Arhive categorie: Postcomunism

FRICA implementata ca modalitate de control in lagarul comunist


Am primit următorul comentariu de la Clepe Cornel pe care îl reproduc aici în totalitate adăugând la final și comentariul meu pentru că unele lucruri sunt exagerate. Ca un preambul al răspunsului meu integrez aici un pasaj magistral dintr-un articol al domnului Vladimir Tismăneanu: „Nu toată lumea a colaborat, nu toată lumea a îngenuncheat, complicitatea nu a fost universală”.

Comentariu:
Fostul lagar comunist a implementat FRICA pentru a tine sub control, pe viitor, intregul popor. In timpul stagiului militar obligatoriu i-au facut pe toti barbatii colaboratori ai securitatii cu nume conspirativ. Cu multa suferinta au platit cei putini care s-au impotrivit.Tragic este faptul ca cei mai multi au aderat din elan liber consfintit.
Sarcina aceasta era a ofiterului de contra-informatii. Daca nu reusea 100% si-i scapa cate un soldat era pedepsit prin mutarea intr-o unitate militara aflata undeva prin fundul Baraganului. Asa ca dadea dovada de mult sarg in ai determina pe toti soldatii sa devina turnatori. Acesta chema la el, la discutii, pe fiecare soldat in parte. La inceput ii vorbea frumos:” Tara are nevoie de copii de muncitori( sau intelectuali dupa caz )…astfel ca ne-am gandit la tine in mod special!” Marea majoritate au semnat din convingere imediat. Fiecare credea ca el este „CEL  ALES”, un fel de Jeames Bond actual.
Pe cei care inca stateau pe ganduri ii stimula cu:”Nu e nici o problama! Dar gandeste-te ca o sa ai parte de o armata in care o sa-ti rogi moartea!” Frica ii inmuia si pe ei. Barbatii Romaniei! Foarte rar ramanea cate unul care se impotrivea. Acesta avea, pe urma, parte de un tratament ingrozitor din partea colegilor murdariti in constiinta lor, a fruntasilor, caporalilor si a sergentilor.
Ajungea la disperare si ori se impusca in post, ori isi pusca calai, ori murea din batai. In cel mai fericit caz ajungea, batut in ultimul hal, la spital de unde pleca acasa handicapat pentru tot restul vietii. Tratamentul terorist si criminal la care era supus, din ordinul ofiterului de contra-informatii, ajungea sa fie indeplinit cu mult elan si abnegatie de catre colegii de armata. Astazi acesti mini criminali umplu tara. Aceasta modalitate a continuat si dupa Revolutia din 1989 pana la data de 01.01.2007 cand s-a desfiintat stagiul militar obligatoriu.
La terminarea armatei li se inmana, tot parsonal si fara martori, un plic nelipit in care se afla adeziunea lor cu numele conspirativ. Aveau misiunea de al preda, necitit, ofiterului de legatura din municipiul resedinta de judet al fiecaruia, cu precizarea:”Vezi sa nu ne dezamagesti, ca de vei povesti cuiva si te deconspiri Curtea Martiala te mananca!”
Toti barbatii din fostele tari comuniste care au terminat cu bine stagiul militar obligatoriu sunt persoane cu nume conspirativ, de care astazi le este rusine, fiind controlabili si manevrabili de fosta-actuala Securitate.
La sfarsitul anilor ’80 la Seminariile de pastori sau popi nu au mai fost admisi decat barbatii care au satisfacut stagiul militar. De ce au recurs comunistii la aceasta metoda? Pentru ca numai in acel mediu inchis ii puteau racola pe toti barbatii tarii. Inclusiv domnii viitori pastori. Iar a invins satana putand avea controlul asupra bisericilor inclusiv BAPTISTE.
Pe vremea lui Ceausescu se spunea ca:”Cine nu a facut armata nu-i barbat!” Pe un asstfel de individ toti il priveau cu dispret. Adevarat e faptul ca o data veniti acasa din armata pareau mai seriosi, mai ganditori si nu mai vorbeau vrute si nevrute. Acest fapt se datora doar FRICII ca nu cumva sa se scape cu vreo vorba si sa fie la randul lor turnati, sau la vreo discutie sa se scape ca-i turnator si ca atunci cand ar fi trebuit sa-si arate barbatia si taria de caracter au fost slabi, lasi si fricosi.
Dupa Revolutia din ’89 multi au dorit sa devina revolutionari reformatori seriosi. Acestia primeau cate un telefon de la ofiterul de legatura care-i admonesta cam in felul urmator:” Ce-i ma? Ha? Nu care cumva vrei sa afle sotia ta, copii tai, fratii, parintii, socrii, vecinii sau chiar colegii de munca cine esti cu adevarat? Sa vezi atunci  ce rusine o sa-ti fie de toti. De noi nu vei scapa niciodata ca ti-e rusine sa marturisesti adevarul cu privire la adevarata ta fata!
Asa ca fii tu baiat cuminte si stai in banca ta! Ne-am inteles!..Da?” TOTI acestia sunt printre noi. Poporul roman. Frati, tati, PASTORI, POPI..niste tradatori lasi.
N-ar da innapoi cu piciorul intr-o tepusa, marturisindu-si pacatul si sa fie astfel eliberati de povara pacatului.
Interesant este faptul ca se cred si azi Unici si totusi cu frica de ceilalti. Dar toti ceilalti sunt la randul lor tot niste lepadaturi asemenea lor. Absolut toti! Printre putinele exceptii pe care le-am aratat mai fac parte cei care au fost scutiti de militarie. Priviti-va in ochi dragii vostri soti, tati, preoti,etc.

