Andrei Pleșu despre slujitorul credincios şi înțelept
În două dintre Evanghelii (Matei şi Luca) ni se oferă parabola slujitorului (robului) credincios şi înţelept. E vorba despre un om care, urmînd să plece pentru o perioadă de timp nedeterminată, îl pune pe unul dintre slujitorii săi, mai mare peste toţi ceilalţi, cu îndatorirea „să le dea hrană la timp“. Dacă îşi va face treaba conştiincios, slujitorul acesta va binemerita, la întoarcerea stăpînului, să fie pus „peste toate avuţiile sale“. Dacă nu, dacă se va comporta asemenea unui vătaf brutal şi se va lăsa ademenit de plăcerile şefiei, slujitorul va plăti cu viaţa şi cu sufletul (va fi „despicat în două“ – spune textul – şi azvîrlit în iad, laolaltă cu făţarnicii).
Ca toate parabolele, şi aceasta are mai multe straturi de înţeles. E o referinţă la Judecata de Apoi, la venirea (de neanticipat) a lui Dumnezeu, la datoria de a fi pregătit, clipă de clipă, pentru „evaluarea“ finală. Adresată ucenicilor, parabola aceasta spune însă ceva şi despre oficiul încredinţat de Dumnezeu preoţilor. Ei sînt „puşi“ (adică au un „mandat“, o „delegaţie“) să păstorească comunitatea semenilor lor în intervalul, saturat de aşteptare, dintre ziua de azi şi ziua Judecăţii. Esenţial e faptul că ei nu sînt puşi în postura unor căpetenii severe, a unor distribuitori de porunci, a unor „stăpîni“. Ceea ce li se cere e să dea hrană la timp celor pe care îi păstoresc, adică să le fie de folos, să-i slujească, să-i gospodărească, să le întreţină metabolismul spiritual. Atît. „Stăpînul“ nu le-a încredinţat, cu alte cuvinte, rolulsău, ci i-a făcut „mai mari“ într-o activitate subalternă: nobilă, de neînlocuit, dar auxiliară. A operat, aşadar, un transfer, temporar, de responsabilitate. Cei care înţeleg acest transfer drept legitimare personală, drept „elecţiune“ care îndeamnă la ştăbie arbitrară şi vanitoasă, vor cădea în păcatul făţărniciei şi vor fi evacuaţi.
Parabola aceasta îmi vine în minte ori de cîte ori slujitorii Bisericii mele alunecă spre triumfalism, suficienţă, mîndrie lumească şi eficienţă lucrativă. Cînd aud, de pildă, că un preot din Ardeal, lîngă corpul neînsufleţit al unui enoriaş (întîmplător un mare poet), comunică apropiaţilor că defunctul e în urmă cu plata cotizaţiei parohiale. Sau cînd văd, cum am văzut cu ceva timp în urmă, un alt preot snopindu-l în bătaie pe unul dintre reprezentanţii turmei sale. De asemenea, cînd unele publicaţii religioase sau posturi de televiziune „de profil“ adoptă tonul şi limbajul discursului omagial. O sumedenie de parohi şi teologi vorbesc despre „Biserica noastră“ cum vorbeau activiştii de pe vremuri despre partid, sau cum vorbesc gaiţele patriotice despre ţărişoară: exaltat, encomiastic, lacrimogen. Triste probe de slavă deşartă. Ca şi cum rostul Bisericii pe lume ar fi să-şi facă chip cioplit, să se înalţe pe sine, iar rostul slujitorilor ei – să-şi înflorească portretul. Ştiu cît de antipatic devin, pentru unii, spunînd astfel de lucruri. Dar, în fond, sînt parte a acestei Biserici şi pot fi mîhnit de unele semne de nevrednicie, aşa cum pot fi bucuros de vredniciile ei. Sînt şi eu dintre „robii“ care trebuie hrăniţi de alţi robi, chemaţi, „sezonier“, la dregătorii veghetoare şi slujitoare. Sînt îndreptăţit, deci, să mă plîng cînd nu-mi primesc hrana „la timp“ sau cînd primesc hrană nepotrivită. Am fost martor, în aceste zile, la aniversarea celor 60 de ani de viaţă ai Prea Fericitului Daniel, patriarhul creştinătăţii româneşti. Mă adaug, sincer, celor care i-au spus, cu acest prilej, „La mulţi şi spornici ani!