Organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte (HG nr. 44/2013)

In M. Of. nr. 95 din 15 februarie 2013 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 44/2013 privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Culte.
Din cuprins:
ART. 1
(1) Secretariatul de Stat pentru Culte se organizeaza si functioneaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului si in coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, finantat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte elaboreaza si asigura aplicarea strategiei si politicilor in domeniul vietii religioase.
(3) Secretariatul de Stat pentru Culte are sediul in municipiul Bucuresti, str. Nicolae Filipescu nr. 40, sectorul 2.
ART. 2
In activitatea sa, Secretariatul de Stat pentru Culte asigura respectarea si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale, consacrate de Constitutia Romaniei, republicata, si de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, precum si de tratatele si conventiile internationale la care Romania este parte, in ceea ce priveste libertatea constiintei si a credintelor religioase, si se conduce dupa principiul fundamental conform caruia cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome si egale in fata autoritatilor statului.
ART. 3
Secretariatul de Stat pentru Culte are ca obiectiv general dezvoltarea parteneriatului dintre autoritatile administratiei publice centrale si locale si cultele recunoscute de lege, in domeniul social, cultural si educational, prin promovarea in beneficiul intregii societati a relatiei de respect si cooperare intre cultele recunoscute de lege.
ART. 4
(1) Secretariatul de Stat pentru Culte are urmatoarele atributii:
1. asigura relatiile statului cu toate cultele si asociatiile religioase din Romania;
2. sprijina toate cultele si asociatiile religioase, potrivit statutelor de organizare si functionare ale acestora, in vederea participarii lor la viata sociala si spirituala a tarii, urmareste ca in relatiile dintre culte si asociatii religioase sa fie excluse orice forme, mijloace si actiuni de invrajbire religioasa;
3. participa la solutionarea amiabila a conflictelor dintre culte si dintre culte si asociatii religioase;
4. monitorizeaza aplicarea actelor normative interne si internationale referitoare la respectarea libertatii religioase;
5. asigura legatura dintre cultele recunoscute de lege si ministere, celelalte organe ale administratiei publice centrale si locale, in vederea respectarii libertatii si autonomiei cultelor, a prevenirii si inlaturarii oricaror abuzuri, prin aplicarea legii; sprijina autoritatile administratiei publice locale pentru rezolvarea problemelor specifice care apar in raporturile lor cu cultele si asociatiile religioase si totodata acorda asistenta cultelor si asociatiilor religioase, la solicitarea acestora, in solutionarea problemelor pe care acestea le supun autoritatilor administratiei publice locale;
6. analizeaza cererile de infiintare de noi culte, intocmeste documentatiile cerute de lege si face propuneri Guvernului in vederea recunoasterii acestora;
7. acorda aviz consultativ in vederea obtinerii calitatii de asociatie religioasa;
8. propune Guvernului recunoasterea statutului de utilitate publica pentru organizatii neguvernamentale cu activitate in domeniul vietii religioase, cu respectarea normelor legale;
9. elibereaza avizul necesar acordarii vizei de lunga sedere pentru activitati religioase sau prelungirii dreptului de sedere temporara pentru activitati religioase strainilor care urmeaza sa desfasoare sau desfasoara astfel de activitati pe teritoriul Romaniei;
10. tine evidenta si efectueaza plata contributiilor la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate pentru personalul monahal al cultelor recunoscute de lege, care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse;
11. colaboreaza cu sistemul educational si ia act de planurile de invatamant si programele analitice pentru predarea religiei, elaborate de cultele recunoscute de lege;
12. sprijina cultele recunoscute in organizarea si desfasurarea activitatilor de asistenta religioasa si sociala in armata, penitenciare, spitale, in camine de batrani, case de copii si in alte institutii, precum si in familii care se confrunta cu nevoi speciale;
13. sprijina cultele recunoscute in activitatea de evidenta, pastrare, conservare, restaurare si punere in valoare a bunurilor culturale mobile si imobile, aflate in proprietatea sau in folosinta cultelor, in conditiile legii;
14. ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmeaza sa ocupe functii de conducere, precum si a personalului clerical si laic din cadrul cultelor recunoscute de lege, inclusiv din invatamantul teologic neintegrat in invatamantul public, in vederea alocarii sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului cultelor, potrivit legii;
15. tine evidenta unitatilor de cult ale cultelor recunoscute care solicita sprijin pentru salarizarea personalului clerical;
16. initiaza actiuni de relatii externe cu institutii de stat similare din alte tari si organizatii internationale neguvernamentale care se ocupa de garantarea si respectarea libertatii religioase, precum si a celorlalte drepturi fundamentale ale omului si participa la manifestarile organizate de acestea;
