Andreea Lupşor, Luther și reforma protestantă (Rev. Historia)
Articol preluat din Revista Historia
Martin Luther a fost una dintre cele mai importante și influente personalități istorice ale epocii moderne timpurii. Profesorul de teologie, devenit figura centrală a reformei protestante, a influențat radical – prin învățăturile sale – nu doar istoria Europei, ci și Biserica Catolică, ce a trebuit ea însăși să recurgă la o reformă (Contrareforma) pentru a-și salva autoritatea. În plus, mișcarea protestantă inițiată de Luther a contribuit enorm la declinul limbii latine ca limbă de cult în țările europene, aceasta lăsând loc limbilor naționale.
Cele 95 de teze:
1. Când Stăpânul şi Învăţătorul nostru Isus Hristos a spus „Pocăiţi-vă!” a vrut ca toată viaţa credincioşilor să fie o căinţă.
2. Acest cuvânt [„căinţă”] nu poate fi înţeles ca referindu-se la taina penitenţei, şi anume ca mărturisire şi iertare, aşa cum este ea administrată de preoţi.”
3. Totuşi, ea nu înseamnă doar căinţă interioară; o asemenea căinţă este fără valoare dacă nu duce la mortificări exterioare ale cărnii.
4. Pedeapsa păcatului durează tot atât ura de sine (adică adevărata căinţă interioară), anume, până la intrarea în regatul cerului.
5. Papa nici nu doreşte, nici nu poate ierta vreo pedeapsă, cu excepţia celor impuse prin propria-i autoritate sau prin
aceea a canoanelor.
6. Papa nu poate ierta nici o vină, decât dacă spune şi arată că ea a fost iertată de Dumnezeu; sau, mai sigur, prin iertarea culpei [doar] în cazurile rezervate judecăţii sale. Dacă dreptul său de a acorda iertare în aceste cazuri ar fi nesocotit, vina ar rămâne, cu siguranţă, neiertată.
7. Dumnezeu nu iartă nimănui vina decât dacă, în acelaşi timp, îl smereşte în toate lucrurile şi îl face supus vicarului, preotului. […]
20. Prin urmare, papa, atunci când foloseşte cuvintele „deplina iertare a tuturor pedepselor” nu iartă cu adevărat „toate pedepsele,” ci doar pe cele impuse de el […]
21. Predicatorii indulgenţelor se înşeală când spun că prin indulgenţele papilor omul e dezlegat de orice pedeapsă şi izbăvit.
27. Ei [preoţii] predică numai învăţături lumeşti, spunând, de îndată ce banii cad în cutie, că sufletul zboară [din Purgatoriu] […]
32. Cei care se consideră siguri de mântuirea lor pentru că au scrisori de iertare vor fi condamnaţi pentru veşnicie, împreună cu învăţătorii lor.
36. Fiecare creştin adevărat care se căieşte are dreptul la deplina iertare a pedepsei şi a vinovăţiei, chiar şi fără scrisori de iertare.
38. Totuşi, iertarea şi binecuvântarea papală nu trebuie cu nici un chiar[ ignorate, căci ele reprezintă, după cum am spus, o proclamare a iertării divine […]
50. Creştinii trebuie învăţaţi că, dacă papa ar avea cunoştinţă de jaful făcut de cei care predică indulgenţele, el ar prefera, mai curând, ca biserica Sfântului Petru să fie arsă din temelii, decât să fie ridicată cu pielea, carnea şi oasele turmei sale […]
62. Adevărata bogăţie a Bisericii este preasfânta Evanghelie a slavei şi graţiei lui Dumnezeu […]
75. A socoti că iertările papale sunt atât de mari, încât să poată mântui un om, chiar dacă el, prin absurd, ar fi siluit-o până şi pe Maica Domnului, este o nebunie.
82. Papa este prea crud dacă având într-adevăr puterea de a elibera toate sufletele din Purgatoriu, nu acordă gratis sufletelor în suferinţă ceea ce dă pe bani sufletelor privilegiate.Cele 95 de teze
De la Cetatea lui Dumnezeu la Edictul din Nantes., Ed. Alexandru-Florin Platon si Laurenţiu Rădvan. Iaşi: Ed. Polirom, 2005, p.463-464.
Refuzul lui Luther de a abjura la Dieta de la Worms
Dar dacă Maiestatea Voastră Imperială şi Luminăţiile Voastre doriţi un răspuns direct atunci răspunsul meu lipsit de întorsături este următorul: Să fiu biruit prin mărturii ale Scripturii sau prin argumente pertinente – căci eu nu dau crezare numai papei sau conciliile, fiind limpede că adeseori aceştia s-au înşelat sau s-au contrazis –şi atunci, fiind eu biruit prin scrierile sfinte ce-mi sunt prezentate, conştiinţa mea este prinsă de cuvântul Domnului. Fără de aceasta nici nu pot şi nici nu vreau să abjur nimic, fiind anevoios, dăunător şi periculos să acţionezi contrar conştiinţei . Eu nu pot să fac altfel. Aici stau. Să-mi ajute Dumnezeu! Amin
Istoria lumii în texte, coord. Bogdan Murgescu, 140
Idei de bază ale doctrinei luterane – predică rostită de Luther la Erfurt (1521)
[…] Adevărata pietate constă în două feluri de fapte: acelea făcute pentru alţii, care sunt cele corecte, şi cele făcute pentru noi înşine, care sunt neimportante […] Cineva construieşte biserici, altcineva merge în pelerinaj la Sfântul Iacob, un al treilea posteşte sau se roagă, poartă o rasă, merge în picioarele goale sau face altceva de felul acesta. Asemenea fapte nu înseamnă totuşi nimic şi trebuie cu totul desfiinţate. Reţineţi aceste cuvinte: nici una din faptele noastre nu are vreo putere. […]
Păcatele noastre îşi au obârşia în Adam, şi deoarece Adam a mâncat mărul, noi am moştenit păcatul de la el. Dar Hristos a nimici moartea de dragul nostru, pentru ca noi să putem fi mântuiţi prin faptele sale, care sunt străine nouă, şi nu prin ale noastre.
Dar stăpânirea papei ne-a tratat pe toţi împreună cu totul altfel. A făcut reguli despre postit, rugăciune şi mâncatului untului, astfel încât, cine ţine poruncile papei va fi mântuit şi cine nu va fi al diavolului. Acesta a fermecat poporul cu închipuirea că bunătatea şi mântuirea stau în propriile noastre fapte. Dar eu vă spun că nimeni dintre sfinţi, oricât de sfinţi ar fi fost, nu şi-ar fi găsit mântuirea prin propriile fapte […] De aceea, ascultaţi-mă bine: aceasta este pricina pentru care mântuirea nu stă în propriile noastre fapte, de orice ar fi ele, şi nu poate fi atinsă fără credinţă. [….]