“. M-am numărat, la începutul mandatului său, printre cei care s-au bucurat public de ceea ce mi se părea o alegere optimă. Îi ştiu calităţile, vigoarea şi tenacitatea organizatorică, zelul. Dar trebuie să mărturisesc că desfăşurarea momentului aniversar m-a întristat. Lucrurile au căpătat o turnură excesivă, pe care Prea Fericitul ar fi putut-o ajusta. Aniversarea în sine era firească. Dar stilul ei mi-a amintit de o nu prea fericită „tradiţie omagială“ autohtonă. „Album aniversar“, „Volum omagial“, film documentar realizat de Trinitas, ceremonii ample, discursuri înaripate, texte riscînd idolatria, cînd nu frizau prostul gust (ziarulLumina a recurs, flasc, la toate clişeele acestui tip de eveniment: Patriarhul s-a născut „în zilele fierbinţi ale lunii lui Cuptor“, la Dobreşti, „un sat binecuvîntat de Dumnezeu cu oameni credincioşi“. „Încă de la o vîrstă fragedă…“ etc. etc.). Nu cred că aşa se sărbătoreşte un slujitor, un rob al lui Dumnezeu, un om care a ales, prin călugărie, nu doar lepădarea de lume, ci şi lepădarea de sine. Cei care asmut asupra lui toate hergheliile preamăririi lumeşti nu-i fac nici un serviciu.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/slujitorul-credincios-intelept via România Evanghelică
Partajează asta:
Apostolii închisorilor
Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos.
Una dintre cele mai frecvente opinii din societatea de azi este aceea că românii au acceptat mult mai pasiv comunismul decât alţi europeni. Într-un soi de „fascism corect politic”, mulţi dintre cei care susţin aceste opinii încearcă să acrediteze faptul că ar exista o „genă a laşităţii” în români. Însă teoria are baze mai mult decât şubrede, pentru că în România a existat una dintre cele mai puternice rezistenţe armate împotriva comunismului.
Unul dintre cele mai impresionante feluri de a rezista împotriva comunismului a fost reprezentat de mărturia creştină. Există mărturisitori care provin din toate cultele creştine. Din păcate, tot mai mulţi dintre ei trec la cele eterne şi, o dată cu ei, dispar multe modele pentru contemporani. Ultimul din această serie de părinţi ai închisorilor este arhimandritul Arsenie Papacioc. El era considerat drept unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române.
Arsenie Papacioc
„Nu există păcat mic”
Arsenie Papacioc a fost o personalitate exemplară. El a pătimit din plin pentru convingerile sale politice, iar în închisoare şi-a întărit credinţa creştină, apoi a devenit un apostol modern pentru miile de credincioşi pe care i-a spovedit şi i-a îndrumat. Viaţa arhimandritului Arsenie Papacioc a cunoscut o turnură de o duritate extremă în anul 1941. Tânărul Anghel (numele de mirean) Papacioc a fost aruncat în închisoare de către autorităţile româneşti, în timpul guvernării generalului, apoi mareşalului Ion Antonescu. Vina lui Anghel Papacioc era una politică era adept al Mişcării Legionare, care promova o ideologie fascistă. Unii dintre adepţii acestei mişcări, apropiate de nazismul german, s-au făcut vinovaţi de crime oribile, precum asasinarea unui număr însemnat de evrei ori a unor personalităţi antilegionare, precum Nicolae Iorga.