17. elaboreaza studii si sinteze documentare referitoare la viata religioasa din Romania, precum si despre activitatea cultelor si organizatiilor religioase din alte tari; organizeaza dezbateri, cu participarea specialistilor romani si straini, privind teoria si practica laica si ecleziastica in acest domeniu;
18. gestioneaza resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizarii personalului clerical si neclerical, potrivit legii;
19. acorda sprijin financiar, in conditiile legii, pentru:
a) construirea, in conditiile aprobarii documentatiilor tehnico-economice potrivit reglementarilor in vigoare, precum si repararea lacasurilor de cult care apartin cultelor recunoscute de lege;
b) restaurarea si conservarea lacasurilor de cult care sunt monumente istorice si care apartin cultelor recunoscute de lege;
c) restaurarea si conservarea bunurilor din patrimoniul cultural national mobil ale cultelor recunoscute de lege;
d) completarea fondurilor proprii necesare intretinerii si functionarii unitatilor de cult cu venituri mici sau fara venituri;
e) amenajarea si intretinerea muzeelor detinute ori pe care le administreaza unitatile de cult;
f) achizitionarea de imobile necesare desfasurarii activitatilor unitatilor de cult si de asistenta sociala si medicala sustinute de acestea;
g) sprijinirea activitatilor de asistenta sociala si medicala organizate de cultele recunoscute de lege in spitale, centre de plasament, camine pentru batrani si alte forme de asistenta;
h) sustinerea unor actiuni cu caracter intern si international realizate de cultele recunoscute de lege;
i) construirea, amenajarea si repararea cladirilor avand destinatia de asezaminte de asistenta sociala si medicala ale unitatilor de cult;
j) construirea si repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;
k) construirea si repararea sediilor unitatilor de invatamant teologic, proprietate a cultelor recunoscute de lege;
20. controleaza modul de utilizare a fondurilor primite de catre culte de la bugetul de stat, potrivit destinatiei stabilite si cu respectarea prevederilor legale;
21. sprijina cultele, la cerere, in organizarea evidentei contabile, statistice, in concordanta cu legislatia de specialitate, asigurand colaborarea acestora cu institutiile de sinteza.
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte indeplineste si alte atributii prevazute de lege, precum si insarcinari date de prim-ministru.
ART. 5
Secretariatul de Stat pentru Culte elaboreaza proiecte de acte normative din domeniul vietii religioase si avizeaza proiecte de acte normative elaborate de ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, cu implicatii in viata cultelor si asociatiilor religioase.
ART. 6
(1) Conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte se exercita de catre un secretar de stat numit prin decizie a prim-ministrului.
(2) Secretarul de stat are calitatea de ordonator tertiar de credite.
(3) Secretarul de stat conduce intreaga activitate a Secretariatului de Stat pentru Culte si il reprezinta in raporturile cu celelalte ministere, alte autoritati publice si organizatii, precum si cu persoane fizice si juridice din tara si din strainatate.
(4) In exercitarea atributiilor sale secretarul de stat emite ordine, avize si instructiuni.
ART. 7
Personalul necesar desfasurarii activitatii Secretariatului de Stat pentru Culte este alcatuit din functionari publici si personal contractual, care sunt numiti, respectiv angajati, cu respectarea dispozitiilor legale, in limita numarului maxim de posturi prevazut la art. 10 alin. (1).
ART. 8
Finantarea activitatii Secretariatului de Stat pentru Culte se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
ART. 9
Preluarea patrimoniului aferent atributiilor in domeniul cultelor se face printr-un protocol de predare-preluare, incheiat intre Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii si Secretariatul de Stat pentru Culte, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
ART. 10
(1) Numarul maxim de posturi pentru aparatul propriu este de 33, exclusiv demnitarul si cabinetul acestuia.
(2) Structura organizatorica a Secretariatului de Stat pentru Culte este prevazuta in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
(3) Statul de functii, structura organizatorica detaliata si regulamentul de organizare si functionare propriu se aproba prin ordin al secretarului de stat.
ART. 11
Incadrarea personalului in numarul maxim de posturi si in noua structura organizatorica se face cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecarei categorii de personal, prin ordin al secretarului de stat, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari.
ART. 12
La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Hotararea Guvernului nr. 22/2010 privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare.
9 Things You Should Know About Martin Luther King, Jr.
Martin Luther King, Jr. Day is a United States federal holiday marking the birthday of Rev. Dr. Martin Luther King, Jr. It is observed on the third Monday of January each year, which is around the time of King’s birthday, January 15. Here are 9 things you should know about MLK:
King, Jr. Day did not become a U.S federal holiday until Ronald Reagan begrudgingly signed the holiday into law in 1983. (Reagan was concerned that a paid holiday for federal employees would be too expensive.) Only two other persons have U.S. national holidays honoring them: George Washington and Christopher Columbus.
