Secularizarea în timpul comunismului. Cazul României
În cadrul Conferinței internaționale CREDINȚA ÎN EPOCA SECULARIZĂRII voi prezenta comunicarea „Secularizarea în timpul comunismului. Cazul României”

Prin intermediul acestei comunicări voi face scurte referiri la sensul termenului secularizare și modul în care înțeleg să-l utilizez în cadrul comunicării mele, iar apoi mă voi referi la cazul României în perioada comunistă. Specific, după cum reiese și din rezumat, voi avea în vedere aspecte care țin de cadrul legislativ și modul în care acesta a fost un factor al secularizării.
Credința în Dumnezeu a fost și este un element important prin care un creștin primește sprijin și încurajare în vremuri de restriște, iar regimul comunist a urmărit distrugerea acestui pilon al societății. Pornind de la această realitate, în cadrul acestei comunicări ne vom referi specific la măsuri legislative luate de către regimul comunist din România (1948-1989), prin intermediul cărora rolul credinței în spațiul public a fost minimalizat. Pentru prezentareaacestora vom face referire la o legislație generală și la o legislație particulară. În cadrul acestei comunicări prin termenul de legislație generală înțelegem acea legislație care nu a avut o aplicabilitate specifică mediului religios, iar prin legislație particulară facem referire la una cu o aplicativitate specifică acestui mediu. Concret, în prima categorie ne vom referi la cele trei constituții ale regimului comunist din România (1948, 1952, 1965), legea educației,Codul Penal, pentru ca atunci când tratăm legislația din a doua categorie să avem în vedere Legea pentru regimul general al cultelor religioase, statutele cultelor religioase redactate de către acestea sub supravegherea și „îndrumarea”statului, legea de organizare și funcționare a Ministerului Cultelor, Decretul de organizare și funcționare al Departamentului Cultelor, dar și alte decizii nepublicate în Monitorul Oficial sau Buletinul Oficial. Ne referim aici la reglementarea serviciilor religioase din anul 1952, decizie care viza reducerea serviciului religios la cultele evanghelice sau neoprotestante (adventist, baptist, creștin după Evanghelie, penticostal), dar și la decizia privind arondarea bisericilor care impunea reguli stricte privind posibilitatea ca o biserică să mai poată funcționa. Spre deosebire de decizia privind reglementarea serviciilor religioase, decizia de arondare a afectat și alte biserici în afara celor evanghelice cunoscuteși sub denumirea de neoprotestante.Măsurile luate de stat în direcția secularizării nu au rămas fără efecte asupra credinței religioase, aceasta deși Biserica a acționat în vederea minimalizării acestora.
Conferința internațională Credința în epoca secularizării

După cum am anunțat AICI, în perioada 22-23 noiembrie 2013 se desfășoară la București Conferința internațională Credința în epoca secularizării.
În cadrul acestei conferințe voi prezenta comunicarea: „Secularizarea în perioada comunistă. Cazul României” Rezumatul comunicării este disponibil în partea de jos a acestui articol împreună cu programul complet al conferinței.
Reiau acum informațiile despre conferință așa cum au fost ele transmise în momentul lansării apelului la contribuții.
În perioada 22-23 noiembrie 2013, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București, în colaborare cu Council for Research in Values and Philosophy organizează conferința „Credința într-o epocă a secularizării“.
22-23 noiembrie 2013
Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București
Tematică
Secularizarea este un fenomen spiritual, cultural și socio-politic complex, care se răspândește neîncetat în unele părți ale lumii prin intermediul mass-media și al globalizării. El implică un stil de viață și o mentalitate specifice acestuia, practic fără nicio referire la Transcendență. Pentru unii, secularizarea este sinonimă cu „moartea lui Dumnezeu“ prevestită de Nietzsche și alți gânditori contemporani. Pentru alții, secularismul este exilul credinței, o libertate radicalizată, în care adevărul devine relativ, iar bunăstarea materială este elogiată, în timp ce calitatea interacțiunii umane este neglijată, iar valorile umane fundamentale se degradează. Într-un context secularizat, Dumnezeu nu mai este menționat în discursul public al fostelor comunități creștine. Valorile moștenite din tradiția Bisericii nu mai sunt importante. Mulți creștini caută și improvizează noi modalități de a trăi, iar credința autentică nu mai este la îndemână. Unii se tem, alții chiar renunță la speranță. Totuși, unii privesc secularizarea ca provocare providențială ce trebuie gestionată cu optimism și curaj, căutând noi căi de actualizare a valorilor credinței și ale Scripturii.
Conferința de față își propune să examineze izvoarele secularizării: ideologiile politice ale ultimelor două secole, globalizarea, autosecularizarea Bisericii în urma Conciliului Vatican II, teologia eliberării, filosofia resentimentului etc.
De asemenea, se dorește explorarea unor direcții noi de conceptualizare a credinței, precum și de trăire a acesteia într-un context secularizat, astfel încât credința să poată înceta să se dilueze și mai mult, fiind, dimpotrivă, experimentată în mod autentic și integral.
Se primesc propuneri din partea cercetătorilor ce activează în domeniile de mai jos (care vor fi publicate într-un volum):
— metafizică și fenomenologia religiilor;
— teologie fundamentală și teologie antropologică;
— filosofia culturii și dialog intercultural;
— sociologie și istoria religiilor;
— teologie politică și dialog stat-Biserică;
— rolul și poziția credinței în regimurile politice recente.
Program conferință
Rezumat comunicare Marius Silveșan, Secularizarea în perioada comunistă. Cazul României
Rezumat (PDF)
Lansarea cărții Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia.
Duminică, 17 noiembrie 2013, într-o seară cu aspect tomnatic am participat la un eveniment în Mangalia prilejuit de lansarea cărții pastorului Constantin Mitu, Istoria Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia 1891-2013. O minune a lui Dumnezeu la malul mării, Editura Cetatea Deva, 2013, 238 p.
La acest eveniment au participat: pastorul Constantin Nita, pastorul Ghiță Marian, conferențiarul Cătălin Dupu, istoricul Marius Silveșan, pastorul Nelu Rosu, viceprimarul municipiului Mangalia, directorul Muzeului de Istorie Mangalia – istoric, prof. Dorian Negoi, Tony David și jurnalistul Alin Cristea, alături de credincioșii adunării și coriștii care au înălțat imnuri de slavă la adresa lui Dumnezeu.

