Arhive categorie: Istorie

București: Muzeul Crucii – Sala Dalles 28 aprilie – 2 mai 2013


Bucuresti - Muzeul Crucii (2013)jpg

http://romaniaevanghelica.wordpress.com

Expoziția Muzeul Crucii este organizată de Departamentul de Tineret al Bisericii Adventiste în colaborare cu asociația studențească AMICUS

Personajele biblice interpretate de actori, costumele de epocă, scenele bine realizate, versetele din Biblie atent alese și muzica tulburătoare, toate i-au impresionat profund pe vizitatori.

http://www.semneletimpului.ro

1. Scopul proiectului

Ca și în toate celelalte proiecte misionare, dorim ca să atragem atenția locuitorilor Bucureștiului către dragostea lui Dumnezeu. De asemenea, dorim să folosim acest moment în care oamenii sunt mai predispuși să asculte cuvintele Evangheliei

2. Câteva date

Perioada desfășurării proiectului este 28 aprilie – 2 mai 2013. Locația: Universitatea Populară Dalles. Sala a fost închiriată pentru întreaga perioadă iar celelalte activități ale instituției au fost anulate. Mulțumim bisericii Excelsis pentru facilitarea tratativelor.

Pe data de 28 aprilie va fi montat Muzeul, începând cu ora 13:00 iar pe 3 mai, vineri, va fi demontat.

3. Desfășurarea proiectului

În zilele de Luni, Marți, Miercuri și Joi, între orele 10:00 și 21:00, Muzeul va fi deschis vizitatorilor. Forma de vizitare va fi un traseu pe urmele Mântuitorului de la Casa lui Simon la Cina cea de Taină, apoi în Ghetsemani, la judecată, pe dealul Golgota, în mormânt si încheind cu Marea Trimitere.

http://odatapeluna.ro/proiecte/muzeul-crucii

Apariții editoriale (12) Cătălin Dupu, Cine știe ce aduc zorile?


Cătălin Dupu, Cine stie ce aduc zorile

„Cine știe ce aduc zorile?” este a 7-a carte pe care Cătălin Dupu o publică. Ea cuprinde 33 de povestiri și istorii adevărate. Lucrarea a apărut la Editura “Cetare”, Deva. Pana acum autorul a mai publicat: Povestiri din zăpadă, Întâmplări din anul 2000, Amintiri din copilăria vedetelor, Dragoste Crucificată, E-mail-uri către Paradis și De ce bat clopotele de Crăciun (două ediții). Cătălin Dupu a debutat în anul 1999 cu „Povestiri din zăpadă”, eveniment reflectat și de ziarul „Ziua”.

http://evenimentcrestin.blogspot.ro

Mesajul lui Ion Mihalache la Râmnicu Sărat: Adevărul contează


Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost diferită de celelalte locuri de detenţie. În alte părţi au fost momente în care comuniunea spirituală a fost vizibilă. Unii s-au rugat împreună. Au fost slujite câteva liturghii. Câţiva s-au botezat. Viaţa intelectuală nu a fost sugrumată cu totul, nu pentru că era acceptată de conducerile închisorilor, ci pentru că foarte mulţi şi-au asumat riscul pedepselor. (Asemănarea pe care o face Ion Cristoiu între dezbaterile intelectuale din închisorile comuniste şi talk-show-urile de azi este o fantezie, dacă nu o bătaie de joc.) La Râmnicu Sărăt însă totul a fost interzis. Nu a fost permisă decât tăcerea şi singurătatea. Şapte ani nu s-au auzit decât vocile torţionarilor. Rapoartele gardienilor se referă punctual la cazuri de nerespectare a regulamentului, la gesturi, nu la idei. Adică brutalitate psihopată şi prostie abisală de o parte şi de celaltă rezistenţă tăcută, spirituală şi morală. (…)

Ion Mihalache (argesplus.ro - 30.04.2013)

Ion Mihalache a ajuns la Râmnicu Sărat când avea 74 de ani şi a murit acolo la 81. (…) Dacă România a progresat, şi nu regresat, între cele două războaie, este drept să îi atribuim şi lui Ion Mihalache un merit în acest progres (chiar dacă fundamentul teoretic al unora dintre ideile politice ale sale a fost criticat ca fiind prea de stânga). (…)

