului nou-născuţilor. Apoi practicile baptiste s-au răspândit în Anglia, în două variante: generală (conform căreia ispăşirea lui Iisus Hristos salvează întreaga omenire) şi particulară (îi salvează doar pe cei aleşi).
Prima congregaţie baptistă a apărut în coloniile nord-americane, la iniţiativa lui Roger Williams (1638). După care, în secolele următoare, comunităţile s-au înmulţit cu repeziciune pe ambele părţi ale Oceanului Atlantic.
Printre cele mai importante puncte ale doctrinei baptiste trebuie amintite: absolutizarea Bibliei ca singura autoritate în materie de credinţă, convingerea că botezul adulţilor trebuie făcut printr-o „mărturie publică”, respingerea Tradiţiei creştine, a posturilor Bisericii, a obiectelor şi simbolurilor liturgice.
Partajează asta:
Traian Dejeu (video) – Isaia 53, cântare
Emanuel Dejeu, TRAIAN DEJEU, Daniel Mariș
Traian Dejeu este tatăl pastorului Emanuel Dejeu, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București în anul 1951. A activat în Cercul Bisericesc Baptist Sibiu.
Înregistrare realizată la Jubileul absolvenților Seminarului Teologic Baptist/Institutului Teologic Baptist din București. Festivitatea a avut loc în localul Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București între 28-29 septembrie 2012.
Partajează asta:
Apariții editoriale (4) – Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante în statul socialist (1965-1990)
Semnalez celor interesați de istoria „neo-protestantismului la români” precum și de istoria comunismului românesc în ultima fază a acestuia (1965-1989), cartea istoricului și credinciosului Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante în statul socialist (1965-1990),
Cuvânt înainte de Virgil Achihai, Prefaţa de Alexandru Oşca, Editura Sitech, Craiova, 2012, 114 pag.
Lansarea cărții va avea loc la Conferinţa Naţională de Educaţie a Creştinilor după Evanghelie (BCER-UBCE) din 4-6 octombrie 2012, la Biserica Antiohia Bucureşti.
Istoricul Bogdan Emanuel Răduț a publicat o nouă carte despre cultele neoprotestante în spațiul românesc. După o primă carte intitulată Statul și Biserica în România comunistă. Între demnitate și compromis, carte care abordează în linii mari câteva din aspectele istoriei ecleziastice în perioada guvernării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, autorul realizează în cadrul celei mai noi apariții editoriale, o privire retrospectivă a unei perioade zbuciumate și complexe din istoria evanghelicilor români; cea cuprinsă între anii 1965-1989. În ceea ce privește termenul de culte neoprotestante din titlu, cred că Emanuel Răduț l-a ales/acceptat tocmai pentru că este intrat în limbajul curent al românilor deși din punct de vedere religios el nu este chiar corect pentru a încadra toate cele patru denominațiuni „neoprotestante” din care autorul se referă la creștini după Evanghelie, baptiști și penticostali.
Trecând peste acest aspect consider că demersul său este unul util și necesar pentru istoria evanghelicilor din România, cartea constituindu-se într-un punct de plecare pentru cei care vor să aprofundeze tema în ansamblul său, sau doar anumite aspecte particulare care privesc toate cele trei culte ori numai unul dintre ele.