2. King’s literary and rhetorical masterpiece was his 1963 open letter „The Negro Is Your Brother,” better known as the „Letter From Birmingham Jail.” The letter, written while King was being held for a protest in the city, was a response to a statement made by eight white Alabama clergymen titled „A Call for Unity.” An editor at the New York Times Magazine, Harvey Shapiro, asked King to write his letter for publication in the Magazine, though the Times chose not to publish it.
3. While much of King’s philosophy of nonviolence was derived from Christian—especially Anabaptist—sources, a significant influence was the work of Indian leader Mohandas „Mahatma” Gandhi. While in seminary King’s gave a presentation he prepared for a class entitled „Christian Theology for Today,” in which he included Gandhi as one of a number of figures he identified as „individuals who greatly reveal the working of the Spirit of God.”
4. In 1964, King became the second African American—and the third black man—to win the Nobel Peace Prize.
5. In his autobiography, King says that in 1960 he voted for John F. Kennedy and that if the president had lived he likely would have made an exception to his non-endorsement policy for a second Kennedy term. But it was JFK’s brother, Attorney General Robert F. Kennedy, who issued a written directive authorizing the FBI to wiretap King and other leaders of the Southern Christian Leadership Conference. The FBI agents investigated him for possible communist ties, recorded his extramarital affairs and reported on them to government officials, and mailed King a threatening anonymous letter that he interpreted as an attempt to make him commit suicide. While King was in jailed in Birmingham, JFK’s wife, Jacqueline Kennedy, even called Coretta Scott King to express her concern—neither of them realizing the phone was being tapped.
6. King held unorthodox views on theology, which he expressed during his time at Crozer Theological Seminary. In a paper he wrote for a systematic theology class he cast skeptical aspersions on the doctrines of divine Sonship, the Virgin Birth („. . . the evidence for the tenability of this doctrine is too shallow to convince any objective thinker”), and the Resurrection („. . . the external evidence for the authenticity of this doctrine is found wanting”). In the conclusion of another paper he writes,
Others doctrines such as a supernatural plan of salvation, the Trinity, the substitutionary theory of the atonement, and the second coming of Christ are all quite prominent in fundamentalist thinking. Such are the views of the fundamentalist and they reveal that he is opposed to theological adaptation to social and cultural change. He sees a progressive scientific age as a retrogressive spiritual age. Amid change all around he is willing to preserve certain ancient ideas even though they are contrary to science.
7. A decade before he was assassinated, King was nearly stabbed to death in Harlem when a mentally ill African-American woman who believed he was conspiring against her with communists, stabbed him in the chest with a letter opener. He underwent emergency surgery, and remained hospitalized for several weeks but made a full recovery. The doctor who performed the operation said, „Had Dr. King sneezed or coughed the weapon would have penetrated the aorta. . . . He was just a sneeze away from death”
8. On April 4, 1968, King was assassinated by the #277 man on the FBI’s Most Wanted Fugitives list. In 1967, James Earl Ray escaped from the Missouri State Penitentiary by hiding in a truck transporting bread from the prison bakery. After being convicted for the murder of King Ray was sentenced to 99 years in Brushy Mountain State Penitentiary. In 1977, Ray became the #351 on the FBI’s Most Wanted Fugitives list after he and six other convicts escaped from the prison. He was recaptured three days later and given another year in prison, bringing his sentence to 100 years.
9. King delivered his „I Have a Dream Speech” at the March on Washington on August 28, 1963.
Articole cu subiect asemănător
9 THINGS YOU SHOULD KNOW ABOUT INDEPENDENCE DAY AND THE DECLARATION OF INDEPENDENCE
9 Things You Should Know About Independence Day and the Declaration of Independence
Fiindcă astăzi este Ziua independenței (SUA) m-am gândit că ar fi util să știm mai multe despre contextul semnării acestui document și modul în care ziua de 4 iulie a a ajuns să fie asociată Declarațieie de Independență și declarată ca zi de sărbătoare.
Articol scris de JOE CARTER pentru http://thegospelcoalition.org
July 4, 2013 will be America’s 237th Independence Day, the day Americans celebrate our Declaration of Independence from Great Britain. Here are nine things you should know about America’s founding document and the day set aside for its commemoration.
1. July 4, 1776 is the day that wecelebrate Independence Day even though it wasn’t the day the Continental Congress
decided to declare independence (they did that on July 2, 1776), the day we started the American Revolution (that had happened back in April 1775), the date on which the Declaration was delivered to Great Britain (that didn’t happen until November 1776), or the date it was signed (that was August 2, 1776).