Dacă vrem să avem credinţă, trebuie să credem Evanghelia, pe Pavel, etc. şi nu scrisorile de autoritate ale papei sau decretalele, ci mai degrabă să ne ferim de ele ca de foc. Pentru că orice vine de la papă strigă: daţi, daţi şi dacă refuzaţi, atunci sunteţi ai diavolului […]
Pricina pentru care lumea este atât de stricată şi în greşeală este că de multă vreme n-au mai fost adevăraţi predicatori. Sunt probabil trei mii de preoţi, printre care nu se pot găsi patru buni – Dumnezeu să aibă milă de noi în această ruşine strigătoare la cer! Si atunci când găseşti un predicator bun, el trece prin Evanghelie cu uşurinţă, şi o continuă cu o povestire, […] sau amestecă în ea ceva din dascălii păgâni, Aristotel. Platon, Socrate şi alţii, care sunt toţi împotriva Evangheliei şi de asemenea împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu au avut cunoştinţă de lumina pe care o avem noi. […]
Astfel încât copii cresc în rătăcire; ei merg la biserică gândind că mântuirea înseamnă rugăciune, post şi ascultarea slujbei. Aceasta este greşeala predicatorilor. […]
Cineva ar putea să vină şi să întrebe: Nu trebuie să mai ţinem deloc legile făcute de oameni? Sau nu putem să postim şi să ne rugăm, şi aşa mai departe, atâta timp cât ţinem drumul drept? Răspunsul meu este că acolo unde se găsesc adevărata iubire creştină şi credinţa, orice ar face omul este meritoriu; şi fiecare poate face ceea ce doreşte, atâta vreme cât nu caută fapte, care nu-l pot mântui.
Istoria lumii în texte, coord. Bogdan Murgescu, 141-142
Scrisoarea despre tălmăcirea Bibiliei
Ştiu foarte bine, şi papistaşii o ştiu mai puţin decât dobitocul morarului, de cât meşteşug, de câtă sârguinţă, înţelepciune şi minte e nevoie ca să tălmăceşti bine; căci ei nici n-au încercat. Proverbul spune: cine clădeşte la marginea drumului, găseşte mulţi sfătuitori. Aşa îmi merge şi mie. Aceia care niciodată n-au putut vorbi cumsecade, cu atât mai puţin să tălmăcească, sunt cu toţii sfătuitorii mei, iar eu trebuie să fiu învăţăcelul tuturor. Şi dacă i-aş fi întrebat cum s-ar tălmăci în nemţeşte primele două cuvinte din Mat. 1 liber generationis, nici unul n-ar fi ştiut să spună nici pâs; şi viclenii de ei, judecă chiar cartea în întregime. Aşa a păţit şi Sfântul Ieronim.
Şi ca să mă întorc la subiect, dacă papistaşul vostru vrea să pălăvrăgească de pomană, spuneţi-i pe scurt aşa: Doctorul Martin Luther vrea să fie aşa, şi spune: Sic volo, sic jubeo, sit pro ratione voluntas! Căci nu vrem să fim nici elevii, nici discipolii papistaşilor, ci stăpânii şi judecătorii lor, vrem să ne grozăvim şi noi o dată; şi după cum Pavel se laudă faţă de sfinţii lui turbaţi, vreau şi eu să mă laud faţă de aceştia. Sunt ei doctori? Eu de asemenea. Sunt învăţaţi? Şi eu. Sunt predicatori? Şi eu. Sunt teologi? Şi eu. Sunt disputatores? Şi eu. Sunt filozofi? Şi eu. Sunt dialecticieni? Şi eu. Scriu cărţi? Şi eu.
Şi eu am să mă laud mai departe „Eu pot să interpretez psalmii şi profeţii. Ei nu pot. Eu pot tălmăci, ei nu pot. Pot citi Biblia, ei asta nu pot; eu pot să mă rog, ei nu pot. Şi ca să intru în amănunte: Eu cunosc dialectica şi filozofia lor mai bine decât ei toţi laolaltă. Şi ştiu cu adevărat că nici unul dintre ei nu-l înţelege pe Aristotel. Şi de s-ar găsi unul dintre ei toţi, care să înţeleagă un cuvânt înainte sau un capitol din Aristotel, îmi dau capul. Eu nu spun decât adevărul: căci am fost crescut din tinereţe în învăţătura lor şi ştiu prea bine cât de adâncă şi cuprinzătoare este. Şi ei ştiu de asemenea, tot atât de bine, că eu stăpânesc tot ceea ce ei cunosc; şi totuşi ei se poartă cu mine ca şi cum aş fi un oaspete în arta lor, un oaspete, care s-ar fi pripăşit într-o bună zi la casalor, şi care n-ar fi auzit nici ce învaţă ei pe alţii, nici n-ar fi văzut ce ştiu eu. Atât de grozav se laudă cu meşteşugul lor şi mă învaţă lucruri pe care eu le-am învăţat acum douăzeci de ani, când mi-am tocit tălpile ducându-mă la învăţătură încât aş putea să le răspund la toate plângerile şi ţipetele lor cu cântecul acelei târfe: de şapte ani ştiu că cuiele din potcoavă sunt de fier.
Acesta e răspunsul la prima voastră întrebare, şi vă rog să nu răspundeţi, ferească Dumnezeu, la plângerile zadarnici ale acestor măgari decât atât: aşa vrea Luther, şi el zice că e un doctor, mai presus decât toţidoctores din toate locurile unde stăpâneşte papa. Şi aşa să rămână. De-acum înainte am să-i dispreţuiesc cum i-am şi dispreţuit, atâta vreme cât se vor purta cum se poartă.
Mi-am dat osteneala să tălmăcesc cât mai bine, curat şi lămurit în nemţeşte. Şi ni s-a întâmplat adesea să căutăm un singur cuvânt 14 zile, chiar trei, patru săptămâni şi câteodată tot nu l-am găsit. La Iov am lucrat, M. Philipp, Aurogallus şi eu, astfel încât uneori în patru zile n-am putut termina decât trei rânduri. Mai bine aşa, căci acum e gata şi e tălmăcit, îl poate citi şi pricepe oricine, poate trece cu privirea peste trei, patru pagini, fără măcar să se împiedice de vreo greutate. Dar nici nu-şi dă seama ce pietroaie şi ce buturugi au fost aici, pe când acum treci peste ele ca pe o scândură dată la rindea. A trebuit să asudăm şi să ne căznim mult pentru a înlătura din drum astfel de pietroaie şi de buturugi, încât acum mergi uşor pe acel drum. E uşor să ari, după ce ogorul a fost curăţat. Dar să smulgă copacii şi beţele din pământ şi să pregătească ogorul ,asta nu vrea nimeni. De altfel, să nu te aştepţi la vreo mulţumire. Doar însuşi Dumnezeu, cu soarele lui, cu cerul şi pământul, ba chiar cu jertfirea fiului său, n-a primit nici o mulţumire; aşa e şi aşa rămâne lumea, naiba s-o ia, că de schimbat nu vrea să se schimbe.
Am vrut să vorbesc nemţeşte, nu latineşte, nici greceşte, pentru că mi-am pus în cap să tălmăcesc în nemţeşte. Nu trebuie să întrebi literele din limba latină cum să vorbeşti nemţeşte, ci întreabă despre asta pe mama de acasă, pe copiii de pe stradă, pe omul obişnuit din piaţă, uită-te la gura lor cum vorbesc ei şi ia-te după dânşii ca să ştii cum să tălmăceşti, şi atunci au să vadă că le vobreşti nemţeşte.
