Dublu asasinat la Sighişoara! Un fost pastor şi soţia sa, găsiţi morţi în propria casă
O crimă oribilă a zguduit liniştea unui cartier întreg din localitatea mureşeană Sighişoara. Doi bătrâni, un fost pastor protestant şi soţia lui, ambii trecuţi de 70 de ani, au fost omorâţi în propria casă. Trupurile fără suflu au fost descoperite chiar de fiica celor două victime.
Se presupune că asasinul a încercat să jefuiască locuinţa bătrânilor, având în vedere că toate sertarele şi dulapurile erau răscolite în momentul în care au fost descoperite cadavrele celor doi. Pentru a-şi ascunde urmele, criminalul a dat drumul la gaze si numai un miracol a făcut ca fiica victimelor să nu sfârşească şi ea, în urma unei explozii.
Procurorii nu au, până în momentul de faţă, o pistă clară în acest caz. Bătrânii au fost descoperiţi într-o baltă de sânge, morţile lor fiind deosebit de violente. Faptul că cei doi erau îmbrăcaţi în haine de lucru, indică anchetatorilor că evenimentul ar fi avut loc în urmă cu două zile, cadavrele fiind găsite ieri de mezina familiei.
Potrivit primelor informații, cuplul avea în casă o sumă mare de bani, deoarece se pregăteau să-și renoveze locuinţa. Vasile, în vârstă de 77 de ani, și Victoria Pintican, erau foarte bine văzuţi în comunitatea locală, iar decesul lor a fost un veritabil şoc pentru vecini.
Sursa: Ziarul Adevărul
Este vorba de pastorul baptist Vasile Pintican și soția acestuia Victoria, socrii lui Dionis Bodiu, care a realizat și un montaj foto pentru aceștia cu prilejul aniversării a 50 de ani de căsătorie.
În memoriam Vasile și Victorita Pintican
Partajează asta:
Avem sau nu tăria de a analiza corect și demn istoria noastră?
Dacă istoria nu este răscumpărată, prin asumare și pocăință, prin reformă și reconciliere, atunci ea devine o piedică în progresul și dezvoltarea bisericii.
Nu vom putea privi înainte cu curaj câtă vreme ne este frică să ne asumăm trecutul.
Partajează asta:
Biserica Crestină Penticostală „Maranata” Rădăuti de la persecutie la democratie
Ieri, 8 aprilie 2012, când credincioșii romano-catolici au serbat Paștele iar cei ortodocși intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim (Floriile), Biserica Penticostală „Maranata” Rădăuți a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul inaugurării noului sediu. Dorința creștinilor penticostali din Rădăuți, jud. Suceava, de a avea un locaș de închinare adaptat numărului de membri în care să poată aduce slavă lui Dumnezeu nu este una nouă. Înființată în anul 1950, biserica a crescut ajungând în anul 1969 la 1000 de membri dintr-un total de 1500 de persoane care participau regulat la serviciile religioase. În aceste condiții considerăm că dorința credincioșilor de a avea un locaș de închinare adaptat nevoilor ca fiind una legitimă, părere care nu a fost împărtășită și de autoritățile locale din perioada respectivă, precum domnul primar Aurel Olarean care a participat la inaugurarea din anul 2012. Răspunsul primarului localității Rădăuți, Gheorghe Cuciureanu, la cererea Bisericii Penticostale „Maranata” din anul 1969 de a i se permite repararea locașului de închinare și nu de a-l extinde sau reconstrui a fost următoarea: „Pentru creștini eu nu voi acorda niciodată permisiunea de a cumpăra o biserică”.
Persecuțiile și suferințele credincioșilor sunt prezentate în cadrul articolului Razie asupra Bisericii penticostale Maranata din Rădauți, scris de către un om al locului, Radu Iroftei, doctor în istorie cu o temă legată de relațiile româno-britanice în perioada comunistă.
În finalul acestui articol am dori să menționăm faptul că primarul Gheorghe Cuciureanu nu mai este, însă Biserica Maranata a rămas în Rădăuți pentru a fi o lumină în mijlocul oamenilor.
Informațiile despre inaugurare și fotografia au fost preluate de pe site-ul suceavaevanghelica.wordpress.com
Partajează asta:
Vechi resurse pentru studiul biblic
Bogdan Emanuel Răduț publică sub titlul Vechi resurse pentru studiul biblic informații despre resursele pe care creștinii români le aveau la dispoziție în limba română pe parcursul perioadei comuniste.
Deși regimul comunist interzicea într-o oarecare măsură Biblia şi literatura creştină, au existat cărţi care au fost de un real folos credincioşilor şi slujitorilor în acea perioadă. Tiraje mici, uneori clandestine, dar mult dorite de frăţietate. Într-o altă postare (aici) am arătat care sunt cărțile apărute sub egida Cultului Creştin după Evanghelie din Republica Socialistă România. Şi cele prezentate mai jos au fost folosite în cadrul Adunărilor Creştine după Evanghelie, şi se mai folosesc şi astăzi.