Credit foto: Biserica Baptistă Mangalia
Pastorul Constantin Mitu, autorul cărții, a prezentat modul în care s-a ajuns de la idee la proiect, care sunt problemele abordate în această lucrare, precum și necesitatea elaborării acesteia.
Invitații au făcut remarci referitoare la activitatea misionară și culturală în Dobrogea, la istoria acestei zone și la rolul etnicilor baptiști germani în lucrarea misionară din această zonă și implicit la formarea în anul 1891 a Bisericii Creștine Baptiste din Mangalia.
În cadrul alocuțiunii mele m-am referit la importanța unor astfel de lucrări pentru cunoașterea istoriei bisericilor baptiste de pe teritoriul României din perioada secolelor XIX-XX și a persecuțiilor credincioșilor baptiști. De asemenea, am remarcat rolul avut de comunitatea baptistă germană în activitatea misionară, educativă și socială din Dobrogea, cu o referire aparte la Mangalia.

Foto Alin Cristea
Cu prilejul acestui eveniment, Martin Dermann din Germania, fiul pastorului care a construit clădirea bisericii din Mangalia, a trimis un mesaj de susținere și apreciere pentru acest demers editorial. Din Canada, Sonya Smith a trimis de asemenea un mesaj de apreciere deoarece părintii dânsei au fost membrii în biserica germană din Mangalia.
Este de apreciat și în acest caz, ca și în cazul altor biserici baptiste care și-au scris recent istoria, faptul că inițiativa a aparținut unor persoane din bisericile respective care s-au ocupat de partea de documentare, scriere și editare a monografiilor respective. Importanța acestor monografii constă și în faptul ca ele se pot constitui în surse documentare pentru cei interesați în elaborarea unor lucrări științifice privitoare la istoria baptiștilor. Ca și istoric atrag atenția că pentru elaborarea unei lucrări științifice este imperios necesar apelul la documente și confruntarea unor surse diverse.
Pe lângă informațiile personale în realizarea acestui material s-au folosit și datele oferite de următoarele articole:
Eveniment Cultural Religios la Biserica Baptista Mangalia (Biserica Baptistă Mangalia)
Lansare de carte la Mangalia (Revista Artă și Credință)
Lansare de carte la Mangalia (Eveniment Creștin)
Celor interesați de istoria baptiștilor din România le recomand
Alexa Popovici, Istoria anabaptiștilor
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România
Ioan Bunaciu, Crâmpeie de istorie din propovăduirea Evangheliei
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965
Conferința de predicare expozitivă – Râu Sadului 2013
În perioada 24-26 octombrie 2013 am participat la Conferința de predicare expozitivă organizată de Langham Preaching Romania la Rîu Sadului, lângă Sibiu, într-un superb peisaj de toamnă.

