Charles H. Spurgeon despre nasterea din nou si convertire via monogerism
Charles H. Spurgeon, despre nașterea din nou și convertire
Disputa dintre învățătura biblică și arminianism nu este dacă voința omului este activă în convertire, asupra acestui lucru nu pot să existe discuții. Problema constă în modul în care a luat ființă această activitate. Într-o predică, „Totul numai prin har”, publicată câțiva ani înainte de moartea sa, Spurgeon spune:„Omul crede, dar acea credință este numai unul din multele rezultate ale implantării vieții divine în sufletul omului de către Dumnezeu însuși.
Însăși această voință de a fi astfel mântuiți prin har nu este de la noi, ci este un dar de la Dumnezeu. Pe aceasta cade accentul problemei. Omul ar trebui să creadă în Isus: este datoria lui să-L primească pe Cel pe care L-a trimis Dumnezeu ca să fie o ispășire pentru păcate. Dar omul nu vrea să creadă în Isus, el preferă orice în locul credinței în Răscumpărătorul lui. Până când Duhul lui Dumnezeu nu-i convinge judecata și nu-i constrânge voința, omul nu are o inimă care să creadă în Isus ca să primească viața veșnică. Cer fiecărui om mântuit să se uite înapoi la momentul convertirii lui și să explice cum s-a petrecut aceasta. Tu te-ai întors la Hristos și ai crezut în Numele Său: acestea au fost propriile tale acte și fapte. Dar ce te-a făcut să te întorci astfel? Ce forță tainică a fost cea care te-a întors de la păcat spre dreptate? Atribui tu această renaștere unică existenței în tine a unui lucru mai bun decât s-a descoperit până acum în vecinul tău neconvertit? Nu, mărturisești că tu ai fi putut fi ceea ce este el acum dacă nu ar fi existat aceaforță care a atins coardele voinței tale, care ți-a luminat mintea și te-a condus la picioarele crucii. Mărturisim plini de recunoștință realitatea; trebuie să fie așa.”
În ce privește harul, Spurgeon se bucură că harul este eficient să ajungă la oameni aflați chiar și într-o stare mult prea groaznică:„Te uiți la termometrul spiritual și spui: «Cât de mult va coborî harul lui Dumnezeu? Va ajunge la temperatura de vară? Va atinge punctul de îngheț? Va coborî sub zero?» Da, va coborî sub punctul cel mai de jos care se poate concepe – mai jos decât poate să indice orice aparat: va cobori sub gradul zero al morții”.
La acest punct al morții spirituale îi întâlnește Duhul Sfânt pe oameni pentru prima dată cu puterea Lui mântuitoare și îi ridică din mormântul păcatului. Pocăința și credința nu pot fi practicate până când nu este implantată viața și prin urmare aceste acte spirituale sunt „primul rezultat evident al nașterii din nou”. „Pocăința evanghelică nu poate să existe niciodată într-un suflet nenăscut din nou.” Suntem la fel de neputincioși să cooperăm la nașterea noastră din nou pe cât suntem de neputincioși să cooperăm la lucrarea de pe Calvar și așa cum numai crucea este cea care achită vina păcatului, tot așa numai nașterea din nou este cea care îi satisface puterea. Aceasta este doctrina care tratează corect atât natura reală a stării păcătosului, cât și măreția lucrării Duhului. […]
http://www.monergism.ro/index.php/2011/08/spurgeon_regenerare_convertire/
Vaticanul va expune documentul excomunicării lui Luther
Vaticanul va expune pentru public documentul papal de excomunicare a lui Martin Luther, în cadrul unei expoziții care va conține sute de documente din arhivele secrete ale Vaticanului.

Documentul cu privire la Martin Luther este datat în 3 ianuarie 1521, informează AFP.
Renumitul document emis de Papa Leo al X-lea, intitulat Decet Romanum Pontificem, care a marcat ruptura dintre romano-catolici și viitorii protestanți și a fost începutul unor conflicte care aveau să degenereze în războaie religioase, este unul dintre cele mai prețioase documente ce vor fi prezentate în cadrul expoziției.
Surse de la Vatican au afirmat că se intenționează și expunerea unor documente care nu reflectă neapărat în mod corect istoria Bisericii Catolice.
Bula papală de excomunicare a lui Martin Luther are ca titlu primele 3 cuvinte din textul său. Anterior publicării acestui document, Leo al X-lea emisese, în 1520, o altă bulă papală – Exsurge Domine – prin care îl amenința pe reformator cu excomunicarea.
De-a lungul secolului al XX-lea, luteranii le-au cerut catolicilor să anuleze excomunicarea lui Luther, însă răspunsul Vaticanului în această privință a fost că anularea unei excomunicări se poate face doar pentru persoane în viață.
(Foto: bookofconcord.org)
Circulara nr. 125 din 1930 a episcopului Iosif Traian Badescu pentru combaterea prozelitismului sectar
În anul 1930 episcopul Iosif Traian Bădescu de la Caransebes a emis o circulara pentru clerul din eparhia sa. In aceasta circulara se prezenta felul in care un preot trebuie sa se raporteze la fenomenul sectar dar si o rugăciune pe care preotii trebuiau sa o citeasca in timpul Liturghiei formata din ectenii si rugaciuni speciale. Menționăm faptul că din punct de vedere religios perioada interbelică este una în care s-a manifestat din plin opoziția Bisericii Ortodoxe Române față de celelalte confesiuni religioase în special cele evanghelice pe care le considera sectare.
Textul de mai jos este o reproducere cuvant cu cuvant a circularei nr. 125 din 1930 pastrata la arhiva parohiei ortodoxe Eselnita din judetul Mehedinti, Tom XXI fila 120-121, publicata de catre preotul Cristian Aurel Tomescu din Comlosu Mare – Timis, in cartea „Episcopul Iosif Traian Badescu. Pastoralele, cuvantarile si ordinele circulare”, aparuta la editura Episcopiei Caransebesului, anul 2008, cand parintele Tomescu era paroh la Iecea mica.
