Maxima zilei – 31 iulie 2013

Orice epocă, cu cât e mai triumfătoare, cu atât e mai fragilă.
Andre Scrima, Funcția critică a credinței, Editura Humanitas, București, 2011, p. 128.
Maxima zilei – 20 iulie 2013
A citi fără să gândești este ca și cum ai mânca fără să digeri
Edmund Burke
Maxima zilei – 8 iulie 2013
Cei ce topesc multe lumânări în citirea cărților, tocesc vederea ochilor trupului; dar cei ce n-au căutat niciodată pe slove, măcar că și-au păzit mai ascuțită vederea ochilor, însă neștiința i-a vârât în întuneric și în tartarul necunoștinței.
Dimitrie Cantemir
Programul Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, ediţia a VIII-a, „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”, 4-7 iulie 2013
În perioada 4-7 iulie mă aflu la un Simpozion Internațional având ca temă generală „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”. În cadrul acestui eveniment am o comunicare referitoare la impactul schimbărilor legislative în plan religios cu titlul Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Comunicarea va fi prezentată sâmbătă, 6 iulie 2013, în cadrul Secțiunii II IMPACTUL STALINIZĂRII ȘI DESTALINIZĂRII ASUPRA BISERICILOR ȘI CREDINCIOȘILOR.
Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”4-7 iulie 2013
Mai jos găsiți programul simpozionului preluat de pe blogul lui Cosmin Budeancă, unul din organizatorii acestui eveniment.

9 Things You Should Know About Independence Day and the Declaration of Independence
Fiindcă astăzi este Ziua independenței (SUA) m-am gândit că ar fi util să știm mai multe despre contextul semnării acestui document și modul în care ziua de 4 iulie a a ajuns să fie asociată Declarațieie de Independență și declarată ca zi de sărbătoare.
Articol scris de JOE CARTER pentru http://thegospelcoalition.org
July 4, 2013 will be America’s 237th Independence Day, the day Americans celebrate our Declaration of Independence from Great Britain. Here are nine things you should know about America’s founding document and the day set aside for its commemoration.
1. July 4, 1776 is the day that wecelebrate Independence Day even though it wasn’t the day the Continental Congress
decided to declare independence (they did that on July 2, 1776), the day we started the American Revolution (that had happened back in April 1775), the date on which the Declaration was delivered to Great Britain (that didn’t happen until November 1776), or the date it was signed (that was August 2, 1776).
2. The first Independence Day was celebrated on July 8, 1776 (although the Declaration was approved on July 4, 1776, it was not made public until July 8), but for the first two decades after the Declaration was written, people didn’t celebrate it much on any date. One party, the Democratic-Republicans, admired Jefferson and the Declaration. But the other party, the Federalists, thought the Declaration was too French and too anti-British, which went against their current policies.
3. After the War of 1812, the Federalist party began to come apart and the new parties of the 1820s and 1830s all considered themselves inheritors of Jefferson and the Democratic-Republicans. Printed copies of the Declaration began to circulate again, all with the date July 4, 1776, listed at the top. Celebrations of the Fourth of July became more common as the years went on and in 1870, almost a hundred years after the Declaration was written, Congress first declared July 4 to be a national holiday as part of a bill to officially recognize several holidays, including Christmas. Further legislation about national holidays, including July 4, was passed in 1938 and 1941

4. Benjamin Franklin, John Adams, Thomas Jefferson, Roger Sherman, and Robert R. Livingston comprised the Committee of Five that drafted the Declaration. Jefferson, regarded as the strongest and most eloquent writer, wrote most of the document. After Jefferson wrote his first draft, the other members of the Declaration committee and the Continental Congress made 86 changes, including shortening the overall length by more than a fourth and removing language condemning the British promotion of the slave trade (which Jefferson had included even though he himself was a slave owner).
5. The signed copy of the Declaration is the official, but not the original, document. The approved Declaration was printed on July 5th and a copy was attached to the „rough journal of the Continental Congress for July 4th.” These printed copies, bearing only the names of John Hancock, President, and Charles Thomson, secretary, were distributed to state assemblies, conventions, committees of safety, and commanding officers of the Continental troops. On July 19th, Congress ordered that the Declaration be engrossed on parchment with a new title, „the unanimous declaration of the thirteen united states of America,” and „that the same, when engrossed, be signed by every member of Congress.” Engrossing is the process of copying an official document in a large hand.
