Teodor-Ioan Colda : Absenteismul duminica la biserică și aplatizarea vieții creștine din timpul săptămânii se datorează pierderii conștientizării unei apartenențe vitale la trupul comunității

Sursa foto: harul-tm.ro
„Absenteismul duminica la biserică și aplatizarea vieții creștine din timpul săptămânii, ambele rezultând în mai multe scaune goale în snactuar cu fiecare an ce trece, […] se datorează pierderii conștientizării unei apartenențe vitale la trupul comunității. În urmă cu 20 de ani bisericile baptiste erau pline. Este drept că nu începuse exodul românilor către Occident, dar și așa, azi parcă sunt prea goale – ca să hiperbolizăm situația. Atunci, sentimentul că fac parte dintr-un front comun împotriva ateismului comunist, care se făcea vinovat de abuzarea religiei și a credinței timp de jumătate de veac, îi unea pe credincioși într-o luptă pentru libertate care se manifesta printr-o prezență bună duminica la închinare. Prezența la biserică îmbrăca forma unei opoziții și era modul în care toți credincioșii făceau apel la nevoia lor de libertate religioasă. Soluția pentru o revenire la efervescența trăirii creștine a vremurilor trecute ar putea fi regăsirea acelei stări de opoziție. Față de cine? Față de o cultură anticreștină”.
Teodor-Ioan Colda, Nevoia de libertate religioasă a baptiștilor din România în trecut și în prezent, în „Jurnalul libertății de conștiință 2013”, Editor : Nelu Burcea, Editura Universitară, București, 2013, p. 373
Romanian Baptist Community – methods and research instruments

Romanian Baptist Community – methods and research instruments is the title of my communication that I will present at Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Sfinți, Eroi și Martiri, 9-13 September 2015, Făgăraș, Sâmbăta de Sus.
Romanian Baptist Community – methods and research instruments
Knowing history and assimilating it are necessary endeavors, if we aim at understanding what happened in the past and wish to avoid some of its mistakes. In order to achieve these objectives and understand past events we may use different types of methods and instruments, including the research based on archive documents, if they are available. Consequently, in this study we bring to light some possible methods of identification and usage of archive documents, so that we may be able to reconstruct the history of Romanian Baptists during the Communist regime.
As we develop our study we find it useful to emphasize, first of all, a brief presentation of the beginning of the Baptist Church and, then, we focus on the impact and the consequences that the Communist regime brought over the Romanian Baptist communities. We develop our findings based on archive documents, mentioning their types, some specific considerations and the Archives in which they are being preserved.
This research is useful in order to capitalize the past and also to know what methods and instruments we can use as we study Church history.
Comunitatea baptistă din România – metode și instrumente de cercetare

În perioada 9-13 septembrie 2015 la Sâmbăta de Sus, județul Brașov se desfășoară prima ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Sfinți, Eroi și Martiri unde prezint comunicarea
Comunitatea Baptistă din România – metode și instrumente de cercetare
Cunoașterea istoriei și asumarea acesteia este un demers necesar dacă dorim să înțelegem ce s-a întâmplat în trecut și să evităm repetarea acelorași greșeli. Atingerea obiectivelor enunțate, a înțelegerii evenimentelor din trecut se poate realiza în mai multe moduri, folosind metode și instrumente diverse, incluzând aici și cercetarea documentelor de arhivă, cu atât mai mult dacă acestea sunt disponibile. Pornind de la aspectele menționate prezint posibile modalități de identificare și cercetare a documentelor de arhivă prin intermediul cărora să putem reconstitui istoria baptiștilor români sub comunism. Subiectul este dezvoltat prin prisma documentelor de arhivă, studiul urmărind prezentarea tipurilor de documente și arhivele în care acestea se găsesc cu scurte considerații despre fiecare arhivă în parte.În cadrul prezentării vor fi referi și la eroii noștri, la acei credincioși baptiști care care au suferit în perioadă dintre cele două războaie mondiale, pe parcursul celui de-al doilea război mondial, dar și în perioada comunistă.
Demersul este necesar pentru înțelegerea și valorificarea trecutului, precum și pentru a ști ce metode și instrumente avem la dispoziție în tratarea istoriei bisericii.
Întâlnirea reprezentanților bisericilor evanghelice din sectorul 6 cu primarul Rareș Mănescu
Astăzi, 8 septembrie 2015, reprezentanți ai unor biserici evanghelice din sectorul 6 s-au întâlnit cu primarul sectorului 6, domnul Rareș Mănescu. Alături de acesta la întâlnire au mai participat domnul senator Ben-Oni Ardelean, Secretarul Comisiei de Politică Externă a Senatului României și domnul deputat Răzvan-Horia Mironescu, Vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților. Întâlnirea a avut loc la Centrul de zi „Clubul seniorilor” din sectorul 6 situat pe Calea Plevnei.

Dintre reprezentanții bisericilor evanghelice care au participat la această întâlnire menționez: Ovidiu Rusnac, Cătălin Vasile, Marius Silveșan, Florin Ianovici, Ștefan Ivan, Florin Stoica, Costel Ghioancă, Ștefan Cornu, Eliezer Măceșaru, Daniel Alexandrescu.
Scopul acestei întâlniri a fost aceea de cunoaștere reciprocă, „dialog și împărtășirea experiențelor fiecărei parți” cu scopul de a dezvolta servicii sociale moderne și performante pentru membrii comunității. În cadrul acestei întâlniri au fost prezentate și unele din programele socio-educative derulate de către Primărie pentru cetățenii Sectorului 6.