Textul integral al circularei:
Onorata Preotime Parohiala!
S-au inmultit si se inmultesc pe zi ce trece vrajmasii Bisericii lui Hristos; s-au inmultit si se inmultesc pe zi ce trece cei ce raspandesc invataturi gresite in poporul nostru dreptcredincios incredintat pastoririi noastre, si pentru care vom avea sa dam seama Mantuitorului Hristos. Care si-a varsat scump sangele Sau pentru rascumpararea noastra; s-au inmultit si se inmultesc necontenit cei ce se silesc sa produca dezbinare in popor si instrainare de Biserica noastra dreptmaritoare, de legea noastra ortodoxa; s-au inmultit si se inmultesc diferitele secte, care cauta sa se inradacineze in parohiile noastre si sa slabeasca legatura poporului nostru cu Sfanta noastra Biserica, cu asezamintele noastre bisericesti, nimicind intr-una legatura lui cu preotii Bisericii, care sunt spini in ochii lor si a caror autoritate se silesc cu toate puterile a o distruge.
Vrajmasii Bisericii noastre lucra neosteniti, cu perseverenta si sistematic. Au mijloace materiale — se vede — din abundenta, pe care le castiga sub diferite titluri, chiar si de la cei cazuti dintre ai nostri in mrejele lor. Sunt neobositi in lucrul, activitatea lor distrugatoare. Vorbesc, ademenesc in tot timpul si in tot locul, in adunarile lor, pe cale, in calatorii, pe strazi, in piete — pe timpul si in zilele de targ — isi furiseaza si imbie cartile, scrierile lor pana si intrand prin casele credinciosilor nostri. Se folosesc de toate neintelegerile si lipsurile ce apar in parohiile noastre, isi fauresc arme din toate greselile si slabiciunile preotilor nostri, arme cu care reusesc mai intotdeauna sa produca dezbinare si instrainare de Biserica, formandu-se adunari sectare in parohiile noastre . Am ajuns pana acolo, incat cu durere vedem, ca pe alocuri au ridicat case impunatoare, pentru adunarile lor sectare.
Faptul ca ademenitorii si propagatorii de erezii au putut afla teren prielnic in mijlocul poporului nostru, incat sa se inradacineze de-a binelea in unele locuri, isi are explicatia sa dureroasa, si deocamdata nu e intentia mea de a ma extinde asupra cauzelor care au facilitat, au usurat activitatea dezastruoasa a strainilor de neam si de lege. Acestia molipsind poporul nostru, au aflat misionari si predicatori zelosi, chiar din poporul nostru, care apoi in urma cunostintelor, legaturilor lor de rudenie si prietenie cu consatenii lor, si in urma atingerilor lor cu acestia, cu mai mare usurinta au continuat munca eretica, la care s-au inhamat.
Zic, nu este intentia mea sa arat acele cauze. Doresc de asta data numai sa atrag atentia Onoratei Preotimi asupra primejdiei ce ne ameninta, ce ameninta intregitatea poporului nostru ortodox si sa-i impun in ceasul actual de primejdie, datoria de a invata si datoria de a ne ruga.
Datoria de a invata decurge de altminteri din porunca Mantuitorului: „mergeti si invatati toate popoarele”, si prin urmare din datoria chemarii preotesti, datorie pe care a luat-o fiecare preot asupra sa deodata cu hirotonia, pe langa infricosatul juramant depus inaintea sfantului altar, cand a primit in mainile sale pe Mantuitorul.
Fiecare preot e un apostol, misionar in parohia sa, si deci e dator sa invete pe credinciosi, atat in sfanta biserica, cat si afara de sfanta biserica la toate ocaziile binevenite. Sa-i invete si sa-i intareasca in credinta noastra ortodoxa, pentru ca astfel intariti, sa poata tine piept cu ratacitii, care s-au apropiat de dansii, spre a-i amagi cu rastalmacirile lor.
Preotii sa nu caute ca ei insisi sa intre in dispute publice cu sectarii, ci, pe credinciosii lor ortodocsi sa-i instruiasca asupra adevaratului inteles al Sfintei Scripturi, in punctele rastalmacite de sectari, si sa le arate adevarul invataturii Bisericii noastre si greselie sectarilor. Daca credinciosii vor fi instruiti si astfel, luminati si tari in credinta, ei vor fi imuni contra otravei sectare, eretice, si sectarii nu se vor putea inmulti, din contra vor slabi, caci vor fi combatuti de semenii lor, carora nu le pot imputa interes de tagma sau material, cum ar putea sa-i acuze pe preoti. Preotii, cand li se da ocazia sa vina in atingere cu vreun sectar, sa fie totdeauna prietenosi, rabdatori, indulgenti si sfatuitori prietenesti si ei insisi model de om cumpanit, cum se cade unui parinte sufletesc, caci numai asa va fi invatator cu cuvantul si cu fapta.
Din cele expuse pe scurt mai sus se intelege clar datoria Onoratei Preotimi de a invata. Aici ramane sa mai adaug necesitatea, ca folosindu-se de diferitele scrieri teologice si de scrierile ce au aparut si apar mai nou, in ceea ce priveste pe sectari, sa nazuiasca a-si imbogati cunostintele in aceasta directie.
Din imprejurarea in care ne aflam, atacati de vrajmasii Bisericii si ai credintei noastre ortodoxe, si din imprejurarea ca suntem datori a ne ingriji pentru mantuirea sufleteasca a credinciosilor nostri, ca nici un suflet incredintat noua sa nu piara, apoi din considerare fata de slabiciunile noastre omenesti, in urma carora ne imbulzesc vrajmasii vazuti si nevazuti, ni se arata datoria de a ne ruga lui Dumnezeu, ca sa nu ne lase lipsiti de ajutorul Sau.
Sa recurgem, in aceste vremuri grele pentru Biserica si pentru poporul nostru, la ajutorul si sprijinul lui Dumnezeu, pe de o parte, pentru ca cei rataciti sa se intoarca la calea adevarului, iar pe de alta parte, cei credinciosi sa fie feriti de ademenirile sectare.