La Râmnicu Sărat, Ion Mihalache nu a vorbit de diferenţele, uneori subtile, dintre stânga radicală şi cea moderată, ci împotriva tratamentului la care era supus. Erau idei elementare, cereri de bază, necesare supravieţuirii. Aceste fraze simple însă au marcat diferenţa dintre adevăr şi minciună. Când îi informa pe ceilalţi deţinuţi ce măsuri se luaseră împotriva lui, nu critica direct comunismul, pe Dej sau pe Hruşciov. Însă şi ceilalţi deţinuţi şi canalia de Vişinescu ştiau că aceste gesturi arătau clar că îşi menţine poziţia, că a rămas acelaşi şi că are ultimul cuvânt. Nesocotirea regulamentului nu era un gest izolat legat numai de programul unei anumite zile, ci o reafirmare a atitudinii sale faţă de regim. Refuzâd regulamentul ştiau şi el şi opresorii lui că refuza metamorfoza radicală a ţării impusă de cizma sovietică. Considera că un gest nesemnificativ în sine contează dacă este în pus în slujba adevărului. Cu siguranţă a vrut să trăiască pentru că altfel nu ar fi rezistat atât de mult. Dar nu a vrut să trăiască cu orice preţ. A vrut mai mult să afirme adevărul decât să îşi sfârşească zilele înfrânt moral.

La Râmnicu Sărat confruntarea dintre adevăr şi minciună a fost redusă la esenţe şi nu s-au acceptat compromisuri. Aceasta face ca mesajul lui Ion Mihalache să fie simplu şi clar: adevărul contează. După cum spune Michael Novak, în fidelitatea faţă de adevăr stă demnitatea umană. Torturile pot să îţi sucească minţile, chiar să te reducă la o legumă, dar nu pot să te posede atât cât mai ai puterea să spui da sau nu după cum o cere adevărul. (…)

Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă singur, în condiţii foarte grele. La vremea când cei de vârsta lui îşi legănau nepoţii pe genunchi, el era bătut, silit să doarmă pe ciment şi nu auzea decât răstelile şi înjurăturile securiştilor. Nici nu s-a gândit să ajungă la consens cu conducerea închisorii. Nu negocia orice. Nu credea că fiecare are adevărul lui. Era creştin şi nu îşi ascundea credinţa. Îşi iubea ţara şi familia. Credea că fiecare gest are rost. Avea curaj. Lupta din greu. Avea duşmani. Avea încredere că jertfele nu se pierd, oricât de ascunse şi tăcute ar fi.

Cei care cred că valorile lui Ion Mihalache sunt actuale şi astăzi, pot să îl înţeleagă şi au dreptul să vorbească despre el. Cei pentru care un compromis în plus sau în minus nu schimbă nimic, care deschid gura ca să îşi dea cu părerea în orice subiect, indiferent dacă îl cunosc sau nu, care cred că adevărul e o chestiune de opţiune personală sau de convenţie socială, că poate fi interpreat şi recontextualizat, trebui să se aplece cu mai multă smerenie asupra vieţii lui Ion Mihalache. O întâlnire cinsitită şi personală cu Ion Mihalache poate să vindece snobismul intelectual, nihilismul şi corupţia morală.