Chiar Christos spune: ex abundentia cordis os loquitur, dacă m-aş lua după măgari, m-aş ţine de litere şi aş tălmăci: din abundenţa inimii vorbeşte gura. Spune-mi, oare asta e nemţeşte? Care german înţelege aşa ceva? Ce înseamnă pentru un german abundenţa inimii? Aşa nu vorbeşte nici un german, fie că vrea să spună că cineva are o inimă prea largă, fie că are prea multă inimă. Dar chiar şi aşa şi tot n-ar fi bine tălmăcit. Căci abundenţa inimii nu e nemţeşte, e tot atât de puţin cât şi abundenţa casei, abundenţei sobei, abundenţa băncii: ci mama din casă şi omul obişnuit zic: cui îi e inima plină gura îi vorbeşte. Asta înseamnă o germană bine vorbită; aşa m-am căznit eu să tălmăcesc, şi, din păcate, n-am nimerit-o totdeauna.
Căci literele latineşti împiedică peste măsură să vorbeşti bine nemţeşte […]
Şi ce să mai lungesc vorba despre tălmăcire! Dacă ar fi să spun toate pricinile şi gândurile mele despre fiece cuvânt, desigur aş avea de scris un an. Am aflat eu acum cât meşteşug, câtă osteneală şi trudă cere tălmăcirea, de aceea nu rabd drept judecător şi dojenitor vreun măgar sau vreun catâr papistaş care n-a încercat să tălmăcească nicicând. Cui nu-i place tălmăcirea mea, n-are decât s-o lase în plata Domnului; naiba să-i mulţumească cui nu-i e pe plac şi care o schimbă fără ştirea şi voia mea. Dacă trebui e schimbată, am s-o schimb eu însumi.
Ed. Cornelia Comorovski, Literatura Umanismului şi Renaşterii, vol. 2, p. 64-67.
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1521 către Spalatin)
Pentru numele lui Dumnezeu, cei din Wittenberg vor da soţii până şi călugărilor! Mie, cel puţin, niciodată!
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1524 către Spalatin)
În dispoziţia în care m-am aflat până acum şi-n care mă aflu încă, nu-mi voi lua o soţie. Nu pentru că nu mi-ar cere-o trupul şi sexul; nu sunt nici de lemn, nici de piatră; spiritul meu însă nu este îndreptat spre căsătorie atâta timp cât zilnic aştept moartea şi supliciul destinat ereticilor.
Mă aflu în mâna lui Dumnezeu ca orice creatură căreia îi poate schimba şi reschimba pornirile inimii, pe care o poate ucide sau o poate menţine în viaţă în orice oră şi-n orice minut […] Nu te mira că nu mă însor, eu, îndrăgostitul pe care-l denigrează toţi!”
Luther despre căsătorie (scrisoarea din 1526 către Schuldorp)
Şi eu m-am căsătorit, şi chiar cu o călugăriţă. Aş fi putut să mă abţin, căci nu aveam motive speciale ca să mă hotărăsc. Am făcut-o ca să-l sfidez pe Diavol cu toţi solzii de pe el, pe cei care-mi făceau dificultăţi, pe principii şi episcopii care-s destul de nebuni pentru a interzice clericilor să se căsătorească. Şi aş fi foarte dispus să provoc un scandal şi mai mare dacă aş găsi ceva care să-i placă foarte mult lui Dumnezeu, iar pe ei să-i scoată din sărite!
[…]
Luther despre principi (scrisoarea din 1521 către Spalatin)
Mai întâi, nu voi suporta ceea ce-mi spui, că principele [electorul Frederic] nu mai vrea să se scrie contra celui din Mainz [Albrecht de Brandenburg] şi să fie tulburată pacea politică. Mai bine să vă pierd pe toţi, pe tine, chiar pe Principe şi pe toată lumea! Am rezistat în faţa papei care l-a creat pe cel din Mainz, şi acum să cedez în faţa creaturii sale? Vorbeşti despre aur: nu trebuie tulburată pacea publică; dar suporţi ca el să tulbure pacea eternă a lui Dumnezeu prin faptele sale nelegiuite şi sacrilegiile care duc la pierzanie? Încă o dată nu, Spalatin, încă o dată nu, Principe. În interesul turmei lui Hristos şi pentru a servi de exemplu şi altora, să ne opunem din toate puterile acestui lup devorator.
Discuţie dintre Luther şi Melanchton consemnată de jurnalul lui Anton Lauterbach (iunie 1538)
Lauterbach: Oare câţi dascăli vor fi urmaţi în secolul următor?
Luther: Confuzia va ajunge la culme. Nimeni nu va voi să se lase guvernat de opinia sau autoritatea altcuiva. Fiecare va dori să fie propriul său rabin – vedeţi-i deja pe Osiander, Agricola…câte scandaluri vor urma, câtă risipire! Cel mai bine ar fi ca principii, printr-un conciliu, să prevină o asemenea nenorocire; dar papiştii n-ar fi de acord; se tem foarte tare de lumină!
Melanchton: Oh, să dea Domnul ca principii şi statele să se înţeleagă asupra unui conciliu şi a unei formule de împăcare în privinţa doctrinei şi ceremonialului, interzicând fiecăruia să se îndepărteze de ele fără o bază anume, scandalizându-l pe celălalt! Da, e de trei ori lamentabilă faţa Bisericii noastre, mascată cu un asemenea strat de slăbiciuni şi scandaluri!
Fragmentele sunt preluate din Lucien Febvre, Martin Luther, un destin
BIBLIOGRAFIE
- Andrei Oţetea. Renaşterea şi Reforma. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1968. Capitolul VIII. Reforma(p. 249-282)
- Lucien Febvre. Martin Luther, un destin. Bucureşti: Ed. Corint, 2001. Capitolul 3. Retragerea în sine (p. 161-216)
- Erik. H. Erikson. Psihanaliză şi istorie. Tânărul Luther.Editura Trei, 2001. Capitolele VII şi VIII Credinţă şi mânie şi Epilog 212-254.
- Keit Randell. Luther şi Reforma în Germania. Bucureşti: Ed. All, 2002.
Partajează asta:
Convingerea care poate schimba istoria unei națiuni. Convertirea lui Adoniram Judson
Date biografice preluate de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Adoniram_Judson
Adoniram Judson, Jr. (August 9, 1788 – April 12, 1850) was an American Baptist missionary, who served in Burma for almost forty years. At the age of 25, Adoniram Judson[1] became the first Protestant missionary sent from North America[2] to preach in Burma. His mission and work led to the formation of the first Baptist association in America, inspired many Americans to become or support missionaries, translated the Bible into Burmese, and established a number of Baptist churches in Burma.
Articol preluat de pe http://www.semneletimpului.ro
La vârsta la care, astăzi, cei mai mulți tineri încă locuiesc cu părinții și încearcă să stoarcă fiecare picătură hedonistă din adolescența pe care și-o întârzie cât de mult mai pot, Adoniram Judson se îmbarca spre Burma, fiind primul misionar protestant trimis în afara țării de America de Nord. Se întâmpla în 1814, când Judson avea 25 de ani.