Consider că frica a fost unul din elementele cheie în atragerea la colaborare însă de la cazuri pe care le consider totuși particulare la a extrapola și a spune că toată lumea a colaborat este un drum lung. După cum spunea Tismăneanu, nu toată lumea a colaborat și nu toți s-au frânt. Pe de altă parte a afirma toți cei care au făcut armata au fost colaboratori este o aberație. Tatăl meu a făcut armata și nu a fost colaborator, bunicul meu a făcut armată și din contră a fost persecutat și nu colaborator al Securității. Eu însumi am făcut armata în anii 90 în cadrul Ministerului de Interne și nu mi s-a propus niciodată să devin colaborator și nici nu mi s-a înmânat acel plic de care amintește Clepe Cornel. Pastorul meu a făcut armata și nu a fost colaborator, din contră a avut dosar de urmărire informativă.

Cât privește spațiul religios lucrurile au stat similar. Este adevărat că seminariștii trebuiau să aibă armata făcută înainte de a intra la Seminarul Teologic (mă refer la seminariile teologice ale cultelor evanghelice care erau echivalentul facultăților de teologie în timpul regimului comunist) dar nu era o regulă de admitere sau respingere. Cred că era vorba mai degrabă de faptul că acolo se intra după absolvirea liceului, moment în care orice tânăr din România era obligat să urmeze stagiul militar obligație care putea fi amânată numai în cazul intrîrii la facultate, urmând a-și realiza stagiul militar cu termen redus după absolvirea instituției de învățământ superior. Cred că preoții erau scutiți de stagiul miliatr, dediucție pe care o fac gândindu-mă la o solicitare a Uniunii Baptiste prin care cerea Departamanetului Cultelor ca pastorii baptiști să fie scutiți de stagiul militar. Cu toate acestea, este adevărat că au fost și cazuri de colaborare în rândul cultelor religioase și că este posibil ca unii dintre vechii colaboratori să fie în continuare activi. Nu știu acum însă care este natura relației dintre personalul de cult și actualele servicii de informații însă tind să cred că este diferită de cea din timpul regimului comunist.

Ruşii sunt credincioşi, nu şi religioşi


Majoritatea ruşilor îşi afirmă credinţa în Dumnezeu, la 20 de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, unul dintre cele mai ateiste state ale lumii. Un sondaj recent arată că 82% dintre ruşi cred în Dumnezeu, însă mulţi dintre ei nu subscriu religiei organizate.

liturghie

Rezultatele sondajului plasează Rusia în topul ţărilor europene cu cele mai multe persoane care îşi declară credinţa în Dumnezeu. Sondajul realizat în aprilie de Public Opinion Fund (POF) a relevat că doar 13% dintre ruşi nu cred în Dumnezeu, informează csmonitor.com.

Rusia ar trebui să fie descrisă mai degrabă ca o ţară de oameni „credincioşi”, nu ca o ţară de „oameni religioşi”, crede sociologul Mikhail Tarusin, de la Institutul de Proiecte Publice din Moscova. „Am fost un stat oficial ateist timp de 74 de ani şi o să ne ia ceva vreme să ne revenim”, a declarat Tarusin.