http://inliniedreapta.net

Bogdan Emanuel Răduț, Un pelerin – un destin – o Patrie


Note la cartea Pelerin spre Patria cerească de Ioan Bunaciu şi Marius Silveşan
*
Ioan Bunaciu, Marius Silvesan, Pelerin spre patria cerească (coperta fata)
        Ajuns la vârsa de 88 ani, fratele pastor-profesor Ioan Bunaciu a dorit să lase încă ceva din preaplinul experienţei sale de umblare şi slujire creştină. Ajutat de Marius Silveşan, coautorul cărţii, fratele Bunaciu ne introduce în universul trăirilor proprii, dând dovadă de o memorie exactă şi o recunoştinţă adresată Domnului.
            Recent ieşit de la tipar, volumul de faţă este o completare a lucrării autobiografice Umblând pe ape printre stânci, apărută în 2009. Încă de la început Ioan Bunaciu ţine să prezinte activitatea sa pastorală şi profesorală din anii grei ai comunismului, când inevitabil a avut de-a face cu tracasările Securităţii. Scopul fratelui Bunaciu, în anii aceia, a fost predicarea Evangheliei, începând din anul 1950 când primeşte aprobarea de predicator baptist.
            Lecturând volumul – memorialistic, istoric şi document totodată – încercăm să ne transpunem în vremurile acelea pentru a înţelege trăirile autorului. Din interviul pe care Marius Silveşan l-a luat fratelui Bunaciu, reiese un om cu o credinţă puternică în Dumnezeu şi cu o pasiune pentru lucrarea Cuvântului. A scris 19 cărţi de doctrină şi istorie baptistă, dar nu numai. Articolele publicate şi intensa activitate academică  îşi spun cuvântul. Demnă de evidenţiat este opinia dânsului din finalul interviului: „Eu consider că toți păstorii noștri (baptişti, n.n.) au fost soldați pe front și fiecare a luptat cum a crezut el că este mai bine și că reușește și în final s-a reușit pentru că la sfârșitul comunismului noi am fost mai tari ca la începutul lui, și mai mulți și cu biserici mai mari. (p.159)”
            Destinul fratelui Ioan Bunaciu a fost acela de predicator al Evangheliei în vremuri tulburi, ca pelerin spre Patria Cerească. Citind ne dăm seama că a fost greu, dificil, tracasant, chiar periculos în acea vreme, fiind nevoie de curaj, îndrăzneală, pasiune, statornicie şi credinţă. Fratele Bunaciu şi-a îndeplinit mandatul în vremea şi timpul dânsului cu credinţa în Domnul care răsplăteşte orice osteneală. Ne bucurăm că şi-a făcut timp să aştearnă pe hârtie aceste gânduri şi amintiri, împărtăşindu-le şi cu noi, cititorii domniei sale, fiindu-ne de asemenea exemplu.
            În încheiere, ne dă şi un îndemn de luat aminte: „să ne ţinem de Cristos Domnul, care este speranţa noastră”. Domnul să fie slăvit!

 Bogdan Emanuel Răduț

Partea de început a acestei prezentări a fost publicată și în numărul 2/2013 al Revistei Creștinul Azi

Citește online Revista Creștinul Azi Nr. 2/2013


Crestinul Azi 2-2013

 

Click pe coperta pentru a citi online revista Creștinul Azi

În cadrul acestui număr puteți citi la pagina 18 o prezentare a cărților Ioan Bunaciu – Pelerin spre Patria cerească și Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență.

 

V-ar putea interesa și

REVISTA CREȘTINUL AZI NR.1/2013

Soldaţii din teracotă în cadrul expoziției „Comorile Chinei” la Muzeul Național de Istorie a României


Soldații de teracotă

Câţiva soldaţi din teracotă care fac parte din celebra armată îngropată la Xi‘an, în China, vor fi expuşi în România, cu ocazia unei expoziţii de arheologie chineză, care va fi deschisă pe 30 aprilie la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Armata din teracotă a fost descoperită în anul 1974 de câţiva ţărani din Xi’an în timp ce săpau un puţ. Ea face parte dintr-un complex funerar în care este îngropat primul împărat al Chinei, Qin Shi Huang (221–210 î.Hr.). Scopul soldaţilor, realizaţi în mărime naturală, era de a-l proteja pe împărat în viaţa de apoi. Înălţimea, uniforma şi pieptănătura ostaşilor din teracotă variază în funcţie de rangul deţinut în cadrul armatei. Iniţial, soldaţii din teracotă ţineau în mâini arme adevărate (arbalete, săbii sau lănci) şi erau vopsiţi în culori foarte vii.

Potrivit estimărilor, în cele trei gropi uriaşe s-ar afla, în total, 8.000 de soldaţi, 130 de care şi 520 de cai. Potrivit istoricilor, la construirea întregului complex funerar ar fi lucrat 700.000 de muncitori.

60 de ani de relaţii diplomatice bilaterale

Expoziţia intitulată „Comorile Chinei” va fi cea mai mare realizată de statul chinez în România în peste 60 de ani de relaţii diplomatice. Ea va reuni 101 piese din patrimoniul civilizaţiei chineze, care acoperă o perioadă ce începe cu neoliticul târziu (aproximativ 3.600 î.Hr.) şi se încheie cu secolul al XVIII-lea.

