Arhive categorie: Cultură

Conferința „Credința care strălucește” – Viena, 13 ianuarie 2018



https://www.facebook.com/events/402161963530200/

Viața are un singur sens (3) Cine oare să-l scape din lanțurile morții pe omul tuturor timpurilor?


Cine oare să-l scape din lanțurile morții pe omul tuturor timpurilor, mereu în căutarea fericirii, mereu răpus, din ce în ce mai subjugat și lipsit de identitate?

Cătălin Dupu,Viața are un singur sens, Editura Cetate Deva, Deva, 2017, pp. 37-38

Anul editorial 2017 pentru Editura Casa Cărții


Anul 2017 a fost unul bogat din punct de vedere editorial pentru Editura Casa Cărții din Oradea, an în care au fost publicate peste 30 de titluri individuale. Din punct de vedere istoric în anul 2017 s-au celebrat 500 de ani de la momentul în care Martin Luther a afișat cele 95 de teze pe ușa Catedralei din Witemberg la 31 octombrie 1517, moment considerat ca fiind cel care a marcat debutul Reformei Protestante. Acest eveniment a fost bine marcat prin apariții editoriale de valoare încadrate în cadrul Colecției Reforma 500.

Din bilanțul celor de la Editura Casa Cărții, pe care m-am bucurat să-i reîntâlnesc la Târgul de carte Gaudeamus de la București care a avut loc în luna noiembrie 2017, am selectat acele referințe care au tangență cu istoria și teologia.

Recapitulările de la sfârșit de ani sunt bune măcar pentru funcția lor statistică și informativă. Dar folosesc și la construirea unor punți de dialog cu cititorii. Astfel, noi povestim cu ce ne-am ocupat anul trecut, iar voi, cititorii, vă puteți spune părerea, puteți veni cu cu sugestii, propuneri, observații critice.

Așadar, în 2017, am publicat peste 30 de titluri individuale. Am dat această cifră imprecisă pentru că avem două serii pentru copii, una de 3 titluri (care se vând însă și la pachet) și una de 4 (cărți puzzle). Am participat la 3 târguri din Caravana Gaudeamus (Cluj, Oradea și București) și la 7 conferințe sau evenimente dedicate Reformei protestante (Arad, Timișoara, Linz, Sovata, Cluj, Oradea, București).

Fără-ndoială, anul 2017 a fost și pentru Casa Cărții, „Anul Reformei”. Avem în portofoliu 4 titluri care constituie pentru asigură oricărui cititor (chiar și dacă pornește de la 0) o bună inițiere în problematica Reformei protestante și catolice din secolul XVI. Merită repomenite:

1 Tim Dowley, Atlas istoric al Reformei – o carte unică în peisajul publicistic românesc (și nu numai) și un instrument deosebit de util pentru orientarea în spațiul geografic, dar și în cronologia evenimentelor cuprinse între anii 1300-1700, cu accent special pe intervalul 1500-1600.

2 Roland H. Baionton, Luther. Omul și reformatorul – cea mai cunoscută biografie a lui Martin Luther în spațiul anglo-saxon, o lucrare clasică scrisă de un specialist de prestigiu și care furnizează oricui e interesat o bază solidă de informații documentate cu privire la viața reformatorului lui Wittenberg. Autorul este interesat și de teologia lui Luther, făcând numeroase incursiuni în opera acestuia.

3 Timothy George, Teologia reformatorilor – cartea este la a doua ediție în limba română și, spre deosebire de versiunea anterioară, are un capitol suplimentar dedicat lui William Tyndale. Folosindu-se de opera a 5 nume de referință din istoria Reformei (Martin Luther, Ulrich Zwingli, Jean Calvin, Menno Simons, William Tyndale), Timothy George „comite” o introducere teologică devenită, la aproape 30 de ani de la prima ediție (din 1998), un adevărat manual de studiu în numeroase școli de teologie.

4 Erwin W. Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie – o introducere pastorală, scrisă pentru un public nespecializat, dar cu un important accent pe aspectele pozitive și efectele încă prezente ale Reformei protestante.

(Apropo: până pe 31 ianuarie încă mai puteți beneficia de reducere dacă achiziționați întregul pachet „Reforma 500”.)

Am consemnat cu tristețe, în luna septembrie, moartea lui Nabeel Qureshi, tânărul apologet de numai 34 de ani, fost musulman, convertit la creștinism, răpus de un cancer de stomac. Am avut privilegiul să-i traducem cărțile și să le publicăm în românește (3 la număr), iar 2 titluri au apărut chiar cu puțin înainte de decesul autorului: Jihadul. Un răspuns creștin și Un singur Dumnezeu.

https://edituracasacartii.wordpress.com/2018/01/10/anul-editorial-2017/

Bucurați-vă, ceruri!