 Biserica Ortodoxă Rusă susţine că 70% dintre ruşi sunt membrii săi şi, în virtutea acestui fapt, a exercitat presiuni constante asupra autorităţilor de la Kremlin pentru a i se retroceda o serie de proprietăţi confiscate în perioada comunistă. Totuşi, sondajul POF a arătat că doar 50% dintre ruşi se declară membri ai Bisericii Ortodoxe, în timp ce 27% nu se asociază cu vreo biserică sau organizaţie religioasă, în ciuda faptului că şi-au exprimat credinţa în Dumnezeu.

 Procentul celor care cred în Dumnezeu fără să fie afiliaţi unei biserici este şi mai mare în cazul tinerilor ruşi cu vârste între 18 şi 24 de ani, respectiv de 34%. Iar specialiştii în sociologie susţin că majoritatea ruşilor duc o viaţă seculară, fiind prea puţin implicaţi în viaţa Bisericii Ortodoxe şi prea puţin influenţaţi de eforturile acesteia de a imprima anumite direcţii morale societăţii ruse. Recent, s-a propus adoptarea unui cod vestimentar moral, de către un lider al BOR şi, de asemenea, s-a discutat despre adoptarea unor legi împotriva blasfemiei în domeniul artistic. Totuşi, aceste iniţiative au trecut aproape neobservate.

Problema este cauzată de comunicarea defectuoasă dintre BOR şi membrii săi, susţine Vladimir Gurbolikov, redactor al publicaţiei ortodoxe Foma. În opinia sa, chiar şi aceia care se consideră ortodocşi au puţine legături cu biserica şi ştiu prea puţine despre valorile şi normele acesteia.

 La sondajul POF au participat 1.500 de persoane din 44 dintre cele 89 de regiuni administrative ale Rusiei. Sondajul a mai arătat că 7% dintre ruşi sunt romano-catolici, 4% sunt musulmani, 1% sunt budişti şi 1% adepţi ai religiei iudaice.

 Peste 15.000 de credincioşi ortodocşi au participat duminică la liturghia oficiată de Patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii. Patriarhul i-a încurajat pe participanţi să susţină unitatea Bisericii Ortodoxe Ruse, notează theorthodoxchurch.info.

 Sursa: semneletimpului.ro

(Foto: theorthodoxchurch.info)

Teoria evoluționistă reminescenta a propagandei ateiste


Teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin a fost folosită în fostul URSS, stat ateist, pentru a combate învăţăturile şi concepţiile religioase. Teoria, care oferă o explicaţie privind apariţia vieţii prin evoluţia formelor primare de viaţă şi prin selecţie naturală, domină azi şcolile ruseşti, în ciuda faptului că URSS-ul s-a destrămat în 1991.

Biserica Ortodoxă Rusă a cerut (…) încetarea „monopolului lui Darwin” în şcolile publice, susţinând că prezentarea concepţiile creaţioniste despre originea lumii ar trebui să fie prezentate în paralel cu teoriile evoluţioniste. „Monopolului darwinismului şi ideii false că ştiinţa se opune în general religiei le-a sosit ceasul. Aceste idei ar trebui abandonate în trecut”, a declarat arhiepiscopul Ilarion, şeful departamentului de relaţii externe al Bisericii Ortodoxe.

semneletimpului.ro

În România situația este similară cu Rusia prin faptul că în școlile românești se predă doar teoria evoluționistă.opii iau contact pentru prima dată (la materia istorie) cu această teorie în clasa a 5 -a la lecția despre apariția și evoluția omului. Ei se mai întâlnesc cu această teorie la biologie. De la nivelul mediu de învățământ această teorie trece la nivel universitar. În cadrul materiei Preistorie se predă această teorie și se poartă discuții pe marginea ei. Cazul generației mele în cadrul Facultății de Istorie a fost unul oarecum fericit fiindcă profesorul Carol Căpiță, titularul cursului de Preistorie este o persoană inteligentă și deschisă astfel încât orele respective ne-au permis dezbaterea acestei teorii și referiri la teoria creaționistă.

PS: Dacă extindem referirea la spațiul occidental cred că vorbim mai degrabă de o acțiune de secularizare a religiei, care are ca și consecințe predarea ca și materie de învățământ și susținerea de către ,,oamenii de știință” a teoriei evoluționiste, o teorie falsă dealtfel. Trist este faptul că în spațiul occidental elementul religios este marginalizat iar umanismul tinde din ce în ce mai mult să uzurpe locul creștinismului în societatea modernă.

Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania – LARRY L.WATTS


FERESTE-MA, DOAMNE, DE PRIETENI – LARRY L.WATTS: Lansare, dezbarere si conferinta de presa in prezenta autorului
JOI, 12 MAI, ORA 16.00, IN AMFITEATRUL BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE

FAPTE SI ÎNTAMPLARI CUTREMURATOARE DIN ISTORIA
ROMANIEI DEZVALUITE ACUM PENTRU PRIMA DATA

O CARTE CARE VA SCHIMBA SPECTACULOS
ÎNTREAGA VIZIUNE ASUPRA ISTORIEI NATIUNII ROMANE

Va asteptam la evenimentul din 12 MAI 2011 pentru a participa la o dezbatere asupra noii teze revolutionare privind istoria recenta a României, in prezenta unor istorici, sociologi, politologi si alte personalitati de marca, printre care se vor numara:

– Acad. DINU C. GIURESCU
– Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN
– Acad. FLORIN CONSTANTINIU
– Prof. univ. dr. IOAN CHIPIR
– Acad. DAN BERINDEI
– Prof. univ. dr. IOAN SCURTU
– Europarlamentarul IOAN MIRCEA PASCU
– Istoricul ALEX MIHAI STOENESCU

Moderator: Monica Ghiurco

In avanpremiera, vor fi prezentate secvente din documentarul de 3 ore „Mostenirea clandestina“ realizat de Monica Ghiurco pentru TVR, ce va fi difuzat in 3 episoade in decursul lunii mai.

La final, jurnalistii vor avea ocazia sa puna intrebari autorului si invitatilor la acest eveniment.

http://www.comunicatedepresa.com

Prezentarea cărții se găsește aici.

Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania – prezentare carte


Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania - Larry L. Watts

Desi Romania era bine-cunoscuta pentru politica sa neconformista din cadrul Blocului Sovietic, doar cativa observatori din afara si-au dat seama de gradul de animozitate pe care aceasta il starnea in cadrul URSS si al altor aliati din cadrul Pactului de la Varsovia sau de cauzele punctuale ale acestei animozitati. In anii 1980, multi analisti occidentali incepusera sa puna la indoiala faptul ca aparentele conflicte cu Moscova si loialistii sovietici erau reale. “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” examineaza interesele strategice aflate in spatele relatiilor antagoniste ale Romaniei cu “aliatii” din Rasarit, motivatiile incredibilei sfidari a tarii noastre la adresa Moscovei, metodele de “eliberare” militara si de securitate din jugul sovietic, scopurile opozitiei fata de politicile de la Kremlin si, mai ales, reactia sovieticilor si a loialistilor din randul membrilor Pactului de la Varsovia in cele mai inalte consilii ale acestora, asa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanti militari si de organe ale securitatii statului.

Sursa: http://www.newbooks.ro

Solidaritatea de breaslă în serviciile secrete


Modul în care grupările securiste s-au repliat și susținut reciproc după căderea comunismului trădează o uimitoare solidaritate de breaslă. Radio România Actualități a prezentat astăzi situația din Bulgaria, unde președintele Gheorghi Pîrvanov, un colaborator dovedit al serviciilor de securitate, a căutat să împiedice lustrația. Astfel președintele a refuzat numirea altor ambasadori în locul celor deconspirați. În replică, ministerul de externe, cu sprijinul partidelor de la putere, i-au chemat „cu ordin de serviciu” pe ambasadori, lăsând ca misiunile lor să fie conduse de locțiitori, până la expirarea mandatelor.

Citiți mai jos știrea în întregime, preluată de pe situl SRR

 .

Ambasadorul bulgar la Bucureşti, revocat pentru colaborare

Valentin Radomirski, ambasadorul Bulgariei în România. Foto: Agerpres.

În Bulgaria, lumea politică şi diplomatică continuă să fie preocupată şi tulburată de consecinţele faptului că aproape jumătate dintre ambasadorii şi consulii Bulgariei au fost informatori ai serviciilor secrete comuniste.

Datele, apărute nu cu mult timp în urmă, dovedesc acest lucru inclusiv pentru diplomaţii aflaţi la post în Turcia, Grecia şi România.

A apărut şi o listă cu aproape 200 de diplomaţi de vârf care au lucrat cu celebrul Comitet pentru Securitatea statului, iar parlamentul de la Sofia a adoptat o declaraţie prin care cerea retragerea de la post a 42 de diplomaţi, inclusiv ambasadorii din Grecia, SUA şi Marea Britanie, lucru care se întâmplă. citește mai departe

Sursa: Răscumpărarea Memoriei

Bulgaria are o lege a lustrației care este și funcțională. Romani vor mai trebui sa aștepte până vor vedea și în țara lor ceva asemănător.

