1939 – Telegrama baptiștilor către noul ministru al cultelor și artelor
Situația acelor ani pentru baptiști, dar și pentru ceilalți evanghelici, inclusiv pentru penticostali, care erau interziși din 1933, a fost una plină de neprevăzut și de probleme. A fost una cu perioade de acalmie, dar și perioade de persecuții destul de crunte, uneori chiar mai crunte decât cele pe care le-au îndurat unii credincioși în România comunistă.
Documentele consultate nu confirmă afirmația lui Alexa Popovici că la 14 decembrie 1938 toate bisericile baptiste au fost închise. Cu siguranță unele au fost închise, dar nu toate. Trebuie avut în vedere și contextul internațional, precum și intervențiile multiple făcute de Alianța Mondială Baptistă în sprijinul baptiștilor români.
Referitor la această telegramă, consider că baptiștii aveau motive să-l salute pe noul ministru după ce în perioada martie 1938 – februarie 1939 ministrul Educației Naționale, Cultelor și Artelor a fost Episcopul Nicolae Colan. Iar în timpul mandatului său a fost emisă și Decizia Nr. 26. 208 din 11 iunie 1938 privind reglementarea asociațiilor religioase și interzicerea sectelor, decizie care îi încadra pe baptiști în categoria asociațiilor religioase.
Pentru anul 1939, Alexa Popovici face referire la Nr. 31.999 din 15 iulie 1939 care relua în fapt prevederi din 1937 și 1938 ale altor decizii ministeriale. O astfel de prevedere era cea care prevedea necesitatea autorizării tuturor bisericilor baptiste, creștine după Evanghelie și adventiste, biserici care erau încadrate la asociații religioase. În ceea ce privește condițiile de autorizare ale unei asociații religioase, decizia din iulie 1939 solicita „un număr de cel puțin 100 de membrii, bărbați, cetățeni români, majori, capi de familie.”
Perioada a fost una complexă atât din punct de vedere politic cât și religios când putem vorbi de un climat de persecuție la adresa bisericilor evanghelice. Cu toate acestea, în 10 februarie 1940, baptiștii vor obține recunoașterea statutului de cult religios la nivelul întregii țări, a României Mari.
Farul Creștin, Nr. 6 / 1939, 11 februarie
„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise și sigilate”, consemnează Alexa Popovici în Istoria baptiștilor…
La 21 februarie 1939, la trei săptămîni de la numirea lui Nicolae Zigre ca ministru, acesta a primit vizita unei delegații baptiste compuse din Ioan R. Socaciu, Ioan Cocuț, Lucașa L. Sezonov, Marin Dumitrașcu și Dănilă Pascu. Aceștia au înmînat un memoriu cu plîngerile baptiștilor din toată țara și o cerere pentru deschiderea bisericilor baptiste.
La 31 martie 1939 au fost redeschise bisericile baptiste.
Dar decizia Ministerului Cultelor din iulie 1939 i-a încadrat pe baptiști în rîndul asociațiilor religioase, impunîndu-le anumite condiții care trebuiau îndeplinite pînă în 12 octombrie pentru a obține autorizația ministerială, altfel bisericile urmau să fie declarate ilegale și închise.
„La 12 octombrie 1939, bisericile au fost închise în cea mai mare parte, fiindcă nu aveau la acea dată…
Vezi articolul original 5 cuvinte mai mult
Partajează asta:
Maxima zilei – 10 august 2015
Puține lucruri sunt în istoria omenirii mai zguduitoare ca suferințele martirilor.
Sandu Pavel
Partajează asta:
Maxima zilei – 8 august 2015
Contează omul, viața lui, drepturile lui de bază și libertatea. Acestea sunt comori care trebuie aparate cu orice preț.
Lech Walesa
Partajează asta:
Bisericile, locașuri sacre și scumpe, sunt închise și sigilate, iar cârciumile sunt deschise
Perioada dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1938-1940) și apoi cea a regimului Antonescu (1940-1944) a fost una de persecuții la adresa creștinilor evanghelici din toate provinciile Regatului Român și mai cu seamă pentru cei din Basarabia. Nici cei din Vechiul Regat nu au scăpat de persecuții după cum relevă și documentul la care ne mă voi referi în continuare.
Astfel, în 9 septembrie 1939 ministrul Cultelor și Artelor, Radu Budeișteanu, semnează trei decizii ministeriale cu implicații majore asupra libertății religioase. După apariția acelor decizii ministeriale, conducătorii baptiști, la nivel central sau local, alături de reprezentanții altor grupări religioase au făcut memorii la Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu. Un astfel de memoriu este și cel al Comunității Baptiste Române din Brăila[1], prin care aceasta protestează împotriva deciziei ministeriale nr. 42.353 din 9 septembrie 1940, decizie care prevedea la articolul 1 desființarea asociațiilor religioase și sectelor, iar la punctul 2 închiderea tuturor caselor de rugăciune ale acestora.