2. The first Independence Day was celebrated on July 8, 1776 (although the Declaration was approved on July 4, 1776, it was not made public until July 8), but for the first two decades after the Declaration was written, people didn’t celebrate it much on any date. One party, the Democratic-Republicans, admired Jefferson and the Declaration. But the other party, the Federalists, thought the Declaration was too French and too anti-British, which went against their current policies.
3. After the War of 1812, the Federalist party began to come apart and the new parties of the 1820s and 1830s all considered themselves inheritors of Jefferson and the Democratic-Republicans. Printed copies of the Declaration began to circulate again, all with the date July 4, 1776, listed at the top. Celebrations of the Fourth of July became more common as the years went on and in 1870, almost a hundred years after the Declaration was written, Congress first declared July 4 to be a national holiday as part of a bill to officially recognize several holidays, including Christmas. Further legislation about national holidays, including July 4, was passed in 1938 and 1941

4. Benjamin Franklin, John Adams, Thomas Jefferson, Roger Sherman, and Robert R. Livingston comprised the Committee of Five that drafted the Declaration. Jefferson, regarded as the strongest and most eloquent writer, wrote most of the document. After Jefferson wrote his first draft, the other members of the Declaration committee and the Continental Congress made 86 changes, including shortening the overall length by more than a fourth and removing language condemning the British promotion of the slave trade (which Jefferson had included even though he himself was a slave owner).
5. The signed copy of the Declaration is the official, but not the original, document. The approved Declaration was printed on July 5th and a copy was attached to the „rough journal of the Continental Congress for July 4th.” These printed copies, bearing only the names of John Hancock, President, and Charles Thomson, secretary, were distributed to state assemblies, conventions, committees of safety, and commanding officers of the Continental troops. On July 19th, Congress ordered that the Declaration be engrossed on parchment with a new title, „the unanimous declaration of the thirteen united states of America,” and „that the same, when engrossed, be signed by every member of Congress.” Engrossing is the process of copying an official document in a large hand.
6. Thomas Jefferson and John Adams, the only two presidents to sign the document, both died on the Fourth of July in 1826, the fiftieth anniversary of the adoption of the Declaration. Adam’s last words have been reported as „Thomas Jefferson survives.” He did not know that Jefferson had died only a few hours before. James Monroe, the last president who was a Founding Father, also died on July 4 in 1831. Calvin Coolidge, the 30th President, was born on July 4, 1872, and, so far, is the only President to have been born on Independence Day.
7. John Hancock, the President of the Continental Congress at the time, was the first and only person to sign the Declaration on July 4, 1776 (he signed it in the presence of just one man, Charles Thomson, the secretary of Congress). According to legend, the founding father signed his name bigger than everyone else’s because he wanted to make sure „fat old King George” could read it without his spectacles. But the truth is that Hancock had a large blank space and didn’t realize the other men would write their names smaller. Today, the term „John Hancock” has become synonymous with a person’s signature.
8. The 56 signers of the Declaration did not sign on July 4, 1776, nor were they in the same room at the same time on the original Independence Day. The official signing event took place on August 2, 1776 when 50 men signed the document. Several months passed before all 56 signatures were in place. The last man to sign, Thomas McKean, did so in January of 1777, seven months after the document was approved by Congress. Robert R. Livingston, one of the five original drafters, never signed it at all since he believed it was too soon to declare independence.
9. Unlike the U.S. Constitution, which makes no reference to God, the Declaration has three references to a deity. The document also makes two references that tie natural law to God. (Although Thomas Jefferson was a Deist, as a young apprentice lawyer he had studied the work of Henry de Bracton, an English jurist and natural law proponent. Bracton has been referred to as the „father of common law” and is said to have „succeeded in formulating a truly Christian philosophy of law”).
Necesitatea unei istorii obiective a Bisericii Baptiste
Referitor la întrebările pe care le-am primit legate de inițiativă lui George Modoran de a publica o istorie „sincera” a bisericii Adventiste în perioada comunista, precizez doar ca nu cunosc detalii. Câțiva ani în urma i-am propus lui George o colaborare care sa includă mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Nu am primit nici un feedback legat de aceasta propunere, asa ca am considerat proiectul ca neprezentând interes. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în așa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur. Nu pun la îndoiala sinceritatea lui George, însă pentru un istoric profesionist nu exista istorie sincera sau nesincera ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru ca asta ar însemnă sa cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor. Cine pretinde ca ar putea reda acest context cu „sinceritate” se așează într-o poziție ingrata, pierzându-și credibilitatea. Ghiocel Fitzai a publicat o variantă de istorie adventistă cu câțiva ani în urma. Apariția anunțatei istorii „sincere” înseamna ca varianta lui Ghiocel Fitzai a fost o istorie nesincera? Ceea ce ma intriga, însă, este solicitarea de păreri cu privire la o astfel de „sinceritate” în contextul solicitării ca lucrarea sa fie tipărita sub auspiciile bisericii la editura Viata și Sănătate. În afara unei dorințe de publicitate, și eventual a unei presiuni asupra comitetului Uniunii pentru a ceda cererii „maselor”, solicitarea mi se pare neavenită. Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie. Restul este deșertăciune.