The Other Romania. Cold War Broadcasting


The Other Romania. Cold War Broadcasting

Miercuri, 27 aprilie 2011, ora 11.00, va avea loc, la sediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, o dubla lansare de carte (Cold War Broadcasting: Impact on the Soviet Union and Eastern Europe: A Collection of Studies and Documents, CEU Press, 2010; Radio Free Europe and Radio Liberty: The CIA Years and Beyond, Stanford University Press, 2010), cu participarea editorului/ autorului, dl. A. Ross Johnson, fostul director al postului de radio Europa Libera, research fellow & adviser to the RFE/RL Archive Project at the Hoover Institution, Stanford University.
Lansarea de carte va fi urmata de o masa rotunda, moderata de Damiana Otoiu, director al Departamentului exil si minoritati, IICCMER, la care vor participa: dl. A. Ross Johnson, Hoover Institution; dl. Mihnea Berindei, cercetator CNRS si membru al Consiliului stiintific al IICCMER; dl. Dorin Dobrincu, director al Arhivelor Nationale ale Romaniei si dl. Stephen Ruken, secretar

Radio Free Europe

adjunct al Ambasadei SUA din Bucuresti.

Sursa: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Vasilică Croitor: Seminar “Efectele comunismului asupra Bisericii”


Vasilică Croitor

Sursa: România Evanghelică

Cristian Romocea – Church-State Relations in Post-1989 Romania via Persona


Introduction

There are several aspects that could be encompassed in an investigation of the relationship between the Romanian Orthodox Church (ROC) and the state twenty years after the fall of Communism. In order to examine how the ROC perceived its newly found identity in the aftermath of the revolution, I proceed from the issue of public repentance in relation to the church’s collaboration with the Communist authorities. Furthermore, I analyze the issues surrounding church-state autonomy, which will provide further insights into the difficulties the church is facing in the democratic Romanian society. The efforts of the ROC theologians on the one hand, and of the secular intelligentsia on the other hand, to address the role of the church in society and politics in an informed way will be addressed in the following sections of this article. I will conclude by providing an insight into the interaction that exists between the ROC and other religious denominations in Romania and the implications these have for church’s presence as a factor of moral regeneration in today’s society.

The aim of this article is to describe the challenges that contemporary Romanian Orthodoxy is facing in the public arena and to show the ways in which its clergy and theologians address them. As I will suggest, the Orthodox Church struggles in present-day Romania with a discrepancy between the official prodemocratic statements of some of its clergy and the church’s anti-Western and negative perception of modernity. The underlying assumption I am bringing to this analysis is that such antinomy is related to the historical self-identity of the ROC as a national church endowed with special status and responsibilities toward the state and its people.

Political Identity of Post-1989 Romanian Society

The collapse of Communism in the countries of the Eastern bloc has been perceived as a great liberating event marking the beginning of …

You can read entire article about the relations between Church and State in Post Communist Romania and find out more about Cristian Romocea by accessing the link below.

Cristian Romocea – Church-State Relations in Post-1989 Romania

Source: Persona

Din 2012, Religia va fi predata in toate scolile din Rusia


Patriarhul Kiril si Dimitri Medvedev. Sursa: lacasuriortodoxe.ro

După un an de probă, materia „Fundamentele culturii religioase şi etica” va fi predată în toate şcolile ruseşti din întreaga ţară, începând de anul viitor, a anunţat Ministerul rus al Educaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc în data de 23 martie 2011 la Moscova, cu reprezentanţii celor patru religii importante, informeaza Agentia de Stiri Lacasuri  Ortodoxe. Potrivit autorităţilor şi liderilor religioşi, în special din Biserica Ortodoxă Rusă, anul de probă a fost un „succes”, dar nimeni nu a fost capabil să răspundă la întrebările jurnaliştilor despre cifrele exacte reprezentând numărul participanţilor la curs şi gradul de satisfacţie.

„Un număr mare de studenţi a ales cursurile de religie – a spus protopopul Vsevolod Chaplin, preşedinte al Departamentului pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea în cadrul Patriarhiei Moscovei – iar aceasta alegere nu a determinat niciun conflict inter-religios, ci în schimb s-a observat o schimbare în moralul copiilor care le frecventează”.

Citește mai mult ….