“Bucuraţi-vă, ceruri! Veselește-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său și are milă de nenorociţii Lui.”

‭‭Isaia‬ ‭49:13‬ ‭VDC‬‬

Viața are un singur sens (2) Ce este omul de geniu?


Obsesia geniului… Așa, deloc răzleț, gândul acesta îi apăru comisarului [Gabriel Voinescu] cu insistență. Există o obsesie a geniului? Cum să nu! Ce este omul de geniu? Cel înzestrat cu cea mai înaltă treaptă de cunoaștere spirituală, culturală, științifică, este cel caracterizat printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate pentru mulți dintre semeni.

Cătălin Dupu,Viața are un singur sens, Editura Cetate Deva, Deva, 2017, p. 23.

Viața are un singur sens (1)



„Viața are un singur sens. Am ajuns și noi la această concluzie?”

Cătălin Dupu,Viața are un singur sens, Editura Cetate Deva, Deva, 2017, p. 8.

Drumul slavei trece și pe la Golgota – Familia Moșuți


Familia Moșuți la BCB Nădejdea București (7.01.2017)


Profesor Dr IOAN BUNACIU 1925 – 2015


Un mic filmuleț realizat din fotografii cu scopul de a reflecta pe scurt viața și activitatea pastorului și profesorului universitar Ioan Bunaciu (n. 7 ianuarie 1925)

Montajul a fost realizat de către fratele Eugen Pavel din Biserica Creștină Baptistă „Providența” București și a fost prezentat, marți, 3 noiembrie 2015, cu prilejul serviciului de înmormântare al pastorului Ioan Bunaciu.

Apariții editoriale (52) – Cătălin Dupu, Viața are un singur sens


Creatorul ne-a dăruit o viață pe care să o trăim frumos și plăcut înaintea Lui, o viață care are un singur sens, glorificarea Celui Preaînalt prin tot ceea ce facem. Poate ai citit mai multe nuvele, romane, povestiri despre viață și sensul ei, astfel că îți pui întrebarea dacă mai are rost încă una. Unul din răspunsurile la această întrebare este acela că literatura este, poate, la fel de complexa ca și viața, iar prezentările realității pot fi astfel complexe. Este ceea ce autorul, Cătălin Dupu, și-a propus în cadrul celei mai recente apariții editoriale, Viața are un singur sens, apărută la Editura Cetate Deva, Deva, 2017, 190 pagini.

Nuvela Viața are un singur sens, cea cu care se deschide această carte, este aceea care a dat și numele lucrării. Prin intermediul acestei nuvele suntem purtați prin Mexic și facem cunoștință cu comisarul Voinescu, care este unul din personajele principale aici, făcându-și apariția încă de la începutul nuvelei iar misiunea acestuia fiind aceea de a destructura o rețea internațională de traficanți de droguri.

A doua nuvelă din cadrul cărții, Întâlnirea, prezintă în paralel viața a două personaje. Pastorul Sorin Gherasim, care îl portretizează pe pastorul Vasile Gherman, și Gelu Comănescu, ospătar. Nuvela este o incursiune în istoria vieții private din România comunistă a anilor ’80. Pe de-o parte avem viața și activitatea pastorului Vasile Gherman (Sorin Gherasim în carte), care culminează cu asasinarea sa la 18 decembrie 1985, iar în paralel pe cea a lui Gelu Comănescu care, în final, are o întâlnire personală cu Isus, una în urma căreia viața sa și a familiei sale se schimbă.

Frânturi de speranță este titlul celei de-a treia nuvele, care prezintă povestea de viață a pictorului Leonard Eleniade, transpusă și pe peliculă cinematografică în filmul cu același nume regizat de Cătălin Dupu în anul 2017. Pictorul Eleniade primeste provocarea de a picta pentru o expoziție internațională, dar înainte de vernisaj îi sunt furate tablourile. Apare comisarul Gabriel Voinescu, cel care a fost personaj principal în nuvela Viața are un singur sens, care în final rezolvă enigma dispariției operelor de artă. Pe acest fond apar mai multe personaje, printre care impresarul Mușat, Gloria, Sabrina. Prin drama vieții sale, când totul părea distrus, visurile sale năruite, speranțele frânte, Leonard Eleniade găsește răspuns în Cartea Vieții, în Cartea răspunsurilor, așa cum este numită Biblia în cadrul nuvelei.

Prin urmare, rețeta pentru o viață plină de speranță o găsim în Biblie, cartea care oferă răspunsuri la frământările vieții noastre.

Marius Silveșan