Prezentarea proiectelor Primăriei Sectorului 6

De asemenea, prin această întâlnire, Primăria a dorit ca bisericile din sector să devină parteneri ai acțiunilor sale în interesul cetățenilor.

Printre proiectele care au fost prezentate menționez SocialXchange, un magazinul social deschis de Primăria sectorului 6 în Calea Crângași nr. 3, unde, pe baza muncii prestate, primești produse.
Vezi AICI un articol în care este prezentat cazul unei persoane care lucrează la magazinul social al Primăriei Sectorului 6 . Acest proiect este în derulare și a fost apreciat chiar și la Bruxelles.
Un alt proiect al Primăriei despre care s-a discutat în cadrul acestei întâlniri a fost Banca de alimente.
După această întâlnire, participanților li s-a prezentat Centrul de zi „Clubul seniorilor” și activitățile care se desfășoară în cadrul acestuia.

Picturi realizate de membrii Clubului


Prezentarea activităților din cadrul Clubului seniorilor
Mihail Ciopașiu, Fii o jertfă sfântă!
Duminică, 6 septembrie 2015, Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din București a avut onoarea de a-l avea invitat în mijlocul ei pe Mihail Ciopașiu. Mesajul acestuia s-a bazat pe Romani 12:1-2 și a fost un îndemn pentru participanți de a trăi o viață dedicată lui Dumnezeu.
Ascultați mesajul apăsând pe săgeata de mai jos
Iată și câteva poze realizate duminică seara.

*

*

Vezi mai multe fotografii AICI
Biserica Creștină Baptistă „Adonai” București – Inaugurarea noului loc de închinare
Duminică, 6 septembrie 2015, începând cu ora 10 Biserica Creștină Baptistă Adonai din București vă invită să fiți parte la bucuria inaugurării noului loc de închinare. Situat în cartierul Crângași, în Clădirea Itaoui Center, la 10 minute de stația de metrou Piața Crângași, acest nou loc de închinare vine în întâmpinarea nevoilor Bisericii Adonai. La acest eveniment vor participa o serie de oaspeți din țară și străinătate, invitați alături de ei fiind toți aceia care doresc să asculte Evanghelia.
Vezi AICI un interviu cu pastorul Bisericii Adonai, Costel Ghioancă, în acesta vorbește despre ce înseamnă Biserica Adonai și care sunt obiectivele acesteia.

Poziţia reprezentanților unor culte religioase din România faţă de criza refugiaţilor
În urma unei solicitări formulate de STIRIPESURSE.RO, unii din reprezentanții cultelor religioase din România și-au exprimat poziția față de criza refugiaților.
Biserica Ortodoxă Română, prima reacţie la criza refugiaţilor
Biserica Romano-Catolică din România, anunţ despre criza refugiaţilor
Biserica Reformată din România, despre refugiaţi: ‘Este o ruşine ce se întâmplă’
Lider al Cultului Penticostal: Refugiaţii din Siria, ca românii înainte de ’89
Preşedintele Uniunii Bisericilor Baptiste din România: Criza refugiaţilor – o oportunitate
Deocamdată este vorba despre numai cinci culte religioase.
Așteptăm opinia:
Bisericii Creștine după Evanghelie din România
Bisericii Adventiste
Bisericii Greco-Catolice, deși poziția acesteia poate fi aceiași cu a Bisericii Catolice dat fiind faptul că ambele biserici recunosc autoritatea papei ca și conducător spiritual.
Biserica Anglicană
stiripesurse.ro – Preşedintele Uniunii Bisericilor Baptiste din România: Criza refugiaţilor – o oportunitate

Reprezentanţii cultelor religioase din România îşi exprimă poziţia faţă de criza refugiaţilor, în urma unei solicitări formulate de STIRIPESURSE.RO. Pastorul Viorel Iuga, preşedintele Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România, este de părere că actuala situaţia se poate transforma într-o oportunitate de slujire creştină, iar cultul pe care îl conduce s-ar putea implica şi financiar în ajutorarea refugiaţilor.
Marius Silveșan în dialog (8) cu Cătălin Dupu (1): Ambasadorul și transportul ilegal de Biblii – 100 vizualizări

Dialogul cu Cătălin Dupu pe marginea cărții Ambasadorul și a transportului ilegal de Biblii în perioada comunistă a ajuns la 100 de vizualizări.
Paul Washer, Îl dorești pe Dumnezeu?
Nu cred că Iubirea este sa faci doar ceea ce trebuie. Nu cred că dragostea este doar păzirea poruncilor și nu cred că dragostea înseamnă doar a fi blând și răbdător. Acesta este doar felul cum arată dragostea, în trăire și în vorbire. Dar dragostea nu înseamnă nimic din toate acestea. Dragostea înseamna pasiune.
Permiteți-mi să vă pun o întrebare, „Ai într-adevăr o pasiune pentru Dumnezeu?”, „Îl dorești cu adevarat?” „Tânjești după EL?”
Paul Washer