Suntem datori sa ne rugam pentru cei rataciti, caci sufletele lor ne-au fost incredintate spre pastorire si suntem raspunzatori pentru ele. Iar pentru cei credinciosi avem datoria sa ne rugam, ca avand sprijinul lui Dumnezeu sa se intareasca in credinta, iar sufletele lor sa nu se primejduiasca, caci fiindu-ne incredintate spre pastorire, avem raspundere pentru ele.
De aceea am considerat ca este bine a dispune urmatoarele:
Timp de sase saptamani sa se faca rugaciune la toate serviciile dumnezeiesti: Vecernie, Utrenie si la Sfanta Liturgie, precum urmeaza :
1. La ectenia mare a pacii, la Vecernie, Utrenie si Sfanta Liturgie, sa se intercaleze urmatoarele ectenii:
a) Pentru ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru cu milostivire sa caute spre Biserica dreptmaritoare, cea sfanta a Sa, pe care a intemeiat-o pe piatra drepteicredinte, Domnului sa ne rugam.
b) Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru ascultand glasul rugaciunii noastre a pacatosilor, ca un Indurar si mult Milostiv sa intareasca in inima credinciosilor rascumparati cu scump Sangele Fiului Sau, dreapta credinta primita de la Dansul si pastrata in sfanta noastra Biserica dreptmaritoare, Domnului sa ne rugam.
c) Pentru ca, ca un Atotputernic si mult Milostiv, sa impiedece lucrarea vrajmasilor vazuti si nevazuti ai Bisericii Sale dreptmaritoare, care cu mestesugirile lor cauta sa tulbure curatenia invataturilor mantuitoare ale iubitului Sau Fiu, Domnului nostru Iisus Hristos, Domnului sa ne rugam.
d) Pentru ca cu Dreapta Sa Atotputernica sa rupa mrejele vrajmasilor, ce le arunca asupra poporului credincios, pentru a-l dezbina de Sfanta Sa Biserica dreptmaritoare si a-l ademeni in staulul necredintei, a relei credinte sau a credintei desarte, in care pandeste moartea sufleteasca, Domnului sa ne rugam.
e) Pentru ca din iubirea Lui de oameni sa reaprinda in inimile celor rataciti si amagiti dragostea fata de Sfanta Biserica dreptmaritoare, in care parintii, stramosii lor si ei insisi s-au nascut, Domnului sa ne rugam.
f) Pentru ca cu Duhul Sau cel Prea Sfant sa lumineze mintea si sa incalzeasca inima celor rataciti si amagiti de falsii invatatori si amagitori si sa-i readuca in sanul Sfintei Sale Biserici dreptmaritoare, Domnului sa ne rugam.
g) Pentru ca sa se sfarame puterea, iscodirile si mestesugirile celor ce falsifica si rastalmacesc cuvantul adevarului, – Domnului sa ne rugam.
Urmeaza apoi : „Pentru ca sa ne mantuim noi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia , Domnului sa ne rugam” si cele urmatoare din Liturghier.
2. La Vecernie in ectenia de dupa Prochimen, la Utrenie in ectenia de dupa doxologie, respectiv dupa tropar si la Sfanta Liturghie in ectenia de dupa Sfanta Evanghelie se vor intercala urmatoarele ectenii:
a) Tie Unuia am gresit, Dumnezeule, Mantuitorul nostru, si mai multe pedeapse dupa pacatele noastre, suntem vrednici a primi, ci spre a Ta milostivire cautand cu cainta si cu umilinta, la Tine Mantuitorul nostru, scapam si cu lacrimi strigam : Izbaveste-ne de primejdiile, de necazurile si de intristarile noastre, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne milueste.
b) Doamne, Iisus Hristoase, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru, Cel ce cu scump Sangele Tau varsat pe cruce ai spalat pacatele nostre si ai intarit invataturile Tale dumnezeiesti, cauta spre noi pacatosii si vezi cum s-au napustit asupra noastra cei care necinstesc Sfanta Crucea sfintita cu Scump Sangele Tau, care dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine pentru mantuirea sufletelor noastre, in Sfanta Ta Biserica dreptmaritoare, vezi si ca un prea Indurat si mult Milostiv, acopera cu Harul Tau pe poporul Tau, – ne rugam Tie auzi-ne si ne miluieste.
c) Cu Patimile Tale pe Cruce si cu Invierea Ta din morti ai zdrobit puterea iadului Mantuitorule, deschizandu-ne portile Cerului, netezind calea spre fericirea cereasca, celor ce cu credinta urmeaza invataturile Tale Doamne. Dar s-au inmultit Doamne cei ce rastalmacind scripturile vaneaza sufletele credinciosilor, ca sa iasa din Biserica Ta dreptmaritoare, inchizandu-li-se astfel portile ceresti. Pazeste si mantuieste sufletele lor Mantuitorule, rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.
d) Intinde mana Ta cea Atotputernica Doamne si cu Duhul Tau cel Prea Sfant ajuta slabiciunii noastre omenesti si nimicind sagetile veninoase ale celor ce falsifica adevarul invataturilor Tale, predate de Sfanta noastra Biserica dreptmaritoare, pastreaza nevatamati pe credinciosii Tai, — rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.
e) Ca un iubitor de oameni, care nu voiesti moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, iarta pacatele celor rataciti si iesiti din sanul Bisericei noastre, si cu Harul Tau ajuta-i deschizandu-le calea spre a se intoarce in sanul Sfintei noastre Biserici dreptmaritoare, spre a se putea impartasi de fericirea cereasca, rugamu-ne Tie auzi-ne si ne milueste.
Urmeaza apoi ectenia : „Inca ne rugam pentru cei ce aduc daruri si fac bine…”.