Adoniram Judson s-a născut în Massachusetts, în 1788, în familia unui pastor congregaționalist, însă avea să părăsească credința în care a fost crescut. Unii biografi spun că lucrul acesta s-ar fi întâmplat după ce l-a cunoscut pe Jacob Eames, un deist devotat scepticismului. Judson și Eames au devenit prieteni foarte buni, iar schimbul de idei dintre ei l-a determinat pe Adoniram să devină tot mai pasionat de filosofia franceză. În anul care a urmat absolvirii facultății, Adoniram Judson a deschis o școală pentru fete și a redactat două manuale (de gramatică și matematică). Alții relatează accentuând mai mult suferința pe care i-a provocat-o moartea surorii lui mai mici. În jurnalul lui, Judson nota în seara de 13 septembrie 1796, că după ce tatăl lui i-a dat vestea că Mary a murit, s-a gândit imediat la ultima predică a tatălui, cea în care spunea că până și bebelușii trebuie să hotărască să devină creștini, altfel ajung în iad. „Mesajul lui nu mi-a sunat drept atunci, însă acum m-a înfuriat. Am devenit atât de furios pe tata și credințele lui, încât l-am respins pe Dumnezeu. Nu voiam să am nimic de-a face cu Dumnezeul pe care Îl descria tatăl meu, acel Dumnezeu care putea să o trimită pe surioara mea nevinovată în iad.”
Paradoxal, tot un deces a fost și acela care l-a întors pe Adoniram Judson la credință. Într-o noapte din timpul unei călătorii într-un oraș micuț, Judson a fost cazat la un han, în singura cameră care mai era disponibilă la acel moment: una în vecinătatea unei camere în care se afla un om pe moarte. Auzind respirația grea a celui ce trăgea să moară, Judson s-a descoperit încolțit de întrebări: „Este omul acesta pregătit să moară? Asta e tot ce contează acum. Eu sunt?”. Însă vocea prietenului lui Jacob Eames îi răsuna ironic în minte: „Serios, Judson? Chiar atât de slab ești? Chiar ai fost lider de promoție la Universitatea Brown? Și te sperii de niște superstiții religioase?” Judson a pendulat toată noaptea între frică și rușinea de a-i fi frică, până ce gemetele din camera alăturată s-au oprit. Apoi a reușit să adoarmă. A doua zi, dimineață, Judson s-a trezit eliberat de frământările de cu o noapte în urmă și s-a dus la recepție să se intereseze ce se întâmplase cu omul din camera de lângă. „A murit” a fost răspunsul sec pe care i l-a dat recepționerul. „Știți cine era?” a investigat Judson. „Da, Un tânăr student la o facultate din Providence. Se numea Eames, Jacob Eames.”
Paralizat de veste, Judson a mai zăbovit în han câteva ore bune. Mai târziu avea să scrie despre acel moment: „Pierdut. Prin moarte, Jacob Eames a fost pierdut – irevocabil pierdut. Pierdut pentru prietenii lui, pentru lume, pentru viitor. Pierdut ca o pală de fum care se pierde în infinitatea aerului. Dacă opiniile lui Eames erau adevărate, nici viața nici moartea lui n-aveau niciun sens… Dar dacă Eames greșise? Dacă Scripturile aveau dreptate și Dumnezeul personal există?… „
În 1808, în timp ce urma cursurile seminarului teologic Andover, Judson a hotărât să își consacre viața lui Dumnezeu și, în ultimul an de facultate, a devenit misionar. Pasiunea lui pentru salvarea oamenilor din necredința care i-ar fi putut duce în iad l-a motivat puternic pe tânărul Judson să călătorească în afara continentului american și să ducă Evanghelia celor care nu o cunoșteau. Așa a ajuns în India, dar mai ales în Burma, unde avea să stea 33 de ani înainte să revină în America pentru o scurtă perioadă de timp. Judson a murit în Burma, în 1850, lăsând în urma lui o moștenire incontestabilă. Când a sosit în Burma, și-a fixat ca obiectiv să traducă Biblia în birmaneză și să formeze o biserică de 100 de membri până va muri. La moartea lui, reușise să traducă Biblia și să fondeze 100 de biserici, cu peste 8.000 de credincioși. În mare parte datorită influenței lui, Myanmarul este a treia cea mai mare comunitate de credincioși baptiști din lume, după SUA și India. În fiecare lună iulie, bisericile baptiste din Myanmar sărbătoresc „Ziua Judson”, comemorând sosirea misionarului în țară.
Adoniram Judson Story
Partajează asta:
Iosif Țon despre Dumitru Cornilescu: „Un om de o umilință desăvârșită”
În cadrul cercetării mele am găsit într-unul din dosare interceptarea unei scrisori adresată de Iosif Țon, probabil din Anglia, pastorului Pascu Geabou din Alexandria. Scrisoarea a fost expediată în primăvara anului 1971, posibil luna martie. În cadrul acestei scrisori, Iosif Țon prezintă o scurtă biografie a lui Dumitru Cornilescu, relatează câteva aspecte privitoare la întâlnirea sa de 4 zile cu Cornilescu în Elveția în anul 1970, vizita lui Cornilescu în SUA (1965). Se amintește și despre pastorul Dănilă Pascu din Clevland, ca fiind primul baptist preocupat de activitatea lui Dumitru Cornilescu.
În partea de final a scrisorii, Iosif Țon militează pentru ca baptiștii români să-și exprime public recunoștința față de faptul că Dumitru Cornilescu a dat românilor posibilitatea de a citi Biblia în limba română modernă, aspect care permite și înțelegerea acesteia.
Acesta este contextul în care Iosif Țon realizează o scurtă caracterizare a lui Dumitru Cornilescu, care în aprilie 1971 urma să împlinească 80 de ani.
„În acele 4 zile [în care am stat la Cornilescu], am mai cunoscut ceva: în Cornilescu l-am cunoscut pe cel mai smerit creștin pe care l-am întâlnit vreodată. O simplitate și o umilință cum nu mi-am putut închipui că poate să existe. Eu sunt convins că omul acesta a fost unul dintre cei mai de seamă lucrători din via Domnului în țara noastră în acest veac, dar sunt de asemenea convins că ultimul care ar admite acest lucru ar fi Cornilescu însuși. Dacă mi s-ar cere să-l caracterizez pe scurt, cred că aceasta este cea mai bună caracterizare: „Un om de o umilință desăvârșită.”
Partajează asta:
Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă
Așa cum am anunțat într-un post anterior în cadrul Simpozionului Internațional „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social” voi avea o comunicare privind Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Scopul comunicării este acela de a prezenta impactul pe care schimbările legislative le-au avut asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România pe parcursul perioadei comuniste, cu precădere în perioada 1948-1965.
Am în vedere faptul că stalinizarea ca proces nu s-a limitat doar la aspectele politice și culturale ci a avut un impact și asupra vieții religioase. În acest domeniu s-a urmărit impunerea modelului sovietic al relațiilor Biserică – Stat care avea la bază subordonarea bisericii și transformarea ei într-un aliat al statului. Din punct de vedere legislativ acest obiectiv s-a materializat prin intermediul unei legislații generale, înțelegând prin aceasta reglementările ce au vizat toate cele 14 culte religioase recunoscute, precum Legea Cultelor, Legea de organizare a Ministerului Cultelor, Decretul de organizare al Departamentului Cultelor, dar și o legislație specifică unei anumite biserici. În cazul Bisericii/Bisericilor Baptiste mă refer la necesitatea adaptării statutului de organizare și funcționare la cerințele regimului, la impunerea reglementării serviciilor religioase la începutul anilor ’50, continuate apoi cu măsuri privind arondarea, reglementarea statutului personalului de cult, necesitatea obținerii unei autorizații de funcționare dar și alte aspecte. Studiul urmărește să evidențieze aspecte de ordin legislativ precum și consecințele acestora asupra personalului de cult, credincioșilor dar și a Bisericii ca ansamblu, privită din punct de vedere instituțional, care se relaționa cu statul prin intermediul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. iar după 1965 prin intermediul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din R.S.R.
