Cartea Retorică și predicare. Interferențe și diferențe, apărută la Editura Universitară, București, 2013, este o una deschizătoare de noi drumuri, fiind o abordare inedită a acestui subiect în mediul evanghelic românesc. În cadrul acestei lucrări împărțită în două secțiuni, autorul, Constantin Ghioancă, doctor în teologie și cu o specializare în domeniul asistenței sociale, actualmente pastor al Bisericii Adonai din București, abordează două subiecte interesante și actuale, respectiv retorica și predicarea. Predicarea nu este un subiect nou pentru autor, dat fiind faptul că a interacționat cu acest domeniu încă din primii ani de facultate și a publicat, apoi, cartea Predicarea creștină în perioada postmodernă (Editura Universitară, București, 2007). Dorința sa de aprofundare a omileticii și-a găsit împlinirea pe parcursul studiilor la nivel de doctorat, context în care ajunge să interacționeze cu un domeniu complementar și anume, cel al  retoricii. Concret, ne referim la lucrările susținute în cadrul programului doctoral, absolvit în anul 2012 sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Vasile Talpoș, cu calificativul Magna cum laude.

Prima parte a lucrării intitulată  Studiu introductiv în retorica clasică este una tehnică și, într-o anumită măsură, poate și abstractă pentru cineva care nu a avut tangență cu retorica sau cu reprezentanții clasici ai acestei discipline. În cadrul primei secțiuni autorul realizează o incursiune în istoria retoricii, prezentând apoi reprezentanții de seamă din perioada clasică, din perioada Evului Mediu, ajungând până în secolul al XX-lea, context în care sunt tratate direcțiile de dezvoltare a acestei discipline, dar și formele diversificate ale ei. Autorul nu se oprește în această parte doar la elementele teoretice, ci caută să realizeze o îngemănare cu partea practică. Acest aspect este evidențiat atunci când sunt abordate elemente legate de pregătirea oratorului în general și a unui pastor în particular, dar mai ales în capitolul cinci unde sunt prezentate modalități de Îmbunătățire a elocinței, prin dezvoltarea respirației profesionale și prin intermediul unei dicții care să țină cont de rostirea corectă a consoanelor și a vocalelor.

Partea a doua a lucrării este una aplicată, autorul urmărind să prezinte punctele de confluență dintre predicarea creștină și retorică, modul în care retorica poate ajuta predicarea, precum și o serie de asemănări și deosebiri între retorică și predicare, puse în evidență chiar de scopurile vizate de cele două discipline. Domeniul retoricii este unul tehnic, pământesc, iar cel al predicii unul duhovnicesc, în care accentul nu se pune atât de mult pe elocință, deși și aceasta își are rolul ei bine definit în transmiterea mesajului divin, cât pe transmiterea mesajului         într-un mod cât mai fidel Bibliei. Scopul predicatorului și al mesajului său nu trebuie să fie acela de a gâdila urechile oamenilor, cât de a transmite mesajul, Cuvântul lui Dumnezeu care poate fi comparat cu o sabie cu două tăișuri (Evrei 4:12).

Această secțiune este împărțită în cinci capitole prin intermediul cărora autorul ne prezintă modul în care putem vorbi de o confluență între predicarea creștină și retorică. Astfel, autorul a considerat oportun să prezinte o schiță istorică a confluenței dintre predicarea creștină și retorică, continuând apoi cu Dimensiunea practică a confluenței dintre retorică și predicare, unde sunt abordate două aspecte practice foarte utile celor care doresc să stăpânească arta cuvântului. Ne referim la aspecte practice în pregătirea predicii și în susținerea acesteia. Elementele de retorică pe care autorul le analizează atunci când vorbește despre pregătirea predicii le considerăm absolut necesare unei bune interacționări dintre retorică și predicare, dar mai ales cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Ca și o observație personală și recomandare ar fi aceea ca la republicarea lucrării această parte să fie extinsă, tocmai pentru a veni în sprijinul celor interesați de predicarea creștină. Asemănări și deosebiri între retorică și predicare are scopul de a realiza o „scurtă sintetizare a interferențelor dintre retorică și predicarea creștină.” (p. 144), dar și de a accentua faptul că scopul predicii nu este unul cultural, ci de a transmite mesajul lui Dumnezeu ascultătorilor, chiar dacă acesta nu poate fi pe placul tuturor. Importanța acestui fapt este relevantă și pentru societatea contemporană, una în care adevărul este relativ, oamenii urmărind de cele mai multe ori să se raporteze la propriul adevăr și nu la cel absolut, reprezentat de Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta poate fi și motivul pentru care Dr. Constantin Ghioancă realizează în finalul cărții, O pledoarie pentru predicarea hristocentrică. Este scoasă în evidență importanța predicării hristocentrice precum și persistența orientării hristologice în transmiterea mesajului divin.

Într-adevăr, în această lucrare sunt prezente retorica clasică, omiletica precum și elementele care le aduc în interacțiune, de unde rezultă și importanța acestei cărți în plan teoretic și practic. Teoretic, prin incursiunea și sinteza istorică realizată cu referire la retorică, dar și la modul cum predicatorii Cuvântului lui Dumnezeu au interacționat cu retorica de-a lungul timpului. Practic, prin faptul că autorul se folosește de partea teoretică, tocmai pentru a prezenta modul în care retorica poate fi integrată în predică și folosită cu succes pentru transmiterea mesajului biblic, într-un mod concis și aplicat societății contemporane.

Dr. Marius Silveșan
Istoric