Evenimentul a fost organizat de către Daniel Oprean, Daniel Mariș, Corneliu Constantineanu, iar invitații din acest an au fost Marcel Macelaru, Amiel Drimbe și Costel Ghioanca, predicatori experimentați, în calitate de conferențiari, la care s-au alăturat alți cercetători implicați în educația teologică din România și peste 60 de participanți provenind din mai multe confesiuni evanghelice.

Una din provocările acestei conferințe a fost și aceea de a crea o unitate în diversitate. Participarea la acest eveniment a fost o ocazie inedită de a interacționa cu oameni deosebiți și de a explora noi metode de înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu. Am avut bucuria să mă reîntâlnesc cu Daniel Oprean, pe care l-am cunoscut la Iași în vara anului 2009 cu prilejul unui workshop de istorie orală privindu-i pe evanghelici.
O imagine de la workshop-ul de istorie orală din 2009 cu Daniel Oprean și Vasile Tomoioagă (Foto Alin Cristea)

Râul Sadului 2013

Tema acestei conferințe a fost predicarea din Vechiul Testament (predicarea din Narațiuni, din Lege și din Profeți), iar abordarea a fost una inedită prin împletirea unor expuneri și discuții în plen cu lucrul pe grupe în cadrul unor worksop-uri.

Partea practică a lucrului pe grupe va continua pe întreg parcursul anului următor (până la următoarea conferință) prin intermediul grupurilor de predicare zonale. Mai jos o fotografie cu o parte din membrii Grupului de predicare Langham București.

Albumul foto este disponibil AICI
Retorică și predicare. Forme de transmitere a mesajului divin în societatea contemporană
Cartea Retorică și predicare. Interferențe și diferențe, apărută la Editura Universitară, București, 2013, este o una deschizătoare de noi drumuri, fiind o abordare inedită a acestui subiect în mediul evanghelic românesc. În cadrul acestei lucrări împărțită în două secțiuni, autorul, Constantin Ghioancă, doctor în teologie și cu o specializare în domeniul asistenței sociale, actualmente pastor al Bisericii Adonai din București, abordează două subiecte interesante și actuale, respectiv retorica și predicarea. Predicarea nu este un subiect nou pentru autor, dat fiind faptul că a interacționat cu acest domeniu încă din primii ani de facultate și a publicat, apoi, cartea Predicarea creștină în perioada postmodernă (Editura Universitară, București, 2007). Dorința sa de aprofundare a omileticii și-a găsit împlinirea pe parcursul studiilor la nivel de doctorat, context în care ajunge să interacționeze cu un domeniu complementar și anume, cel al retoricii. Concret, ne referim la lucrările susținute în cadrul programului doctoral, absolvit în anul 2012 sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș, cu calificativul Magna cum laude.
Prima parte a lucrării intitulată Studiu introductiv în retorica clasică este una tehnică și, într-o anumită măsură,
poate și abstractă pentru cineva care nu a avut tangență cu retorica sau cu reprezentanții clasici ai acestei discipline. În cadrul primei secțiuni autorul realizează o incursiune în istoria retoricii, prezentând apoi reprezentanții de seamă din perioada clasică, din perioada Evului Mediu, ajungând până în secolul al XX-lea, context în care sunt tratate direcțiile de dezvoltare a acestei discipline, dar și formele diversificate ale ei. Autorul nu se oprește în această parte doar la elementele teoretice, ci caută să realizeze o îngemănare cu partea practică. Acest aspect este evidențiat atunci când sunt abordate elemente legate de pregătirea oratorului în general și a unui pastor în particular, dar mai ales în capitolul cinci unde sunt prezentate modalități de Îmbunătățire a elocinței, prin dezvoltarea respirației profesionale și prin intermediul unei dicții care să țină cont de rostirea corectă a consoanelor și a vocalelor.
Partea a doua a lucrării este una aplicată, autorul urmărind să prezinte punctele de confluență dintre predicarea creștină și retorică, modul în care retorica poate ajuta predicarea, precum și o serie de asemănări și deosebiri între retorică și predicare, puse în evidență chiar de scopurile vizate de cele două discipline. Domeniul retoricii este unul tehnic, pământesc, iar cel al predicii unul duhovnicesc, în care accentul nu se pune atât de mult pe elocință, deși și aceasta își are rolul ei bine definit în transmiterea mesajului divin, cât pe transmiterea mesajului într-un mod cât mai fidel Bibliei. Scopul predicatorului și al mesajului său nu trebuie să fie acela de a gâdila urechile oamenilor, cât de a transmite mesajul, Cuvântul lui Dumnezeu care poate fi comparat cu o sabie cu două tăișuri (Evrei 4:12).
Această secțiune este împărțită în cinci capitole prin intermediul cărora autorul ne prezintă modul în care putem vorbi de o confluență între predicarea creștină și retorică. Astfel, autorul a considerat oportun să prezinte o schiță istorică a confluenței dintre predicarea creștină și retorică, continuând apoi cu Dimensiunea practică a confluenței dintre retorică și predicare, unde sunt abordate două aspecte practice foarte utile celor care doresc să stăpânească arta cuvântului. Ne referim la aspecte practice în pregătirea predicii și în susținerea acesteia. Elementele de retorică pe care autorul le analizează atunci când vorbește despre pregătirea predicii le considerăm absolut necesare unei bune interacționări dintre retorică și predicare, dar mai ales cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Ca și o observație personală și recomandare ar fi aceea ca la republicarea lucrării această parte să fie extinsă, tocmai pentru a veni în sprijinul celor interesați de predicarea creștină. Asemănări și deosebiri între retorică și predicare are scopul de a realiza o „scurtă sintetizare a interferențelor dintre retorică și predicarea creștină.” (p. 144), dar și de a accentua faptul că scopul predicii nu este unul cultural, ci de a transmite mesajul lui Dumnezeu ascultătorilor, chiar dacă acesta nu poate fi pe placul tuturor. Importanța acestui fapt este relevantă și pentru societatea contemporană, una în care adevărul este relativ, oamenii urmărind de cele mai multe ori să se raporteze la propriul adevăr și nu la cel absolut, reprezentat de Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta poate fi și motivul pentru care Dr. Constantin Ghioancă realizează în finalul cărții, O pledoarie pentru predicarea hristocentrică. Este scoasă în evidență importanța predicării hristocentrice precum și persistența orientării hristologice în transmiterea mesajului divin.
Într-adevăr, în această lucrare sunt prezente retorica clasică, omiletica precum și elementele care le aduc în interacțiune, de unde rezultă și importanța acestei cărți în plan teoretic și practic. Teoretic, prin incursiunea și sinteza istorică realizată cu referire la retorică, dar și la modul cum predicatorii Cuvântului lui Dumnezeu au interacționat cu retorica de-a lungul timpului. Practic, prin faptul că autorul se folosește de partea teoretică, tocmai pentru a prezenta modul în care retorica poate fi integrată în predică și folosită cu succes pentru transmiterea mesajului biblic, într-un mod concis și aplicat societății contemporane.
Dr. Marius Silveșan
Istoric
Ziua Reformei (2013)
Martin Luther by Lucas Cranach the Elder, paint via wikipedia
Ziua Reformei este o sărbătoare religioasă a zilei de 31 Octombrie în amintirea Reformei religioase inițiată de Martin Luther
Citește și
Ziua Reformei la București (2011)
Apariții editoriale (17) Cătălin Dupu, Istoria se scrie acum