In legatura cu Sfanta Liturghie, la Sfanta Proscomidie sa se scoata particica pe langa urmatoarea rugaciune:
„Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeste de la noi, nevrednicii robii Tai jertfa aceasta, si iertandu-ne toate greselile si pacatele noastre, adu-Ti aminte de toti vrajmasii nostri, cei ce ne urasc si ne asupresc pe noi, cei ce falsifica invataturile Tale si dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine in Sfanta Ta Biserica pentru mantuirea sufletelor noastre, de cei ce ademenesc si atrag la eresul lor pe cei slabi in credinta, si nu le rasplati lor dupa faptele lor, ci dupa mare mila Ta ii intoarce pe dansii: pe cei necredinciosi la dreapta credinta, pe cei rataciti la calea adevarului, la Sfanta Ta Biserica, ca nici unul din transii sa nu piara, ci sa se mantuiasca. Iar pe cei credinciosi fereste-i de toata ispita, ii intareste cu Harul Tau si ii lumineaza, ca sa nu alunece de pe calea dreptei credinte, si Sfanta Ta Biserica, cu taria Ta cea intru tot puternica, de tot raul si imbulzeala cu milostivire o scapa.”
Iar la sfarsitul Sfintei Liturghi, dupa rugaciunea Amvonului, innaintea ecteniei „Domnului se ne rugam” se va rosti rugaciunea urmatoare:
„ Stapane Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Care Te-ai pogorit din Ceruri si ai luat firea omeneasca, pentru ca — luminand cu invataturile Tale ceresti mintea oamenilor si aducandu-Te jertfa de rascumparare pentru pacatul stramosesc — sa reinnoiesti legatura lor cu Parintele ceresc, Ziditorul lor, de Care s-au instrainat in urma pacatului stramosilor ademeniti prin satana, care aratandu-li-se in chipul sarpelui si rastalmacindu-le porunca cea data lor de Parintele ceresc, Ziditorul lor, ca, adica, din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manance, caci mancand vor muri, ei calcand aceasta porunca au mancat din pomul oprit. Stapane mult milostive Doamne, Care invataturile Tale cele mantuitoare le-ai pecetluit cu moartea Ta pe cruce, si cu scump Sangele Tau ai spalat pacatul stramosesc si cu moartea Ta ai calcat moartea si inviind a treia zi din morti ne-ai deschis portile imparatiei ceresti, facandu-ne vrednici de fericirea cereasca intrucat, Ca sa pazim poruncile Tale si sa vietuim dupa invataturile Tale si sa le pastram in curatenia in care le-am primit de la Tine prin mijlocirea Sfintilor Tai Apostoli si invatacei si a sfintilor Parinti si care se pastreaza in Sfanta Ta Biserica dreptmaritoare, cea intemeiata de Tine pe piatra credintei, si in sanul careia am intrat prin Sfanta Taina a Botezului.
Doamne Iisuse Hristoase, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru, cauta si vezi cum duhul cel rau, se foloseste de slabiciunea si mandria omeneasca si se sileste sa falsifice invataturile si cuvintele Tale, sa intunece dreapta credinta. Si acum in zilele noastre si-au ridicat capul diferite invataturi vrajmase Sfintei Tale Biserici, care otravesc si tulbura izvorul cel limpede si racoritor de suflete, care curge din sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare; cauta si vezi, cum cei slabi lasandu-se ademeniti, se instraineaza de Biserica Ta, devin necredinciosi, neascultatori de povetele pastorilor lor sufletesti, dand ascultare, ca oarecand stramosii nostri in Rai, soaptelor celor ademenitori, ale celor instrainati de Tine si Biserica Ta. Stim Doamne, indelung Rabdatorule si mult Milostive, ca pentru multimea pacatelor noastre, suntem imbulziti de vrajmasii nostri vazuti si nevazuti si suntem lasati de Tine, ca sa fim ispititi. Stim si aceea, ca iubirea Ta de oameni, in urma careia ai venit in lume si ai rabdat moartea pe cruce, ca sa mantui lumea, intrece multimea pacatelor noastre. De aceea noi, cunoscandu-ne slabiciunile noastre si stiind ca intre noi nu este taria dreptului Iov, cu inima infranta si smerita Te rugam : pune ca un Atotputernic, capat ispitelor, ce ne vin din partea necredinciosilor si raucredinciosilor, impiedica Atotputernice inmultirea eretecilor, si cu Duhul Tau cel Sfant, pe care de la Tatal l-ai trimis dumnezeiestilor Tai invatacei, intareste si lumineaza poporul Tau, revarsand in inimile lui Harul Tau dumnezeiesc, pentru ca infrangand sagetile vazutilor si nevazutilor vrajmasi, nevatamat sa petreaca si vietuiasca in Sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare.
Inca te rugam Mult Milostive Doamne, intinde Mana Ta cea Atotputernica spre cei care din slabiciune omeneasca sedusi si inveninati de cuvintele otravitoare ale razvratitilor si falsilor invatatori, care ataca Sfintele Taine asezate de Tine Dumnezeule, s-au instrainat de Biserica Ta iesind din sanul ei, si iertandu-le pacatele lor ii ridica pe ei din groapa pierzarii, readucandu-i la sanul Sfintei Tale Biserici dreptmaritoare, ca sa nu piara, ci sa se mantuiasca, invrednicindu-se asa de imparatia cereasca. Imblanzeste Mantuitorule si pe cei ce s-au pornit asupra dreptcredinciosului Tau popor, spre a vana sufletele celor slabi, si cu Harul Tau dumnezeiesc lumineaza mintea lor, pentru ca sa vina la cunostinta adevarului, recunoscandu-si ratacirea lor si asa sa se mantuiasca. Primeste Doamne Iisuse Hristoase rugaciunea noastra a pacatosilor caci intru Tine nadajduim si Tie marire iti inaltam impreuna si celui fara de inceput al Tau Parinte si preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor Amin!
Cand dispunem acestea, aflu totodata necesar, ca sa atrag deosebita atentie a onoratei preotimi asupra sectarilor, care sunt, cum s-a amintit la inceput, neobositi in lucrul lor de subminare si amagire, si sa le opuna ca contra lucrare cea mai zeloasa activitate pastorala, supraveghind neincetat si cu incordare activitatea lor. Serviciile dumnezeiesti in si afara de sfanta biserica, precum si serviciile de sfintire, ce se indeplinesc la cererea credinciosilor, sa se plineasca cu toata punctualitatea si evlavia, ca astfel credinciosii sa fie atrasi de evlavioasa savarsire a serviciilor preotesti, evitandu-se pe de alta parte tot ce ar putea jigni simtamintele religioase si de pietate ale credinciosilor.