Transformările politice și religioase s-au sprijinit pe un cadru legislativ, fapt care îi dădea statului dreptul să acționeze legal deși de multe ori această aparentă legalitate a fost încălcată. Pentru înțelegerea aspectelor menționate consider oportun prezentarea unor elementele generale ale cadrului legislativ.
Mai jos prezint o schiță a studiului meu. Pentru cei interesați de aceste aspecte pot menționa că ele se regăsesc abordate în cartea mea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență
Cadrul legislativ și impunerea modelului sovietic în raporturile Stat-biserică.
Schimbările produse la nivel politic şi social ca urmare a instaurării regimului comunist îşi găsesc o continuitate
(Conform ideilor lui Eric Voegelin (1901-1985), unul din filosofii importanți ai secolului XX, ,,transformarea politică […] era de asemenea o schimbare religioasă”) în realizarea unui cadru legislativ pentru funcționarea și supravegherea cultelor religioase. Lecturarea prevederilor noului cadru legislativ construit începând cu anul 1948 poate lăsa aparența existenței unei libertăți religioase, însă aplicarea legilor și acțiunile statului dovedesc o acțiune concertată din partea acestuia de promovare a ateismului. Vorbim în acest caz de o diferență dintre discursul oficial și realitatea vieții religioase. Pentru înțelegerea acestor aspecte prezentăm și analizăm cadrul legislativ general privitor la cultele religioase recunoscute după anul 1948, cadrul constituțional și general legislativ cu referire specifică la domeniul religios, precum și pe cel specific referitor la cultul baptist.
Legea cultelor religioase din 4 august 1948 a conferit Ministerului Cultelor controlul în problemele legate de treburile cultelor legal recunoscute. Deși articolul 1 afirma garantarea „libertății de conștiință și de credință”, această libertate era strict circumscrisă de o prevedere ambiguă potrivit căreia religia practicată era în armonie cu Constituția, securitatea internă, ordinea publică și moralitatea generală (articolele 6 şi 7). Recunoașterea legală a unui cult putea fi revocată oricând se considera justificat (articolul 13). Restricții similare se regăseau implicit în articolul 32, care prevedea că „preoţii care exprimau atitudini antidemocratice puteau fi lipsiţi temporar sau permanent de salariul lor, asigurat de către stat.” Această prevedere a fost invocată cu regularitate în timpul perioadei ceauşiste, în încercarea de a suprima activitatea pastorilor baptişti. Tuturor cultelor li se cerea să supună aprobării Ministerului Cultelor un statut reglementând activitatea lor, în conformitate cu legile statului; în schimb, ministerul avea să plătească salariile clerului cultelor recunoscute.
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pp. 490-496.
Conform Decretului 177/1948: „Cultele religioase pot funcționa liber dacă practicile şi ritualul lor nu sunt contrare Constituţiei, securităţii, ordinii publice şi bunelor moravuri”.
Organizarea instituțiilor prin intermediul cărora statul se relaționa și controla cultele (Ministerul Cultelor, Departamentul Cultelor)
În 1948, concomitent cu adoptarea Legii cultelor, prin Decretul nr. 178 din 3 august, Ministerul Cultelor se reorganiza ca „serviciu public prin care Statul îşi exercită dreptul de supraveghere şi control pentru a garanta folosinţa şi exerciţiul libertăţii conştiinţei şi libertăţii religioase”. Art. 2 prevedea că „recunoaşterea cultelor se face de către Guvern, prin Ministerul Cultelor”.
Departamentul Cultelor (1957)
Reglementarea trecerilor de la un cult la altul
Decretul 324/1957 care făcea referire la actele de vagabondaj
Codul Penal din anul 1960 care prevedea pedepsirea celor care oficiază acte de cult fără aprobările legale.
Statutul de organizare și funcționare al Cultului Creștin Baptist din R.P.R. (1950)
Limitarea deplasărilor personalului de cult (1950, 1954)
Reorganizarea (1948-1965)/Raionarea organizațiilor intermediare ale Cultului Creștin Baptist din R.P.R. (1951) – referire la comunitățile baptiste reduse de la 39 în 1948 la 29 cât prevedea Statutul adoptat în 1950, la 14 până în 1951 și apoi la 5 până în 1965. Raionarea comunităților baptiste din 1951 are loc în contextul reorganizării administrativ-economice a țării, referire la Legea privind raionarea administrativ-economică a teritoriului țării din 1950.
Reglementarea serviciilor divine în Bisericile Creștine Baptiste (1954).
Reglementări în privința dreptului de a predica
Partajează asta:
Programul Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus, ediţia a VIII-a, „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”, 4-7 iulie 2013
În perioada 4-7 iulie mă aflu la un Simpozion Internațional având ca temă generală „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”. În cadrul acestui eveniment am o comunicare referitoare la impactul schimbărilor legislative în plan religios cu titlul Impactul schimbărilor legislative asupra Bisericilor Creștine Baptiste din România în perioada comunistă. Comunicarea va fi prezentată sâmbătă, 6 iulie 2013, în cadrul Secțiunii II IMPACTUL STALINIZĂRII ȘI DESTALINIZĂRII ASUPRA BISERICILOR ȘI CREDINCIOȘILOR.
Simpozionului internaţional de la Făgăraş – Sâmbăta de Sus „Stalinizare și destalinizare. Evoluții instituționale și impact social”4-7 iulie 2013
Mai jos găsiți programul simpozionului preluat de pe blogul lui Cosmin Budeancă, unul din organizatorii acestui eveniment.
Partajează asta:
Pastorul Pascu Geabou era interogat de Securitate în fiecare sâmbătă dimineața
În cadrul unui document din 29.XII.1972, consultat de mine recent, sursa „Pastorul”, menționa faptul că s-a întâlnit cu Geabou la biroul Uniunii și acesta era „foarte supărat [de faptul] că în fiecare sâmbătă dimineața la orele 8 este chemat la Securitate unde este interogat cu privire la credincioșii din biserică, iar uneori este ținut ore întregi fără să i se pună o singură întrebare, numai pentru a-l zdruncina ca să nu poată să facă serviciul religios în ziua următoare liniștit. Geabou este hotărât să facă un memoriu la Consiliul de Stat, în care să se plângă de această situație.”