Istoria se scrie acum este a 8-a carte pe care Cătălin Dupu o publică. În paginile sale cititorii vor găsi povestiri inspirate din cazuri reale, schițe biografice cu nume celebre și răspunsurile unor vedete din Romania referitoare la o întrebare extrem de importanta. Cartea cuprinde și o povestire scrisa în 1996.
Cele mai cunoscute cărți publicate de Cătălin Dupu până acum sunt: “Dragoste crucificată”, “De ce bat clopotele de Crăciun” – aceasta fiind și comanda din partea Ministerului Educație și Cercetării, și “Cine știe ce aduc zorile?” Lucrarea “Istoria se scrie acum” se poate comanda la birouapv@yahoo.com
Conferința Este Dumnezeu absent?

Creștin sau necreștin, mai devreme sau mai târziu cu toții ne gândim la această întrebare. Pentru a afla mai multe, te invităm să participi la conferința Diakonia. La acest eveniment avem ca invitați formația Excelsior și echipa de închinare a bisericii Diakonia. De asemenea, vom urmări o scurtă pantomimă și vom asculta o expunere care își propune să răspundă la întrebarea: Este Dumnezeu absent?
Vino și tu, Duminică 27 Octombrie în sala bisericii noastre din str. Mașina de Pâine nr. 67, orele 18:00!
http://biserica-diakonia.ro/noutati/341-conferinta-este-dumnezeu-absent
Pe site-ul stiricrestine.ro se menționează ca invitați formația Excelsior și corul reunit al tinerilor creștini după Evanghelie din București.
Concursul de poezie POEME PENTRU VIAȚĂ – premierea câștigătorilor