De incheiere dispunem, ca ordonatiunea prezenta sa se introduca in protocolul circularelor.
Caransebes, in 5 Mai 1930.
Episcopul diecezan:
Dr. Iosif Traian Badescu
Church of God Celebrates 125 Years
![]() R.G. and Barbara Spurling. Courtesy of Harvest Temple |
The Church of God is celebrating its 125th anniversary in August. The following article describes how the denomination was born.
One and a quarter centuries ago Richard Green Spurling, best known as R. G. Spurling, issued a call to form what is now the Church of God. From the eight who responded to his invitation, our movement now numbers almost 7 million members in 181 nations and territories. Following his challenging message on Aug. 19, 1886, Spurling concluded: “As many Christians as are here present that are desirous to be free from all men-made creeds and traditions, and are willing to take the New Testament, or law of Christ, for your only rule of faith and practice; giving each other equal rights and privilege to read and interpret for yourselves as your conscience may dictate, and are willing to sit together as the Church of God to transact business [as] the same, come forward.”
With that invitation, the small band of believers meeting in Monroe County, Tenn., formed a congregation that they called the Christian Union. In this unexpected region of the country, people hungry for the restoration of New Testament Christianity sought God and came together to be God’s church. Out of their vision of Christian union, with the later addition of the experiences of sanctification and Spirit baptism, came the “Church of God” as we know our movement today.
The vision for Christian Union rose first in the heart of R. G. Spurling (1857-1935) and his father Richard Spurling (1810-1891). The younger Spurling had been a licensed minister in the Pleasant Grove Baptist Church. Along with his father, an ordained Baptist elder, he began to seek God regarding abuses he saw in the churches around him. According to the earliest chronicler of these events, Spurling became disturbed about certain traditions and creeds that he considered a hardship for God’s people. He saw a need for further reformation of the church beyond the Great Reformation of the 16th century.
While Luther, Calvin and other reformers had brought about important changes, their legacy focused on assent to a particular doctrine rather than on a right relationship with Christ and His people. Their legacy was that creeds and human traditions became more important than the leading of the Holy Spirit and one’s own Christian conscience.
Spurling and his father were particularly troubled with the Landmark movement that dominated Baptist life in the South from the middle part of the 19th century. The name “Landmark” came from an emphasis on Proverbs 22:28, “Remove not the ancient landmark, which thy fathers have set” (KJV). Landmark adherents taught that Baptists were putting aside a significant boundary of the church when they worshipped and fellowshipped with non-Baptists. Landmark Baptists taught a line of Baptist succession from the time of Christ, the importance of believer’s baptism by a Baptist minister, and the exclusivity of Baptist churches.
For R. G. Spurling, where believers practice Christ’s command to love God and neighbor, a testimony of faith in Christ is sufficient for unity with one another. Spurling further taught that the New Testament is the only “infallible rule of faith and practice” and contains everything “necessary for salvation and church government.” He saw harshness and exclusivity in the teachings of the Landmark movement that stifled the gospel and led to dividing the body of Christ rather than to Christian unity.
His vision to restore the law of love and individual conscience to Christianity bore fruit on Aug. 19, 1886. For the previous two years he had prayed for reformation along with his father and John Plemons. After being barred from his own Baptist church and seeing little hope of any change in the existing churches, Spurling met with others of like mind in a meeting house along Barney Creek and issued his invitation.
Because his father Richard was ordained, the elder Spurling moderated the proceedings to formally establish the congregation. Once organized, the church then selected R. G. Spurling as pastor and ordained him the following month.
Little is known about the original Christian Union and the continuing ministry of R. G. Spurling. A. J. Tomlinson, who knew Spurling well in later years, wrote that he preached wherever he had an opportunity and “in this way the minds of the people were continually agitated, and gradually prepared for the work of the Spirit that was to follow.” A biographical sketch by his son, G. P. Spurling, reveals that between 1889 and 1895, Spurling organized three other Christian Union congregations. Although his ministry is less known than many who came later, his vision of reformation laid the foundation upon which we continue to build today.
Dr. David G. Roebuck is director of the Dixon Pentecostal Research Center and an assistant professor of the history of Christianity at Lee University.
http://www.charismamag.com/index.php/news/31744-church-of-god-celebrates-125-years
A fost descoperita o copie ilustrata a celor 4 Evanghelii care au apartinut Reginei Zewditu a Etiopiei
Steve Delamarter, profesor la Universitatea George Fox, care transpune în format digital manuscrise etiopiene religioase, revenind încă o dată în Etiopia anul trecut, a descoperit o altă operă: o copie ilustrată a celor patru Evanghelii creştine care au aparţinut reginei Zewditu, conducătoare a Etiopiei între anii 1916 – 1930.
Lucrând la acest manuscris, Delamarter a fost surprins să găsească mai multe notări dezvoltate, care precizau că această carte a fost realizată pentru regină, fiica regelui Menilek al II-lea, urmată de vărul ei şi co-regent, Haile Selassie. Notiţele mai sugerează că această carte a fost realizată în cursul anului al 11-lea al domniei sale.
Două sigilii, realizate cu cerneală, stampilate deasupra, se gaseau în partea dreaptă, jos, pe pagină. Kesis Melaku Terefe, un preot al Bisericii Ortodoxe Etiopiene a tradus cuvintele de pe fiecare sigiliu. Cel mai mic, aflat în partea stângă, este sigiliul unui oficial guvernamental, ministrul Pen, şi include sfatul: “Cel ce aude, să audă”. Pe cel din dreapta scrie “Cucerirea Leului din Tribul lui Iuda, Regina reginelor din Etiopia, Zewditu, fiica lui Menilek”.