Marius, sa-ți explic de ce un grad mai mare de subiectivitate nu înseamnă automat lipsa de sinceritate. Lipsa documentelor sau acces doar parțial la ele poate duce la subiectivitate, în ciuda intențiilor lăudabile și sincere. Dacă istoria se scrie pe baza declarațiilor martorilor, implicit gradul de subiectivitate este mai mare. Bineînțeles ca nu exclud posibilitatea unor intenții mai putin oneste, dar nu suntem în măsura sa ne pronunțam legat de intențiile oamenilor, pana la proba contrarie. Obiectivul nostru nu sunt procesele de intenție . . .
Maxima zilei – 2 iunie 2013

quotestree.com
Doi deputaţi PNL vor ca familia să fie definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie
Mircea Dolha şi Grigore Crăciunescu au depus, miercuri, la Comisia de revizuire a Constituției un amendament prin

Mircea Dolha (emaramures.ro)
care propun ca familia să fie definită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Grigore Craciunescu (qmagazine.ro/)
Prin amendamentul depus la Constituție cei doi propun ca textul actual „Familia se întemeiază pe căsătoia liber consimţită între soţi” să devină „Familia se întemeiază pe căsătoia liber consimţită între un bărbat şi o femeie„.
„Amendamentul are un rol în ce priveşte viitorul familiei, al ţării, ca atare. E un amendament legat de morala creştină, de tradiţia poporului român, de ce caracterizează fiinţa poporului român. Recensământul făcut în România arată că peste 85% din cetăţeni sunt de origine ortodoxă, iar în religia creştină căsătoria între un bărbat şi o femeie e cea firească, normală”, a spus Grigore Crăciunescu.
El a arătat că acest amendament este susţinut de 45 de alţi deputaţi PNL şi de doi deputaţi PSD
Petru Cocirteu – Libertate religioasă şi dizidenţă în perioada comunistă
Dragi prieteni,
Vă invităm luni, 27 mai, de la ora 19.00, la o masă rotundă având ca temă Libertate religioasă şi dizidenţă în perioada comunistă. Invitatul special al serii este domnul Petru Cocîrţeu, cunoscut pentru eforturile depuse, în perioada comunistă, pentru apărarea libertăţilor religioase ale credincioşilor din România.
În aprilie 1978, în Bucureşti, împreună cu alţi lideri religioşi, studenţi, intelectuali şi muncitori, pune bazele organizaţiei interconfesionale Comitetul Creştin Român – Apărarea Libertăţilor Religioase şi de Conştiinţă, afiliată la Solidaritatea Creştină Internaţională cu sediul la Zürich, având totodată reprezentanţă în Naţiunile Unite. La 15 octombrie 1978 este arestat şi condamnat la 1 an de închisoare pentru activitate religioasă şi de conştiinţă, iar în ianuarie 1979 devine membru al organizaţiei Solidaritatea Creştină Internaţională. La 8 februarie 1981,împreună cu familia părăseşte ţara, obligat de regimul communist, fiind considerat persona non grata, iar în 1981 devine membru al organizaţiei Amnesty International de la Geneva. Printre poziţiile ocupate de domnul Petru Cocîrţeu a fost şi cea de Chairman al Academiei Româno-Americane de Ştiinţă şi Artă.
Vă aşteptăm cu drag la acest eveniment.
Cu preţuire,
Paulian Petric
Coordonator – Departamentul educaţional
Centrul Areopagus Timişoara
www.areopagus.ro

Discursul președintelui PNTCD, Corneliu Coposu la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie (11 octb. 1990)
Delegația română condusă de Corneliu Coposu, președintele PNTCD, este primită de Margaret Thatcher la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie în 11 octombrie 1990.
Din delegație mai fac parte: Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, lider al ligii studenților și Paul Negruț, pastorul bisericii creștine baptista Emanuel din Oradea, cel care l-a și tradus pe Corneliu Coposu.
Discursul lui Corneliu Coposu, în care amintește de impunerea comunismului cu ajutorul Armatei Roșii, de persecuțiile îndurate pe parcursul acelor ani, precum și de momentul decembrie 1989 când România și-a recăpătat libertatea a fost primit cu aplauze. Corneliu Coposu a menționat că „noi am fost distruși de Armata Roșie și am renăscut în decembrie 1989.” În cadrul discursului său acesta a menționat istoria de 140 de ani a PNȚ, lupta partidului împotriva comunismului și mai nou (anii 90) lupta din opoziție (referire la opoziția politică) împotriva neocomunismului și a socialismului. De asemenea, Corneliu Coposu evocă în discursul său Partidul Conservator despre care menționează că este speranța României și speranța Europei și personalitatea liderului Partidului Conservator, Margaret Thatcher afirmând că acesta este „prima personalitate a continentului de la care România și țările din Est așteaptă salvarea spre o nouă democrație.”