Alături de soldaţii din armata de teracotă vor fi expuse şi obiecte din jad, ceramică pictată, bronz, porţelan sau piatră. Expoziţia va fi organizată în holul MNIR.

Biletele costă 25 de lei pentru adulţi, 15 lei pentru pensionari şi 7 lei pentru elevi, studenţi, persoane cu handicap şi posesori de card Euro26. Expoziţia poate fi vizitată între orele 10-18, în toate zilele săptămânii, mai puţin lunea, când muzeul este închis.

Directorul instituţiei a mai precizat că partea chineză va finanţa transportul şi asigurarea pieselor din China, iar partea română va asigura cheltuielile expunerii obiectelor şi pe cele ale editării catalogului expoziţiei. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada aprilie – august 2013.

http://www.romanialibera.ro

Drumul Crucii 2013


Via Răscumpărarea memoriei

Imagine copertă România Evanghelică

Traseul pentru anul 2013 este următorul:

Oradea 29 Aprilie 2013

Ora 17.00 Parcul 1 Decembrie

Arad 30 Aprilie 2013

Ora 18.00 Podgoria Catedrala Ortodoxă

Deva 1 Mai 2013

Ora 14.00 Casa de pensii

Hunedoara 1 mai 2013

Ora 18.00 Parcul Tineretului

Brașov 2 Mai 2013

Ora 17.00 Teatrul dramatic

București 3 Mai 2013

Ora 17.30 Centrul Vechi

Deva 6 Mai 2013

Ora 17.00 Piața Mare, Centru

Mai jos o discuție cu Daniel Leș, cel care a interpretat rolul lui Isus, despre ce a însemnat acest proiect

Conferinţa „Memory of Everyday Collaboration with the Communist Regimes in Eastern Europe” – apel la contribuţii


21. srpen 1968, PrahaÎn perioada 21 – 24 octombrie 2013,  Institutul de Istorie din cadrul Academiei Ungare de Ştiinţe şi European Network Remembrance and Solidarity organizează conferinţa Memoria Colaborării Zilnice cu Regimurile Comuniste în Europa de Est (Memory of Everyday Collaboration with the Communist Regimes in Eastern Europe). Conferinţa se va desfășura la Budapesta.

Conferinţa îşi propune să dezvolte o nouă interpretare a termenului de „colaborare” cu regimurile comuniste, folosind termenii de „cooperare” şi „participare politică”. Conferinţa se va concentra pe micro-istorie şi aspectul comparativ, o combinaţie care va oferi o înţelegere profundă a diferitelor modalităţi în care procesul de cooperare s-a desfăşurat în diferite societăţi comuniste.

Aceste abordări comparative au fost folosite pentru regimurile fasciste şi naziste, dar nu şi pentru cele comuniste. În cadrul conferinţei vor fi explorate probleme care se bazează pe experienţe de colaborare (de exemplu: biografii socio-istorice a agenţilor secreţi şi a comunităţilor în care trăiau).

O altă temă importantă care va fi adresată va fi: Cine este colaboratorul? Lucrările vor investiga rolul colaborării în viaţa de zi cu zi a oamenilor în perioada socialistă. Lucrările selecţionate vor încerca să construiască un context diferit şi dinamic al vieţii publice şi private folosind perspectivele biografice şi de micro-nivel.

Două seturi de întrebări sunt centrale în cadrul conferinţei:

  1. Funcţia, reprezentarea socială şi istoria instituţiilor naţionale şi a arhivele poliţiei secrete care studiază istoria colaborării cu dictaturile comuniste în Polonia sau în alte ţări Est şi Central Europene.
  2. Folosirea documentelor poliţiei secrete la un nivel social şi micro-istoric; poveşti personale sau studii de caz a persoanelor sau a grupurilor de persoane care au fost implicate în infrastructura instituţională a dictaturilor comuniste.

Lucrările prezentate la conferinţă vor fi publicate într-un volum.

Persoanele interesate de particiapre pot trimite un rezumat de max. 300 de cuvinte şi o scurtă biografie (CV-urile nu sunt acceptate) la adresa de email: sandor.horvath34@gmail.com. Limba de lucru a conferinței este engleza. Termenul limită pentru trimiterea rezumatelor este 15 mai 2013.