Textul este scris de mână, în Ge’ez, vechea limba liturgică a Bisericii Ortodoxe Etiopiene. O ilustraţie colorată însoţeşte fiecare Evanghelie. Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt realizate în nuanţe bogate de portocaliu, verde şi albastru.
Manuscrisul aparţine lui Gerald Weiner, un colecţionar care locuieşte în Chicago şi care a decis să returneze cartea Etiopiei. Delamarter o va lua cu el în această toamnă, atunci când va începe cea de-a 12-a călătorie a sa în Etiopia.
Cartea reginei Zewditu, alte câteva texte religioase şi artefactele au fost expuse, până la sfârşitul lunii iulie 2011, la Universitatea George Fox din Portland Center, iar în această perioadă, până pe 18 august, ele pot fi văzute la Centrul de resurse şi Instruire Murdock, în campusul Newberg, aflam de la membri-abonati aflati in zona.
Delamarter este fondator şi director al Proiectului Etiopian de Fotografiere a Manuscriselor, în cadrul căruia a fost scanat conţinutul a sute de cărţi rare din colecţiile din afara Etiopiei, fiind creat totodată şi câte un exemplar pentru bibliotecile etiopiene.
– articol, trad. si interpetare: Ec. Ana-Carmen
Mormântul apostolului Filip descoperit în Turcia
Profesorul arheolog italian Francesco D’Andria a anunțat că echipa sa ar fi descoperit mormântul unuia dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus.
Arheologii italieni efectuau săpături la situl Hierapolis, din sud-vestul Turciei. Ei cred că mormântul descoperit ar aparține Apostolului Filip, notează biblicalarcheology.org.
Baza acestui anunț este, pentru moment, tradiția care afirmă că Filip ar fi fost înmormântat la Hierapolis, după ce a fost executat prin crucificare cu capul în jos.
Deși nu exista până în prezent nicio dovadă a vreunei înmormântări care să fi avut loc acolo, în luna iunie, arheologii din echipa lui D’Andria au descoperit o mică biserică la mai puțin de 50 de metri de Biserica Sf. Filip și în această nouă bisericuță au găsit un mormânt pe care l-au asociat cu tradiția cunoscută.
Mormântul a fost mutat din Biserica Sf. Filip în secolul al V-lea, în timpul erei bizantine, spun arheologii. Echipa va începe în curând excavările la mormânt.
Biserica Creştină după Evanghelie Nr.2 Craiova – scurt istoric de Bogdan Radut

Biserica Creştină după Evanghelie Nr.2 Craiova
Mişcarea fraţilor în Craiova a început prin deceniul doi al sec. XX cu un grup de fraţi din Goicea Mare, unde exista deja prima Adunare Creştină după Evanghelie din Oltenia, cărora li s-a alăturat un grup de credincioşi din biserica adventistă de ziua a şaptea nemulţumiţi de practicile şi învăţăturile de acolo.
În 1937 cu mari sacrificii şi eforturi din partea comunităţii de credincioşi s-a construit Adunarea din str. Deva nr. 24 (cunoscută astăzi ca Biserica Nr.1). Dintre fraţi amintim pe Dumitru Tiţă, Mininghes Friedelich, Ştefan Vizitiu, Marin Barcan, Constantin Stoica, Dumitru Florescu, Bădiţă Niţă, fraţii Vizitiu şi Stan ş.a. Spre sfârşitul anului 1989 datorită planului de sistematizare al oraşului se solicita demolarea Adunării din str. Deva 24. Astfel conducerea de atunci a bisericii a găsit o casă şi-un teren în centrul oraşului lângă Piaţa Centrală, care aparţinea Primăriei, ce va fi ulterior cumpărată (18 mai 1990).
Citește continuarea
http://emyradut.blogspot.com/2011/07/biserica-crestina-dupa-evanghelie-nr2.html
Apostolii închisorilor
Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos.
Una dintre cele mai frecvente opinii din societatea de azi este aceea că românii au acceptat mult mai pasiv comunismul decât alţi europeni. Într-un soi de „fascism corect politic”, mulţi dintre cei care susţin aceste opinii încearcă să acrediteze faptul că ar exista o „genă a laşităţii” în români. Însă teoria are baze mai mult decât şubrede, pentru că în România a existat una dintre cele mai puternice rezistenţe armate împotriva comunismului.
Unul dintre cele mai impresionante feluri de a rezista împotriva comunismului a fost reprezentat de mărturia creştină. Există mărturisitori care provin din toate cultele creştine. Din păcate, tot mai mulţi dintre ei trec la cele eterne şi, o dată cu ei, dispar multe modele pentru contemporani. Ultimul din această serie de părinţi ai închisorilor este arhimandritul Arsenie Papacioc. El era considerat drept unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române.
Arsenie Papacioc
„Nu există păcat mic”
Arsenie Papacioc a fost o personalitate exemplară. El a pătimit din plin pentru convingerile sale politice, iar în închisoare şi-a întărit credinţa creştină, apoi a devenit un apostol modern pentru miile de credincioşi pe care i-a spovedit şi i-a îndrumat. Viaţa arhimandritului Arsenie Papacioc a cunoscut o turnură de o duritate extremă în anul 1941. Tânărul Anghel (numele de mirean) Papacioc a fost aruncat în închisoare de către autorităţile româneşti, în timpul guvernării generalului, apoi mareşalului Ion Antonescu. Vina lui Anghel Papacioc era una politică era adept al Mişcării Legionare, care promova o ideologie fascistă. Unii dintre adepţii acestei mişcări, apropiate de nazismul german, s-au făcut vinovaţi de crime oribile, precum asasinarea unui număr însemnat de evrei ori a unor personalităţi antilegionare, precum Nicolae Iorga.