Perioada 1965-1989 este una în care din punct de vedere social și politic românii au trecut de la agonie la extaz. Deși termenul este un pic exagerat pentru a descrie și caracteriza cu exactitate perioada lui Nicolae Ceaușescu, prin folosirea acestei sintagme am avut în vedere faptul că se trece de la un început de liberalism și deschidere către Occident în plan economic și politic la o închidere în interior și cumva preluarea de la liberalii interbelicii a dictonului „prin noi înșine”. Deși societatea a trecut prin aceste etape au existat totuși și unele diferențieri notabile față de perioada anterioară, cea a lui Gheorghiu-Dej, respectiv renunțarea la teroarea care era omniprezentă în anii 50. Evoluția socială și politică și-au găsit un corespondent și în viața religioasă. Interesant de remarcat este faptul că în perioada de glorie a comunismului românesc cum a fost denumită perioada 1960/1964 – 1970/1973 evanghelicii s-au confruntat cu numeroase restricții printre care și arondarea bisericilor. Și iarăși interesant este faptul că atunci când situația politică începea să alunece către un naționalism din ce în ce mai accentuat și o exacerbare a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, evanghelicii și-au recăpătat și ca urmare a memoriului celor 50 de la începutul anilor 70 o serie din drepturile pierdute anterior. Tot anii 70, mai precis sfârșitul acestei decade aduce în atenția opiniei publice internaționale o mișcare de protest în rândul evanghelicilor români. Mișcarea de protest a purtat numele de ALRC (Comitetul Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitete care milita pentru respectarea drepturilor religioase ale cultelor recunoscute din România așa cum erau ele stipulate în diferite acte și documente oficiale. După destrămarea acestui Comitet ca urmare a intervenției directe a organelor de Securitate, Departamentului Cultelor și a altor instituții, membrii marcanți ai acestuia Pavel Nicolescu, Nicolae Rădoi) s-au regrupat în Occident de unde difuzau în lumea liberă informații despre persecuțiile religioase din România. Anii 70 și 80 sunt cei ai dărâmării unor locașuri de rugăciune (vezi cazul Bisericii Baptiste din Dej care a fost dărâmată cu pușcăriași într-o sâmbătă dimineața pentru că muncitorii au refuzat să facă acest lucru sau cel al Bisericii Baptiste din Cluj construită din piatră roșie cu ferestre în stil neogotic, ale cărei cărămizi au fost folosite la o sală de sport care l-a scurt timp s-a dărâmat), dar și a extinderii sau construirii altora. Cluj Iris, Ferentari București, Sfânta Treime București (Iuliu Valaori) sunt câteva exemple de biserici baptiste care denotă faptul că statul avea o politică dualistă dărâmând pe de o parte și permițând ridicarea altor locașuri de închinare pe de altă parte. Fiindcă tot am pomenit de biserici se cuvine amintit aici – deși ieșim din sfera evanghelică- a sistematizării care a afectat Bucureștiul și ale sale biserici ortodoxe, multe din ele monumente arhitectonice.
Anii 80 au fost și cei ai întâlnirilor ecumenice care deși erau unele impuse de stat duceau în unele cazuri și la o colaborare între liderii locali ai cultelor respective.
Așadar România anilor 1965-1989 este una a contrastelor care s-a încheiat nu printr-o revoluție de catifea ca în Cehoslovacia ci cu una sângeroasă despre care se consideră că a fost mai degrabă o lovitură de stat. Să sperăm că timpul va dezvălui mai multe detalii despre acest eveniment precum și despre faptul că Dumnezeu a permis ca acea revoluție să aibă loc iar noi să ne bucurăm astăzi de libertate de exprimare și libertate religioasă, dovedite și de apariția cărții istoricului și fratelui de credință Bogdan Emanuel Răduț.
Partajează asta:
Nicolae Ceaușescu solicitat să dea relații despre dărâmarea Bisericii Baptiste din Dej
În anul 1973, luna august un credincios penticostal francez pe numele său CHARLEX CHOIX vizitează mai multe biserici din Cluj și Dej.
„După ce a vizitat aceste biserici s-a arătat foarte încântat de cele văzute și auzite dar a întrebat cum este cu biserica baptistă din Dej, deoarece știe că în timpul vizitei pe care șeful statului român a făcut-o în Congo, i s-a prezentat o fotografie cu biserica dărâmată de autorități. Colaboratorul a replicat că cei care au fost la conducerea bisericii în perioada respectivă au comis unele greșeli în planul de sistematizare (?)[1], fapt pentru care legea prevede demolarea imobilului în cazul în care nu se respectă sistematizarea dar că în același loc dar respectând ceea ce trebuia să respecte la timpul respectiv a fost construită o biserică frumoasă și a invitat pe oaspete să o viziteze și împreună s-au deplasat la Dej unde a fost încântat de ceea ce a văzut. A făcut fotografii tehnic – color la bisericile din Cluj și Dej, interior și exterior pentru a argumenta că cele publicate de ing. CARAVAN nu corespund realității.”