Memoriul Comunității Baptiste Române din Brăila din 15 septembrie 1940, al cărei președinte era Luca Sezonov, menționa următoarele:
„Prin închiderea caselor de rugăciuni se răpește credincioșilor creștini baptiști cel mai elementar drept de viață: libertatea de a se închina lui Dumnezeu potrivit cu convingerile lor”[2].
În cadrul acestui protest se remarcă punctul 7 prin hilarul situației la care face referire. Parafrazând plângerea pe care baptiștii din Brăila o adresează generalului Ion Antonescu putem spune că bisericile sunt închise, în timp ce cârciumile sunt deschise.
„E o nedreptate și adâncă mâhnire pentru noi românii credincioși baptiști să ne privim casele de rugăciune, locașuri sacre și scumpe, închise și sigilate, în timp ce cârciumile și sistemele ateiste sunt libere”[3]. (subl. .n. M.S.)
O notă în manuscris de pe document, datată 29.IX.1940, menționează că s-a revenit asupra deciziei de care se plâng semnatarii acestui memoriu. Într-adevăr, acest lucru se întâmplase în data de 19 septembrie 1940 prin Decizia Nr.43.931/1940 semnată de noul Ministru Secretar de Stat la Departamentul Educațiunii Naționale, al Cultelor și Artelor, Profesorul Traian Brăileanu, care suspenda aplicarea deciziilor ministeriale nr. 42.352 și 42.353 din 9 septembrie 1940.
[1] ANIC, fond PCM, dosar nr. 361/1940, ff. 134-135, apud Viorel Achim, Politica regimului Antonescu …, doc. 11, pp. 219-221.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
Partajează asta:
Marius Silveșan în dialog (7) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 7 Construcția noii biserici (BCB Betel Făget)
În această ultimă parte a dialogului pe care l-am avut în luna iulie 2015 la Făget cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean discutăm despre viziunea pe care omul lui Dumnezeu a avut-o în construcția noului lăcaș de închinare al Bisericii Creștine Baptiste „Betel” Făget. Veți vedea că dorința a fost din anul 1978, dar nu s-a putut concretiza decât 20 de ani mai târziu, în 1998. Inaugurarea a avut loc pe 10 mai 1998.
Placă comemorativă inaugurare BCB Betel Făget (1998)
Vor urma dialoguri cu alte persoane care au o mărturie în și pentru societatea contemporană.
Urmăriți și celelalte părți ale dialogului
Marius Silveșan în dialog (2) cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 2 Perioada Seminarului
Partajează asta:
Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 5 Omul Ioan Alexandru Lăpugean
Partea a cincea a dialogului abordează câteva probleme necesare pentru o conturare cât mai clară o portretului pastorului Lăpugean.
Cele două aspecte principale abordate se referă la următoarele probleme:
– Se consideră pastorul Ioan Alexandru Lăpugean un erou, un martir? Veți afla răspunsul urmărind acest material.
– Cel de-al doilea aspect se referă la problematica colaborării cu Securitatea ca poliție politică. Urmărind această parte veți afla răspunsul la întrebarea dacă a colaborat sau nu cu Securitatea.
Urmăriți și celelalte părți ale dialogului
Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 2 Perioada Seminarului
Partajează asta:
Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 4 Literatura religioasă în perioada comunistă
Partea a patra a dialogului cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean abordează problema literaturii religioase în comunism și dezvăluie detalii interesante despre implicarea acestuia în distribuția acestei literaturi în zona Făgetului. De asemenea, sunt informații despre ajutoarele materiale oferite credincioșilor, dar și despre tracasările Securității.
Urmăriți și celelalte părți ale dialogului
Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 2 Perioada Seminarului
Partajează asta:
Apariții editoriale (34) – Vasile Bel, Teofil Mihoc – Ioan Bălănean. Un pastor cu viziune: 130 de ani de la naștere
Cu prilejul împlinirii anul acesta a 130 de ani de la nașterea pastorului Ioan Bălănean, Vasile Bel alături de Teofil Mihoc ne oferă o lucrare despre viața și activitatea acestuia. Autorii doresc „ca modelul dânsului (al lui Bălănean Ioan) de dăruire și pasiune, să fie un imbold pentru credincioși, să-L slujească din toată inima pe Dumnezeu.” (pp. 10-11).
Născut într-o familie de credincioși ortodocși la 11 septembrie 1885, Ioan Bălănean aude Cuvântul Domnului și este botezat la 31 iulie 1904 de fratele Ioan Țirban în localitatea Brebi. Va muri în luna martie 1964 la Jibou.
„Deși era recunoscut ca un predicator bun încă din anul 1910, fr. Bălănean a fost ordinat în anul 19173 ca pastor în cercul Sălaj, dar străbate meleagurile noastre străbune din zona Maramureșului, Baia Mare, Satu Mare, spre Oradea, Cluj, pe toată zona Someșului. A plecat ca un neînfricat față de vitregiile din acea vreme, a știut că are cu el un braț atotputernic, că are un scut ce-l apără, că se încrede în Dumnezeul atotputernic și biruitor. Actul ordinării a fost îndeplinit tot de către fratele Țirban. După botez se mută în Jibou, localitate mai centrală, care avea și gară, de unde se putea deplasa mult mai ușor în localitățile din zonă. Mutându-se în Jibou începe plantarea bisericii și în acest oraș.” (p. 14).
