Petru Lascău – Patru mituri ale societății contemporane
În cadrul acestei predici, care face parte dintr-o serie de predici intitulată Probleme de moralitate contemporană,
Patru mituri ale societății contemporane este cea de-a doua predică din serie unde Petru Lascău vorbește despre patru mituri ale societății contemporane. El are în vedere ceea ce spune Chuck Colson, anume că lumea este dominată de patru mituri foarte mari și aceste mituri sunt cei patru călăreți ai apocalipsei vremurilor noastre.
1. Mitul bunătăți omului. Omul este bun
Omul s- a născut bun, dar la corupt societatea după cum se exprima filosoful iluminist francez Jean Jacques Rousseau. De la minutul 13 este o relatare referitoare la unul dintre evreii supraviețuitori ai Holocaustului care au venit la procesul lui Eichman. Ideea era cea a depravării ființei umane și că fiecare dintre nou suntem capabili de lucruri abdominale, aspect care m-a dus cu gândul la cartea lui William Golding, Împăratul muștelor (Lord of the Flies).
2. Utopia lumii ideale.
Este mitul că natura umană poate fi perfecționată de guvern, de sistemul de guvernare. Este mitul că Noul Ierusalim va fi construit cu instrumentarul politic. Crearea unei lumi perfecte de către om este o utopie, ceva irealizabil. În secolul XX au fost mai mulți oameni omorâți de propriile guverne decât în oricare alt secol. Deși se afirmă că oamenii sunt egali totuși unii au devenit mai egali decât alții. În această lume în care trăim nu există utopie mai puternică decât ideile, o idee este cea mai puternică utopie. În numele unei idei utopice Stalin a omorât 20 milioane de oameni. Comuniștii doreau bu doar crearea unei lumi noi, ci și a unui om nou, ceea ce este o altă utopie. Salvarea din această utopie este numai credința în Dumnezeu deoarece doar El este cel care poate crea o societate nouă.
3 Mitul relativității valorilor morale
Acest mit îl regăsim în postmodernism unde nu mai există un adevăr absolut la care oamenii să se relaționeze ppentru că adevărul este relativ, fiecare are propriul adevăr, adevărul este în noi, fiecare dintre noi are propriile repere și valori morale. Acest mit șterge distincția dintre bine și rău. În consecință societatea devine suna preferințelor indivizilor ei astfel că toleranța devine substituită adevărului. Nu ne mai interesează ce este adevărat sau neadevărat trebuie să fim toleranți, Noi suntem dumnezei și stabilim ce este bine și ce este rău.
4. Mitul individualismului radical.
Eu contez și nu noi. „Noi” nu există. Ni-i trăim într-o comunitate și trebuie să fim parte din ea.
Cu toate acestea trebuie să avem în vedere și faptul că dintr-o altă perspectivă se tinde către anularea individualismului în favoarea colectivismului. Omul și valorile sale individuale trebuie să se supună intereselor societății. vezi în acest sens Evgheni Zamiatin, Noi. Asta se întâmplă în orice societate totalitară pentru că individul nu contează, ci statul, partidul, lunea utopică.
Așadar, îndemnul final al pastorului Petru Lascău este acela de a ne înnoi mintea și a discerne lucrurile din jurul nostru.
Partajează asta:
Ciprian Simuț – Istoria bisericii la un espresso (video): Sezonul 2 2.1 – Imperiul crștin și câteva aspecte politice – după 313
Partajează asta:
Andrei Cornea – Adrian Păunescu „știa să contamineze cu entuziasm debordant mulţimile de tineri, ştia să convertească energiile adolescentine în adorarea Conducătorului-Dumnezeu, a divinităţii false a Partidului, Neamului, Strămoşilor”
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu. Spre deosebire însă de alţii, precum Sergiu Nicolaescu sau Eugen Barbu, Păunescu a introdus o aură mistică în acest cult, altminteri lipsit de viaţă şi de inimă, l-a însufleţit cu o fervoare religioasă în care mulţi au văzut nu numai naţional-comunism, dar şi neo-legionarism, epurat, fireşte, de dimensiunea ortodoxistă. Reprezentaţiile Cenaclului „Flacăra“, săptămînal preluate de televiziune, nu erau simple supape oferite unui tineret în criză de distracţii, ci erau bacanalele mistice pe altarul unui regim care se pretindea ateu şi ştiinţific. Păunescu n-a fost decît un poet sentimental minor, iar a-l face egalul lui Eminescu sau altor mari poeţi, cum s-a făcut zilele acestea, e o blasfemie. Dar a avut geniu de histrion melodramatic şi de conducător de mase. Ştia să contamineze cu entuziasm debordant mulţimile de tineri, ştia să convertească energiile adolescentine în adorarea Conducătorului-Dumnezeu, a divinităţii false a Partidului, Neamului, Strămoşilor şi, nu în ultimul rînd, în autoadorare. Într-o ţară plină de surogate, Păunescu, profetul unui cult idolatru, a confecţionat o mistică-surogat, iar succesul malefic al acesteia s-a mai putut citi pînă astăzi pe feţele plînse ale unora dintre cei care i-au adus ultimul omagiu.
Andrei Cornea, Realitatea și umbra, Humanitas, 2013
https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/cenaclul-flacara-20-1533360.html
Partajează asta:
Întâlnire cu Iosif Țon p I + p II – Centrul Creștin Caleb
Partea I este cea în care Iosif Țon și Elisabeta Țon vorbesc despre viața lor.
Elementul de noutate este mărturia Elisabetei Țon
Partea a II reprezintă sesiunea de întrebări și răspunsuri
Istorie Evanghelica 