Articole relaționate
PASCU GEABOU (11 APRILIE 1938 – 24 IUNIE 2013)
Partajează asta:
Necesitatea unei istorii obiective a Bisericii Baptiste
Referitor la întrebările pe care le-am primit legate de inițiativă lui George Modoran de a publica o istorie „sincera” a bisericii Adventiste în perioada comunista, precizez doar ca nu cunosc detalii. Câțiva ani în urma i-am propus lui George o colaborare care sa includă mai multi cercetători adventiști la CNSAS iar rezultatul sa fie inclus într-o carte cu autor multiplu. Nu am primit nici un feedback legat de aceasta propunere, asa ca am considerat proiectul ca neprezentând interes. Ideea era ca puncte de vedere eventual diferite sa apară în paralel în așa fel încât cititorul sa poată avea un spectru larg de informație (și eventual interpretare) și sa poată concluziona singur. Nu pun la îndoiala sinceritatea lui George, însă pentru un istoric profesionist nu exista istorie sincera sau nesincera ci doar cu un grad mai mic sau mai mare de subiectivitate. Nu exista istorie 100% obiectivă. Pentru ca asta ar însemnă sa cunoști intențiile din spatele gesturilor și acțiunilor oamenilor. Cine pretinde ca ar putea reda acest context cu „sinceritate” se așează într-o poziție ingrata, pierzându-și credibilitatea. Ghiocel Fitzai a publicat o variantă de istorie adventistă cu câțiva ani în urma. Apariția anunțatei istorii „sincere” înseamna ca varianta lui Ghiocel Fitzai a fost o istorie nesincera? Ceea ce ma intriga, însă, este solicitarea de păreri cu privire la o astfel de „sinceritate” în contextul solicitării ca lucrarea sa fie tipărita sub auspiciile bisericii la editura Viata și Sănătate. În afara unei dorințe de publicitate, și eventual a unei presiuni asupra comitetului Uniunii pentru a ceda cererii „maselor”, solicitarea mi se pare neavenită. Istoria se scrie. Iar istoricul va fi judecat de istorie. Restul este deșertăciune.
Marius, sa-ți explic de ce un grad mai mare de subiectivitate nu înseamnă automat lipsa de sinceritate. Lipsa documentelor sau acces doar parțial la ele poate duce la subiectivitate, în ciuda intențiilor lăudabile și sincere. Dacă istoria se scrie pe baza declarațiilor martorilor, implicit gradul de subiectivitate este mai mare. Bineînțeles ca nu exclud posibilitatea unor intenții mai putin oneste, dar nu suntem în măsura sa ne pronunțam legat de intențiile oamenilor, pana la proba contrarie. Obiectivul nostru nu sunt procesele de intenție . . .
Partajează asta:
Bisericile Creștine Baptiste din Romania între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) (eBook)
Am fost anunțat de către editura Cetatea de Scaun că pe 24 iunie 2013 a apărut cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) în format eBook (pdf).
Cartea costă 30 lei fiind disponibilă pe site-ul Elefant.ro. După descărcare cartea poate fi instalată pe șase dispozitive diferite.
Produs publicat în 2013 la Cetatea de Scaun
Data apariției: Iunie 2013
Colecția Istorie
ISBN PDF: 978-606-537-184-2 30,00 lei
Formate: PDF (Adobe DRM)
Drepturi utilizare: 6 dispozitive
Compatibil cu: PC/Mac, iPad/iPhone, Android, Nook, Sony, Trekstor (afla mai multe)
Partajează asta:
Pascu Geabou (11 aprilie 1938 – 24 iunie 2013)
Pascu Geabou (solideogloriablog.wordpress.com)
Astăzi, 24 iunie 2013, Crsitian Pană anunța pe facebook faptul că „a trecut in glorie cel supranumit Taica, cel de-al doilea tata al meu. Taica a fost un om care l-a iubit sincer pe Stapanul sau si a trecut la cele vesnice pentru a se bucura vesnic de Cel pe care l-a slujit! Acum este timpul ca sa se inchine vazandu-L fata in fata si cred ca este cea mai mare bucurie si cel mai mare premiu de care Taica se poate bucura. Desi dezamagit de biserica pe care a pastorit-o pana la pensie, totusi Stapanul sau nu l-a dezamagit niciodata! In ultimile zile ale sale, Taica spunea: „L-am iubit pe Dumnezeu mai mult ca viata mea!” La revedere Taica” https://www.facebook.com/cristian.pana.
L-am întâlnit pe pastorul Pascu Geabou în primăvara acestui an după ce schimbasem câteva e-mailuri și am avut
ulterior o discuție telefonică. În cadrul întâlnirii față în față, am discutat vreo două ore despre activitatea sa în perioada comunistă, bucuriile dar și necazurile pe care le-a întâmpinat pe parcursul activității pastorale. În contextul discuției noastre am abordat și problema spinoasă a colaborării cu Securitatea. O parte din informațiile obținute în acest fel precum și ca urmare a activității de cercetare desfășurată în arhive, le-am folosit pentru portretul pastorului Pascu Geabou din cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965). Informațiile la care am ajuns ulterior le voi folosi pentru completarea portretului pastorului Geabou precum și în alte activități de cercetare care privesc istoria evanghelicilor sub comunism.
Dat fiind faptul că „Taica a trecut în glorie” prezint acum portretul acestuia așa cum apare în cartea mea.
Pascu Geabou cu sotia (facebook.com -pascu.geabou)
Pastorul Geabou Pascu din Alexandria, județul Teleorman, s-a născut la data de 11 aprilie 1938 în Comuna Segarcea de Vale județul Teleorman. A urmat școala elementară în localitatea natală între anii 1944-1952, iar după absolvirea acesteia, Școala Medie Tehnică de Corporație (1952-1956). După absolvirea școlii medii se îndreaptă către Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va urma în perioada 1957-1961[1]. După absolvirea Seminarului acesta a intrat în slujirea pastorală. Acesta este contextul în care la 12 octombrie 1962 a fost chemat la sediul Miliției raionale Alexandria, unde i s-a făcut un instructaj asupra cărții de imobil pe care o deținea ca responsabil[2]. După realizarea instructajului menționat, Lt. Maj. Ion Nicolae i-a cerut lui Geabou Pascu să mai rămână la sediul miliției pentru a discuta unele „probleme de principiu cu privire la cultul baptist”[3]. Adevăratul motiv era acela de a determina din partea acestuia acceptarea colaborării. Pentru atingerea obiectivului menționat „la început s-au purtat unele discuții cu caracter general privind construcția socialismului în R.P.R.”[4] În acest context este atins un alt subiect de interes pentru organele de securitate, anume modul cum Biserica răspunde la chemările societății, cum reușește un lider, în cazul de față un pastor, să-i implice pe credincioși în acțiunile acesteia. „Candidatul a declarat că a îndemnat pe enoriașii săi din comunitățile (bisericile) baptiste să răspundă la chemările organelor de stat sau organizațiile obștești.”[5] Treptat, menționează documentul, s-a trecut la probleme privind cultul baptist, context în care „candidatul a scos în evidență atitudinea justă a statului democrat popular față de cultul baptist.”[6] În contextul discuției despre faptul că unii cetățeni nu au atitudine morală față de stat și încearcă să facă greutăți acestuia, pastorul Geabou s-a dat pe sine ca exemplu de persoană care a ajutat o femeie care avea domiciliu obligatoriu și al cărei soț era condamnat politic, încălcând prevederile autorităților[7]. Pe parcursul discuțiilor ce aveau ca scop recrutarea sa, pastorului Geabou i se cer informații despre credincioși și atitudinea acestora față de autorități, însă acesta motivează că este „încă tânăr prezbiter și abia a luat legătura cu enoriașii săi.”[8] Având în vedere atitudinea acestuia considerată cinstită, s-a tras concluzia că acesta „este corespunzător pentru a colabora cu organele de Securitate”, și pentru că „în procesul recrutării candidatul a declarat în mai multe rânduri că vrea să colaboreze cu organele de Securitate, s-a trecut la luarea angajamentului, dându-i-se numele conspirativ de «Ionescu Petre».”[9] Pastorul Geabou mărturisește că inițial a refuzat să semneze angajamentul zicând: „«fiindcă nu vreau ca numele meu să fie scris oriunde». Atunci comandantul securității s-a înfuriat m-a înjurat în mod grosolan, zicându-mi: «Pai cine ești tu mă nemernicule …ce contează numele tău,când în fața mea tremură o țară». După aceia a adus o mașină IMS în care m-a pus culcat cu pălăria pe ochi, ca să nu văd unde mă duce…..la tribunal să mă judece..”[10]