De menționat și un fapt deloc lipsit de importanță, acela că „S-a dăruit, trup și suflet, cu tot ce a avut în lucrarea de propovăduire a Evangheliei, în plantarea de noi biserici și în creșterea credincioșilor. A fost implicat în conducerea Comunității Baptiste Oradia-Mare fiind ales ca președinte al cercului Sălaj. Acest cerc cuprindea în 1939 peste 800 de membri botezați, iar cele mai mari biserici erau în localitățile: Cuceu, Brebi, Cehei, Jac, Pecei și Domnin.” (p. 16). După cum menționează autorii acestei lucrări biografice, Ioan Bălănean a slujit timp de 60 de ani „în județele Satu Mare, Maramureș și parte din Bihor și Cluj. A fost ales în comitetul de conducere al Comunității Bihor, Comunitate ce se întindea până la Sighet. A alergat mult, a botezat mult popor, îndeplinindu-și foarte bine slujba.” (p.17)
Ca un lucru inedit menționăm și faptul că Ioan Bălănean l-a botezat în anul 1946 pe pe Taloș Alexa (tatăl pastorului Vasile Alexandru Taloș n.n.), în 1946, în Jibou, iar mai târziu îl va încuraja să propovăduiască Evanghelia, fiind ordinat, în 1960, în funcția de diacon al bisericii din Jibou. Tot astfel, în 1969 (Taloș Alexa) este ales ca și pastor al bisericii din Zalău, Peceiu și în cercul de biserici de pe valea Agrijului, până în 1985.” (p. 17)
Iată pe scurt portretul unui pastor vizionar, al unui om cu o „viață pusă în slujba Domnului”, relatată de către doi pastori, Vasile Bel și Teofil Mihoc, din zona unde Ioan Bălănean a slujit. Vorbim de un om care și-a pus viața în mâna Domnului și a primit de la Acesta viziune și putere pentru lucrarea de vestire a Evangheliei în ciuda persecuțiilor și constrângerilor la care a trebuit să facă față.
Prin viața sa și acțiunile sale el constituie nu numai un model de slujire, ci și unul de credincioșie în urmarea lui Cristos.
Partajează asta:
Marius Silveșan în dialog cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean – p. 2 Perioada Seminarului
După cum am anunțat AICI, revin cu prezentarea celorlalte părți ale dialogului avut cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean la Făget în data de 13 iulie 2015. În partea a doua discutăm despre perioada în care acesta a urmat Seminarul Teologic Baptist din București (1974-1978), unde a fost coleg printre alții cu Elisei Pecheanu și Buni Cocar.
Un eveniment major în timpul Seminarului a fost Memoriul de protest al seminariștilor din 1976. Elisei Pecheanu menționează că „doi colegi au fost exmatriculaţi după memoriul seminariştilor din 1976 (Ianculovici Dimitrie şi Prejban Ionel)”
Pastorul Ioan Lăpugean menționează că nu a vrut să semneze acest memoriu, dar l-a făcut la insistențele colegilor, în principal ale lui Buni Cocar. Prin intermediul acestui memoriu studenții cereau printre altele ca Iosif Țon să vină ca profesor la Seminar.
De asemenea, în data de 2 aprilie 1977 este citit la Europa Liberă un alt memoriu de protest cunoscut generic sub numele de Scrisoarea celor 6. Acest document este prezentat pe larg în cartea pe care am realizat-o cu istoricul Bogdan Emanuel Răduț, Cultele neoprotestante și drepturile omului. Un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977).
Dincolo de alte aspecte pastorul Lăpugean rememorează numele colegilor și al profesorilor, realizează scurte portrete ale acestora, printre care și pe cel al pastorului Elisei Pecheanu. În a doua parte a anilor 70 regăsim printre profesori pe Dr. Ioan Bunaciu (și-a luat doctoratul în 1974), Vasile Talpoș (profesor de Homiletică), Vasile Taloș (profesor de Vechiul Testament). Talpoș și Taloș au absolvit Seminarul Teologic Baptist din București în promoția 1965-1969, cei doi fiind cei mai buni din anul respectiv la învățătură. Detalii despre acest aspect se găsește în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
Doresc să menționez că dialogul nu se oprește aici, el continuă atât cu pastorul Ioan Alexandru Lăpugean. cât și cu alte persoane.
Partajează asta:
Maxima zilei – 15 iulie 2015 „Dacă ne raportăm la istorie, tot timpul vom găsi scuze pentru dictaturi, uitându-ne la altele”
Dacă ne raportăm la istorie, tot timpul vom găsi scuze pentru dictaturi, uitându-ne la altele.
Şi aşa s-au şi justificat toate dictaturile din istorie.
Hitler s-a justificat prin comunism, comunismul prin absolutismul ţarist, etc.
Tot timpul exista un „mai rău”- de multe ori bine umflat propagandistic, care să justifice „micile rele” pe care trebuie să le înghiţim acum.
Istorie Evanghelica 