Organizatorii vor susţine costurile călătoriei, cazării şi a meselor persoanelor care prezintă lucrări la conferinţă.

Mai multe informații despre conferinţa Memoria Colaborării Zilnice cu Regimurile Comuniste în Europa de Est pot fi accesate aici.

Sursa: http://topub.unibuc.ro

Carul cu boi şi originea imnului Israelului – Hatikva


Public aici un articol preluat de pe platforma contributors.ro scris de Gelu Trandafir. În cadrul acestui articol, autorul demonstrează legătura care există între imnul statului Israel, stat care și-a sărbătorit ieri, 16 aprilie 2013, 65 de ani de la obținerea independenței în anul 1948 și melodiile tradiționale românești care au stat la baza imnului Israelului – Havika.

Hatikva-Hope (contributors.com 17.04.2013)

Imnul statului Israel (Hatikva – Speranţa) ne sună atât de familiar. Şi nu e de mirare, după cum vom vedea mai jos, căci are legătură cu România.

Până atunci – o înălţătoare mărturie despre acest cântec de speranţă înregistrat de un reporter BBC în aprilie 1945 când lagărul Bergen-Belsen a fost eliberat de armata britanică. Reportajul a fost redescoperit în arhive ani mai târziu. „Un cântec al libertăţii”cântat atunci, în aprilie 1945, de puţinii supravieţuitori ai acestui lagăr.

Cel care a compus în 1888 melodia imnului Israelului, Samuel Cohen, s-a născut la Ungheni, în Basarabia.

  

Samuel Cohen a mărturisit că s-a inspirat din vechi melodii populare româneşti, care circulau în nordul Ardealului:

 Cucuruz cu frunza-n sus

Păi, cucuruz cu frunza-n sus, ţucu-i ochii cui l-o pus,
Că l-o pus cu patru boi, ţucu-i ochii amândoi.

şi Luncile s-au deşteptat (Cântecul de mai).

Exista pe atunci şi o cunoscută variantă umoristică, intitulată Carul cu boi ori Hăis-Cea.

Pân ce electricitate
Căi ferate şi vapori
Încă nu erau aflate
Mergeau toate fără zori
Căci bătrânii erau moi
Îşi mânau caruri cu boi

De fapt melodia este mult mai veche şi o regăsim sub diferite variante în mai multe regiuni europene.

 Se numeşte La Mantovana şi a fost compusă la sfârşitul secolului XVI de tenorul Giuseppino del Biado. Pe acastă melodie, cântecul Fuggi, Fuggi, Fuggi da questo cielo s-a răspândit sub diverse forme în Europa, mai ales în Europa centrală şi de est.

Marele compozitor ceh Smetana s-a inspirat din aceasta melodie în cea de-a doua simfonie a lui, Vltava.

 

În orice caz, Samuel (Shmuel) Cohen, ţăran născut Basarabia cu darul cântării la vioară, unul dintre primii colonişti de la Rishon Le Zion, s-a inspirat din variantele româneşti ale melodiei. În această colonie (Rishon Le Zion – Cel dintâi Sion) a fost intonat pentru prima dată Hatikva, imnul mişcării sioniste care avea să devină imnul statului Israel.

 Şi nu numai melodia acestui imn are legătură cu România, ci şi versurile. Prima versiune a textului a fost compusă la Iaşi, în 1877, de către Naftali Herz Imber, poet evreu născut în Galiţia.

Citește mai departe pe contributors.ro

Reportaj Radio Vocea Evangheliei (RVE) de la lansarea cărții Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965


Materialul de față reprezintă materialul realizat de către Radio Vocea Evangheliei București la evenimentul prilejuit de lansarea cărții mele, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965

Poze de la lansarea evenimentului găsiți AICI si AICI

Albumul Facebook se poate găsi AICI

Duminică, 14 aprilie 2013, de la ora 15.15 Radio Vocea Evangheliei București a redifuza reportajul realizat cu prilejul lansării cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență.

Radio Vocea Evangheliei poate fi recepționat în București pe 94,2 Mhz sau pe internet la adresa rve.ro

Sigla RVE