După recrutare s-a trecut la instruirea candidatului asupra modului cum trebuie redactate notele informative, context în care acesta „a afirmat că nu mai este de acord cu cele scrise în angajament, deoarece credința sa îl învață să nu facă rău la oameni.”[11] După mai multe discuții purtate cu pastorul Geabou acesta a refuzat să colaboreze, spunând că el „colaborează numai când are ceva de semnalat venind în fața organelor de Securitate să-i demaște pe răufăcători.”[12] Deoarece pe parcursul recrutării candidatul continua să retracteze angajamentul dat i s-a făcut percheziție corporală și s-a găsit asupra lui o chitanță din care rezulta că acesta „a dat suma de 200 de lei din fondurile bisericii drept ajutor unui credincios, lucru interzis de instrucțiunile de funcționare[13] ale acestei biserici elaborate de către Departamentul Cultelor.”[14] Pus în fața acestei situații, amenințat cu închisoarea și încadrarea faptelor sale la Art. 288 Cod Penal, „candidatul a recunoscut vinovăția sa și a cerut reabilitarea față de organele de Securitate, fiind pus în dependență față de organele noastre”[15], nota lucrătorul operativ[16]. Se menționează că în continuare candidatul a redactat fără nici un fel de reținere[17] nota informativă care i-a fost cerută, declarând că va aduce la cunoștința autorităților, în speță a organelor de Securitate, conform angajamentului dat, „orice acțiune dușmănoasă sau nereguli din cadrul sectei «Baptiste».”[18] Pentru a înțelege cum a decurs procesul recrutării, ofițerul menționează că acesta s-a desfășurat de la orele 8.20 până la orele 17.40[19]. De asemenea considerăm util să prezentăm și mărturia pastorului Pascu Geabou datorită faptului că aceasta oferă o altă perspectivă asupra colaborării, presiunilor la care a fost supus, precum și a contextului în care acesta a acceptat să semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea.
„După ce m-a chemat cu cartea de imobil a gazdei la miliție, fiindcă n-am vrut cu niciun chip să semnez angajamentul cerut de ei, am fost purtat într-un IMS, culcat multă vreme cu pălăria pe ochi. De la miliție la securitate, mi-au luat cureaua și toate cele de prin buzunare și m-au coborât într-o celulă, și după ce ei s-au dus, eu am stat pe genunchi și am mulțumit Domnului că am avut și eu ocazia să fiu într-un asemenea loc.
Era noaptea târziu, când ei s-au constituit într-un tribunal ad-hoc și au decis să mă judece ca dușman și trădător de țară, deoarece aflaseră că eu m-am dus în Dobrogea într-un sat de deportați, pe nume Răchitoasa – Piua Pietrii, că am dus ajutoare soției preotului reformat Vischi, care era deportată cu șapte copii mărunți într-o casă fără ferestre în mijlocul porumbului.. într-o sărăcie de nedescris, când preotul, soțul sorei era la pușcărie.
În timpul acesta șotia mea pe care o lăsasem în stradă, la poartă, mă aștepta cu copilul cel mai mare care avea doar un an, neștiind nimic prin ce trec eu și ce se întâmpla cu mine…
Forțat de împrejurări, și șantajat cu pușcăria ca trădător de patrie[20], ca să ajung acasă la soție și copil și ca să-mi pun în gardă soția, părinții și socrii am semnat ce ei au zis și pe la două noaptea mi-au dat drumul acasă.
Ziua următoare mi-am luat toate cărțile bătute la mașină și le-am dus lui tata socru care le-a ascuns zidindu-le în peretele din podul casei. Apoi i-am spus și lui și părinților mei prin ce trec și că dacă eu am să ajung în pușcărie să aibă grijă de soție și de copil.”[21]
În privința colaborării cu organele de securitate, documentele menționează că agentul Ionescu Petre a fost menținut în rețea timp de 6 ani, respectiv 1962-1968. Scopul recrutării a fost încadrarea informativă a sectei legale „Baptiste.”[22] Analiza activității și eficienței agentului Ionescu Petre este sintetizată de către Lt. Maj. Bucă Iulia la data de 19 ianuarie 1968 astfel: „De la recrutarea sa și până în prezent, informatorul „IONESCU PETRE” a colaborat cu organele noastre, prezentându-se la majoritatea întâlnirilor planificate, însă informațiile furnizate oglindeau numai activitatea cultică desfășurată de secta Baptistă[23], fără să ne semnaleze activitatea și poziția politică prezentă a vreunui element suspect din sectă, deși i s-a cerut acest lucru. Acest fapt s-a datorat și fanatismului său religios, astfel că de multe ori a venit chiar el cu propuneri de a fi ajutat ca pastor să lărgească această sectă prin atragerea de noi aderenți. Cu toată munca depusă de lucrătorul operativ ce-l avea în legătură, cât și din conducerea raionului, până în prezent nu s-a putut scoate de sub influența fanatismului religios ce-l predomină.”[24] Dat fiind faptul că în ultimul timp agentul s-a dovedit nesincer cu organele de Securitate, făcându-se trimitere și la corespondența purtată cu un pastor francez despre care nu a informat autoritățile[25], „considerăm că nu ne mai poate fi util muncii noastre și propunem scoatere lui din rețeaua informativă și trecerea lui în baza de lucru pe linie de contraspionaj,”[26] nota ofițerul operativ.
Informațiile oferite de documentele Securității le completăm cu cele din cadrul mărturiei pastorului Geabou care menționa următoarele:
„Fratele Alexa Popovici n-a fost de acord cu decizia mea de a mă confrunta cu ei frontal, și m-a asigurat că sunt și alții care trec prin ce trec eu[27]. Decât să mă lupt cu ei, mi-a dat următorul sfat:
«Oamenii aceștia sunt necredincioși și ei nu pot veni la biserică să asculte predici. Ei îți cer informații, tu dă-le predici. Și dă-le până ei o să zică ”Domnule nouă nu ne trebuie predici, dă-ne informații.” Atunci să le spui: „Cizmarul face cizme, cojocarul face cojoace, croitorul haine iar eu nu știu să fac altceva decât predici.”»
Am luat sfatul acesta de bun, și căutând să evit cât se poate de mult întâlnirea cu ei, la toate întâlnirile cu ei le-am dat adevărate schițe de predici, astfel că atunci când am fost arestat la Bragadirul de Teleorman, când eu le-am spus: «Mă bucur ca m-ați luat pe neașteptate și ați găsit caietele mele cu predicile pe care eu le predic fraților mei» Atunci comandantul securității m-a înjurat și mi-a zis că sunt sătui de predicile mele și că eu în loc să-i informez i-am dus în eroare.