Ajunsă la putere în momentul destrămării României Mari, Mişcarea Legionară a încercat să îl înlăture de la putere pe generalul Ion Antonescu. Însă bătălia a fost câştigată de Ion Antonescu, iar mii de fascişti români au ajuns în închisori. Printre ei, Anghel Papacioc. În închisoare, tânărul legionar a avut ocazia să îşi aprofundeze ataşamentul faţă de creştinism. În anul 1946, ca urmare a unui pact între exponenții totalitarismului, adică liderii comunişti şi cei legionari, cei mai mulţi dintre adepţii Mişcării Legionare au fost eliberaţi din închisori. (Multi legionari au fost co-optati in partidul comunist, unii ajungind sa aiba chiar functii importante. Un exemplul clasic este cel al lui Vasile Vilcu, fost legionar si ulterior membru al PCR avind functia de secretar general al Judetului Constanta in anii ’60 si ’70. Un alt exemplu este cel al lui Stefan Voitec. – vezi comentariul 13). Anghel Papacioc a decis să renunţe la politică şi să se călugărească, sub numele de Arsenie. El a intrat în comunitatea monahală de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 1949- 1950, Arsenie Papacioc a lucrat la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1954 şi 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost numit duhovnic al Mănăstirii Slatina. Preocuparea sa pentru adâncirea credinţei l-a făcut să se alăture grupului „Rugul Aprins”, o mişcare spirituală care promova reflecţia asupra valorilor esenţiale ale creştinismului. Însă, pentru că autori-tăţile comuniste considerau „Rugul Aprins” drept o mişcare politică deghizată, a început prigoana împotriva membrilor grupului. În anul 1958, fără să fi avut vreo vină concretă, părintele Arsenie Papacioc a fost arestat şi aruncat în Zarca Aiudului. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Presiunile internaţionale asupra regimului comunist din România au determinat, în anul 1964, eliberarea celor mai mulţi dintre deţinuţii politici. Printre ei, şi părintele Arsenie Boca (în fapt este vorba de Arsenie Papacioc – vezi comentariul 15). Memorialistica închisorilor arată că marele duhovnic nu a abdicat nici o clipă de la credinţa sa. El a adus alinare, prin ajutorul spiritual şi prin exemplul său viu, celorlalţi deţinuţi din Aiud, printre care se număra marele filosof Mircea Vulcănescu, ucis prin înfometare şi frig în temniţa din inima Transilvaniei şi care a fost îngropat în zona cunoscută sub numele de Râpa Robilor din Aiud. După eliberarea din închisoare, părintele Arsenie Papacioc şi-a reluat apostolatul. Din anul 1974 şi până la moarte a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Cei care l-au cunoscut spun că el era practicantul unui creştinism fără compromisuri. Pentru gândirea sa teologică este ilustrativ fragmentul în care spunea că „Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească”.

Dumitru Stălinoaie
Academicianul de după gratii
Un destin asemănător cu cel al lui Arsenie Papacioc l-a avut şi profesorul Dumitru Stăniloaie. Este vorba de unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocşi ai secolului XX. Dumitru Stăniloaie a absolvit, mai întâi, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucu-reşti, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Cernăuţi. El şi-a obţinut doctoratul în Teologie, la Cernăuţi, în anul 1928. Dumitru Stăniloaie, care a devenit preot de mir şi care a trecut prin suferinţa pierderii unora dintre copiii săi, a studiat, de asemenea, la Atena, München, Berlin, Paris şi Belgrad. A fost profesor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, iar din anul 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În perioada 1958 – 1963, şi părintele Dumitru Stăniloaie a fost închis în tem-niţa Aiudului, pentru „vina” de a fi frecventat reuniunile „Rugului Aprins”. După 1990 a devenit membru al Academiei Române.

Nicolae Steinhardt
Convertirea lui Steinhardt
Un alt părinte al închisorilor este Nicolae Steinhardt. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Aici i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti, dar revine după 1944. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea.
La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah ortodox basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. A fost eliberat în 1964. În anul 1978 a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia, iar în 1980 a devenit
călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.
Richard Wurmbrand
Convertirea lui Richard Wurmbrand
O poveste asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt era cea a unui alt apostol al închisorilor. Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevărate saga a secolului XX. Născut într-o familie evreiască, în tinereţe, el a aderat la mişcarea comunistă. În timp însă, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucureşti, religia creştină, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi împotriva fascismului şi a salvat numeroşi tineri evrei de la deportare. Apoi, a început lupta împotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temniţă. În cele din urmă, eliberat din închisoare, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizaţie care îi susţine pe creştinii persecutaţi de pe toată planeta. Richard Wurmbrand a avut satisfacţia să vadă prăbuşirea celor două regimuri dictatoriale, fascismul şi comunismul. Pastorul lutheran a murit în anul 2001. Încă din timpul vieţii, el fusese supranumit „Apostolul de după Cortina de Fier”.

Iuliu Hossu
A preferat temniţa purpurei de cardinal
O altă figură emblematică pentru rezistenţa creştinilor în închisorile comuniste este cea a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie. El era unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 şi a fost unul dintre liderii românilor ardeleni în timpul ocupaţiei horthyste din Transilvania de Nord. Iuliu Hossu a fost aruncat în temniţă după ce autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Patriarhul Justinian Marina i-a propus demnitatea de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Iuliu Hossu a refuzat. „Credinţa noastră este viaţa noastră!”, a fost principiul care l-a călăuzit, alături de ceilalţi 11 episcopi greco-catolici care au trecut prin temniţele comuniste. În 1969, Papa Paul al VI-lea i-a oferit purpura de cardinal. Autorităţile comuniste erau dispuse să îl elibereze pe Iuliu Hossu ca să îşi ia în primire demnitatea de prinţ al Bisericii Catolice, dar el a refuzat să părăsească ţara. Iuliu Hossu a pierit în temniţă un an mai târziu.
Martiri beatificaţi
Cei mai mulţi dintre apostolii închisorilor au faimă de sfinţenie. Unii dintre ei au fost deja canonizaţi. Este vorba de doi episcopi romano-catolici, Szilard Bogdanffy de Oradea şi de Johann Scheffler de Satu Mare. Practic, primii sfinţi care au trecut prin Purgatoriul închisorilor comuniste din România sunt de origine maghiară şi germană. Însă credincioşii din România se roagă pentru ridicarea la cinstea altarelor a tuturor celor care au fost apostoli ai temniţelor comuniste, închişi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.