6. Thomas Jefferson and John Adams, the only two presidents to sign the document, both died on the Fourth of July in 1826, the fiftieth anniversary of the adoption of the Declaration. Adam’s last words have been reported as „Thomas Jefferson survives.” He did not know that Jefferson had died only a few hours before. James Monroe, the last president who was a Founding Father, also died on July 4 in 1831. Calvin Coolidge, the 30th President, was born on July 4, 1872, and, so far, is the only President to have been born on Independence Day.
7. John Hancock, the President of the Continental Congress at the time, was the first and only person to sign the Declaration on July 4, 1776 (he signed it in the presence of just one man, Charles Thomson, the secretary of Congress). According to legend, the founding father signed his name bigger than everyone else’s because he wanted to make sure „fat old King George” could read it without his spectacles. But the truth is that Hancock had a large blank space and didn’t realize the other men would write their names smaller. Today, the term „John Hancock” has become synonymous with a person’s signature.
8. The 56 signers of the Declaration did not sign on July 4, 1776, nor were they in the same room at the same time on the original Independence Day. The official signing event took place on August 2, 1776 when 50 men signed the document. Several months passed before all 56 signatures were in place. The last man to sign, Thomas McKean, did so in January of 1777, seven months after the document was approved by Congress. Robert R. Livingston, one of the five original drafters, never signed it at all since he believed it was too soon to declare independence.
9. Unlike the U.S. Constitution, which makes no reference to God, the Declaration has three references to a deity. The document also makes two references that tie natural law to God. (Although Thomas Jefferson was a Deist, as a young apprentice lawyer he had studied the work of Henry de Bracton, an English jurist and natural law proponent. Bracton has been referred to as the „father of common law” and is said to have „succeeded in formulating a truly Christian philosophy of law”).
Bisericile Creștine Baptiste din Romania între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) (eBook)
Am fost anunțat de către editura Cetatea de Scaun că pe 24 iunie 2013 a apărut cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) în format eBook (pdf).
Cartea costă 30 lei fiind disponibilă pe site-ul Elefant.ro. După descărcare cartea poate fi instalată pe șase dispozitive diferite.
Produs publicat în 2013 la Cetatea de Scaun
Data apariției: Iunie 2013
Colecția Istorie
ISBN PDF: 978-606-537-184-2 30,00 lei
Formate: PDF (Adobe DRM)
Drepturi utilizare: 6 dispozitive
Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor (afla mai multe)
Alexandru Filip Popovici, Revolta împotriva neputinței și Evanghelia
Revolta împotriva neputinței se manifestă prin aducerea sinelui înaintea tuturor lucrurilor. Aceasta se întâmplă
deoarece „românii sunt nestatornici, impulsivi, brutali”, „sunt recunoscători pentru binele ce li se face, dar și foarte răzbunători când sunt jigniți” dar mai ales, „ei nu se supun decât propriei nevoi de a reacționa imediat”. Atunci când apare această raportare la sine, atunci omul este cel mai liber și totuși cel mai legat. Atunci este cel mai puternic și totuși cel mai slab. Atunci mândria lui țipă tot mai tare și totuși se aude încet. Istoria are un anumit grad de recurență, prin urmare, nu mai avem nevoie de demonstrații empirice. Ce a fost va mai fi. Faptele observate astăzi în societate își strigă propria demonstrație. Poporul român, cel descris de alții deunăzi, este același astăzi.
Atunci când „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii” asistăm indirect la o relativizare a valorilor tradiționale. Lucrul aceste se întâmplă deoarece omului contemporan nu îi mai place tradiționalismul. Omul contemporan este rupt de trecut. Pentru el semnificația este dată de ceea ce nici nu a ajuns încă să fie – viitorul – potențialitatea. Omul contemporan este mereu omul viitorului, pentru că atunci când „trăiești raportându-te la infinit nu te poți compara cu nimeni”, iar faptul acesta conferă controlul asupra neputinței. Revolta împotriva neputinței naște ironie. Ironie întrucât neputința regăsită în sine este proiectată celorlalți, iar „celălalt există doar ca sursă pentru hrănirea puterii sale”.
