Conf. univ. dr. Daniel Mariș, Rectorului ITBB, prezintă cadrele didactice la începutul anului universitar 2017/2018
Cu prilejul deschiderii festive a anului universitar 2017-2018, Conf. univ. dr. Daniel Mariș a prezentat cadrele didactice prezente. Lect. univ. dr. Sorin Bădrăgan a prezentat la rândul său cadrele didactice ale Facultății de Teologie Baptistă (Universitatea din București).
În partea a doua a înregistrării, Lect. univ. dr. Sorin Bădrăgan, prezintă cadrele didactice de la FTB și aduce un cuvânt pentru studenții prezenți la eveniment.
Evenimentul a fost găzduit de BCB Golgota București, duminică, 8 octombrie 2017.
Foto: Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1988
Seminarul Teologic Baptist a fost înființat în anul 1921 și a funcționat câteva luni la Buteni, județul Arad, localitatea în care a fost înființat, s-a mutat apoi la Arad, iar în decembrie 1921 la București. Mutarea Seminarului la București s-a datorat în primul rând lui Constantin Adorian, un lider vizionar, care va deveni și primul director al instituției după mutarea în Capitala României.
Ulterior (anii ‘20-‘30) au fost construite cele două corpuri de clădire pe strada Berzei, Nr. 29 care au fost afectate de cutremurul din 4 martie 1977. Abia în anii ‘80, după amânări și tergiversări din partea autorităților, Ioan Bunaciu, directorul Seminarului între anii 1970-1988, a reușit obținerea aprobărilor de la Departamentul Cultelor și Primăria Capitalei pentru refacerea construcțiilor afectate de cutremur.
Apariții editoriale (48) – Erwin W. Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi

Erwin W. Lutzer, Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi, traducere Laurențiu Pășiți, Editura Casa Cărții, Oradea, 2017, 227 pagini.
Punctul de pornire al Reformei l-a reprezentat nevoia stringentă de schimbare din sânul Bisericii Catolice. Evenimentele dramatice care au urmat cuprind schimbările aduse de strădaniile lui John Wyclif în Anglia, arderea pe rug a lui Jan Hus în Praga și afișarea de către Martin Luther a celebrelor 95 de teze pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg, în 31 octombrie 1517.Erwin Lutzer surprinde în lucrarea sa figurile proeminente, locurile în care s-au produs evenimente și marile idei care au stat la baza Reformei și explică, de asemenea, influența ei continuă asupra Bisericii și civilizației occidentale.
https://www.ecasacartii.ro/reforma-i-intoarcerea-la-evanghelie.html
Această lucrare este apărută în anul în care celebrăm 500 de ani de Reformă protestantă fiind un instrument util celor interesați de acest subiect. Sunt informații și definiții ale unor termeni care îl vor ajuta pe cititor să înțeleagă mai bine contextul apariției Reformei protestante și a evoluției acesteia.
Cartea a fost publicată în limba engleză cu titlul Rescuing the Gospel, fapt care are sens atunci când citim acestă carte. Chiar aceasta este tema centrală a cărții Salvarea Evangheliei.
Sper să revin cu mai multe informații după ce o voi termina de citit.
Bill Saunders, membru al baroului de la Curtea Suprema a SUA, mesaj la deschiderea anului universitar 2017/2018 la ITBB și FTB
Mesajul domnului Bill Saunders, membru al baroului de la Curtea Suprema a SUA, cu prilejul deschiderii anului universitar 2017/2018 la Institutul Teologic Baptist din București și Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București (02.10.2017)
Kent Hill, Executive Director, Religious Freedom Institute la deschiderea anului universitar 2017/2018 la ITBB și FTB
Mesajul domnului Kent Hill, Executive Director, Religious Freedom Institute din Washington DC, la deschiderea anului universitar 2017/2018 la Institutul Teologic Baptist din București și Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București (02.10.2017)
Mesaj Conf. univ. dr. Ben-Oni Ardelean la deschiderea anului universitar 2017/2018 la ITBB și FTB
Mesajul Conf. univ. dr. Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, la deschiderea anului universitar 2017/2018 la ITBB și FTB.
Conf. univ. dr. Daniel Mariș despre Richard Wurmbrand
Cu prilejul deschiderii anului universitar 2017/2018 la Institutul Teologic Baptist din București, Conf. univ. dr. Daniel Mariș, Rectorul Institutului, a evocat personalitatea lui Richard Wurmbrand, rememorând momentul în care acesta a venit la Capela ITBB în anii ‘90.
Mesaj Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu la deschiderea anului universitar 2017/2018 la ITBB și FTB
Mesajul Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, Decanul Facultății de Teologie Baptistă, Universitatea din București, la deschiderea anului universitar 2017/2018 (2.10.2017)
Reforma Protestantă 500+. Trecut și viitor : Dezbatere la Biserica Adonai București (8 octombrie 2017)

Reforma protestantă este unul din elementele cruciale din istoria Bisericii creștine. Mișcarea evanghelică modernă, inclusiv cea din România își are o parte din rădăcini, dacă nu chiar întreaga rădăcină din Reforma inițiată de Martin Luther, în 1517.
Biserica Creștină Baptistă Adonai din București vă invită să asistați la o discuție-dezbatere pe tema Reformei. Cu acest prilej, spun organizatorii, ne vom aminti de lucrările lui Dumnezeu în trecut și vom privi la ce urmează pentru noi în viitor.
https://www.facebook.com/biserica.adonai/posts/1419128118199807
Acest eveniment are ca scop evocarea unui moment crucial din istoria modernă a lumii, Reforma Protestantă. Anul 2017 marchează 500 de ani de la acest eveniment, o perioadă care a adus cu sine schimbări în mai multe domenii, inclusiv, sau în primul rând, în cel religios.