De remarcat modul în care a fost primită deligația României, cu referire în special la Doina Cornea și Corneliu Coposu, precum și menționarea situației țării noastre în anii 90.
Dacă din conducerea României ar fi făcut parte Corneliu Coposu, Ioan Rațiu și alții asemenea lor cred că alta ar fi fost astăzi situația economică și politică a României.
Informație preluată prin intermediul http://sldsjd.wordpress.com
Alexandru Hâncu, Reagan – Omul care a scapat Europa de comunism
Prin intermediul acestui articol autorul oferă informații interesante privind politica americană în anii 80 ai secolului XX. Sunt cam nelămurit în privința politicii lui Jimmy Carter, despre care Alexandru Hâncu spune că a fost una de stânga, politică promovată de Partidul Democrat.
Vezi și
JIMMY CARTER DESPRE DUMNEZEU ŞI ROLUL RELIGIEI ÎN POLITICĂ
JIMMY CARTER DESPRE NICOLAE CEAUȘESCU
„Daca sunteti liberi sa cititi acest ziar (Revista 22) e pentru ca acum multi ani un fost reporter sportiv, ajuns apoi actor si in cele din urma politician, s-a gandit sa va faca acest dar. Din America. N-ati avea astazi in maini 22 daca la putere ar fi Nicolae Ceausescu (ori Fiul), tara in care locuiti s-ar chema Republica Socialista Romania, iar de la Kremlin ar sta cu laba pe noi vreun cumatru de-al lui Leonid Brejnev. Dar uite ca asa a fost sa fie: in 1980, un fost reporter sportiv si actor a fost ales presedintele Statelor Unite ale Americii. Si a schimbat lumea din temelii. (…) S-a numit Ronald Reagan. Daca azi nu stati la coada noaptea, cu scaunelul, la tacamuri de peste si copite de porc, daca aveti curent si apa calda si 50 de canale pe cablu, daca va zbarnaie in buzunar telefonul mobil, daca aveti pasaport si puteti (inca) alege ce ziar cititi – ei bine, baieti si fete, lui trebuie sa-i multumiti.

Ronald Reagan 1981 (en.wikipedia.org)
Pe plan extern, iarasi numai bucurii. Expansiunea comunismului parea de neoprit – URSS invadase Afganistanul, iar la usa Americii, Nicaragua incapuse pe mana flacailor cu secera si ciocanul. In Orientul Mijlociu, Iranul era controlat de fundamentalisti islamici, care amenintau sa se extinda in toata zona Golfului. In plus, de mai bine de un an Ayatolahii tineau ostateci 52 de americani in fosta ambasada din Teheran si dadeau cu tifla spre Washington, unde presedinte era Jimmy Carter. Politician din Partidul Democrat, deci de stanga. Poate vi-l mai amintiti – e flacaul care s-a fotografiat cu Ceausescu si cu Leana, in balcon la Casa Alba. Printre politicienii si capetele luminate din presa americana, dominata de ideile de stanga, domnea consensul – tara e pe duca, lumea libera la fel. Atentie – nu e o gluma!!! America ajunsese, in 1980, intr-o cumplita ananghie. Disperarea era atat de mare, incat era vehiculata foarte serios ideea desfiintarii functiei de presedinte – sau transformarea ei intr-una pur decorativa.
Asasinarea lui John Kennedy, razboiul pierdut in Vietnam, scandalul Watergate – soldat cu demisia lui Richard Nixon – si, evident, declinul economic demoralizasera natiunea americana si subminasera grav increderea in presedintie, institutia fundamentala a sistemului politic american. Ca si increderea in democratie si in piata libera. Faurarii de la Kremlin isi frecau fericiti mainile – inca un pic, si gata. In mediile politice, academice si in presa din occident, socialismul si in cele din urma victoria mondiala a comunismului ajunsesera sa fie lucruri de care se vorbea ca despre evolutii inevitabile. Incredibil, nu? Ei, si tocmai cand capetele luminate se pregateau sa cante prohodul Americii din fata monumentului lui George Washington – surpriza!!! Un oarecare Ronald Reagan, ajuns guvernator in Statul California, iese in fata – si zice NU!!! America nu e pe duca, economia poate fi redresata, iar Lumea Libera va infrange comunismul. Ha!!! Cam asa pot fi rezumate reactiile. Mai exact – “Ha, ha, ha…”. Apoi, cand s-a vazut ca mesajul lui Reagan prinde la popor, placa s-a schimbat: “Atentiune, nu-l credeti, e un nebun periculos, sau un escroc care promite orice, doar ca sa ajunga presedinte. E un fost actor – la ce-l poate duce mintea?”