Un articol de de CLAUDIU PADUREAN
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572.html
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572-pagina1.html#top_articol
Citește și
Pastorul Vasile Talpoș considerat un element fanatic – religios
Pastorul și profesorul universitar Vasile Talpoș a împlinit astăzi 69 de ani și se află încă în perioada de refacere după o suferință grea. Pentru mai multe detalii vezi articolele de pe site. În cadrul acestui articol ne vom referi la un aspect mai puțin cunoscut din viața pastorală a acestuia, anume a faptului că a fost supravegheat de către Securitate. Relevant în acest sens este un document din anul 1973 al Securității prin care era analizată oportunitatea avizării pozitive a cererii de participare la un congres baptist în Elveția. Caracterizarea și poziția „privilegiată” cu organele statului transpar prin intermediul rândurilor de mai jos.
TALPOȘ VASILE
Pastor baptist născut la 23 iulie 1942 în comuna Bocșa, Sălaj, (…) neîncadrat politic, pastor la biserica baptistă din Iris Cluj, a fost invitat la un congres baptist din Elveția pentru data de 18-22 iulie 1973.
Dat fiind faptul că susnumitul este un element fanatic – religios, fapt ce ar putea fi influențat în sens negativ de unele elemente ostile regimului nostru în străinătate sau el să-și creeze legături cu elemente necorespunzătoare din rândul cultelor, considerăm necesar ca acesta să nu primească viza pentru a participa la Congresul baptist, mai ales că nu este chemat printre invitații oficiali ai cultului.
Organele – Direcția – au comunicat că și ei opinează ca Talpoș Vasile să nu primească aviz pentru a pleca la congresul baptist din Elveția.
Propunem să nu se aprobe avizarea pentru plecarea în Elveția.
Mr. Lăzăroiu Nicolae
21.VIII.1973
Knox, John (1505-1572)
Four hundred years after the birth of the reformer John Calvin, Geneva, Switzerland seeks to honor her famous theologian by holding a competition for a monument to recognize the reformers. As a result, John Knox, another reformer, will be honored. Seventy-two entries are considered from around the world. The winning design is submitted by the Swiss architects Charles Dubois, Alphonse Laverrière, Eugène Monod, and Jean Taillens.
Two French sculptors execute the work at the University of Geneva, founded centuries before by Calvin. Beside Knox’s figure the artists engrave words frequently attributed to him: “Un homme avec Dieu est toujours dans la majorite”—A man with God is always in the majority.
John Knox appears on the wall because he was a prominent Calvinist, the reformer of Scotland, and founder of its Presbyterian church.
Knox first came to notice as a companion of the martyred reformer, George Wishart, who was burned at the stake by Scotland’s corrupt Cardinal Beaton. In revenge, some Scots nobles murdered Beaton. These men pressured Knox to become their chaplain. When the murderers were captured, Knox was captured too, and was enslaved in the French galleys. He almost died during his stint at the oar, but survived to study with Calvin in Geneva and to pastor Scottish exiles.
Later he served in the Church of England and eventually returned to Scotland, where he preached vehemently against the corrupt religious and political establishment. Often it seemed he stood alone, and fickle public opinion was by turns for him and against him.
His stern and unyielding nature and often harsh words did not create an endearing image. Nonetheless, this champion of reformed Christianity triumphed over all opposition and left an indelible stamp on the church of his native land. Words more appropriate than those on the Swiss monument can hardly have been chosen.
—Dan Graves
Dig a Little Deeper
- “A man with God is always in the majority. John Knox.”New York Timeshttp://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9B0DE7DB133FF936A15753C1A961948260 .
- Andrews, Robert. Concise Columbia Dictionary of Quotations. Columbia University Press, 1989.
- Boreham, F. W. “John Knox’s Text” in Life Verses, vol 1. Grand Rapids, Michigan: Kregel, 1995.
- Federer, William Joseph. America’s God and Country; Encyclopedia of Quotations. Amerisearch, Inc. 1996. p. 356.
- “John Knox” and “David Beaton” in The Catholic Encyclopedia. New York: Robert Appleton, 1914.
- “John Knox, the Reformer of Scotland.” http://www.prca.org/books/portraits/knox2.htm
- Knox, John. The History of the Reformation of Religion within the Realm of Scotland; edited for popular use by C. J. Guthrie. London: A. and C. Black, 1905.
- MacGregor, Geddes. The thundering Scot; a portrait of John Knox. Philadelphia, Westminster Press, 1957.
- “Reformation Wall.” Wikipedia. http://en.wikipedia.org/wiki/Reformation_Wall
- Reid, William Stanford. Trumpeter of God; a biography of John Knox. New York, Scribner, 1974.
- Scots Confession; A. D. 1560 – John Knox. http://www.creeds.net/Scots/scots.htm.
- Whitley, Elizabeth. Plain Mr. Knox. London: Skeffington, 1960.


„Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeste de la noi, nevrednicii robii Tai jertfa aceasta, si iertandu-ne toate greselile si pacatele noastre, adu-Ti aminte de toti vrajmasii nostri, cei ce ne urasc si ne asupresc pe noi, cei ce falsifica invataturile Tale si dispretuiesc Sfintele Taine asezate de Tine in Sfanta Ta Biserica pentru mantuirea sufletelor noastre, de cei ce ademenesc si atrag la eresul lor pe cei slabi in credinta, si nu le rasplati lor dupa faptele lor, ci dupa mare mila Ta ii intoarce pe dansii: pe cei necredinciosi la dreapta credinta, pe cei rataciti la calea adevarului, la Sfanta Ta Biserica, ca nici unul din transii sa nu piara, ci sa se mantuiasca. Iar pe cei credinciosi fereste-i de toata ispita, ii intareste cu Harul Tau si ii lumineaza, ca sa nu alunece de pe calea dreptei credinte, si Sfanta Ta Biserica, cu taria Ta cea intru tot puternica, de tot raul si imbulzeala cu milostivire o scapa.”