***, Concordanţă Biblică, Editura Lumina Lumii, 1971, 354 pag (este ataşată integral la Biblia cu Explicaţii editată de Christian Aid Ministries)
Citește continuarea aici http://emyradut.blogspot.com
Partajează asta:
Bearded Gospel Men: Hudson Taylor
“China is not to be won for Christ by quiet, ease-loving men and women … The stamp of men and women we need is such as will put Jesus, China, [and] souls first and foremost in everything and at every time—even life itself must be secondary.”
Hudson Taylor (via Christian History)
If you know anything about Hudson Taylor, you know he was a missionary to China. What you may not know is that while he was a baby Taylor’s parents were praying God would send him to China. This was at a time when hardly any missionaries were targeting the country. He was converted as a teen while in the midst of an extended time of prayer, and from that moment on he began preparing himself for mission work in China.
He arrived in Shanghai as a 21 year old. Twenty one. Because Taylor wasn’t interedted in relying on translators to preach the gospel, he committed himself to true cultural immersion, including dressing in Chinese clothes and growing a pony tail (as was the custom among Chinese men). This made sense to our missional brother, but brought criticism from other missionaries. Undeterred, Taylor followed God’s calling to take the gospel into China’s interior.
Hudson Taylor saw that for the gospel to take root in China’s and reach greater numbers God would need to raise up more men. So he began recruiting other Christians to go and make disciples where there was such a desperate need. In 1865 he wrote,China’s Spiritual Need and Claims, and organized a network of sorts, China Inland Mission. Taylor and CIM not only brought the Gospel to China’s interior, but it helped to build the strong and vibrant underground church that exists in China today.
Hudson Taylor was a bold, yet selfless man who sacrificed much in preaching the gospel, helping to translate the Bible in Chinese, starting churches, and creating a network, and the church today is blessed by what God has done through him. In all of this we see that Taylor was a most definitely a bearded gospel man.
Partajează asta:
Din istoria neoprotestantismului la români: Creştinii după Evanghelie
Semnalez celor interesați de istoria recentă un articol al lui Bogdan Emanuel Răduț prin intermediul căruia acesta realizează o prezentare succintă din punct de vedere istoric a Adunărilor Creștine după Evanghelie.
Cunoscute pe plan mondial ca Mişcarea Frăţească, Adunările Creştine după Evanghelie din România au apărut la sfârşitul anului 1899 ca urmare a misiunii lui Eduard H. Broadbent din Anglia şi Francis Berney cu Charles Aubert din Elveţia. Astfel, prima adunare de vestire a Evanghelie, într-o formă de felul acesta, a avut loc în limba franceză, în str. Teilor Nr.82 Bucureşti, de unde s-a răspândit pe teritoriul României. În 1900 avea să se deschidă o nouă adunare în Calea Călărași Nr.46, de data aceasta în limba română. Plecarea, în 1902, a lui Aubert înapoi în Elveția a dus la unirea celor două adunări. În primii ani de răspândire a mișcării apar Adunări la Ploiești, Goicea Mare (Dolj), Iași, Suceava, Râșnov, Sibiu, ș.a. În 1929 existau deja 47 de adunări în România, iar în 1924 a avut loc prima Conferință Națională a Creștinilor după Evanghelie din România.
http://emyradut.blogspot.com/2012/03/din-istoria-neoprotestantismului-la.html
Partajează asta:
Bearded Gospel Men: John Wycliffe
“The gospel alone is sufficient to rule the lives of Christians everywhere…
any additional rules made to govern men’s conduct added nothing to the perfection already found in the Gospel of Jesus Christ.”
John Wycliffe
John Wycliffe (1328-1384) was a gospel man who shined brightly in an age where the gospel was almost eclipsed by heresy and a corrupt church. Most people point to Martin Luther’s 95 Theses in 1517 as the start of the Protestant Reformation, but well over 100 years earlier we see John Wycliffe preaching the same gospel, calling for the same reformation, and being mightily used of God. This is why Wycliffe is called “the morning star of the reformation.”
Wycliffe is best known for overseeing the the translation of the Latin Bible into English. Completed in the 1380′s this was the first full Bible available in the English language. As huge of an undertaking it was, our man wasn’t content to only see the word of God exist in the language of the people. He also trained and sent men into the world to preach the word of God to all who would listen.
Wycliffe is a beautiful example of all things missional, providing the word of God in the language of the people, and sending his “poor priests” into the cities who could identify with the people while preaching the gospel.
His zeal for Jesus, his love for the lost, and his denunciation of the corruption prevalent in the church resulted in Wycliffe being either hated or loved– even after his death! Decades after he died Wycliffe was condemned as a heretic, and in 1428 Pope Martin V ordered his body to be exhumed, burned, and the ashes thrown into the River Swift.
Let us learn from our man Wycliffe. Put down that razor, pick up the word, and take it to the world.
RESOURCES:
John Wyclif: Myth and Reality, G. R. Evans (WTSBooks)
Wycliffe: The Morning Star of the Reformation (online article)
John Wycliffe (Wikipedia)
Partajează asta:
Jan Hus – 1954 (English subtitles)
Partajează asta:
Originile Inchiziţiei – prima parte via Istorii regasite
Inchiziţia a fost creată cu scopul de a cerceta şi a-i descoperi pe eretici, de a-i ancheta, de a le încheia actele de acuzaţie şi de a-i preda pe cei vinovaţi tribunalelor laice pentru judecare condamnare şi pedepsire. Prin termenul de erezie se înţelegea o serie de abateri de la dogma bisericii catolice.