Cum integrăm Evanghelia în contextul acesta? În modul cel mai simplu. Cuvântul ne spune că „Fiul omului a
venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. În acest „ce era pierdut” suntem noi. Omul contemporan își poate da cu ușurință seama că s-a pierdut. Că nu vrea s-o recunoască – în aceasta stă revolta împotriva neputinței sale, iar tocmai în această pierzanie a sa intervine Evanghelia. Drama omului modern este drama lui Toma. Pentru câteva momente Toma se pierde – „dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20:25). Pe cât de categoric ne răsună în minte atunci când citim declarația sa, pe atât de liniștit sună invitația Domnului Isus: „adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Cuvintele solicită acțiune. Poporul nostru s-a pierdut în declarații; a pierdut acțiunea de a fi creștin. Homo religiosus a căzut în desuetudine. El caută semne în Cel ce stă înaintea sa, dar nu-L vede pe Cel ce stă în fața sa. Când trăiești „după legea firii mai mult decât după religie”, firea devine o religie în sine și nu mai vezi nimic.
După cum spunea Noica, „fiindcă nu s-a interesat de teologie, secolul nouăsprezece nu s-a preocupat de om; fiindcă se preocupă de omul concret, secolul douăzeci revine la teologie”. Locul acesta privilegiat se explică prin faptul că, spre deosebire de alte științe, teologia nu explică pe om de jos în sus sau din afară înlăuntru „ci de sus în jos, de la decăderea dintr-o stare superioară, și dinăuntru în afară”. Această descriere a omului îl explică și îl desfășoară în toată plinătatea lui. Tocmai de aici să plecăm. Noi, în vestirea Evangheliei, nu intrăm în competiție cu celelalte științe și nici cu spiritul vremii. Știința nu și-a găsit încă o metodă validată „dinăuntru – în afară”. Noi, în vestirea Evangheliei, credem că fiecare om are o nevoie… Și care-i nevoia cea mai aprigă? Să văd în mâinile Lui semnul cuielor, să pun degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui. Cu alte cuvinte, omul vrea să-L vadă pe Dumnezeu. În fond, toate nevoile se subordonează acesteia. Și pentru că „paradigma” noastră este de sus în jos, noi trebuie să-i învățăm pe oameni că ridicarea din decădere înseamnă apropiere de Dumnezeu. „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi” (Iacov 4:8), iată acțiunea pierdută în timp a omului contemporan. Mereu în istorie, în diferite domenii, s-au propus, atunci când împrejurările o cereau, reîntoarceri la sursele de inspirație originare. Când au văzut că s-a instaurat un oarecare tradiționalism sec, s-au reîntors la trecut, pesemne că l-au găsit valoros. În creștinism atunci când se constată o criză, unii se gândesc înspre viitor. Cum să dispară (criza, bineînțeles) și să nu mai apară? Ce să mai aducem nou? De unde să luăm și să mai adăugăm? Cum să ne integrăm în modernitate?
Revin la pierderea noastră. Noi ne-am pierdut de două ori. Eram pierduți, ce-i drept, și apoi ne-am pierdut de trecut. Integrarea Evangheliei se va face prin reconsiderarea ei. Evanghelia nu este nici tradiție, nici cultură. Ea este trăire. Omul contemporan are nevoie de Cuvânt, chiar dacă nu vrea s-o recunoască. Dar nu orice fel de Cuvânt, ci Cuvântul trăit…apoi Toma își isprăvește necredința…
Autorul precizează următoarele despre acest articol:
L-am redactat urmând câteva descrieri despre români așa cum apar în cartea Firea romanilor de Daniel Barbu. Am renunțat la stilul academic dar am adăugat între ghilimele descrierile respective.
Alexandru Filip Popovici este masterand anul I în Psihodiagnoză,
Psihoterapie Experienţială Unificatoare (PEU) și student al
Facultății de Teologie Baptistă Pastorală din cadrul
Institutului Teologic Baptist din București
Vă recomandăm să citiți și
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, IERI DESPRE… ASTĂZI
Atunci când te-ai născut, ai cunoscut pentru prima oară ceea ce se numește timp. Nu, nu chiar așa, dintr-o dată. Pe măsură ce sărbătoreai propria-ți victorie asupra acestuia, an de an, la o dată bine precizată în calendar, ai remarcat, nu știu cum sau în ce fel, că ceea ce sărbătoreai de fapt nu era propria ta […]
ALEXANDRU FILIP POPOVICI, DIALECTICA TRĂIRII
Adesea viața ni se înfățișează sub forma unei scene. Nu știm câți spectatori avem, dar știm că totul începe atunci când se ridică cortina și totul se termină atunci când cortina se lasă. Mai mult, cei care joacă bine au parte de aplauze, și-au cucerit publicul, iar cei care aplaudă vor avea impresia că n-au […]
Bisericile Creștine Baptiste din Romania 1948-1965, recenzie în Analele Universității din Craiova 1/2013

În cadrul Analelor Universității din Craiova, seria Istorie, Bogdan Emanuel Răduț, istoric și autor al unor cărți privind istoria evanghelicilor în comunism, a publicat o recenzie a cărții mele, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență, 1948-1965, recenzie pe care o public și eu mai jos preluată de pe blogul autorului http://emyradut.blogspot.ro/2013/06/marius-silvesan-baptiste-christian.html.