Ajunsă la putere în momentul destrămării României Mari, Mişcarea Legionară a încercat să îl înlăture de la putere pe generalul Ion Antonescu. Însă bătălia a fost câştigată de Ion Antonescu, iar mii de fascişti români au ajuns în închisori. Printre ei, Anghel Papacioc. În închisoare, tânărul legionar a avut ocazia să îşi aprofundeze ataşamentul faţă de creştinism. În anul 1946, ca urmare a unui pact între exponenții totalitarismului, adică liderii comunişti şi cei legionari, cei mai mulţi dintre adepţii Mişcării Legionare au fost eliberaţi din închisori. (Multi legionari au fost co-optati in partidul comunist, unii ajungind sa aiba chiar functii importante. Un exemplul clasic este cel al lui Vasile Vilcu, fost legionar si ulterior membru al PCR avind functia de secretar general al Judetului Constanta in anii ’60 si ’70. Un alt exemplu este cel al lui Stefan Voitec. – vezi comentariul 13). Anghel Papacioc a decis să renunţe la politică şi să se călugărească, sub numele de Arsenie. El a intrat în comunitatea monahală de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 1949- 1950, Arsenie Papacioc a lucrat la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1954 şi 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost numit duhovnic al Mănăstirii Slatina. Preocuparea sa pentru adâncirea credinţei l-a făcut să se alăture grupului „Rugul Aprins”, o mişcare spirituală care promova reflecţia asupra valorilor esenţiale ale creştinismului. Însă, pentru că autori-tăţile comuniste considerau „Rugul Aprins” drept o mişcare politică deghizată, a început prigoana împotriva membrilor grupului. În anul 1958, fără să fi avut vreo vină concretă, părintele Arsenie Papacioc a fost arestat şi aruncat în Zarca Aiudului. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Presiunile internaţionale asupra regimului comunist din România au determinat, în anul 1964, eliberarea celor mai mulţi dintre deţinuţii politici. Printre ei, şi părintele Arsenie Boca (în fapt este vorba de Arsenie Papacioc – vezi comentariul 15). Memorialistica închisorilor arată că marele duhovnic nu a abdicat nici o clipă de la credinţa sa. El a adus alinare, prin ajutorul spiritual şi prin exemplul său viu, celorlalţi deţinuţi din Aiud, printre care se număra marele filosof Mircea Vulcănescu, ucis prin înfometare şi frig în temniţa din inima Transilvaniei şi care a fost îngropat în zona cunoscută sub numele de Râpa Robilor din Aiud. După eliberarea din închisoare, părintele Arsenie Papacioc şi-a reluat apostolatul. Din anul 1974 şi până la moarte a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Cei care l-au cunoscut spun că el era practicantul unui creştinism fără compromisuri. Pentru gândirea sa teologică este ilustrativ fragmentul în care spunea că „Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească”.
Dumitru Stălinoaie
Academicianul de după gratii
Un destin asemănător cu cel al lui Arsenie Papacioc l-a avut şi profesorul Dumitru Stăniloaie. Este vorba de unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocşi ai secolului XX. Dumitru Stăniloaie a absolvit, mai întâi, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucu-reşti, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Cernăuţi. El şi-a obţinut doctoratul în Teologie, la Cernăuţi, în anul 1928. Dumitru Stăniloaie, care a devenit preot de mir şi care a trecut prin suferinţa pierderii unora dintre copiii săi, a studiat, de asemenea, la Atena, München, Berlin, Paris şi Belgrad. A fost profesor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, iar din anul 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În perioada 1958 – 1963, şi părintele Dumitru Stăniloaie a fost închis în tem-niţa Aiudului, pentru „vina” de a fi frecventat reuniunile „Rugului Aprins”. După 1990 a devenit membru al Academiei Române.
Nicolae Steinhardt
Convertirea lui Steinhardt
Un alt părinte al închisorilor este Nicolae Steinhardt. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Aici i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti, dar revine după 1944. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea.
La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah ortodox basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. A fost eliberat în 1964. În anul 1978 a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia, iar în 1980 a devenit
călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.