În finalul documentului găsim următoarea adnotare.
„Sursa nu spune aproape nimic despre Charlex Choix, cine este cu ce se ocupă de ce a venit în România, ce legături are aici, dacă a mai fost ce …… etc. date despre persoana sa.
A se cere o completare!!
Col. Mea (?)”
Interesant este faptul că în timpul vizitei pe care președintele României, Nicolae Ceaușescu o efectuează în Republica Congo între 18-21 martie 1972 este solicitat să dea detalii referitoare la dărâmarea bisericii baptiste din orașul Dej.
Vizita delegaţiei R.S.R. condusă de preşedintele Nicolae Ceauşescu în Republica Populară Congo. Convorbiri oficiale. (18-21 martie 1972). Fototeca iiccr
Ce detalii a dat Ceaușescu despre ceea ce s-a întâmplat la Dej în afara faptului că a făcut biserica și conducătorii vinovați de situația respectivă nu știu pentru că nu am cercetat cazul, însă este interesat de remarcat faptul că cetățeanului francez i se spune că tot biserica din Dej este vinovată de dărâmare.
Despre istoria Bisericii Baptiste din Dej care tocmai a avut jubileul de 100 de ani, a scris și Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Baptiste din România.
“Evanghelia a fost propovăduită în Dej în jurul anului 1910. […] Din anul 1912, grupul de credincioși s-au adunat cu regularitate la închinare. […]
Cum autoritățile comuniste au refuzat să aprobe construirea unui nou locaș de închinare, credincioșii au demolat vechea clădire în anul 1970, ridicând una nouă, corespunzătoare necesităților bisericii. Pe data de 21 noiembrie 1970, chiar după inaugurare, autoritățile au demolat clădirea cu ajutorul pușcăriașilor. […]
După îndelungi tratative duse cu autoritățile comuniste, pe data de 12 decembrie 1973. credincioșii au primit autorizația de reconstruire a bisericii pe același demisol, căruia i-au adăugat un antreu în fațăm iar în spate o sală pentru baptister, ajungând chiar la proporții mai mari decât cea anterioară.
Lucrările de reconstruire au demarat în data de 17 ianuarie 1974; credincioșii din satele din jur au ajutat prin muncă voluntară, iar bisericile din țară au trimis bani prin intermediul Uniunii Baptiste, astfel că, în decurs de câteva luni, clădirea a ajuns în stadiul final.” ( Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, pp. 204-205)
În cadrul articolului Biserica Creștină Dej la ceas aniversar publicat în ziarulfaclai.ro se menționează că în anul 1970 biserica este dărâmată de autorități și nu de credincioși.
„Existența Bisericii Baptiste nu a fost scutită de provocările istoriei. Asemenea altor culte şi confesiuni din România postbelică, baptiştii au suferit numeroase persecuţii din partea statului comunist. Inclusiv cei din Dej, cărora, în noiembrie 1970 le este demolată biserica. După numeroase şi îndelungi tratative duse cu autorităţile, în decembrie 1973, credincioşii primesc dreptul de a-şi reconstrui biserica, lucrările fiind demarate în ianuarie 1974. După doar cîteva luni, graţie muncii susţinute şi devotamentului voluntarilor sosiţi din satele din jurul Dejului, dar şi cu sprijinul financiar sosit din partea bisericilor din ţară, membre ale Uniunii Baptiste, construcţia va fi terminată. Mai încăpătoare, mai luminoasă şi mai puternică, Biserica Creştină Baptistă din Dej va deveni cea ce este astăzi: un lăcaş al Domnului.” (M. Vaida, „Biserica Creştină Baptistă din Dej, la aniversare”, http://www.ziarulfaclia.ro)
Un alt aspect interesant pe care îl menționează sursa este faptul că cetățeanul francez a făcut fotografii pentru a demonstra că în România nu sunt probleme în privința respectării libertății religioase contracarîndu-l în acest fel pe Constantin Caraman.