După evenimentele petrecute cu această ocazie, ei au renunțat la mine și prin frați informatori au stat tot timpul pe urmele mele.”[28]
Referitor la conținutul notelor informative, pastorul Geabou afirmă că nu a „dat note informative despre frați sau despre vreo altă persoană care să-i facă pe aceștia să sufere.”[29]
Datorită atitudinii sale considerată în unele cazuri ca fiind de fanatism religios, cu precădere în anii ’70 – ’80 ai secolului XX, pastorul Geabou a avut mai multe confruntări cu autoritățile motiv pentru care a fost acuzat prin intermediul unui articol în Revista Pentru Patrie[30] de tentativă de omor. Interesant este faptul că la intervențiile Uniunii Baptiste redacția revistei menționează că articolul a fost redactat ca urmare a unui denunț trimis prin intermediul unei scrisori anonime[31]. Bazându-se pe acest fapt precum și pe sondajul realizat în cadrul cultului, Uniunea Baptistă a intervenit la Departamentul Cultelor considerând că acuzațiile aduse pastorului Geabou sunt false.
„În legătură cu cele sesizate în scrisoare, conducerea centrală a cultului baptist ne informează că a luat legătura cu redacția revistei «Pentru Patrie» și organele de miliție din orașul Alexandria care au afirmat că nu au nici-un fel de dovezi împotriva lui Geabou Pascu, în afară de scrisoarea trimisă revistei de Stănescu Marin, presupusa victimă a lui Geabou Pascu.
Sondajul făcut de conducerea cultului în rândul credincioșilor baptiști din orașul Alexandria a dovedit că lui Geabou Pascu nu i se pot aduce învinuiri de viață imorală.
În această situație, conducerea centrală a cultului baptist l-a absolvit pe Geabou Pascu de orice vină.”[32]
Nu ne vom referi în detaliu la activitatea și acțiunile pastorului Geabou Pascu dincolo de anul 1965 deoarece ele depășesc cadrul temporal al acestei lucrări. Aspectele menționate urmează a fi tratate pe larg în cadrul unei lucrări despre relația Biserică-stat[33] în anii ’70-’80 ai secolului XX. Pe de altă parte cazul pastorului Geabou Pascu necesită o analiză mult mai detaliată privind rolul său în cadrul cultului baptist, dovadă fiind și numărul impresionant de pagini din cadrul Dosarului de Urmărire Informativă[34] care însumează 13 volume.
[1] Geabou Pascu, „Curriculum Vitae” în Geabou Pascu, Ziua de odihnă în lumina Sfintelor Scripturi, teză de licență susținută la Institutul Teologic de Grad Universitar București în sesiunea februarie 1994, p. 66.
[2] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 6. A se vedea și Cazul fratelui Geabou Pascu, http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/26/cazul-fr-geabou-pascu// (26 ianuarie 2012). Mărturia pastorului Geabou Pascu diferă în câteva puncte esențiale referitoare la procesul recrutării față de versiunea oficială consemnată de documente.
[3] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 6.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Remarcăm faptul că unii dintre slujitorii Bisericii aveau o conștiință socială și o atitudine morală care nu-i lăsa indiferenți la greutățile semenilor lor. Această atitudine și menționarea ei va fi folosită de către Securitate împotriva sa. Pastorul Geabău menționează că Securitatea avea această informație la momentul discuției. Vezi Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[8] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 7.
[9] Ibidem.
[10] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[11] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 7.
[12] Ibidem, f. 8.
[13] Considerăm că documentul se referă la Statutul de organizare și funcționare care se încadra în limitele impuse de către Departamentul Cultelor.
[14] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 8.
[15] Ibidem.
[16] Ofițerul de securitate Lt. Maj. Ion Nicolae.
[17] Este vorba de o redactare realizată sub forța împrejurărilor fapt pentru care afirmația conform căreia redactarea s-a făcut „fără nici un fel de reținere” trebuie privită cu circumspecție.
[18] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 8.
[19] Ibidem.
[20] Similitudine cu mărturia pastorului Ioan Bunaciu.
[21] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[22] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 18.
[23] După sfatul primit de la Alexa Popovici cf. Cazul fratelui Geabou Pascu, http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/26/cazul-fr-geabou-pascu/ (26 ianuarie 2012).
[24] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, ff. 18-19.
[25] Corespondența acestuia a fost interceptată iar în unele cazuri chiar reținută fiind prezentă în cadrul dosarului personal al agentului Ionescu Petre.
[26] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f.19.
[27] Probabil Alexa Popovici se referea și la situația sa deoarece și el a semnat un acord de colaborare cu Securitatea primind numele conspirativ Zaharia Emilian cf. ACNSAS Fond Rețea dosar 318845. Pentru problematica colaboraționismului a se vedea și teza de doctorat Dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965 susținută în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea București sub coordonarea Academician Dinu C. Giurescu în sesiunea septembrie 2011. Fiind un document public, teza de doctorat poate fi consultată la biblioteca Facultății de Istorie din cadrul Universității București.
[28] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.
[29] Ibidem. Dosarul său de rețea nu conține note informative, ci dimpotrivă elemente despre activitatea sa date de către alte persoane din biserică, cercul de lucrători sau din conducerea cultului. Unul dintre conducători a fost Popa N. Petre.
[30] Articolul la care facem referire a apărut în Revista Pentru Patrie, Nr. 9/1997 sub titlul „O întâmplare aproape neverosimilă”. În cadrul acestui articol „se relata despre încercarea lui Geabou Pascu de a-l ucide pe cetățeanul Stănescu Marin – fost credincios baptist.” ASSSC, Fond Direcția Relații Culte, Referat 15 decembrie 1977, p. 1. În opinia noastră acuzația este una nefondată.
[31] Ca urmare a articolului din Revista Pentru Patrie au fost trimise mai multe scrisori către Departamentul Cultelor și Radiodifuziunea Română. Una din scrisorile anonime care a ajuns la Comitetul Central al Partidului Comunist Român menționa la rândul său abuzurile pastorului Geabou, abuzuri care nu au putut fi probate, dovedindu-se că scrisoarea a fost trimisă de către Stan Marin din Alexandria.
[32] ASSSC, Fond Direcția Relații Culte, Dosar Fenomenul religios în București, Referat 15 decembrie 1977, pp. 1-2.
[33] Referire la Biserica Baptistă.
[34] DUI
Informații preluate din Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Edituara Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, pp. 183-191.
Partajează asta:
Bisericile Creștine Baptiste din Romania 1948-1965, recenzie în Analele Universității din Craiova 1/2013
În cadrul Analelor Universității din Craiova, seria Istorie, Bogdan Emanuel Răduț, istoric și autor al unor cărți privind istoria evanghelicilor în comunism, a publicat o recenzie a cărții mele, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență, 1948-1965, recenzie pe care o public și eu mai jos preluată de pe blogul autorului http://emyradut.blogspot.ro/2013/06/marius-silvesan-baptiste-christian.html.
Marius Silveşan, The Baptiste Christian Churches from Romania among persecution, accommodation and resistance (1948-1965), Cetatea de Scaun Publishing Press, Târgovişte, 2012, 410 pages.Bogdan Emanuel Răduţ
Istorie Evanghelica 