Richard Wurmbrand
Convertirea lui Richard Wurmbrand
O poveste asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt era cea a unui alt apostol al închisorilor. Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevărate saga a secolului XX. Născut într-o familie evreiască, în tinereţe, el a aderat la mişcarea comunistă. În timp însă, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucureşti, religia creştină, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi împotriva fascismului şi a salvat numeroşi tineri evrei de la deportare. Apoi, a început lupta împotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temniţă. În cele din urmă, eliberat din închisoare, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizaţie care îi susţine pe creştinii persecutaţi de pe toată planeta. Richard Wurmbrand a avut satisfacţia să vadă prăbuşirea celor două regimuri dictatoriale, fascismul şi comunismul. Pastorul lutheran a murit în anul 2001. Încă din timpul vieţii, el fusese supranumit „Apostolul de după Cortina de Fier”.
Iuliu Hossu
A preferat temniţa purpurei de cardinal
O altă figură emblematică pentru rezistenţa creştinilor în închisorile comuniste este cea a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie. El era unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 şi a fost unul dintre liderii românilor ardeleni în timpul ocupaţiei horthyste din Transilvania de Nord. Iuliu Hossu a fost aruncat în temniţă după ce autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Patriarhul Justinian Marina i-a propus demnitatea de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Iuliu Hossu a refuzat. „Credinţa noastră este viaţa noastră!”, a fost principiul care l-a călăuzit, alături de ceilalţi 11 episcopi greco-catolici care au trecut prin temniţele comuniste. În 1969, Papa Paul al VI-lea i-a oferit purpura de cardinal. Autorităţile comuniste erau dispuse să îl elibereze pe Iuliu Hossu ca să îşi ia în primire demnitatea de prinţ al Bisericii Catolice, dar el a refuzat să părăsească ţara. Iuliu Hossu a pierit în temniţă un an mai târziu.
Martiri beatificaţi
Cei mai mulţi dintre apostolii închisorilor au faimă de sfinţenie. Unii dintre ei au fost deja canonizaţi. Este vorba de doi episcopi romano-catolici, Szilard Bogdanffy de Oradea şi de Johann Scheffler de Satu Mare. Practic, primii sfinţi care au trecut prin Purgatoriul închisorilor comuniste din România sunt de origine maghiară şi germană. Însă credincioşii din România se roagă pentru ridicarea la cinstea altarelor a tuturor celor care au fost apostoli ai temniţelor comuniste, închişi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.
Un articol de de CLAUDIU PADUREAN
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572.html
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572-pagina1.html#top_articol
Citește și
Martirii credintei in inchisorile comuniste
Partajează asta:
Georgia: ortodocşii nu vor drepturi egale pentru minoritari
Sute de ortodocşi din Grecia au protestat împotriva unei revizuiri a legislaţiei care le va permite minorităţilor religioase să ceară recunoaşterea statutului legal. „Aceste amendamente sunt o ameninţare pentru identitatea naţională a Georgiei”, a declarat un preot local.
Noua lege ar trebui să le acorde membrilor altor confesiuni şi religii drepturi egale cu membrii Bisericii Ortodoxe, informează AFP. Revizuirea legislaţiei actuale a fost salutată atât de Statele Unite, cât şi de Comisia Europeană.
Sfântul Sinod al ortodocşilor georgieni le-a cerut autorităţilor guvernamentale să nu le acorde drepturi egale cu ale ortodocşilor celor care aparţin minorităţilor religioase, şi a avertizat că vor exista „consecinţe negative” pentru autorităţi.
Georgia are pe lângă majoritarii ortodocşi şi musulmani, creştini apostolici armeni, evrei, romano-catolici şi alte minorităţi protestante.
Biserica Ortodoxă din Georgia îşi va păstra statutul special, garantat prin Constituţie, precum şi privilegiile financiare.
O atitudine similară față de minorități s-e regăseșt și în discursurile unor reprezentanți ai B.O.R din perioada interbelică.
Partajează asta:
Baptists and Orthodox in Ecumenical Dialogue
I add below excerpts from a recent article on Baptist ecumenical efforts published by ABP:
The Commission on Doctrine and Christian Unity exists to promote greater understanding with other Christian communions about Baptist distinctives such as believer’s baptism, religious liberty, mission and evangelism. Interfaith talks also advocate for Baptists in the world who are oppressed by a dominant church and seek areas of possible cooperation.