Mda. In campania pentru alegerile prezidentiale din 1980, Ronald Reagan a propus alegatorilor un program simplu. Doar trei puncte: reducerea impozitelor; reducerea cheltuielilor sociale; cresterea cheltuielilor militare. A castigat doua mandate la Casa Alba. Si a scapat Europa de comunism.
Pana la el, in politica americana ajunsesera sa fie aproape litera de lege doua idei. Aplicate consecvent bunaoara de presedintele Jimmy Carter, politicianul de stanga, din Partidul Democrat. Prima: statul stie mai bine decat cetateanul ce trebuie facut cu banii castigati prin munca cinstita de cetateanul cu pricina. Transpusa in practica, ideea a rodit bogat: impozite cat malul si ditamai programe guvernamentale de protectie sociala. Ca doar guvernul stie mai bine. Cum iesi insa din criza? Impozite mai mari, cheltuieli sociale mai mari, evident – alta solutie nu e, a grait stanga. Reagan era insa republican, deci de dreapta. Ideea lui: “Guvernul nu e solutia problemei. Guvernul e problema”. Pe care viitorul presedinte a promis s-o trateze cu un remediu simplu: mai multi bani in buzunarele oamenilor, nu in cuferele guvernului. Adica impozite mai mici. Cu 30% mai mici. Astfel ca oamenii sa aiba mai multi bani cu care sa cumpere produse si servicii. Stimuland in acest fel crearea de locuri de munca si cresterea economica.
A doua mare idee a politicii americane pre-Reagan suna cam asa: “Uniunea Sovietica nu trebuie suparata, fiindca are arme nucleare, iar comunismul poate nu e chiar un lucru rau”. Alo!!! Un pic de bun simt, ce naiba… Numai ca prin 1980, in cercurile “elevate” occidentale, de bun simt era sa spui ca viitorul va fi Paradisul Proletar, si ca nu era un viitor asa de indepartat. Daca nu va vine sa credeti, consultati arhivele. Sau cititi azi presa occidentala de stanga, partea care n-a observat ca nu mai exista Uniunea Sovietica. Ori bagati un ochi la ce se discuta pe la destule din marile universitati din Vest, unde comunismul e considerat in continuare un model minunat, gresit aplicat. Deci, tot de viitor.
Ronald Reagan a pus insa un alt diagnostic. “Uniunea Sovietica e Imperiul Raului”. Asemenea cuvinte nu aparusera niciodata in discursul vreunui lider occidental. Le-am auzit intr-o noapte la radio, cu sonorul la minimum si urechea lipita de difuzor – ca asa se asculta Vocea Americii. Si am sarit in sus, de parca as fi dat gol in minutul 90, in finala Cupei Campionilor. “Da, neica. Da! Sigur ca DA!!! Despre asta e vorba. Imperiul Raului!!!” Acolo am trait. In bezna, in frig, in foame, in frica si disperare. In Raiul comunist. In Romania lui Ceausescu. In Creatia Moscovei. In Imperiul Raului. Si m-am gandit atunci ca ar fi o sansa, firava, dar reala, ca omul ala, Reagan, sa nu ii cheme si el pe Ceasca si pe Leana la Casa Alba si sa-si faca poze cu ei in balcon si-n gradina de trandafiri. Si sa le-o traga peste bot sovieticilor. Si sa scapam de comunism – adica sa ne scape americanii. Aveam sperante, caci tot la radioul cu pricina, cu sonorul la minimum si urechea lipita de difuzor, am auzit ca Reagan – un actor de doi lei si un individ iresponsabil, cum zicea Scanteia – e hotarat sa rezolve problema, si ca, dupa parerea lui, comunismul se indreapta spre lada de gunoi a Istoriei.