Astfel, era socotit ca fiind eretic acela care punea la îndoială litera Evangheliei şi cuvântul unui călugăr, indiferent de comportarea acestuia. Mai era de asemenea considerat eretic şi ţăranul care întârzia la predarea dijmei către mănăstire, sau meseriaşul de la oraş care depunea un obol prea mic în “cutia milei”, sau femeia care mergea la piaţă într-o zi de post… Şi exemplele pot fi înmulţite.
În limba latină “inquisitio” inseamna “cercetare“. Încă de la aparţia sa inchiziţia şi-a propus ca scop cercetarea şi descoperirea ereticilor care începuseră să se înmulţească, luând o amploare îngrijorătoare, fie că era vorba de vrăjitoare sau de abateri de la credinţă. În atitudinea faţă de eretici, autorităţile clericale, care jucau un rol de prim plan în viaţa socială a timpului, au evoluat de la o relativă indulgenţă într-o primă etapă, la o asprime din ce in ce mai mare, mergând până la aplicarea unor pedepse extreme. Sf. Augustin, de pildă, recomanda tratarea acelora care încălcau dogma cu o “temperata severitas”, ceea ce însemna de regulă condamnări la amenzi mai mici sau mai mari şi la exil. Amenzile puteau culmina cu confiscarea bunurilor şi a averii, bineînţeles în folosul bisericii. Începute în secolele X-XII, execuţiile ereticilor prin ardere pe rug sau spânzurare s-au înmulţit în Franţa, Italia, Imperiul Romano-German şi Anglia. Cu toate acestea, încă în 1184, papa Lucius al III-lea şi împăratul Barbarossa au căzut de acord ca pedepsele aplicate celor vinovaţi de această crimă să se reducă la exil, confiscarea averii, dărâmarea locuinţei şi pierderea drepturilor civile.[…]
Partajează asta:
Martin Luther: „Să te mistuie focul, pentru că ai pângărit adevărul Domnului!”
Să te mistuie focul, pentru că ai pângărit adevărul Domnului! – versiunea curentă, însă inexactă, a cuvintelor rostite de Martin Luther în ziua de 11 decembrie 1520, la Wittenberg, când a rupt definitiv cu Roma, ruptură previzibilă încă din 1517, când Luther a afişat, tot la Wittenberg, cele nouăzeci şi cinci de teze care marcau începutulReformei.
La 15 iunie 1520, papa Leon al X-lea (1513–1521) a promulgat bula Exurge Domine(„Ridică-te Doamne“), prin care se hotăra că „în scrierile lui Luther se află patruzeci şi una de propoziţii ori eretice, ori scandaloase, ori impertinente, care trebuie condamnate în bloc“. În termenii bulei, Luther era „un mistreţ sălbatic care răvăşeşte via Domnului“. Lui Luther i se acorda, după promulgarea bulei în provincia lui, un răgaz de şaizeci de zile pentru a-i adresa papei o retractare.
Bula a fost afişată la Brandenburg, în 29 septembrie, şi a ajuns la cunoştinţa lui Luther la 2 octombrie. A replicat cu două pamflete înflăcărate: Despre noua bulă şi Împotriva bulei lui Anticrist. Apoi, la 10 decembrie 1520, Luther a anunţat, pe tabla neagră a Universităţii din Wittenberg, că a doua zi dimineaţa va arde în public cărţile dreptului canonic (dreptul bisericesc), pentru a afirma simbolic propria sa libertate faţă de Roma şi independenţa dreptului civil faţă de cel bisericesc.
În ziua hotărâtă, studenţii şi profesorii îşi însoţesc maestrul şi colegul până în piaţa din faţa turnului Elstertor, unde era obiceiul să fie arse hainele ciumaţilor. Când se înălţă văpaia rugului, Luther aruncă în ea bula papală, precum şi Legea Canonică, spunând:“Pentru că ai mâhnit pe Sfântul Domnului [pe Isus], să te mistuie focul“.
Peste un an, în 1521, Luther a fost exclus din Imperiu în timpul Dietei de la Worms, după care s-a retras timp de zece luni (4 mai 1521–1 martie 1522), la Wartburg, unde a tradusNoul Testament (tipărit întâi în septembrie 1522 şi numit „Testamentul din Septembrie“), completat apoi cu Vechiul Testament (1534, cu importantă revizuire în 1546, textul de întemeiere a limbii literare germane).
Luther, fiu de ţăran, a studiat la Erfurt, unde a ajuns profesor de filozofie la Universitate (1505), a fost apoi călugăr augustinian, preot (1507), doctor în teologie. Avea o fire hotărâtă şi aprigă, uneori impulsivă, dar n-a promovat niciodată spiritul de persecuţie şi de intoleranţă.
sursa: Francois Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul lor istoric, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000 via http://istoriiregasite.wordpress.com
Istorie Evanghelica 