[1] Este vorba de planul de sistematizare sau de cel de construcție? Pentru că nu vedem legătura între planul de sistematizare care era realizat de autorități și greșeala celor care au fost la conducerea bisericii.
Articole relaționate
Biserica Creştină Baptistă Emanuel din Dej, la ceas aniversar
Partajează asta:
File de istorie: 1908-2008 Biserica Baptistă Sfânta Treime Deva atunci și acum
Încă de la începutul secolului XX, Dumnezeu şi-a ales un grup de credincioşi care de-a lungul anilor au dus vestea Evangheliei pe aceste meleaguri.
Între anii 1908-1941 credincioşii baptişti din Deva şi-au desfăşurat serviciile cultice în diferite spaţii puse la dispoziţie de credincioşi sau spaţii închiriate în scopuri de închinare şi vestire a Evangheliei Domnului Isus Cristos.
Cea mai stabilă adresă a fost cea de pe str. Titu Maiorescu Nr. 10 unde, între anii 1920-1941, a fost amenajată o sală pentru serviciile de cult. Deşi numărul de credincioşi din acea vreme nu era mare, au hotărât să construiască o casă de rugăciune, privind cu îndrăzneală spre generaţiile ce vor urma să se întoarcă la mântuire.
Pornind cu această viziune au construit clădirea de pestr. Petru Rareş, unde credincioşii s-au adunat până în anul 1996. Încă din anii ’80 clădirea, devenind neîncăpătoare, fraţii doreau să o extindă sau să construiască încă una nouă. Datorită sistemului politic din acele vremuri acest lucru nu a fost posibil în Deva.
Balconul vechiTotuşi, dând dovadă de multă iniţiativă şi inovare, au fost făcute unele modificări interioare, astfel, prin extinderea balconului a crescut mult numărul locurilor în sala principală şi la cor.
Prin bunăvoinţa Domnului, în anul 1990 a fost posibilă construirea unui nou locaş de închinare, iar în anul 1991 a început construcţia acestuia. Şi de această dată viziunea credincioşilor a fost să se construiască un locaş de închinare mai încăpător, cu multe dotări şi săli pentru diverse slujiri şi activităţi. În perioada construcţiei, la executarea lucrărilor pe lângă firmele de specialitate şi-au adus aportul şi membrii bisericii. Cu ajutorul Domnului, această clădire a fost inaugurată în anul 1996.
Astăzi clădirea are în total 42 de încăperi:
- Sala mare de închinare este construită în forma de amfiteatru dispusă pe mai multe niveluri, având o capacitate de 1500 locuri pe scaune, iar la unele evenimente găzduind până la 2000 de persoane.
- Sala polivalentă de la demisol cu o capacitate de până la 280 locuri, poate fi divers compartimentată. Aici se pot organiza diverse întâlniri, repetiţii, activităţi sportive, săli de grădiniţă şi şcoală duminicală. Se poate servi masa la diferite ocazii, se pot organiza nunţi. Sala polivalentă dispune săli pentru şcoală duminicală şi grădiniţă şi de un spaţiu special amenajat unde se poate pregăti mâncarea, se poate găti pentru diverse evenimente şi pentru cantina socială.
- În spatele balcoanelor sunt amenajate săli pentru diferite slujiri: cateheza, cursuri, repetiţii şi încăperi destinate depozitării materialelor(magazii).
- Corpul administrativ are 5 niveluri unde sunt amplasate săli pentru grădiniţă, şcoală duminicală, birouri şi un apartament.
Sala principală are un sistem de încălzire în pardoseală, iar corpul administrativ un sistem clasic cu radiatoare, agentul termic fiind preluat de la termocentrala Mintia prin punctul termic propriu.
Sunt asigurate şi celelalte utilităţi: energie electrică, comunicaţii, apă, canalizare, gaze naturale. (…)
Terenul aferent clădirii (5020 m²) este în proprietatea bisericii, acesta fiind amenajat cu spaţii verzi, loc de joacă pentru copii, parcare auto, anexa cu atelier de tâmplărie şi magazii.