Pana la Ronald Reagan, presedintii americani acceptasera teza ca trebuie sa se poarte cu manusi cu sovieticii, din cauza riscului unei catastrofe nucleare. Exista o formula, prescurtata MAD. Care inseamna “nebun” in limba engleza, dar care vine de fapt de la Mutually Assured Destruction – adica Distrugere Reciproca Asigurata. Cu alte cuvinte, daca una din superputeri trage prima cu rachete nucleare, cealalta raspunde si toata lumea moare. Asa stand lucrurile, nimeni nu va indrazni sa foloseasca arme nucleare, si nu trebuie facut nimic care sa strice acest echilibru al terorii. Pe sleau, santaj nuclear ca garantie a pacii. Sovieticii sa fie lasati in pace, chiar daca asta inseamna ca se intind. La inceputul anilor ‘80, Moscova a hotarat sa instaleze rachete nucleare SS20 cu raza medie de actiune la granitele Europei de Vest. Europenii au facut pe ei, si atunci Reagan a raspuns cu desfasurarea in Europa de rachete americane de tip Cruise si Pershing. Huo!!! Criminalul!!! Reagan impinge omenirea spre Cataclismul Nuclear!!! Si hai in strada, cu milioanele, scandand “Pace, Pace”. In Anglia, in Germania, in Franta, in Italia, peste tot unde era o stanga sau o miscare pacifista pe care le putea manipula KGB-ul. Afara cu rachetele americane, despre alea rusesti nici o vorba. Ne-a scos si Ceausescu atunci in strada, sa cerem pace. Noi ca noi, ca n-aveam de ales, dar aia, in Vest? O fi groasa, neica. Si era. Publicul era speriat in Occident si nu vedea aceeasi solutie de bun simt la care se gandise Ronald Reagan. Anume, ca nu mai trebuie cedat in fata amenintarii. Nici un pas. La ce-au dus aproape 40 de ani de cedari? La sporirea amenintarii. Iar de negociat, nu se poate negocia cu un adversar convins ca Occidentul e slab si n-are vointa sa se opuna. Dar liderii de stanga spuneau publicului occidental ca politica lui Reagan e nesabuita, si ii va impinge pe rusi, saracii, la razboi. Ziarele le spuneau acelasi lucru. Si Hollywoodul – in filme care sustineau ca o catastrofa nucleara bate la usa, si ca va fi vina Americii daca se va intampla.
Citește continuarea pe http://www.revista22.ro/omul-care-a-scapat-europa-de-comunism-951.html
Informație preluată via
http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/alexandru-hancu-omul-care-a-scapat-europa-de-comunism
Conferinţa „Memory of Everyday Collaboration with the Communist Regimes in Eastern Europe” – apel la contribuţii
În perioada 21 – 24 octombrie 2013, Institutul de Istorie din cadrul Academiei Ungare de Ştiinţe şi European Network Remembrance and Solidarity organizează conferinţa Memoria Colaborării Zilnice cu Regimurile Comuniste în Europa de Est (Memory of Everyday Collaboration with the Communist Regimes in Eastern Europe). Conferinţa se va desfășura la Budapesta.
Conferinţa îşi propune să dezvolte o nouă interpretare a termenului de „colaborare” cu regimurile comuniste, folosind termenii de „cooperare” şi „participare politică”. Conferinţa se va concentra pe micro-istorie şi aspectul comparativ, o combinaţie care va oferi o înţelegere profundă a diferitelor modalităţi în care procesul de cooperare s-a desfăşurat în diferite societăţi comuniste.
Aceste abordări comparative au fost folosite pentru regimurile fasciste şi naziste, dar nu şi pentru cele comuniste. În cadrul conferinţei vor fi explorate probleme care se bazează pe experienţe de colaborare (de exemplu: biografii socio-istorice a agenţilor secreţi şi a comunităţilor în care trăiau).
O altă temă importantă care va fi adresată va fi: Cine este colaboratorul? Lucrările vor investiga rolul colaborării în viaţa de zi cu zi a oamenilor în perioada socialistă. Lucrările selecţionate vor încerca să construiască un context diferit şi dinamic al vieţii publice şi private folosind perspectivele biografice şi de micro-nivel.
Două seturi de întrebări sunt centrale în cadrul conferinţei:
- Funcţia, reprezentarea socială şi istoria instituţiilor naţionale şi a arhivele poliţiei secrete care studiază istoria colaborării cu dictaturile comuniste în Polonia sau în alte ţări Est şi Central Europene.
- Folosirea documentelor poliţiei secrete la un nivel social şi micro-istoric; poveşti personale sau studii de caz a persoanelor sau a grupurilor de persoane care au fost implicate în infrastructura instituţională a dictaturilor comuniste.
Lucrările prezentate la conferinţă vor fi publicate într-un volum.
Persoanele interesate de particiapre pot trimite un rezumat de max. 300 de cuvinte şi o scurtă biografie (CV-urile nu sunt acceptate) la adresa de email: sandor.horvath34@gmail.com. Limba de lucru a conferinței este engleza. Termenul limită pentru trimiterea rezumatelor este 15 mai 2013.
Organizatorii vor susţine costurile călătoriei, cazării şi a meselor persoanelor care prezintă lucrări la conferinţă.
Mai multe informații despre conferinţa Memoria Colaborării Zilnice cu Regimurile Comuniste în Europa de Est pot fi accesate aici.
Sursa: http://topub.unibuc.ro