The ultimate goal, according to a position paper, is to seek to fulfill Christ’s prayer in John 17 that his followers “might all be one” in order that the world might believe. Read more of this post
Partajează asta:
Programul colocviului „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”. Sâmbătă 4 iunie 2011
Sâmbătă 4 iunie
A treia secțiune de comunicări (9.00-13.30)
Moderator Cristian Bădiliță
Orele 9.00-9.30
Didier Rance
Persecuții împotriva creștinilor în lumea de azi
Articole similare:
Colocviul „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”.
Programul colocviului „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX”. Vineri 3 iunie 2011
Partajează asta:
EVENIMENT – VOT: 1.000.000 lei pentru culte de la bugetul local
Pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local Baia Mare se va afla un proiect de hotarare privind repartizarea sumei de 1.000.000 lei de la bugetul local pe anul in curs, cultelor recunoscute conform legii care isi desfasoara activitatea pe raza municipiului Baia Mare.
Banii, conform proiectului de hotarare care urmeaza a fi supus dezbaterii in sedinta din ultima zi a lunii mai, ar urma sa fie folositi pentru lucrari de constructii si reparatii exterioare la bisericile apartinand acestor culte, functionare, conservare si intretinere bunuri de patrimoniu.
Cea mai mare suma revine ortodocsilor (736.000), urmati de romano-catolici cu 94.600 lei, greco-catolici – 62.300 lei, Reformati – 71.600 lei, Evanghelica luterana sinodo-presbiteriana – 1.200.000 lei, Penticostala – 33.900 lei, respectiv Mozaica – 400,00 lei.
In vederea repartizarii catre culte de la bugetul local pe anul in curs a sumei mai inainte amintite, conform raportului de fundamentare a proiectului, s-a luat ca referinta ultimul recensamant al populatiei din anul 2002, conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica – Directia Judeteana de Statistica Maramures prin Adresa 395/11.03.2011.
“In luna martie a.c., s-a transmis catre unitatile de cult centrale (cum ar fi Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului pentru religia ortodoxa si similar pentru celelalte religii, la care am identificat unitati centrale de cult) si individual catre unitati de cult locale, adresa nr. 6640/17.03.2011 prin care li se aducea la cunostinta posibilitatea alocarii de la bugetul local pe anul in curs a unui sprijin financiar, pentru lucrari de constructii si reparatii exterioare la bisericile apartinand cultelor in discutie”, se arata in respectivul raport.
Prin aceeasi adresa Primaria Baia Mare a solicitat unitatilor de cult centrale/individuale, prezentarea nevoilor financiare si a documentatiei care sa justifice aceste nevoi: “Dupa colectarea si centralizarea din documentatiile depuse de catre unitatile de cult centrale/individuale s-a efectuat o vizita in teren de catre un reprezentant al Serviciului Comunicare si Relatii Publice, Relatii cu O.N.G. si un reprezentant al Directiei Tehnice, Investitii, Invatamant, Sanatate”.
Au fost inregistrate un numar total de 19 de astfel de solicitari, iar pentru a exista un punct de plecare in repartizarea sumei de 1.000.000,00 lei de la bugetul local s-au efectuat mai multe calcule:
“Din “Total populatie” (137.921 persoane) in tabelul cuprins in adresa Directiei Judetene de Statistica s-a scazut suma pozitiilor 17 – 20 (2.739 persoane) reprezentand alte religii, fara religie, atei si cu religie nedeclarata precum si suma pozitiilor 5, 7-10, 12-15 (1.402 persoane) reprezentand cultele de la care nu s-au inregistrat solicitari: evanghelica de confesiune augustana, unitariana, armeana, crestina de rit vechi, baptista, adventisti de ziua a 7-a, crestini dupa evanghelie, evanghelica si musulmana”, se arata in proiectul de hotarare.