Marius Silveşan, The Baptiste Christian Churches from Romania among persecution, accommodation and resistance (1948-1965), Cetatea de Scaun Publishing Press, Târgovişte, 2012, 410 pages.Bogdan Emanuel Răduţ
The Most Important Verse in the Bible: Prager University
În cadrul acestei prelegeri, Dennis Prager vine cu o viziune nouă asupra celui mai important verset din Biblie. Acesta afirmă dar și argumentează că cel mai important verset din Biblie este Geneza 1:1 datorită faptului că Dumnezeu a fost de la început, El a creat totul, El se află deasupra tuturor aspectelor (ființe, lucruri), inclusiv a naturii. El este Domnul creației căruia merită să I ne închinăm și să-I dăm slavă și cinste.
Pentru a înțelege argumentația profesorului Dennsi Prager urmăriți prelegerea de 5 minute.
Cursuri de cinci minute la Universitatea Prager
Un articol de EMIL BORCEAN pentru site-ul http://inliniedreapta.net
Reiau o introdcere mai veche:
Dennis Prager, cunoscut probabil celor mai mulţi cititori ai noştri, este unul dintre cei mai distinşi publicişti conservatori americani contemporani. El găzduieşte o emisiune de radio ce se bucură de o mare audiență, este autorul mai multor cărţi, şi un foarte apreciat comentator şi lector pe teme politice, religioase, sociale, istorice, psihologice.
Universitatea Prager este una dintre iniţiativele lui, având misiunea de a prezenta, într-un format cât mai simplu, în cursuri cu o durată ce nu depăşeşte 5 minute, chestiuni aparent extrem de complicate. El reuşeşte să reducă lucrurile la esenţial şi să facă lumină, spulberând, cu luciditate şi curaj, ceaţa propagandistică pe care ofensiva culturală a stângii nu încetează să o arunce asupra acestor teme.Lecţii morale simple cu Dennis Prager
Între timp oferta de clipuri educative s-a lărgit, iar prezentatorii sunt recrutați din rândurile celor mai buni cercetători, profesori și jurnaliști conservatori americani. Urmează o selecție din materialele recente.
Primele trei cursuri sunt incursiuni în istorie. Primul își propune să lumineze o epocă pe nedrept caracterizată drept “întunecată”: Evul Mediu (sau, cum i se spune în engleză, The Dark Ages).
Al doilea prezintă rolul civilizator al imperiului britanic. Imperiu? Dar ce poate fi bun la un imperiu? Exploatare, spoliere, juguri, etc, etc. Depinde de imperiu. De exemplu, încercați acest mic exercițiu de imaginație: cum s-ar fi prezentat România astăzi dacă, în loc să fi fost timp de șase secole vasal al imperiului otoman și aproape o jumătate de secol o colonie a imperiului sovietic, ar fi fost în schimb colonie britanică timp de un secol?
Al treilea șterge praful de pe o președinție americană din secolul trecut. Calvin Coolidge. Calvin, cine? Primul președinte conservator din secolul 20. Iar principiul lui, culmea culmilor, era de a guverna cât mai reținut posibil. Să facem totul? No way!
Al patrulea răstoarnă un truism larg răspândit. Socialismul generează altruism și spirit comunitar, pe când capitalismul generează egoism și haite hrăpărețe. De fapt, este exact invers.
Ca supliment, încercați și un curs geopolitic: Problema Orientului Mijlociu.
Eu am să prezint doar primul curs. Pentru celelalte accesați link-ul de la începutul articolului.
Aici aveți o prezentare a Prager University realizată de către fondatorul său, Dennis Prager