Casa de rugăciune din 1908 a fost demult demolată, locul unde a început trezirea spirituală nu mai există nici el, generaţia primilor creştini baptişti care au experimentat trăirea în sfinţenie au plecat la Domnul; lucrurile făcute de mâini omeneşti au trecut, însă credinţa cea zidit-o Dumnezeu nu numai că a rămas, dar s-a şi extins în Deva şi împrejurimi.
Au trecut mai bine de o sută de ani de atunci, multe lucruri s-au schimbat, însă credincioşia Domnului faţă de noi a rămas aceeaşi:
„Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele!
Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!”
Sursa: http://www.devabaptist.ro/departamente.administrativ/
Vă recomandăm să citiții și:
File de istorie: 1908-2008 Un secol de mărturie baptistă în Deva (video)
Partajează asta:
File de istorie: 1908-2008 Un secol de mărturie baptistă în Deva (video)
Biserica Baptistă Sfânta Treime Deva (devabaptist.ro)
Partajează asta:
Protestanți, neoprotestanți, evanghelici? Ce sunt baptiștii?
Un material mai vechi pe care l-am găsit în draft și am considerat că merită publicat.
Emanuel Răduț a lansat pe blogul său o dezbatere legată de identitatea evanghelicilor din România, respectiv a Creștinilor după Evanghelie prin întrebarea Protestanți sau neoprotestanți? Cine sunt Creștinii după Evanghelie? Fiind la curent cu preocupările sale pe care a avut amabilitatea să mi le împărtășească am lăsat un comentariu la articolul său.
Cred că termenul neoprotestant este mai vechi în uzanța românilor decât perioada comunistă. Nu am acum la îndemână documentele pe care le-am văzut dar din câte îmi aduc aminte am întâlnit acest termen, cu referire la baptiști, și în perioada interbelică. Referitor la uzanța acestui termen în limba română există mai multe opinii care converg către idea că acest termen provine din mediul religios (ortodox) și a fost „împrumutat” de către politicieni. Prin această etichetare se dorea și realizarea unei separații între direcțiile principale ale creștinismului și mă leg aici de întrebarea pe care Emanuel a pus-o acestui articol. Ce suntem ei? Protestanți sau altceva? și au considerat că nu sunt protestanți sau ca să reformulez protestanți mai noi și atunci li s-a spus neoprotestanți. Pe de altă parte nu sunt de acord cu formulă că toate confesiunile „evanghelice” ar fi protestante fiindcă deja avem diferențieri majore din punct de vedere doctrinar. Să luăm spre exemplu cazul Bisericii Adventiste care este o confesiune nouă apărută în secolul XIX și în a cărei doctrină se evidențiază caracteristica perioadei moderne și contemporane, respectiv accentul pe sfârșitul lumii. Prin această afirmație nu vreau să spun că în perioada Reformei Protestante din secolul XVI nu au existat preocupări în direcția asta, dar preocuparea lor majoră era mântuirea și trăirea unei vieți de sfințenie nu sfârșitul lumii.
Pe de altă parte din discuțiile pe care le-am avut cu diferite persoane pe această temă am înțeles că termenul „neoprotestant” se regăsește doar în spațiul Europei de Est cu acest înțeles pentru că în Occident termenul are alte valențe trimițând la un neo protestantism, la o teologie liberală. Posibil și spun asta pentru că nu am argumente și este mai mult o presupoziție a mea ca istoric, ca eticheta de neoprotestant să fi fost folosită și în disputa pe tărâm religios în spațiul românesc din dorința bisericilor istorice, referire în acest caz la BOR de a demonstra că baptiștii spre exemplu care sunt cei mai vechi dintre denominațiunile evanghelice nu au vechime istorică. De fapt presupoziția mea a plecat de la un comentariu pe site-ul istorieevanghelica.ro, comentariu căruia i-am răspuns printr-un articol separat: Este permisă persecuția baptiștilor (evanghelicilor) pe motiv că nu au vechime istorică?
Istorie Evanghelica 