D.H.
foto(c)city
Sursa: CityNews.ro
Partajează asta:
Arhiepiscopia Bucurestilor isi declara autonomia fata de Patriarhie. Patriarhia are voie sa intervina in viata eparhiilor doar cand i se solicita acest lucru…
Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor informează:
Întrucât se constată că, foarte adesea, unii jurnalişti, fie din ignoranţă, fie în mod premeditat, confundă Arhiepiscopia Bucureştilor cu Patriarhia Română, ca şi când ar fi una şi aceeaşi instituţie, Secretariatul Arhiepiscopiei Bucureştilor face următoarea precizare:
„Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, fiecare eparhie (Arhiepiscopie sau Episcopie) este autonomă şi, ca atare, numirile în posturile clericale se fac în şedinţele permanenţelor consiliilor eparhiale.
Aşadar, Patriarhia Română nu are ca atribuţie numirea preoţilor în parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Patriarhia intervine numai când este solicitată pentru rezolvarea unor probleme sau când nu se respectă disciplina canonică şi administrativă dintr-o Mitropolie, atenţionând asupra acestei stări de fapt, în vederea restabilirii ordinii canonice şi administrative.
În concluzie, toate chestiunile legate de viaţa parohiilor şi mănăstirilor sunt de competenţa Arhiepiscopiilor şi Episcopiilor.
http://stiri.lacasuriortodoxe.ro
Partajează asta:
Donaţii de 11 milioane de euro, bani negri pentru Biserică
de MONICA BONEABucureştenii au lăsat anul trecut 18 milioane de euro la biserică, dar pentru peste 60% din aceste donaţii nu au primit chitanţă, arată un sondaj făcut de SNSPA. Tot fără ca sumele să fie înregistrate, Arhiepiscopia Bucureştiului obligă parohiile să cumpere vin şi lumânări din producţia proprie.Numărul celor care au dat la biserică sume mai mici de 50 de lei este de 33%, potrivit sondajului „Cartografierea socială a Bucureştiului”. Anul trecut, ponderea era de 25%. Între 51 şi 100 de lei au dat 10% din bucureşteni dublu faţă de anul trecut, în timp ce procentul celor care au dat între 100 de lei şi 500 de lei s-a triplat, la 9%. Mai mult de 500 de lei au donat bisericii 2% din bucureşteni. Procentul celor care spun că nu au dat nici un ban la biserică a crescut de patru ori, de la 3% la 12%. La sondaj au răspuns 66% din persoanele abordate.Extrapolând datele din sondaj, rezultă că un bucureştean, indiferent de religie, a donat în medie 120 de lei (aproximativ 30 de euro), iar în total, la biserică s-au strâns anul trecut 18 milioane de euro. Dar 63% dintre respondenţi recunosc că nu au primit bon pentru donaţia făcută, astfel că pentru 11,3 milioane de euro biserica nu a dat socoteală.
Tot fără ştirea Fiscului, Arhiepiscopia Bucureştilor cere parohiilor să cumpere 120 de sticle cu vin şi să îi oblige pe credincioşi să cumpere lumânări făcute de eparhie, relata Realitatea TV. Mai mut, preoţii se plâng că vinul pe care trebuie să-l cumpere este acru şi scump, astfel că nu poate fi băut. La Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa, preotul i-a ameninţat pe enoriaşi că vor primi amendă de 5.000 de lei noi dacă aprind alte lumânări decât cele vândute în biserică şi spune că a decis acest lucru de teama controalelor de la Episcopie.
Reprezentanţii BOR nu au putut fi contactaţi ieri pentru a comenta informaţiile.
63% dintre bucureşteni recunosc că nu au primit chitanţă pentru banii donaţi bisericii. În medie, respondenţii au donat 120 de lei anul trecut.
Arhiepiscopia Bucuresștilor susține că singura sursă constantă de venit pentru Biserică provine din vânzarea lumânărilor. Citiți răspunsul aici: Arhiepiscopia Bucurestilor se sustine din „singura sursa constanta”: vanzarea lumanarilor, si nu din sumele „fabuloase de bani”, de la credinciosi.
Istorie Evanghelica 